TEMA 6. Bariere şi clivaje în comunicare.

• Conceptul de bariere în comunicare, cauza apariţiei şi

clasificarea lor.
• Bariere tehnice: zgomotul, perturbările sonore şi
filtrele. Bariere socio–culturale: politice, religioase,
sociale şi profesionale.
• Bariere psihologice: de atitudine şi deprindere. Bariere
de înţelegere: fonetice, semantice, stilistice şi logice.
Bariere de comunicare la nivel interpersonal,
profesional şi intercultural. Stereotipuri şi discriminare.
• Bariere de comunicare în relatia medic-pacient.
• Modalităţi de depăşire a barierelor de comunicare
medic-pacient
 1.1. Bariere în calea unei bune comunicări
• Comunicarea nu are loc într-un mediu steril, omogen şi protejat,
ci, dimpotrivă, într-un mediu încărcat de influenţe dintre cele
mai diverse: de la influenţele naturale la cele sociale şi
culturale, de la cele individuale la cele de grup şi de masă, de la
cele tehnice şi organizatorice la cele logice şi lingvistice, de la
cele obiective la cele subiective etc.
• Aceste influenţe merg de la simpla întârziere sau cosmetizare a
informaţiei, până la completa denaturare sau chiar pierderea
definitivă a acesteia.
• Pentru omul contemporan, asupra căruia presiunea
informaţională este din ce în ce mai puternică, cunoaşterea  şi
 contracararea  factorilor,  care  generează  in-fluenţarea
 negativă  a comunicării, reprezintă o cerinţă majoră.
• Considerată printre cele mai importante aptitudini, aptitudinea
de comunicare cuprinde şi o componenta care ţine de
capacitatea de a proteja comunicarea de influenţele negative.
 1.2. Conceptul de bariere în comunicare
• Filtrele, zgomotele, barierele reprezintă perturbaţiile
ce pot interveni în procesul de comunicare.
Perturbarea mesajului transmis poate avea o
asemenea intensitate încât între acestea şi mesajul
primit să existe diferenţe vizibile.
• Perturbaţiile pot fi de natură internă - factori fiziologici,
perceptivi, semantici, factori interpersonali sau
intrapersonali şI de natură externă - care apar în
mediul fizic în care are loc comunicarea (poluare
fonică puternică, întreruperi succesive ale procesului
de comunicare).
• Prin definiţie, în cadrul comunicării, ideea de “bariere
în comunicare” include orice element de natură a
obstrucţiona desfăşurarea adecvată a comunicării,
contribuind la diminuarea gradului de fidelitate,
acurateţe şi eficienţă a transferului de mesaj.
1.3. Clasificarea barierelor în comunicare

• În funcţie de caracteristicile pe care le au,

barierele pot fi clasificate în:
• bariere de limbaj,
• bariere de mediu,
• bariere datorate poziţiei emiţătorului şi
receptorului,
• bariere de concepţie.
 1.4. Modele de analiză a barierelor de comunicare.
Modelul Samuel C. Certo
• Unii autori din domeniul ştiinţelor comunicării
grupează factorii care influenţează negativ
comunicarea sub denumirea de “bariere de
comunicare” (Samuel C. Certo, Niki Stanton), alţii sub
denumirea de “zgomot” (Shanon-Weaver, Denis
McQuail).
• Întrucât majoritatea autorilor au adoptat termenul de
bariere de comunicare, vom utiliza şi noi aceasta
accepţiune.
• Potrivit lui Samuel C. Certo, barierele de comunicare
sunt “factori care micşorează probabilitatea unei
comunicări de succes.”
• Autorul distinge două categorii de bariere de
comunicare: macrobariere si microbariere.
 1.5. Modele de analiză a barierelor de comunicare.
Modelul Samuel C. Certo
• Macrobarierele de comunicare “sunt legate, în
principal, de mediul de comunicare şi de lumea mai
largă în careare loc comunicarea”.
• Autorul enumeră următoarele macrobariere de
comunicare: nevoia sporită de informaţii, nevoia de
informaţii din ce în ce mai complexe, contextul utilizării
şi altor limbi în comunicare, în afara celei oficiale,
nevoia constantă de a învăţa concepte noi.
