Sunteți pe pagina 1din 38

PSIHOLOGIA COGNITIVA

CURS 1

CONSTITUIREA STIINTELOR COGNITIVE

Tematic, psihologia cognitiva se refera la modul, la studiul modului in care individul


uman prelucreaza informatiile.
Omul are o componenta comportamentala (ce face); o componenta biologica (ce anume
se intampla in organism); o componenta cognitiva (informatiile prelucrate); o componenta
subiectiva (trairi emotionale).
Psihologia cognitiva studiaza toate tipurile de prelucrari de la cele mai simple (perceptii)
la cele hiper-complexe.
Dimensiunea informationala este sentiala pentru adaptarea noastra la realitate.
Psihologia cognitiva este paradigma fundamentala. Istoric, psihologia cognitiva a aparut
dupa al doilea razboi mondial. La dezvoltarea ei au contribuit: dezvoltarea logicii matematice,
teoria informatiei si declinul behaviorismului.

Teoria informatiei
Promotor: Shennon. Informatia este invers proportionala cu entropia. Ea reduce
nedeterminarea.

Logica matematicii
A dus la crearea unor sisteme formale care sunt capabile sa calculeze informative.
Calculativitatea - o functie este calculabila daca ea poate fi specificata in mod clar si
descompusa intr-un numar finit de componente.
Tuning – decodificarea codurilor naziste. (Masina Tuning). Tuning a fost primul care a
construit un sistem de inteligenta artificiala-masina Tuning. “Inteligenta, un sistem artificial este
inteligent daca raspunsurile care se ofera unui observator extern nu pot fi deosebite de
raspunsurile care le-ar da un om.”

Declinul behaviorismului
In anii `50 devenea tot mai clar ca paradigma behaviorista si-a epuizat potentialul
explicativ. Noua viziune a psihologiei cognitive este ca psihicul este un sistem de prelucrare a
informatiilor care merita sa-l investigam dincolo de simpla relatie stimul-raspuns.
In 1956 la Mississipi Institute of Technology a avut loc pe data de 12 septembrie un
congres unde s-au desfaruat trei sedinte de comunicari.
1.Norbert Chomsky – 3 modele ale limbajului, critica behaviorismului si initiaza un nou
domeniu-lingvistica teoretica.
“ Omul are o tendinta innascuta de a invata limbajul.” Limbajul se invata implicit. Prin
ascultarea in repetate randuri ale unor productii lingvistice. El demonstreaza ca putem genera
propozitii noi care nu au primit intariri pana atunci.
2.Simon si Newel prezinta pentru prima data un sistem de inteligenta artificiala care
poate demonstra o teorema matematica.
Concluzia fundamentala a acestei cercetari: prin mecanisme pur mecanice o masina poate
rationa. Putem construi masini care sa rationeze cum face si un om.
3.Miller a avut o cercetare “ nr. Magic 7”. Memoria noastra de scurta durata poate
memoria 7 +;- 2 elemente. Are capacitate limitata.
In 1967, U. Neisser a scris “Cognitive Psychology” in care a reunit cateva din cercetarile
de acest gen care s-au facut inainte.
In 1977, a aparut “Cognitive Science Society”, prima organizatie care a avut ca scop
cercetarile despre cum prelucram informatiile.
CURS 2

NIVELURI DE ANALIZA IN PSIHOLOGIA COGNITIVA

1. Sistemul cognitiv
2. Dezvoltarea exo-somatica a sistemului cognitiv
3. Niveluri de analiza
4. Valoarea analizei multinivelare

1. Sistemul cognitiv – sistem fizic care are doua proprietati: de reprezentare si de calcul.
Un sistem cognitiv este o entitate obiectuala, un element din realitatea fizica care are proprietati
substantiale si energetice. Dependenta sistemului cognitiv de o structura materiala nu este stricta
in sensul in care o operatie, o prelucrare de informatie poate fi realizara la fel de bine de mai
multe sisteme fizice.

Proprietatea de reprezentare
Reprezentarea- reflectare in mediu intern a unei realitati externe.

Avem o reprezentare X care printr-o transformare T ajunge Y. Avem o reprezentare


externe. Daca avem un x care corespunde lui X si un t care corespunde lui T duce la un y care
corespunde lui Y. ( x-t-y- reprezentare interna).
Esential pentru reprezentare este stabilirea unei relatii sistematice intre domeniul care
trebuie reprezentata si mediul intern in care este reprezentat. Pentru a rezolva orice problema noi
trebuire sa ne reprezentam ce se da si ce se cere, precum si procedura cum ajungem de la datele
problemei la solutie. Situatia problematica este obiectiva, externa. Pentru a o rezolva trebuie sa
ne-o reprezentam in mediul intern. Aceasta reprezentare este similara, nu identica cu solutia
problematica din afara noastra. Asadar, reprezentare este o functie, o asociere dintre elementele
din mediul extern si elementele din mediul cognitiv.

Proprietatea de calcul – consta in manipularea reprezentarilor pe baza unor reguli.


Exemplu: pentru a face calcule calcule matematice trebuie respectate anumite reguli
matematice.
Nu atat caracteristicile fizice sunt determinante pentru sistemul cognitiv, ci capacitatea sa
de a-si reprezenta mediul extern si de a efectua calcule cu aceste reprezentari.

2. Dezvoltarea exo-somatica a sistemului cognitiv


Speciile infraumane si-au rezolvat problemele de adaptare prin mijloacele propriului
corp, prin perfectionarea unor caracteristici pe care le aveau.
Speciile au recurs la o dezvoltare endosomatica, in interiorul corpului. Aceasta dezvoltare
este un proces lent si costisitor. Spre deosebire de acste specii, omul este un constructor de
unelte, este homofaber. Pentru adaptare, omul a construit unelte. Aceasta este dezvoltarea
exosomatica, in exteriorul propriului corp.
In loc sa ne dezvoltam sistemul muscular, omul a inventat scripetii si macaralele. In loc
sa ne sporim viteza de deplasare, prin muschi rapizi si puternici, am inventat roata, apoi masina.
In loc sa ne sporim vederea, sistemul vizual, am inventat luneta sau telescopul.
Daca astazi reusim sa rezolvam probleme mai repede decat stramosii nostrii, acest fapt nu
se datoreaza sporirii capacitatiilor mnezice sau de calcul, ci mai degraba se datoreaza folosirii
unor unelte cognitive din exterior care ne ajunta sa rezolvam aceste probleme.

