TULBURARILE DE LIMBAJ

De multe ori, în activitatea la clasă întâlnim copii care au dificultăți de învățare, nu

atât din cauza unui retard psihologic ori a dezinteresului, cât determinate de un deficit în
înțelegerea, expresia ori capacitatea de a folosi limbajul, ori acesta este instrumentul
princeps pentru achiziționarea cunoștințelor și relaționarea interumană.

Este important din acest motiv să cunoaștem tulburările de limbaj și modul în care
afectează acestea capacitatea de învățare a elevilor noștri.

Ce este o tulburare de limbaj?

Termenul de „tulburare de limbaj” face referire la întârzierea sau tulburarea care

interferează cu dezvoltarea şi comportarea normală a limbajului şi comunicării copilului.
Aceste tulburări pot fi în sfera articulatorie/fonologică, a fluenţei, vocii, comunicării
argumentative şi alternative sau în sfera auzului.

Tulburarea limbajului rezultă din întârzierea dezvoltării conținutului, formei sau folosirii
limbii vorbite. Conținutul se referă la lucrul despre care se vorbește sau se înțelege. Forma se
referă la aspectul și sonoritatea unităților de limbaj și combinațiilor acestora, cum ar fi 
sfârșitul cuvintelor, cuvintele sau structura unei propoziții. Folosirea limbii vorbite face
trimitere la motivul pentru care persoanele comunică și modalitățile în care aceștia construiesc
conversații în baza a ceea ce cunosc despre interlocutor și context. Un copil cu o tulburare de
limbaj, poate manifesta dificultăți în oricare dintre aceste arii.

O tulburare de limbaj poate fi, în același timp, receptivă sau expresivă. Este important să
determinăm dacă copilul are o tulburare de limbaj receptiv, expresiv sau pe amândouă, înainte
de examinarea caracteristicilor acesteia, legate de formă, conținut și uz.

Tulburarea de limbaj receptiv reprezintă dificultatea de a asculta sau înțelege limbajul.

Dificultatea poate fi la nivelul cuvântului (vocabular/cunoașterea cuvântului) și/sau la
nivelul propoziției (sintaxă/morfologie). Printre caracteristicile tulburării de limbaj
receptiv, sunt enumerate:

-       Dificultate de menținere a atenției în timpul prezentărilor orale;

-       Abilități de ascultare reduse;

-       Dificultăți în urmarea indicațiilor;

-       Memorie deficitară pentru informații prezentate verbal;

 -       Dificultate în reținerea conceptelor de pe o zi pe alta;

-       Vocabular receptiv limitat;

-       Dificultate în înțelegerea cuvintelor cu înțeles multiplu;

-       Dificultate în categorizarea cuvintelor sau conceptelor asociate;

-       Dificultate în înțelegerea limbajului figurativ;

-       Dificultate în înțelegerea conceptelor de spațiu, timp și cantitate.

Tulburarea de limbaj expresiv este caracterizată de dificultate în producția limbajului

care să exprime intenția unui mesaj și poate implica și dificultăți în uzul cuvintelor, găsirea
acestora, formularea de propoziții și/sau abilități de comunicare conversațională. Copilul
poate manifesta:

-       Vorbire în cuvinte și fraze incomplete sau incorecte;

-       Folosirea gesturilor ca substitut pentru limbajul verbal;

-       Uz incorect al pronumelor, pluralului și posesivității;

-       Dificultate în acordul subiectului cu predicatul;

-       Dificultate la povestire sau descrierea unui eveniment sau procedură, în secvență

logică;

-       Vocabular limitat;

-       Găsirea cu dificultate a cuvântului potrivit care să exprime înțelesul mesajului;

-       Pauze în vorbire și/sau substituția cuvântului cu expresii ca ”ăăă...” sau ”mm...”;

-       Evitarea discursului public;

-       Dificultate în interacțiune.

Formele tulburării de limbaj

O tulburare de limbaj poate fi, în acelaşi timp, receptivă sau expresivă. Este important
să determinăm dacă copilul are o tulburare de limbaj receptiv, expresiv sau pe
amândouă.  Tulburarea de limbaj receptiv reprezintă dificultatea de a asculta sau întelege
limbajul. Dificultatea poate fi la nivelul cuvântului şi/sau la nivelul propoziţiei.

