Liceul Pedagogic „Ştefan Odobleja” Profesor: POPESCU Antonela

Drobeta – Turnu Severin

Disciplina : Psihologie generală Clasa:
Data ............ /............./ 201 .....
PROCESE PSIHICE COGNITIVE

GÂNDIREA MEMORIA IMAGINAŢIA LIMBAJUL

Gândirea şi limbajul ne fac unici, probabil mai mult decât alte aspecte ale naturii umane.

GÂNDIREA
,, Nimic nu există în intelect fără să fi trecut mai întâi prin simţuri.” (J. Locke)

I. DEFINIŢIE: proces cognitiv de însemnătate centrală în reflectarea realului care prin intermediul
abstractizării şi generalizării coordonate în acţiuni mentale, extrage şi prelucrează informaţii despre
relaţiile categoriale şi determinative în forma conceptelor, judecăţilor şi raţionamentelor.”

Gândirea este procesul psihic cognitiv de prelucrare a însuşirilor obiectelor şi fenomenelor,

în mod mijlocit, generalizat, abstract şi cu scop, prin intermediul noţiunilor, judecăţilor şi raţionamentelor.

II. CARACTERIZAREA PSIHOLOGICĂ A GÂNDIRII

1.CARACTERUL MIJLOCIT are nevoie obligatoriu de relații perceptive directe, folosește experiența acumulată pe
baza simțurilor.
2. CARACTERUL ABSTRACT se îndepărtează de imaginile intuitive, ajungând la noțiuni, idei care sunt abstracte.
4. CARACTERUL FINALIST , relțiile categoriale se referă nu doar la real ca la procesele senzoriale, ci și la posibil,
vizează nu doar timpul prezent ci toate cele trei dimensiuni temporale: trecut, prezent,viitor (timpul psihic-
reversibil și anticipativ, în minte putem reveni in trecut, putem merge in viitor)

III. LATURILE GÂNDIRII

LATURA INFORMAŢIONALĂ LATURA OPERAŢIONALĂ

•CONCEPTELE EMPIRICE OPERAŢIILE FUNDAMENTALE ALE GÂNDIRII:

•CONCEPTELE ŞTIINŢIFICE 1. ANALIZA ŞI SINTEZA
•PROTOTIPURILE 2. COMPARAŢIA
•STRUCTURILE CONCEPTUALE COMPLEXE 3. ABSTRACTIZAREA ŞI GENERALIZAREA
4. INDUCŢIA ŞI DEDUCŢIA

LATURA INFORMAŢIONALĂ (produsele gândirii)

Conceptele empirice (concepte cotidiene, pseudoconcepte): rezultă din experiența noastră de viață, sunt specifice
copilului și școlarului, nu dispar nici din activitatea intelectuală a adultului, sunt limitate, sărăcăcioase în conținut,
conțin însișiri concrete, particulare, neesențiale, sunt rezultatul practicii zilnice.
Conceptele ştiinţifice: rezultă în urma cercetărilor științifice specializate, cuprind însușiri esențiale ale obiectelor,
semnificația obiectivă, reflectă legi lerealității, permit intrarea în posesia definițiilor.

LATURA OPERAŢIONALĂ
Gândirea este procesul psihic care dispune de cel mai vast sistem de operaţii. Operaţiile gândirii acţionează
în cupluri operatorii şi se completează reciproc.

I. OPERAŢIILE FUNDAMENTALE ALE GÂNDIRII sunt: procedee mentale cu ajutorul cărora

informațiile asimilate sunt prelucrate, interpretate, raportate unele la altele.

 Analiza superioară – operaţii ale gândirii prin care se realizează în plan mental, cu ajutorul
simbolismului verbal, descompuneri, separări, disocieri ale unor obiecte şi fenomene în părţi
componente. Aceste operații le reproduc (mental) pe cele practice de tăiere, rupere, demontare și apoi
reunire. La nivel intelectual aceste operații se realizează cu mijloace verbale

 Sinteza reunirea mentală a părților intr-un întreg, uneori după o altă schemă, cu scopul generării de
informaţii noi.