3. Niveluri de analiza
Orice sistem cognitiv, implicit si cel uman, poate fi analizat la cel putin 4 niveluri:
1. Nivelul cunostintelor
2. Nivelul de calcul
3. Nivelul reprezentational-algoritmic
4. Nivelul implementational
1.Nivelul cunostintelor
Pentru a intelege comportamentul unui sistem cognitiv trebuie sa investigam baza de
cunostinte de care dispune si scopul de care este animat.
Exista cunostinte implicite si explicite.
Cunostinte explicite- dobandite intentionat si pot fi constientizate
Cunostinte implicite- dobandite neintentionat si sunt greu verbalizate.
2.Nivelul de calcul
Investigarea modului de fundamentare a sistemului cognitiv porneste de la analiza
sarcinilor pe care acesta o are de facut. Analiza aceste sarcini presupune descompunerea lor in
componente simple si stabilirea relatiei dintre datele de intrare si cele de iesire.
Abordarea computationala are ca scop stabilirea exhaustiva a procesarii la care sunt
supuse datele problemei (input) pentru a gasi solutia (output).
3.Nivelul reprezentational-algoritmic
Ne putem reprezenta acelasi lucru in modalitati diferite, dar reprezentarea satisface mereu
constrangerile sistemului.
Reprezentarile si algoritmii care ii folosim isi impun reciproc constrangeri.
4.Nivelul implementational
Orice sistem cognitiv este un sistem fizic format fie din celule nervoase (creier), fie din
cipuri de siliciu (calculatorul sau alte materiale). Functionarea sistemului poate fi analizata si la
nivelul proceselor chimice sau bio-chimice.
CURS 3

PARADIGMELE PSIHOLOGIEI COGNITIVE


1. Paradigma classic-simbolica
2. Paradigma noeconexionista

1. Paradigma clasica-simbolica a orientat dezvoltarea psihologiei cognitive, a orientat cu


prioritate domeniul. Are radacini in filosofia rationalista (Decart) si in empirismul englez.
Asumtia fundamental este ca omul este un sistem fizico-simbolic si modul in care
prelucram informatiile e determinat de constrangerile fizice pe care le avem, dar si de
simbolurile pe care le utilizam.
Omul isi reprezinta lumea sub forma simbolica. Un simbol este un obiect, o
reprezentare care semnifica ceva, care permite o analiza semantic, provine de mediul
cultural.
In paradigma clasica-simbolica, gandirea este conceputa ca omniprezenta a
simbolurilor si operarea cu simboluri se face pe baza unor reguli. Teza principala a
acestei paradigme sustine ca informatiile, cunostintele sunt reprezentate in sistemul
cognitive prin simboluri si structure simbolice.
Simbolurile cu care opereaza sistemul cognitiv sunt esentiale pentru doua aspecte:
- Modul in care prelucreaza informatiile
- Pentru reactiile sale comportamentale
Mediul social nu face o oferta generoasa in ceea ce privesc simbolurile, si pornind de
la aceasta oferta, noi ne etichetam propriile emotii, stari fizice, facem diferente intre
simboluri (camarad-prieten).
Interventia terapeutica care doreste ameliorarea simptomelor se realizeaza la nivelul
simbolurilor.
In ceea ce priveste generalitatea, paradigma clasica-simbolica a fost sustinuta
datorita faptului ca poate fi aplicata la procesele psihice cognitive central.
In ceea ce privesc problemele bine definite, simbolurile sunt cele care pot
specifica complet foaia de cercetare, datele problemei, solutia si blocul de operatori care
permit trecerea de la starea initiala la cea finala.
Simon si Newel au inventat o masina General Problem Solver (GPS).

2. Paradigma neoconexionista
Dupa ce paradigma clasica-simbolica a castigat renume, cercetatorii au ajuns la
concluzia ca prelucrarea informatiilor nu se face doar cu ajutorul simbolurilor, ci poate fi
facuta si prin stari de activare. Aceasta abordare a pornit de la paralelismul care poate fi
facut intre modul de funtionare al neuronilor si modul de functionare al sistemelor de
inteligenta artificial. Astfel, au ajuns sa construiasca niste modele cognitive de inspiratie
neuronala.
Aceste retele neuromimetice simuleaza modul de functionare al cognitiilor,
gandurilor noastre si calculul logic aspura propozitiilor poate fi aplicat asupra inhibitiei
sau excitatiei neuronale.
Daca paradigma clasica-simbolica considera cunoasterea ca un process de
manipulare a simbolurilor pe baza unor reguli, paradigma neoconexionista considera ca
informatia este reprezentata in sistemul cognitiv prin valori de activare. Informatiile
circula intre unitatile retelei nu sub forma de mesaje, ci sub forma de valori de activare,
de cifre.
Componentele unei retele neuromimetice
1. Unitatile (neuromimici) – noduri ale retelei care preiau unele dintre caracteristicile
neuronilor reali: valoarea de activare. Exista unitati vizibile (input sau output) si pot fi
accesate direct din mediul retelei si unitati ascunse care se interpun intre unitatile vizibile
si au functia de a modula valoarea de activare care se propaga in retea. Neuromimii nu
sunt interpretabili semantic, sunt simple valori de activare, insa unitatiilor li se atribuie o
interpretare din exterior. Reteaua nu manipuleaza simboluri, ci doar cifre.
2. Starile de activare. O unitate dintr-o retea nu este nimic altceva decat o stare de activare
care este de obicei codata printr-un numar. Orice unitate cognitive are si un rest de
activare care a rezultat din schimbarile anterioare. De asemenea starea de activare se
deterioreaza in timp.
3. Regula de activare – functie care stabileste in ce fel, in ce mod se modifica valoarea de
activare dintr-o retea.
4. Functia output – stabileste relatia dintre valorile de activare ale unei unitati si outputul
care ea il transmite.
5. Conexiunile – legaturi intre unitatile cognitive. Pot avea o anumita pondere sau greutate.
Exista conexiuni excitative (pondere +) si conexiuni inhibitive (pondere -). Invatarea intr-
o retea incosta in modificarea tariei sau importantei acestor conexiuni.
6. Mediul retelei – structurile generale in care este scufundata reteaua respectiva.
CURS 4

REPREZENTAREA SI ORGANIZAREA CUNOSTINTELOR

Cum sunt organizare cunostintele in mintea noastra?


In ce masura codam semantic cunostintele? Adesea s-a pus semnul identitatii intre memoria
semantic si cea de lunga durata, dar MLD are o extensie mai mare decat MSD si include unele
caracteristici senzoriale ale stimulilor.
Mandler si Ritchey ( 1977 ) au prezentat subiectilor timp de 10 secunde o imagine. Apoi
aveau alte doua variante ale imaginii respective ( una in care erau facute modificari ale detaliilor
imagiste si a doua in care operau modificari de sens fata de cea initiala ). In partea a doua
subiectilor le erau prezentate imagini din toate cele trei categorii si sarcina lor era sa recunoasca
daca imaginile din noul set au fost prezentate anterior. S-a constatat ca subiectul memoreaza in
primul rand semnificatia imaginii si abia apoi detaliile imagiste. Modificari in semantic imaginii
a avut un impact mai puternic. Sistemul nostru cognitiv are tendinta de a retine semnificatia
stimulilor si nu dispunerea lor spatiala.
Posner (1969) a prezentat subiectilor perechi de litere si sarcina lor era de a decide daca a
cincea litera este sau nu identica cu prima. A prezentat perechi de litere cu identitate senzorio-
semantica ( A-A ; a-a ) sau perechi de litere cu identitate semantic ( A-a). Rezultatele
experimentului au aratat in cazul aratarii concomitente ale perechii, timpul de reactive este mai
redus in cazul identitatii senzorio-semantice, decat in cazul identitatii semantic. Daca insa se
mareste durata intre prezentarea celor doua litere, diferentele de timp de reactive se aglutineaza
(reduc). Explicatia: deteriorarea rapida a componentelor senzoriale, comparatia facandu-se doar
pe temeiul caracteristicilor semantice. Dupa un interval scurt de timp- doua secunde in cazul
stimulilor verbali simpli-, sistemul cognitiv pastreaza doar caracteristicile semantice ale
stimulilor verbali.
Un experiment similar a fost efectuat cu propozitii in loc de litere. S-au concluzionat
aceleasi rezultate. Concluzia: indiferent de complexitatea materialului stocat in memorie avem
tendinta de a retine preferential pe termen lung caracteristicile semantice ale stimulului.
Avantajele codarii semantice
- Reprezentarea semantica este mult mai economicoasa decat celelalte tipuri de
reprezentari
- Contine maximum-ul de informatie intr-un minimum de format
- Rapiditatea procesarii = reprezentarile semantice ocupa un spatiu mai redus, impun o
sitaxa riguroasa si limiteaza numarul de combinatii posibile. Reprezentarile semantice
sunt mai usor de prelucrat decat cele senzoriale.
- Reprezentarile imagistice nu au sintaxa, de aceea noi visam in imagini preponderent.
- Permite operarea asupra posibilului. O reprezentare semantica nu reclama un referent
real, ci doar posibil. Jean Piaget: datorita reprezentarilor semantice, sistemul nostru
cognitiv poate face trecerea de la real la posibil. Posibilul logic este non-
contradictoriu, pe cand imposibilul este absurd.

