Liceul „Ştefan Odobleja” Profesor: Popescu Antonela

Drobeta – Turnu Severin

Disciplina : Psihologie generală Clasa a X-a ……..
Data ….../ …...../ 2011
PROCESE PSIHICE
DE REGLARE A COMPORTAMENTULUI

ATENȚIA VOINȚA DEPRINDERILE

ATENŢIA

I. DEFINIŢIE: Atenţia este procesul psihic de activare selectivă, concentrare şi orientare a energiei
psihonervoase în vederea desfăşurării optime a activităţii psihice.
II. CARCTERISTICILE ATENȚIEI:
 proces care susține energetic activitatea, nu dispune de un conținut informațional specific
 modulează tonusul nervos, asigurând un fond optim de desfășurare a celorlalte procese și structuri
psihice
- o prezența ei asigură o mai bună percepție
- înțelegere mai profundă
- o memorare mai trAnică și mai fidelă
- exercitarea mai bună a deprinderilor
 este o modalitate de manifestare și funcționare a conșiinței
 atenția nu este nelimitată în timp și nu se poate imrpăți în mod egal la toți stimulii
 este precedată de alte doua stări neurofuncționale:
- starea de veghe: de treaz, opusă stării de somn, presupune contemplare generală și așteptare
pasivă
- starea de vigilență: explorare generală, așteptarea și căutarea a încă ceva nedefinit
- starea de atenție: încordare, căutare, fixare asupra a ceva anume
- ceea ce intră în câmpul atenției – câmpul focalizării e bine și clar definit, iar ceea ce
corespunde zonei periferice este vag recepționat și interpretat

III. FORMELE ATENŢIEI

1. Atenţia involuntară este legată de stimularea externă. Orice zgomot brusc şi neaşteptat determină
orientarea reflexă către sursa respectivă.
Poate fi provocată de factori interni și factori externi:
-apariţia bruscă a unor stimuli, ex.: ........................................................................................................
-caracterul inedit al unor stimuli, ex.: ....................................................................................................
-intensităţi mari ale unor stimuli, ex.: ....................................................................................................
-contrastul dintre stimuli, ex.: ................................................................................................................
-mişcarea stimulilor, ex.: .......................................................................................................................
Atenţia involuntară este avantajoasă prin aceea că asigură eficienţa pentru o activitate fără să apară
oboseala.

2. Atenţia voluntară este implicată în majoritatea acţiunilor noastre şi presupune mobilizarea persoanei
pentru a atinge un anumit obiectiv.
Atenţia voluntară apare şi se menţine cu efort, cu consum energetic şi de aceea nu se poate manifesta în
timp nelimitat. După perioadele de atenţie voluntară apar momente de oboseală, de slăbire a atenţiei.
Rezultă că atenţia voluntară este avantajoasă prin eficienţa sa pentru toate felurile de activităţi, dar limitată
ca posibilitate de realizare.
3. Atenţia postvoluntară. Utilizarea repetată a atenţiei voluntare generează un anumit grad de
automatizare a acesteia, transformând-o într-un sistem de deprinderi. Acest sistem de deprinderi, de a fi
atent, constituie atenţia postvoluntară. În şcoală, elevii mari ajung la o astfel de atenţie.

IV. ÎNSUŞIRILE ATENŢIEI

a) volumul se referă la numărul de elemente pe care le putem include în sfera de cuprindere a atenţiei.
(5- 7 elemente, depinzând de complexitatea stimulului, interes, antrenametul special, experința cu
stimulul, dacă este organizat cu sens).
b) stabilitatea atenţiei se referă la persistenţa, în timp, a posibilităţii de a menţine atenţia asupra unui
obiect, fenomen, activitate.
( Este relativă, pentru că circuitele nervoase produc cel puțin 3 scurte întreruperi ale atenției la fiecare
minut. În general, la peșcolari în jur de 10 minute, LA ȘCOLARI ESTE DE 15/20 MIN, la adulți de 40/50
minute.)
c) concentrarea atenţiei este capacitatea de a menţine atenţia asupra unei activităţi fără a fi distras de
stimulii din jur. Cineva poate fi mai mult sau mai puţin concentrat asupra unei activităţi şi cu cât este mai
atent, cu atât îi sporesc şansele de reuşită. Depinde de importanța activității, interesul pentru activitate,
structurarea bună a activității, antrenamentul special.
d) distributivitatea este acea însuţire a atenţiei care permite unei persoane să desfăşoare concomitent mai
multe activităţi.
Condiția de bază este ca căcar unele dintre aceste activități să fie relativ automatizate ( ex un sofer
conduce, bea cafea, vorbeste la telefon în acelasi timp).
e) mobilitatea constă în deplasarea cu uşurinţă a atenţiei de la un obiect la altul, de la o activitate la alta.

