FIZIOLOGIA BACTERIILOR.

METABOLISMUL MICROBIAN.
CULTIVAREA BACTERIILOR.
EXAMENUL BACTERIOLOGIC.
 Fiziologia bacteriană studiază viaţa şi
activităţile bacteriilor – nutriţia, metabolismul,
creşterea şi multiplicarea, condiţiile de
cultivare a bacteriilor.
 Metabolismul bacterian reprezintă
ansamblul de reacţii biochimice care au loc
în celula vie.
Căile metabolice:
- Catabolism – reacţii chimice de
descompunere a substanţelor complexe în
elemente simple, însoţită de degajarea
energiei (metabolism energetic)
- Anabolism – reacţii chimice de sinteză a
substanţelor complexe din elemente simple,
necesită energie (metabolism constructiv, de
sinteză)
Din punct de vedere funcţional, cele 2 tipuri
de căi metabolice sunt interconectate,
deoarece energia şi o parte din produşii
rezultaţi din reacţiile de catabolism sunt
folosiţi ca energie şi produşi intermediari
în reacţiile de anabolism. Prin urmare,
căile metabolice centrale care eliberează
energie, pot furniza şi precursori pentru
alte căi metabolice, aceste căi fiind
numite căi amfibolice.
 Catabolismul
Catabolismul reprezintă o succesiune de reacţii
biochimice implicate în degradarea nutrienţilor şi
eliberearea de energie necesară pentru funcţionarea
celorlalte căi metabolice şi altor activităţi fiziologice ale
celulei.
Faza 1: macromoleculele sunt descompuse enzimatic în
unităţi de bază: proteinele →AA, lipidele → acizi graşi şi
glicerol, glucidele → monoglucide; - are loc frecvent la
exteriorul celulei bacteriene, fiind realizată de
exoenzime. Din aceste reacţii se eliberează ~1% din
energia totală a macromoleculei, inaccesibilă celulei,
fiind eliberată sub formă de căldură.
Faza 2: moleculele rezultate în faza precedentă sunt
degradate incomplet, eliberand 1/3 din energia totală,
cu producerea, în afară de CO2+ H2O, a unui număr
mic de produşi de importanţă esenţială în metabolism,
numiţi intermediari metabolici ai căilor metabolice
centrale (de ex., aminoacizii sunt utilizaţi pe căi diferite
şi catabolismul lor conduce la formarea de acetil-CoA
sau intermediari ai ciclului acizilor tricarboxilici = ciclul
Krebs).
Faza 3: se derulează diferit, în funcţie de tipul respirator
al microorganismului (respiraţie celulară = procesul
de degradare a nutrienţilor prin reacţii de
oxidoreducere biologică).
 Anabolismul
Reprezinta totalitatea reactiilor biochimice prin care
microorganismele îşi sintetizează din molecule simple
constituenţii celulari proprii. Pot fi utilizaţi şi intermediari
ai căilor metabolice centrale.
Sinteza macromoleculelor este foarte eficientă şi se face
sub acţiunea informaţiei genetice codificată în ADN.
Celula bacteriană sintetizează mai întâi monomeri (AA,
baze azotate) pe care îi aranjează ulterior într-o ordine
specifică, dictată genetic, care determină structura
primară a macromoleculelor respective.
Specificitatea biologică constă în aranjarea diferită a unui
număr limitat de monomeri (unităţi de structură: 20 AA, 5
baze azotate) pentru a forma un număr impresionant de
macromolecule biologice cu structuri şi funcţii diferite.
 Particularităţile metabolismului bacterian:
1. Natura şi diversitatea nutrienţilor folosiţi (substanțe
anorganice, organice), unele chiar cunoscute ca fiind
inhibitori ai creşterii: acizi (formic, oxalic, sulfuric), lignină,
chitină, celuloză, antibiotice, fenoli, asfalt, petrol,
parafine, materiale plastice.
2. Plasticitatea metabolismului bacterian – se referă la
capacitatea bacteriilor de a folosi surse alternative de
nutrienţi (bacteriile se adaptează rapid la tipul și
cantitatea nutrienților)
3. Diversitatea mecanismelor enzimatice şi a produşilor
rezultați – bacteriile nu au o cale metabolică pentru un
produs, ci au căi alternative multiple pentru a se adapta
condiţiilor de mediu variate.
4. Intensitatea reacțiilor metabolice (viteza reacţiilor este
mare).
5. Este un metabolism necompartimentat, toate procesele
metabolice se desfăşoară intr-o singură celulă
 Enzimele bacteriene
În toate reacţiile metabolice intervin catalizatori
proteici specifici - enzimele
 Caractere generale:
- Substanţe proteice
- Active în limite largi de temperaturi (0-75°C)
şi de pH (2-9)
- Specificitate de substrat şi de acţiune
(reacţionează cu un substrat catalizând un
tip de reacţie)
- Specificitatea este determinată de centrul
activ al enzimei, complementar cu receptorul
de pe substrat
- Nu se modifică în cursul reacţiei
 Clasificarea enzimelor bacteriene
I. Constitutive (permanente)
II. Inductibile (adaptative), se sintetizează în
prezenţa substratului (ex.: lactaza)
III. Represive, sinteza lor este inhibată de
acumularea în exces a produsului reacţiei
catalizate
 După locul de acţiune (exoenzime,
endoenzime)
 După tipul reacţiei catalizate (oxido-reductaze,
hidrolaze, transferaze, liaze, izomeraze, ligaze)
 După impactul asupra ma/o
- Enzime metabolice
- Enzime de patogenitate, responsabile de
modificări patologice ale ţesuturilor, celulelor
ma/o : hialuronidaza, colagenaza, elastaza,
plasmocoagulaza, hemolizina, fibrinolizina,
lecitinaza, etc.
 Importanţa practică a studierii enzimelor
1. Rol în identificarea şi clasificarea bacteriilor
(enzimele determină activitatea biochimică
specifică a bacteriilor)
2. Unele substanţe chimice, antibiotice
interferează cu activitatea unor enzime,
inhibând creşterea bacteriilor (tratament)
3. Determinarea mecanismelor patogenezei
infecţiilor (unele enzime sunt responsabile
de producerea leziunilor în ţesutul gazdei)
4. Aplicarea industrială a enzimelor
 NUTRIŢIA BACTERIANĂ
 Nutriţia – modalităţile prin care bacteriile
asimilează din mediu substanţele necesare
pentru metabolism.
 Modul (tipul) de nutriţie la bacterii este
absorbtiv.
 Nutrienţi – substanţe, soluţiile cărora pot
traversa MCP pentru a fi antrenate în
metabolismul celulei. Se obţin din alimente prin
solvire (săruri minerale, CO2, O2) sau după o
digestie prealabilă (proteine, polizaharide,
lipide).
 La bacterii digestia este extracelulară (la
bacteriile G- şi în spaţiul periplasmic)
 Nutrienţii servesc în calitate de
material de construcţie şi sursă de
energie pentru sinteza compuşilor şi
menţinerea vieţii bacteriei.
 Transportul transmembranar

1. Difuzie simplă, pasivă (conform

gradientului de concentraţie, fără
consum de energie): O2, CO2, acizi
graşi, nutrienţi liposolubili
2. Difuzie facilitată (conform gradientului de
concentraţie) – permite transportul
transmembranar al moleculelor mari prin
intermediul proteinelor de transport specifice
integrate in MCP - permeaze.
3. Transport activ (contra gradientului de
concentraţie, necesită energie). Participă
permeazele şi alte proteine de transport /fixare
specifice. Nutrienţii nu suportă modificări.
4. Translocaţie – substratul este modificat
chimic (ex.: fosforilat) în timpul transportului
membranar; necesită energie
 Substanţele care au pătruns în citoplasmă
sunt descompuse de către enzimele
bacteriene conform căilor metabolice proprii
fiecărei specii bacteriene (ex.: Embden-
Meyerhof, Entner-Doudoroff, ciclul
pentozelor, ciclul Krebs, etc). Celula obţine
energie şi precursori care vor fi antrenaţi în
biosinteză (anabolism).
 Excreţia metaboliţilor – difuzie, proteine de
transport, liza bacteriei
 Necesităţile nutritive ale bacteriilor
- Necesităţi elementare, de bază: C, H, O, N
în cantităţi importante; S, P, Fe, Ca, Mg, K
în cantităţi mici şi urme de Co, Cu, Zn, Mo.
Bacteriile prototrofe sunt capabile a-şi
realiza integral sinteza metaboliţilor
esenţiali.
- Necesităţi specifice. Bacteriile auxotrofe
solicită suplimentar compuşi organici
preformaţi (factori de creştere), care nu pot
fi sintetizaţi de bacterie (ex.: AA, baze
purinice, pirimidinice, vitamine). Prezenţa
lor în mediul de cultură este indispensabilă
creşterii acestor bacterii.
 Clasificarea bacteriilor după sursa de
carbon
 Bacterii autotrofe – utilizează CO2 ca unică
sursă de carbon (nepatogene)
 Bacterii heterotrofe – utilizează carbonul din
compuşii organici (glucide, acizi graşi, alcooli,
etc)
- Bacteriile care utilizează materia organică
moartă sunt saprofite (reciclarea materiei
organice)
- Bacteriile parazite (obligate, facultative) trăiesc
pe contul organismelor vii, aducându-le
prejudicii
- Bacteriile patogene reprezintă parazite care
afectează grav gazda, provocând maladie sau
moarte.
 Surse de azot
- AA sau acizi nucleici
- Săruri de amoniu, nitriţi, azot atmosferic

 Surse de substanţe minerale:

- S - din AA, sulfuri, sulfaţi;
- P - din fosfaţi;
- K, Mg, Ca, Na - din săruri minerale;
- Zn, Cu, Mn, Mo – din apă
 Clasificarea bacteriilor după sursa de energie
 Bacterii fototrofe – utilizează energia solară
(fotosint)
 Bacterii chemotrofe – folosesc energia degajată
din reacţiile chimice de oxido-reducere. Ele
necesită un substrat donor de hidrogen (e- şi H+)
şi un substrat acceptor de hidrogen. În transfer
participă transportori intermediari de electroni
(lanţul respirator, NAD, FAD, etc.)
- Bacteriile chemolitotrofe – donorul de H este o
substanţă anorganică
- Bacteriile chemoorganotrofe – donorul de H este
o substanţă organică (glucoza, lipide...)
Bacteriile patogene sunt chemoorganotrofe
 Mecanismele de obţinere a energiei la
chemoorganotrofe în funcţie de
acceptorul final de H :
 Respiraţie aerobă. Acceptorul final
este oxigenul gazos (agent oxidant
extern). Calea biochimică de degradare
este ciclul Krebs. Implică lanţul
respirator de transport al electronilor
asociat MCP. Produs final – H2O, posibil
H2O2
Respiraţie anaerobă. Acceptori finali –
compuşi anorganici (nitrat, sulfat, S)
De ex.: bacterii denitrificatoare, SO4-
reducătoare, metanogene.
Transportori specifici de electroni –
ferredoxina, rubodoxina, lanțul respirator.
Produse finale – nitritul, amoniacul,
sulfura (în prezenţa O2 – H2O2).
Sunt bacterii obligat anaerobe sau facultativ
anaerobe (dacă pot folosi O2)
 Fermentaţie. Substratul organic este
metabolizat fără intervenţia unui agent
oxidant extern. Constă în procese de ox-
red care realizează numai o oxidare
parţială a substratului, donorul şi acceptorul
de H+ fiind substanţe organice. Astfel se
ajunge de la un substrat mai redus la o
moleculă mai oxidată (ex.: fermentare
lactică, fermentare alcoolică, acidă mixtă,
acetoinică, etc). Fermentaţia se poate
desfăşura în prezenţa O2, dar fără
intervenţia acestuia.
 Conservarea energiei
 O parte din energia eliberată se pierde sub formă
de căldură sau poate fi utilizată direct sub formă
de energie electro-chimică (fpm-forta proton
motrice) la nivelul MCP (ex.: rotaţia flagelilor,
transport transmembranar) sau stocată în
compuşi chimici macroergici “bogaţi în energie”:
ATP (sintetizat prin fosforilare oxidativă sau
fosforilare la nivelul substratului), fosfoenol-
piruvat, acetilfosfat şi acetil-CoA.
 În procesele de respiraţie se elimină mai multă
energie decât din fermentaţie (în respirație aerobă
dintr-un mol de glucoză - 38 moli ATP, prin
fermentaţie - 2 moli ATP).

În procese de fermentare se formează deşeuri

rejetate de către celulă.
 Tipurile nutriționale de mi/org
(Clasificarea bacteriilor după
sursele de energie şi carbon)
I. Bacterii fotoautotrofe (energie solară,
CO2)
II. Bacterii fotoheterotrofe (en. sol.,
subst.org)
III. Bacterii chemoautotrofe
IV. Bacterii chemoheterotrofe
(chemolitoheterotrofe,
chemoorganoheterotrofe)
CREŞTEREA ŞI MULTIPLICAREA BACTERIILOR

 Creşterea – mărirea coordonată a masei şi

volumului structurilor bacteriene ca rezultat al
proceselor de sinteză
 Multiplicarea – creşterea numărului de celule pe
o unitate de suprafaţă sau de volum
- Diviziune binară
- Înmugurire (levuri, ciuperci levuriforme)
- Autoreproducere (virusuri)
- Spori (micete)
- Fragmentare (actinomicete)
 Ciclul celular – procesele care au loc de
la formarea celulei pâna la următoarea
diviziune
1. Faza C – replicarea ADN

2. Faza G – de latenţă, segregarea

cromozomilor
3. Faza D – de diviziune, formarea septului

Replicarea ADN depinde de masa critică a

celulei, iar separarea cromozomilor şi
diviziunea intervin în momentul când
celula atinge o lungime - limită
 Perioada dintre 2 diviziuni reprezintă timpul
(perioada) de generaţie (TG).
 Durata TG depinde de specie şi de condiţiile de
creştere (condiţii optime – viteză maximă)

TG in vitro
Bacteria TG in vivo (ore)
(min)

Escherichia coli 20-40 5

Staphylococcus aureus 40 3-5

Vibrio cholerae 10 2-3

Mycobacterium
tuberculosis
120-240 24-48
 CULTIVAREA BACTERIILOR
Creşterea bacteriilor în laborator – cultivare.
Se cultivă bacteriile pentru izolarea lor din
medii naturale (prelevate patologice,
alimente, apă, etc).
Izolarea bacteriilor se realizează pentru:
1. Identificarea mi/o (scop de diagnostic)
2. Testarea sensibilităţii lor faţă de antibiotice
3. Obţinerea unor produşi de biosinteză
(antibiotice, AA), bioconversie (hormoni
steroizi), fermentare (alcooli, acizi organici,
etc), producerea vaccinurilor, eubioticelor...
Pentru creştere bacteriile au nevoie de
nutrienţi şi condiţii fizico-chimice adecvate.
Condiţiile (principiile) de cultivare
- Sursă nutritivă adecvată

- Sursă de energie

- Apă

- Temperatura potrivită

- pH adecvat

- Concentraţie optimă a oxigenului şi a CO2

- Presiune osmotică adecvată

 Temperatura de creştere
Există temperaturi minime, maxime şi optime
de dezvoltare a bacteriilor. În raport cu
temperatura optimă deosebim:
1. Bacterii psichrofile – tº optimă 10-20º C.
Cresc şi la 0º C.
2. Bacterii mezofile – optimum 30-37º C
(limite 15-45º C)
3. Bacterii termofile – optimum 50-60º C
(până la 95º C)
4. Bacterii hipertermofile (cresc la 70–110º C)
 pH
1. Bacterii neutrofile (majoritatea, inclusiv cele
patogene) – pH 6-7,5
2. Bacterii acidofile – pH 2-6 (Lactobacillus)
3. Bacterii alcalofile – pH >8 (Pseudomonas,
Vibrio)
 Presiunea osmotică
1. Bacterii halotolerante (osmotolerante) – cresc
în concentraţii reduse de NaCl (mediu
izotonic cu mediul intern al gazdei) – mi/o
patogene
2. Bacterii halofile – preferă concentraţii mari de
NaCl (1-30%) – stafilococi, vibrioni (Vibrio
parahaemolyticus)
 Oxigenul
1. Bacterii strict aerobe – cresc doar în prezenţa O2
molecular. Obţin energia prin respiraţie aerobă
2. Bacterii microaerofile – necesită concentraţii reduse
de O2 şi 2-10% CO2. Obţin energia prin respiraţie
sau fermentaţie (Neisseria, Brucella,
Campylobacter)
3. Bacterii strict anaerobe – cresc doar în absenţa O2.
Obţin energia prin fermentaţie sau uneori respiraţie
anaerobă. Toxicitatea O2 – formarea H2O2,, a
radicalilor superoxizi O2-, sau peroxizi O22- pe care
anaerobii nu le pot descompune (absenţa catalazei,
superoxid dismutazei, peroxidazei) – Clostridium,
Bacteroides
4. Bacterii anaerobe aerotolerante – pot creşte în
prezenţa O2, obţin energia prin fermentaţie, posedă
peroxidază (Lactobacillus, streptococi)
5. Bacterii facultativ anaerobe – cresc în orice condiţii,
obţin energia prin respiraţie sau fermentaţie
 Mediile de cultură – soluţii sau substrate solide
care asigură nutrienţii şi condiţiile fizico-chimice
necesare cultivării bacteriilor. Ele pot fi utilizate
pentru cultivarea (izolarea) bacteriilor, testarea
sensibilităţii la antibiotice, stocarea sau transportul
culturilor bacteriene.
 Cerinţele faţă de mediile de cultură
- Să asigure necesităţile nutritive şi energetice ale
bacteriilor
- Umiditate optimală
- pH optimal (7,2-7,4) şi constant (caracter de
tampon)
- Potenţial de oxido-reducere optimal (anaerobi -
rH2<5, aerobi – rH2>10)
- Să fie izotonice (0,5% NaCl)
- Să fie sterile şi transparente
 CLASIFICAREA MEDIILOR DE CULTURĂ
 După provenienţă
1. Empirice, naturale. Au la bază produse de
origine animală sau vegetală (sânge, ser,
lapte, ouă, cartof, extracte din carne, cord,
creier, ficat, peşte, levuri, etc). Compoziţia
lor chimică precisă nu poate fi controlată
2. Sintetice – includ ingrediente chimice pure,
compoziţia chimică este cunoscută cu
exactitate
3. Semisintetice
 După consistenţă
1. Medii lichide (bulion)– utilizate pentru
obţinerea biomasei bacteriene şi a
produselor lor (antibiotice, enzime, toxine)
2. Medii solide – conţin 10-15% gelatină sau 2-3%
agar-agar (polizaharid extras din alge roşii,
t° topire 80-100°C, solidificare 42°C).
Placa de geloză în cutii Petri este utilizată
pentru izolarea culturilor pure, geloza
înclinată (în pantă) – pentru acumularea
culturilor pure
3. Medii semisolide – 0,2 – 0,5 % agar-agar. Se
utilizează pentru studierea activităţii
biochimice sau a mobilităţii bacteriilor.
 După compoziţia chimică (complexitate) şi
destinaţie
A. Medii uzuale (universale, simple)
1. Apă peptonată (apă + 1% peptonă + 0,5%
NaCl)
2. Bulion peptonat – BP (extract apos din carne
+ 1% peptonă + 0,5% NaCl)
3. Geloza nutritivă (BP + 2-3% agar-agar)
4. Gelatina nutritivă (BP + 10-15% gelatină)
Sunt utilizate pentru creşterea bacteriilor
nepretenţioase la cultivare
Sterilizarea prin autoclavare: 120°C, 20 min
B. Medii complexe
I. Medii elective – formate din medii simple cu
adaos de componente care permit creşterea mi/o
exigente nutritiv (bulion-ser, bulion glucozat, geloză-
sânge – streptococi, neisserii; ser coagulat –
corinebacterii, etc)
II. Medii selective – medii solide cu adaos de
componente sau cu condiţii fizico-chimice particulare
care stimulează creşterea unor specii şi inhibă
creşterea altor specii (geloza salină - stafilococi,
geloza alcalină - vibrioni, mediile Ploskirev, SS -
Salmonella, Shigella, etc),
Mediile de îmbogăţire reprezintă medii selective
lichide, utilizate pentru îmbogăţirea florei
patogene şi inhibarea florei de asociaţie dintr-
un prelevat plurimicrobian (ex: materii fecale).
Etapă premergătoare însămânţării pe medii
selective.
- Mediul Mueller (BP+Lugol+CaCO3+hiposulfit ) –
pentru Salmonella
- Mediul Kauffman (mediul Mueller+bilă+verde de
briliant) – Salmonella
- Bulion cu selenit – Shigella, Salmonella
- Apă peptonată alcalină (pH=8) –Vibrio cholerae
- Kitt-Tarrozzi (BP+0,5% glucoză+bucăţi de ficat)
– pentru anaerobi
III. Medii diferenţial-diagnostice (DD) – permit
diferenţierea speciilor bacteriene în baza activităţii
lor biochimice (zaharolitice, proteolitice, lipolitice,
de oxido-reducere…)
Sunt construite după următoarea schemă:
Bază nutritivă+substrat+indicator (la necesitate)
Studierea proprietăţilor zaharolitice
Endo (geloză+lactoză+fucsină+hiposulfit de Na)
Levin (geloză+lactoză+eozină+albastru metilen)
Ploskirev / SS agar (geloză+lactoză+roşu
neutru+săruri de acizi biliari+verde de briliant)
Coloniile lactozo-pozitive vor fi colorate (roşii pe
Endo, Ploskirev, albastru-violete pe Levin) – medii
cromogene
Şirul pestriţ Hiss (lichid sau semi-solid)–
un şir de tuburi ce conţin soluţii 0,5%
de diferite glucide şi indicator.
Aprecierea – după modificarea culorii
(acid - A) şi apariţia bulelor de gaz
(acid şi gaz - AG)
Studierea proprietăţilor de oxido-reducere
Mediul cu sulfit de Bi – pentru Salmonella
(colonii negre – reducerea sulfitului în sulfura
de Bi)
Mediul Klauberg (geloză-sânge cu telurit de K)
–pentru Corynebacterium diphtheriae (colonii
negre)