Retele semantice
S-a pornit de la ideea ca organizarea se face sub forma de retele semantice. O retea
semantica poate exprima modul de organizare a cunostintelor din domenii bine structurate
(biologia, fizica). Intr-o retea, cunostintele sunt organizate ierarhic in functie de gradul lor de
generalitate. Ea are noduri (concepte) si legaturi, conexiuni (relatia dintre concepte).
Collins si Quillian (1969) erau interesati sa vada daca retelele semantice sunt folosite si in
structura noastra cognitiva. A testat timpul de reactie al subiectilor la diverse intrebari (Barza are
cioc rosu? Barza e mamifer?) si au observat ca timpul de reactie era din ce in ce mai mare
depinzand de legaturile dintre noduri.
Critici: Efectul prototipicalitatii- anumite exemplare ale unei categorii sunt mai
reprezentative pentru acea categorie.

Modelul raspandirii valorilor de activare- se pleaca de la urmatoarele asumtii:


• Asocierea dintre noduri nu sunt strict ierarhizata. Intre concepte se poate stabili o mare
varietate de legaturi.
Exemple: legaturile pot fi categoriale ( floare- trandafir ), denota o proprietate ( cirese- rosii ) si
pot fi functionale (subtile) ( casa in flacari- ambulanta ).
• La prezentarea unui concept, nodul corespunzator se activeaza si aceasta activare se
raspandeste la nodurile alaturate.
Verificarea acestui model s-a facut pintr-o sarcina de amorsaj urmata de o decizie
lexicala. Amorsajul subliminal se refera la prezentarea unui stimul pentru o perioada foarte
scurta de timp. Acest amorsaj face ca valoarea de activare a stimulului prezentat sa creasca.
Decizia lexicala se refera la prezentarea unui sir de litere, vis-a-vis de care subiectul
trebuie sa decida daca sirul de litere prezentat este sau nu un cuvant. Se masoara timpul de
reactie al subiectilor, timpul scurs de la prezentarea stimulului pe ecran pana la raspunsul
subiectului.
S-a constatat ca timpul de reactie pentru decizia lexicala era semnificativ mai mic daca se
prezenta subliminal stimulul “cireasa” si sarcina de decizie lexicala era pentru cuvantul “rosu”,
decat daca s-ar prezenta “lalea” si ca decizie lexicala “ambulanta”.
Explicatia: cuvantul prezentat ca amorsa activeaza nodul corespunzator (nodul “cireasa”),
dar si nodurile adiacente (“rosu”, “mere”). Aceasta activare pe care o primeste nodul “rosu”
prezinta o decizie mai buna pentru sarcina de decizie care urmeaza.
CURS 5

CATEGORIZAREA

Mediul in care traim este hipercomplex si noi ne confruntam zilnic cu un numar mare de
stimuli, o diversitate de situatii. Pentru a putea face fata cu succes acestui mediu, recurgem la
categorizare, astfel reducem diversitatea mediului la categorii, la clase usor de procesat.
Categorizarea este procesul de instruire a unor clase. Mecanism prin care diferiti stimuli
din mediu sunt grupati pe categorii.
Pe baza acestor clasificari avem acces la informatiile relevante despre categoria
respectiva.

Functiile categorizarii
1. Gruparea obiectelor similare in aceeasi categorie
Daca sistemul cognitiv ar trebui sa prelucreze toti stimulii cu care intra in contact,
resursele lor s-ar epuiza foarte repede, de aceea, ca modalitate adaptativa, sistemul cognitiv a
gasit o cale sa grupeze si sa prelucreze impreuna stimulii din aceeasi categorie.
Stimulii similari alcatuiesc o clasa. Decupajele pe care noi le facem din realitate, pentru a
stabili o categorie, respecta doua reguli:
- O similaritate este intracategoriala, maxima
- O similaritate intercategoriala, minima
Similaritatea aceasta se poate instrui pe baza caracteristicilor fizice sau senzoriale ( rosii,
cuburi, sfere, categoria copacilor, florilor ) sau pe baza unui criteriu functional ( tacamuri,
instrumente muzicale ).
Cand comportamentul nostru nu este tintit, de obicei facem categorizari pe baza
similaritatiilor (caracteristicilor fizice). Cand comportamentul nostru este urmarit de o intentie,
cand vrem sa facem ceva, facem categorizari pe baza criteriului functional.
Subiectul uman dispune de o mare flexibilitate in ceea ce priveste categorizarea. Putem
face usor trecerea de la categorizarea similaritatii fizice la categorizarea similaritatii functionale
si invers.
In spatele oricarei categorizari sta o teorie implicita. Modul de categorizare a obiectelor
este de fapt expresia teoriilor pe care le avem.

2. Codarea experientei- Nivelul de baza


Categorizand obiectele ni le reprezentam intr-un format foarte simplu si usor de prelucrat,
usor de stocat si reactualizat, ceea ce face ca eficienta sistemului cognitiv sa creasca.
Orice categorie este inclusa intr-un sistem mai complex de categorii: categorii
subordonate si categorii supraordonate.
Categoriile de baza descriu cel mai adecvat realitatea. Sunt utilizate preferential. De
asemenea, contin maximumul de informatii intr-un minimum de format.
In functie de nivelul de baza al categoriilor se stabilesc clasele subordonate si cele
supraordonate.

Caracteristicile categoriilor de baza


- Aceste categorii de baza sunt exprimate in limbajul comun printr-un singur cuvant,
dar reciproca nu este valabila. Ex: oameni, studenti.
Subcategorie: oameni inteligenti de la care ai ce invata.
- Cuvintele corespunzatoare categoriilor de baza au cea mai mare fecventa in limbajul
vorbit.
- Ontogenetic, categoriile de baza sunt dobandite mai repede decat subcategoriile sau
supracategoriile, copiii invata prima data categoriile de baza.
Una dintre dimensiunile dezvoltarii intelectuale consta tocmai in dobandirea
categoriilor subordonate si supraordonate.
- Ele pot fi definite ostensiv (“uite!”), pot fi aratate
- Ele sunt cele mai abstracte categorii care pot fi asociate cu o forma fizica specifica.
Ex: marul- referent specific; fructele-nu au referent specific.
- Categoriile de baza au un referent concret.
Toate aceste caracteristici pot circumscrie nivelul de baza al categorizarii. Desciu izolat,
ci nu impreuna categoriile de baza.
3. Generarea de inferente
Incluzand un obiect intr-o categorie, putem face un rationament cu privire la acel obiect.
Caracteristicile clasei respective devin relevante si pentru obiectul nostru. Fara categorizare, nu
am putea face rationament.