 Comparația este operaţia gândirii prin care alăturăm în plan mental două sau mai multe obiecte cu
scopul stabilirii asemănărilor şi deosebirilor, după un anumit criteriu.
Exerciţiu: Stabiliţi asemănările şi deosebirile dintre percepţii şi reprezentări.

 Abstractizarea este operaţia predominant analitică, prin care gândirea, acţionând maximal selectiv,
pozitiv şi negativ, trece de la aparenţă la esenţă, de la variabil la invariabil, de la concret la abstract.
Presupune selectarea și reținerea unor insușiri și relații esențiale și comune unor clase de obiecte.

 Generalizarea este operaţia gândirii dominant sintetică prin care însuşirile esenţiale şi generale sunt
reunite într-un model informaţional unic, menit să definească o clasă, o categorie de obiecte, fenomene,
relaţii. Modelul informaţional la care s-a ajuns astfel, este extins şi la alte obiecte care nu au făcut parte
din inducţia iniţială.

 Concretizarea este opusul abstractizării- trecerea de la abstract la concret

 Particularizarea este opusul generalizării, adică trecerea de la general la particular

 II. STRATEGII DE ORGANIZARE A OPERAȚIILOR GÂNDIRII

În organizarea operaţiilor intelectuale intervin următoarele formule şi strategii:

 Algoritmica – este strategia gândirii ce utilizează algoritmi. Algoritmii sunt serii strict ordonate
de operaţii ce intervin succesiv până se ajunge la îndeplinirea unei sarcini. Ei sunt structuri operaţionale
standardizate ce conduc cu certitudine la soluţii.

 Euristica - este disciplina ce reuneşte procedee menite să conducă la descoperire şi invenţie.

Euristica suscită producţia intelectuală divergentă, utilizează sisteme operaţionale plastice şi deschise,
cuprinde procedee de elaborare a ipotezelor şi de testare eficientă a acestora.
Exerciţiu: Daţi exemple de două strategii algoritmice şi de două procedee euristice.

III. Forme de manifestare cognitivă:

Noţiunea este o condensare selectivă sau integrare de informaţii despre însuşirile generale şi esenţiale
ale anumitor clase de obiecte, fenomene, relaţii. Noţiunile se formează în condiţiile dezvoltării psihice şi
intelectuale, a operaţiilor de generalizare şi abstractizare, prin integrarea şi modelarea socio-culturală.

Învăţarea cognitivă este o formă a învăţării şcolare prin care se însuşesc cunoştinţele şi operaţiile
intelectuale corespunzătoare obiectelor de studiu. În procesul învăţării cognitive au loc:
- formarea conceptelor şi sistemelor de concepte;
- trecerea de la conceptele empirice la cele ştiinţifice;
- dezvoltarea operaţiilor gândirii.

 Înţelegerea este o formă de manifestare a gândirii, latura ei funcţională permanentă, prin

care se realizează decodificarea semantică a obiectelor, fenomenelor şi acţiunilor prezentate prin
raportarea noilor informații la la fondul de cunoştinţe acumulate şi sistematizate.
 Formele înţelegerii:
- înţelegerea spontană (prescurtare a operațiilor de decodificare)
- înţelegerea discursivă (se realizează treptat prin eforturi conșiente, de decodificare a fragmentelor,a
dimensiunilor esențiale și decodificare integrală)

Rezolvarea problemelor este domeniul de realizare a performanțelor gândirii și cuprinde trei structuri:

Problema – este un obstacol cognitiv în relaţiile dintre subiect şi lumea sa.

Situaţia problematică – reprezintă neconcordanţa dintre mijloace şi scopuri, între cerințele situației și
posibilitățile persoanei.

Demersul rezolutiv – constă în asumarea sarcinii de depăşire a obstacolului cognitiv.

Strategii de rezolvare a problemelor: orientarea generală a activității de rezolvare

- anticipativ-exploratorii;
- anticipativ-rezolutive;
 - executive.
Etapele procesului rezolutiv:

1. Înţelegerea problemei: presupune reformularea ei, înțelegerea conflictului, definirea variantelor de

combinare a datelor.