 Aplicaţie: Încercaţi să număraţi cu voce tare de la 1 la 50 şi în acelaşi timp să scrieţi propoziţia: „A

venit primăvara!”. Explicaţi faptele observate în scris!.

Liceul „Ştefan Odobleja” Profesor: Popescu Antonela

Drobeta – Turnu Severin
Disciplina : Psihologie generală Clasa a X-a ……..
Data ….../ …...../ 200…...

PROCESE PSIHICE
DE REGLARE A COMPORTAMENTULUI

VOINŢA

I. DEFINIŢIE: voinţa este procesul psihic complex de reglare a comportamentului, realizat prin
mijloace verbale care constă în acţiuni de mobilizare şi concentrare a energiei psihonervoase în vederea
atingerii scopurilor conştient stabilite.

II. COMPONENTELE ACTULUI VOLUNAR :

- Scopul este proiecţia mintală, ţinta ce urmează a fi atinsă;
- Obstacolul rezultă din confruntarea dintre resursele noastre şi condiţiile atingerii scopului;
- Efortul voluntar constă în mobilizarea resurselor fizice, intelectuale şi emoţionale. Este trăit de
persoană ca o stare de tensiune, de încordare internă în vederea depăşirii obstacolului.

III. FAZELE ACTULUI VOLUNTAR

1. Actualizarea unor motive se caracterizează prin apariţia intenţiei de a realiza acel scop. Apariţia
intenţiei este urmată de construirea planului mintal.
Ex. : ..................................................................................................................................................................
2. Lupta motivelor presupune apariţia mai multor motive şi selectarea motivului cel mai bine plasat în
raport cu situaţia concretă.
Ex.: ...................................................................................................................................................................
3. Luarea hotărârii înseamnă alegerea unui motiv şi inhibarea celorlalte. Planul mintal se îmbogăţeşte,
se definitivează şi devine reperul intern al desfăşurării respectivei activităţi.
Ex.: ...................................................................................................................................................................
4. Executarea hotărârii luate înseamnă realizarea efectivă a planului şi atingerea reală a scopului.
Ex.: ...................................................................................................................................................................
5.Verificarea rezultatului obţinut şi formularea unor concluzii valoroase pentru activitatea viitoare.
Ex.: ...................................................................................................................................................................

IV. CALITĂŢILE VOINŢEI

  Puterea voinţei - intensitatea efortului prin care omul îşi urmăreşte scopurile. Opusul acesteia este
slăbiciunea voinței, adică imposibilitatea de a realiza efortul voluntar cerut.
 Perseverenţa – realizarea efortului voluntar pe o perioadă îndelungată de timp. Opusul acesteia
este încăpățânarea, adică urmărirea scopului chiar şi atunci când împrejurările nu oferă şanse de
reuşită.
 Independenţa se exprimă în tendinţa constantă de a lua hotărâri pe baza chibzuinţei, gândirii
proprii. Opusul acesteia este sugestibilitatea, adică adoptarea necritică a influenţelor exterioare.
 Promptitudinea deciziei constă în rapiditatea cu care omul deliberează într-o situaţie complexă,
urgentă şi adoptă hotărârea cea mai potrivită. Opusul acesteia este tergiversarea/ nehotărârea,
adică oscilaţia îndelungată între mai multe motive.

 Aplicaţie: Scrieţi pe o foaie de hârtie împărţită în două următoarele: în partea stângă activităţile,
lucrurile pe care le-aţi dus la bun sfârşit în ultimele 6 luni, iar în partea dreaptă ceea ce aţi început şi nu
aţi reuşit să finalizaţi. Comparaţi cele două coloane. Cum consideraţi că este voinţa dumneavoastră?

Liceul Pedagogic „Ştefan Odobleja” Profesor: POPESCU Antonela

Drobeta – Turnu Severin
Disciplina : Psihologie generală Clasa:
Data ............ /............./ 201 .....

PROCESE PSIHICE
DE REGLARE A COMPORTAMENTULUI
DEPRINDERILE

☺ Definitie: Deprinderile reprezintă componente automatizate ale activităţii, elaborate conştient,

consolidate prin exerciţiu şi desfăşurate fără un control conştient permanent.

Ex. de scris, de citit, de șofat, de mers pe bicicletă, etc.