Studierea proprietăţilor lipolitice

Geloza cu gălbenuş de ou – bacteriile cu
lecitinază formează un halou opac în jurul
coloniei
Studierea proprietăţilor hemolitice
Geloza-sânge (geloza+5-15% sânge
defibrinat)
În cazul hemolizei în jurul coloniilor apare o
zonă clară
 Medii DD multitest
Russel –geloză+1% lactoză, 0,1% glucoză,
indicator
Kligler – identic Russel+sulfat de Fe pentru
detectarea producerii de H2S
Olkeniţki – identic Kligler+1% zaharoză+uree

Scindarea glucidelor (acid - A, acid şi gaz - AG)

duce la modificarea pH şi virajul culorii mediului
din roşu în galben.
În pantă se apreciază lactoza/zaharoza
(oxidare), în coloană-glucoza (fermentare).
Producerea H2S – înnegrirea mediului
IV. Medii speciale – pentru izolarea unor anumite
bacterii (Finn, Popescu, Loewenstein-Jensen –pentru
agenţii tuberculozei, Sabouraud – fungi)
V. Medii de transport – destinate transportării sau
stocării unui material (prelevat), care va fi examinat
ulterior.
Menţine în viaţă bacteriile, fără a favoriza multiplicarea
lor.
- Mediul cu glicerină 30%

- Soluţie tampon-fosfat

- Soluţie NaCl 3%

- Mediul Cary-Blair

- Mediul Stuart (NaCl, 0,5% agar, tioglicolat de Na,

albastru de metilen) – pentru anaerobi, neisserii, etc
 Pentru cultivarea bacteriilor o cantitate mică
de material ce conţine bacterii (inoculum) se
întroduce într-un mediu de cultură
(însămânţare, inoculare), care ulterior va fi
incubat în termostat (pentru asigurarea
temperaturii optime).
 În timpul incubării (18-24-48 ore…..) bacteriile
cresc şi se divid, formând o cultură
bacteriană (totalitatea bacteriilor acumulate
prin multiplicare intr-un mediu).
M.tuberculosis – 3-5 săptămâni
V.cholerae – 6-12 ore
 Cultură pură – formată din bacterii de
aceeaşi specie (indispensabilă identificării)
 Cultură mixtă – compusă din bacterii de
specii diferite
 Tulpină – populaţie microbiană constituită
din descendenţii unei singure izolări în
cultură pură, care va fi studiată ulterior.
 Clonă – populaţie care rezultă din
multiplicarea unei singure celule
 Manifestarea creşterii şi multiplicării
bacteriilor
 În mediu lichid

- Turbiditate uniformă
- Formarea unei pelicule la suprafaţa
mediului (vibrioni, yersinia)
- Formarea unui sediment

la fundul tubului sau pe pereţi

(streptococi, Bacillus anthracis)
 În mediu solid – formarea coloniilor
Colonie – o aglomerare de bacterii care
se dezvoltă dintr-o singură celulă sau
un grup de celule (UFC - Unitate
Formatoare de Colonii) pe suprafaţa
unui mediu solid
 Fiecare specie bacteriană formează
colonii specifice (caracter util în
identificare)
 Caracteristica coloniilor
Dimensiuni – colonii mici (0,1-1mm), medii (1-
2mm), mari (2-3mm)
Contur (margini) – regulat/neted, ondulat, zimţat,
lobat, dantelat, etc
Suprafaţă – plată, bombată, convexă, ombilicată,
etc
Formă – circulară, filamentoasă, neregulată
Culoare (pigmentaţie) – albă, galbenă, aurie, etc
Densitate – opacă, transparentă, etc
Consistenţă – cremoasă, untoasă, uscată,
mucoidă
Tipurile de colonii
Colonii S (smouth) – rotunde, netede, umede,
lucioase
Colonii R (rough) – margini neregulate, suprafaţa
uscată, rugoasă
Colonii M (mucoase) – mari, bombate, lucioase,
caracteristice bacteriilor capsulate
Caracterele de cultură ale bacteriilor
reprezintă exigenţele nutritive (medii,
temperatură, pH, aerare, etc), timpul
apariţiei culturii şi manifestarea creşterii
pe medii lichide şi solide
Dinamica multiplicării bacteriilor în culturi

În funcţie de modul de dezvoltare a culturilor

bacteriene se disting:
- Culturi discontinue/periodice

- Culturi continue

- Culturi sincrone

Culturile discontinue se obţin la cultivarea

bacteriilor în volum limitat de mediu. Astfel de
culturi sunt obţinute şi utilizate în laboratorul
microbiologic
Fazele dezvoltării unei culturi discontinue
I. Faza de lag (eng. to lag – a întârzia) - faza de
adaptare la condiţiile mediului, bacteriile sunt
active metabolic, cresc în dimensiuni, dar nu se
divid.
Durata este variabilă (2-4 ore); depinde de starea
bacteriei, condiţiile mediului, etc
II. Faza logaritmică – bacteriile cresc şi se divid cu
viteză maximală constantă, curba evoluează
exponenţial. La fiecare diviziune populația
bacteriană se dublează. Bacteriile sunt foarte
sensibile la agenţi antimicrobieni (culturi utile
pentru testarea sensibilităţii la antibiotice).
Durata – 8-10 ore
III. Faza staţionară – rata celulelor care se multiplică
scade treptat, numărul celulelor vii rămâne constant
mai multe ore.
Cauza – consumarea nutrienţilor, acumularea
metaboliţilor toxici.
Morfologia bacteriilor este tipică speciei, apar
incluziuni, spori (culturi utile pentru identificare).
Sensibilitatea la agenţii antimicrobieni scade. Durata
– 10-12 ore
IV. Faza de declin (letalitate) – bacteriile mor
progresiv
Cultura continuă – se realizează când mediul
de cultură este continuu reînnoit şi îmbogăţit
cu oxigen cu evacuarea unei cantităţi de
cultură. Se realizează în chemostate sau
turbidostate, cultura aflându-se permanent în
faza exponenţială. Se utilizează în
microbiologia industrială.
În intestin – culturi continue.
Culturi sincrone – culturi în care bacteriile se
divid în acelaşi timp
 EXAMENUL BACTERIOLOGIC
Examenul bacteriologic constă în inocularea
(însămânţarea) prelevatelor pe medii de
cultură pentru izolarea culturilor pure de
bacterii (tulpini) care vor fi ulterior identificate,
testate la sensibilitate vis-a-vis de antibiotice,
eventual conservate.
Examenul bacteriologic constă din câteva
etape succesive, de la prelevarea (recoltarea)
probelor biologice până la remiterea
rezultatelor.
 Faza pre-analitică (responsabilitatea medicului!!!)
 Prescrierea investigaţiei (în funcţie de datele
examenului clinic şi paraclinic). În ordonanţă se
fixează identitatea medicului, a pacientului,
scopul analizei, manifestările patologice, data
apariţiei, alte date: imunosupresie, tratament cu
antibiotice, graviditate, etc.
 Prelevarea probelor
- Alegerea prelevatului (de la poarta de intrare,
locul multiplicării sau/şi din căile de eliminare ale
agentului patogen) şi momentul prelevării
Materiale de examinat (prelevate) de la pacienţi:
- Secreţii rino-faringiene, bronşice

- Spută

- Puroi

- Exsudate, transsudate

- Sânge

- LCR

- Urină, secreţii genitale

- Mase fecale, bilă, suc duodenal

- Bioptate, punctate

- Material cadaveric, etc

Materiale de examinat din mediul extern:
- Apă

- Alimente

- Sol

- Aer

- Lavaje

- Vectori, etc
- Modul de prelevare (recoltare)
- În recipiente sterile
- Respectând regulile de autoprotecţie
- La debutul bolii
- Până la administrarea antibioticelor
- Cantitate suficientă
Transportarea
- Imediată sau utilizând medii de transport, cu
respectarea condiţiilor speciale după
necesitate
- În ambalaj special (cutii metalice, pungi din
plastic...)
- În fişa de însoţire să fie indicată identitatea
pacientului, vârsta, sexul, natura prelevatului,
data, ora prelevării, scopul investigaţiei, ş.a.
 EXAMENUL BACTERIOLOGIC PENTRU
CULTURILE AEROBE
- Prelevatul este supus examenului
macroscopic (modificarea aspectului, a
mirosului, etc) - orientare în diagnostic
- După necesitate, probele sunt supuse
pregătirii pentru investigaţie (diluare,
omogenizare, centrifugare, etc)
- Examinarea microscopică (preparate
native, Gram, Ziehl-Neelsen, Loeffler...) –
prezenţa mi/o, forma, cantitatea, G+/-.
I etapă – IZOLAREA CULTURILOR PURE
Scopul izolării - de a obţine o cultură pură dintr-
un melanj de celule bacteriene sau dintr-un
produs patologic. O colonie separată
constituie o cultură pură.
Tehnici utilizate:
1. Prin epuizarea inoculului pe suprafaţa gelozei
din cutia Petri (însămânţare în striuri paralele,
însămânţare în cadrane, etalarea consecutivă
pe trei cutii).
2. Metoda diluţiilor logaritmice a inoculului în
geloză topită şi răcită la 50º C (10-1, 10-2,...),
apoi turnate în cutii Petri sau eprubete.
Incubare în termostat la 37º C, 18-24 h (în funcţie
de TG).
Metode speciale de izolare în culturi pure:
- A bacteriilor sporulate: încălzirea prealabilă a
prelevatului 80º C – 20 min
- A bacteriilor acido-rezistente: tratarea prealabilă
a prelevatului cu sol. NaOH timp de 15 min.,
neutralizata ulterior cu solutie tampon fosfat
- A mi/o patogene din prelevate plurimicrobiene:
îmbogăţirea prealabilă a florei patogene utilizând
medii de îmbogăţire
- A bacteriilor cu virulenţă înaltă şi pretenţioase la
cultivare: inocularea prelevatului la animalele de
laborator sensibile
II etapă – ACUMULAREA CULTURII PURE
- Examinarea macroscopică a coloniilor
crescute (formă, culoare, dimensiuni, etc)
- Examinarea microscopică (frotiu Gram) a
coloniilor suspecte, confirmarea purităţii
culturii
- Repicarea coloniilor suspecte pe

geloză în pantă (înclinată) pentru

acumularea culturii pure
- Termostat, 37º C, 18-24 ore
III etapă – IDENTIFICAREA CULTURII PURE

- Verificarea purităţii culturii (frotiu Gram)

- Identificarea culturii pure constă în evidenţierea unor
caractere specifice ale acestei culturi pentru a o include într-o
familie, gen, specie, variantă
Se studiază caracterele:
- Morfologice
- Tinctoriale
- De cultură
- Biochimice
- Antigenice (seroidentificarea)
- De patogenitate
- Sensibilitatea la bacteriofagi (fago-identificarea)
- Sensibilitatea la antibiotice
 STUDIEREA ACTIVITĂŢII
BIOCHIMICE A BACTERIILOR
1. Activitatea zaharolitică (şirul Hiss, coagularea
laptelui, etc)
2. Activitatea proteolitică
- Degradarea proteinelor native (lichefierea
gelatinei sau a serului coagulat, peptonizarea
laptelui, etc)
- Evidenţierea enzimelor ce intervin în
degradarea AA (decarboxilaze, dezaminaze,
desulfhidraze, etc) cu detectarea produsele
finale ale descompunerii AA: H2S, NH3, indol,
etc…
Depistarea producerii H2S: formarea sulfurii de Fe
de culoare neagră în mediile multitest – Kligler,
Olkeniţki, etc; utilizarea benzilor de hârtie de filtru
îmbibate cu acetat de Pb care se prind între dopul
eprubetei cu BP în care creşte cultura studiată
(formarea sulfurii de Pb înnegreşte hârtia)
Depistarea indolului (produs al hidrolizei
triptofanului) – benzi de hârtie îmbibate cu acid
oxalic. În prezenţa indolului indicatorul virează în
roz.
Depistarea amoniacului (ureaza) – hârtia de turnesol
se colorează în albastru.
Depistarea catalazei (H2O2 .... H2O + O2)
(cultura se amestecă cu o picătură de apă oxigenată –
apariţia bulelor de gaz)

Depistarea oxidazei (detectarea prezenţei citocromoxidazei

din lanţul respirator)
Reactiv – di (tetra)metil-parafenilen-diamină (benzi sau
rondele de hârtie îmbibate cu reactiv, creioane, etc)
Oxidarea reactivului – culoare violetă-neagră
Oxidazo+ : Neisseria, Vibrio, Pseudomonas
Oxidazo- : Enterobacteriaceae
Depistarea lecitinazei – mediu cu gălbenuş de ou 10% -
formarea unui halou opac în jurul coloniilor

Depistarea lipazei – mediu cu Twin 80 1%– halou opac în

jurul coloniilor (precipitarea acizilor graşi)
Depistarea hemolizinei – geloză-sânge 5-10% - zonă clară în
jurul coloniei
Depistarea ADNazei, fosfatazei, etc
Probele sunt incubate la 37º C, 18-24 h
IV etapă – EVALUAREA
REZULTATELOR, FORMULAREA SI
ELIBERAREA RĂSPUNSULUI
- Compararea rezultatelor obţinute cu
caracterele speciilor bacteriene
cunoscute pentru a găsi asemănări.
- Exemplu de răspuns: Din proba
examinată a fost izolată tulpina de
Corynebacterium diphtheriae, biovar
gravis, tox+, sensibilă la ...., rezistentă la
.....
 EXAMENUL BACTERIOLOGIC PENTRU
CULTURI ANAEROBE
(clostridiene, neclostridiene)
Condiţia principală – cultivare în absenţa
oxigenului
1. Utilizarea mediilor anaerobe (Kitt-Tarrozzi
regenerat - 100º C, 20 min, răcit, acoperit cu
vazelină; însămânţarea în geloză în coloană)
2. Crearea condiţiilor de anaerobioză
- Metoda fizică – utilizarea anaerostatului
- Metoda chimică – în exicator se întroduc
substanţe ce fixează oxigenul (pirogalol+bază);
utilizarea gas-pachetelor
- Metoda biologică Fortner – cultivarea
concomitentă a aerobilor şi anaerobilor
Recoltarea – cu precauţie, evitând contactul
cu aerul (în seringi, utilizând medii
speciale)
I etapă – ÎMBOGĂŢIREA ANAEROBILOR
- Însămânţarea prelevatului în 2 eprubete cu
mediul Kitt-Tarrozzi regenerat
- Încălzirea unui tub la 80º C, 20 min –
distrugerea florei nesporogene
- Incubarea la 37º C, 24-48 h (va avea loc
multiplicarea anaerobilor)
 II etapă - IZOLAREA CULTURII PURE
DE ANAEROBI
- Studierea caracterelor de cultură – tulburarea
mediului, descompunerea bucăţilor de ficat,
etc
- Izolarea culturii pure de anaerobi prin metoda
Zeissler (însămânţarea a 0,1 ml din mediul
K-T pe 3 cutii cu geloză-sânge glucozată
consecutiv). Incubarea în
anaerostat/exicator/gas-pack, 24-48 h
- Metoda Weinberg – diluţii succesive ale
culturii în geloză glucozată lichefiată şi
aspirarea în tuburi lungi şi înguste, închise
ermetic. Incubarea în termostat, 24 h
III etapă - ACUMULAREA CULTURII PURE
- Studierea macroscopică a coloniilor
- Examinarea microscopică (frotiu Gram) a
coloniilor suspecte
- Repicarea în mediul K-T regenerat pentru
acumularea culturii pure
- Incubarea în termostat, 24 h
 IV etapă - IDENTIFICAREA CULTURII
PURE DE ANAEROBI
- Verificarea purităţii culturii pure (frotiu
Gram)
- Studierea caracterelor culturii pure izolate
(cu respectarea condiţiilor de
anaerobioză)

V etapă - EVALUAREA REZULTATELOR,

FORMULAREA ŞI ELIBERAREA
RĂSPUNSULUI
Metode moderne de identificare a
microorganismelor
Sistemul API – o galerie din plastic formată din
numeroase alveole care conţin
fiecare un substrat deshidratat
(glucide, AA, etc).
Din colonia izolată se prepară o
suspensie de o anumită concentrație.
Alveolele sunt inoculate cu suspensia
bacteriană testată şi incubate. Ulterior la necesitate se
adaugă reactive pentru detectarea metaboliţilor particulari.
Lectura – peste 4-18h conform unui cod de cifre sau
computerizat
Sistemul VITEK® 2 Compact are ca obiect de activitate identificarea
bacteriilor şi a fungilor şi testarea sensibilităţii bacteriilor cu efecte
semnificative din punct de vedere clinic.
Sistemul include aparatul VITEK® 2 Compact, un computer (o staţie de lucru)
şi o imprimantă.