2. Elaborarea ipotezelor/ soluţiilor: formularea unor soluții și a unor procedee de rezolvare.

3. Testarea şi evaluarea soluţiilor: constituirea modelului de rezolvarea și punerea lui în practică.

 Aplicaţie: Folosind patru linii drepte, fără a ridica creionul de pe hârtie, trasaţi o linie continuă care să
unească toate punctele. • • • • • •
• • • • • •
• • • • • •

Aplicaţie: FIŞA 1
Gândirea – proces cognitiv superior
Recapitularea şi sistematizarea cunoştinţelor

Exerciţii aplicative:
1) Analizaţi subiectul propoziţiei următoare:
Copacul era prea bătrân şi plin de omizi.
2) Stabiliţi asemănările şi deosebirile dintre percepţii şi reprezentări.
Percepţii/ Reprezentări
Asemănări

Deosebiri

3) Notaţi în tabel caracteristicile concrete şi cele abstracte - referitoare la

funcţia de înmulţire, a plantei din imagine.
 Caracteristici Caracteristici
concrete abstracte - referitoare
la funcţia de
înmulţire

4) Formulaţi probleme pentru următoarea situaţie:

Sunteţi telefonat de un bun prieten care vă roagă să treceţi pe la el pentru a-l ajuta într-o chestiune. Când
ajungeţi la el acasă acesta nu răspunde.

5) Emiteţi soluţii pentru următoarea problemă:

Mergeţi să vă întâlniţi cu un prieten însă v-aţi agăţat cămaşa în mijlocul de transport şi aceasta s-a rupt.
Liceul Pedagogic „Ştefan Odobleja” Profesor: POPESCU Antonela
Drobeta – Turnu Severin
Disciplina : Psihologie generală Clasa:
Data ............ /............./ 201 .....

MEMORIA

DEFINIŢIE. Memoria este un proces cognitiv superior de întipărire, stocare şi reactualizare a

informaţiilor din experienţa anterioară.

PROCESELE ŞI FORMELE MEMORIEI

Memoria presupune o anumită desfăşurare in timp, o procesualitate.

Procesele memoriei sunt:

I. ÎNTIPĂRIREA (MEMORAREA, FIXAREA, ENGRAMAREA)

II. PĂSTRAREA (CONSERVAREA)
III. REACTUALIZAREA

I. ÎNTIPĂRIREA (MEMORAREA, FIXAREA, ENGRAMAREA)

 Este primul proces al memoriei, de el depind celelalte
 Nu se produce la fel pentru toţi oamenii şi nu se memorează exact în forma în care sunt
prezentate informaţiile (nu este o copie fotografică)
 FORMELE MEMORĂRII:

După prezenţa sau absenţa scopului, intenţiei şi efortului voluntar depus:

1. Memorarea involuntară
 Este neintenţionată, fără scop şi fără efort voluntar
 Depinde de interacţiunea cu o activitate, de implicare, de interesele şi de plăcerile celui care
memorează
2. Memorarea voluntară
 Este intenţionată, cu scop, cu efort voluntar depus din partea celui cere memorează
 Se foloseşte mai ales în activităţile grele, monotone, neinteresante
 Necesită folosirea unor procedee speciale de memorare (plan de lecţie, scheme, sublinieri)

După prezenţa sau absenţa gândirii, a înţelegerii

1. Memorarea mecanică
 Absenţa înţelegerii, învăţare formală, ineficientă pe termen lung (se învaţă formele verbale şi
nu conţinutul logic)
 
Este necesară în anumite situaţii: la memorarea numelor proprii, numerelor de telefon,
adreselor, etc.
2. Memorarea logică
 Bazată pe înţelegerea sensurilor şi semnificaţiilor materialului de memorat
 Este mult mai eficienta decât cea mecanică pentru că necesită un număr mai mic de repetiţii
şi se memorează o cantitate mai mare de informaţii

II. PĂSTRAREA (CONSERVAREA)

 Presupune reţinerea pentru un timp mai lung sau mai scurt a celor memorate
 FORMELE PĂSTRĂRII
DUPĂ DURATĂ
1. Păstrarea de scurtă durată (pană la 8 – 10 minute)
2. Păstrarea de lungă durată (de la 8 – 10 minute la ani)
DUPĂ CALITATEA PĂSTRĂRII
1. Păstrarea exactă (cum a fost memorat)
2. Păstrarea diminuată (destrămarea sau chiar dispariţia informaţiilor)
3. Păstrea amplificată, întărită