☻ Caracteristicile deprinderilor:
 sunt acţiuni sau operaţii care prin invăţare, repetare şi exersare au dobandit stabilitate, permiţând
desfăşurarea corectă, sigură şi rapidă a activităţii, cu un consum redus de energie psihonervoasă şi
fizica.
 se desfăşoară fără control conştient permanent (sunt subconştiente ), dar pot fi trecute cu uşurinţă
sub controlul conştiinţei.
 deprinderile sunt dobândite de-a lungul vieţii, fiind prezente doar la acei indivizi care le-au
învăţat.
 sunt deosebit de utile in existenţa omului, întucat permit atenţiei (care are un volum limitat) să se
elibereze pentru acele acţiuni care nu se pot automatiza.
 pentru ca deprinderile sa se formeze este necesar ca organismul sa atingă nivelul de maturizare
necesar fixării lor.

☺ Clasificarea deprinderilor
1. După complexitate
- deprinderi simple (trasarea liniilor, ovalelor, bastonaşelor de către copilul care învaţă sa scrie);
- deprinderi complexe (scrierea literelor, silabelor, iar după aceea a cuvintelor).
2. După procesele psihice automatizate implicate:
- deprinderi senzorio-perceptive (orientarea privirii in aşa fel încat imaginea sa cada pe zona centrala a
retinei);
- deprinderi verbale (descifrarea cuvintelor rostite este uşurata de formarea unor deprinderi de auz
verbal);
- deprinderi de gândire (construirea raţionamentelor potrivit anumitor algoritmi);
- deprinderi motorii (ex. mersul pe bicicleta).
3. După tipul de activitate în care se încadrează
- deprinderi de joc (a sari coarda, a juca cărţi);
- deprinderi de învăţare (a scrie, a citi, a calcula, a lua notiţe);
- deprinderi de muncă (a croşeta, a zidi, a dactilografia) etc.

☻Condiţiile formării deprinderilor:

1. condiţii externe:
- o instruire verbală care sa vizeze condiţiile de realizare, mişcările ce trebuie făcute etc.; - demonstrarea
acţiunii;
- realizarea de exerciţii pentru formarea şi automatizarea mişcărilor;
- controlul şi autocontrolul execuţiei, semnalându-se erorile;
- păstrarea metodelor, caracterul activ şi calitatea acestora etc.
2. condiţii interne:
- interesul celui care învaţă pentru activitatea exersata;
- existenta unor trăiri afective care însoţesc procesul de formare a deprinderilor;
- prezenta unor calităţi înnăscute pentru tipul de activitate dat (de ex. vârsta);
- prezenta altor deprinderi asemănătoare

☺ Etapele formării deprinderilor:

1. Familiarizarea cu acţiunea: este etapa în care se realizează instruirea verbală şi demonstrarea realizării
acţiunii, subiectul dobândind informaţiile necesare despre acţiune.
2. Învăţarea analitică: în aceasta etapă acţiunea este segmentată şi fiecare componenta este exersată
separat. Sunt implicate aici atenţia, voinţa şi gândirea, mai ales pentru corectarea numeroaselor greşeli.
3. Organizarea şi sistematizarea: elementele anterior exersate sunt integrate progresiv într-un ansamblu.
4. Automatizarea: prin exersarea repetată a acţiunii în ansamblul său, erorile sunt eliminate, operaţiile
sunt prescurtate, atenţia necesară diminuându-se progresiv.
5. Perfecţionarea: presupune executarea acţiunii în condiţii diverse, treptat fiind atinse niveluri
superioare de precizie, viteza, corectitudine etc.
Alături de deprinderi mai sunt și alte componente instrumentale ale activității:
1. Obișnuința: deprindere+trebuință funcțională ( Se cere realizată cu regularitate. Neîndeplinirea ei
este resimțită ca stare de neplăcere, frustrare. Dacă sunt prezente, obișnuințele impugn îndeplinirea
activității din necessitate. Sunt bune sau rele.)
2. Priceperea: deprindere+cunoștințe, informații. ( Priceperile se pot aplica în numeroase situații,
sunt flexibile și restructurabile. Prezența lor ușurează însușirea a noi deprinderi.)

Forme de interacțiune ale deprinderilor:

Deprinderile formate nu rămân isolate, ci interacționează cu alte deprinderi în cadrul activităților.
Vechile deprinderi influențează formarea noilor deprinderi, în mod pozitiv sau negativ.
1. Transferul: influnța pozitivă a deprinderii vechi asupra formării deprinderii noi. Cea nouă se
formează mai repede și mai ușor daca seamănă cu cea veche, întrucât integrează cee ace este
comun elaborându-se mai ușor, cu mai puțin effort, în timp redus.
2. Interferența: influnță negativă între două deprinderi, cea veche bruiază formarea celei noi.
Are două forme: retroactivă (cele noi și bine consolidate le perturbă pe cele vechi și slab
formate) și proactivă (cele vechi perturbă formarea celor noi). Aceste fenomene se explică prin
slaba diferențiere între cele 2 deprinderi, timpul scurt pentru formare, insufficienta consolidare.