Curs 8

1.1 Introducere

O parte din substanţele dizolvate în apa uzată ( substanțe organice

biodegradabile, compuși de azot și fosfor, etc.) pot fi îndepărtate din apă de către
microorganisme. O parte din substanțele utilizate de către microorganisme servesc la:
producerea energiei (necesară pentru mişcare sau pentru desfăşurarea altor reacţii
consumatoare de energie), iar o altă parte la sinteza de materie vie (respectiv de
reproducere a microorganismelor). Epurarea realizată cu ajutorul microorganismelor
este numită biologică. Ea se desfăşoară prin reacţii de descompunere şi de sinteză,
mijlocite de enzime (catalizatori biologici produşi de celulele vii).
Epurarea biologică se realizează pe baza unui transfer de materie dinspre apă
spre celulele vii şi dinspre acestea înapoi spre masa de apă. Transferul este cu atât mai
eficient cu cât aria interfeţei lichid - biomasă este mai mare, cu cât este mai pronunţat
gradientul de concentraţie şi dacă pe interfaţă nu sunt acumulări de substanţe care pot
frâna procesul. Substanţele de la interfaţă sunt adsorbite şi transformate în prezenţa
enzimelor din celula vie. Drept rezultat sunt sintetizate celule noi, iar produşii finali de
descompunere trec înapoi în apă, de unde cei volatili se degajă în atmosferă.

Factorii care influenţează procesele biologice sunt:

- cantitatea de oxigen dizolvat
- disponibilitatea substratului
- temperatura
- pH-ul
- substanţele toxice

După tipul microorganismelor care asigură îndepărtarea poluanţilor din apă se

disting:
- procese aerobe;
- procese anoxice;
- procese anaerobe.
Microorganismele implicate în procesele aerobe necesită oxigen pentru
metabolism. În absenţa oxigenului dizolvat, organismele aerobe pier (eventual trec în

1
forme latente), iar locul lor este luat de microorganismele anaerobe sau falcultativ
anaerobe. Nitraţii şi nitriţii pot funcţiona ca acceptori de electroni pentru unele
microorganisme în absenţa oxigenului dizolvat. În ingineria mediului procesele care
utilizează aceste microorganisme sunt denumite procese anoxice.

Substratul reprezintă ansamblul substanţelor şi elementelor din apa uzată

necesare creşterii biomasei şi anume:
- substanţe organice biodegradabile;
- substanţe nutritive, în principal azot şi fosfor;
- oligoelemente, nichel, cobalt, fier, etc.
Substratul intervine ca factor limitativ în dezvoltarea biomasei şi al calităţii finale
a efluentului.

În cadrul zonei temperaturilor de dezvoltare există valori care corespund

temperaturii minime, optime şi maxime de dezvoltare a unei specii date. S-a observat
că viteza de dezvoltare a bacteriilor se dublează la fiecare creştere de 10oC până când
se atinge temperatura optimă.
Pentru cele mai multe bacterii domeniul de valori al pH-ului în care creşterea
acestora se poate desfăşura este 4 – 10, iar domeniul de pH optim pentru creştere este
6,5 – 7,5.
Substanţele toxice existente în apa uzată pot să acţioneze ca inhibitori ai
enzimelor celulare sau pot să interfereze cu substanţele care interacţionează cu
componentele membranelor celulare. Ionii metalelor grele (Cu, Ni, Zn, Pb, Cr)
constituie exemple de substanţe inhibitoare pentru procesul biologic.
După procedeul prin care se asigură îndepărtarea poluanților se disting:
 procedee cu biomasa în suspensie:
- cu nămol activat
- cu nămol granular
 procedee cu biomasa fixată .
Obiectul tehnologic care utilizează procedeul cu biomasă în suspensie este
bazinul cu nămol activat (sau bazin de aerare sau bioreactor).
Obiectele tehnologice care utilizează procedeul cu biomasă fixată sunt filtrele
biologice sau biofiltrele, respectiv biofiltre submersate, filtre biologice cu discuri, filtre
biologice clasice.

2
 1.2. Procedeul cu nămol activat

Unitatea structurală a nămolului activat este floconul. Privit la microscop

floconul (v. fig. 1) prezintă o imagine complexă, caracterizată printr-o masă gelatinoasă
secretată de bacterii (masă zoogleală) în care sunt cuprinse numeroase bacterii, dar şi
substanţe organice şi anorganice inerte. Printre flocoane trăiesc protozoare şi unele
metazoare. Ca structură, flocoanele de nămol activat variază în funcţie de condiţiile de
mediu şi de principalele microorganisme existente, de la flocoane dense formate din
bacterii, la flocoane laxe, formate din împâslituri de bacterii filamentoase sau din
ciuperci.