Este disponibil un sistem Advanced Expert System™ (Utilizare Clinică)

pentru asigurarea online a validării sistematice a rezultatelor şi a
interpretării fenotipurilor rezistente identificate în cursul testelor de
sensibilitate.
 Aparatul VITEK® 2 Compact este un sistem
integrat care combină operaţiile de inoculare a
cardului de testare, incubare a cardului de
testare şi citire a rezultatelor.
ETAPELE:
 1. Izolarea culturii pure

 2. Pregatirea probelor (a suspensiei bacteriene)

 3. Introducerea cardurilor de testare şi a

eprubetelor cu probe în casetelor corespunzătoare.

4. Încărcarea casetei în Staţia de umplere
(umplerea celulelor cardurilor de testare).
 5. Transferarea casetei în staţia de încărcare a casetei
 6. Procesarea cardurilor de testare (citirea codului de bare,
sigilarea tubului de transfer, incubarea si citirea cardurilor de
testare)

VITEK® 2 Compact realizează analizele de identificare şi de

sensibilitate prin monitorizarea continuă a creşterii şi a activităţii
microorganismelor din interiorul celulelor din cardurile de testare.
Sistemele optice de transmisie utilizează lumina vizibilă pentru
măsurarea directă a creşterii microorganismelor. Aceste sisteme
optice se bazează pe o citire iniţială a luminii de la nivelul unei
celule înainte de începerea unei creşteri semnificative.
Determinările transmisiei luminii la nivelul aceleiaşi celule la
fiecare 15 minute măsoară creşterea microorganismelor în
funcţie de cât de mult este împiedicată lumina să traverseze
celula.
7. Ejectarea cardului
Durata analizei – 2 – 10 ore
Analizator microbiologic
PHOENIX
 MALDI-TOF MS

MALDI - abreviere de la "Matrix Assisted Laser

Desorption/Ionization.“
TOF – Time Of Flight

MALDI/TOF este utilizat pentru identificarea

microorganismelor (bacterii sau fungi).
O colonie izolata este etalata direct pe o placa
metalizata si acoperita cu matrice (absorbent de
energie). Amestecul este ionizat in mod automat cu
raze laser. Matricea absoarbe razele laser si le
transforma in energie termica, incalzindu-se rapid
(nsec) si generand ioni de analit de diferite
dimensiuni. Ionii sunt identificati dupa mass-to-charge
ratio.
Spectromeria de masa generata este analizata cu un
anumit soft si apoi comparata cu profilele stocate
(biblioteca).
Identificarea speciilor este mult mai rapidă, mai exactă și
mai ieftină decât alte proceduri bazate pe teste
imunologice sau biochimice.
 Totalizarea nr.2
TEMA1: ACȚIUNEA FACTORILOR DE MEDIU AMBIANT ASUPRA MICROBILOR.

STERILIZAREA. METABOLISMUL MICROBIAN

1. Acțiunea factorilor fizici asupra microorganismelor (căldura, temperaturi joase,

desicare, presiune osmotică, ultrasunet, radia ții)
Activitatea bacteriilor se realizeaza intr-un complex de factori fizici, chimici si biologici. Rezultatul actiunii acestor factori
este in functie de: intensitatea actiunii factorului, timpul de actiune asupra celulei bacteriene, conditiile de mediu nutritiv sau
natural, structura celulei (prezenta capsulei, sporilor) si sensibilitatea bacteriei ca specie sau individ. Deci principalii agenti
fizici care pot actiona asupra microorganismelor sunt temperatura (caldura sau frigul), uscaciunea (desicarea), pH-ul,
presiunea osmotica, radiatiile, ultrasunetele, electricitatea si filtrarea precum am mentionat.

1.Temperatura - Speciile microbiene au, aproape fiecare dintre ele, o temperatura zisa “optima” si anumite limite sub care
si peste care dezvoltarea este stanjenita. Astfel, din punct de vedere al temperaturii optime bacteriile se clasifica in:

· mezofile – specii patogene sau conditionat patogene adaptate la o temperatura optima de 37-38˚C,
temperatura corpului uman, cu limite intre 25-34˚C/ 10-45˚C;

· psihrofile (criofile) – care cuprind microorganismele a caror temperatura optima este intre 15-20˚C cu limite intre
0 si 20˚C/ 0-35˚C;

· termofile – includ bacteriile de putrefactie a gunoaielor a caror temperatura optima este intre 50-53˚C cu limitele
intre 50-80˚C (85˚C- bacteriile din gheizere).

Bacteriile suporta relativ usor temperaturile joase.Culturile de microorganisme in stare congelata pot fi conservate in
conditii de laborator mai mult de 80 de ani.

Temperaturile joase frineaza procesele de putrefactie si de fermentare.Doar unele specii patogene ( meningocoul,
gonococul etc . ).sint foarte sensibile la temperaturi joase. Microorganisemele termolabile mor destul de repede chiar si la o
refrigerare de scurta durata. La temperaturi joase se produce incetinerea proceselor metabolice, moartea bacteriilor prin
imbatrinere si subalimentare, distrugerea celulelor sub influenta sporirii toxicitatii ionilor.

O influenta nociva exercita asupra microorganismelor temperatura inalta. Majoritatea bacteriilor asporogene mor la
temperatura de 58˚-60˚ C in curs de 30-60 min., la 100˚ C – in timp de 2-3 min. Bacteriile siliciufixatoare isi pastreze
viabilitatea chiar dupa o expunere la o temperatura de 160˚ C . Sporii bacililor si clostriidiilor sunt mai rezistenti decit
formele vegetative.

La baza actiunii bactericide a temperaturilor inalte rezida distrugerea ribozomilor, dezintegrarea structurii tertiare a
proteinelor si membranelor celulare, deteriorarea barierei osmotice. Temperaturile inalte provoaca distrugerea destul de
rapida a numeroase specii de virusuri.

*. Caldura – dincolo de limita superioara este nociva, ducand la dezorganizarea reactiilor metabolice prin coagularea
proteinelor (teoria denaturarii si coagularii proteinelor) sau prin acumularea de produsi toxici rezultati in urma proceselor
biochimice (teoria intoxicatiei).

Exista diferente intre modul de actiune a caldurii uscate si a caldurii umede.

Caldura uscata patrunde mai greu prin peretele celulei bacteriene, spre deosebire de caldura umeda. Caldura uscata este
mai putin eficienta necesitand temperaturi de 140˚C si un timp de expunere intre 5-15 minte (Clostridiile) si 180˚C si 60
minute (Bacillus anthracis).

Caldura umeda patrunde mai usor, datorita inmuierii peretelui celulelor si cresterea permeabilitatii acestuia. Caldura umeda
are efect bactericid asupra formelor vegetative expuse la 100˚C timp 2-3’ sau 60˚C timp de 1 ora. Sporii bacterieni sunt
distrusi in 15’ la 121˚C, presiunea de autoclavare variind intre 1,5 atm – 2 atm.

In practica medicala, caldura este folosita in procesul de sterilizare a instrumentarului medical si a materialelor folosite in
diagnosticul de laborator.

Sterilizarea se efectueaza prin caldura uscata (flambare si pupinel) si caldura umeda (fierbere, autoclavare si
pasteurizare).

2.Desicarea - Sensibilitatea bacteriilor la deshidratare difera in raport cu specia si chiar tulpina. Microorganismele ca
meningococii, gonococii, treponemele, leptospirele sunt foarte sensibile. Bacilii tuberculozei, stafilococii raman viabili
perioade indelungate de timp. Temperatura scazuta, mediul proteic si lipsa oxigenului protejeaza considerabil microbii fata
de efectele nocive ale deshidratarii. Pe aceste principii se bazeaza liofilizarea (criodesicarea). Metoda consta in congelarea
suspensiei microbiene in mediu protector, uscarea in vid si pastrarea in fiole inchise cu gaz inert. Prin liofilizare se
conserva vaccinurile si tulpinile microbiene de referinta.

Uscarea in aer este insotita de deshidratarea citoplasmei si de denaturarea proteinelor bacteriene.Una din metodele de
conservare a produselor alimentare o constituie sublimarea,adica deshidratarea la temperaturi joase in conditii de vid
profund,care este insotita de vaporizarea apei,de racirea si congelarea rapida. Desicarea in vid la temperatura joasa nu
omoara bacteriile si virsurile.Aceasta metoda de conservare a culturilor e utilizata in producerea vaccinurilor stabile contra
pestei,tuberculozei,tularemiei ,etc.

3. Presiunea osmotica -celulele vegetative tinere sunt mai sensibile decat sporii. In medii hipertone se produce
fenomenul plasmoliza(lichidul paraseste celula cu retractia acesteia), in medii hipotone are loc fenomenul
de turgescenta (marirea diametrului celulei), in mediu izoton bacteriile isi pastreaza forma. Dintre acestea, plasmoliza are
efect letal asupra bacteriilor si fungilor. Isi gaseste aplicatii in conservarea alimentelor (saramurare, pregatire dulceturi,
siropuri).

4. Ultrasunetul - sunt vibratii cu frecventa mai mare decat cea a undelor sonore (peste 1000Hz). Sunt bactericide prin
procesul cavitatiei. Unda ultrasonica, la trecerea prin apa extra si intracelulara, determina o miscare intensa a
protoplastului cu dezagregarea structurilor celulare (spargerea peretelui celular).Mecanismul actiunii bactericide a
ultrasunetului consta in faptul ca in citoplasma bacteriilor din mediul acvatic se formeaza o cavitate, care se umple cu
vapori.

Se utilizeaza la dezinfectia si curatirea instrumentarului stomatologic, chirurgical, la analize chimice determinand separarea
enzimelor celulare.

5.Radiatiile - actioneaza asupra bacteriilor prin mecanisme diverse: producerea de peroxizi in mediu cu efect bactericid
(radiatiile ionizante: X, α, β, γ) si prin efect direct asupra acizilor nucleici celulari ( radiatiile solare, ultraviolete).

Radiatiile ionizante (X, α, β, γ, neutroni) au actiune bactericida puternica, fiind purtatoare ale unor energii mai inalte. Ele
produc denaturarea proteinelor si acizilor necleici celulari prin inactivarea ribozomilor, ruperea lanturilor de acizi nucleici, se
produce inactivarea actiunii enzimelor datorita formarii de radicali liberi (OH, H) in apa mediului, formarea de peroxizi (R-O-
O-R) ce actioneaza ca agenti oxidanti.

In doze mici pot produce mutatii bacteriene (radiatii X) cu modificari morfologice si patogenitate. Se utilizeaza pentru
sterilizarea instrumentelor medicale, medicamentelor, alimentelor.

Radiatiile ultraviolete actioneaza prin absorbtie selectiva la nivelul acizilor nucleici (indeosebi ADN). Activitatea
bactericida este maxima la 260nm.

Acest proces se produce prin expunere la lumina puternica (lungimea de unda 400nm). Se produce clivarea dimerilor de
timidina din molecula de ADN ce favorizeaza reluarea multiplicarii bacteriilor “omorate”. Se utilizeaza la sterilizarea
incaperilor, boxelor, materialelor plastice, medicamentelor

.6.Electricitatea are actiuni minore asupra bacteriilor, dar poate produce modificari ale mediului (fizico-chimice) cu efecte
secundare bactericide: cresterea temperaturii, eliberarea clorului din compusi, formarea de ozon.

7. Filtrarea – se realizeaza prin trecerea unui fluid printr-un corp poros (filtru). In functie de diametrul porilor, filtrarea poate
fi clarifianta sau sterilizanta. O membrana cu porozitatea de 0,22μm retine toate bacteriile.

2. Mecanismele de actiune a substantelor chimice asupra microorganismelor (fenolul,

crezolul, colorantii, oxidantii, sarurile metalelor grele , formaldehida, alcoolii )
In functie de structura fizico- chimica a mediului, de concentratie, de durata contactului, de temperatura
substantele chimice exercita o influenta variata asupra microbilor. In doze mici ele se prezinta ca excitanti, pe
cind in concentratii bactericide ele paralizeaza activitatea vitala a bacteriilor. Dupa efectele lor asupra bacteriilor
agentii chimici bactericizi se impart in:

1. Substantele tensioactive sau detergentii – au proprietatea de a provoca o reducere brutala

a tensiunii superficiale avind efect de tulburare a bunei functionari a peretelui celular si
membranei citoplasmice. (Ex: acizii grasi, sapunurile,detergenti sintetici-actualmente se
folosesc pe larg .)
2. Fenolul, crezolul si derivatii lor – lezeaza peretele celular , apoi proteinele celulei.Unele
substante inhiba functia coenzimei care participa la dehidrogenarea glucozei si a.lactic.
 3. Colorantii – au capacitatea de a frina cresterea bacteriilor. Au afinitate accentuata pt gruparile
fosforice ale nucleoproteidelor. ( Ex: verde de briliant , rivanolul, acriflavina )
4. Sarurile metalelor grele (plumbului, cuprului,zincului,argintului,mercurului )- coaguleaza
proteinele celulare si rezulta un albuminat de metal si acid liber.O serie de metale ( Argintul
,aurul , Pl ) au efecte oligodinamice, adica capacitati bactericide.Mecanismul de actiune consta
in faptul ca ionii metalelor cu sarcina + sunt adsorbiti de suprafata cu sarcina - a bacteriilor
,modificind permeabiltatea membranei citoplasmice.Ca consecinta se produce dereglarea
nutritiei si multiplicarii bacteriilor si virusurilor.
5. Oxidantii – actioneaza asupra grupurilor sulfhidrilice ale proteinelor active. Oxidantii mai
puternici au o actiune nociva si asupra altor grupuri( fenolice,aminice, indolice). Spre ex
Clorul denatureaza dehidrazele, hidrolazele,amilazele si proteazele bacteriene, ca urmare
fiind folosit la dezinfectarea apei, precum si clorura de var, cloramina intrebuintate in scopuri
de dezinfectie . Tinctura de iod provoaca denaturarea grupurilor active de proteine din
citoplasma bacteriana , utilizat pe larg in medicina . In practica chirurgicala iodul este substituit
prin clorhexidina, acesta avind activitate antibacteriana mai inalta asupra bacteriilor G+ si G- .
Permanganatul de potasiu de asemenea poseda caractere oxidative ca si peroxidul de
Hidrogen si alte substante.
6. Formaldehida – se foloseste sub forma de solutii de 37-40 % numita formalina.Actiunea ei
antimicrobiana provoaca denaturarea grupurilor aminice ale proteinelor.Omoara atit formele
vegetative cit si sporii.Este folosita pt inactivarea exotoxinelor difteriei si antraxului.

7. Alcoolii -produc o disociere electrolitica, pun in libertate ionii de H + sau actioneaza prin
molecula intreaga, efectul bactericid fiind legat de gradul de disociere de ioni H pe unitatea de
volum.

Fiecare specie se diferentiaza dupa sensibilitatea la actiunea acizilor. Formele vegetative sunt mult mai
sensibile decat sporii. Efect bactericid maxim au: acidul clorhidric, acidul sulfuric, acidul azotic, acidul
sulfocromic. Se folosesc ca dezinfectanti in concentratii de 5%, iar pentru B. Koch de 10%. Alcoolii au o
activitate mai intensa cu cat greutatea moleculara este mai mare. Alcoolul etilic este mai activ decat cel
metilic. Alcoolii sunt bactericizi in concentratii de 50 – 70%. Efectul sporocid antifungic este redus. Sunt
utilizati pentru aseptizarea tegumentului (dar timpul necesar efectului bactericid este de 5 minute).

3.Notiune de dezinfectie.Substante dezinfectante contemporane utilizate in R.

Moldova.Fierberea .Pasteurizarea.
Dezinfectia - operatie cu rezultat momentan ,permite eliminarea/distrugerea microorganismelor si inactivarea
virusilor, cu exceptia sporilor bacterieni

-actioneaza pe medii inerte , prin mijloace fizice/chimic

- reducerea incarcaturii microbiene pentru materialele sanitare ≥5logCF

- exista dezinfectanti chimici numiti “sterilizanti chimici”, care in 6-10 ore sau doar 30 minute au proprietati
sporicide !

Dezinfectant – produs utilizat pentru dezinfectia mediilor inerte ; contin cel putin un principiu activ cu proprietati
anti-microbiene - se utilizeaza imperativ dupa o operatie de curatare - se clasifica in:

*dezinfectanti de nivel inalt – la o expunere de pana in 30 min. distrug micro- organismele cu exceptia unui
numar mare de spori

*dezinfectanti de nivel scazut – distrug majoritatea bacteriilor in stare vegetativa majoritatea virusurilor si a
fungilor intr-o perioada ≤10 min.

*dezinfectanti de nivel intermediar au actiune “cida pentru BK,bacterii vegetative majoritatea virusurilor si a
fungilor intr-o perioada ≤10 min

CLASE CHIMICE DE 1. SUBSTANTE DEZINFECTANTE

  FENOLII -Fenolul si derivatii fenolici (fenoli)

  HALOGENII - compusii care elibereaza clor, brom sau iod

 - Substante chimice care elibereaza clor : Dicloroizocianatul de sodiu;
 Hipocloritii Cloraminele
- Iodul si iodoforii : Iodul; Iodoforii
  COMPUSI CUATERNARI DE AMONIU : Clorura de Benzalkonium;
 Clorura de Didecildimetilamoniu, Cetrimide

  CLORHEXIDINA

  HEXACHLOROPHENE

  TRICLOSAN

  ALCOOLII

  ALDEHIDE: Formaldehida, Glutaraldehida, Succindialdehida

  PEROXIDUL DE HIDROGEN SI COMPUSII IRUDITI

  CHLOROXYLENOL

  ALTI COMUSI ANITIMICROBIENI (colorantii)

Fierberea - metoda de dezinfectie fizica (in apa la 100oC sau utilizarea aburului de 100oC) permite
distrugerea in 10-20 min a formelor vegetative precum si a formelor sporulate mai putin rezistente la
temperaturi ridicate : utilizata pentru alimente, apa potabila, dezinfectia lenjeriei, tacamurilor si veselei
rezistente la fierbere; dezinfectia prin caldura umeda cu fierul de calcat (distrugerea formelor vegetative in
5-10 min si formelor sporulate in 50 secunde

Pasteurizarea- deasemenea este o metoda de dezinfectie fizica, ce foloseste actiunea combinata a caldurii
umede si frigului pentru conservarea lichidelor alimentare. Incalzirea lichdelor alimentare la t intre 62 si 85
grade distruge formele vegetative, dar nu omoara sporii si nici enterovirusurile. Refrigerarea imediata la 4
grade C completeaza, prin soc termic efectul microbiocid al caldurii si impiedica multiplicarea microorg.

Spre ex laptele la t de 85 grade – 8-15 sec

71-74 grade -40-45 sec

62-65 grade – 30 min

4. Notiuni de aseptica si antiseptica. Principalele substante antiseptice. Conservarea

chimica. Aplicarea practica.
Asepsie – ansamblul de metode prin care se previne contaminarea cu microoganisme sau prin care se
mentine “sterilitatea “ tesuturilor mediilor de cultura medicamentelor injectabile etc.