Tulburarea de limbaj expresiv este caracterizată de dificultate în pronunţia limbajului

care să exprime intenţia unui mesaj şi poate implica şi dificultăţi în utilizarea cuvintelor,
găsirea acestora, formularea de propoziţii şi/sau abilităţi de comunicare conversaţională.
 Tulburarea de formă a limbajului expresiv se manifestă prin substituții, omisiuni,
inversuni etc.

Tulburarea de conținut a limbajului expresiv presupune obținerea unui răspuns corect

gramatical adeseori, căruia, însă, îi lipsește sensul. Conținut slab dar cu articulare și intonație
corecte.

Tulburarea de uz a limbajului expresiv descrie asimilarea regulilor comunicării sociale ,

dar imposibilitatea de a le folosi pentru a comunica. De exemplu, o persoană poate să
cunoască formulele de adresare socială, dar să nu le folosească în mod corespunzător. De
asemenea, menținerea topicii conversaționale, reprezintă o dificultate, precum și inițierea
conversației sau uzul comunicării nonverbale.

Tulburările în sfera fonetică a limbajului descriu dificultăți în:

-       Recunoașterea cuvintelor lungi sau scurte;

-       Identificarea silabelor;

-       Recunoașterea și producerea rimelor;

-       Identificarea poziției sunetelor în cuvânt (poziție inițială, mediană și finală);

-       Discriminarea diferențelor dintre foneme;

-       Identificarea literelor din care este format cuvântul;

Tulburarea de limbaj pragmatic se referă la dificultăți în sfera:

-       Interacțiunii cu adulți sau colegi;

-       Încălcării regulilor conversaționale;

-       Contact vizual deficitar;

-       Întreruperi frecvente;

-       Comentarii irelevante;

-       Repetare a conținutului;

-       Inducerea confuziei interlocutorului;

-       Dominarea conversației;

-       Imposibilitatea interpretării semnelor nonverbale;

Tulburarea articulatorie a limbajului expresiv descrie dificultăți în:

 -       Inteligibilitatea discursului;

-       Emiterea corectă a sunetelor (apar omisiuni, substituții, inversiuni și distorsiuni);

Tulburarea de fluenţă se referă, mai comun, la balbism. Este reprezentată de

tulburarea ritmului şi fluenţei vorbirii. Dificultăţile pot fi repetiţii ale cuvintelor sau ale
anumitor părţi, prelungiri de sunete, ezitări îndelungate între cuvinte, grimase şi mişcări
neobişnuite ale corpului.

Tulburarea de voce este caracterizată prin: tonalitate mai înaltă sau mai joasă, în
relaţie cu vârsta cronologică sau sexul, nazalizarea sunetelor, voce răguşită sau volum
nepotrivit în timpul discursului.

Deficienţa de auz presupune pierderea capacităţii auditive, parţială sau totală. Oricare

ar fi gradul pierderii auditive, în apariţia în timpul preşcolarităţii, poate conduce la
reducerea comportamentelor verbale şi a limbajului.

Deficienţele de limbaj implica grade diferite de dificultate în receptarea, procesarea,

interpretarea, organizarea, formularea şi/sau exprimarea informaţiei. Câteva recomandări
pe care profesorii şi familia le pot folosi pentru a sprijini persoana cu tulburare de limbaj,
sunt:

-          Reducerea distractorilor vizuali şi auditivi înainte de oferirea

instrucţiilor;

-          Folosirea prompt-urilor vizuale;

-          Stabilirea contactului vizual anterior începerii activităţii;

-          Vorbire clară şi în ritm mai lent;

-          Indicaţii în paşi mici;

-          Încurajarea repetiţiei mesajului interlocutorului pentru asigurarea

înţelegerii acestuia;

-          Corectarea în timp real a pronunţiei;

-          Folosirea recompenselor sociale  pentru motivare.

Tulburările de spectru autist, întârzierea mintală și specificul tulburărilor de limbaj

întâlnite în aceste condiții.

După cum indică prevalența acestei condiții în ultimii ani, din ce în ce mai frecvent
veți întâlni la clasă copii (diagnosticați sau nu) cu TSA (tulburări din spectrul autismului).
 Deşi dezvoltarea limbajului poate diferi, copiii diagnosticaţi cu autism, descriu
tulburări, în anumite grade, ale comunicării. În timp ce unii pot fi nonverbali, alţii pot
prezenta vocabular dezvoltat cu deficite în ceea ce se cheamă pragmatica limbajului.

