Curs 12 EA

MICROORGANISME FILAMENTOASE

1. Introducere

Microorganismele filamentoase sunt bacterii unicelulare a căror celule în urma

diviziunii directe rămân prinse cap la cap formând filamente simple sau ramificate. În apa uzată
cele mai întâlnite sunt cele cu filamente simple. Celulele pot fi înconjurate de o teacă sau pot
fi golașe.
Microorganismele filamentoase coexistă în mod normal cu bacteriile care formează
flocoanele de nămol activat, dar în număr mic în interiorul flocoanelor. Prezența
microorganismelor filamentoase pare să fie esențială pentru integritatea macrostructurii
floconului de nămol activat, acestea formând structura rigidă a floconului de care se atașează
microorganismele zoogleale. Absența microorganismelor filamentoase ar duce la formarea
flocoanelor cu legături slabe care s-ar dezagrega ușor, de exemplu flocoanele punctiforme (pin-
point floc).
Schimbarea echilibrului în cadrul biocenozei nămolului activat prin dezvoltarea masivă
a microorganismelor filamentoase generează apariția unor probleme în exploatarea treptei
biologice cu nămol activat, respectiv apariția spumei și a fenomenului de umflare (înfoiere) a
nămolului.

1.1 Spuma cauzată de microorganismele filamentoase

Microorganismele filamentoase pot produce o spumă stabilă, vâscoasă,de culoare maro

(uneori cu aspect de scoarță de copac) pe suprafața bazinului biologic și care poate ajunge și
pe suprafața decantorului secundar. Spuma produsă (vezi fig.1.1) poate fi în cantitate redusă
sau se poate acumula în cantitate mare ( cu grosimi de 0,5 până la 1 m) și atunci devine o
problemă.

1
 Fig. 1.1 Spumă produsă de microorganisme filamentoase

În sezonul rece spuma poate îngheța și va trebui înlăturată manual. În sezonul cald
spuma emană mirosuri neplăcute. În spuma produsă pot fi și numeroși agenți patogeni, astfel
încât spuma produsă nu trebuie tratată cu ușurință întrucât poate avea efecte dăunătoare în ceea
ce privește sănătatea oamenilor.
Trei tipuri de microorganisme filamentoase pot provoca spuma: Nocardia sp. (cea mai
întâlnită, vezi fig.1.2), Microthrix parvicella (mai puțin întâlnită) și tipul 1863 (rar).

2
 Aceste trei tipuri de microorganisme filamentoase, se pot distinge unele de altele prin
examinare și colorare microscopică.

Fig. 1.2. Nocardia sp.

Spuma cauzată de Nocardia pare a fi cea mai frecventă și mai severă.

Spumă produsă de Nocardia pare să implice natura hidrofobă, ceroasă a peretelui
celular al microorganismului Nocardia, care tinde să floteze sub aerare. Celulele Nocardia din
bazinele cu nămol activat se concentrează în spumă și continuă să plutească chiar și după ce
mor.
Dezvoltarea excesivă a microorganismelor filamentoase Nocardia este de obicei
asociată cu temperaturi mai mari ale apei uzate, uleiuri și grăsimi prezente în apele uzate, uneori
și cu o vîrstă a nămolului mai mare (de obicei mai mult de 9 zile).
Stațiile de epurare predispuse la spumarea cauzată de Nocardia primesc deseori ape
uzate încărcate cu uleiuri și grăsimi de exemplu, de la restaurante care nu au prevăzute
separatoare de grăsimi.
Cel mai bun mod de a face față spumei cauzată de Nocardia este de a preveni condițiile
care îi favorizează creșterea și dezvoltarea.
Odată produsă, spuma cauzată de Nocardia poate fi extrem de dificil de eliminat
deoarece:
 Spuma este dificil de redus (spart) cu jet de apă sub presiune;
 În general spuma nu răspunde la agenții antispumanți;
 Clorinarea nămolului activat de recirculare, deși de multe ori este utilă, nu
elimină Nocardia, deoarece o mare parte dintre microorganismele filamentoase
sunt prezente în spumă și astfel nu sunt expuse la clor;
 Creșterea volumului de nămol în exces are limitări deoarece:
- spuma nu este înlăturată din sistem odată cu nămolul din exces;