Fig. 1 – Flocoane de nămol

Compoziţia populaţiei mixte de microorganisme variază cu natura chimică a

substratului, cu pH-ul, temperatura, etc.
Principalele microorganisme din nămolul activat sunt bacteriile. Numărul
acestora este greu de apreciat exact, datorită dificultăţilor tehnice. Determinarea
numărului de colonii nu permite o apreciere reală, deoarece nu există un mediu de
cultură universal care să permită dezvoltarea tuturor speciilor prezente. Foarte multe
bacterii sunt muribunde sau pe moarte. Speciile întâlnite cel mai frecvent sunt:
Geotrichum, Trichospora sp., Cephalosporium, Cladosporium, Penicillium.

3
 Algele sunt fie absente, fie neînsemnate cantitativ, deşi se pot dezvolta şi
heterotrof. Includ specii de Euglena, Paranema, Pluromonas, Monadium.
Protozoarele prezente, în general, în număr de aproximativ 50.000 celule/ml,
reprezintă 5% din „particulele” suspendate în lichid. Ele sunt mai numeroase pe
suprafaţa flocoanelor şi pe pereţii instalaţiilor de epurare. Au fost identificate cel puţin
200 de specii (160 de specii ciliate, 16 flagelate, 25 de specii de amoebe, 6 actinopode
etc). Ciliatele predomină nu numai ca specii dar şi ca număr şi biomasă. Speciile cele
mai întâlnite sunt: Aspidisca costata, Carchesium polypinum, Euplotes moebiusi,
Opercularia coarctata.
Protozoarele contribuie la formarea flocoanelor şi la sănătatea masei zoogleale.
Fără protozoare, efluenţii sunt foarte tulburi (datorită numărului mare de bacterii) şi de
calitate inferioară.
Între microorganismele care alcătuiesc biocenoza nămolului activat există
interrelaţii, dintre care o însemnătate mare o au relaţiile trofice. În nămolul activat
producătorii de substanţă organică vie sunt în special bacteriile, care îşi formează
protoplasma prin degradarea diferitelor substanţe dizolvate în apele uzate (substanțe
organice biodegradabile, compuși de azot și fosfor, etc.), iar consumatorii
producătorilor sunt protozoarele şi metazoarele. Protozoarele bacterivore (mai ales
ciliatele libere şi fixe, fig. 2) reprezintă consumatorii primari, aceştia servesc ca hrană
consumatorilor secundari: rotiferi şi nematode.

Fig. 2 – Vorticella (ciliate fixe)

4
 Dinamica populaţiei microorganismelor în nămolul activat este pe scurt
următoarea: în apele uzate se dezvoltă o populaţie de bacterii care creşte rapid, iar acest
lucru se petrece în dauna fitoflagelatelor care intră în competiţie cu bacteriile pentru
substrat. Dezvoltarea bacteriilor duce la apariţia zooflagelatelor care utilizează drept
hrană însăşi bacteriile, dar pe măsură ce substratul este consumat de bacterii,
zooflagelatele intră în competiţie pentru bacterii cu ciliatele libere, mai eficiente, cărora
le cedează locul. Odată cu scăderea substratului din mediu, scade şi densitatea
bacteriană, iar ciliatele libere cedează locul ciliatelor fixe, acestea din urmă având
necesităţi energetice mai scăzute decât primele. La sfărșit în nămolul activat rămân
rotiferii şi nematodele care supravieţuiesc datorită capacităţii lor de a consuma particule
şi resturi organice solide, mai greu degradabile.

Compoziţia chimică a nămolului activat. Se exprimă prin substanţa uscată (care

cuprinde totalitatea substanţelor neorganice şi organice) şi substanţa volatilă (care
caracterizează conţinutul în substanţe organice). Un nămol activat cu o capacitate bună
de epurare conţine mai mult de 75% substanţe volatile. Reziduul calcinat (ceea ce
rămâne din substanţa uscată după calcinare la 600 – 800 oC) conţine săruri minerale şi
oxizi ai unor elemente comune din apele uzate şi care în acelaşi timp sunt necesari
creşterii. În general sunt prezenţi următorii ioni: Na+, K+, Mg2+, Ca2+, Fe3+, Al3+, Cl-,
NO3 , PO43 , SO42 , SiO42 , în funcţie de calitatea apei uzate, în nămolul activat pot exista
şi alte elemente. Elementele care compun substanţa organică a nămolului activat sunt:
C, H, O, N, în astfel de proporţii încât a fost posibilă obţinerea unei formule chimice
medii a nămolului activat, cu toate variaţiile inerente mediului în care se dezvoltă şi
anume: C5 H 7 NO2 n . Această formulă medie este similară cu aceea determinată pentru
protoplasma bacteriană, ceea ce pare de înţeles având în vedere că marea majoritate a
organismelor care formează nămolul activat sunt bacteriile.