Reprezentarea mentala a categoriilor

Psihologia clasica pana in anii `70 considera ca reprezentarea mintala a diverselor obiecte
se realiza prin concepte. Inca cu inceputul aniilor `80, specialistii au constat ca o alta forma de
reprezentare a categoriilor sunt prototipurile si mai mult, noi tindem sa folosim mai frecvent
prototipul atunci cand vrem sa ne reprezentam mintal o categorie.
Categoria este o clasa de obiecte reale sau imaginare instituite in virtutea unei similaritati
fizice sau functionale. Fiecarei categorii i se asociaza o eticheta lingvistica.
Exista o diferenta intre eticheta lingvistica si reprezentarea mintala.
Ex: in ontogeneza, copilul foloseste o eticheta lingvistica, dar aceasta utilizare precede
reprezentarea mintala a acelei categorii. “cifra”- reprezentare mintala.
Conceptul se exprima printr-o definitie ce reuneste caracteristicile necesare si suficiente a
unei categorii. Aceasta definitie presupune gen proxim si o diferenta specifica. Conceptul este o
definitie contrasa a unei categorii. Ne ajuta, procesam semantic categoria.

Prototipul
Elementele unei categorii nu sunt omogene, unele sunt mai tipice decat altele.
Prototipul evita echipotentialitatea elementelor.
1. Prototipul ca exemplu real
Exemplarele reale apar cu o frecventa mai mare in realitate.
Un exemplu-timpul de reactie.
Metode de identificare a prototipurilor:
- sa cerem subiectilor sa enumere cat mai multe elemente ale unei categorii, intr-un interval de
timp (5 minute). Sa masoare frecventa elementelor, cuvintelor si de asemenea primordialitatea.
- metoda de evaluare- o scala in 5 trepte, li se cere sa evalueze gradul de reprezentativitate al
elementelor unei categorii
- timpul de reactie. Se anunta o categorie (ex: pesti) si apoi pe ecran apar diferiti itemi, stimuli
dintre care nu toti apartin categoriei “pesti”. Se cere subiectilor sa spuna daca acei stimuli apartin
sau nu categoriei. Se masoara timpul de reactie (de la aparitia stimulului pana la raspunsul
subiectilor). Cu cat timpul de reactie este mai mic, cu atat exemplarul este mai tipic,
reprezentativ pentru acea categorie.
2. Prototipul ca exemplu ideal.
Se creeaza un portret-robot pentru principalele caracterisctici ale elementelor categoriei.
Exemplu: portretul-robot al depresivilor.

Prototip si rezolvarea de probleme


Prototipurile sunt mai usor de evocat din minte decat conceptul si ghideaza rezolvarea de
probleme.
Exemplu: S-au prezentat probleme unor grupuri de elevi care difereau doar prin faptul ca,
categoria A avea o reprezentare prototipica, iar cea de-a doua avea o reprezentare neprototipica.
S-a constatat ca numarul de erori si durata necesara pentru rezolvarea problemelor era
mai mare in cazul reprezentarii neprototipice.
Baza noastra de cunostinte si categorii care le instituim determina felul in care rezolvam
probleme.
CURS 6

ATENTIA

In mediul hipercompex in care noi ne confruntam, analizatorii sunt bombardati cu un


volum imens de informatii, iar capacitatea de prelucrare este limitata. De aici rezulta necesitatea
atentiei. Din toti selectam doar stimulii care au valoare motivationala crescuta.

Neurofiziologia atentiei
Principala formatiune nervoasa, implicata in procesarea informatiei este SRAA ( sistem
reticulat activator ascendent (SRAA). El pregateste cortexul pentru a recepta stimulii. Lezarea
accidentala a sistemului reticulat duce la un stadiu de coma profunda. Stimularea sistemului-cand
subiectul e in stare de somn, se va trezi. Iar daca subiectul este in stare de veghe duce la reflex de
orientare. SRAA creaza stare tonica la nivelul cortexului.
Reflexul de orientare-redirectionarea atentiei spre un alt stimul.
Efectul de habituare- dupa repetate prezentari ale unui stimul, datorita activarii unui
model acceptor care se concretizeaza sub forma unor pattern-uri specifice la nivelul cortexului.
Daca intr-o succesiune de sunete cu intensitate joasa se insereaza un sunet cu intensitate
ridicata, potentialele evocate in zona de proiectie corticale se modifica brusc pentru cateva
secunde. Nu se constata o astfel de modificare la aparitia stimulului ca si singular; diferenta este
mica. Modificarile bio-electrice de la nivelul creierului corespund discrepantei dintre stimul si
modelul acceptor; nu atat prezenta/absenta stimulului.

Modelarea atentiei
Modelul filtrelor timpurii
Stimul- MSD= Filtre- Canal de transmisie- MLD
Filtrele sunt in acest model mecanismele care blocheaza informatiile irelevante si
favorizeaza o alta categorie de informatii care apoi sunt prelucrate.
Sarcina de ascultare dihotomica. Intr-o astfel de sarcina, i se ofera subiectului o pereche
de casti in care ii sunt transmise mesaje diferite. El trebuie sa-si focalizeze atentia asupra
mesajelor din urechea dominanta si sa ignore pe cele din urechea nedominanta.
Experiment. S-a folosit aceasta sarcina si li s-a cerut subietilor la sfarsit sa spuna ce-si
amintesc din mesajele urechii nedominante, pe care initial le-au ignorat. Se constata ca acestia
nu-si amintesc continutul mesajului urechii nedominante. Retin doar sursa (femeie/barbat),
sunete cu sens sau fara sens si daca aparea nume proprii. Concluzia: intrucat din mesajul ignorat
nu se retin decat caracteristicile fizice inseamna ca segregarea procesarii informatiilor survine de
timpuriu, inainte de a ajunge la semnificatie. Informatia selectionata care a fost procesata doar la
nivelul caracteristicilor fizice este uitata – selectia informatiilor se face la nivelul provesarii
primare.

Modelul filtrelor tarzii


Datorita experimentului lui Normal, cand subiectii au reusit sa-si aminteasca continutul
semantic al mesajului ignorat, s-a facut un alt experiment prin care se enunta o fraza ambigua la
urechea dominanta, iar la urechea nedominanta s-a oferit o posibila decodificare a primului
mesaj.
Ex: George se indreapta spre banca. 1 grup- urechea nedominanta banca=CEC
2 grup- urecehea nedominanta banca din parc
Subiectii interpretau mesajul ambiguu folosind informatiile mesajelor ignorate. Astfel
mesajele receptionare inconstient pot determina interpretarea constienta pe care noi o abordam.
Alt experiment. Urechea dominanta- Soarele straluceste pe cer-mesaj fara sens
Urechea nedominanta- mesaj fara sens ... intr-o zi de vara
Concluzia: In ciuda instructiunii subiectiilor de a-si focaliza atentia exclusiv asupra
mesajului dominant, ei ofereau raspunsuri hibride. “Soarele straluceste pe cer intr-o zi de vara.”
Mesajele la care nu suntem atenti pot fi procesate cel putin partial la nivel semantic.
Exista o procesare semantica inconstienta.
Experiment Wright. I faza- se asociaza unui cuvant, un soc electric.
II faza- s-a masurat conductanta electrica la nivelul pielii la auzirea
cuvintelor, inserate intr-o fraza, mai ales a celor care au fost asociate cu socul electric de la prima
faza, pe care trebuiau sa le ignore.
Rezultate: o modificare a reactiei galvanice a pielii de fiecare data cand percepeau un
cuvant (care initial era ignorat). Daca putem prelucra semantic mesajele ignorate inseamna ca
filtrele opereaza mai tarziu in prelucrarea informatiilor.
Segregarea apare dupa prelucrarea partiala a sensurilor semantice. Selectarea
informatiilor intervine dupa initierea unor procesari semantice. Toate informatiile sunt procesate
nediscriminativ pana la nivelul prelucrarii unor caracteristici semantice. Doar acum mesajele cu
valoare motivational, relevante fac observatia unor procesari mai laborioase. Restul sunt
ignorate.