3
 - chiar dacă spuma este înlăturată de pe suprafața bazinelor biologice sau a
decantoarelor secundare, ea poate cauza probleme obiectelor tehnologice din aval, cum
ar fi rezervoarele de fermentare a nămolului și, de asemenea, poate fi recirculată în
procesul cu nămol activat, odată cu recircularea supernatantului.
 Reducerea vârstei nămolului la mai puțin de 9 zile poate fi aplicată întotdeauna
deoarece poate intra în conflict cu alte obiective ale procesului, cum ar fi
realizarea procesului de nitrificare-denitrificare. Numeroase specii de Nocardia
sunt implicate în producerea spumei. Dintre cele mai dominante specii, una are
creștere lentă, iar cealaltă are creștere rapidă, astfel încât vârsta nămolului
necesară pentru controlul spumei cauzată de Nocardia poate depinde de specia
implicată;
O metodă bună de a face față spumei cauzate de Nocardia este asigurarea unor facilități
de curățare a suprafeței bazinului biologic și a suprafaței decantorului secundar de spumă.
Spuma, eventual împreună cu nămolul în exces, ar trebui îngroșată cu ajutorul unei unități de
flotație cu aer dizolvat sub presiune (DAF) și înlăturată din sistem. O altă modalitate este de a
pulveriza o soluție concentrată de clor (0,5 până la 1,0%) direct pe suprafața bazinului biologic
unde spuma este localizată.

1.2. Umflarea (înfoierea) nămolului

Prezența unui supernatant clar deasupra unui nămol cu caracteristici slabe de sedimentare
și compactare și un IVN mai mare de 200 cm3/g indică predominanța microorganismelor
filamentoase, iar nămolul este denumit umflat (înfoiat).
Din punct de vedere al examinării microscopice se disting două tipuri de nămol umflat:
- nămol în compoziția căruia se găsesc densități crescute de microorganisme
filamentoase;
- nămol în componența căruia se găsesc puține microorganisme filamentoase, dar
densități crescute de bacterii zoogleale cu învelișul zoogleal puternic hidratat. Se pare
că una din principalele cauze ale acestei din urmă umflări este calitatea apei uzate,
respectiv substanțele toxice conținute în apă provoacă o creștere a secreției zoogleale
în scopul protejării celulei bacteriene, ceea ce duce la formarea unor flocoane cu
caracteristici slabe de sedimentare.

4
 În sistemele cu nămol activat frecvent apare fenomenul umflării nămolului cauzat de
predominanța microorganismelor filamentoase. Multă vreme fenomenul a fost atribuit în
principal bacteriei Sphaerotilus natans.
Aceasta este o bacterie Gram-negativă, cu dimensiuni de 1,2-2,4 x 3-10 microni, dispusă
în lanțuri, într-o teacă cu grosime uniformă. Sphaerotilus natans utilizează un număr mare de
compuși organici și sintetizează cantități mari de material celular, crește aerob dar tolerează și
cantități mici de oxigen dizolvat și se dezvoltă bine între 5℃ și 25℃ .
Ulterior, pe lângă Sphaerotilus natans au fost observate și alte tipuri de microorganisme
filamentoase (vezi fig 1.3) cum ar fi: Nostocoida limicola, Microthrix parvicella,
Haliscomenobacter hydrossis, Beggiatoa sp., Nocardia sp., bacterii filamentoase tip 1701.

a)

b)

5
c)

d)

e)

6
f)
Fig. 1.3. Microorganisme filamentoase
a) Tiothrix sp.; b) Nostocoida limicola; c) Sphaerotilus natans sp.; d) Haliscomenobacter
hydrossis; e) Microthrix parvicella ; f) Bacterii filamentoase tip 1701

Tipul 1701 este un tip de bacterii filamentoase găsite în multe procese cu nămol activat și
în bazinele de stabilizare a nămolului. Lungimea filamentului este cuprinsă între 10 și 150
microni și aproximativ 1 micron diametru. Filamentul nu este mobil. Se găsește frecvent în
sistemele unde există o concentrație scăzută de oxigen dizolvat. Tipul 1701 crește cu ușurință
utilizând ca substrat carbohidrați simpli și acizi organici și folosind amoniacul ca sursă de azot.
Este strict aerob, cu toate acestea, are capacitatea de creștere la concentrații de oxigen destul
de reduse ( de ordinul 0,1-0,3 O2 mg / l), concentrații mai mici decât cele care susțin creșterea
bacteriilor care formează flocoanele de nămol activat.
Este important de menționat că aceste organisme filamentoase necesită oxigen pentru
creștere și nu proliferează în condiții anaerobe; ele devin o problemă în nămolurile activate
doar atunci când oxigenului dizolvat este prezent, dar la o concentrație scăzută.
Faptul că la apariția fenomenului de umflare contribuie mai multe specii de
microorganisme îngreunează mult decelarea necesităților de mediu care favorizează
dezechilibrarea la un moment dat a biocenozei din bazinul de aerare, permițând dezvoltarea
masivă a microorganismelor filamentoase; fiecare tip de microorganism are condițiile lui
proprii de dezvoltare, condiționate de metabolismul lui specific și de care depind și
caracteristicile morfologice.

