Sunteți pe pagina 1din 4

MSS,AN I,SEM II,

GUT G. ALEXANDRA CRISTINA


BAN E.F.EMILIA-IOANA
POP(IANCU)V.IULIA-ROXANA
ROSAN(PANTEA)L.LARISA-
RENATA
Disciplina:Comunicarea in serviciile de sanatate
1.1Comunicare,noncomunicare,anticomunicare,explicatia,dezbaterea,
problematizarea
Termenul „comunicare” desemneaza un ansamblu de actiuni sub forma transmiterii de
informatii (mesaje, stiri, semne sau gesturi simbolice, texte scrise etc.) între doua sau mai multe
persoane, unele având statutul de emitator, iar celelalte statutul de receptor, transmiterea
informatiilor având loc prin intermediul unor canale specifice.

Termenul „comunicare” este strâns legat de existenta noastra ca oameni, ca societate. Fara
comunicare si limbaj, pentru noi, ca fiinte ce interactionam si relationam în cea mai mare parte, sau
chiar în întregime prin actul comunicarii, existenta noastra ar fi inutila. Comunicarea reprezinta
capacitatea fiintelor umane de a-si putea transfera unele altora realitatea, experienta, trairile, ideile,
cunostintele etc.

Eficienţa îngrijirilor medicale acordate pacienţilor depinde foarte mult de comunicarea si munca în
echipă.

Fie ca scriem sau vorbim, fie ca explicam sau încercam sa convingem pe cineva de un anumit lucru,
principalele scopuri ale procesului de comunicare în sine sunt: sa fim receptati, adica auziti, sau cititi,
sa fim întelesi, sa fim acceptati sau sa provocam o reactie, sa obtinem un rezultat. În cazul în care nici
unul din aceste scopuri nu a fost atins, înseamna ca procesul de comunicare nu s-a desfasurat corect
Procesul de comunicare se desfasoara pe baza unor elemente componente, fiecare având un rol
important. Schema clasica de comunicare are la baza modelul matematicianului de origine
americana, Claude Shannon (1952).

Episodul de comunicare consta într-un emitator (sursa informatiei), care codifica si transmite
mesajele, si un destinatar, cel care primeste mesajul, îl decodifica si raspunde într-un anumit fel.

Simpla transmitere a mesajului presupune codificarea mesajului ce se doreste a fi transmis,


decodificarea acestuia si feedbackul primit de la receptor. Astfel, codificarea reprezinta actiunea prin
care initiatorii procesului de comunicare îsi traduc ideile în simboluri, sub forma de limbaj scris sau
vorbit. Simbolurile pot fi imagini, actiuni, lucruri - uniformele de culoare rosie transmit mesajul ca
sunt purtate de medicii care lucreaza în serviciul de urgenta, cele portocalii de personalul salvarilor
etc. Simbolurile contin informatia sau mesajul care se doreste a fi transmis.

Comunicare-noncomunicare-anticomunicare. Identificarea si caracterizarea regulilor necesare


ale comunicarii pare a fi o sarcina foarte dificila, cu atat mai mult cu cat s-a incetatenit, intr-o
oarecare masura, convingerea ca este la indemana tuturor sa comunice, ba chiar sunt "condamnati"
sa comunice.

Procesul de comunicare (umana) nu este un fapt natural, ci unul institutional. El nu subzista ca


entitate independenta, ce poate fi descrisa si explicata "din exterior", ci ca produs al unui acord
social realizat de membrii unei comunitati umane.

Respinsa de unii teoreticieni ai comunicarii, precum Paul Watzlawick si Dean


Barnlud, noncomunicarea nu pare a surveni atat de rar pe cat se crede in viata sociala. La prima
vedere, s-ar parea ca doua persoane aflate in aceeasi situatie actionala sunt constranse sa actioneze,
fie prin actiuni productive (sau transformatoare), fie prin abtineri. Daca, in plus, situatia actionala
respectiva ar fi de ordin semiotic, aceleasi persoane ar realiza, in mod fatal, actiuni semice si, de ce
nu, un proces de comunicare.

Noncomunicarea poate fi pusa in analogie cu situatia in care un baiat si o fata merg la dans, insa, din
varii motive - nu au fost invitati sa danseze, au o indispozitie, sunt foarte timizi etc. -, nu danseaza.
Simplul fapt ca se afla in circumstante adecvate dansului, nu ii determina sa danseze efectiv. In
acelasi fel, doua persoane care se afla in circumstante favorabile inceperii si desfasurarii unui proces
de comunicare, pot sa se ignore, caz in care, evident, nu comunica.