Antisepsie – inlaturarea sau distrugerea formelor vegetative microbiene de pe substraturii vii – ex. Tegumente,
mucosae sau din plagi ; cu ajutorul substantelor antiseptic netoxice pt tegument ex : alcool etilic 70 grade ;
tinctura de iod 5 % ; KMnO4 0,1 %; detergent cationici etc .

Antiseptic – o substanta care inhiba cresterea si dezvoltarea microorganismelor fara sa le omoare

neaparat.Antisepticele se aplica usual pe suprafata corpului.

Substante antispetice : Alcool etilic (50-70%); Clorura de benzalkonium; Clorhexidina;

Iod: solutie 1% in etanol 70% ; Povidone – iodine : 7,5-10% ; Tinctura de iod 5%; Apa oxigenata: 3%.

Conservarea chimica (agenti chimici)

Substanta Domeniu de utilizare Concentratia%

Fenol Seruri immune, Vaccinuri 0.3-0,5 %

Mertiolat de Sodiu Seruri immune, preparate 0,004-0,02 Aplicarea

injectabile practica:
Substante
chimice
Feniol +mertiolat Seruri immune, Colire 0,2+0,005 ; 0,002+0,01 utilizate la
pastrarea
Benzoat de sodium Unguente, Emulsii, Alimente 0,2-1 preparatelor.

5.
Noţiuni de sterilizare, obiect steril şi nesteril.
Sterilizare – distrugerea sau îndepărtarea tuturor microorganismelor, inclusiv a sporilor cu ajutorul metodelor
fizice, chimice sau mecanice.

În laboratoarele de microbiologie sterilizarea se obţine prin tehnici bazate pe următorii agenţi:

 Căldură uscată:
- Încălzirea la roşu
- Fierberea
- Incinerarea
- Aer cald
 Căldură umedă:
- Peste 100oC (autoclavare)
- La sau sub 100oC (tyndalizare)
 Filtrare

Sterilizarea chimică prin oxid de etilen nu se practică.

Obiect steril - obiect care a fost prelucrat special şi au fost distruse sau îndepartate toate microorganismele
(inclusiv sporii) de pe el şi la însămînţare prezintă lipsa creşterii.
Obiect nesteril - obiect care a intrat în contact cu mediul înconjurator sau cu bolnavul şi care la însămînţare
prezintă prezenţa creşterii.

6. Metode fizice de sterilizare prin: ardere, vapori sub presiune, aer cald (căldura uscată).
Sterilizarea prin radiaţii şi ultrasunet.
Sterilizare prin ardere
- Încălzirea la roşu este indicată pentru firul drept, ansa şi spatula de însămînţare.
- Flambarea – înfierbîntarea obiectului de sterilizat prin trecere repetată în flacără timp de cîteva
secunde. Indicată pentru capilarul pipetelor Pasteur, gura eprubetelor şi flacoanelor, cotraindictă
pentru obiectele mari.
- Incinerarea – indicată pentru sterilizarea obiectelor cu unică folosinţă contaminate prin utilizarea în
laborator.
Sterilizare prin vapori sub presiune
 Sterilizare la peste 100 o - în autoclave care realizează 115oC la 0,5 atmosfere(mediile de glucide timp
de 15 min.), 121oC la o atmosferă (timp de 15 min – mediile de cultură uzuale, vesela de laborator cu
materialul infectat; şi 134 oC la 2 atmosfere (timp de 40 min. - materialul şi vesela ce conţin bacilii
anthraxului, clostridiile botulinice).
Autoclava - un cazan cu pereţi rezistenţi , în care după închiderea etanşă cu un capac masiv, presat cu baloane
sau cu un sistem cabestan , vaporii de apă se comprimă la presiunea necesaară sterilizării.

a. Autoclave cu perete simplu

 Indicaţii: sterilizarea soluţiilor, materialului contaminat din laborator, sticlăria pentru culturi de celule şi
aparatele de filtrare.
Vaporii provin din apa aflată în cazanul de presiune şi pătrund în camera de sterilizare de jos în sus prin
suportul de tablă pe care se aşază obiectele de sterilizat. Un manometru controlează presiunea din
interiorul cazanului. Are un robinet superior de vapori, un robinet inferior pentru ce permite evacuarea
apei, o supapă de siguranţă pentru evacuarea vaporilor cînd presiunea lor depăşeşte limita de
siguranţă.
Procedura:
1. Se toarnă apă în cazan prin incinta de sterilizare.
2. Se aşază pe support obiectele de sterilizat ăn ambalajele lor (flacoane, eprubete, calojete, cutii).
3. Se închide etanş capacul.
4. Se conectează la sursa de căldură.
5. Se deschide robinetul pentru evacuarea aerului.
6. Se închide robinetul pentru evacuarea aerului.
7. Cînd presiunea ajunge la valoarea aleasă, se reglează sursa de căldură ca să menţină această
presiune pe toată durata sterilizării.
8. Se întrerupe sursa de căldură şi se lasă să se răcească pînă cînd manometrul indică zero
(presiunea atmosferică) apoi se deschide robinetul de vapori apoi capacul.
9. Se lasă materialele pentru uscare în autoclave deschisă.
b. Autoclave cu manta de abur - asigură uscarea rapidă şi perfectă a materialelor sterilizate. Pot fi vertical
sau orizontale.
Indicaţii: strelizarea materialelor chirurgicale din bumbac, obiectelor şi instrumentelor din cauciuc,
instrumentarului metallic, seringelor cu componente metalice etc. pot fi utliyate şi pentru sterilizarea
soluţiilor sau a altor matriale din laborator.
 Autoclava verticală cu mantade abur. Vaporii de apă provin din rezervorul de apă plasat în partea
inferioară a cazanului de presiune şi pătrund în incinta de sterilizare de sus în jos, după ce au
trecut prin mantaua de abur şi au încălzit-o.
Componente: cele de la autoclave cu perete simplu + o pîlnie de alimentare şi o nivelă pentru
controlul apei din sursa de vapori, robinete ce unesc aceste piese su sursa de vapori, un ronet
de avacuare a apei şi altul a aburului.
Procedura:
1. Se deschid robinetele pîlniei de alimentare cu apă şi ale nivelei.
2. Se toarnă apă în rezervor pînă la marca indicată pe nivelă.
3. Se aşază în incinta de sterilizare materialele în ambalajele lor.
4. Se închide etanş capacul cayanului.
5. Se conectează sursa de căldură.
6. Se deschide robinetul pentru evacuarea aerului şi se închid toate celelalte robinete ale aparatului.
Pentru sterilizarea soluţiilor – etapele 5-9 de la autoclava cu perete simplu.
Pentru sterilizarea materialelor chirurgicale şi a seringelor (după epuizarea timpului de sterilizare):
7. Se întrerupe sursa e de căldură.
8. Se deschide robinetul de evacuare a aburului.
9. La presiunea =0,5 atm. se deschide robinetul de evacuare a condensului.
10. La presiunea =0 atm. se deschide capacul autoclavei.
11. Se scot casoletele şi se închid orificiile după ce au fost răcite în autoclave.
 Autoclava orizontală cu evacuare gravitaţională a aerului poate fi cilindrică sau rectangulară.
Componente: regulator de presiune, sistem cabestan, valve termostatice (capcane pentru aer
pur), termometru, sistem de vacuum(uscare), sistem de racier (scăderea presiunii).
Procedura:
1. Prin admisie de abur, se încălzeşte mantaua pînă la temperature de sterilizare.
2. Se plasează în incinta autoclavei materialele de sterilizat şi se închide uşa etanş.
3. Se dechide accesul vaporilor de apă în incinta de sterilizare cu valve canalului de evacuare a
aerului şi condesului deschisă.
4. Se urmăreşte termometrul canalului de evacuare a incintei de sterilizare, cînd atinge to de
sterilizare se marcheză timpul de sterilizare.
5. La epuizarea timpului de sterilizare se opreşte eccesul vaporilor în incinta de sterilizare.
6. Scăderea presiunii prin deschidereavalvei de evacuare. Uscarea prin sistemul de vacuum
7. Deschiderea autoclavei.
 Tyndalizare (sterilizare fracţionară) – pentru substanţele care degradează şi denaturează uşor la t o de
60 o C (serurile, vitaminele). Evită încălzirea de peste 100 o C.
Indicaţii: Sterilizarea unor medii de cultură, a alimentelor.
 Necesar: Autoclava pentru tyndalizare la 100 o C, în vapori fluenţi, baie de apă sau de nisip pentru
tyndalizări sub 100 oC.
Procedura: Substanţele de sterilizat, în volume mai mici de un litru, se menţin 30-60 min, 3-8 zile
consecutive, la temperature impusă de compoziţia lor. În intervalele dintre încălziri recipientele cu
substanţe supuse sterilizării se menţin la temperatura camerei pentru germinarea sporilor.
 Sterilizare prin aer cald (căldura uscată) – în etuvă la 160-180o
Indicaţii: obiecte de laborator din sticlă (eprubete, flacoane, pipete) sau porţelan( mojare, pistile), seringi
Luer dinsticlă, instrumentar chirurgical, substanţe grase, pulberi termostabile.
Contraindicaţii: soluţii apoase, obiecte din cauciuc, seringi, ţesături, vată.
Etuva este o incintă cilindrică sau paralelipidică cu pereţi dubli, din tablă, termoizolaţi. Componente:
rezistenţe electrice, termostat, sistem de ventilaţie, rafturi din sită metalică pentru obiectele de steriliyat.
Procedura:
1. Plasarea obictelor de sterilizat ambulate în incintă.
2. Se închide uşa aparatului, se deschid orificiile de ventilaţiile şi se conectează la reţeaua electrică.
3. Se marchează timpul de sterilizaredin momentul în care temometrul indică 160-180o
4. Se scot obiectele sterilizate numai după răcirea aparatului.
Sterilizarea prin radiaţii şi ultrasunet
Acţiune bactericidă are radiaţia ionizantă, şi ultrasunetul, care pot fi folosite pentru sterilizarea
produselor alimentare, mediilor de cultură, preparatelor biologice (vaccinuri, seruri ş.a.) şi dezinfecţia
obiectelor.

7.Metoda mecanică de sterilizare. Tipurile de filtre şi aplicarea practică. Sterilizarea

chimică.
Filtrare – trecerea unui fluid printr-un corp poros – filtru. Microorganismele fluidului filtrate sunt reţinute mecanic
ţi electrostatic în porii filtrului, se face prin asipraţie sau prin presiune pozitivă. Indicaţii: sterilizarea aerului, a
unor medii de cultură pentru microbe, a medicamentelor care nu suportă încălziri.

Tipuri de filtre:

- Filtre din porţelan

- Filtre din pămînt de infuzorii
- Filtre Scholl – sticlă poroasă
- Filtre Seitz - plăci filtrante din azbest
- Membrane filtrante din acetat cu porozităţi între 8 şi 0,025 μm – reţine bacteriile.

Sterilizarea chimică – cu gaze (oxidul de etilen, beta-propiolactona, formaldehida). Indicaţii: sterilizarea

echipamentelor de plastic termosensibil în lab. de microbiologie, cateterelor şi componentelor termosensibile
ale endoscoapelor în serviciile de endoscopie; în chirurgie şi stomatologie.

Procedura: În incinte etanşe cu un amestec cu 15% CO2 şi oxid de etilen cu concentraţie de 450-800 mg/l, la
55-60o şi 40% umiditate relativă timp de 2,5-3 ore.

8.Controlul eficienţei sterilizării

Se face prin indicatori:

- Fizici (manometru, termometru)

- Chimici (floare de sulf, acid benzoic, fenacetină, 1,3,5-Tribromfenol, tiouree, sulfametoxipiridazină)
- Biologici (tuburi cu fire de bumbac impregnate cu spori bacterieni şi uscate). După sterilizare se
testează viabilitatea sporilor prin însămînţarea pe medii de cultură.

9.Metabolismul microbian .Particularitati.

 Metabolismul bacterian reprezintă ansamblul de reacţii biochimice care au loc în celula vie.
- Catabolism – reacţii chimice de descompunere a substanţelor complexe în elemente simple, însoţită de
degajarea energiei (metabolism energetic)
- Anabolism – reacţii chimice de sinteză a substanţelor complexe din elemente simple, necesită energie
(metabolism constructiv, de sinteză).
Particularităţile metabolismului bacterian:
 1. Este un metabolism necompartimentat , toate procesele metabolice se desfăşoară intr-o singură celulă
2. Este foarte flexibil, realizându-se prin diverse căi metabolice (bacteriile se adaptează rapid la condiţiile
mediului)
3. Este foarte intens (viteza reacţiilor este mare)
4. Produsele intermediare din procesele catabolice pot fi utilizate direct în calitate de precursori pentru
reacţiile anabolice (amfibolism)
În toate reacţiile metabolice intervin catalizatori proteici specifici – enzimele.

10.Enzimele bacteriene.Clasificarea. Rolul in fiziologia bacteriilor.

 Enzimele bacteriene. Caractere generale:
- Substanţe proteice
- Active în limite largi de temperaturi (0-65°C) şi de pH (2-9)
- Specificitate de substrat şi de acţiune (reacţionează cu un substrat catalizând un tip de reacţie)
- Specificitatea este determinată de centrul activ al enzimei, complementar cu receptorul de pe substrat
- Nu se modifică în cursul reacţiei
Clasificarea enzimelor bacteriene:

I. Constitutive (permanente)
II. Inductive (adaptive), se sintetizează în prezenţa substratului (ex.: lactaza)
III. Represive, sinteza lor este inhibată de acumularea în exces a produsului reacţiei catalizate
 După locul de acţiune (exoenzime, endoenzime)
 După tipul reacţiei catalizate (oxido-reductaze, hidrolaze, transferaze, liaze, izomeraze, ligaze)
 După impactul asupra ma/o
- Enzime metabolice
- Enzime de patogenitate, responsabile de modificări patologice ale ţesuturilor, celulelor ma/o :
hialuronidaza, colagenaza, plasmocoagulaza, hemolizina, fibrinolizina, lecitinaza, proteaze, etc.
- Rolul enzimelor in fiziologia bacteriilor
- Rol în identificarea şi clasificarea bacteriilor (enzimele determină activitatea biochimică specifică a
bacteriilor)
- Unele substanţe chimice, antibiotice se combina cu activitatea unor enzime, inhibând creşterea
bacteriilor (tratament)
- Determinarea mecanismelor patogenezei infecţiilor (unele enzime sunt responsabile de producerea
leziunilor în ţesutul gazdei)
- Aplicarea industrială a enzimelor
11.Nutritia bacteriilor. Tipurile de nutritive si mecanismele transportului nutrientilor in
celula bacteriana.
 Nutriţia – modalităţile prin care bacteriile asimilează din mediu substanţele necesare pentru
metabolism.
 Modul (tipul) de nutriţie la bacterii este absorbtiv.
 Nutrienţi – substanţe, soluţiile cărora pot traversa MCP pentru a fi antrenate în metabolismul celulei. Se
obţin din alimente prin solvire (săruri minerale, CO2, O2) sau după o digestie prealabilă (proteine,
polizaharide, lipide).
 La bacterii digestia este extracelulară (la bacteriile G- şi în spaţiul periplasmic)
 Nutrienţii servesc în calitate de material de construcţie şi sursă de energie pentru sinteza compuşilor şi
menţinerea vieţii bacteriei.
Transportul transmembranar

1. Difuzie simplă, pasivă (conform gradientului de concentraţie, fără consum de energie): O2, CO2, acizi
graşi, nutrienţi liposolubili

2. Difuzie facilitată (conform gradientului de concentraţie) – permite transportul transmembranar al

moleculelor mari prin intermediul proteinelor de transport specifice integrate in MCP - permeaze.

3. Transport activ (contra gradientului de concentraţie, necesită energie). Participă permeazele şi alte
proteine de transport /fixare specifice. Nutrienţii nu suportă modificări.

4. Translocaţie – substratul este modificat chimic (ex.: fosforilat) în timpul transportului membranar;
necesită energie

 Substanţele care au pătruns în citoplasmă sunt descompuse de către enzimele bacteriene conform
căilor metabolice proprii fiecărei specii bacteriene (ex.: Embden-Meyerhof, Entner-Doudoroff, ciclul
pentozelor, ciclul Krebs, etc). Celula obţine energie şi precursori care vor fi antrenaţi în biosinteză
(anabolism).
 Excreţia metaboliţilor – difuzie, proteine de transport, liza bacteriei
Necesităţile nutritive ale bacteriilor

- Necesităţi elementare, de bază: C, H, O, N în cantităţi importante; S, P, Fe, Ca, Mg, K în cantităţi mici
şi urme de Co, Cu, Zn, Mo.
Bacteriile prototrofe sunt capabile a-şi realiza integral sinteza metaboliţilor esenţiali.

- Necesităţi specifice. Bacteriile auxotrofe solicită suplimentar compuşi organici preformaţi (factori de
creştere), care nu pot fi sintetizaţi de bacterie (ex.: AA, baze purinice, pirimidinice, vitamine). Prezenţa lor în
mediul de cultură este indispensabilă creşterii acestor bacterii.

12. Clasificarea microorganismelor dupa sursele de energie si carbon.Notiune de

microorganisme saprofite si parazite.
Clasificarea bacteriilor după sursa de carbon

 Bacterii autotrofe – utilizează CO2 ca unică sursă de carbon (nepatogene)

 Bacterii heterotrofe – utilizează carbonul din compuşii organici (glucide, acizi graşi, alcooli, etc)
Notiune de bacterii saprofite si parazite.

- Bacteriile care utilizează materia organică moartă sunt saprofite (reciclarea materiei organice)
- Bacteriile parazite (obligate, facultative) trăiesc pe contul organismelor vii, aducându-le daune
- Bacteriile patogene reprezintă parazite care afectează grav gazda, provocând maladie sau moarte.
 Surse de azot
- AA sau acizi nucleici
- Săruri de amoniu, nitriţi, azot atmosferic
 Surse de substanţe minerale:
- S - din AA, sulfuri, sulfaţi;
- P - din fosfaţi;
- K, Mg, Ca, Na - din săruri minerale;
 - Zn, Cu, Mn, Mo – din apă
Clasificarea bacteriilor după sursa de energie

 Bacterii fototrofe – utilizează energia solară (fotosinteza)

 Bacterii chemotrofe – folosesc energia degajată din reacţiile chimice de oxido-reducere. Ele necesită
un substrat donor de hidrogen (e- şi H+) şi un substrat acceptor de hidrogen. În transfer participă
transportori intermediari de electroni (lanţul respirator, NAD, NADH, FAD, etc.)
- Bacteriile chemolitotrofe – donorul de H este o substanţă anorganică
- Bacteriile chemoorganotrofe – donorul de H este o substanţă organică (glucoza, lipide...)
Bacteriile patogene sunt chemoorganotrofe.

13. Metabolismul energetic la bacterii chemoorganotrofe. Oxidarea biologica a substratului.

Tipurile oxidarii biologice. Depozitarea si utilizarea energiei.
Bacteriile chemoorganotrofe – donorul de H este o substanţă organică (glucoza, lipide...)