III.REACTUALIZAREA

 Presupune scoaterea la iveală a celor memorate şi păstrate în vederea valorificării, folosirii

 Se realizează prin doua forme: RECUNOAŞTEREA şi REPRODUCEREA

RECUNOAŞTEREA REPRODUCEREA
Se face în prezenţa materialului (printr- Se face în absenţa materialului “a-şi
o nouă percepţie) aminti”
Este mai simplă, presupune doar procese Este mai complexă, presupune prezenţa
de percepţie proceselor gândirii
Presupune suprapunerea informaţiilor Presupune confruntarea, compararea
prezente peste cele din mintea persoanei mentală a informaţiilor prezentate cu
cele memorate
Prezent şi la om şi la animal Prezent doar la om

LEGILE MEMORIEI

1. Reţinem mai uşor imaginile decât cuvintele, cuvintele decât silabele.

2. Reţinem mai bine materialele organizate şi structurate logic.
3. Reţinem mai bine materialele cu volum redus, mai scurte.
4. Reţinem şi reactualizăm mai uşor materialele familiare, cunoscute.
5. Reţinem şi reactualizăm mai uşor materialele prezentate serial (pe rând) decât cele prezentate
simultan.
 6. Reţinem mai uşor materialul care reprezintă scopul acţiunii noastre decât cel care este doar mijloc
sau condiţie de realizare a scopului.
7. Reţinem şi reactualizăm mai bine începutul şi sfârşitul materialului de memorat.
8. Reţinem şi reactualizăm mai bine un material dacă este ordine, cald şi lumină (ambianţă plăcută).
9. Reţinem şi reactualizăm mai bine un material dacă starea generală este bună (odihnit, sănătos,
interesat).

CALITĂŢILE MEMORIEI

1. Volumul memoriei (cantitatea de material pe care îl memorăm, păstrăm şi reactualizăm).

2. Elasticitatea, mobilitatea memoriei (capacitatea de a acumula mereu cunoştinţe noi, de a le
organiza pe cele vechi, de a le uita pe cele inutile).
3. Rapiditatea întipăririi (viteza cu care se realizează memorarea).
4. Trăinicia păstrării (forma, calitatea şi durata conservării celor memorate).
5. Exactitatea reactualizării (gradul de precizie şi corectitudine a informaţiilor reproduse).
6. Rapiditatea reactualizării (viteza recunoaşterii şi reproducerii, imediat după memorare).

MEMORIE ŞI UITARE

Uitarea este un fenomen normal, natural şi necesar care intervine ca o supapă prin care se
elimină informaţiile care nu mai sunt utile. Poate fi un fenomen negativ dacă împiedică memoria
sa-şi realizeze scopul (de fixare şi păstrare a informaţiilor utile, necesare).

