COLEGIUL DE TEHNICA DENTARA

BIBLIOGRAFIE ANUL II
AN UNIVERSITAR 2008-2009
DISCIPLINA DE APARATE ORTODONTICE FIXE ŞI MOBILE

1 E.Bratu, O.Grivu-Eruptia normala si patologica, Ed.Helicon, Timisoara, 1996

2 Eugenia Cura, M. Rusu-Paradontologie pediatrica, Ed.”Apollonia”,Iasi, 1997
3 P. Firu –Prevenirea dizarmoniilor dentoalveolare, Ed.Medicala, 1997
4 Al. Dumitrescu, N. Ionescu-Odontogeneza si mineralizarea dintilor, Ed. Cerna,
Bucuresti, 1997
5 St.Lacatusu –Caria exploziva-Ed. Cronica, Iasi, 1996
6 St.Lacatusu –Caria dentara exploziva-probleme de mineralizare, Ed. Junimea,
Iasi, 1998
7 J.J.Murray – The prevention of dental disease, Oxford Medical Publication, 1989
8 M.Ursachi, V.Burlui, A.Pudru – Semiologie stomatologica, Ed.Apollonia, 1997
9 Luca R. – Metode locale de prevenire a cariei in santuri si fosete, Ed.Cerma,
Bucuresti, 1998
10 P. Firu – Stomatologie infantila, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1974
11 . P. Firu – Prevenirea dizarmoniilor dentoalveolare, Ed. Medicala, 1977
12 . D. Stanciu, V. Dorobat – Ortodontie, Ed. Medicala, 1991
CURS I
PLACA BACTERIANĂ

Este definită ca un depozit moale, alb-gălbui, de natură glico-lipido-

proteică, fără structură aparentă, care conţine o floră microbiană
diversă, aglutinată cu resturi alimentare, celule epiteliale descuamate
şi săruri minerale salivare, care aderă pe dinte, constituind un
ecosistem bine adaptat mediului, cu activitate metabolică intensă şi
potenţial patogenic.
Localizare
 Cavităţi carioase – prin sistarea periajului pe hemiarcada afectată.

 Obturaţii coronare defectuoase – adaptare marginală deficitară, finisaj

incorect, modelări în exces.

 Aparate gnato-protetice incorect adaptate.

 Aparate ortodontice – care suplimentează retenţia de placă bacteriană

asociată cu malpoziţia dentară.

 Dinţi – microscopia electronică a relevat că placa nu este prezentă pe

toată suprafaţa smalţului, ci preponderent în treimea cervicală, şanţuri,
gropiţe şi fisuri ocluzale şi pe suprafeţele aproximale.

 Mucoasa bucală – limbă şi obraji.

Compoziţia
 Fracţie organică – glucide, lipide, proteine salivare şi microbiene.

 Fracţie anorganică – în funcţie de vârstă şi localizare sunt prezenţi:

calciul, fosfor, magneziu, flor în stare ionică sau legaţi de proteine.

 Apă.

 Ecosistem microbian natural complex, eterogen şi dinamic, format

prin agregare bacteriană şi multiplicare (între 250-300 mil./mg
greutate placă).
 Cavitatea orală este colonizată încă de la naştere cu specii microbiene
saprofite: Streptococus salivarius, Veillonella, Lactobacil şi Candida
albicans. În primele luni apar: Streptococus sanguis şi mutans.În
placa cu o vechime de 2-3 zile apar Corynebacterium, Neisseria,
Bacteroides; în placa cu o vechime de 4-5 zile apar fusobacteriile,
actinomicetele, bacteriile filamentoase, iar după acest interval spiril şi
spirochete.
Formarea plăcii bacteriene
Iniţial se formează pelicula dobândită, film acelular subţire,
amicrobian, rezultat prin absorbţia selectivă de glicoproteine salivare
cu acid sialic la suprafaţa smalţului dentar.
Se depune la câteva minute după o curăţire mecanică minuţioasă,
creşte în grosime în interval de ore, iar la 24 de ore prezintă semne
histologice de iniţiere a colonizării bacteriene.
Colonizarea bacteriilor se realizează la 24 de ore după o curăţire
mecanică.
Ataşarea iniţială se realizează pe seama încărcăturii electrostatice
diferite a matricei (-) şi bacteriilor (-) prin intermediul ionilor de
calciu (2+) din salivă. Se formează colonii primare dispuse în insule,
care apoi confluează.
Acumularea ulterioară de bacterii formează colonii secundare şi se
realizează în mai multe maniere:
 Prin polimeri bacterieni extracelulari cu rol de substrat adeziv

 Prin polimeri salivari pentru care bacteriile prezintă receptori de

suprafaţă

 Prin aderenţă interbacteriană între structuri de suprafaţă

 Prin adezine.