Deoarece autismul este o dizabilitate de origine biologică afectând funcţionarea

cerebrală, este foarte probabil ca ceea ce a cauzat autismul, să fi cauzat şi alte dezechilibre
în funcţionarea creierului, şi autismul fără alte dizabilităţi asociate, va fi foarte rar întâlnit.
Astfel multe persoane cu autism vor avea şi alte probleme care duc în continuare la
dificultăţi de limbaj. Dificultăţile severe de învăţare sau dificultăţile specifice de limbaj
asociate, înseamnă că dezvoltarea generală a limbajului este mult întârziată şi intr-o
proporție semnificativă de cazuri, individul rămâne nonverbal. Aceasta poate fi pentru că
acestui copil îi lipsesc mecanismele înnăscute pentru a învăţa structura limbajului.

Cel mai adesea vom întâlni dificultăţi în achiziţia limbajului extinse la toate formele
sale, inclusiv limbajul semnelor. Limbajul vorbit, în autism, variază de la lipsa totală  până
la o aparentă facilitate în utilizare. Posibil, ca principala caracteristică este eşecul în
folosirea limbajului în scopul comunicării sociale. Copilul autist tinde să vorbească mult
mai puţin decât un copil tipic, manifestând o dorinţă extrem de redusă de comunicare.

Printre tulburările comune ale limbajului persoanelor cu autism, sunt descrise:

-          Ecolalie – vorbire în oglindă

-          Vorbire robotică, tulburări în tonalitate, ritm;

-          Dificultăţi în folosirea pronumelor;

-          Dificultăţi în găsirea cuvintelor potrivite fără oferirea indicilor

nonverbali sau limbajului corporal;

-          Dificultăţi în sfera topicii subiectului, contactului vizual, formulelor de

adresare şi contactului fizic;

-          Dificultăţi în înţelegerea limbajului;

O formă aparte a tulburărilor de spectru autist – sindromul Asperger – prezintă niște

particularități interesante. Intelectul copilului este normal, iar în unele cazuri există chiar
supradotare. Ineficiența comunicării în acest caz este determinată de faptul că acest copil nu
poate decripta indicii nonverbali ai comunicării cu celălalt, nu știe cum să inițieze un dialog,
nu are o teorie a minții, care să-l ajute să înțeleagă faptul că celălalt are propria sa
perspectivă, un alt punct de vedere, alte interese etc.

Copilul cu sindorm Asperger poate să aibă un vocabular vast, chiar peste vârsta lui.
Interesele sale sunt, însă, restrânse, idiosincratice. Poate îl preocupă dinozaurii, calculele
matematice, ori mersul trenurilor. Grație intelectului și posibilităților sale de memorare, el va
putea reține și apoi reproduce un număr mare de informații conexe temei care-i preocupă.
Acesta nu este însă un dialog. Copilul poate vorbi minute în șir despre ceea ce lui îi captează
interesul, neizbutind să descifreze plictisul/dezinteresul interlocutorului și să își adapteze
discursul celuilalt.

Disabilitatea mintală în relaţie cu limbajul

Conform DSM V există

-          Disabilitate usoara (IQ 50-70)

-          Disabilitate moderata  (IQ 35-50)

-          Disabilitate severa (IQ 20-35)

-          Disabilitate mentala profunda -  IQ mai mic decat 20.

Severitatea, deci incadrarea in aceste categorii se face mai curand luand in

calcul functionalitatea, autonomia in 3 domenii: practic, social, conceptual.

Tipul de tulburare şi gradul acesteia, în prezenţa unei întârzieri  mintale, variază de

la un individ la altul. Însă toate persoanele diagnosticate, prezintă întârzieri în sfera
limbajului, fie că este vorba despre întârzieri uşoare sau severe din perspectiva faptului
că dezvoltarea limbajului şi înţelegerea acestuia, depind de buna funcţionare a
intelectului. Aici, vârsta mintală a copilului, nu corespunde cu coeficientul dezvoltării
sale. Aşadar, discutăm  despre manifestări în sfera limbajului, precum:

-          Dezvoltarea întârziată a articulării - dizartrie

-          Apraxie (dacă este cazul) – tulburări de programare motorie;

-          Balbism;

-          Înţelegere mai bună dar exprimare defectuoasă;

-          Conţinut redus, determinat de un vocabular restrâns;

-          Omisiuni de cuvinte de legătură;

-          Inteligibilitate redusă;

-          Afectarea anumitor sunete.