FORMELE UITĂRII:
1. UITARE TOTALĂ (ştergere, dispariţie totală a celor memorate)
2. UITARE PARŢIALĂ
3. LAPSUSUL (uitarea momentană)
CONŢINUTUL UITĂRII: uităm informaţiile învechite, detaliile, informaţiile neesenţiale, dar şi
informaţii care ne sunt necesare.
CAUZELE UITĂRII: proasta organizare a învăţării, subînvăţarea (mai puţine repetiţii decât este
necesar), supraînvăţarea (mai multe repetiţii decât este necesar).
RITMUL UITĂRII: uitarea este destul de mare imediat după învăţare, apoi din ce în ce mai lentă,
aproape stagnantă.
COMBAREA UITĂRII: se face prin eliminarea cauzelor care au generat-o şi prin repetiţii
eficiente:
 Repetiţii suplimentare (nu trebuie să depăşească 50% din numărul de repetiţii folosite la însuşirea
materialului).
 Repetiţia eşalonată (separarea în timp a repetiţiilor)
 Repetiţia efectuată la anumite intervale de timp (la 5-20 de minute după memorare şi la câteva
zile după memorare)
 Repetiţia activă (bazată pe redarea pe dinafară a textului, cu cuvinte proprii).
  Repetiţia cu sens şi semnificaţie (repetarea materialului în diferite forme şi combinaţii, nu doar aşa
cum a fost el memorat)
Liceul Pedagogic „Ştefan Odobleja” Profesor: POPESCU Antonela
Drobeta – Turnu Severin
Disciplina : Psihologie generală Clasa:
Data ............ /............./ 201 .....
PROCESE PSIHICE COGNITIVE
IMAGINAŢIA
I. DEFINIŢIE: Imaginaţia este un proces cognitiv complex de elaborare a unor imagini şi proiecte noi,
pe baza combinării şi transformării experienţei.
II. PROCEDEELE IMAGINAŢIEI
1. Aglutinarea constă în o nouă organizare a unor părţi care au aparţinut unor lucruri, fiinţe, fenomene.
Ex:sirena, centaurul, robotul casnic, radiocasetofonul
2. Amplificarea sau diminuarea se referă la modificarea dimensiunilor unei structuri, obţinându-se efecte
noi.
Ex: Flămânzilă, Gerilă, extratereștrii, minicalculatorul
3. Multiplicarea sau omisiunea se referă la modificarea numărului elementelor unui obiect, păstrându-se
identitatea.
Ex: Balaurul cu șapte capete, Coloana infinitului
Ex: Ciclopul
4. Modificarea păstrarea neschimbată a unor componente şi schimbarea altora.
Ex: obținerea lalelei negre
5. Schematizarea: selecţia unor însuşiri relevante și omiterea cu bună știință a altora.
Ex: desenul schematic al unei plante, al corpului omenesc
6. Empatia: transpunerea imaginară într-o altă persoană, pentru a-i înţelege trăirile, sentimentele.
Ex: actorii, profesorii, medicii, asistenții medicali

- involuntare şi pasive  Visul din timpul

somnului
III. FORMELE IMAGINAŢIEI :  reveria

- voluntare şi active  Imaginaţia reproductivă

 Visul de perspectivă
 Imaginaţia creatoare

Visul constă dintr-o înlănţuire de imagini, emoţii care apar în starea de somn profund şi faţă de care omul
este spectator, neputând interveni.
Reveria se desfăşoară în timpul stării de veghe. Este un fel de experiment mintal privind îndeplinirea fictivă
a dorinţelor.
Imaginaţia reproductivă presupune combinarea de idei şi imagini existente în prezent sau trecut.
Produsele ei nu au corespondent în experienţa anterioară proprie.
Imaginaţia creatoare presupune realizarea unui proiect mintal caracterizat prin noutate, originalitate,
ingeniozitate. Este stimulată de : curiozitate, interesul pentru nou, încredere în forţele proprii, tendinţa de a
explora.
Visul de perspectivă presupune proiectarea conştientă şi voluntară a drumului propriu de dezvoltare în
acord cu posibilităţile personale.
IV. ROLUL IMAGINAŢIEI
Imaginaţia prelucrează un material cognitiv divers: imagini, idei. Ea este legată de toate procesele
psihice şi mai ales de gândire, care îi susţine, verifică şi evaluează rezultatele, o fereşte de greşeli şi
alunecări în fantezii inutile.

 Aplicaţie1: Dacă ai deja un ideal în viaţă, arată în ce fel au contribuit reveria şi visul de perspectivă la
apariţia lui.

 Aplicaţie2: Adăugaţi elemente noi la figurile incomplete de mai jos astfel încât să puteţi schiţa desene
cât mai interesante. Încercaţi să imaginaţi desene cu totul neobişnuite la care alţii să nu se poată
gândi.Daţi un titlu cât mai original desenului realizat.