Activitatea plăcii bacteriene

 Procese metabolice care duc la formarea ei prin sinteza de polizaharizi
intracelulari, care revine tulpinilor de Streptococ mutans. În prezenţa
enzimelor extracelulare (glucoziltransferază, fructoziltransferază) din
zaharoză se sintetizează glucani şi fructani.

 Glucanii îşi împletesc structurile filamentoase realizând glicocalixul

plăcii bacteriene, cu rol de stabilizator al matricei intermicrobiene şi
oferind suprafaţă funcţională pentru colonii bacteriene anaerobe,
 pentru virajul de săruri minerale, pigmenţi şi resturi alimentare din
salivă. Importanţa lor derivă din vâscozitatea crescută şi
degradabilitatea redusă. Fructanii formează depozite extracelulare de
consum în aportul glucidic insuficient

 Sinteza de polizaharizi intracelulari revine tot Streptococului mutans,

care sintetizează din substraturi hidrocarbonate diverse, polizaharizi
intracelulari cu structură asemănătoare glicogenului, care se stochează
intracelular şi servesc ca rezervă în absenţa consumului.

 Prin scindarea polizaharizilor intracelulari se formează acizi (lactic,

piruvic, acetic) care iniţiază atacul acid cu care debutează caria
dentară. Prin glicoliză în prezenţa enolazei microbiene pe care o
interceptează fluorul

Compoziţia plăcii la o săptămână

 Stratul I – format din glicoproteine salivare cu aspect amorf, acelular,
care trimit prelungiri cu aspect de reţea dendritică între lamelele
smalţului; conţine prolină, glicină, acid glutamic.

 Stratul II – reprezintă placa bacteriană matură, formată din substanţă

amorfă şi colonii microbiene de Streptococi, coci şi bacili gram+ şi
gram-, bacterii filamentoase, fusobacterii, actinomicete, spirili şi
spirochete, între care apar fenomene de simbioză, comensalism,
competiţie şi antagonism bacterian.

 Stratul III – cel mai superficial situat, care conţine glicoproteine,

celule descuamate, hidrocarbonate, săruri minerale şi fluor.

Acţiunile plăcii bacteriene

 La adăpostul plăcii bacteriene se formează şi se acumulează acizi prin
fermentarea unei mari varietăţi de hidrocarbonate; producţia rapidă şi
masivă de acid în placa supragingivală iniţiază prin demineralizarea
smalţului caria dentară.

 Expune marginea gingivală liberă şi epiteliul de ancoraj la agresiunea

microorganismelor prin enzime proteolitice şi toxine microbiene, care
pot lichefia substanţa intercelulară a epiteliului gingival, distrug
 bariera epitelială declanşând inflamaţia gingivală şi lichefiază fibrele
de susţinere ale dintelui diminuând tonusul manşonului gingival cu
determinarea pungilor parodontale.

 Scade constant şi îndelungat pH-ul (5,2).

În apariţia cariei dentare sunt implicate

 Consistenţa şi compoziţia alimentelor

 Iatrogenia stomatologică, care crează spaţii suplimentare de retenţie

 Inserţiile înalte ale mucoasei gingivale

 Educaţia sanitară insuficientă

CURS II
MIJLOACE MECANICE DE ÎNDEPĂRTARE A PLĂCII
BACTERIENE
Periajul dentar
Controlul plăcii bacteriene reprezintă baza profilaxiei afecţiunilor dento-
parodontale. Fără o combatere eficientă a plăcii bacteriene nu se obţin
succese terapeutice de durată. O bună igienă poate fi menţinută prin 2-3
periaje zilnice, manuale sau electrice.
Periajul trebuie să îndepărteze:
 Resturile alimentare

 Placa bacteriană aderentă pe dinţi

 Placa bacteriană flotantă de pe mucoase şi limbă.

Colorarea plăcii bacteriene cu o soluţie revelatoare obiectivează depozitele

de placă peridentare şi oferă o motivaţie pentru periaj. Pot fi folosite: fuxina
bazică, iodul, albastrul de metil, pastilele de eritrozină

Tehnici de periaj
 Periajul orizontal se realizează cu periuţa în poziţie orizontală, prin
mişcări de du-te – vino şi are dezavantajul că repartizează resturile
alimentare sub punctele de contact, produce recesiune şi miloliză pe
canini.
 Periajul vertical se realizează cu periuţa în perpendiculară pe
suprafeţele libere ale dinţilor, prin executarea de mişcări în axul
longitudinal al dintelui, în direcţie cervico-incizală, dar are
dezavantajul că nu curăţă zonele cervicale şi aproximale

 Periajul circular se realizează cu dinţii în ocluzie, periuţa executând

mişcări circulare simultan la maxilar şi la mandibulă. Are avantajul că
este uşor de realizat şi de învăţat, dar este ineficientă cervical şi
aproximal. Este recomandată copiilor.

