Biofilmul plăcii dentare

 Placa dentară este o comnitate de bacterii aderente

 se dezvoltă atât pe suprafețele dure cât și pe cele moi ale cavității bucale

 se compune din:
 bacterii vii
 bacterii moarte
 produse bacteriene extracelulare
 componente din organismul gazdă, în principal derivate din salivă

 Compoziția
 organismele plăcii dentare sunt înconjurate de o matrice organică
 reprezintă aproximativ 30% din volumul plăcii dentare
 este formată din produși derivați din:
 constituenți ai plăcii
 constituenți ai organismului gazdă

 În zona gingivală, proteinele fluidului crevicular vor fi încorporate în placă

 Matricea are rol de:

 rezervă de hrană
 liant între
 bacterii
 bacterii și alte suprafețe

 Componenta microbiană a plăcii

 variază foarte mult de la individ la individ
 la unele persoane placa se formează repede, iar la altele mai încet
 există variații mari și în compoziția plăcii dentare ale aceluiași individ:
 în diferite situri ale aceluiași dinte
 în aceleași situri la dinți diferiți
 în același sit pe același dinte, la momente diferite
 1g conține 2x1011 bacterii - 500 specii

 Distribuția
 Biofilmul plăcii apare pe suprafața dinților și a protezelor sau aparatelor
ortodontice, mai ales în condițiile de igienă bucală precară
 Se găsește în general în zonele anatomice protejate de mecanismele de apărare
ale gazdei (ex. șanțuri și fosete, suprafețe aproximale, sanțurile gingivale)

 Placa dentară se poate clasifica în:

 Pacă dentară supragingivală:
 Placa din fisuri – în special la molari
  Placa aproximală – în jurul punctelor de contact ale dinților vecini
 Placa de pe suprafețele netede ale dinților – suprafețele orale și
vestibulare
 Placa dentară subgingivală
 Placa dentară asociată suprafețelor retentive date de obturații incorecte, lucrări
protetice, aparate ortodontice

Aderența microbiană, formarea biofilmului plăcii

 Aderența microorganismelor la suprafața dentară

 este o condiție necesară pentru colonizare
 este prima etapă
 este urmată de infecția sau invadarea țesuturilor

Formarea biofilmului plăcii

Formarea biofilmului plăcii este un mecanism complex care are următoarele etape:

1. Formarea peliculei:
 adsorbția moleculelor gazdă și bacteriene pe suprafața dentară, formează
pelicula salivară
 un strat subțire de glicoproteine salivare se depune pe suprafața dinților în
câteva minute de la expunerea în cavitatea bucală
 bacteriile orale se atașează inițial de acestă peliculă și nu direct de smalțul
dentar

2.Transportul:
 Mișcare browniană
 Sedimentarea microorganismelor
 Debitul de lichid
 Mișcare bacteriană activă

3. Interacțiuni la distanță:
 Aderența inițială reversibilă
 Forțe de rază lungă și scurtă de acțiune:
 Forțe de atracție van der Walls
 Forțe electrostatice de respingere

4. Interacțiunile de vecinătate:
 Ancorare fermă (ireversibilă)
 Interacțiuni specifice:
 Aderențe: componente proteice extracelulare specifice pe
microorganisme.
 Receptori complementari: proteine, glicoproteine sau polizaharide pe
suprafața peliculelor.
 legături covalent
  Legături ionice
 Legături de hidrogen

 timpul de generare a bacteriilor în placa dentară variază considerabil (de la

minute la ore)
 diferite bacterii
 condiții diferite

5. Coagregarea și coadeziunea:
 bacteriile noi se atașează la cele atașate anterior, prin către receptori specifici
 colonizatorii inițiali se atașează la suprafața dintelui - furnizează
substrat pentru atașarea colonizatorilor secundari
 acestea creează un mediu favorabil pentru supraviețuirea
colonizatorilor secundari
 Prevotella intermedia
 Prevotella loeschii
 Fusobacterium nucleatum
 Porphyromonas gingivalis
 Capnocytophaga

6. Maturarea biofilmului
 procesul continuă, având ca rezultat creșterea confluentă, și formarea
biofilmului
 se maturează în complexitate odată cu trecerea timpului
 Biofilmul
 este o comunitate complexă, funcțională
 alcătuit din una sau mai multe specii microbiene
 amplasate într-o matrice de exopolizaharide
 atașate între ele sau de o suprafață solidă
 o suprafață inertă (ca smalțul dentar, acrilatul din
protezele dentare, plasticul cateterelor)
 o suprafață organică, vie (suprafața valvulară a inimii)
 din punct de vedere arhitectural biofilmul nu este o structură compactă
plană, asemănătoare cu o bucată de beton
 agregările microbiene sunt dispuse sub formă de coloane sau în
formă de ciupercă, întrepătrunse de canale de apă care asigură
transportul de metaboliți și substanțe nutritive