___________________________ ___________________________ ___________________________

_ _ _
___________________________ ___________________________ ___________________________
_ _

___________________________ ___________________________ ___________________________

_ _ _

Liceul „Ştefan Odobleja” Profesor: Popescu Raluca Antonela

Drobeta – Turnu Severin
Disciplina : Psihologie generală
Data ….../ …...../2021

COMUNICAREA ŞI LIMBAJUL

7% 38% 55%
7%= mesajul verbal
38%= mesajul paraverbal (intonație, timbrul vocii, intensitatea, accentul, alegerea
cuvintelor și modul de frazare, topica)
55%= mesajul non-verbal (mimica, gestica, pantomimica, postura)

I. DEFINIŢIE: Comunicarea este procesul psihic prin care transmitem informaţii.

Se consideră că limbajul poate afecta gândirea atât de puternic încât gândirea poate fi modificată sau
limitată de cuvintele utilizate în limbaj. Aceasta înseamnă că oamenii pot gândi doar în limitele
limbajului pe care îl posedă.
Limbajul se bazează pe folosirea unor semne sau simboluri care au o semnificaţie şi
care respectă anumite reguli gramaticale.

Schema de comunicare:
1. Emițător
2. Cod
3. Canal de
comunicare
4. Mesaj
5. Receptor
(destinatar)
6. Conexiune inversă

II. Comunicarea poate fi de două feluri : - verbală;

- nonverbală.
COMUNICAREA NONVERBALĂ se realizează prin gesturi, mimică, ţinută, vestimentaţie.
Indicatori ai comunicării nonverbale:
1. contactul vizual: - când dorim să iniţiem o conversaţie cu cineva, căutăm să-i captăm privirea;
- este o sursă de feed-back: oferă indicii despre cum este urmărit mesajul, interesul
acordat celui care vorbeşte, plictiseala;
- permite exprimarea emoţiei prin dilatarea pupilei .
2. spaţiul personal: - distanţa optimă pentru conversaţie este de ........................;
- este influenţată de tipul prieteniei: ..............................................................................
.................................................................................................................................... .

COMUNICAREA VERBALĂ se realizează prin intermediul limbii şi limbajului.

Limba este un sistem complex de semne şi reguli gramaticale.
Limbajul este instrumentul cel mai de preţ al comunicării interumane.

Formele limbajului: 1. extern -oral : a) dialog;

( ...............................................................) b) monolog.
c) colocviu
-scris
2. intern
( ...............................................................)

Limbajul oral sau vorbirea propriu-zisă implică cel puţin o persoană căreia i se adresează mesajul.
Canalul de comunicare este cel auditiv.
c) a) dialog;
b) monolog.
colocviu

a) Dialogul: comunicare verbală între doua persoane, au experiență comună

care le permite să comunice prescurtat, aluziv
b) Monologul: este mai dificil decât dialogul, presupune vorbirea în fața unui
auditoriu, trebuie să poată susține firul expunerii, să vb accesibil pt cei
care ascultă
c) Colocviul: participa la comunicare mai mult de două persoane, exprimarea
are un carcter adresativ, participanții intervin pe rând în discuție, aceeași
idee circulă prin mintea fiecărui participant.

Limbajul scris este legat de citit şi se însuşeşte la începutul şcolarităţii. Se formează deprinderile de
scris-citit. Scrisul este coordonat din interior prin intermediul limbajului intern şi al gândirii.
Limbajul intern se desfăşoară ca vorbire cu sine şi pentru sine. El constituie instrumentul de lucru
al gândirii. Este asonor, (voce lăuntrică), dar există participare motrică la nivelul aparatului fono-articulator
(corzilor vocale). Nu folosește cuvinte, ci imagini de aceea este prescurtat, condensat, are o mai mare viteză
de lucru. Reprezintă un fel de rampă de lansare a limbajului oral și scris pentru că le anticipează,
proiectează și conduce din interior.

FUNCȚIILE LIMBAJULUI:
1. F. DE COMUNICARE: de transmitere a unui conținut de la o persoană la alta
2. F. DE CUNOAȘTERE: de înțelegere, de conceptualizare, de elaborare a gândirii
3. F. SIMBOLIC-REPREZENTATIVĂ: de înlocuire a unor obiecte, fenomene prin simboluri
verbale
4. F. EXPRESIVĂ: expresivitatea limbajlui derivă, nu doar din alegerea cuvintelor cât și din
intonație, mimică, gestică.
5. F. PERSUASIVĂ (DE CONVINGERE): limbajul poate induce altei persoane, idei și stări
emoționale
6. F. DE JOC (LUDICĂ): de realizare a unor asociații verbale de efect, ciocniri de sensuri, rime,
construcții artistice (poezii, ghicitori, proverbe)
7. F. DIALECTICĂ: de formulare și rezolvare a contradicțiilor și conflictelor problematice
8. F. DE REGLARE ȘI AUTO-REGLARE: de influențare a stărilor psihice sau a conduitei altei
persoane