• Microbarierele de comunicare “sunt legate, în
principal, de elemente cum ar fi comunicarea
mesajului, sursa şi destinaţia”.
• În rândul acestora autorul identifică: punctul de vedere
al sursei privind destinaţia, interferenţa mesajelor,
punctul de vedere al destinatarului privind sursa,
percepţia, cuvintele cu mai multe semnificaţii.
 1.6. Modelul Niki Stanton
• Niki Stanton enumeră o serie de bariere, toate
înscriindu-se, după modelul lui Certo, în
categoria microbarierelor, de unde se
desprinde concluzia că este preocupat în mod
deosebit de intimitatea procesului de
comunicare şi mai puţin de contextul acesteia.
• Barierele de comunicare enumerate de Niki
Stanton sunt următoarele: diferenţe de
reprezentare, concluzii grăbite, stereotipii, lipsa
decunoaştere, lipsa de interes, dificultăţi de
exprimare, emoţii, personalitatea.
1.7. Bariere de comunicare. Nicky Stanton
Diferenţe de reprezentare – modul în care privim
lumea este influenţat de experienţele noastre
anterioare, astfel diferite persoane au reprezentări
diferite şi vor recepta situaţiile în mod diferit;
Concluzii grăbite. Deseori auzim şi vedem ceea ce
vrem să vedem şi să auzim, nu realitatea în sine;
- mai mult - se poate întâmpla că interlocutorul nostru
începe doar să enunţe ceva şi noi îl întrerupem,
anunţându-l că am înţeles ce are de spus.
-După o scurtă dispută se poate observa în
majoritatea cazurilor că nu am avut dreptate şi celălalt
are de spus cu totul altceva decât am crezut noi;
 1.8. Bariere de comunicare. Nicky Stanton
• Stereotipii. Suntem predispuşi să gândim în mod
preconceput; adesea anumite naţiuni sunt privite
ca având anumite caracteristici care pot fi atribuite
doar anumitor reprezentanţi ai lor.
• Spre exemplu USMF este o universitate
internaţională, studenţii facând parte din diferite
grupuri etnice, sau altfel spus sunt reprezentanţii
diferitor naţionalităţi: români, ruşi, găgăuzi, arabi,
bulgari, armeni, evrei, etc.
• Comunicarea va avea de suferit pentru că avem
obişnuinţa să gândim despre oameni aşa cum ne-
au învăţat, cum am “auzit”, sau în baza unor
experienţe izolate;
 1.9. Bariere de comunicare. Nicky Stanton
• Lipsa de cunoaştere. Este dificil să comunicăm cu cineva
care are o educaţie diferită de a noastră sau cu cineva
care are mai multe sau mai puţine cunoştinţe despre
subiectul pus în discuţie.
• Această barieră poate fi înlăturată dacă unul dintre
comunicatori sau amândoi sunt conştienţi de discrepanţa
dintre nivelurile de cunoaştere şi ştiu să se adapteze;
• Lipsa de interes. Una dintre cele mai mari bariere ce
trebuiesc depăşite este lipsa interesului interlocutorului.
• Mesajul trebuie direcţionat astfel ca să răspundă nevoilor
şi aşteptărilor celuilalt;
• Dificultăţi în exprimare. Această barieră este de natură
semantică şi ţine de cunoaşterea limbajului sau de
vocabularul pe care îl stăpâneşte un comunicator;
 1.10. Bariere de comunicare. Nicky Stanton
• Emoţii. Emotivitatea emiţătorilor şi receptorilor de
mesaje poate fi, de asemenea, o barieră.
• O emoţie puternică poate bloca totalmente
comunicarea. De câte ori se întâmplă la un examen
important să uităm materialul din cauza emoţiilor;
• Personalitatea. Comportamentul nostru influenţează
procesul comunicării, ca şi cel al partenerului;
• Barierele culturale. Există graniţe sociale, care
impun o anumită structură sau tipar în care se
încadrează toţi membrii societăţii.
• Tiparele culturale persistă în timp, sunt învăţate
inconştient şi acţionează astfel încât membrii unei
anumite zone culturale nu sunt, în mare măsură,
conştienţi de ele în momentul în care comunicăm cu
ceilalţi membri ai zonei culturale.
