Caracteristicile biofilmului din

placa dentară
Curs 13
 Placa bacteriana dentara
• sistem ecologic aderent la suprafaţa dinţilor, format
dintr-un substrat organic şi un complex bacterian, sistem
care formează un biofilm stratificat şi compact şi care nu
poate fi îndepărtat prin simpla spălare cu jet de apă sau
clătire, ci prin raclare sau periaj.
• Cavitatea bucală are mai multe situsuri ecologice care
reprezintă ecosisteme bacteriene foarte diferite:
• limba;
• mucoasa bucală;
• bacterii aderente pe dinţi până la marginea gingivală
• saliva.
 Compozitia placii bacteriene

• Placa bacteriană conţine în jur de 80% apă, din care 50% este
dată de fracţiunea celulară, iar restul de 30% de fracţiunea
acelulară.
•  Greutatea uscată reprezintă 20% din greutatea plăcii bacteriene
si conţine:
• în proporţie de 1\3 o  fracţiune hidrosolubilă  în care intră
proteine, peptide, aminoacizi liberi, polizaharide şi glicoproteine,
• In proporţie de 2/3 o  fracţiune insolubilă, alcătuită
 în cea mai mare parte din proteine alături de care se întâlnesc
lipide, hidrocarbonate şi substanţe minerale în proporţie
aproximativ egală.
 Compozitia placii bacteriene
Compoziţia (uscata) plăcii:
• 70-80% bacterii, de la 200 la 500 de specii diferite, care
formează un conţinut de circa 10 ^8 microorganisme,
printre care se află, de asemenea, mycoplasme, protozoare
si fungi, dar într-un procent mai mic.
• Microorganismele predominante în placa bacteriană sunt:
streptococii facultativ anaerobi şi strict anaerobi (40%) şi
bacili Gram pozitivi facultativ anaerobi şi aerobi (bacili
difteroizi 4l%), urmaţi de bacili Gram negativi
anaerobi(Bacteroides 4% şi Fusiformis 4%), cocii Gram
negativi anaerobi (Veillonella 4%) şi aerobi (Neisseria 3%),
vibrionii anaerobi 2% şi lactobacilii sub l%.
 Compozitia placii bacteriene
• Alături de bacterii, în placă se găsesc celule
epiteliale şi leucocite. Acestea sunt distribuite
într-o matrice extracelulară care conţine
proteine, polizaharide şi lipide provenite din
salivă şi produşii de metabolism bacterian.
• Componenta anorganică a plăcii este
reprezentată de calciu şi fosfor. Creşterea
componentei anorganice duce la
transformarea plăcii în tartru
 Formarea plăcii bacteriene
• Majoritatea bacteriilor din salivă sunt microorganisme de pe limbă şi
mucoasa bucală. Imediat după curăţare (spălare), proteinele salivare se
ataşează selectiv pe suprafaţa dintelui şi formează o peliculă aderentă.
• Pelicula are o grosime de câţiva microni şi cu timpul se îngroaşa.
• Pe această peliculă se depun microorganisme prin ataşare şi
colonizare.
• Pelicula este formată din albumină, glicoproteine, lipide,
fosfoproteine, substanţe din fluidul gingival.
• Într-un interval de ordinul orelor după formarea peliculei, coci şi bacili
Gram (+) din microbiota normală colonizează aceste suprafeţe:
streptococ, actinomicete.
• Aceste bacterii produc glicani extracelulari prin intermediul cărora
aderă la pelicula proteică a dintelui.
• După câteva zile predomină actinomicetele şi începe să se dezvolte
matricea caracteristică biofilmului.
 Formarea plăcii bacteriene
• Aderenţa bacteriilor la peliculă poate fi explicată prin:
• mecanisme electrostatice;
• mecanisme hidrofile;
• printr-o structură specializată a bacteriei (filamente, pili,
fimbrii);
• prin receptori de suprafaţă şi enzime (adezine), punţi
interbacteriene.
• Aderenţa bacteriilor la pelicula iniţială duce la o
acumulare mare, urmată de proliferare microbiană ce
determină realizarea de matrice interbacteriană,
moment care corespunde maturării plăcii bacteriene.
 Formarea plăcii bacteriene
• Bacteriile se asociază şi se ataşează timpuriu de celulele biofilmului,
datorită unui proces de recunoaştere denumit coagregare.
• Coagregarea - proces de recunoaştere intercelulară datorită căreia
bacterii diferite genetic pot să adere prin intermediul adezinelor.
• Adezinele recunosc receptorii proteici, glicoproteici sau polizaharidici
existenţi pe suprafeţele orale şi pe alte tipuri de celule bacteriene.
• Pe lângă polizaharidele matriciale, pe placă se găsesc şi polimeri de
origine salivară. Componentele organice se mineralizează cu ioni de Ca
şi P.
• Placa bacteriană, în absenţa măsurilor de igienă orală, se dezvoltă în 2-3
săptămâni cu o grosime de 50-100 microni.
• Placa se dezvoltă pe suprafaţa dintelui, dar şi în ariile protejate între
dinţi , supra şi subgingival.
• În interiorul placii bacteriene, bacteriile sunt protejate pentru că
difuzarea substanţelor antimicrobiene este foarte limitată (de câteva
sute de ori), iar lizozimul salivar pătrunde foarte greu.
Multiplicarea bacteriană – formarea matricei
- maturarea
• Prin multiplicarea bacteriilor la nivelul peliculei se
eliberează numeroşi metaboliţi organici sau anorganici,
realizându-se legături de coagregare. În acest fel pl.
bacteriana se maturizează şi se formează matricea
interbacteriană.
• Matricea constă într-un amestec de complexe
glicoproteice, polizaharide extracelulare, proteine salivare,
acizi nucleici, ioni.
• Matricea conţine bacterii, în special streptococi, lipide,
proteine, enzime, toxine, metaboliţi toxici, substanţe
anorganice (Ca, P, K, Na) care vor precipita şi vor produce
tartru prin mineralizarea pl. bacteriene.
 Biofilmul