Modelul filtrelor atenuate


Experiement Ann Treisman. Pe display a prezentat pentru cateva sutimi de secunde o
imagine. Sarcina era de a identifica stimulul-tinta. S-a constatat ca daca stimulul-tinta se
deosebeste printr-o singura trasatura (forma), cresterea numarului de distractori nu afecteaza
timpul de reactie al subiectilor. Daca stimulul-tinta se deosebeste prin doua trasaturi (forma si
culoare), cresterea numarului de distractori duce la cresterea timpului de reactie. Cand
identificarea stimulului necestia conjugarea caracteristicilor fizice, timpul de reactie creste liniar
cu crestere numarului de distractori.
Concluzia: Procesarea unei trasaturi este automata, insa procesarea unei conjugari de
trasaturi reclama alocarea de resurse cognitive; proces atentional, neautomat. Segregarea
informatiilor este prezenta inca de la nivelul combinarii caracteristicilor fizice.
Filtrele nu functioneaza intr-o maniera discontinua (totul sau nimic). Atenueaza mesajele
pe care le receptionam . Ele fac selectii succesive la diverse nivele de procesare a informatiilor.
Stimulii ignorati sunt procesati mai mult sau mai putin in functie de gradul de solicitare a
capacitatii sistemului cognitiv. Pot interveni atat la nivelul caracteristicilor fizice, cat si
semantice. Acest model s-a obtinut cu pretul dezintegrarii notiunii de filtru. Devine atat de
general, incat e greu de operationalizat. Intreg sistemul devine un mecanism al filtrelor.

Inconstientul cognitiv
In viziune psihanalitica, inconstientul este vazut ca fiind umed si libidinal (cazan in
clocot plin de excitatii; sursa=libidoul). In paradigma cognitiva, inconstientul se refera la
procesarile informatiilor, cu o viteza foarte mare, pe care nu le putem constientiza. Este astfel
uscat si informational.
Experiment. Mesajele subliminale au fost decodificate semantic partial.
Mesaj subliminal: LODGE (adapost)
Mesaj supraliminal: BOOK HOTEL (95%)
Procesarea semantica este incompleta si vizeaza categoria din care face parte.
CURS 7

TEORIILE COGNITIVE ALE EMOTIILOR

Emotiile se refera la modificarile bio-chimice comportamentale, cognitive si subiective


pe care le traieste un subiect in relatie cu un obiect.

Teorii fiziologice ale emotiilor

Experiment 1.: Rolul central in aceasta schema ii revine talamusului.


Experiment 2.: Senzatia de frica- rolul central ii revine amigdalei ( centrul de prelucrare
rapida a emotiilor- elaborata de LeDouv, 1995).
LeDouv a studiat baza neurofiziologica a emotiei de frica pe populatie de soricei. In
prima faza, facea o conditionare clasica invatandu-i pe soricei sa faca asocierea intre un stimul
auditiv si un curent electric pana cand reactia de teama si comportamente specifice au aparut la
soricei in momentul in care se aprinde becul rosu. In a doua faza, a intrerupt traseele in diferite
locuri. S-a constatat ca lezarea talamusului la nivel auditiv impiedica formarea reflexului de
conditionare.
Talamusul este un nod important prin care trece informatia.
In alt experiment s-a facut leziuni la nivelul cortexului auditiv nu a avut nici un efect
asupra conditionarii.
 Stimulul conditionat urmeaza un alt traseu de la talamus.
S-au urmarit proiectiile care le are talamusul spre alte zone, si s-a constatat ca una dintre
proiectii este spre amigdala.
In al treilea experiment s-a intrerupt legatura intre talamus si amigdala si s-a constatat ca
acest lucru interfereaza cu conditionarea
 Amigdala este implicata in declansarea senzatiei de frica, dar si in exprimarea ei in plan
comportamental.
 Amgidala (traseul) este suficienta pentru declansarea senzatiei de frica plecand de la
caracteristicile simple ale stimulilor.
Traseul cortical este utilizat in reactiile emotionale fata de stimulii mai complecsi.

Teorii cognitive ale emotiilor ( Schachter si Singer, 1962 )


Experiment.
Lot experimental- injectat cu epinefrina
Lot de control- injectat placebo
Lot experimental- grup epi-inf (informatii despre epinefrina)
- grup epi-noninf (nu s-au oferit informatii)
- grup epi-dezinf (s-au oferit informatii gresit)
Dupa 20 de minute, un complice mima o stare de manie pentru jumatate de subiecti sau o
stare de euforie (sugestie emotiei).
La sfarsit au fost intrebati ce emotii au simtit. S-a contatat ca grupurile epi-noninf si epi-
dezinf au imprumutat in cea mai mare parte sugestia oferita de context.
Cotele de euforie, maine au fost semnificativ mai mari pentru cele doua grupuri, in
comparate cu grupul informat, epi-inf.
Efectul cel mai mare a fost la grupul epi-noninf. Cu cat suntem mai putin informati, cu
atat preluam sugestii din mediu. Dublajul cognitiv ne ajuta sa interpretam emotii in modalitati
diferite. Emotiile sunt post-cognitive.
O stare de activare fiziologica pentru a fi incadrata intr-o emotie este necesar sa fie
dublata de anumiti factori cognitivi. S-a constatat ca dublajul cognitiv la acelasi substrat neuro-
cognitiv, duce la emotii diferite.
Experiment. Lazarus
Subiectii au fost expusi la un film traumatizant, o operatie pe viu (fara anestezie). A pus
doua tipuri de comentarii.
1 grup- sublinea caracterul daunator al filmului
2 grup- sublinea importanta stiintei, valoarea rezultatelor obtinute in urma acestei operatii.
S-au masurat: conductanta pileii; ritmul cardiac. S-au facut teste de anxietate.
S-a constatat: conductanta electrica a pielii a fost aceeasi (reactia fiziologica este aceeasi,
inca nivelul de anxietate a fost mai mic pentru grupul 2; ei au avut o reactie detasata a ceea ce se
intampla.
Dublajul informational a decis coloratura afectiva in sugestia oferita de context =>
emotiile sunt post-cognitive. Dublajul cognitiv are o influenta determinata asupra trairilor de
intensitate medie. La nivel mediu de intensitate, emotiile sunt post-cognitive.

Aspectele comportamentale ale emotiilor


Emotiile se exprima la nivel comportamental.
Exista 6 emotii fundamentale:
- Mania
- Dezgust
- Teama
- Bucuria
- Tristetea
- Surpriza
Au valabilitate fundamentala in toate culturile.
Stimularea emotiilor depinde de capacitatea de inhibitie a individului la nivel cognitiv si
la nivel comportamental. Femeile au o capacitate mai mare de inhibitie fata de barbati.