 
Integrarea copiilor cu tulburari de limbaj in gradinita

Educatia integrata se refera in esenta la integrarea in structurile invatamantului de masa a

copiilor cu cerinte educative speciale in educatie:copii cu deficiente senzoriale, fizice,
intelectuale, defavorizati socio-economic si cultural, copii din centrele de asistenta si ocrotire,
copii cu usoare tulburari socio-afective si comportamentale, sau copii cu tulburari de limbaj,
caz analizat in lucrarea de fata.

În literatura romaneasca de specialitate mai este intalnita si sub denumirea de educatie

incluziva sau invatamant integrat. In cazul tarii noastre, sistemul invatamantului special este
organizat prin analogie cu sistemul invatamantului obisnuit, cuprinzand urmatoarele tipuri de
forme: invatamant prescolar-gradinite speciale, grupe speciale pe langa gradinite obisnuite sau
prin integrarea individuala in gradinite obisnuite(cu sau fara forme/structuri si servicii de
sprijin si asistenta sociala). Ceea ce este de remarcat este faptul ca: invatamantul trebuie
adaptat la cerintele copilului si nu copilul trebuie sa se adapteze la cerinte prefabricate. O
pedagogie centrata asupra copilului este benefica pentru toti cei care studiaza in conditii cat
mai normale.

Scoala obisnuita(incluziva) trebuie sa recunoasca si sa reactioneze la diversele cerinte ale

elevilor armonizand atat diferitele stiluri de a invata cat si diferitele grade de reusita scolara,
asigurand o educatie de calitate pentru toti prin: programe de invatamant adecvate, organizare
eficienta, strategii didactice concrete, folosirea optima a resurselor si parteneriat cu celelalte
institutii ale comunitatii.

In aceasta lucrare ne referim in principal la copii cu tulburari usoare de vorbire care pot fi
integrati usor intr-o gradinita normala. Atunci cand ne referim la dezvoltarea copilului trebuie
retinut un aspect foarte important: dezvoltarea este un proces individual si desi etapele de
dezvoltare sunt atribuite copilului in general, acestea tin de unicitatea lui. Astfel chiar daca
educatorul sau parintele identifica anumite intarzieri in dezvoltare nu trebuie sa se grabeasca
in a da un diagnostic de copil cu probleme sau cu nevoi speciale de educatie. Insa in cazul
tulburarilor de limbaj, daca acestea sunt identificate la copil, trebuie luate o serie de masuri de
corectare cu ajutorul unor exercitii de limbaj.

Nu trebuie uitat faptul ca acesti copii au aceleasi nevoi ca si cei cu dezvoltare tipica: sa
comunice(asa cum pot), sa se joace, sa-si controleze mediul fizic si social, sa fie iubiti si
acceptati, sa se simta in siguranta, sa isi dezvolte abilitatile la maximum de potential.
Diferenta consta ca acesti copii au nevoie de strategii si metode speciale adaptate nevoilor lor,
iar in cele mai frecvente cazuri daca intre familie si educator este o buna colaborare copilul
depaseste cu succes acea tulburare.

Educatorii trebuie sa-si concentreze eforturile spre imbunatatirea cailor prin care ei raspund
tuturor copiilor dintr-o clasa, priviti ca individualitati. Scopul cadrului didactic este de ai ajuta
pe toti elevii sa dobandeasca succesul in clasa, inclusiv pe cei care au deficiente sau dificultati
particulare de depasit.

Tulburarea de limbaj face parte din tipologia categoriilor de cerinte educative speciale
urmarite in materialul UNESCO. Prin Cerinte Educationale Speciale intelegem acele
„necesitati educationale complementare obiectivelor generale ale educatiei scolare, necesitati
care solicita o scolarizare adaptata particularitatilor individuale si/sau caracteristice unei
deficiente (ori tulburari de invatare), precum si o interventie specifica, prin
reabilitare/recuperare corespunzatoare”(T. Vrasmas 2001). Registrul acestora in conceptia
UNESCO cuprinde: dificultati(dizabilitati) de invatare, intarziere mintala/dificultati severe de
invatare, tulburari(dezordini) de limbaj, dizabilitati fizice/motorii, deficiente vizuale,
deficiente auditive, tulburari emotionale si de comportament(UNESCO 1995).