Compoziţia nămolului activat, exprimată prin principalele categorii de substanţe

organice este următoarea: lipide 1- 5%; glucide 12-25%; proteine 40 – 60%; acizi
nucleici 5 – 20% .

5
Exemplu
Stație de epurare cu biomasă în suspensie - cu nămol activat
- Procesul ICEAS®

Procesul ICEAS® este o variantă a sistemului SBR (bazin cu funcționare

secvențială) care combină în același bazin, bazinul cu nămol activat și decantorul
secundar și poate realiza și epurarea avansată a apelor uzate.
Bazinul este alimentat continuu cu apă uzată, indiferent de faza (ciclul) care se
desfăşoară în momentul respectiv – aerare, sedimentare sau evacuare apă epurată. Apele
uzate intră continuu în compartimentul de pre-reacţie. Acest compartiment acţionează
ca un selector, mărind eficienţa sistemului şi prevenind dezvoltarea microorganismelor
filamentoase. Apa uzată va trece apoi pe sub un perete deflector din zona de pre-reacţie
în compartimentul principal de reacţie.

Fig. 1 - Schema bazinului ICEAS®

6
 Utilizarea unui perete deflector pe sub care se desfăşoară curgerea permite
receptarea continuă şi simultană de către toate bazinele a apelor uzate, indiferent de faza
de epurare.
Admisia continuă a apelor uzate în bazine, sporeşte capacitatea procesului de
epurare de a face faţă încărcărilor şoc, deoarece debitele de vârf sunt distribuite simultan
în toate bazinele.
Peretele de pre-reacţie permite scoaterea din lucru a unui bazin, din motive de
întreţinere, debite scăzute ale apelor sau încărcări scăzute.
Sistemul de aerare (v. fig. 2) asigură difuzarea aerului sub formă de bule fine,
de obicei sunt folosite difuzoare cu membrană elastică. În perioada de aerare se asigura
o cantitate suficienta de oxigen (min. 2 mg O2/l) pentru a se obţine o nitrificare
completă.

Fig. 2 - Sistem de aerare

Decantorul (v. fig. 3) constă dintr-un jgheab cu multiple deversoare legate la o

ramificaţie. Cu ajutorul unui plutitor sau deflector se evită antrenarea spumei de la
suprafaţă în deversarea continuă. Viteza de deversare este controlată după necesităţi.
Sistemul de acţionare a decantorului se montează pe pasarela bazinului nu în
bazinul propriu-zis. Aceasta permite astfel accesul şi service-ul de pe pasarelă fără a se
intra în bazinul plin cu apă uzată. Pragul decantorului este întotdeauna vizibil de pe

7
pasarela bazinului. Această caracteristică permite operatorului să aibă un control vizual
permanent asupra calităţii efluentului.
Decantorul se afla deasupra nivelului maxim al apei pe perioada de aerare şi
sedimentare, eliminându-se astfel posibilitatea antrenării particulelor solide pe
parcursul acestor perioade. Decantorul este confecţionat din oţel inoxidabil.

Fig. 3 - Decantor

Nămolul în exces este evacuat din bazin, cu ajutorul pompelor, în faza de

evacuare a apei epurate, în funcție de concentrația nămolului activat din bazin. Nu este
necesară recircularea externă.

ICEAS este un hibrid al bazinelor cu nămol activat cu umplere şi golire. Fiecare

ciclu (v. fig. 4) constă din trei procese de bază, periodice: perioada de aerare (v. fig.5),
perioada de sedimentare (aerare oprită) şi perioada de evacuare a apei epurate
(decantate). Fazele alternate aerobe şi anoxice din timpul perioadelor de aerare şi
sedimentare/decantare pentru fiecare ciclu de lucru, asigură realizarea proceselor de
nitrificare şi denitrificare.

8
 În funcţie de criteriile efluentului, se pot utiliza 8 cicluri a 3 ore sau 6 cicluri a 4
ore.

Fig. 4 - Ciclul ICEAS®

La un regim de lucru în 2 bazine, cele 2 bazine funcţionează defazat tot timpul,

într-un bazin se produce aerarea, în timp ce celălalt bazin se află în repaus, în faza de
sedimentare. Când este vorba de regimul de lucru cu 4 bazine, cele două perechi sunt
decalate la un sfert de ciclu.

Fig. 5 – Nămol activat în faza de aerare