 Periajul Charters se realizează cu o perie medie cu peri rotunjiţi, care

se aşează într-un unghi de 450 spre ocluzal şi execută mişcări
vibratorii. Are avantajul că permite masajul gingival.

 Periajul Stillman se realizează cu o periuţă semidură, cu peri rari,

care se aplică oblic la 450 spre gingival, astfel încât jumătate din peri
 să fie repartizaţi pe gingie, iar restul pe dinţi. Se execută o presiune
până la albirea gingiei şi mişcări scurte gingivo-ocluzale. Este
recomandat pentru pacienţii cu recesiuni şi abrazii cervicale.

 Periajul Bass se realizează cu o perie medie cu peri rotunjiţi, care se

aşează într-un unghi de 450 spre ocluzal şi execută mişcări de scoatere
activă şi insinuare în spaţiile interdentare. asigură protecţie canină şi
se realizează pe grupe de 2-3 dinţi care sunt periaţi pe feţele
vestibulare, orale şi în final pe feţele ocluzale, prin mişcări de
translaţie.

MIJLOACE DE ÎNDEPĂRTARE A PLĂCII BACTERIENE

Periuţe de dinţi
 Capul activ are o lungime de 2-3,2 cm, care conţine 2-4 rânduri de
peri, formate din 5-12 smocuri, cu o înălţime medie de 8-9,5 mm.

 Gâtul periuţei este îngust, cu o lungime de 4-7 cm, în linie dreaptă sau
în unghi de 10-170, care creşte eficienţa igienizării. Poate fi simplu sau
articulat.

 Mânerul periuţei este rigid, lung de 10-12 cm, cu profile care permit
priza digitală.

 În funcţie de duritate există periuţe moi cu diametrul perilor de 0,2

mm, puţin eficiente în îndepărtarea plăcii bacteriene, dar recomandate
 pacienţilor cu hiperestezie. Există periuţe medii, cu diametrul perilor
de 0,3 mm, eficiente având o agresivitate medie pentru colete şi
gingie. Periuţele dure, au diametrul perilor de 0,4 mm, sunt agresive
pentru marginea gingivală şi dentară şi recomandate pacienţilor
sănătoşiPerii sunt repartizaţi în număr de 20-40 pe smoc şi pot fi:

 Naturali – proveniţi de la porc, conţin un canal medular şi au

terminaţii neuniforme. Sunt friabili, receptivi la umectare,
înmuiere şi contaminare bacteriană.

 Artificiali – omogeni ca formă şi dimensiune, sunt elastici,

rezistenţi la rupere şi înmuiere, subţiri şi scurţi sau duri şi lungi,
cu capete drepte sau rotunjite. Se schimbă de 2-3 ori pe an,
atunci când capetele perilor s-au uzat

Periuţe electrice de dinţi

 Au capul mai scurt, execută un număr mare de mişcări (4200/min),
liniare, circulare sau combinate din care rezultă o curăţire eficientă.
Sunt indicate pentru copii cu handicap fizic sau mental, bolnavi
spitalizaţi, indivizi cu manualitate deficitară şi pacienţi de ortodonţie.
Sunt agresive pentru ţesuturile dento-parodontale şi restaurări.
Paste de dinţi conţin
 Apă deionizată.

 Componenta abrazivă – este reprezentată de carbonat şi fosfat de

calciu, bicarbonat de sodiu, clorură de sodiu, silicat de aluminiu.

 Substanţe tensio-active cu acţiune detergentă.

 Umectanţi – glicerină, sorbitol.

 Agenţi de legare – celuloză alginat.

 Aromatizante – eugenol, mentol.

 Coloranţi, conservanţi.

 Agenţi antiplacă – clorhexidină, fosfat de amoniu, triclosan, fluoruri.

Adausuri – vitamina K, parasimpatico-mimetice

Mijloace suplimentare
 Firul dentar – este realizat din nylon, poate fi răsucit sau nerăsucit,
cerat sau necerat, fluorizat sau nefluorizat. Se recomandă firul
nerăsucit şi necerat. 30 de cm de fir dentar înfăşurat pe degete sau
aplicat în furculiţă trec sub punctul de contact interdentar şi execută
mişcări vestibulo-orale cu sprijin dentar.

Periuţele interdentare sunt de 2 feluri: unismoc, conice şi monotufe.