Exista numerosi indici cu care se operează în procesul de comunicare,cei mai comuni sunt :

(a) Paralimbajul are drept suport comunicarea verbală şi este alcătuit din elementele
perceptibile care particularizează rostirea sau scrierea cuvintelor. În limitele comunicării
orale, elementele de paralimbaj sunt :ritmul, intensitatea, volumul, calitatea şi sunetele de
acoperire a pauzelor din vorbire, iar în cele ale comunicării scrise, mărimea, forma şi
calitatea literelor, ordinea în care sunt înşiruite propoziţiile, dispunerea rândurilor pe coala
de scris, prezenţa, respectiv absenţa unor stereotipii etc
(b) Mişcările şi posturile corpului formează o clasă numeroasă şi heteroclită de indici ai stărilor
fizice sau psihice în care se află comunicatorii. Din cuprinsul acesteia, am selectat spre
prezentare, într-un mod mai mult sau mai puţin arbitrar, mimica, comportamentul ocular,
gesturile, posturile, şi mişcările de adaptare la circumstanţele comunicării.
(c) Tipul corporal, derivat din datele antropometrice, poate să semnaleze într-o formă statistică
emoţii, sentimente, trăsături de personalitate, deprinderi – virtuoase, sau vicioas
(d) Charisma – manifestă prin influenţa remarcabilă asupra celorlalţi (dacă se acceptă o
asemenea influenţă) – este catalizatorul comunicării care este datorat vorbitorul
(e) vestimentaţia şi accesoriile. Chiar dacă astăzi îmbrăcămintea nu este impusă de statutul
social ocupat, ea poate indica destule alte aspecte cu privire la cei care o poartă
(f) utilizarea spaţiului şi impunerea unor distanţe sociale.
(g) Contactul tactil :joaca un rol remarcabil in activitatea de comunicare cat si in dezvoltarea
intelectuala
(h) Controlul timpului este un instrument de comunicare nonverbală prin care se face referire la
diferenţa de statut social a interlocutorilor.

In proces de comunicare, receptorul adoptă, în linii generale, trei comportamente distincte:

1. manifestă o reacţie care concordă mai mult sau mai puţin cu intenţia de comunicare a
emitentului
2. transmite un „mesaj-obiect“, iniţiind, astfel, următoarea secvenţă comunicaţională elementară
3. realizează un feedback

Functii majore (indeplinite de comunicare):


- de informare
- de motivare (atat a persoanelor apartinand organizatiei, dar si a stakeholderilor externi)
- de control (prin rapoarte de activitate, bugete etc.)
- emotionala, de exprimare a sentimentelor si pozitiei fata de o anumita problema
- de obtinere de informatii.
Mod de transmitere a informatiei. Comunicarea poate fi verbala si nonverbala. Impactul comunicarii
verbale (cuvinte si continut) este de 10% din totalul comunicarii, componenta vocala realizeaza 35%
( viteza vorbirii, inflexiunea, claritatea), iar cea vizual 55% ( mimica, gestica, mediul, mijloacele
vizuale). Pentru ca mesajul sa fie clar, este necesara convergenta limbajului verbal si nonverbal.

Bariere in calea comunicarii eficiente:


1. Bariere de mediu
- competitia cu alte mesaje pentru atentia emitatorului, dar si a receptorului
- timp insuficient pentru conceperea adecvata sau pentru intelegerea mesajului
- filozofia manageriala (managerii nu incurajeaza comunicarea ascendenta organizationala sau au o
politica de comunicare cu exteriorul lipsita de transparenta)
- niveluri multiple in ierarhia organizationala (transmiterea mesajului poate fi distorsionata, atunci
cand acesta se transmite din nivel in nivel)
- statutul sau puterea detinuta in organizatie ( comunicarea disfunctionala intre un superior si un
subaltern poate determina pe acesta din urma sa nu declare un esec in indeplinirea indatoririlor de
serviciu de teama consecintelor)
- folosirea unor terminologii specifice/nefamiliare.

2. Bariere personale
- cadrul de referinta al fiecarei persoane ( de ex., o persoana care a fost invatata sa nu vorbeasca
neintrebata poate fi mai reticenta in a-si exprima opiniile)
- credinte, valori, prejudecati (politice, etice, religioase, sexuale, rasiste, de stil de viata)
- perceptia selectiva ( tendinta de a elimina aprecierile negative si a le accentua pe cele pozitive
referitor la propria persoana)

Concluzii:

O colaborare inceputa la nivel de departamente de comunicare, poate fi in contextul actual mai usor
de aplicat si are sanse de reusita, atata timp cat pastram in minte un concept de baza in
managementul comunicarii: aceasta presupune atat o sursa, cat si un receptor. Eficienta comunicarii
incepe cand sursa este credibila, mesajul este clar si se primeste feedback de la receptor. Eliberarea
informatiei cat mai pe inteles si adaptarea strategiei de comunicare, in functie de raspunsul si
nevoile publicului caruia i se adreseaza, reprezinta adevaratele pietre de temelie pentru initierea
unei comunicari eficiente din partea institutiilor decidente din domeniul sanitar romanesc.

Nu poţi să nu comunici. Comunicarea este inevitabilă. Orice comunică ceva.

Bibliografie:

1.Christian Baylon si Xavier Mignot-Comunicarea ,Ed.Universitatii Alexandru Ioan Cuza,Iasi,2000

2.Farte Gh.-Comunicarea -o abordare praxiological,Ed.Casa Editoriala Demiurg, Iasi,2004

3. https://www.emcb.ro/

4. Rus C. F.- Introducere in stiinta comunicarii si a relatiilor publice, Ed.Institutul European