Termenul de „deficienta semnifica absenta, pierderea sau alterarea unei structuri ori a unei
functii anatomice, fiziologice sau psihologice. Deficienta poate fi rezultatul unei maladii, a
unui accident, dar si a unor conditii negative din mediul de dezvoltare al unui copil”.

Experienta educatorilor spune ca „insusirea limbajului, a priceperilor si competentelor de

comunicare la varsta prescolara pot fi formate mai lesne si mai calitativ pe baza textelor din
literatura pentru copii, in cadrul asa-numitei activitati verbal artistice”(Tamara Barsanu,
2005). Astfel, precum sustin si psihologii, in procesul de comunicare, limba si vorbirea (care
apar ca si conditii ale comunicarii), au ca suport cuvinte alese, expresii frumoase si modele
lingvistice bine gandite si corect formulate de catre scriitori. Textele literare contribuie
concomitent si la imbogatirea cunostintelor copiilor din diverse domenii ale stiintelor. Ca
rezultat al procesului de formare a activitatii verbal-artistice, inceput in copilaria timpurie,
apare treptat si „competenta comunicarii”, rezultat al unei munci tematice insistente si
complicate a cadrelor didactice in parteneriat cu parintii si copii. Functia de comunicare ca
functie de baza a limbajului se dezvolta intens, avand unele particularitati. Prescolarul
comunica doar cu cei apropiati sau cu cei pe care ii cunoaste bine. Aceasta comunicare se
produce in cadrul unei situatii concrete si este generata de actiuni sau obiecte, infaptuindu-se
cu ajutorul vorbirii situative. Vorbire situativa pe deplin inteleasa de interlocutori, care cunosc
situatia in cauza. Tipic pentru vorbirea situativa este omiterea subiectului subanteles, care este
inlocuit in cea mai mare parte de pronume. De aceea limbajul prescolarului este impestritat de
„el,””ea”si ”ele”.

Prima masura luata de educator in sprijinul acestor copii este aceea de a discuta cu familia
pentru orientarea acesteia spre un specialist in vederea interventiei adecvate.

In unitatile unde nu exista logoped activitatea educatoarelor vizand corectarea tulburarilor de

limbaj la copii este mai intensa, responsabilitatea ce le revine modifica cantitativ accentul
importantei acestui demers.

Practica a dovedit ca atitudinea educatoarei trebuie sa dovedeasca calm, bunavointa,

atractivitate, sa-i incurajeze si sa-i mobilizeze pe toti copii in efectuarea exercitiilor. Nu se va
eticheta nici un copil ca deficient de vorbire, ci se va cauta sa se creeze o atmosfera colegiala,
oprindu-i pe copii sa rada de colegii lor, care au pronuntat gresit. Conduita si atitudinea de
ansamblu a cadrului didactic trebuie sa demonstreze celorlalti copii ca i se acorda cu tulburari
aceeasi valoare ca si celorlalti, respectandu-se principiul democratic al valorii egale. Trebuie
evitata compatimirea evidenta, mila sau alte conduite inadecvate care pot semnifica
devalorizarea. Ori de cate ori este posibil trebuie exprimate aceleasi asteptari si stabilite limite
similare in invatare, ca si pentru ceilalti copii. Este necesara multa rabdare, in corectarea
tulburarilor de limbaj, exercitiile dovedindu-si eficacitatea in timp.

Integrarea copiilor cu tulburari de vorbire in programul gradinitei este facilitata de realizarea

parteneriatului intre parinti si gradinita. Parintii fiind cei care detin cele mai multe informatii
despre copil. In general, relatia de parteneriat presupune reuniuni de informare a parintilor cu
privire la continuturile si metodele didactice, la programele grupelor, presupune sedinte cu
parintii, participarea acestora la serbari, excursii etc. In mod special, relatia gradinitei cu
parintii copiilor cu tulburari de vorbire este nu numai benefica, ci si necesara, ea furnizand
informational specificul dizabilitatii copilului, precum si tot ceea ce pana in momentul
includerii in invatamantul de masa a copilului a constituit contextul de dezvoltare  a
acestuia(incluzand necesitati de ordin fizic sau psihic si factori motivationali).