Insinuate între dinţi, ele execută mişcări scurte vestibulo-orale, fiind indicate
pentru igienizarea corpurilor de punte, aparatelor ortodontice fixe şi a
furcaţiilor molare descoperite

Stimulatoare – dispozitive triunghiulare din lemn moale sau materiale

plastice, folosite direct sau prevăzute cu mâner, de două tipuri: perioaid, cu
secţiune circulară şi stimudent cu secţiune triunghiulară. Sunt indicate pentru
igienizarea spaţiilor cu retracţie gingivală uşoară sau accentuată
 Hidropulsoarele – dispozitive de irigaţii intraorale, care îndepărtează
placa neaderentă şi neorganizată de pe mucoasa bucală, corpuri de
punte şi aparate ortodontice fixe. Vehiculează sub o oarecare presiune
clorhexidină 0,2%, fluoruri, antibiotice cu spectru larg, uree. Se
execută două clătiri zilnice care durează 2-3 min.
PERIAJUL PROFESIONAL
 Procedura de îndepărtare a plăcii bacteriene mature şi aderente,
executată de personal calificat la şedinţele de dispensarizare a
pacienţilor, cu o frecvenţă medie de 2-3 ori pe an.

 Indicată la pacienţi sănătoşi de 2-3 ori pe an, la pacienţi cu afecţiuni

parodontale la 2-3 luni, înainte de sigilări şi fluorizări.

Tehnica de lucru include o etapă de uscare a dinţilor cu aer comprimat şi de

aplicare a soluţiei revelatoare prin badijonaj pe toate suprafeţele dinţilor.
Tabletele revelatoare tind să coloreze placa mai puţin dramatic

Îndepărtarea profesională a plăcii bacteriene necesită cupe, perii şi

polipante antrenate de piesa de mână în mişcări rotatorii şi paste de
profilaxie care conţin fluor şi produse detarsive de diferite durităţi.
 Se începe cu perierea feţelor vestibulare şi orale ale dinţilor de la linia
mediană spre ultimul dinte prezent, folosind cupe de cauciuc,
deoarece periile traumatizează gingia. Se execută sistematic mişcări
apico-incizale pe fiecare dintePe suprafeţele ocluzale se folosesc
periuţe ascuţite, antrenate în mişcări antero-posterioare şi circulare.

 Pe suprafeţele aproximale se foloseşte firul de flossing, care trece sub

fiecare punct de contact şi se deplasează vestibulo-oral.

 Şedinţa se încheie cu o evaluare colorimetrică opţională a plăcii,

pentru eventuale reveniri.
AIR FLOW
 Este o metodă eficientă de îndepărtare efectivă a plăcii bacteriene,
coloraţiilor extrinseci şi a plăcii de pe aparate ortodontice fixe, mult
mai rapidă decât tehnicile convenţionale, care constă în antrenarea
unei pulberi ce conţine oxid de aluminiu, bicarbonat şi piatră ponce cu
dimensiuni variabile de 20-50 pm, la presiunea de 7-11 atm. Necesită
digă, succiune de mare viteză, sistem de filtre. Metoda nu este
periculoasă pentru dinte dar poate perturba pacienţii cu afecţiuni
respiratorii cronice.
DETARTRAJUL MANUAL
 Tartrul de pe suprafeţele libere ale dinţilor se suprimă prin
desprinderea sa cu agăţarea şi smulgerea depozitelor în direcţie
coronară, folosind trapezoidele şi foaia de mirt.

 Tartrul de pe feţele aproximale se desprinde prin mişcări de împingere

vestibulo-orale pe sub punctul de contact, cu secere şi foi de mirt.

Necesită tehnică, instrumentar activ şi ascuţit şi evitarea derapării cu lezarea

părţilor moi.
DETARTRAJULULTRASONIC
 Aparatul converteşte undele sonore de mare frecvenţă în energie
mecanică şi vibraţie. Unităţile ultrasonice conţin rezervoare de apă,
sisteme de lustruire cu apă, aer sau bicarbonat de sodiu şi vârfuri
vibratoare care îndepărtează placa, tartrul şi coloraţiile extrinseci.

 Este indicat pentru îndepărtarea tartrului supragingival, a plăcii

bacteriene supragingivale şi subgingivale, pentru îndepărtarea
depozitelor aderente epidentare şi a coloraţiilor extrinseci şi pentru
îndepărtarea cimentului după tăierea inelelor ortodontice.

 Se execută mişcări circumferenţiale eliptice pe câte 6 grupe de dinţi şi

pe toate feţele, iar şedinţa se încheie cu lustruirea suprafeţelor
detartrate cu cupe şi polipanturi în rotaţie şi paste de profilaxie cu
spumă de mare.

DETARTRAJUL SUBGINGIVAL
 Se realizează cu instrumente de mână, după suprimarea factorilor
iritativi locali şi reducerea fenomenelor inflamatorii gingivale.

 Chiuretele au părţi active în formă de seceră sau răzuşă şi realizează

mişcări de scoatere activă în sens apico-gingival al depozitelor de
tartru de pe pereţii dentari ai pungilor parodontale. Simultan chiuretele
 îndepărtează ţesutul de granulaţie de pe peretele intern al pungii
parodontale până la reducerea semnificativă a sângerării.