Mecanismele de obţinere a energiei la chemoorganotrofe în funcţie de acceptorul final de H :

 Respiraţie aerobă. Acceptorul final este oxigenul gazos (agent oxidant extern). Implică lanţul respirator
de transport al electronilor asociat MCP. Produs final – H2O sau H2O2 .
 Respiraţie anaerobă. Acceptori finali – compuşi anorganici (nitrat, sulfat, S). Transportul de electroni
prin lanţul respirator. Produse finale – nitritul, amoniacul, sulfura (în prezenţa O2 – H2O2).
 Fermentaţie. Substratul organic este metabolizat fără intervenţia unui agent oxidant extern. Constă în
procese de ox-red care realizează numai o oxidare parţială a substratului, donorul şi acceptorul de H+
fiind substanţe organice. Astfel se ajunge de la un substrat mai redus la o moleculă mai oxidată (ex.:
fermentare lactică, fermentare alcoolică, acidă mixtă, acetoinică, etc). Fermentaţia se poate desfăşura în
prezenţa O2, dar fără intervenţia acestuia.
Conservarea energiei

 O parte din energia eliberată se pierde sub formă de căldură sau poate fi utilizată direct sub formă de
energie electro-chimică (fpm-forta proton motrice) la nivelul MCP (ex.: rotaţia flagelilor, transport
transmembranar) sau stocată în compuşi chimici macroergici “bogaţi în energie”: ATP (sintetizat prin
fosforilare oxidativă sau fosforilare la substrat), fosfoenol-piruvat, acetilfosfat şi acetil-CoA.
 În procesele de respiraţie se elimină mai multă energie decât din fermentaţie (în glicoliză dintr-un mol de
glucoză - 38 moli ATP, prin fermentaţie - 2 moli ATP). În procese de fermentare se formează deşeuri
rejetate de către celulă.
ANTAGONISMUL MICROBIAN.
ANTIBIOTICELE. BACTERIOCINELE
COMUNITĂŢILE MICROBIENE. RELAŢIILE DINTRE
MICROORGANISME ÎN COMUNITĂŢI
• În natură microorganismele vieţuiesc în cadrul asociaţiilor,
care includ bacterii, micete, alge, protozoare ş.a. Astfel de
asociaţii se întâlnesc în variate habitate naturale: apă, sol,
pe plante, pe suprafaţa şi în corpul uman şi animal.
• BIOTOP – spaţiu cu condiţii de viaţă particulare (sol,
lacuri, oceane, paduri, sau - conjunctiva, mucoasa
intestinală, orofaringele, vaginul, tegumentul, etc),
populat şi transformat de asociaţii de fiinţe vii, inclusiv
microorganisme.
• MICROBIOCENOZĂ (ecosistem, comunitate microbiană) –
asociaţii microbiene ce populează un biotop.
Microorganismele prezente într-un biotop particular
constituie microflora (microbiota, microbiomul) acestui
habitat (m/f cutanată, intestinală, etc)
Aceasta joacă un rol important în protejarea gazdei faţă de
o invazie microbiană ulterioară, actionând prin
următoarele mecanisme:
• competiţie pentru aceiaşi nutrienţi;
• competiţie pentru aceiaşi receptori de pe celulele
gazdei;
• producere de bacteriocine, vitamine (gr B, K);
• producere de acizi graşi volatili sau alţi metaboliţi;
• stimularea continuă a sistemului imun;
• stimularea producerii unor factori imuni de
protecţie (anticorpii naturali).
• MICROBIOM – totalitatea microorganismelor,
elementelor lor genetice și a interacțiunilor
acestora într-un mediu (ex. în organismul
uman și pe suprafata sa).

• Unele studii demonstrează că diabetul,

obezitatea, bolile autoimune și chiar
schizofrenia pot fi cauzate de modificări în
componența microbiomului.
Între microorganismele unui biotop se pot stabili
relaţii (simbioză):
I. Indiferente (neutralism)
II. Favorabile (comensalism/satelitism,
mutualism, sinergism)
III. Defavorabile (parazitism, antagonism)
Antagonism – o specie inhibă sau omoară altă
specie prin mecanisme specifice sau
nespecifice
Mi/o care manifestă activitate inhibitoare – antagonist
(A), mi/o care suferă – concurent (C).
Antagonism nespecific:
- Antagonistul este mai activ, utilizând nutrienţii,
oxigenul
- Antagonistul produce metaboliţi toxici (acizi, indol, H2S,
amoniac, peroxid, etc)
Antagonism specific – antagonistul produce substanţe cu
acţiune specifică (antibiotice, bacteriocine) asupra unui
sau mai multor concurenţi.
Efectul acţiunii unui antagonist asupra concurentului
poate fi bacteriostatic sau bactericid (uneori
bacteriolitic).

Utilizarea practică a antagonismului microbian:

1. Pentru depistarea mi/o – producenţi de
antibiotice (micete, actinomicete, bacterii)
2. Pentru obţinerea produselor biologice curative
de origine microbiană (probiotice,
eubiotice/sinbiotice)
3. Crearea biocenozelor favorabile organismului
• Probioticele sunt preparate ce conţin bacterii vii sau
substanţe de origine microbiană care, întroduse pe
cale naturală, manifestă efecte benefice (fiziologice,
biochimice şi imune) pentru organismul-gazdă prin
stabilizarea şi optimizarea funcţiilor microflorei
normale.
• Prebioticele sunt preparate ce conţin un ingredient
alimentar nedigerabil care stimulează selectiv
creşterea şi activitatea unui număr limitat de
bacterii rezidente ale microflorei normale
intestinale.
• Sinbioticele/eubioticele sunt preparate obţinute în
urma combinării raţionale dintre probiotice şi
prebiotice.
METODELE DE STUDIU AL ANTAGONISMULUI
1. În mediu solid (metoda tranşeei) – antagonistul se
însămânţează în centrul cutiei, concurenţii –
perpendicular. Termostat 24h. Aprecierea – după
dimensiunea zonei de inhibiţie a creşterii culturii
concurentului.
2. În mediu semisolid – I strat – antagonistul, II strat –
concurentul. Termostat 24h. Aprecierea – zonă clară
între straturi.
3. Însămânţarea în mediu lichid (BP) a unui număr egal
de A şi C. După 24 h de incubaţie se reînsămânţează 0,1
ml pe placa cu geloză. Se compară numărul coloniilor
de A şi C.
• ANTIBIOTICELE (AB)– produse de
origine naturală (microbiană, animală
sau vegetală), derivaţi semi-sintetici
sau produse sintetice care inhibă sau
omoară selectiv unele mi/o sau/şi
celule tumorale, fără a exercita ca
regulă efecte toxice asupra
macroorganismului.
• 1929 – Fleming descoperă efectul Penicillium
asupra S. aureus
• 1940 – elaborarea primului AB utilizabil in
vivo – penicilina
• 1942 – producerea industrială a penicilinei
• 1944 – descoperirea streptomicinei
(Streptomyces griseus) – Waksman
• Anii 1950 – cloramfenicol, neomicina,
tetraciclina…)
• 1990 – Linezolid
• 1997 – Daptomicina…
 • Clasificarea AB
I. După efectul asupra celulei
- Bacteriostatice (tetraciclina, cloramfenicol…)
- Bactericide (streptomicina, polimixina)
- Bacteriolitice (peniciline, cefalosporine)
II. După spectrul de acţiune
- AB cu spectru îngust (limitat) de acţiune (AB anti-
G+, anti-G-, anti-tuberculoase, anti-micotice,
anti-tumorale, etc)
- AB cu spectru larg de acţiune (G+ şi G-)
 III. După producent (origine)
1. De origine fungică (peniciline, cefalosporine,...)
2. Din actinomicete (aminoglicozide, macrolide,
cloramfenicol, etc)
3. De origine bacteriană (bacitracina din Bacillus subtilis,
gramicidina din Bacillus brevis, polimixina, colistina din
Paenibacillus polymyxa)
4. De origine vegetală – fitoncidele (alicina, rafanina)
5. De origine animală (lizozima – din albuşul de ou, ecmolina –
din oase de peşte, eritrina – din masă eritrocitară,
splenocitina – din splină)
IV. După compoziţia chimică (beta-lactamine, macrolide,
aminoglicozide, fenicoli, glicopeptide, polipeptide,
poliene, sulfamide, chinolone şi fluorochinolone,
nitrofurani, etc)
Mecanismul de acţiune al AB
 Mecanismele de acţiune al AB
1. AB CARE INHIBĂ SINTEZA PERETELUI CELULAR
- Beta-lactamice (peniciline, cefalosporine). Inhibă etapa finală a sintezei PC,
fixându-se de proteinele de legare a penicilinei (PLP) din membrana
citoplasmatică, care sunt enzime ce catalizează legăturile între catenele
peptidice din PG (transpeptidaze).
- Vancomicina, teicoplanina previn incorporarea complexului dizaharid-
pentapeptid in catena de peptidoglican din peretele celular, fixându-se de
componentul peptidic
- Bacitracina impiedică reciclarea moleculelor lipidice de transport
transmembranar – bactoprenol
- Fosfomicina blochează piruviltransferaza, implicată în sinteza acidului N-
acetil muramic
- Cicloserina (analog ciclic al D-alaninei) inhibă activitatea a 2 enzime – alanin
racemaza și D-alanin:D-alanin ligaza
Efectul acestor AB este bactericid/litic, doar celulele metabolic active sunt
omorâte. Nu afectează celulele eucariote (lipsa PG).
• Teixobactin este un antibiotic nou, activ contra
bacteriilor gram pozitive. Afecteaza bacteriile prin
legarea la niste precursori importanti pentru formarea
peretelui celular (lipidul II si lipidul III). Descoperirea
acestor molecule a fost publicata in ianuarie 2015 in
revista Nature.
• Teixobactin a fost descoperit utilizand o metoda noua de
cultivare a bacteriilor in sol (iChip), ce a permis cresterea
unei bacterii necultivabile anterior, Eleftheria terrae, care
produce antibioticul. In studiul publicat a fost
demonstrat, ca teixobactin omoara Staphylococcus
aureus si Mycobacterium tuberculosis fara ca bacteriile sa
dezvolte rezistenta.
2. AB CU ACŢIUNE ASUPRA ME Şi A MCP
- AB polipeptidice (polimixina B, colistina); daptomicina
(lipopeptid). Se fixează pe fosfolipidele membranelor
bacteriene (în special ME la bacterii G-), provocând
deformarea lor şi afectând permeabilitatea. Efect
bactericid.
- AB polienice (nistatina, levorina, amfotericina B,
ketoconazol, etc). Se fixează pe sterolii din MCP a
micetelor, perturbând respiraţia şi dezorganizând MCP
(permeabilitate excesivă şi moartea celulei).
Aceste AB acţionează şi asupra celulelor inactive metabolic.
Relativ toxice, în special nefro.
3. AB CU ACŢIUNE ASUPRA RIBOZOMILOR (inhibarea
sintezei proteice)

Se leagă de receptori specifici de pe subunităţile 30S sau

50S, perturbând sinteza proteică (inhibiţia
transpeptidazei, a translocaţiei peptidelor, etc). Rezultă
inhibiţia sintezei proteice sau sinteza proteinelor
nefuncţionale. Efectul este bacteriostatic (aminozidele
– bactericid), doar asupra celulelor active metabolic.
- 30S (aminoglicozide: streptomicina, kanamicina,
gentamicina, tobramicina, amikacina; tetracicline)
- 50S (cloramfenicol, triamfenicol; macrolide -
eritromicina, oleandomicina; lincosamide -
clindamicina, lincomicina; linezolid).
4. AB CU ACŢIUNE ASUPRA ACIZILOR NUCLEICI

- Rifampicina /rifamicina– inhibă ARN-polimeraza

ADN-dependentă. Rezultă stoparea sintezei ARNm
- Novobiocina, Chinolonele (acidul nalidixic,
ciprofloxacina, ofloxacina) – blochează activitatea
topo-izomerazelor, intervenind în conformaţia ADN-
ului (inhibiţia replicării ADN). Efect bactericid.
- Sulfamidele şi trimetoprimul perturbă sinteza acidului folic şi
folaţilor (cofactori în sinteza AN). Activitate bacteriostatică.
 • Producerea AB
1. Metoda biologică
2. Metoda sintetică
3. Metoda semi-sintetică
Etapele metodei biologice:
1. Cultivarea tulpinilor-producente de AB (ex.: Penicillium
notatum, Actinomyces griseum, etc) în mediu lichid
adecvat
2. Extragerea AB
3. Purificarea şi concentrarea AB
4. Controlul toxicităţii
5. Determinarea activităţii AB
Activitatea AB se măsoară în unităţi de masă (g, mg, µg) sau
de acţiune (UA).
1 UA – cantitatea minimă de AB care inhibă creşterea unei
tulpini de referinţă în condiţii standarde.
Penicilina – 1UA = 0,6 µg de substanţă pură
Cerinţele faţă de AB:
- Toxicitate selectivă
- Efect terapeutic cu doze minime
- Activitate de lungă durată
- Spectru restrâns de acţiune
- Să fie solubile şi absorbite uşor
- Să nu provoace efecte secundare
- Să nu se dezvolte rezistenţa contra AB
- Să fie ieftine
 Repartizarea clinică a antibioticelor
în raport cu activitatea lor
 Față de un AB dat, o specie bacteriană sau un gen bacterian poate fi:
 Fie sensibil (S) în mod obișnuit (efectul terapeutic este obţinut cu doze
terapeutice uzuale)
 Fie sensibil la expunere crescută/intermediar (I) (succesul terapeutic este
imprevizibil. Ar fi posibil cu doze mari sau la administrarea locală a AB)
 Fie rezistent (R) în mod obișnuit (efectul terapeutic nu poate fi obţinut cu
doze terapeutice)

 O tulpină bacteriană izolată dintr-un prelevat patologic poate fi sensibilă,

rezistentă sau intermediară față de un AB dat. Uneori, în funcție de natura
AB, ea nu poate fi decât sensibilă sau rezistentă.
Fiecare tulpină izolată manifestă sensibilitate particulară. Ea
poate fi studiată în laborator pentru determinarea
profilului de sensibilităţi al acestei tulpini, ceea ce
constituie o antibiogramă.
• Prin antibiograma se intelege testarea sensibilitatii față de
diverse antibiotice a unei tulpini bacteriene izolate dintr-un
prelevat.

Rezultatele testelor de sensibilitate permit medicului să

claseze tulpinile bacteriene după categoriile terapeutice (S,
R, I) – tratament corect, monitoring-ul apariţiei şi evoluţiei
rezistenţei la acest AB, uneori sunt utile în identificarea
tulpinilor.
Armonizarea internationala a metodelor de testare a
sensibilitatii la AB
• 2002 – crearea EUCAST (European Committee of Antimicrobial
Susceptibility Testing)
• Obiectivele:
1. Standardizarea metodologiilor de testare a sensibilității
microorganismelor la antimicrobiene;
2. Utilizarea seturilor unice de AB pentru fiecare specie de microorganisme;
3. Utilizarea mediilor, reactivilor, discurilor cu AB de la același producător;
4. Armonizarea punctelor de ruptură a agenților antimicrobieni pentru
fiecare specie de agenți patogeni;
5. Stabilirea concentrațiilor critice pentru categorizarea clinică

• CLSI – Clinical and Laboratory Standards Institute (elaboreaza standarde in

domeniul clinic si de laborator - SUA)
 Metodele de testare a sensibilitatii/rezistentei
bacteriilor la AB
Metode fenotipice (cantitative)
• Difuziei în mediu solid (discurilor)
• Diluțiilor în medii lichide sau solide
• E – testul
• Metode parțial automatizate
Metode genetice de testare a rezistenței (calitative)
• PCR
• RT-PCR
• Multiplex-PCR
• HAIN-test
 Testarea sensibilităţii bacteriilor la AB

Metoda difuzimetrică (discurilor) Kirby- Bauer. Calitativă,

utilizată uzual în infecţii banale.
Condiţii: mediu standard, concentraţie standardă de mi/o,
discuri/comprimate cu % standarde de AB, condiţii standarde.
Mediul este inoculat cu suspensia bacteriană. După uscare în
termostat timp de 15-20 min se aplică discurile cu pensa sau
cu dispenser pentru discuri – in termostat 18-24h, 35-36°C.
• In jurul discurilor se va realiza un gradient de concentratie
prin difuzia locala a antibioticului (in imediata vecinatate a
discului realizindu-se o concentratie mai mare de antibiotic
care descreste pe masura indepartarii de acesta).
Citirea– se măsoară diametrul zonei de inhibiţie a creşterii culturii
bacteriene.
Interpretarea – Sensibil (S), Rezistent (R), Intermediar (I) în funcție de
valorile din tabelele de interpretare.
 • Metoda diluţiilor (cantitativă)
Într-un şir de tuburi cu 1 ml de bulion peptonat se efectuează
diluţia AB (256 UA, 128, 64, 32, 16, 8, 4, 2, 1, 0,5, etc).
Se adaugă în fiecare tub (cu excepţia celui martor) 0,1 ml de
suspensie bacteriană (concentrație standard).
Termostat - 24h.
Lectura – cea mai mică doză de AB care inhibă creşterea
culturii după 24h de incubare (mediu clar) constituie
Concentraţia Minimă de Inhibiţie (CMI) a AB pentru
tulpina testată.
CMI măsoară efectul bacteriostatic.
Concentraţia Minimă Bactericidă (CMB)

– cantitatea minimă de AB care omoară 99,9% din inoculum

după 18h de incubare.
Determinarea CMB – din ultimele tuburi fără creştere se
repică 0,1 ml de mediu pe placa cu geloză. După 18-24h se
compară numărul celulelor ce au supravieţuit cu nr iniţial
de bacterii (din tubul-martor).
Testarea CMI / CMB este indicată în tratamentul infecţiilor
grave - meningite, septicemii, endocardite, infecţii cronice
sau la persoane cu imunosupresie, testarea bacteriilor cu
cultivare lentă.
32 UI/ml 16 UI/ml 8 UI/ml 4 UI/ml 2 UI/ml 1 UI/ml

Subcultura pe geloză
CMI = 8 UI/ml
CMB = 16 UI/ml
 Corelaţia dintre studii in vitro
şi rezultate in vivo

În studii in vitro parametrii (densitatea suspensiei

bacteriene, concentraţia AB, etc) nu se modifică în
timp.
In vivo, la pacienţi, concentraţia AB variază în timp şi
în funcţie de coeficientul de difuzie al AB in ţesut.
Pentru a stabili dacă tulpina izolată este sensibilă sau
rezistentă la un AB se compară valoarea CMI a unui
AB în raport cu concentrațiile serice sau tisulare
(concentratii critice) ale antibioticelor (determinate
in vivo).
• Concentrațiile critice sunt stabilite pe baza concentrațiilor
serice/tisulare obținute după administrarea unei posologii
uzuale și a posologiei maximum tolerate.
• concentraţia critică inferioară (c) - concentraţia serică a
antibioticului obţinută după administrarea unei posologii
uzuale
• concentraţia critică superioară (C) - concentraţia serică a
antibioticului obţinută după administrarea unei posologii
maximum tolerate.