 2.1. Mediul de “zgomot” ca barieră de comunicare
• Barierele de comunicare nu acţionează izolat,
unele de altele. În procesul comunicării barierele
de comunicare se succed, se întrepătrund, se
influenţează reciproc, de regulă se însumează, iar
în anumite combinaţii pot duce la distorsionarea
gravă a informaţiei ori la prejudicierea sau chiar
blocarea comunicării.
• Termenul “zgomot”, utilizat de unii autori pentru a
denumi ansamblul barierelor de comunicare, este
expresia acestui efect combinat, care este
perceput ca un factor general de diminuare a
capacităţii de comunicare.
• Jean Lohisse defineşte zgomotul ca “perturbări
aleatoare care pot deforma sau altera informaţia”.
 2.2. Mediul de “zgomot” ca barieră de comunicare
• Putem imagina o listă a acestor perturbări:
• zgomotul funcţional al aparaturii de transmisie-
recepţie;
• zgomotele produse de fenomene ale naturii,
sub formă de paraziţi sau perturbări sonore,
luminoase, de confort etc.;
• zgomotul specific comunicării într-un public
aleatoriu, preocupat de altceva;
• bruiajele naturale sau artificiale, neintenţionate
sau intenţionate.
 2.3. Mediul de “zgomot” ca barieră de comunicare

• După cum se observă, unele zgomote sunt de natura

tehnica, altele de natura umană.
• Protectia împotriva acestora se face potrivit naturii lor,
astfel: alegerea canalului de comunicare potrivit, în
functie de natura mesajului; folosirea de mijloace de
comunicare performante, cu mare fidelitate; luarea
unor masuri de protectie fata de bruiajul intenţionat;
evitarea comunicarii cu un public ostil şi indiferent sau
în prezenta acestuia; folosirea unui coeficient optim de
redundanţă pentru receptarea corecta a mesajului.
• Din prezentarea barierelor de comunicare rezulta o
mare interferenţă a acestora.
• De altfel,comunicarea are loc într-un mediu
comunicaţional complex, în care factorii favorizanţi şi
cei defavorizanţi coexistă şi îşi modifică permanent
locul şi importanţa.
 2.4. Mediul de “zgomot” ca barieră de comunicare
• Se poate vorbi, în termenii utilizaţi de specialistii în
antropologia comunicarii, de un “sistem global de
comunicare”.
• Acest sistem este gândit ca “o constructie comuna, în
complementaritate, opozitii, contradictii, în ambiguităţi
de orice fel”, rod al unei “ordini negociate” între actori
si mediul social.
• Prin urmare,comunicarea nu are loc doar într-un
mediu social ca loc al întâlnirii, ci ca factor de
constituire al semnificaţiilor, astfel încât nu poate fi
neglijat nici intenţionalitatea şi sensurile date
mesajului de actorii comunicării, dar nici influenţa
exercitată asupra acestora de mediul social, ca mediu
producător de cultură.
2.5. Factorii de natură fizică ai “zgomotului”.

• Factorii ce distorsionează mesajul sau interferează cu

acesta se încadrează în termenul “zgomot”.
• Aceşti factori sau “paraziţi” pot fi de natură fizică :
• perturbaţii sonore în timpul unei conversaţii,
• mirosuri străine,
• căldură sau frig în exces,
• alte perturbaţii venite din mediul înconjurător,
• foame,
• oboseală,
• frică.
 2.6. Macrobarierele de comunicare.
  “macrobarierele de comunicare
• Asa cum afirma Samuel C. Certo,
 sunt  factori care  împiedica  succesul  comunicarii
 într-un  proces  general  de comunicare.”
• Tocmai de aceea aceste bariere pot fi denumite şi bariere
contextuale sau socio-culturale.
• O prima categorie de macrobariere este cea a macrobarierelor
tehnico-economice
• Un caz aparte este cel al nivelului de dezvoltare economica.
• A doua categorie de macrobariere este cea denumită generic,
macrobarierele culturale.
• Probleme majore apar şi în ceea ce priveşte diferenţele religioase.
• O macrobarieră culturală unanim recunoscută este bariera
lingvistică.
• Sunt  mai  puţin  tratate  în  literatura  de  specialitate
 macrobarierele  social-politice. Neglijarea influenţei acestora
asupra comunicării ar fi, însă, o greşeală, în condiţiile în care
apar destul de des dificultăţi majore de comunicare provocate de
acestea.