 Suprafeţele radiculare detartrate se lustruiesc şi netezesc cu pile

subgingivale, instrumentar rotativ sau ultrasonic.
CURS IV

Antiseptice
 Sunt agenţi antibacterieni de utilizare locală care vin în completarea
debridării mecanice şi fac parte din arsenalul terapeutic prevenind şi
oprind creşterea bacteriană sau distrugând microorganisme.

 Gama largă de antiseptice vine în diferite forme: băi orale, spray-uri,

geluri şi paste de dinţi care se aleg documentat în funcţie de
concentraţie, substanţa activă şi perioada de utilizare.

 CLORHEXIDINA

 Este o biguanidă clorurată, dezinfectant de largă utilizare

datorită toxicităţii reduse şi spectrului larg antibacterian.

 În concentraţie obişnuită este bacteriostatic prin alterarea

structurii de suprafaţă a peretelui bacterian.

 În concentraţie mare (peste 0,2%) este bactericid prin

precipitarea proteinelor şi acizilor nucleici bacterieni.

 Forma folosită este digluconatul de clorhexidină 0,1-0,2%.

 Bacteriostatic şi bactericid

 Putere de adeziune şi retenţionare pe suprafeţele dentare, o

treime din produs persistând un minut după clătire

 Eficacitate stabilă 8-12 ore

 Inactivată de sânge, puroi, etc.

 Forme farmaceutice: băi bucale şi geluri folosite zilnic, care

determină coloraţii brune dentare, descuamarea mucoasei şi
perturbarea gustului şi periochipul care se introduce direct în
punga parodontală unde se dizolvă în 7-10 zile.
 BETADINA

 Conţine iod şi surfactant

 Este un agent oxidant capabil să penetreze peretele microbian,

iar intracelular blochează proteinele citoplasmatice

 Acţiune antibacteriană pe gram + şi gram –

 Spectru larg şi acţiune antibactericidă la simplul contact

 Dă alergii frecvente, colorează dinţii şi limba, produce

disfuncţie tiroidiană şi este contraindicat în sarcină

 Se foloseşte în băi orale cu concentraţie de 10%.

 HEXETIDINA

 Antiseptic de sinteză derivat din pirimidină

 Acţiune antibacteriană prin blocarea sintezei de ATP şi

antifungică

 Efect superior sau egal cu clorhexidină

 Retenţionare mai slabă pe suprafeţele dentare.

 SANGUINARIA

 Alcaloid de sinteză extras din Sanguinaria canodensis

 Proprietăţi antibacteriene şi antiinflamatorii prin inhibarea

adeziunii bacteriene la pelicula dobândită.

 FENOLII

 Acţionează prin denaturarea proteinelor şi membranei

citoplasmatice.

 LISTERINA
  Ulei esenţial cu spectrul larg de acţiune, inhibă enzimele
bacteriene, are acţiune antiplacă şi antiinflamatoare, produce
senzaţie de arsură şi tulburări de gust.

 TRICLOSAN

 Antibacterian de sinteză folosit în apele de gură şi pastele de

dinţi cu spectrul larg şi acţiune antibacteriană selectivă.

 SĂRURI CUATERNARE DE AMONIU

 Antiseptice cationice, cu acţiune antibacteriană slabă, folosite în

apele de gură.

 AGENŢII OXIDANŢI

 Peroxidul de hidrogen are spectrul larg pe anaerob şi viruşi,

diminuează inflamaţia gingivală şi produce pe termen lung
ulceraţii gingivale întârziind cicatrizarea.

 Concentraţie 10%, folosit în irigaţii profesionale după

eliminarea tartrului.
CURS V
FLUORIZAREA
 Metodă de prevenire a cariei dentare şi depunerii de placă, care îşi
exercită efectele benefice pe trei nivele: dintele, placa bacteriană şi
osul alveolar.

Acţiunea fluorului asupra dintelui

 Creşte rezistenţa smalţului dentar, diminuându-i solubilitatea în acizi;

 Favorizează formarea de cristale adamantine mai stabile;

 Diminuează demineralizarea în procesul carios;

 Favorizează remineralizarea în caria incipientă;

Imprimă dintelui o morfologie favorabilă

 În profilaxia cariei dentare este importantă prezenţa unei pături
superficiale de smalţ bogat în fluor realizată prin transformarea
matricei minerale adamantine în fluorapatită.

 Se admit două reacţii diferite între fluor şi substanţa minerală a

smalţului dentar: o reacţie de înlocuire a grupărilor hidroxi cu fluorul,
din care rezultă fluorapatita şi o reacţie care conduce la formarea
fluorurii de calciu.

 Creşterea rezistenţei la carie se obţine chiar în situaţia în care doar

30% din grupările hidroxi au fost înlocuite cu fluor şi se datorează
celor două efecte stabilizatoare:

 Creşterea forţelor de legătură – prin apariţia de punţi

suplimentare de hidrogen

 Creşterea rezistenţei la acizi.