• Fiecare AB are propriile concentrații critice (terapeutice)

• O tulpină izolată, pentru care CMI este inferioară sau
egală cu c este sensibilă la AB în cauză (efect
terapeutic posibil cu doze uzuale).
• Dacă CMI este mai mare decât C, tulpina este
rezistentă (efect terapeutic imposibil).
• Dacă CMI-ul este situat între valorile c și C (c<CMI<C),
tulpina este intermediară (efect terapeutic posibil cu
doze maxime).
Rezistenţa la antibiotice este capacitatea naturală sau
dobândită a unui microorganism de a rezista efectelor
unui sau mai multor antibiotice.
•Rezistența naturală (constitutiva):
Caracterizează ansamblul de tulpini ale unei specii
sau gen
Purtată de cromozom
Transmisibilă la descendenți (vertical)
Determină fenotipurile “sălbatice” de rezistență la
antibiotice
Exemple:
- lipsa ţintei – ex.: micoplasme, micete (rezistența
la peniciline/cefalosporine);
- imposibilitatea de a atinge ţinta – ex.:
Mycobacterium (ceara, lipidele împiedică
pătrunderea AB în citoplasmă);
- bacteriile nu efectuează procesul inhibat de AB
– ex.: acidul folic este preluat din mediu –
rezistenţă la sulfanilamide
• Rezistența dobândită:

Se referă doar la o proporție de tulpini ale unei specii sau

gen
Variabilă în timp
Există prin dobândirea unui mecanism (sau mai multe) de
rezistență
Frecvent mediată de un element genetic mobil (plasmide,
transpozoni)
Transmisibilă orizontal (uneori între specii diferite)
Determină un anumit fenotip de rezistență, diferit de
fenotipul “sălbatic”
Rezistența dobândită depinde de acţiunea de selecţie exercitată de
AB utilizate în tratament, urmată de răspândirea ei (între bacterii,
interuman, transmisie de origine animală).
Mecanismele rezistenţei dobândite:

- Diminuarea permeabilităţii membranare

- Modificarea ţintei moleculare
- Eliminarea rapidă a AB (sisteme de eflux)
- Inactivarea enzimatică a AB, care poate fi
hidrolizat (penicilinază, cefalosporinază) sau
modificat structural (acetilaze, adenilaze,
fosforilaze), etc.
Rezistenţa dobândită se poate manifesta fenotipic (bacteriile
în faza de repaos, formele “L” de bacterii) sau genetic
(genotipic)
Rezistenţa genetică poate fi achiziţionată în urma:
- Mutaţiilor (rezistenţă cromozomială) - 10%
Mecanisme: modificarea ţintei moleculare, diminuarea
permeabilităţii membranare
- Transferului de material genetic, realizat prin transfer de
gene (conjugare prin intermediul plasmidelor R (poate fi
rezistenţă multiplă), transducţie – bacteriofagi,
transformare)
Mecanisme: inactivarea enzimatică, modificarea ţintei,
substituţia sau supraproducţia ţintei, excreţie excesivă a AB.
CELE MAI IMPORTANTE ”SUPERBACTERII”
 Programul OMS de combatere a rezistenței
bacteriilor la antibiotice
• Utilizarea prudentă a antibioticelor (de nu utilizat AB
când beneficiul este minimal, utilizarea AB cu spectru
îngust, respectarea posologiei)
• Accent pe prevenirea infecțiilor (vaccinări, măsuri de
control al infecțiilor, ameliorarea condițiilor sanitaro-
igienice)
• Monitorizarea rezistenței bacteriilor la antibiotice
• Cercetări pentru obținerea de AB noi
 Prevenirea rezistenţei
1. Politică strictă de prescriere a AB
2. Respectarea dozelor terapeutice corecte şi a timpului de
tratament necesar
3. Asocierea AB cu mecanisme de acţiune diferite
4. Prescrierea AB care nu sunt sensibile la beta-lactamaze,
utilizând inhibitori (acidul clavulanic, sulbactamul,
tazobactamul).
Ex.: augmentina = amoxicilina+acid clavulanic
5. Reciclarea AB
6. Producerea AB noi
7. Supravegherea epidemiologică a tulpinilor rezistente
Efectele negative ale antibioticoterapiei
1. Efect toxic (streptomicina – surditate,
cloramfenicolul – toxică pentru măduva osoasă,
polipeptidele – nefrotoxice, etc)
2. Efect teratogen
3. Acţiune sensibilizantă (penicilina, etc)
4. Disbacterioză
5. Dereglarea imunogenezei
6. Selecţia tulpinilor rezistente
Bacteriocinele – substanţe proteice bactericide
produse de numeroase specii bacteriene şi active
asupra altor tulpini ale aceeaşi specii sau asupra
speciilor înrudite. Producerea bacteriocinelor este
determinată plasmidic (plasmide Col).
Tipuri de bactericine: colicine (secretate de
Escherichia coli), corinecine (Corynebacterium),
vibriocine (Vibrio), piocine (Pseudomonas), etc.
Studiul sensibilităţii unei tulpini la bacteriocine
(bacteriocinotipia) se utilizează în scopuri
epidemiologice
• In January 2015, a collaboration of four institutes in the US and
Germany together with two pharmaceutical companies, reported
that they had isolated and characterized a new antibiotic, killing
"without detectable resistance.“ Teixobactin was discovered by
screening previously unculturable bacteria present in a sample of
soil from “a grassy field in Maine,” using the iChip (isolation chip).
• The multiple independent iChip culture cells in a block of plastic
are inoculated with soil diluted to deposit about one bacterium in
each cell, and then sealed with semi-permeable membranes. The
iChip is then planted in a box of the soil of origin. Nutrients and
growth factors diffusing from the ambient soil into each culture
cell through the membranes nurture growth of the bacterium into
a colony that is then self-sustaining in vitro. This arrangement
allows growth of only one species in some of the cells.
• The Isolation chip (or ichip) is a method of culturing bacteria.
Using regular methods, 99% of bacterial species are not able
to be cultured as they do not grow in conditions made in a
laboratory, called the "Great Plate Count Anomaly". The ichip
instead cultures bacterial species within its soil environment.
The soil is diluted in molten agar and nutrients such that only
a single cell, on average, grows in the ichip's small
compartments or wells, hence the term "isolation". The chip
is then enclosed in a semipermeable plastic membrane and
buried back in the dirt to allow in nutrients not available in
the lab. With this culturing method, about 50 to 60 percent of
bacterial species are able to survive.
• Teixobactin is an inhibitor of cell wall synthesis that acts primarily by binding
to lipid II, a fatty molecule which is a precursor to peptidoglycan. Lipid II is also
targeted by the antibiotic vancomycin. Binding of teixobactin to lipid precursors
inhibits production of the peptidoglycan layer, leading to lysis of vulnerable
bacteria.
• Activity
• Teixobactin was reported to be potent in vitro against all gram-positive
bacteria tested, including Staphylococcus aureus and difficult-to-
treat enterococci, with Clostridium difficile and Bacillus anthracis being
exceptionally vulnerable. It also killed Mycobacterium tuberculosis. It was also
found to be effective in vivo, when used to treat mice infected with methicillin-
resistant S. aureus (MRSA), and Streptococcus pneumoniae. The dose required to
achieve 50% survival against MRSA is only 10% of the PD50 dose of vancomycin,
an antibiotic typically used for MRSA.
• It is not active against bacteria with an outer membrane such as gram negative
pathogens, particularly carbapenem resistant enterobacteriaceae, or those
with New Delhi metallo-beta-lactamase 1 (NDM1).
• Notably, the bacterial species Eleftheria terrae,
which makes the antibiotic Teixobactin that has
shown promise against many drug-resistant strains
like Methicillin-resistant Staphylococcus aureus, was
discovered using the ichip in 2015. In addition to
antibiotics, it is argued that anti-cancer agents, anti-
inflammatory and immunosuppressives (which have
previously been discovered from bacteria) as well as
potential energy sources could be discovered. The
ichip was disovered by the drug discovery
company NovoBiotic Pharmaceuticals, founded by
Kim Lewis and Slava Epstein.
• Относительно недавно произошел прорыв -
появилась новая наука геномика. Для ученых
открылась возможность определять и изучать
геномы бактерий, отказывающихся расти в
лаборатории. А таких бактерий большинство,
просто они не видимы для классических
микробиологов. Если сейчас прямо здесь, около нас
с вами пылесосом засосать воздух через
бактериальный фильтр, то с помощью современных
приборов мы сможем определить метагеном -
набор генов всех организмов, которые
присутствовали в образце воздуха. Можно взять
образец микрофлоры кишечника, смыва с кожи,
чего угодно. А дальше с помощью другой новой
науки - биоинформатики можно читать
генетические тексты, сравнивать гены друг с
другом, новые гены - с теми, что нам уже знакомы.
• Геномика открывает широкие горизонты для поиска
новых антибиотиков. Мы читаем генетическую
информацию неизвестных прежде бактерий, с
помощью биоинформатики предсказываем группы
генов, которые отвечают за выработку веществ-
антибиотиков. А потом генные инженеры создают
новые штаммы на основе бактерий, хорошо растущих в
лаборатории, содержащих такие гены и поэтому
производящих новые антибиотики.
FIZIOLOGIA BACTERIILOR ȘI
METABOLISMUL MICROBIAN

CULTIVAREA BACTERIILOR
METODA BACTERIOLOGICĂ
 ◦ natura microorganismelor (caracterele de
specie)
◦ compoziţia chimică
◦ faza de dezvoltare (vârsta culturii)
◦ forma vegetativă sau sporulată a bacteriilor.
Pe de altă parte, efectul acţiunii este
determinat de:
◦ intensitatea sau concentraţia agentului
◦ timpul de expunere
◦ concentraţia ionilor de H+ sau OH- etc.
stimulatoare, de atenuare, de oprire a multiplicării sau de
distrugere a bacteriilor.
Efect bacteriostatic: inhibă înmulţirea bacteriilor fără ale
omorî, fenomen reversibil
Efect bactericid: omoară microorganismele prin lezarea
integrităţii sau a funcţiei bacteriene, fenomen ireversibil.
◦ practica sterilizării
◦ dezinfecţiei
◦ obţinerea de variante şi de produse
biologice - conservarea bacteriilor etc.
Septic – infectat, contaminat cu germeni patogeni.
Aseptic (steril) – lipsit de microbi patogeni sau
nepatogeni.
Asepsie – ansamblul de metode prin care se evită
contaminarea unui substrat steril.
Sterilizare – distrugerea sau îndepărtarea oricăror forme de
viată, a tuturor microorganismelor patogene sau
nepatogene, forme vegetative sau sporulate de pe o
suprafată sau dintr-un substrat inert
Dezinfectie – distrugerea formelor vegetative microbiene
(mai rar a celor sporulate) de pe suprafata unor substraturi
inerte, cu ajutorul dezinfectantelor.
Dezinfectant – substanţă chimică, toxică pentru ţesuturi
vii, cu acţiune microbicidă, ireversibilă.
Antisepsie – distrugerea sau îndepărtarea temporară a
formelor vegetative microbiene de pe substraturi vii
(mucoase, tegumente, plăgi), cu ajutorul antisepticelor.
Antiseptic – substantă chimică, netoxică pentru tesuturile
vii, cu actiune reversibilă, bacteriostatică asupra
microorganismelor.
Temperatura poate fi favorabilă sau defavorabilă
microorganismelor, cea din urmă acţiune datorându-se ruperii
legăturilor intramoleculare ale proteinelor şi ale altor molecule
în stare nativă, prezenţa apei mărind labilitatea legăturilor
chimice.
În general, formele vegetative ale bacteriilor patogene sunt
omorâte începând de la 50 – 70°C.
Sporii, prezentând o compoziţie chimică diferită (cu deosebire
în natura proteinelor şi lipidelor – conţinând acid dipicolinic)
şi conţinut de apă foarte redus, sunt mult mai rezistenţi, fiind
omorâţi la temperaturi de 100 - 160°C.
Cea mai eficientă metodă de sterilizare, faţă de spori, este cea
prin autoclavare la o atmosferă (121°C) – timp de 15 minute.
Are ca mecanism de actiune coagularea proteinelor si degradarea enzimelor.
1. temperaturi sub 100°C – sunt aplicate pentru formele vegetative ale
bacteriilor mezofile si criofile aflate în solutii apoase.
◦ pasteurizarea – expunere termică + refrigerare imediată;
◦ tindalizarea
◦ Autoclav cu robinetul de vapori deschis
2.temperatura de 100°C – metoda imperfecta de sterilizare fiind utilizată la
decontaminarea apei, alimentelor, lenjeriei, instrumentarului etc. Se folosesc
fierbătoare încălzite electric sau la flacără.
3. temperatura de peste 100°C – este temperatura la care se realizează
sterilizarea. Se folosesc autoclave care folosesc vapori de apă sub presiune: 0,5
atm - 115°C; 1 atm - 121°C; 2 atm - 134°C.
Are ca mecanism de actiune carbonizarea structurilor
bacteriene.
1. flambare – metodă de completare a sterilitătii, metodă
de asepsie;
2. încălzire la incandescentă – pentru ansa sau acul de
platină;
3. incinerare – pentru materiale contaminate, reziduuri,
animale;
4. sterilizare cu aer supraîncălzit– se realizează în
cuptorul Pasteur (Poupinel; etuvă) la 180°C timp de 1 or
ă, sau la 160°C timp de 2 ore.
 refrigerarea – temperaturi de 0 – 7° au efect bacteriostatic
asupra majoritătii microorganismelor; unele bacterii mor (N.
meningitidis, N.gonorhoeae, H. influenzae), altele se pot
multiplica.
congelarea – dacă este făcută lent, la temperaturi de
(-20°C) favorizează formarea cristalelor de apă care lezează
membrana citoplasmatică a celulei bacteriene care va fi
distrusă (efect microbicid).
congelarea rapidă la (-80°C) în bulion glicerinat duce la
solidificarea amorfă a apei intracelulare ceea ce face ca celula
microbiană să rămână în viată.
socul rece – unele bacterii pot fi distruse prin scăderea bruscă
a temperaturii, de la 45°C la 15°C.
Prin îndepărtarea apei din celula bacteriană, în citoplasma
lor apar numeroase schimbări chimice şi fizice, precum şi
denaturarea proteinelor.
Formele vegetative ale unor bacterii, mor repede prin
desicare, în ore (pneumococul, gonococul, vibrionul
holeric) sau în câteva zile (bacilul tuberculozei), în timp
ce sporii îşi pot păstra viabilitatea un timp îndelungat.
Uscarea în vid a culturilor congelate (liofilizarea) în
prezenţa unei soluţii protectoare de proteine, prin zăpadă
carbonică la -78°C, este o metodă de conservare.
Radiatii neionizante – radiatiile UV au efect microbicid,
dar au putere de penetrabilitate mică.
Se pot folosi la
◦ dezinfectia aerului
în încăperi
din boxele de lucru
◦ la dezinfectia suprafetelor
în laboratorul de microbiologie, ca o metodă complementară
măsurilor de curătenie si dezinfectie chimică.
Acestea, ca şi razele beta, gama şi alte tipuri de radiaţii
penetrante, produc ionizarea moleculelor, formarea
peroxidului de hidrogen, inactivarea proteinelor, inclusiv a
enzimelor, locul important al acţiunii lor fiind ADN-ul
Această metodă de sterilizare se utilizează pentru
medicamente, instrumentar confectionat din material
degradabil termic. Ca surse de radiatii gama sunt folosite
cobaltul 60 sau celsiul 137.
 Determină liza celulelor bacteriene prin ruperea peretelui
celular şi dezintegrarea structurilor, ca urmare a ruperii şi
golirii conţinutului celular prin procesul de cavitaţie.
De asemenea, în cursul acţiunii undelor ultrasonice, se
ating temperaturi de 50 - 80°C, care determină moartea
microorganismelor.
Bacteriile diferă mult în privinţa sensibilităţii lor la
efectele sonice.
Sporii sunt extrem de rezistenţi.
 Prin procesul de trecere a unui lichid sau gaz printr-un
material poros, pot fi retinute, mecanic sau electrostatic, cele
mai multe dintre bacterii dacă dimensiunea porilor este de
aproximativ 0,22 μm.
Filtrele cu dimensiunea porilor de 0,01 μm pot retine si
virusurile mici, aceste filtre având în mod real rol sterilizant
al materialului filtrat.
Este o metodă se sterilizare la rece aplicată solutiilor
denaturabile termic.
Se poate aplica si aerului din incaperi.
Există o serie de alte substante chimice cu efect
bacteriostatic sau bactericid.
Aceste substante sunt :
◦ antibiotice,
◦ chimioterapice,
◦ antiseptice,
◦ dezinfectante.
 Agenţii chimici aplicaţi în cadrul metodelor de dezinfecţie
duc la distrugerea formelor vegetative,
Un dezinfectant fiind un agent chimic care omoară
microorganismele patogene şi nepatogene
Un antiseptic este un agent chimic aplicat pe ţesuturi vii,
care inhibă sau omoară microorganismele.
- să omoare bacteriile la concentraţii joase într-o perioadă
scurtă şi să prezinte un spectru microbian larg;
- să fie solubil şi stabil în apă sau într-un solvent, fără a
pierde puterea bactericidă;
- să fie relativ netoxic pentru ţesuturi;
- să fie cât mai penetrant şi să nu se combine cu materialul
organic etc.
 ◦ cationici,
◦ anionici
◦ neionici
Detergenţii cationici: cei mai importanţi fiind grupul
compuşilor de amoniu cuaternar.
În soluţii apoase, ca rezultat al disociaţiei, se
formează cationi cu încărcătură pozitivă (radicalul
amoniu) care se absoarbe pe suprafaţa membranei,
fiind activi atât faţă de bacteriile gram negative cât
şi gram pozitive, prin ruperea şi liza membranei.
 Coloranţii, larg utilizaţi în bacteriologie pentru colorarea
germenilor, dar şi pentru activitatea lor bacteriostatică şi
bactericidă (violetul de genţiană, cristal violetul, etc),
interferând cu sinteza acizilor nucleici.
Cristal violetul este folosit în tratarea infecţiilor bacteriene
gram pozitive şi unele infecţii fungice, ex. Infecţia orală cu
Candida (cu o soluţie de 0,5%).
 a. de nivel înalt – substante care distrug toate
microorganismele cu exceptia unui număr redus de spori
bacterieni, cu conditia timpului de contact de cel putin 20 de
minute
◦ peroxid de hidrogen stabilizat (6%),
◦ acid peracetic,
◦ hipoclorit de sodiu (5%, 25%),
◦ glutaraldehida (2%),
◦ cloramina B (2%);
 – substante care distrug virusuri, fungi, formele vegetative
bacteriene (inclusiv Mycobacterium tuberculosis) dar nu
distrug endosporii bacterieni si unele virusuri fără învelis
extern (rhinovirus, enterovirus).
Timpul de contact este de 10 minute:
◦ fenoli,
◦ iodofori,
◦ alcooli,
◦ compusi pe bază de clor etc;
 – substante care distrug majoritatea formelor vegetative
bacteriene, unele virusuri, unii fungi dar nu distrug M.tuberculosis,
endosporii bacterieni si virusurile nude.
Timpul de contact este de 10 minute:
◦ clorhexidina,
◦ compusi cuaternari de amoniu
Actiunea antimicrobiană a antisepticului sau dezinfectantului
depinde de
◦ concentratie,
◦ timpul de contact
◦ prezenta substantelor organice
 Studierea creşterii şi multiplicării bacteriilor, a
metabolismului bacterian este esenţială pentru
înţelegerea funţionării bacteriilor, a dinamicii lor şi
de asemenea pentru tratamentul infecţiilor bacteriene.
 La bacterii se întâlnesc sub forme asemănătoare sau
identice principalele căi metabolice şi cicluri de la
celulele eukariote.
 Multe din reacţiile biochimice privind metabolismul
celular au fost descrise iniţial la bacterii.
 Celulele umane prezintă variaţii mici în ceea ce
priveşte caracteristicile metabolice sau activităţile
biochimice.
1. Este un metabolism unicelular
2. Este un metabolism necompartimentat (pentru că
lipsesc organitele celulare)
3. Bacteriile au o mare flexibilitate metabolică, prin care
acestea se adaptează la condiţiile variate de mediu.
4. Este un metabolism de mare intensitate, care are drept
rezultat multiplicarea rapidă a celulelor bacteriene. Tg
mediu=20 min.
În toate reacţiile metabolice intervin catalizatori proteici
specifici - enzimele
 Caractere generale:
- Substanţe proteice
- Active în limite largi de temperaturi (0-65°C) şi de pH
(2-9)
- Specificitate de substrat şi de acţiune (reacţionează cu
un substrat catalizând un tip de reacţie)
- Specificitatea este determinată de centrul activ al
enzimei, complementar cu receptorul de pe substrat
- Nu se modifică în cursul reacţiei
I. Constitutive (permanente)
II. Inductive (adaptive), se sintetizează în prezenţa substratului
(ex.: lactaza)
III. Represive, sinteza lor este inhibată de acumularea în exces a
produsului reacţiei catalizate
După locul de acţiune (exoenzime, endoenzime)
După tipul reacţiei catalizate (oxido-reductaze, hidrolaze,
transferaze, liaze, izomeraze, ligaze)
După impactul asupra ma/o
- Enzime metabolice
- Enzime de patogenitate, responsabile de modificări
patologice ale ţesuturilor, celulelor ma/o : hialuronidaza,
colagenaza, plasmocoagulaza, hemolizina, fibrinolizina,
lecitinaza, proteaze, etc.
1. Rol în identificarea şi clasificarea bacteriilor
(enzimele determină activitatea biochimică
specifică a bacteriilor)
2. Unele substanţe chimice, antibiotice interferează cu
activitatea unor enzime, inhibând creşterea
bacteriilor (tratament)
3. Determinarea mecanismelor patogenezei infecţiilor
(unele enzime sunt responsabile de producerea
leziunilor în ţesutul gazdei)
4. Aplicarea industrială a enzimelor
Nutriţia – modalităţile prin care bacteriile asimilează din
mediu substanţele necesare pentru metabolism.