 3.1. Microbarierele de comunicare.
• Considerate de Samuel C. Certo “factori care
împiedică succesul comunicarii într-un proces specific
de comunicare”, microbarierele de comunicare pot fi
denumite si bariere de proces, ele actionând din
intimitatea procesului, pe componentele şi fazele
acestuia.
• Literatura de specialitate consacra cea mai mare
importanta acestui tip de bariere de comunicare.
• Fiind relative la un proces care poate fi izolat şi
analizat pe părţi, acest tip de bariere pare mai uşor de
conceptualizat şi măsurat.
• Analiza continutului si semnificatiei acestor bariere se
face ţinând cont de componentele procesului de
comunicare (sursa, canal, receptor) si relatiile dintre
ele.
 3.2. Bariere psihologice
• Din categoria microbarierelor de comunicare fac parte barierele
psihologice, care au drept caracteristici: dificultăţile de exprimare,
emoţiile sau personalitatea - la Niki Stanton, incapacitatea de
stapânirea emoţiilor - la Ionel Dumbravă, dificultăţile de exprimare,
imaginea de sine, sentimentele – la Monica Voicu.
• Caracterul manipulativ, amorul propriu exagerat, spiritul posesiv,
dictatorial sunt aspecte ale personalităţii pomenite deja, care ţin
de mentalitate.
• De importanţa deosebită, din perspectiva psihologică, este
imaginea de sine. Jean-Claude Abric prezintă două componente
ale imaginii de sine: eul intim si eul public.
• Eul intim este exprimat ca “imagine pe care individul şi-o face
despre sine, despre forţele si slabiciunile sale, despre adevărata
sa competenţă, despre caracteristicile personale”, iar cel public
este “imaginea despre sine pe care o oferim celorlalţi şi care
poate fi radical diferită de imaginea intimă”.
• Autorul consideră că “în orice situaţie de interacţiune, individul se
va comporta în funcţie de ceea ce crede că este şi de ceea ce
vrea să pară.”
 3.3. Dificultăţi de exprimare
• O problema specială, din punct de vedere psihologic, este aceea a
dificultatilor de exprimare. Nu toate dificultatile de exprimare au cauze
psihologice.
• Unii oameni au blocaje de vorbire  sau  dificultăţi  de  pronunţie  cauzate  de
stări  psihice,  alţii  de  configuraţii anatomofiziologice. De regulă, aceste
dificultăţi sunt sesizabile relativ uşor.
• Unele influenţează comunicarea, în sensul distorsionării sunetelor care
formează mesajul (modificarea pronunţiei anumitor litere), altele determină
un anumit comportament al receptorului, care este abătut de la semnificaţia
propriu-zisă a mesajului, întrucât îi atrag atenţia asemenea dificultăţi (ticuri
verbale, gesturi, reflexe care însoţesc pronunţia, onomatopee repetate – în
comunicarea orală; locuri comune, limbaj “de lemn”, expresii sau construcţii
argumentative hilare – în comunicarea scrisă).
• Dificultăţile de exprimare sunt mai importante ca bariere în comunicarea
orală şi se manifestă mai accentuat atunci când sursa şi receptorul nu sunt
în contact nemijlocit.
• Trecerea celor cu dificultăţi  de  oralitate  în  planul  al  
doilea  al  comunicării, perfecţionarea  permanentă prin studii de logică şi
gramatică, consilierea psihologică şi lingvistică a celor depistaţi cu dificultăţi
sunt numai câteva dintre măsurile care pot diminua influenţa
barierelor psihologice asupra comunicării.
 3.4. Bariere lingvistice si culturale
• De mare importanţă în studierea microbarierelor sursei este
cunoaşterea barierelor lingvistice si culturale.
• Orice act de comunicare are loc într-un mediu cultural
determinat.
• Din punctul de vedere al sursei, el presupune utilizarea unei
limbi şi a unui sistem de semne şi simboluri, integrarea
comunicarii într-o matrice culturală determinată, precum si
luarea în considerare a unui anumit nivel de instrucţie
culturală.
• Comunicăm într-o limbă oficială sau într-o limbă de circulaţie
internaţională, în limba literară sau în dialect, jargon, argou.
• Comunicăm în limbaj tehnic, filosofic, medical, farmaceutic,
informatic.