 Administrarea de fluor în perioada formării dinţilor influenţează

forma şi volumul dentar, diminuă frecvenţa fisurilor profunde şi
 cariogene, favorizând conformarea de şanţuri şi gropiţe aplatizate,
imprimă smalţului duritate, strălucire şi o tentă albicioasă şi
stimulează formarea de cristale de apatită mai mari şi perfecte
structural.

Acţiunea fluorului asupra microorganismelor

 Inhibă producerea de acid lactic la pH sub 5;

 Alterează proprietăţile adezive interbacteriene împiedicând asocierea

bacteriilor;

 Inhibă producerea de enzime bacteriene şi reduce populaţia

microbiană;

 Inhibă formarea de glucoză 6-fosfat la nivelul peretelui bacterian prin

blocarea metabolismului glucidic şi a enolazei;

Inhibă dezvoltarea Streptococului mutans

Acţiunea fluorului în carie
 Fluorul favorizează remineralizarea smalţului, formând cicatrici
cristaline de fluorapatită prin precipitare. Eliberat în decalcificările de
dezut ale cariei, fluorul determină după fiecare atac carios formarea de
fluorapatită.

 Fluorul inhibă demineralizarea sub placa bacteriană, combinându-se

cu protonii în pH acid, stabilizează căderea pH-ului, previne cavitaţia
şi formează fluorapatita.

Fixarea fluorului în smalţ

 Fluorul de poate fixa în smalţ preeruptiv, în faza de maturare
posteruptivă şi după erupţie. Fluorului fixat în dinţii umani i se
atribuie două origini diferite:

 Fluorul de constituţie, administrat endogen, fixat pe matricea

dinţilor şi integrat în scheletul mineral; provine din apa
fluorurată şi pastilele de fluor între luna a 4-a i.u. Şi până la 15
ani.
  Fluorul de absorbţie obţinut prin contact direct cu aplicaţiile
topice sau clătirile cu fluor, care continuă toată viaţa.

Administrarea fluorului
 Tabletele de fluor (LAW, Concadent, Zimafluor) se administrează la
indicaţia doctorului între 0-3 ani şi până la 12-14 ani la copii cu:
carii rampante în dentiţia temporară şi mixtă, carioreceptivitate
mare, copii cu afecţiuni cronice şi copii cu retard intelectual.

 Dozajul variază cu vârsta: 0-2 ani necesită 0,25 mg fluor/zi; 2-4 ani
necesită 0,5 mg fluor/zi; între 4-14 ani se administrează 1 fluor
mg/zi. Tabletele de fluor conţin 0,5-1 mg fluorură de sodiu.

 Perioada cea mai importantă pentru fluorizarea generală este vârsta 0-

6 ani în care se maturizează smalţul dinţilor temporari şi se formează
mugurii dinţilor permanenţi care vor încorpora în matricea adamantină
fluorul endogen. Sunt necesare pentru acţiunea profilactică 256 de zile
de medicaţie pe an.

Aplicaţii topice locale de fluor

 Badijonarea cu soluţii lichide conţinând produse de fluor presupune
un periaj profesional prealabil, frecarea suprafeţelor dentare izolate
cu periuţe impregnate cu soluţii timp de 4 min. Şi se iniţiază la 3
ani, într-un ritm de 2 aplicaţii/an. Soluţiile folosite conţin fluorură
de sodiu 1%, aminofluoruri şi soluţii APF.

 Varnishurile cu fluor reprezintă o încercare de reţinere a fluorului în

contact cu smalţul pe perioade mai lungi de timp. Se folosesc
varnishuri adezive cu fluorură de sodiu 5%, care se aplică pe o
hemiarcadă izolată şi periată cu bulete de vată sau microbureţi, pe
toate suprafeţele dentare timp de 2 minute.Metoda se recomandă în
leziunile carioase incipiente şi la marginile cervicale dentare.

 Gelurile cu fluor conţin: fluorură de sodiu (3 aplicaţii la 10 zile la

vârsta de 3, 7, 10 şi 13 ani, fluorură de staniu (2 aplicaţii/an),
aminofluoruri şi Epoxidit (2 aplicaţii/an).Se aplică prin badijonare
 şi frecare a suprafeţelor dentare periate şi izolate cu microbureţi timp
de 4 min.Se aplică în portamprente fabricate sau din poliuretan timp
de 4 min. (există portamprente cu membrană din cauciuc poros sau
poliuretanice şi gutiere transparente).