De mare importanta sunt informatiile referitoare la factorii de influenta negativa care ar trebui
sa fie evitati(fobii, neplaceri, stimuli negativi, atitudini care determina inhibarea sau izolarea).

Buna comunicarea parinte-educator sau chiar comunicarea parinte-copil, in contextul

integrarii copilului in institutia gradinitei asigura un bun echilibru.

Pentru integrarea cu succes a copiilor cu tulburari de limbaj in invatamantul de masa,

in grupele obisnuite de copii sunt necesare:

-existenta unor centre de resurse, informare si comunicare

-formarea initiala si continua a cadrelor didactice in aceasta problema

-adaptarea si flexibilitatea curricumului prescolar,

-evaluarea progresului scolar al copiilor cu tulburari de limbaj,

-implicarea si incurajarea participarii parintilor

-schimbul de informatii

-consilierea parintilor in masura solicitarilor si a necesitatilor

-mobilizarea resurselor umane disponibile si competente.

Atitudinea educatoarei si a celorlalte persoane din mediul apropiat al copilului are o foarte
mare importanta asupra vorbirii acestuia, in special asupra fixarii unor dificultati de
pronuntare si de articulare ca tulburarile de limbaj. Sunt daunatoare pentru copil si
dezvoltarea sa, din partea parintilor atat o atitudine hiperexigenta, cat si una prea permisiva,
ambele conducand la perturbarea relatiilor dintre parinti si copii si la formarea la acestia a
unor conditii indezirabile. Conduita echilibrata, comunicarea corecta frecventa cu copilul,
antrenarea sa in viata si in unele probleme ale familiei sunt de natura sa il stimuleze sub toate
aspectele, sa-i dezvolte increderea in sine si atitudinile voluntare.

Vorbirea copilului reprezinta o gandire, o reflectare a vorbirii pe care o aude in jurul sau. Sub
acest aspect mediul inconjurator devine responsabil de vorbirea copiilor din momentul in care
acesta incepe sa se emita. De neglijat este si importanta nivelului socio-cultural al mediului
asupra copilului. Cu cat mediul este mai elevat, nivelul cultural mai ridicat si copilul mai mult
timp in mediul si prezenta adultilor cu atat el va fi mai stimulat, va gasi modele mai corecte si
mai putin diferentiate intre ele, incat aceasta stimulare se va resimti pozitiv asupra dezvoltarii
limbajului. Dimpotriva un mediu cultural sarac, un limbaj sarac adeseori in jargon sau plin de
regionalisme, va deveni „model” pentru copil. Astfel copilul va invata sa pronunte, sa repete
si sa-si insuseasca ceea ce aude in jurul sau. Adeseori mediile foarte sarace conduc la o
insuficienta stimulare si dezvoltare intelectuala  a acestora, copii normali ajungand sa se
comporte ca debilii mintali.
Concluzionam ca responsabilitatea educatoarei, mai ales in astfel de situatii ca cele enumerate
mai sus, este foarte mare. Nu doar ca trebuie sa adapteze metodele si sa lucreze pe corectarea
tulburarilor de vorbire, dar ea se mai poate lovi si de necolaborarea cu unii dintre parinti, sau
si mai rau obiectivele si valorile parintilor fiind contrare celor din gradinita/scoala.

In munca de prevenire si corectare a defectelor de vorbire, o mare importanta o are relatia

educator-logoped. Aceasta relatie trebuie sa inceapa in momentul observarii de catre educator
a eventualelor tulburari aparute in dezvoltarea vorbirii copilului si trebuie sa continue pana la
inlaturarea definitiva a tulburarilor. Insa aceasta relatie nu este posibila in unele situatii, cum
sunt mediile sarace sau cazul gradinitelor din mediul rural din Romania unde copii nu sunt in
supravegherea sau in evidenta vreunui logoped, astfel educatoarea este singura instanta
educativa cu studii de specialitate cea mai competenta in consilierea familiei in sprijinul
corectarii de limbaj a copilului si corectarea de limbaj a acestuia.