ATENTIA

1. Atenţia involuntară, cănd atenţia este captată deşi nu ne propunem acest lucru. Omul
nu dă atenție în mod spontan, decât lucrurilor care îl intereseaza, îl ating, îi produc o
stare placută, neplacută ori mixtă. Natura atenției spontane la o persoana relevă
caracterul acesteia sau cel puțin tendințele sale fundamentale.
2. Atenţia voluntară, cănd se depune un efort pentru a atinge un anumit obiectiv sau
pentru a finaliza o anumită sarcină. Îsi gaseste condițiile de existență în atenția
spontană. Atenția voluntară s-a născut sub presiunea trebuinței și odată cu progresul
inteligenței. Ea este un aparat de perfecționare și un produs al civilizației.
3. Atenţia postvoluntară, care se bazează pe deprinderea de a fi atent. Este o formă
superioară de manifestare a atenției, fiind o atenție specializată, bazată pe obișniunțe.
Se formează prin educație, pentru că atenția se poate educa.
În funcţie de direcţia principală de orientare a atenţiei :
1. Atenţia internă, ce presupune orientarea către: gânduri, imagini, sentimente și apare în
cadrul comunicării cu sine;
2. Atenţia externă, este orientată către lumea exterioară, către obiecte, fenomene,
persoane) și intervine în toate tipurile de activitate umană : muncă, joc, învăţare,
creaţie;
3. Atenţia expectativă sau de aşteptare, atunci când suntem în aşteptarea iniţierii sau
finalizării unor acţiuni.

Însușirile atenției și educarea lor

1. Volumul atenţiei reprezintă aspectul cantitativ al atenţiei. Adică cantitatea de date ce
pot fi cuprinse simultan în planul reflectării conștiente. El este limitat. Volumul mediu
este de 5-7 elemente;
2. Concentrarea sau intensitatea atenţiei. Gradul de concentrare a atenţiei depinde de
motivaţia şi importanţa pentru sarcini. Gradul de concentrare este dependent de mai
mulți factori, aici amintim: interesul subiectului pentru acea activitate și rezistența lui
la factorii perturbatori. Se poate măsura prin rezistența la factori perturbatori, în
special la zgomot.
3. Stabilitatea atenției, fiind capacitatea de a menţine atenția la un stimul o perioadă mai
mare de timp. E influențată de proprietățile stimulului, de complexitatea și natura
activității și nu în ultimul rând de motivația subiectului. Un obiect cu structura simpla
și nemișcat ne reține atenția foarte puțin timp;
4. Distributivitatea atenției, este capacitatea persoanei de a-şi concentra simultan atenţia
asupra a doi sau mai mulţi stimuli. Este capacitatea de a sesiza simultan întelesul mai
multor surse de informatii. distributia e totusi posibila când miscarile sunt puternic
automatizate si informatiile foarte familiare. De exemplu pilotul de avion care este
atent la o mulțime de lucruri în acelasi timp: el urmărește linia orizontului, cadranele,
ascultă informatia din casti etc. ;
5. Mobilitatea sau flexibilitatea atenției, fiind ușurinţa mutării atenţiei de la un stimul la
altul sau de la o activitate la alta. Pragul minim de deplasare potrivit cercetărilor fiind
de o șesime de secundă;
6. Distragerea atenției sau incapacitatea de a fi atent. Este opusul concentrării.
Distragerea atenției este rezultatul acțiunii diferiților stimuli, care determină interesele
persoanei într-o altă direcție, de exemplu: apariția și instalarea oboselii, diminuarea
interesului și apariției plictiselii, etc. Stările afective au un rol important în stabilitatea
atenției. Stabilitatea atenției este un act adaptiv ce poate fi dezvoltat prin procedeul de
învatare. Gradul de distragere a atenției depinde de motivația, de interesul pe care îl
avem pentru activitatea desfășurată și de noutatea și varietatea acesteia.