Clătirile orale reprezintă o metodă simplă şi convenabilă de fluorizare

locală. Se recomandă fluorura de sodiu 0,05% pentru folosirea
zilnică şi 0,2% în clătirile săptămânale. 10 ml de soluţie se plimbă
în gură 1-2 min fără a se înghiţi. S-au testat ape de gură cu fluorură
de sodiu 2%, fluorură de staniu 1-4%, monofluor fosfat 3-5% şi
aminofluoruri 1,25%.Reduc incidenţa cariei dentare cu 40% pe 2-3
ani.

Fluorizarea comunitară
 Apa fluorizată presupune ajustarea concentraţiei de fluor la 1 ppm de
acid hidrofluosilicic sau silicofluorură de sodiu în rezerva de apă de
băut. Peste 150 milioane persoane din 30 de ţări beneficiază de
rezerve de apă fluorizată cu reducerea la jumătate a numărului de carii
la copii din aceste regiuni în condiţii de maximă siguranţă.

 Sarea de masă cu fluor a fost introdusă în Elveţia în 1955.

Concentraţia de 90 ppm fluor în sarea de masă s-a dovedit eficientă
în prevenirea cariei dentare la copii în condiţiile unui consum constant
de 1 g sare/zi.
  Laptele fluorurat a fost considerat vehicolul optim pentru fluor la
copiii care consumă laptele, dar consumul variază, iar dificultăţile
tehnice au redus produsele fluorurate.

Terapia cu fluor
 Se execută exclusiv de medic, care alege între:

 Aplicaţiile profesionale bianuale de geluri sau soluţii cu fluor.

 Clătirile orale zilnice sau săptămânale cu produse fluorurate.

 Tabletele de fluor în zone cu apă nefluorurară şi la pacienţi cu carii

rampante, carioreceptivitate mare, handicap fizic sau mental şi
condiţii medicale cronice. Medicul coordonează şi controlează
sumaţia aplicaţiilor de fluor, înregistrând pentru fiecare pacient
sursele de fluor şi frecvenţa folosirii lor:

 Se informează asupra concentraţiei de fluor în apa de băut şi a

consumului zilnic de apă.

 Se informează de compoziţia pastei de dinţi (1 cm de pastă

conţine 0,25 mg fluor) şi a apei de clătire orală.

 Cuantifică fluorul din sare, lapte, alte produse (0,12 mg

fluor/masă/zi).

 Guma de mestecat aduce 0,113 mg. Fluor pe tabletă.

Prescripţia de fluor ia în calcul pentru fiecare pacient criteriile Axelsson

 Prevalenţa cariilor în trecut.

 Carioreceptivitate mare peste 2 leziuni carioase noi/an.

 Indicatori externi de risc: frecvenţă ridicată a consumului de

hidrocarbonate, obiceiuri alimentare şi nivel socioeconomic.
  Factori culturali de risc: igienă, îngrijiri dentare neregulate şi
nerespectarea măsurilor profilactice.

 Dentiţia temporară se supraveghează profilactic prin

 Recomandări de dietă.

 Controlul plăcii prin instruirea părinţilor şi periaje profesionale

la 3-6 luni.

 Terapie cu fluor prin aplicaţii bianuale de geluri, pastă de dinţi

şi apă de gură cu fluor zilnic, iar în zone nefluorizate şi la
pacienţi cu carioreceptivitate mare, tablete de fluor.

 Dentiţia mixtă se supraveghează profilactic prin

 Recomandări de dietă.

 Controlul plăcii prin instruirea părinţilor şi periaje profesionale

la 3-6 luni. Revelarea plăcii ca mesaj motivaţional pentru
periajul manual şi mijloacele suplimentare.

 Terapie cu fluor prin aplicaţii bianuale de geluri, pastă de dinţi

şi apă de gură cu fluor zilnic, iar în zone nefluorizate şi la
pacienţi cu carioreceptivitate mare, tablete de fluor.

 Sigilări.

 Dentiţia permanentă se supraveghează profilactic prin

 Recomandări de dietă.

 Controlul plăcii prin instruirea părinţilor şi periaje profesionale

la 3-6 luni. Revelarea plăcii ca mesaj motivaţional pentru
periajul manual şi mijloacele suplimentare.

 Terapie cu fluor prin aplicaţii bianuale de geluri, pastă de dinţi

şi apă de gură cu fluor zilnic, iar în zone nefluorizate şi la
pacienţi cu carioreceptivitate mare, tablete de fluor.
  Dispensarizare la 3-6 luni.

 Sigilări.

Excesul de fluor zilnic duce la fluoroză dentară

CURS VI
SIGILAREA
 este definită ca aplicarea şi aderarea mecanică a unui material
compozit pe suprafaţa demineralizată a smalţului, acoperind şanţurile
şi fisurile ocluzale şi izolându-le de mediul oral.

Se pot distinge schematic 3 tipuri de fosete:

 de formă aplatizată;

 de formă profundă;

 de formă profundă şi anfractuoasă (ampulară).