• Biofilmele sunt comunităţi de microorganisme şi

produse extracelulare aderente ferm de un suport
celular sau inert, cu un grad înalt de organizare.
• Bacteriile aderente ale biofilmului au
caracteristici deosebite de bacteriile libere ale
aceleiasi specii, in sensul ca pot prezenta o
rezistenta deosebita fata de actiunea
antibioticelor, dezinfectantelor, precum si de
factorii de aparare ai macroorganismului.
 Biofilmul
• În mediile naturale, comunităţile bacteriene au rol în degradarea materiei
organice şi a poluanţilor.
• Activităţile biologice ale comunităţilor bacteriene sunt rezultatul
cooperării unor bacterii cu capacităţi metabolice complementare.
• Streptococii reprezintă 60-90% dintre bacteriile care colonizează smalţul
dentar în primele 4 ore după periajul dentar.
• Bacteriile colonizatoare primare coagregă numai cu un set de colonizatori
timpurii (Actinomices, Capnocytophaga, Eikenella, Haemophillus,
Prevotella, Veillonella) şi, în general, nu coagregă cu colonizatori tardivi
(Porphyromonas gingivalis).
• Puntea de legătură între cele două categorii de colonizatori este
Fusobacterium nucleatum.
• Boala parodontală este produsă de bacterii din pl. bacteriana, dintre
acestea: Actinobacillus actinomycetem comitans, Porphiromonas
gingivalis, Bacteroides forsythus, sunt cele mai frecvente bacterii Gram
(-), asociate cu periodontita.
  
Factorul microbian în etiologia bolii parodontale

 
• Se consideră că toţi factorii care influenţează etiopatogenia
şi evoluţia parodontopatiei sunt favorizanţi sau
predispozanţi, dar nu constituie cauza parodontopatiei.
• Factorul cauzal este considerat factorul microbian.
• Se poate afirma că factorul determinant este răspunsul
imun al organismului.
• Parodontopatia este rezultatul interacţiunii între complexul
bacterian din placa bacteriană şi răspunsul imun al gazdei,
terenul.
• Unii autori consideră că trebuie inclusă şi trauma ocluzală
drept factor cauzal.
Factorul microbian în etiologia bolii parodontale

• Pentru prima dată Anthony van Leeuwenhoek

(1683) a descoperit nişte “animalicule” în depozitul
moale de pe dinţi.
• Willoughby Miller, în 1890, susţine că pioreea
alveolară este provocată de bacterii nespecifice.
• Waerhaug, în 1950, afirmă rolul plăcii bacteriene în
etiopatogenia parodontopatiei.
• După 1950 se susţine ipoteza acţiunii nespecifice a
plăcii bacteriene în etiopatogenia bolii parodontale.
• După 1975 s-a emis ipoteza acţiunii specifice a plăcii
bacteriene în etiopatogenia bolii parodontale.
Factorul microbian în etiologia bolii parodontale
• Nici unul dintre microorganismele izolate din placă nu satisface
însă condiţiile de patogenitate pentru a se demonstra că este
agentul cauzal al parodontopatiei.
• De aceea, se ia în consideraţie o asociaţie microbiană, complex
bacterian şi nu un anume microorganism care produce boala
parodontală.
• Nu s-a dovedit că se poate provoca boala parodontală prin
inocularea unui anumit microorganism.
• Este dovedit însă că acumularea de pl.bacteriana duce la inflamaţia
parodonţiului şi distrucţia ţesuturilor parodontale, dar, deşi acest
fapt este bine documentat, există destui subiecţi unde acumulări
mari de pl.bact. corespund unor leziuni minime parodontale, iar la
alţi subiecţi cu pl.bact. minimă, apar leziuni mari în parodonţiu şi
răspunsul de vindecare nu apare atunci când se înlătură p. bact.
 Factorul microbian în etiologia bolii
parodontale
• Diagnosticarea şi tratamentul parodontopatiei
trebuie să se bazeze pe înţelegerea
pl.bacteriene şi formării ei, dar şi pe o
înţelegere a interacţiunii complex bacterian –
răspuns imun, care explică evoluţia bolii.
Argumente pro şi contra privind rolul bacteriilor în declanşarea şi evoluţia
bolii parodontale

• 1. Bacteriile acumulate pe dinţi apar după un model predictibil şi într-o

anumită succesiune.
• 2. Acumulările bacteriene pe dinţi sunt asociate bolii parodontale.
• 3. Distrugerea bacteriilor de pe dinţi (p.b.) impiedică de obicei boala
parodontală sau reduce simptomatologia bolii.
• 4. Boala p. apare atunci când parodonţiul răspunde prin inflamaţie la
atacul microbian.
• 5. Interacţiunea complex bacterian - răspunsul organismului poate fi:
• - pacienţi cu pl. bact. şi răspuns normal - fără inflamaţie;
• pacienţi cu pl. bact. şi răspuns anormal - cu inflamaţie.
• 6. Dacă dinţii se curăţă profesional, la fiecare 2 zile, semnele clinice de
gingivită nu apar; gingivita apare ca rezultat al maturării p. b. aşa încât
împiedicarea maturării pl. bact. printr-o igienă dentară bună, este o
metodă de prevenire a bolii parodontale.