 Din punct de vedere arhitectural biofilmul nu este o structură compactă plană,

asemănătoare cu o bucată de beton
 Interacțiune stereochimică foarte specifică
 Formă de știulete de porumb: bacterii gram-negative lungi acoperite cu
coci
 Perie pentru eprubetă: bacterii lungi acoperite cu mici bacili mobili
flagelați
  Bacteriile care colonizează această comunitate se pot desprinde
 pot intra în faza planctonică (suspendate în salivă)
 pot fi transportate către noi site-uri unde se repetă întregul ciclu de colonizare

Rezistența la antibiotice

 Organismele din biofilm sunt mult mai rezistente la antibiotice și chimioterapice decât
organismele planctonice din cauză că:
 matricea biofilmului oferă o barieră în calea difuziei antibioticelor, și astfel
oferă protecție
 dezvoltarea toleranței bacteriene la concentrațiile mici de antibiotice din
matricea biofimuli, duce la formarea de fenotipuri și/sau genotipuri rezistente
 potențialul redox și pH-ul diferite în profunzimea matricii biofilmului,
contribuie la inactivarea efectului medicamentelor.
 activitatea metabolică lentă a bacteriilor din matricea biofilmului permite de
asemenea dezvoltarea fenotipurilor antibioticotolerante
 legarea antibioticelor de polizaharidele extracelulare din matricea biofilmului,
duce la o nouă scădere a concentrației acestora
 accesul scăzut al mecanismelor de apărare ale organismului gazdă datorită
protecției oferite de matricea biofilmului

 Problema rezistenței la antibiotice a organismelor din biofilmul plăcii dentare nu este

un motiv de îngrijorare datorită posibilității curățirii mecanice.

Formarea tartrului dentar

Formarea tartrului

 Ionii de calciu și fosfat din salivă pot fi depozitați în straturile profunde ale plăcii
dentare (saliva fiind suprasaturată cu acești ioni)
 Dacă placa dentară crește nefiind ”deranjată” de igiena orală, atunci bacteriile
degenerate din comunitatea culminantă pot acționa ca factori de inițiere ai
mineralizării
 Procesul este accelerat de fosfatazele și proteazele bacteriene care degradează
unii inhibitori ai calcificării din salivă
 Aceste procese duc la formarea cristalelor de fosfat de calciu insolubil care
fuzionează și formează masa calcifiată a plăcii, numită tartru

Structura tartrului

 În flora tartrului
 predomină
 cocii
 bacilii
  bacterii filamentoase (în special în straturile superficiale)
 ocazional
 organisme spiralate

 tartrul supragingival conține mai multe bacterii Gram-pozitive

 în tartrul subgingival predomină organismele Gram-negative

 În unele regiuni (în special suprafața externă)

 cocii se atașează de suprafața microorganismelor filamentoase
 având o dispoziție asemănătoare coceanului de porumb
 bacteriile filamentoase tind să se orienteze perpendicular pe suprafața smalțului
 produc un efect de palisadă (asemănător carților de pe raft)

 Tartrul are o suprafață aspră și este porors

 servește ca rezervor pentru toxinele bacteriene care sunt dăunătoare țesutui
parodontal (ex.lipopolizaharidele)
 așadar îndepărtarea tartrului este esențială pentru menținerea sănătății
parodontale

Rolul florei orale în infecțiile sistemice

 Recent s-a demonstrat că bolile orale date de placă, în special boala parodontală, pot
altera cursul și patogeneza a numeroase boli sistemice
 Bolile cardiovasculare:
 Endocardita infecțioasă
 Ateroscleroză
 Infecții miocardice
 Infarct miocardic
 Pneumonie bacteriană
 Diabet

 Au fost descrise trei mecanisme care fac legătura între infecțiile orale și bolile
sistemice secundare:

 Infecții metastatice
 microorganismele ajung în circulația sangvină prin leziuni ale mucoasei
bucale (extracții dentare sau alte manopere sângerânde)
 rezultând boli ca enocardita infecțioasă

 Leziuni metastatice
 produse bacteriene cum ar fi enzime citolitice, exotoxine și endotoxine,
ajung în sistemul cardiovascular al persoanelor cu parodontită

 Inflamații metastatice

 Factorii de risc pentru boala parodontală pot fi și factori de risc pentru boli sistemice
cu ar fi bolile cardiovasculare.
  Aceștia includ fumatul, stresul, vârsta,rasa ori etnia, sexul masculin.

 Biofilmul subgingival:
 rezervor enorm de bacterii în special Gram-negative
 conține o sursă continua de lipopolizaharide (LPS, endotoxine) care induc
răspunsuri vasculare majore
 mai departe LPS cresc numărul de molecule de adeziune ale celulelor
endoteliale și secreția de interleukina-1 și al factorului de necroză tumorală-α
(TNF-α).

 Parodonțiul este un rezervor de citokine:

 revărsarea acestor mediatori în circulația sangvină poate induce sau agrava
efectele sistemice

 În afară de binecunoscuta legătură dintre endocardită și bacteriemia orală

 nu există legături evidente care să indice că flora orală sau produși ai acesteia
inițiază sau perpetuează anumite boli sistemice

 Oricum nu există indoială că igiena orală este importantă

 pentru a preveni bolile orale
 pentru menținerea stării de sănătate generală