Teoria transferului excitatiei


O anumita emotie poate fi interpretata gresit ca fiind o alta emotie.
Expermient
2 loturi de subiecti – exercitiu fizic
1 grup- alearga pentru 120 de secunde
2 grup- alearga pentru 15 secunde
A urmat o pauza. Ambele grupuri au urmarit o caseta in care o fata vorbea despre hobby-
uri, interese profesionale, timp liber. Toti subiectii au fost rugati sa faca o evaluare studentei,
dupa urmatorii parametrii: trasaturi de personalitate, atractivitate genera;a, atractivitate
romantica.
Rezultat: Subiectii din grupul 1 au oferit cote mai mari la atractivitatea romantica.
Excitatia dintr-un domeniu fizic a fost atribuita unei alte excitatii dintr-un alt
domeniu.
CURS 8

DECIZIA

1. Modele normative
2. Modele descriptive

1. Modele normative
Principala ipoteza de la care se porneste este rationalitatea subiectului. Se refera la faptul
ca subiectul este rational, daca este non-contradictorie, alege varianta optima, duce rationamentul
pana la capat.

A--- mai bun--- B


B--- mai bun--- C
_______________

A--- mai bun--- C

A doua ipoteza este omniscienta subiectului. El cunoaste, stie toate posibilitatile.

Cele doua ipoteze sunt extrem de restrictive si severe, de aceea modelele construite pe
baza acestor asumtii arata mai degraba cum ar trebui sa luam decizii.

Modelul valorii asteptate

Valoarea asteptata este beneficiul calculat de regula in bani pe care subiectul decident il
are in vedere cand alege o varianta.

VA- Probabilitatea N x valoarea


Un individ vrea sa faca o afacere

A- 42% ( 1 milion )
B- 80% ( 500.000- nu este valoarea optima)

Dificultatea modelului consta in stabilirea exacta a acestor probabilitati. Deciziile pe care


le luam se bazeaza pe estimarea probabilitatii, mai putin pe calcularea ei.

Modelul utilitatii asteptate

Principala diferenta intre acest model si modelul anterior este cea intre valoarea si
utilitatea banilor. Valoarea este un dat obiectiv. Utilitatea insa este perceptia subiectiva a unei
valori. In calculul variantei optime, subiectul tinde sa ia in calcul utilitatea, ci nu atat de mult
valoarea. Utilitatea poate fi codata printr-un numar.

Experiment.

Pentru teoria cognitiv-comportamentala a depresiei.

80% succes

20% esec

REUSITA ESEC
TCC 80% +2 20% -2
NU TCC 80% -1 20% 0

Utilitatea

-2 -------- -1 ------- 0 ----------------- +2

Calcul:
Σ probabilitate X x Utilitate X
UA tcc= 80% x 2 + 20% x (-2)= 160-40= 120
UA non-tcc= 80% x (-1) + 20% x 0= -80
Este mult mai general si mai verosimil decat modelul valorii asteptate.
2. Modele descriptive
Pornesc de la asumtia ca decidentul are resurse de timp si de calcul limitate. De accea,
recurge adesea la euristici (de la general la particular)
Tindem sa scufundam decizia intr-o schema cognitiva.
Experiment.
Grup A- epidemie afecteaza 600 de persoane
Grup B- epidemie afecteaza 600 de persoane
Se aplica doua programe
1. Grup A- se salveaza 200 de persoane
Grup B- 400 de persoane mor
2. Grup A – 1/3 sanse sa fie salvati toti
2/3 sanse sa nu fie salvata nici o persoana
Grup B- 1/3 sanse sa fie salvati toti
2/3 sanse sa moara toti
Rezultat: Grup A- 72% au ales programul 1
Grup B- 78% au ales programul 2
Tindem sa alegem, sa favorizam variantele care sunt formulate in termeni de castig,
pozitivi.

Protipicalitatea tipica
Exemplu: Un om sub 55 de ani a suferit un atac de cord.
Un om a suferit un atac de cord.
Un fumator a suferit un atac de cord.
Un om peste 55 de ani a suferit un atac de cord.
Care dintre propozitiile de mai sus are o probabilitate mai mare?
Un om a suferit un atac de cord.

Ancorarea alternativelor
Exemplu: Grup A- 1x2x3x4x5x6x7x8= 512 (estimat)
Grup B- 8x7x6x5x4x3x2x1= 2250 (estimat) Corect= 40.320
Accesibilitatea alternativelor
Subiectii au tendinta de a acorda o probabilitate mai mare variantei sau evenimentului
care este mai usor de amintit.
Exemplu: de citit un text de 2000 de cuvinte
Grup 1- aproximeze numarul cuvintelor care se termina in –ing
Grup 2- aproximeze numarul cuvintelor care au “n” penultima litera
Cuvintele care se termina in –ing au o valoare de activare mai mare. Pozitionarea literei
“n” nu este un marker aparte in limba engleza, cum este “-ing”. Accesibilitatea mai rapida a unei
informatii ne face sa ii acordam o probabilitate mai mare.

Eroarea jucatorului
Consta in combinarea eronata a probabilitatii independente.
Doua evenimente sunt independente daca probabilitatea de realizarea a unuia nu
coreleaza cu probabilitatea de realizare a celuilalt.

CURS 9
MEMORIA

Memoria are o importanta deosebita in viata noastra psihica. Ne ajuta sa avem coerenta in
gandire, comportament. Pe baza ei, noi ne construim Eul.

Sisteme mnezice
- Memoria senzoriala
- Memoria de scurta durata
- Memoria de lunga durata

Memoria senzoriala
Persistenta reprezentarii senzoriale a stimulului pentru cateva sutimi de secunde pana la 2
secunde dupa ce acest stimul a incetat sa actioneze asupra analizatorului. Scopul este de a
prelungi existenta stimulului in mediu intern pana la declansarea unor procesari mai laborioase.
Este specifica pentru fiecare modalitate senzoriala. Pentru informatiile vizuale avem memorie
iconica, pentru cele auditive avem memorie ecoica, iar pentru informatiile tactile, de asemenea,
memorie kinestezica. Retentia senzoriala a stimulului este automata, deci nu necesita efort si
preatentionare ( procesele implicate in initierea ei preced procesele atentionale).
Experiment.
S-au prezentat: A X D R - sunet inalt
W Y Z C - sunet mediu
I T V P - sunet jos
Sarcina: sa se retina cat mai multi itemi.
Subiectii redau primii 3-4 stimuli. Amintirea acestora provoaca stergerea/uitarea celorlalti.
Experiment.
Concluzie: Memoria iconica se realizeaza automat si ea are o capacitate nelimiata. Daca
memoria senzoriala este deficitara si restul informatiilor sunt grav perturbate in ceea ce priveste
retinerea. Memoria senzoriala nu este afectata de inaintarea in varsta, ci doar vederea, dar
memoria iconica era la fel.
Memoria de scurta durata
Pastrarea informatiilor in memorie pentru cateva secunde. Capacitate si durata. Numar
7+2 elemente.
CIAGBIUSAKGBURSS – mai mult de 7 + 2 elemente.
Volumul poate fi marit daca subiectul grupeaza informatiile in unitati cu sens.
Capacitatea memoriei de scurta durata se refera la numarul de unitati cu sens si nu la numarul de
itemi. Cu cat informatia este mai bine organizata cu atat retii mai bine.
Experiment. S-au prezentat subiectului un set de cuvinte si apoi au fost solicitati sa redea
materialul dupa diverse intervale de timp de la 2 la 18 secunde. In aceste intervale subiectii erau
rugati sa faca o sarcina distracta, sa numere din 2 in 2 in ordinea inversa incepand cu 418.
Concluzie: Rata uitarii e maxima in primele 6 secunde (50% din material), iar dupa 15
secunde uitam aproximativ 90% din material. Durata minima de lucru este de 15 secunde.

