Apraxia de vorbire la copii (Childhood Apraxia of Speech 

– CAS) este un sindrom cu

origine în planificarea motorie care afectează capacitatea practică a individului de a-şi planifica
vorbirea.
Cauzele acestui sindrom sunt absenţa de input senzorial sau tulburările de planificare
motorie şi nu anomaliile de ton, lipsa de tonus muscular sau lipsa de motivaţie. Un copil
cu apraxie vrea şi încearcă să vorbească, dar nu ştie cum să vorbească. Este ca şi cum
ar sta în întuneric, în mijlocul unei camere circulare cu sute de uşi, şi ar încerca să
găsească uşa pe care trebuie s-o deschidă.
Caracteristicile cele mai importante ale apraxiei sunt incoerenţa în producerea
sunetelor, tulburările motorii orale, imitaţia verbală deficitară, ritmul de vorbire deficitar
(prozodie) etc. În unele cazuri, apraxia poate fi tulburarea principală, iar în altele se
poate manifesta ca parte a altor tulburări mai complexe, cum ar fi autismul, retardul
mental, paralizia cerebrală.
Între 2 și 4 ani, odată cu dezvoltarea limbajului, simptomele devin mai evidente, copilul
manifestând greutate în a-și poziționa corect buzele și limba pentru pronunție, apar
distorsiuni ale sunetelor, copilul face trecerea cu greutate de la o silabă la alta, imitația
verbală este deficitară și vocabularul este redus semnificativ. Copilul încearcă să
vorbească, dar nu poate.
„Copiii cu apraxie au dificultăți de coordonare și folosire a limbii, buzelor, gurii și maxilarului pentru a
produce sunetele vorbirii cu precizie, astfel încât de fiecare dată când spun același cuvânt, îl produc în mod
diferit și, chiar și părinții lor au dificultăți în a înțelege ce spun”, explică medicul pediatru specializat
în terapie comportamentală, Cheryl Tierney, de la Colegiul de Medicină Pennsylvania.
Nu toți copiii cu apraxie sunt la fel. Semnele și simptomele listate mai jos pot să nu fie
prezente concomitent la toți copiii. Este importantă evaluarea copilului de către un
specialist în patologia limbajului care are cunoștințe despre apraxie, pentru a exclude
alte cauze ale tulburărilor de vorbire. În general, trebuie să fiți atenți la următoarele
simptome:
La un copil foarte mic:
- Bebelușul nu bânguiește, bababaaa, cucucuuu.
- Primele cuvinte sunt întârziate, și incomplete – lipsesc sunete.
- Are doar câteva consoane și vocale.
- Probleme de combinare a sunetelor, poate face pauze lungi între sunete.
- Simplifică cuvintele înlocuind sunetele dificile cu unele mai ușoare sau omițând
sunetele dificile (deși toți copiii mici fac asta, cei cu apraxie o fac mai des).
- Poate avea probleme cu alimentația.
La un copil mai mare:
- Face erori de sunet inconsistente care nu sunt rezultatul imaturității.
- Capacitatea de înțelegere a limbajului este superioară celei de exprimare.
- Are dificultăți de imitare a limbajului, dar limbajul imitat este mai clar decât cel
spontan.
- Ezită, pare să bâjbâie când încearcă să producă sunete sau să își coordoneze buzele,
limba și maxilarul pentru a face mișcări cu scop.
- Are dificultăți mai mari în pronunția clară a cuvintelor mai lungi sau a propozițiilor,
decât a celor scurte.
- Dificultățile cresc când e anxios.
- Se face greu înțeles, mai ales de către ascultători nefamiliari.
- Vorbește sacadat, monoton, subliniază silaba sau cuvintele greșite.
Potențiale alte probleme:
- Întârzierea dezvoltării limbajului.
- Alte probleme de limbaj expresiv, cum ar fi confundarea ordinii cuvintelor sau
dificultăți de amintire a cuvintelor.
- Dificultăți de motricitate fină, mișcare/coordonare.
- Hiper sau hiposensibil în zona gurii (poate să nu îi placă spălatul pe dinți sau
alimentele crocante, dificultăți de identificare a obiectului din gura prin atingere) – sau
dimpotrivă, caută stimularea orală excesiv.
- Copiii cu apraxie pot avea dificultăți când învață să citească, silabisească sau scrie.
Cum se diagnostichează apraxia?
Un audiologist va efectua o evaluare a auzului pentru a exclude o posibilă deficientă de
auz, ca o cauză posibilă a dificultăților de limbaj.
Un specialist în patologia limbajului cu experiență și cunoștinte despre apraxie va
coordona evaluarea. Acesta va evalua abilitățile de coordonare oral-motorie ale
copilului, melodicitatea limbajului și dezvoltarea sunetelor vorbirii.