ETAPELE ÎNSUŞIRII LIMBAJULUI

La naştere copii nu posedă limbaj. Pe parcursul dezvoltării copiilor se dezvoltă şi limbajul.
Etapele dezvoltării limbajului sunt asemănătoare indiferent de cultura din care fac parte aceştia. La
vârsta de 6-7 luni copii emit un număr mare de sunete, multe dintre ele vor fi necesare limbajului pe care
ei şi-l vor forma ulterior. Acest proces este denumit expansiune fonetică. Deoarece repertoriul copiilor se
dezvoltă ei încep să gângurească. Între 9 şi 14 luni copii vor orienta utilizarea fonemelor spre cei care sunt
în anturajul lor şi le vorbesc (limbajul devine adresativ). În această fază ei achiziţionează viteza şi ritmul
limbajului.
Perfecţionarea pronunţiei unor foneme presupune un feedback. În acest fel ei vor imita fonemele percepute
anterior. Motivul pentru care copiii gânguresc şi nu pot imita propoziţii întregi este acela că cuvintele
individuale pot fi discriminate sau recunoscute doar după ce ele au fost asociate cu obiecte, acţiuni sau
circumstanţe particulare. Acest proces se desfăşoară pe tot parcursul dezvoltării. Până când aceste
asociaţii apar, adică atunci când sunetele capătă un sens, copilul distinge doar sunete.
Să presupunem că o persoană este plasată dintr-un areal absolut necunoscut, unde se vorbeşte o limbă
străină. Persoana nu va putea distinge cuvintele. După un timp persoana respectivă poate conştientiza
câteva dintre aspectele limbajului, când sunetele încep şi când se termină, când se schimbă
ritmul şi tonalitatea vocii sau atunci când apar diferenţe între sunete. În această situaţie persoana nu
poate comunica pentru că deşi poate imita sunetele nu cunoaşte semnificaţia acestora.
Această formă de imitaţie este facilă pentru majoritatea oamenilor. La fel cum un actor imită un limbaj
care pentru el nu are nici o semnificaţie, la fel şi copilul imită limbajul nativ.
Primul cuvânt este pronunţat la vârsta de aproximativ 10-12 luni. Acest prim cuvânt este legat de obiecte
concrete sau acţiuni din propria experienţă. Pentru a ne reprezenta acest aspect să ne imaginăm o persoană
aflată într-o lume necunoscută. Primele cuvinte pe care le va folosi vor fi cele legate de obiecte concrete
prezente sau acţiuni necesare. La fel se întâmplă şi în cazul copiilor. Ei vor achiziţiona mai întâi
substantive concrete sau verbe, cum ar fi papa, mama, bunu etc.
Conceptele abstracte se formează după ce sunt achiziţionate substantivele şi verbele. Primele cuvinte
abstracte învăţate sunt adjectivele, cum ar fi “roşu”, “înalt”, “mare”. Apoi sunt achiziţionaţi termenii
care se referă la aşezarea spaţială: “pe”, “între” “deasupra” etc.
În jurul vârstei de 18-24 de luni copiii încep să formuleze propoziţii formate din două cuvinte. Pe
parcursul acestei etape copii îşi însuşesc funcţia limbajului pentru exprimarea conceptelor, în special
pentru comunicarea dorinţelor lor altor persoane.
În următorii câţiva ani copii se exprimă folosind propoziţii scurte, această etapă purtând denumirea de
vorbire telegrafică. Vorbirea lor este asemănătoare telegramelor, în care cuvintele inutile sunt excluse,
mesajele fiind scurte şi clare.

 Aplicaţie: Cum credeţi că influenţează afectivitatea limbajul oral? Încercaţi să exemplificaţi cu situaţii
din experienţa personală.