B
W Y Y - da
I T V A- n
P R V D V- da

Experiment. Sarcina era sa spuna daca litera apartinea sirului aratat anterior. Timpul de
reactie pentru un singur intem era 398 ms. La fiecare adaugare a unei litere, timpul de reactie
crestea cu inca 38 de ms. Timpul de reactie creste liniar odata cu creterea numarului de itemi =>
noi procesam la o inspectie seriala. Inspectarea este paralela. Simultan avem acces la toate
informatiile.

Memoria de lunga durata.


Memoria de lunga durata= cunostintele pe care le are un sistem cognitiv, dar accesul este
selectiv.
Termenul nu desemneaza un loc anume unde se stocheaza informatia, ci o stare de
activare a cunostintelor. Capacitatea memoriei de lunga durata s-a estimat a fi 2,8x10 20; practic
nelimitata. Durata este si ea nelimitata.
Continutul memoriei de lunga durata:
- Memoria explicita: - memoria episodica
- memoria semantica
- Memoria implicita
Memoria explicita se refera la cunostintele pe care ni le putem reaminti prin teste de
recunoastere. Vizeaza informatiile la care avem acces in mod constient.
Memoria episodica se refera la memorarea evenimentelor biografice. Contine informatii
asociate cu contextul spatio-temporal sau senzorial. Exemplu: Ce am facut Revelionul trecut?
Memoria semantica, conceptuala se refera la cunostintele generale despre lumea in care
traim. Contine informatii conceptuale independente de context. Majoritatea manualelor se
adreseaza memoriei semantice. Zonele cerebrale sunt diferite.
Memoria implicita desemneaza cunostintele nondeclarative ale subiectului (deprinderi).
Nu sunt accesibile constiintei. Testele de recunoastere sunt insensibile la memoria implicita.
Identificarea acestor cunostinte se realizeaza indirect prin efectele pe care le au asupra relatiilor
emotionale, comportamentul.
Experiment. S-au format doua grupuri. In primul grup faceau parte persoane amnezice, iar in al
doilea grup, persoane normale. Aceste grupuri au fost puse sa memoreze o lista de cuvinte, apoi
li s-au dat de rezolvat un test explicit (reproducere) si unul implicit (sarcina de completat)de
memorie. Performantele celor normali au fost net superior celor amnezici. Performantele celor
doua grupuri au fost comparabile la sarcina implicita.
Concluzie: Memoria explicita + memoria implicita. In cazul celor suferinzi nu toata
memoria este afectata, ci doar cea explicita.

Efectul adancimii procesarii in memorare


Se considera ca adancimea este mai profunda cu cat trecem de la caracteristicile fizice la
cele semantice.
Caracteristici fizice => caracteristici lingvistice => caracteristici semantice
Experiment. Subiectilor le era prezentat pe un ecran, cuvinte. S-a manipulat tipul de
sarcina in care au fost angajati participantii.
Grupul A- “ cofetarie “ contine litera “f”? Da/Nu
Grupul B- “ cofetarie “ rimeaza cu papetarie? Da/Nu
Grupul C- “ cofetarie “ este magazin? Da/Nu
Dupa ce au parcurs setul de sarcini, tuturor li s-a cerut sa reproduce cuvintele. Acuratetea
memoriei creste odata cu adancimea memoriei. Caracteristica semantica este mai importanta in
memorie.

Uitarea
Noi nu uitam nimic, retinem toate informatiile cu care venim in contact.
Experiment.
Memorarea unei liste de cuvinte perechi.
I. Ceai – 11 II. Itemii uitati
Automobil- 37 Ceai- 11 (item la fel)
Automobil- 79 (item modificati)
Casa- 15 (item nou)
Au fost recunoscuti mai usor itemii la fel.
Concluzia: cunostintele nu se uita, ci ele se subactiveaza.

Distorsiuni mnezice
Memoria nu este perfecta.
Experiment.
Grupul A Grupul B
Soare Prora
Gantera Ochelari
Masa Clepsidra
In faza de reproducere, subiectii au reconstituit din memorie continutul lingvistic.
Memorare= reconstructie a realitatii.
Schachter (2001)- “ Cele 7 pacate ale memoriei”=> Ele nu sunt mortale, ci doar frustrante.

Distortsiuni prin omitere


- Caracteristic trecator- pierderea informatiilor din memorie cu trecerea timpului
- Caracteristic neatent- evidentiaza problemele care apar la interfata dintre atentie si
memoria de lunga durata
- Blocajele- esecul de a nu reaminti informatiile din memoria de lunga durata

Distorsiuni prin comitere


- Atribuirea eronata- o amintire este atribuita altei surse decat cea reala
- Sugestibilitatea- o persoana este condusa sa creada un neadevar, o recunoastere falsa
printr-o intrebare, sugestie
- Biasarile- influente pe care propria noastra persoana le au asupra memoriei
- Persistenta- aparitia continua, automata, nedorita a unei amintiri pe care am prefera sa
o dam uitarii.

Distorsiuni la nivelul encodarii si stocarii


Experiment. Subiectii au vizionat un filmulet, diferite aspecte din viata unui campus
studentesc. In ultimele scene, pentru grupul experimental, era un student care citea o poveste
unor copii. La grupul de control secventa era taiata. Ultima scena, o profesoara era talharita de
cineva. Li s-a cerut sa recunoasca hotul. Erau 5 persoane, din care una era stundetul cu povestea.
Grupul experimental a dat vina pe el. Ceilalti nu au considerat la fel.

Transfer inconstient, atribuire eronata. Au repetat experimentul cu indicatia ca cititorul


si hotul sunt persoane difertie. Atribuirea eronata nu a mai aparut. Avem capacitatea de a ne
corecta cu ajutorul unor indicatii. Putem diferentia intre doua date disctincte din memorie daca
stim ca ele sunt diferite.

Sugestibilitatea interogativa.
Experimentul clasic. Un film in care avea loc un accident de masina. Au fost rugati sa estimeze
viteza celor doua masini.
Grupul A- “ Ce viteza avea masina rosie cand a izbit masina albastra?”
Grupul B- “Ce viteza avea masina rosie cand a atins masina albastra?”
Raspunsul subiectilor a fost sugerat prin tipul de intrebare

Distosiuni la nivelul actualizarii


Experiment. Li s-au prezentat subiectilor poze cu criminali ( C )care trebuiau retinute
astfel incat sa le identifice mai tarziu. In a doua faza a experimentului, li s-au prezentat C, dar si
non-C si au fost pusi sa identifice criminalii. Dupa o saptamana, li s-au prezentat C, non-C si
Altii. Subiectii au raspuns si cu non-C pentru ca si-au reamintit gresit.

Memorile iluzorii
- Iti amintesti un lucru care nu s-a intamplat
- Memorii false care nu exista in realitate, ci au fost reconstruite de mintea noastra fara
avea un suport real.
Experiment. Subiectiilor li s-au dat o lista de cuvinte spre memorare. Subiectii isi aminteau
cuvinte din lista care nu existasera.