Modul (tipul) de nutriţie la bacterii este absorbtiv.

Nutrienţi – substanţe, soluţiile cărora pot traversa MCP

pentru a fi antrenate în metabolismul celulei. Se obţin din
alimente prin solvire (săruri minerale, CO2, O2) sau după o
digestie prealabilă (proteine, polizaharide, lipide).
La bacterii digestia este extracelulară (la bacteriile G- şi în
spaţiul periplasmic)
 1. Difuzie simplă (conform gradientului de concentraţie, fără
utilizarea energiei): O2, CO2, acizi graşi, nutrienţi liposolubili
 2. Difuzie facilitată (conform gradientului de concentraţie) –
permite transportul transmembranar al moleculelor mari prin
intermediul proteinelor de transport specifice integrate in MCP
- permeaze.
 3. Transport activ (contra gradientului de concentraţie,
necesită energie). Participă permeazele şi alte proteine de
transport /fixare specifice. Nutrienţii nu suportă modificări.
 4. Translocaţie – substratul este modificat chimic (ex.:
fosforilat) în timpul transportului membranar; necesită energie
- Necesităţi elementare, de bază: C, H, O, N în cantităţi
importante; S, P, Fe, Ca, Mg, K în cantităţi mici şi urme
de Co, Cu, Zn, Mo.
Bacteriile prototrofe sunt capabile a-şi realiza integral
sinteza metaboliţilor esenţiali.
- Necesităţi specifice. Bacteriile auxotrofe solicită
suplimentar compuşi organici preformaţi (factori de
creştere), care nu pot fi sintetizaţi de bacterie (ex.: AA,
baze purinice, pirimidinice, vitamine). Prezenţa lor în
mediul de cultură este indispensabilă creşterii acestor
bacterii.
 Bacterii psycrophile sau cryophile (iubitoare de rece)
– temperatura optimă este sub 20°C.
Bacterii mezophile – ele cresc între 20°C - 45°C, dar
temperatura optimă este de 35°C - 37°C – majoritatea
bacteriilor de importanţă medicală.
Termophile – temperatura optimă 45°C – 60°C
Hipertermophile- sunt bacterii care cresc in izvoarele
calde sau alte medii cu temperatură înaltă.
 Bacterii autotrofe – utilizează CO2 ca unică sursă de
carbon (nepatogene)
 Bacterii heterotrofe – utilizează carbonul din compuşii
organici (glucide, acizi graşi, alcooli, etc)
- Bacteriile care utilizează materia organică moartă sunt
saprofite (reciclarea materiei organice)
- Bacteriile parazite (obligate, facultative) trăiesc pe contul
organismelor vii, aducându-le prejudicii
- Bacteriile patogene reprezintă parazite care afectează grav
gazda, provocând maladie sau moarte.
Pe baza necesităţilor de oxigen, bacteriile se pot
clasifica în bacterii: aerobe, anaerobe şi
microaerophile.
Multe bacterii sunt aerobe şi cresc doar în prezenţa
oxigenului atmosferic. Deseori aceste bacterii sunt
patogeni ai căilor respiratorii sau a mucoaselor, ca de
ex. Mycobacterium tuberculosis.
Unele bacterii sunt anaerobe, ceea ce înseamnăcă ele nu
folosesc oxigenul, în timp ce unele sunt strict anaerobe,
ceea ce înseamnă că pe acestea oxigenul atmosferic le
omoară.
 Majoritatea bacteriilor anaerobe trăiesc în tractul
gastrointestinal şi pot cauza abcese profunde (de ex.
Bacteroides spp), iar altele sunt prezente în mediul
înconjurăror sub formă de spori şi pot cauza boală când
sunt introduse intr-un mediu care le asigură anaerobioza
(Clostridium spp).
 Ar părea ciudat, dar există anaerobi în cavitatea bucală a
omului (Bacteroides, Fusobacterium, streptococi
anaerobi – în şanţurile gingivale).
 Escherichia coli sunt bacterii capabile să crească atât în
condiţii aerobe, cât şi de anaerobioză. Multe din aceste
bacterii se găsesc la nivelul tractului digestiv şi pot cauza
infecţii ale plăgilor, leziuni ale tractului gastrointestinal,
infecţii urinare, etc.
Bacterii microaerophile au nevoie de oxigen, dar nu pot
creşte în aerul atmosferic, ele au nevoie de o presiune mai
redusă de oxigen (de ex. Neisseria spp, Campylobacter spp.)
1. Bacterii neutrofile (majoritatea, inclusiv cele patogene) –
pH 6-7,5
2. Bacterii acidofile – pH 2-6 (Lactobacillus)
3. Bacterii alcalofile – pH >8 (Pseudomonas, Vibrio)
 Presiunea osmotică
1. Bacterii halotolerante (osmotolerante) – cresc în
concentraţii reduse de NaCl (mediu izotonic cu mediul
intern al gazdei) – mi/o patogene
2. Bacterii halofile – preferă concentraţii mari de NaCl (1-
30%) – stafilococi, vibrioni (Vibrio parahaemolyticus)
In raport cu obţinerea energiei:
bacterii fototrofe, care folosesc energia din radiaţia
luminoasă, bacteriile fotosintetice;
bacterii chimiotrofe: folosesc energia prin oxidarea chimică a
diferitelor substrate (organice sau anorganice, majoritatea
bacteriilor cu importanţă medicală)
 bacterii autotrofe: capabile să se dezvolte pe medii
alcătuite numai din substanţe anorganice, care utilizează de
obicei CO2 dizolvat în mediu ca sursă de carbon.
bacterii mixotrofe, pot folosi atât substanţe organice cât şi
CO2 din substanţe anorganice
bacterii heterotrofe, folosesc ca sursă de carbon substanţele
organice, ele sunt bacteriile cu imporanţă medicală.
bacterii paratrofe, care nu se dezvolta decat pe celule vii
(Ricketsii si Chlamydii)
 Unele bacterii, precum E. coli, pot creşte pe medii de
cultură simple, care conţin doar săruri, clorură de
amoniu şi glicerol.
 Alte bacterii sunt extrem de pretenţioase şi au un
necesar nutritiv complicat. Mai mult decât atât,
Treponema palllidum are un necesar de creştere atât de
complex, încât încă nu s-a reuşit obţinerea unui mediu
de cultură sintetic, care să-i permită dezvoltarea.
 Bacterii cu dezvoltare strict intracelulară (Chlamydiae
şi Rickettsiae) nu au crescut niciodată pe medii de
cultură sintetice, şi ele se cultivă pe linii celulare
eukariote (celule fibroblastice de şoarece sau celule de
embrion de găină) sau pe ou embrionat.
Acest fapt nu înseamnă că ele sunt virusuri (ele sunt de
fapt bacterii gram negative), si le face extrem de greu de
lucrat cu ele. Laboratoarele clinice nu au posibilitatea
cultivării lor.
 Cunoaşterea proprietăţilor metabolice ale
bacteriilor sunt în principal legate de cunoaşterea
necesităţilor nutritive ale bacteriilor patogene, în
vederea izolării acestora din produsele patologice
ale bolnavului cu scopul de ale identifica, de a le
cunoaşte proprietăţile patogenice şi cu scopul de a
determina gradul lor de sensibilitate la antibiotice
La bacterii, ca şi la alte organisme vii se produc procese
de anabolism şi catabolism.

Procesele de oxidoreducere sunt principalele mecanisme

prin care bacteriile îşi obtin energia mai ales din
substanţe organice, în urma cedării de electroni de către
un substrat donator, unui acceptor, care va fi redus.
Donarea de electroni este însoţită de eliberare de
hidrogen, reacţie de dehidrogenare.
• Fiziologia bacteriană studiază viaţa şi activităţile
bacteriilor – nutriţia, respiraţia, creşterea şi multiplicarea,
condiţiile de cultivare a bacteriilor.
• Metabolismul bacterian reprezintă ansamblul de reacţii
biochimice care au loc în celula vie.
- Catabolism – reacţii chimice de descompunere a
substanţelor complexe în elemente simple, însoţită de
degajarea energiei (metabolism energetic)
- Anabolism – reacţii chimice de sinteză a substanţelor
complexe din elemente simple, necesită energie
(metabolism constructiv, de sinteză)
Respiraţie oxibiotică, aerobă,
Respiraţia anaerobă
Fermentaţia
Respiraţie oxibiotică, aerobă
donatorul de electroni este o substanţă organică, iar
acceptorul final este oxigenul;
transferul are loc prin lanţul respirator, cu implicarea
citocromilor; se produc 38 de molecule de ATP;
Este întâlnită la bacterii care folosesc drept donor de
electroni substanţe organice,acceptorul final fiind o
substanţă anorganică: nitriţi, nitraţi, sulfaţi, etc., în care
intervine de asemenea lanţul respirator, însă cu alţi
cytocromi;
se produc 16-38 (de obicei mai puţin de 30) molecule ATP.
Procesele care se realizează folosind cantităţi mici de
oxigen, printr-o oxidare parţială a substratului, donatorul
şi acceptorul final de electroni este o substanţă
organică.În majoritatea cazurilor, fermentaţia are loc în
absenţa oxigenului sau în prezenţa, dar fără participarea
lui.
Creşterea – mărirea coordonată a masei şi volumului
structurilor bacteriene ca rezultat al proceselor de sinteză
Multiplicarea – creşterea numărului de celule pe o unitate
de suprafaţă sau de volum
- Diviziune binară
- Înmugurire (levuri, ciuperci levuriforme)
- Autoreproducere (virusuri)
- Spori (micete)
- Fragmentare (actinomicete)
 Bacteriile se multiplică prin diviziune binară. Prin
acest proces, bacteria se alungeşte, îşi dublează
volumul şi formează un sept, care împarte bacteria în
două segmente egale. Când septul este complet, iau
naştere două celule fiice identice.
 Dacă o cultură bacteriană s-ar dubla o dată la fiecare 20
de minute (majoritatea bacteriilor) şi ar continua să se
multiplice neabătut 48 de ore, o bacterie (de ex.
Escherishia coli) ar produce 2144 celule bacteriene.
 Din fericire, creşterea bacteriană este autolimitantă.
Chiar şi în condiţii ideale, majoritatea culturilor
bacteriene se multiplică logaritmic doar pentru 3 – 5 ore.
Ele repede îşi consumă nutrienţii esenţiali şi acumulează
produşi toxici de metabolism.
1. Faza de latenţă (Lag);
2. Faza de multiplicare logaritmică (Log);
3. Faza staţionară;
4. Faza de declin (de moarte celulară
1. Faza de latenţă (Lag):
Când bacteriile sunt transferate într-un nou mediu de cultură,
este o perioadă iniţială când bacteriile trebuie să se acomodeze la
noile condiţii. Pot fi modificări de temperatură, nutrienţi
disponibili, etc. În această fază,
bacteriile nu se multiplică, ele îşi programează activitatea
metabolică pentru aceste noi condiţii ale mediului de cultură
respectiv.
 Odată multiplicarea începută, numărul bacteriilor
sporeşte exponenţial. Timpul de generare
(Tg) este timpul necesar populaţiei bacteriene pentru a-şi
dubla numărul . Tg: 20 min. pt E coli,
24 ore pt. M. tuberculosis. În această fază celulele
bacteriene sunt foarte sensibile la condiţiile de mediu, deci
sunt susceptibile şi la antibiotice.
La un moment dat, mediul de cultură va rămâne fără
substanţele nutritive cheie, şi se vor acumula produşi de
metabolism toxici.Când aceasta începe, timpul de
generaţie se prelungeşte simţitor, iar rata de creştere a
bacteriilor se va echilibra cu numărul de bacterii care mor.
Această fază staţionară alterează mult susceptibilitatea
bacteriilor la antibiotic.
 Înaceastă fază finală, lipsa substanţelor
nutritive si acumularea de produşi toxici
de metabolism, duce la moartea celulelor.
Ciclul celular – procesele care au loc de la formarea celulei
pâna la următoarea diviziune
1. Faza C – replicarea ADN
2. Faza G – de latenţă, segregarea cromozomilor
3. Faza D – de diviziune, formarea septului
Replicarea ADN depinde de masa critică a celulei, iar
separarea cromozomilor şi diviziunea intervin în
momentul când celula atinge o lungime - limită
Creşterea bacteriilor în laborator – cultivare. Se cultivă
bacteriile pentru izolarea lor din medii naturale
(prelevate patologice, alimente, apă, etc).
Izolarea bacteriilor se realizează pentru:
1. Identificarea mi/o (scop de diagnostic)
2. Testarea sensibilităţii lor faţă de antibiotice
3. Obţinerea unor produşi de biosinteză (antibiotice, AA),
bioconversie (hormoni steroizi), fermentare (alcooli,
acizi organici, etc), producerea vaccinurilor,
probioticelor...
Pentru creştere bacteriile au nevoie de nutrienţi şi condiţii
fizico-chimice adecvate.
- Sursă nutritivă adecvată
- Sursă de energie
- Apă
- Temperatura potrivită
- pH adecvat
- Concentraţie optimă a oxigenului şi a CO2
- Presiune osmotică adecvată
Mediile de cultură – soluţii sau substrate solide care asigură
nutrienţii şi condiţiile fizico-chimice necesare cultivării
bacteriilor. Ele pot fi utilizate pentru cultivarea (izolarea)
bacteriilor, testarea sensibilităţii la antibiotice, stocarea sau
transportul culturilor bacteriene.
Cerinţele faţă de mediile de cultură
- Să asigure necesităţile nutritive şi energetice ale bacteriilor
- Umiditate optimală
- pH optimal (7,2-7,4) şi constant (caracter de tampon)
- Potenţial de oxido-reducere optimal (anaerobi - rH2<5,
aerobi – rH2>10)
- Să fie izotonice (0,5% NaCl)
- Să fie sterile şi transparente
După provenienţă
1. Empirice, naturale. Au la bază produse de origine
animală sau vegetală (sânge, ser, lapte, ouă, cartof,
extracte din carne, cord, creier, ficat, peşte, levuri, etc).
Compoziţia lor chimică precisă nu poate fi controlată
2. Sintetice – includ ingrediente chimice pure, compoziţia
chimică este cunoscută cu exactitate
3. Semisintetice
1. Medii lichide (bulion)– utilizate pentru obţinerea biomasei
bacteriene şi a produselor lor (antibiotice, enzime, toxine)
2. Medii solide – conţin 10-15% gelatină sau 2-3% agar-agar
(polizaharid extras din alge roşii, t° topire 80-100°C,
solidificare 42°C). Placa de geloză în cutii Petri este
utilizată pentru izolarea culturilor pure, geloza înclinată (în
pantă) – pentru acumularea culturilor pure
3. Medii semisolide – 0,2 – 0,5 % agar-agar. Se utilizează pentru
studierea activităţii biochimice sau a mobilităţii bacteriilor.
A. Medii uzuale (universale, simple)
1. Apă peptonată (apă + 1% peptonă + 0,5% NaCl)
2. Bulion peptonat – BP (extract apos din carne + 1%
peptonă + 0,5% NaCl)
3. Geloza nutritivă (BP + 2-3% agar-agar)
4. Gelatina nutritivă (BP + 10-15% gelatină)
Sunt utilizate pentru creşterea bacteriilor nepretenţioase la
cultivare
Sterilizarea prin autoclavare: 120°C, 20 min
1 Medii elective – formate din medii simple cu adaos de
componente care permit creşterea mi/o exigente nutritiv
(bulion-ser, bulion glucozat, geloză-sânge – streptococi,
neisserii; ser coagulat – corinebacterii, etc)
II. Medii selective – medii solide cu adaos de componente
sau cu condiţii fizico-chimice particulare care
stimulează creşterea unor specii şi inhibă creşterea altor
specii (geloza salină - stafilococi, geloza alcalină -
vibrioni, mediul Ploskirev - Salmonella, Shigella, etc)
Mediile de îmbogăţire reprezintă medii selective lichide, utilizate
pentru îmbogăţirea florei patogene şi inhibarea florei de
asociaţie dintr-un prelevat plurimicrobian (ex: materii fecale).
Etapă premergătoare însămânţării pe medii selective.
- Mediul Muller (BP+Lugol+CaCO3+hiposulfit ) – pentru
Salmonella
- Mediul Kauffmann (mediul Muller+bilă+verde de briliant) –
Salmonella
- Bulion cu selenit – Shigella, Salmonella
- Apă peptonată alcalină (pH=8) –Vibrio cholerae
- Kitt-Tarrozzi (BP+0,5% glucoză+bucăţi de ficat) – pentru
anaerobi
– permit diferenţierea speciilor bacteriene în baza activităţii lor
biochimice (zaharolitice, proteolitice, lipolitice, de oxido-
reducere…)
Sunt construite după următoarea schemă:
Bază nutritivă+substrat+indicator (la necesitate)
Medii DD pentru izolarea culturii pure
Studierea proprietăţilor zaharolitice
Endo (geloză+lactoză+fucsină+hiposulfit de Na)
Levin (geloză+lactoză+eozină+albastru metilen)
Ploskirev (geloză+lactoză+roşu neutru+săruri de acizi
biliari+verde de briliant)
Coloniile lactozo-pozitive vor fi colorate (roşii pe Endo,
Ploskirev, albastru-violete pe Levin)
 Mediul cu sulfit de Bi – pentru Salmonella (colonii
negre – reducerea sulfitului în sulfura de Bi)
Mediul Klauberg (geloză-sânge cu telurit de K) –pentru
Corynebacterium diphtheriae (colonii negre)
Studierea proprietăţilor lipolitice
Geloza cu gălbenuş de ou – bacteriile cu lecitinază formează un
halou opac în jurul coloniei
Geloza-sânge (geloza+5-15% sânge defibrinat)
În cazul hemolizei în jurul coloniilor apare o zonă clară
Russel –geloză+1% lactoză, 0,1% glucoză, indicator
Kligler – identic Russel+sulfat de Fe (detectarea H2S)
Olkeniţki – identic Kligler+1% zaharoză+uree
Indicatorul Andrede – fucsină+NaOH
Scindarea glucidelor (acid - A, acid şi gaz - AG) duce la
modificarea pH şi virajul culorii mediului din roşu în
galben.
În pantă se apreciază lactoza/zaharoza (oxidare), în
coloană-glucoza (fermentare).
Producerea H2S – înnegrirea mediului
- Şirul pestriţ Hiss (lichid sau semi-solid)– un şir de tuburi
ce conţin soluţii 0,5% de diferite glucide şi indicator.
Aprecierea – după modificarea culorii (acid - A) şi apariţia
bulelor de gaz (acid şi gaz - AG)
- Medii cu AA (lizină, arginină, ornitină) şi indicatori
IV. Medii speciale – pentru izolarea unor anumite bacterii
(Finn, Popescu, Loewenstein-Jensen –pentru agenţii
tuberculozei, Sabouraud – fungi)
– destinate transportării sau stocării unui material (prelevat),
care va fi examinat ulterior.
Menţine în viaţă bacteriile, fără a favoriza multiplicarea lor.
- Mediul cu glicerină 30%
- Soluţie tampon-fosfat
- Soluţie NaCl 3%
- Mediul Cary-Blair
- Mediul Stuart (NaCl, 0,5% agar, tioglicolat de Na,
albastru de metilen) – pentru anaerobi, neisserii, etc
 Pentru cultivarea bacteriilor o cantitate mică de material
ce conţine bacterii (inoculum) se întroduce într-un mediu
de cultură (însămânţare, inoculare), care ulterior va fi
incubat în termostat (pentru asigurarea temperaturii
optime).
 În timpul incubării (18-24-48 ore…..) bacteriile cresc şi se
divid, formând o cultură bacteriană (totalitatea
bacteriilor acumulate prin multiplicare intr-un mediu).
M.tuberculosis – 3-5 săptămâni
V.cholerae – 6-12 ore
 Cultură pură – formată din bacterii de aceeaşi
specie (indispensabilă identificării)
 Cultură mixtă – compusă din bacterii de specii
diferite
 Tulpină – populaţie microbiană constituită din
descendenţii unei singure izolări în cultură pură,
care va fi studiată ulterior.
 Clonă – populaţie care rezultă din multiplicarea
unei singure celule
 În mediu lichid
- Turbiditate uniformă
- Formarea unei pelicule la suprafaţa mediului
(vibrioni, yersinia)
- Formarea unui sediment
la fundul tubului sau pe pereţi
(streptococi, Bacillus anthracis)
Colonie – o aglomerare de bacterii care se dezvoltă dintr-o
singură celulă sau un grup de celule (UFC - unitate
formatoare de colonii) pe suprafaţa unui mediu solid
 Fiecare specie bacteriană formează colonii specifice
(caracter util în identificare)
Dimensiuni – colonii mici (0,1-1mm), medii (1-
2mm), mari (2-3mm)
Contur (margini) – regulat/neted, ondulat, zimţat,
lobat, dantelat, etc
Suprafaţă – plată, bombată, convexă, ombilicată,
etc
Formă – punctiformă, circulară, filamentoasă,
neregulată
Culoare (pigmentaţie) – albă, galbenă, aurie, etc
Densitate – opacă, transparentă, etc
Consistenţă – cremoasă, untoasă, uscată, mucoidă
Colonii S (smouth) – rotunde, netede, umede,
lucioase
Colonii R (rough) – margini neregulate, suprafaţa
uscată, rugoasă
În funcţie de modul de dezvoltare a culturilor bacteriene se
disting:
- Culturi discontinue/periodice
- Culturi continue
- Culturi sincrone