7
 Câteva cauze probabile ale umflării nămolului cauzate de microorganismele filamentoase
sunt:
- concentrația oxigenului dizolvat este scăzută în zonele aerobe ale bazinului biologic;
- concentrații ale nutrienților insuficiente;
- pH neadecvat, prea scăzut sau care prezintă variații mari;
- temperatura ridicată a apei uzate;
- încărcare organică cu variații mari
- aport de ape uzate industriale cu concentrații scăzute de nutrienți (azot și fosfor), cum
ar fi de exemplu apele uzate provenite de la fabricile de prelucrare a laptelui
- raportul F:M foarte scăzut
- concentrația de substanță organică biodegradabilă insuficientă.
În tabelul 1.1. sunt prezentate o parte dintre microorganismele filamentoase implicate în
fenomenul de umflare a nămolului activat împreună cu condițiile de operare care favorizează
dezvoltarea lor excesivă.

Tabelul 1.1 Microorganisme filamentoase identificate în nămolul activat și condițiile de proces

asociate .
Tipul de microorganisme filamentoase identificate Condiții de proces
Sphaerotilus natans, Halsicomenobacter hydrossis, Concentrație scăzută de oxigen
Microthrix parvicella, tip 1701 dizolvat
M. parvicella, tip 0041, 0092, 0675, 1851 Raportul F / M scăzut
H. hydrossis, Nocardia sp., Nostocoida limicola, S.
Vârsta nămolului mare
natans, Thiothrix sp., tip 021N, 0914
Timpi de decantare mari în
Beggiatoa, Thiothrix spp., tip 021N, 0914
decantorul secundar

S. natans, Thiothrix spp., Tip 021N, posibil H.

Deficit de nutrienți
hydrossis, tipuri 0041, 0675

pH scăzut (sub 6,5), deficit de

Fungi
nutrienți

O abordare practică de a controla umflarea nămolului cauzată de microorganismele

filamentoase implică:

8
 - Soluții pe termen scurt ce implică tratarea simptomelor (schimbarea raportului de
recirculare a nămolului, adăugarea de reactivi chimici pentru îmbunătățirea
sedimentării și clorinarea);
- Soluții pe termen lung ce implică tratarea cauzei (controlul pH-ului, adăugarea de
nutrienți, modificarea debitelor de aerare și modificarea raportului F: M).

Concentrația oxigenului dizolvat scăzută

Se măsoară concentrația oxigenului dizolvat în diferite locații ale bazinului biologic (în
zona aerobă). Dacă concentrația oxigenului dizolvat este mai mică de 1 mg/l atunci este
insuficient oxigen în bazinul biologic. Se mărește debitul de aer până când concentrația
oxigenului dizolvat crește la 2 – 3 mg/l în diferite locații ale bazinului.
Dacă concentrația oxigenului dizolvat este aproape de zero în unele părți ale bazinului dar
are valori mult mai mari în alte părți, sistemul de aerare trebuie echilibrat sau difuzorii din
anumite părți ale bazinului de aerare trebuie curățați.
Concentrații ale nutrienților insuficiente
Se calculează raportul CBO5 : N (se utilizează azotul Kjeldahl), raportul CBO5 : P. De
obicei raportul optim pentru un sistem cu nămol activat CBO5 : N : P este 100 : 5 : 1.
În general nu există deficit de nutrienți în cazul apelor uzate menajere. Acest lucru poate să
apară doar în cazul în care stația de epurare primește un aport de ape uzate industriale neepurate
sau insuficient epurate.
Dacă concentrația nutrienților în apa uzată este insuficientă:
- microorganismele filamentoase vor predomina în nămolul activat;
- doar o parte din CBO5 va fi redusă.
Doza de nutrienți ar trebui crescută pe măsură ce crește concentrația în CBO5. În
general, amoniacul anhidru este utilizat pentru a adăuga N și fosfatul trisodic este folosit
pentru a adăuga P. Chiar dacă sedimentarea nu este efectiv îmbunătățită, dozarea
nutrienților ar trebui continuată până când problema este identificată și rezolvată deoarece
factorii care duc la o sedimentare necorespunzătoare sunt interconectați.