CURS 10
REZOLVAREA DE PROBLEME

Principala finalitate a sistemului cognitiv este rezolvarea de probleme. Spre deosebire de


celelalte componente ale sistemului cognitiv: atentia, memoria, categorizarea, mecanismul de
rezolvare de probleme are un caracter mai general cuprinzand celelalte sisteme si subsisteme.
Rezolvarea de probleme= rezultatul interactiunii mecanismelor cognitive
Problema apare in momentul in care individul doreste sa realizeze un scop si nu are inca
un raspuns adecvat stocat in memorie.
O problema apare cand exista:
- O stare initiala ( ex: cimpanzeul este inauntru, banana afara )
- O stare-scop sau stare finala, diferita de starea initial, iar individul este motivat sa-si
atinga scopul.
- O stare de actiune sau operatie a caror realizare face plauzibila atingerea scopului (ex:
folosirea batului sau imbinarea a doua bete)
Daca una din caracteristici lipseste, problema se suspenda.
Repertoriul de probleme este diferit de la un individ la altul. Acolo unde cineva vede o
problema, alta persoana trece nepasatoare. In ceea ce priveste cercetarea stiintifica, inventarea
unei probleme este mai importanta decat rezolvarea ei.

Metode de cercetare a procesului rezolutiv


1. Protocolul gandirii cu voce tare
La baza acestei metode sta ideea ca subiectul poate sa-si verbalizeze ideile, reprezentarea
si operationalizarea lor. Subiectului i se da de rezolvat o problema si este rugat sa gandeasca cu
voce tare care sunt pasii care ii urmeaza in rezolvarea ei.
Exista o verbalizare concomitenta si o verbalizare retrospectiva. Ceea ce se verbalizeaza
se inregistreaza, iar daca subiectul se opreste pentru mai mult de 5-6 secunde, experimentatorul il
va incuraja sa verbalizeze. Dupa incheierea procesului de rezolvare, subiectul poate fi intrebat de
ce a procedat in acel fel, pentru a se obtine niste informatii suplimentare. Mai usor pentru subiect
este sa verbalizeze cunostintele. Verbalizarea proceselor, operatiilor este mai greu de realizat. Se
acorda o atentie verbelor.
Analiza protocolului.
- Segmentarea protocolului in unitati cu sens
- Constatarea “petelor albe” (procesari care subiectul le-a omis)- intrebari ulterioare
pentru a umple petele albe
Obiectiv
Gasim o reprezentare exhaustiva a reprezentarii utilizate, a blocului de operatori utilizati
Limite
Verbalizarea concomitenta duce la interferenta cu procesarile in sine, pentru ca
verbalizand, subiectul incetineste procesarile. Verbalizarea interfereaza negativ cu procesul de
rezolvare de probleme, daca sunt verbalizate cunostintele nerelevante. Verbalizarea cunostintelor
relevante are un efect pozitiv.
Verbalizarea retrospectiva este folosita pentru a evita aceste interferente si pentru a
obtine informatii suplimentare.
Procesul de verbalizare este supus unui duclu filtraj:
- Al constientizarii
- Al verbalizarii

Simularea pe calculator
Crearea unui program care sa rezolve problema respectiva intr-un mod cat mai
asemanator modului de rezolvare al unei persoane.

Strategii rezolutive
Dupa certitudinea rezultatelor avem:
- Strategii algoritmice
- Strategii euristice
Dupa vectorul in care mergem:
- Strategii prospective
- Strategii retrospective
Strategii algoritmice= proceduri standardizate care ne asigura cu certitudine ca vom
ajunge la solutia corecta daca respectam un numar predefinit de pasi. Sunt strict determinati si se
aplica la o clasa intreaga de probleme. Orice algoritm poate fi aplicat pe calculator.
Exemplu: programul SPSS.
Strategii euristice= proceduri care limiteaza numarul de cautari si care ne directioneaza
spre o solutie. Euristicile nu ne garanteaza ca solutia gasita este optima si ca drumul folosit e cel
mai scurt (eficacitate), dar putem ajunge la solutii satisfacatoare.
Euristice: - specifice
- generale (analiza=mijloace-scopuri)
1. Daca se da o stare care nu este dezirabila trebuie detectata diferenta dintre starea initiala si
starea dezirabila.
2. Se cauta sa minimalizam situatia prin aplicarea unui operator. Daca nu poate fi aplicat
operatorul, trebuie modificata starea problemei ca sa poata fi aplicat.
3. Se compara starea finala cu starea dezirabila. Daca nu este nici o diferenta inseamna ca
problema este rezolvata, daca nu, trebuie reluati pasii anteriori.
Strategii prospective= pornesc de la starea initiala si aplica diversi operatori pana se
ajunge la starea finala, dorita. Sunt mai eficiente cand starea finala nu este clar definita, nu
trebuie sa stim unde vrem sa ajungem.
Strategii retrospective= presupun cunoasterea starii finale, a solutiei si aplicarea unui
demers invers de la starea finala la cea initiala.

Doua situatii, stari sunt analoage daca descoperim un punct de vedere din care situatia A
poate fi vazuta ca situatia B si invers.
Pe baza analogiei dintre doua situatii putem trasfera (ex: procedura de rezolvare).
Analogia stabilita trebuie sa fie relevanta.

Ce anume se trasfera?
1. Structura de scopuri si subscopuri
2. Procedura de rezolvare
In contextul imbogatirii instrumentale, invatarea poate fi stimulata prin gradarea
transferului.
Exemplu: Oferim subiectului o problema-tip si apoi o problema de rezolvat. Cu cat
analogia este mai mare, cu atat problema de rezolvat este mai usoara. Cu cat analogia este mai
mica, cu atat problema de rezolvat este mai grea.

Cum se realizeaza transferul?


1. Reprezentarea mintala a problemei-tinta cu toate caracteristicile ei activeaza la subiecti
diferite situatii analoage. Dintre aceste situatii, problema care are valoarea de activare cea
mai mare este reamintita ca fiind problema-sursa.
2. Prin intermediul categorizarii ne formam o reprezentare a problemei si dupa aceea o
categorizam.

RATIONAMENTUL
Rationamentul sau inferenta este o procedura prin care obtinem noi informatii prin
combinarea celor deja existente.

Rationamentul inductiv= producerea unei ipoteze mai generale pornind de la date


particulare.
Exemplu: inducerea unei proprietati, reguli, structuri.
Inducerea unei proprietati= generalizarea unei caracteristici care a fost constatata la
cativa membrii a unei clase asupra intregii clase. Asumptia fundamentala care ne face sa
inducem o proprietate este omogenitatea obiectelor in care traim.
Inducerea unei reguli= fiind expusi la un numar de situatii initiale de stimuli care sunt
generati pe baza unor reguli, putem deduce regula care sta in spatele generarii lor. Odata sesizata
regula, putem genera un numar nelimitat de stimuli care poate satisface regula. In momentul in
care am indus o regula, daca dorim sa o testam, este recomandat sa cautam contra-exemple.
Inducerea unei structuri= se bazeaza de la descoperirea unei retele de conexiuni care
sunt valabile in situatia A si apoi sunt trasferate in situatia B. Rezolvarea prin analogie presupune
inducerea unei structuri.

Rationamentul deductiv= serie de calcule care sunt guvernate de reguli, astfel incat din
anumite premise rezulta cu necesitate o concluzie logica.
a. Silogistic
b. Ipotetico-deductiv
c. Liniar