Şanţurile şi gropiţele ocluzale sunt colonizate de microorganisme

diferite de cele observate la nivelul suprafeţelor dentare libere. Pentru
Meiers, colonizarea unei fisuri se face prin intermediul salivei ceea ce
implică o compoziţie bacteriană dependentă de componenta
bacteriană din salivă în momentul erupţiei dentare. Svanberg şi
Loesche au demonstrat că bacteriile specifice ca Streptococus mutans
colonizează fisura ocluzală cu plecare de la o anumită concentraţie
salivară.
Fisurile ocluzale conţin o masă densă şi compactă de bacterii care
formează bariere mai importante decât cele reprezentate de plaga de
pe suprafeţele libere şi care se opune penetrării de substanţe.
Se urmăresc în general 4 etape de lucru:
 Prepararea dintelui prin curăţire riguroasă în zona de intervenţie
folosind perii, cupe, polipanturi abrazive acţionate mecanic

 Izolarea dintelui urmăreşte să nu impieteze adeziunea răşinii prin

persistenţa umidităţii. Această etapă extrem de delicată nu permite
folosirea şi adaptarea digii pe dinţi permanenţi în erupţie
  Demineralizarea acidă a şanţurilor şi gropiţelor timp de 60 sec. cu acid
fosforic de concentraţie variabilă între 30-50% urmată de clătire cu
apă. Aria de demineralizare se întinde în şanţuri şi fisuri şi pe o rază
de 3-4 mm în jurul lor pe pantele cuspidiene. Spălarea 5-10 sec. şi
uscarea atentă a smalţului identifică designul demineralizării.
Contaminarea umedă în această etapă mai mult de 1 min. compromite
sigilarea

 Aplicarea sigilantului respectă indicaţiile producătorului. Materialele

auto sau fotopolimerizabile se aplică prin pensulare sau cu aplicatoare
în mijlocul fisurii, sunt încurajate să curgă liber pe toată lungimea,
apoi se suplimentează materialul până când fisura este complet
ocupată

 Evaluarea, ajustarea şi reevaluarea identifică defectele marginale,

porii şi interferenţele ocluzale minore.

Protocolul operator include:

 Curăţirea suprafeţei dentare

 Izolare

 Demineralizare

 Aplicarea sigilantului

 Fotopolimerizare

 Ajustare

În cele mai multe cazuri de eşec a terapiei prin sigilare pot fi

identificate câteva cazuri comune care reduc retenţia clinică:
 amestecarea sau agitarea sigilantului pregătit pentru aplicare;

 aplicatoarele cu cap sferic sunt preferate căci permit aplicarea de

cantităţi minime de material în situsuri specific indicate;

 evitarea contaminării cu salivă pe durata atacului acid şi în timpul

prizei auto sau fotoinduse care poate produce defecte subsuperficiale
după atingerea echilibrului prin sorbţia apei;

 evitarea folosirii materialelor cu termen de garanţie depăşit sau ţinute

în condiţii necorespunzătoare care capătă vâscozitate crescută prin
captarea aerului;

 îndepărtarea incompletă a peliculei şi debrisurilor de pe suprafeţele

selectate;

 gravare acidă necorespunzătoare cu agenţi diluaţi prin expunere

insuficientă sau pe suprafeţe insuficient extinse;

 spălare insuficientă a soluţiei de demineralizare, contaminare umedă

cu săruri şi reducerea tensiunii superficiale;

 contaminare cu apă, ulei şi salivă pe durata prizei auto – sau

fotoinduse a sigilantului;
  fotopolimerizare incorectă prin menţinerea tijei la distanţă prea mare,
expunere limitată, utilizarea unui sigilant expus anterior la lumină sau
depăşit.

 Cea mai frecventă frecvenţă de refacere a tratamentului şi

reintervenţie asupra sigilării este de 6 luni (18 %). Problema evaluării
postoperatorii presupune controlul vizual al:

 denudării suprafeţelor fisurate sau a şanţurilor ocluzale;

 pierderi parţiale sau totale de sigilant;

 coloraţiei marginale brune sau galbene datorate contaminării la

locul de aplicare;

 supraextinderilor sigilantului peste smalţul gravat acid şi

identificarea extensiilor subţiri care vor ceda la forţele ocluzale
plasate direct.

RESTAURAREA SIGILATĂ PREVENTIVĂ

 Este un procedeu alternativ de restaurare a dinţilor permanenţi tineri
care necesită preparaţii minime în fisurile cariate, dar nu şi în şanţurile
adiacente susceptibile.
 Se execută cavităţi minime de clasa I, care se obturează, iar şanţurile
şi gropiţele adiacente se sigilează în acelaşi timp.

 Cavitatea se prepară cu freze sferice diamantate mici la turbină, cu Air

Abrasion sau cu water laserul terapeutic.