• Comunicam la nivelul simţului comun sau la nivel academic.
• Toate  acestea  presupun,  pentru  sursa  comunicarii,  o  
anumita  competenţă  de comunicare.
 3.5. Bariere lingvistice si culturale
• În utilizarea limbii literare, greşelile de ortografie sau de
punctuaţie, dezacordurile de gen, număr şi caz, interpretarea
eronată a semnificaţiei unor termeni şi folosirea lor cu sens
impropriu etc. sunt bariere care pot distorsiona serios
comunicarea.
• Tot de barierele culturale ţine şi nivelul general de instrucţie
culturală şi de educaţie al sursei comunicării. Mai ales în
managementul administrativ acest tip de barieră este evident.
• Gasim în posturi de decizie administrativă oameni cu o cultura
precară, ale căror mijloace culturale de comunicare sunt
cantonate în derizoriu, în banalitate sau în zona argoului de
mahala.
• Adesea, în comunicarea verbala, asemenea limbaj este asociat
si cu un comportament nonverbal de comunicare din acelaşi
registru.
• Rezultatul nu poate fi decât o deteriorare a relatiei de
comunicare, fie ca rezultat al incapacităţii de adaptare a
receptorului, fie ca urmare a discreditării sursei, sub aspectul
seriozităţii şi credibilităţii.
 3.6. Bariere semantice de comunicare

• Sunt factori ce intervin datorită diferenţelor de

limbaj existente între vorbitor şi ascultător.
• Nu este acelaşi lucru când doi oameni îşi spun
aceleaşi cuvinte dacă fiecare dintre ei atribuie
acestor cuvinte un sens diferit.
• În plus, intervin confuzii de denotaţie şi
conotaţie sau interpretări aproximative ale argo-
ului şi limbajului prea tehnic sau poetic.
• Aceşti paraziţi nu pot fi eliminaţi totalmente,
însă pot fi diminuaţi sau atenuaţi
 3.7. Bariere logice de comunicare
• Bariera logică apare atunci când conlocutorii nu găsesc limbă
comună. Orice persoană abordează lumea, situaţia, problema
discutată din punctul său de vedere, care poate să nu coincidă
cu poziţia partenerului.
• Dificultăţi apar şi în legătură cu comprehensiunea inadecvată
a situaţiei. Problema de bază a incomprehesiunii situaţiei e
legată de particularităţile gândirii recipientului, ori partenerul
de comunicare o înţelege în felul său, şi nu cum a formulat-o
destinatorul.
• Deseori bariera logică apare la parteneri cu un tip diferit de
gândire. De ex., la unul – logic-abstract, iar la altul - vizual-
imaginativ.
• Bariera logică poate apărea la nivelul activităţii de gândire
operaţională a oamenilor. Este cunoscut faptul, că aşa operaţii
de gândire precum comparaţia, analiza, sinteza,
generalizarea, abstractizarea sunt utilizate de oameni cu un
divers grad de profunzime.
 3.8. Bariere logice de comunicare
• De aici şi situaţia, când un partener se aprofundează
într-o analiză desfăşurată a problemei, altul, adunând
informaţie superficială, deja are un răspuns formulat.
• Bariera logică apare de fiecare dată atunci, când
partenerii se deosebesc prin particularităţile activităţii
de gândire şi nu găsesc de cuviinţă să ia în calcul
specificul fiecăruia.
• Depăşirea barierei logice, după cum consideră
specialiştii, poate fi realizată pe o singură cale: «a
merge de la partener», adică a încerca de a înţelege
cum el îşi construieşte raţionamentele sale şi în ce
constau diferenţele.
 3.9. Surse de gafe interculturale
• După Şt. Prutianu există douăsprezece surse de gafe
interculturale:
• tabuurile,
• statutul femeii în raport cu bărbatul,
• maniera de a arăta respectul,
• percepţia spaţiului şi timpului,
• eticheta în afaceri,
• mesajele nonverbale,
• limba şi translatorul,
• îmbrăcămintea,
• argumentaţia şi puterea de convingere,
• mediul politic şi religios,
• prejudecăţile
• importanţa acordată cuvântului scris.