Variații ale pH-ului

Dacă pH-ul în bazinul cu nămol activat este mai mic de 6,5 sau variază foarte mult,
sedimentarea nămolului activat poate fi afectată deoarece bacteriile pot fi inhibate. Dacă
pH-ul influentului de apă uzată este mai mic de 6,5, probabil problema este descărcarea

9
 apelor uzate industriale. Cea mai bună procedură, dacă este posibil, este de a preveni
problema controlând-o la sursă.
Raportul F/M scăzut
Una dintre caracteristicile microorganismelor filamentoase este că acestea sunt foarte
competitive la concentrații scăzute de substrat, se dezvoltă mult mai repede decât bacteriile
formatoare de flocoane de nămol activat. Pentru a crește raportul F/M o soluție ar fi
creșterea debitului de nămol în exces.
Clorinarea
Microorganismele filamentoase și bacteriile formatoare de flocoane de nămol nu par să
difere semnificativ în ceea ce privește sensibilitatea lor la clor.
Nămolul activat ar trebui expus la un nivel de clor care să afecteze filamentele extinse pe
și de pe suprafața folconului de nămol, lăsând microorganismele din interiorul floconului în
mare măsură neatinse.
Punctul de aplicare al clorului este esențial, ar trebui să fie localizat acolo unde există
condiții de amestec foarte bune. Cele mai folosite puncte de aplicare sunt în nămolul de
recirculare, în debitele de recirculare internă sau direct în bazinul biologic.
Doza de clor și frecvența la care microorganismele sunt expuse la clor sunt cei mai
importanți parametri. Doza este ajustată astfel încât concentrația letală să fie la suprafața
floconului nu și în interiorul acestuia. Doza de clor ar trebuie să se bazeze pe concentrația
nămolului activat din proces.
Dozele eficiente variază în intervalul 1 .... 10 g / kg MLVSS,zi. Inițial, se începe cu o
doză mai mică și se crește gradual doza până când aceasta este eficientă.
Frecvența expunerii este o măsură a modului în care masa de nămol activat este
subiectul unei doze. Frecvența expunerii depinde de rata de creștere relativă ale
microorganismelor filamentoase și a bacteriilor formatoare de flocoane și de eficiența fiecărei
doze. În general au fost utilizate 1....3 expuneri pe zi.
Testele de control ar trebui realizate în timpul clorinării pentru a putea evalua efectele
clorului atât asupra microorganismelor filamentoase cât și asupra bacteriilor formatoare de
flocoane de nămol. Testele trebuie să măsoare sedimentarea (de exemplu, IVN), calitatea
efluentului și calitatea nămolului activat (observare la microscop).
O doză adecvată de clor ar trebui să înceapă să îmbunătățească sedimentarea în 1 - 3
zile. Un efluent tulbure, lăptos și o reducere a îndepărtării CBO5 sunt semne de supraclorinare,
deși o creștere mică a solidelor în suspensie și a concentrațiilor de CBO5 sunt normale în timpul

10
clorinării pentru controlul volumului. Efectele vizibile la microscop ale clorinării asupra
microorganismelor filamentoase includ:
• Granulele de sulf intracelulare (dacă sunt prezente) dispar;
• Celulele se deplasează și citoplasma se fragmentează;
• Filamentele se rup și se dizolvă.
Clorul nu distruge tecile (învelișul) microorganismelor filamentoase și acest determină
sedimentarea slabă a nămolului până când acestea nu sunt înlăturate din sistem. Clorinarea ar
trebuie oprită doar când rămân doar teci goale și nu continuată până la îmbunătățirea IVN.
Adăugarea clorului peste acest punct poate duce la supraclorinare. Deoarece efectele
clorului asupra microorganismelor filamentoase pot fi observate la microscop înainte ca
sedimentarea să se îmbunătățească, observarea la microscop poate fi primul indicator în
controlul microorganismelor filamentoase.

11