Culturile discontinue se obţin la cultivarea bacteriilor în volum

limitat de mediu. Astfel de culturi sunt obţinute şi utilizate în
laboratorul microbiologic
I. Faza de lag – faza de adaptare la condiţiile mediului,
bacteriile sunt active metabolic, cresc în dimensiuni, dar nu
se divid.
Durata este variabilă (2-4 ore); depinde de starea bacteriei,
condiţiile mediului, etc
II. Faza logaritmică – bacteriile cresc şi se divid cu viteză
maximală constantă, curba evoluează exponenţial. Bacteriile
sunt foarte sensibile la agenţi antimicrobieni (culturi utile
pentru testarea sensibilităţii la antibiotice).
Durata – 8-10 ore
III. Faza staţionară – rata celulelor care se multiplică scade
treptat, numărul celulelor vii rămâne constant mai multe
ore.
Cauza – consumarea nutrienţilor, acumularea metaboliţilor
toxici.
Morfologia bacteriilor este tipică speciei, apar incluziuni,
spori (culturi utile pentru identificare). Sensibilitatea la
agenţii antimicrobieni scade. Durata – 10-12 ore
IV. Faza de declin (letalitate) – bacteriile mor progresiv
Cultura continuă – se realizează când mediul de cultură
este continuu reînnoit şi îmbogăţit cu oxigen cu evacuarea
unei cantităţi de cultură. Se realizează în chemostate sau
turbidostate, cultura aflându-se permanent în faza
exponenţială. Se utilizează în microbiologia industrială.
În intestin – culturi continue.
Culturi sincrone – culturi în care bacteriile se divid în
acelaşi timp
Laboratorul de Microbiologie medicală are rolul de a
preciza:
- diagnosticul etiologic al unei infecţii,
- sensibilitatea bacteriilor identificate la antimicrobiene, în
vederea alegerii preparatului cel mai performant pentru
tratament
- evoluția speciilor şi a rezistenţei la antimicrobiene într-un
spital, regiune
Examenul bacteriologic constă în inocularea (însămânţarea)
prelevatelor pe medii de cultură pentru izolarea culturilor
pure de bacterii (tulpini) care vor fi ulterior identificate,
testate la sensibilitate vis-a-vis de antibiotice, eventual
conservate.
Examenul bacteriologic constă din câteva etape succesive,
de la prelevarea (recoltarea) probelor biologice până la
remiterea rezultatelor.
Prescrierea investigaţiei (în funcţie de datele examenului
clinic şi paraclinic). În ordonanţă se fixează identitatea
medicului, a pacientului, scopul analizei, manifestările
patologice, data apariţiei, alte date: imunosupresie, tratament
cu antibiotice, graviditate, etc.
Prelevarea probelor
- Alegerea prelevatului (de la poarta de intrare, locul
multiplicării sau/şi din căile de eliminare ale agentului
patogen) şi momentul prelevării
- Secreţii rino-faringiene, bronşice
- Spută
- Puroi
- Exsudate, transsudate
- Sânge
- LCR
- Urină, secreţii genitale
- Mase fecale, bilă, suc duodenal
- Bioptate, punctate
- Material cadaveric, etc
Sângele este un produs în mod normal steril, având la
dispoziţie capacităţi de clearance microbian.
Ca produs patologic acesta poate fi recoltat pentru examen
bacteriologic sau pentru examen serologic.
Pentru examenul bacteriologic se efectuează hemocultura,
care stabileşte prezenţa bacteriilor în sânge prin însămânţarea
unei probe de sânge într-un mediu de cultură adecvat.
Este indicată în cazul pacienților cu suspiciune de
a. septicemie/bacteriemie,
b. cu sindrom febril prelungit/sindrom infecțios sever,
c. afecțiuni valvulare, febra de cauză neprecizată etc.
- antiseptizarea tegumentelor cu o soluţie de alcool şi
chlorhexidină,
- după puncţia venoasă - se însămânţează sângele imediat
pe: 3 seturi de flacoane (de tip BACTALERT® sau
BACTEC®), care conțin medii de cultură lichide pentru
bacterii aerobe, anaerobe și fungi,
- cu asigurarea unui raport adecvat sânge/mediu (1/10-
1/5), adică 5- 10 ml sânge venos la 50 ml mediu lichid de
cultură (raport optim pentru diluarea sângelui şi
împiedicarea activităţii factorilor antimicrobieni naturali)
- înainte de iniţierea antibioterapiei!!!!
În cadrul examenului serologic se urmăreşte punerea în
evidenţă a anticorpilor din serul de cercetat.
În acest scop se recoltează 10 ml de sânge integral într-un
recipient steril şi se lasă la temperatura camerei timp de 1-2
ore pentru depunerea cheagului de sânge deasupra rămânând
plasma.
Plasma se decantează într-un recipient steril şi este apoi
centrifugată obţinând serul din care se fac teste pentru
diagnosticul serologic.
Recoltarea LCR se efectuează la patul bolnavului, prin puncţie
lombară (rahidiană) sau occipitală, în condiţii riguros aseptice.

Volumul necesar pentru examenele bacteriologice, biochimice şi

citologice este de 10-15 ml la adulţi şi 2-10 ml la copii, volum
repartizat în mod egal în trei eprubete diferite.

Transportul la laborator se face imediat şi la o temperatură cât mai

apropiată de 37°C (meningococul fiind foarte sensibil la variaţiile
de temperatură).
- Apă
- Alimente
- Sol
- Aer
- Lavaje
- Vectori, etc
- În recipiente sterile
- Respectând regulile de autoprotecţie
- La debutul bolii
- Până la administrarea antibioticelor
- Cantitate suficienta
Transportarea
- Imediată sau utilizând medii de transport, cu respectarea
condiţiilor speciale după necesitate
- În ambalaj special (cutii metalice, pungi din plastic...)
- În fişa de însoţire să fie indicată identitatea pacientului,
vârsta, sexul, natura prelevatului, data, ora prelevării,
scopul investigaţiei, ş.a.)
- Prelevatul este supus examenului macroscopic
(modificarea aspectului, a mirosului, etc) - orientare în
diagnostic
- După necesitate, probele sunt supuse pregătirii pentru
investigaţie (diluare, omogenizare, centrifugare, etc)
- Examinarea microscopică (preparate native, Gram,
Ziehl-Neelsen, Loeffler...) – prezenţa mi/o, forma,
cantitatea, G+/-.
Scopul izolării - de a obţine o cultură pură dintr-un melanj
de celule bacteriene sau dintr-un produs patologic. O
colonie separată constituie o cultură pură.
Tehnici utilizate:
1. Prin epuizarea inoculului pe suprafaţa gelozei din cutia
Petri (însămânţare în striuri paralele, însămânţare în
cadrane, etalarea consecutivă pe trei cutii).
2. Metoda diluţiilor logaritmice a inoculului în geloză
topită şi răcită la 50º C (10-1, 10-2,...), apoi turnate în
cutii Petri sau eprubete.
Incubare în termostat la 37º C, 18-24 h (în funcţie de TG).
- A bacteriilor sporulate: încălzirea prealabilă a prelevatului
80º C – 20 min
- A bacteriilor acido-rezistente: tratarea prealabilă cu acid a
prelevatului şi neutralizarea ulterioară cu o bază
- A mi/o patogene din prelevate plurimicrobiene:
îmbogăţirea prealabilă a florei patogene utilizând medii de
îmbogăţire
- A bacteriilor cu virulenţă înaltă şi pretenţioase la cultivare:
inocularea la animalele de laborator sensibile
- Examinarea macroscopică a coloniilor crescute (formă,
culoare, dimensiuni, etc)
- Examinarea microscopică (frotiu Gram) a coloniilor
suspecte, confirmarea purităţii culturii
- Repicarea coloniilor suspecte pe geloză în pantă
(înclinată) pentru acumularea culturii pure
- Termostat, 37º C, 18-24 ore
- Verificarea purităţii culturii (frotiu Gram)
- Identificarea culturii pure constă în evidenţierea unor caractere
specifice ale acestei culturi pentru a o include într-o familie,
gen, specie, variantă
Se studiază caracterele:
- Morfologice
- Tinctoriale
- De cultură
- Biochimice
- Antigenice (seroidentificarea)
- De patogenitate
- Sensibilitatea la bacteriofagi (fago-identificarea)
- Sensibilitatea la antibiotice
1. Activitatea zaharolitică (şirul Hiss, coagularea laptelui,
etc)
2. Activitatea proteolitică
- Degradarea proteinelor native (lichefierea gelatinei sau a
serului coagulat, peptonizarea laptelui, etc)
- Evidenţierea enzimelor ce intervin în degradarea AA
(decarboxilaze, dezaminaze, desulfhidraze, etc) cu
detectarea produsele finale ale descompunerii AA: H2S,
NH3, indol, etc…
Depistarea producerii H2S: formarea sulfurii de Fe de
culoare neagră în mediile multitest – Kligler, Olkeniţki,
etc; utilizarea benzilor de hârtie de filtru îmbibate cu
acetat de Pb care se prind între dopul eprubetei cu BP în
care creşte cultura studiată (formarea sulfurii de Pb
înnegreşte hârtia)
Depistarea indolului (produs al hidrolizei triptofanului) –
benzi de hârtie îmbibate cu acid oxalic. În prezenţa
indolului indicatorul virează în roz.
Depistarea amoniacului (ureaza) – hârtia de turnesol se
colorează în albastru.
Depistarea catalazei (H2O2 .... H2O + O2)
(cultura se amestecă cu o picătură de apă oxigenată – apariţia bulelor
de gaz)

Depistarea oxidazei (detectarea prezenţei citocromoxidazei din lanţul

respirator)
Reactiv – di (tetra)metil-parafenilen-diamină (benzi sau rondele de
hârtie îmbibate cu reactiv, creioane, etc)
Oxidarea reactivului – culoare violetă-neagră
Oxidazo+ : Neisseria, Vibrio, Pseudomonas
Oxidazo- : Enterobacteriaceae
Depistarea lecitinazei – mediu cu gălbenuş de ou 10% - formarea unui
halou opac în jurul coloniilor

Depistarea lipazei – mediu cu Twin 80 1%– halou opac în jurul

coloniilor (precipitarea acizilor graşi)
Depistarea hemolizinei – geloză-sânge 5-10% - zonă clară în jurul
coloniei
Depistarea ADNazei, fosfatazei, etc
Probele sunt incubate la 37º C, 18-24 h
Utilizarea galeriilor miniaturizate standarde (economie de
timp, spaţiu, material)
Sistemul API – o galerie din plastic formată din numeroase
alveole care conţin fiecare un mediu deshidratat diferit
(glucide, AA, etc). Alveolele sunt inoculate cu o suspensie
bacteriană testată şi incubate. Ulterior la necesitate se
adaugă reactive pentru detectarea metaboliţilor particulari.
Lectura – conform unui cod de cifre sau computerizat
API Staph permite identificarea speciilor din genul
Staphylococcus,
API 20 Strep sau 32 Strep identifică speciile de streptococi,
API 10S sau 20E sistem de identificare al bacililor gram
negativi de tipul enterobacteriilor și non-enterobacterii,
API 20NH sistem de identificare a bacteriilor gram negative
din genurile Neisseria şi Haemophilus,
API 20A și rapid 32A pentru identificarea anaerobilor din
genurile: Bacteroides, Fusobacterium și Prevotella,
API Candida și C AUX pentru identificarea speciilor de
Candida și dermatofiţi etc.
 În ultimul timp s-au dezvoltat analizoare automatizate şi
computerizate care utilizează carduri de reacţii
miniaturizate, cititoare automate şi o bază de date care
permite identificarea corectă a bacteriilor (analizor
Vitek®, Microscan® etc.) sau spectrometre de masă de
tip MALDI-TOF®.
se face în prezent în format electronic în majoritatea
laboratoarelor, prezentând avantajul:
- stocării unui număr nelimitat de informaţii,
- al posibilităţii de reactualizare a oricărui rezultat,
- al efectuării interpretării statistice a trendurilor de
rezistenţă bacteriană,
- precum şi al colaborării rapide cu alte laboratoare de
specialitate etc.
- Compararea rezultatelor obţinute cu caracterele speciilor
bacteriene cunoscute pentru a găsi asemănări.
- Exemplu de răspuns:
Din proba examinată a fost izolată tulpina de
Corynebacterium diphtheriae, biovar gravis, tox+, sensibilă
la ...., rezistentă la .....
Condiţia principală – cultivare în absenţa oxigenului
1. Utilizarea mediilor anaerobe (Kitt-Tarrozzi regenerat -
100º C, 20 min, răcit, acoperit cu vazelină; însămânţarea
în geloză în coloană)
2. Crearea condiţiilor de anaerobioză
- Metoda fizică – utilizarea anaerostatului
- Metoda chimică – în exicator se întroduc substanţe ce
fixează oxigenul (pirogalol+bază); utilizarea gas-
pachetelor
- Metoda biologică Fortner – cultivarea concomitentă a
aerobilor şi anaerobilor
- Însămânţarea prelevatului în 2 eprubete cu mediul Kitt-
Tarrozzi regenerat
- Încălzirea unui tub la 80º C, 20 min – distrugerea florei
nesporogene
- Incubarea la 37º C, 24-48 h (va avea loc multiplicarea
anaerobilor)
- Studierea caracterelor de cultură – tulburarea mediului,
descompunerea bucăţilor de ficat, etc
- Izolarea culturii pure de anaerobi prin
metoda Zeissler (însămânţarea a 0,1 ml din mediul K-T pe
3 cutii cu geloză-sânge glucozată consecutiv). Incubarea în
anaerostat/exicator/gas-pack, 24-48 h
Metoda Weinberg – diluţii succesive ale culturii în geloză
glucozată lichefiată şi aspirarea în tuburi lungi şi înguste,
închise ermetic. Incubarea în termostat, 24 h
- Studierea macroscopică a coloniilor
- Examinarea microscopică (frotiu Gram) a coloniilor
suspecte
- Repicarea în mediul K-T regenerat pentru acumularea
culturii pure
- Incubarea în termostat, 24 h
- Verificarea purităţii culturii pure (frotiu Gram)
- Studierea caracterelor culturii pure izolate (cu
respectarea condiţiilor de anaerobioză)

V etapă - EVALUAREA REZULTATELOR,

FORMULAREA ŞI ELIBERAREA RĂSPUNSULUI