 4.1. Comunicarea în relaţia medic-pacient

• Comunicarea este procesul cheie în medicină, fie că e

vorba de comunicarea dintre medic şi pacient, fie
dintre diverşi profesionişti implicaţi în îngrijirea
medicală, fie între aceşti profesionişti şi public în
general.
• Cea mai importantă este comunicarea între medic şi
pacient întrucât ea furnizează, în bună parte, datele
necesare stabilirii diagnosticului.
• Datorită prevalentei bolilor cronice, comunicarea
efectivă între medic şi pacient capătă o importanţă tot
mai mare, medicul intervenind nu doar în tratarea bolii,
ci şi în ajutorarea bolnavului la rezolvarea problemelor
create de boală.
 4.2. Bariere de comunicare în relaţia medic-
pacient
• Pentru multe boli cronice comunicarea este, virtual, unica formă
de tratament, sfatul, suportul, informaţia fiind esenţiale în a
ajuta bolnavii să se adapteze la un stil de viaţă mai limitat
impus de boală.
• De aceea însuşirea unei înalte competenţe comunicative
trebuie să constituie o prioritate pentru profesioniştii din
domeniul sănătăţii, în special pentru medici.
• Lucrul acesta presupune ca, în cadrul relaţiei de comunicare
medic-pacient, medicul să poată recunoaşte şi descifra corect
mesajele verbale şi nonverbale transmise de pacient.
• Presupune, totodată, ca medicul să ştie să utilizeze modalităţile
cele mai adecvate, verbale şi nonverbale, de comunicare în
scopul de a depăşi barierele de comunicare ce apar din varii
motive între el şi pacient.
 4.3. Bariere fonetice şi semantice de
comunicare în relaţia medic-pacient
• Bariera fonetică poate apărea atunci, când medicul şi pacientul
vorbesc repede şi inexpresiv sau în diferite limbi şi dialecte, au
defecte de vorbire şi dicţie.
• Bariera semantică e corelată cu problema jargoanelor, specifică
persoanelor de o anumită categorie demografică, profesie sau
poziţie socială ( de ex. limba adolescenţilor, narcomanilor,
marinarilor, hakerilor etc.). De aceea, este foarte important ca
medicul să posede abilităţi de însuşire a sistemelor semantice
străine.
Pe de altă parte, se atestă situaţia, când medicul însuşi
provoacă apariţia barierei semantice la pacient, utilizând fără
temei termeni profesionali. Acest fapt poate conduce la
dezvoltarea unei reacţii patologice ca urmare a influenţei
nefavorabile asupra psihicului pacientului.
4.4. Bariere stilistice şi logice de comunicare
în relaţia medic-pacient
• Apariţia barierei stilistice e posibilă în cazul necorespunderii
vorbirii medicului cu situaţia de comunicare, de ex. în cazul
comportamentului familiar, când el îi numeşte pe toţi pacienţii
trecuţi de o anumită vârstă “bătrânici” şi “bătrânei”, neluând în
calcul particularităţile psihologice ale persoanelor şi condiţia
lor psihologică (evoluţiile de conştiinţă drept urmare a
îmbolnăvirii şi a administrării medicamentelor).
• Atunci când medicul duce convorbiri profilactice cu pacienţii
înaintea diverselor intervenţii, formează deprinderi de
administrare a preparatelor medicale, utilizării aparatajului,
informează despre diverse metodici ale modului sănătos de
viaţă, pot să apară bariere ale incomprehensiunii logice, adică,
logica raţionamentelor medicului poate fi prea complicată
pacientului, ori să i se pară incorectă şi neconvingătoare.
• Logica demonstraţiei pacientului, de asemenea poate fi
greşită din punctul de vedere al medicului.
 4.5. Bariere social-culturale şi relaţionale de
comunicare în relaţia medic-pacient
• Cauza apariţiei barierelor social-culturale poate fi percepţia
pacientului ca reprezentant al unei anumite profesii, anumite
naţionalităţi, sex, vârstă, statut social.
• Medicul trebuie să fie pregătit de apariţia acestei bariere,
deoarece pentru o anumită parte a pacienţilor autoritatea sa
este insuficientă; îndeоsebi acest fapt este actual pentru
medicii tineri.
În procesul comunicării medic-pacient pot apărea şi bariere
comunicaţionale. Este vorba de emoţii negative, provocate
de o persoană, deseori cauza acestei situaţii este dificil de
conştientizat, când atitudinea negativă faţă de persoană se
proliferează şi asupra informaţiei transmisă de ea (“De ce o
ascultaţi pe această doamnă? Oare poate ea să spună ceva
credibil?”).
 4.6. Situaţii în care se atestă bariere de
comunicare în relaţia medic-pacient
• Atitudinea profesională;
• Stilul de interviu;
• Problema incertitudinii;
• Diferenţa de clasă şi statut social;
• Perspective diferite ale medicului şi pacientului;
• Dificultăţi legate de înţelegere şi memorie;
 5.1. Modalităţi de depăşire a barierelor de
comunicare medic-pacient: Modelul
coparticipativ Charles
• Acest model are următoarele caracteristici:
• trebuie să existe cel puţin doi participanţi în luarea
deciziilor medicale: medicul şi pacientul;
• ambii participanţi trebuie să-şi transmită reciproc
informaţiile pe care le deţin;
• ambii participanţi trebuie să facă paşi în direcţia
consensului privitor la metoda de tratament preferată;
• realizarea unui acord asupra tratamentului ce va fi
aplicat.
• Un astfel de model facilitează rezolvarea unor
probleme dificile, sporeşte complianta pacienţilor, ceea
ce face necesară implementarea lui, susţin autorii, mai
ales în cazul bolilor grave (cancer, diabet, boli cardio-
vasculare).
 5.2. Modelul Bamforth
• Acest model accentuează importanţa obţinerii consensului în
cunoştinţă de cauză, în relaţia medic-pacient. Acest lucru se
poate realiza, după opinia autorului, în funcţie de următoarele
şase criterii:
• descrierea naturii (conţinutului) deciziei medicale;
• discuţia alternativelor posibile la decizia luată;
• abordarea riscurilor şi beneficiilor tratamentului propus;
• discutarea incertitudinilor legate de tratament;
• evaluarea gradului de înţelegere de către pacient a problemelor
discutate în cursul acestei relaţii;
• evidenţierea preferinţelor pacientului pentru cursul relaţiei
terapeutice.
• Practica a arătat, susţine Bamforth, că medicii descriu în mod
frecvent natura deciziei luate, mai puţin frecvent discută
riscurile şi beneficiile tratamentului propus şi rareori evaluează
înţelegerea de către pacient a deciziei terapeutice luate de
medic.
 5.3. Studiul de Levinson şi colab.
• Diferenţele dintre medicii care au avut acuzaţii de neglijenţă
medicală şi cei care nu au avut, se datorează, susţin autorii,
diferenţelor de competenţă comunicaţională.
• Medicii fără nici un caz de acuzaţie pentru neglijenţă
profesională au un stil comunicaţional caracterizat prin
următoarele trăsături:
• explicarea clară a evoluţiei stării de sănătate a pacientului şi a
succesiunii vizitelor ulterioare la cabinetul medical;
• utilizarea pe scară largă a râsului şi a simţului umorului;
• tendinţa spre încurajarea unei comunicări destinse şi
cuprinzătoare (solicitarea opiniei pacienţilor, încurajarea
pacienţilor să-şi spună necazurile, verificarea gradului de
înţelegere a problemelor medicale de către pacienţi);
• durata mai mare a consultaţiilor medicale (o diferenţă medie de
peste trei minute pe consultaţie).
• Concluzia acestui studiu accentuează necesitatea perfecţionării
competenţei comunicative a medicilor pentru a se feri de
acuzaţiile de neglijenţă profesională.
 5.4. Modelul Ley
• Ley a formulat pe baza studiilor sale asupra înţelegerii şi
memorării informaţiilor medicale, câteva sugestii privitoare la
depăşirea barierelor de comunicare medic-pacient:
• îndrumările şi recomandările să fie date la începutul interviului;
• să fie accentuată importanţa recomandărilor şi indicaţiilor
medicale;
• să se folosească propoziţii şi cuvinte scurte;
• informaţia ce trebuie comunicată să fie formulată în propoziţii
clare;
• să se repete recomandările;
• să se dea informaţii concrete, precise, detaliate, mai degrabă
decât informaţii generale.
• El opinează că pacienţilor ar trebui să li se dea informaţii scrise
ca să se poată orienta după ele când este cazul.