Principalele tulburari de învatare sunt (D. Popovici, 1998, dupa Janet W.

Lerner):

-deficiente de atentie,

-deficiente de motricitate generala si fina si de coordonare spatiala,

-deficienta în prelucrarea informatiilor perceptive, mai ales auditive si vizuale, în strânsa legatura cu
insuficiente ale memoriei de scurta durata,

- insuficiente în ceea ce priveste strategiile de învatare,

- diferite tulburari de limbaj,

- dificultati de citire si scriere,

- dificultati în însusirea simbolurilor matematice, a calculului matematic si a notiunilor spatio-temporale,

- tulburari ale comportamentului social, dificultati în stabilirea de relatii interpersonale.

Principalele domenii în care actioneaza dificultatile de învatare sunt:

- Limbajul oral (la Disciplinele “Dezvoltarea vorbirii”, “Comunicarea”),

-grafia si lexia (la disciplinele “Scrierea”, “Citirea”, “Lectura”),

-calculul, rationamentul si simtul matematic (la disciplina “Matematica”).

1.Care sunt tulburãrile de limbaj?

O clasificare a tulburãrilor de limbaj, unanim acceptatã este cea a d-lui profesor E.Verza:

Tulburările de pronunţie:

 dislalia;
 rinolalia;
 dizartria

Tulburările de ritm şi fluenţă a vorbirii:

  bâlbâiala;
 logonevroza;
 tahilalia;
 bradilalia;
 aftongia;
 tulburări pe bază de coree.

Tulburările de voce:

 afonia;
 disfonia;
 fonastenia;

Tulburările limbajului citit-scris:

 alexia;
 dislexia;
 agrafia;
 disgrafia.

Tulburările polimorfe de limbaj:

 alalia;
 afazia.

Tulburările de dezvoltare a limbajului:

 mutism psihogen;
 întârziere în dezvoltarea generală a vorbirii.

2. Care sunt cele mai frecvente tulburãri de limbaj cu care te confrunţi în practica ta?

Ȋn ultima perioadã am întâlnit foarte multe cazuri de copii care prezintã întârziere în
dezvoltarea limbajului expresiv/ receptiv – în aceste cazuri apariţia cuvintelor are loc după
doi ani, doi ani şi jumătate, vocabularul fiind format doar din 20-30 de cuvinte, până la
vârsta de trei ani aceștia nu formează propoziţii simple. Evoluţia aparatului
fonoarticulator stagnează după perioada lalaţiunii, vocalele sunt prezente, omit consoanele
mai dificil de pronunțat din cuvintele ce conțin grupuri consonantice, copilul are dificultăţi
în trecerea de la limbajul intern la cel extern precum si de înțelegere a mesajului verbal al
interlocutorului. Acești copii au un vocabular sãrãcãcios și se exprimã de obicei în cuvinte-
cheie care substituie propoziția simplã.
 Dislalia este o tulburare de pronunție des întâlnitã în cabinetele logopedice - la copilul
antepreșcolar aceastã tulburare este de natură fiziologicã, ca urmare a nedezvoltãrii
suficiente a aparatului fonoarticulator și a sistemelor cerebrale implicate în actul
vorbirii. Sunetele cele mai frecvent afectate sunt cele care apar mai târziu în vorbirea
copiilor: vibranta r, siflantele s, z, şuerătoarele ș, j, etc.

Dislalia fiziologicã se referã la dificultãțile de pronunție care apar la majoritatea

copiilor și care sunt firești, au caracter temporar, nu se fixeazã și nu se mențin dupã vârsta
de 4-5 ani. Dupã acestã vârstã dislalia poate fi consideratã defectologicã și necesitã
intervenție logopedicã pentru a evita permanentizarea unui mod defectuos de vorbire.

O altã tulburare cu care m-am confruntat este bâlbâiala. Bâlbâiala este definită ca o
tulburare a ritmului şi fluenţei vorbirii în care cursivitatea exprimării este grav afectată.
Bâlbâiala are o gamă diferită de manifestare, ce constă în repetarea unor silabe la
începutul şi mijlocul cuvântului, cu prezentarea unor pauze între acestea sau prin apariţia
spasmelor la nivelul aparatului fonoarticulator, care împiedică desfăşurarea vorbirii
ritmice şi cursive.

La preșcolari întâlnim bâlbâiala fiziologicã – ocazionalã -care apare datoritã unui

conflict între dorința copilului de a spune cat mai mult și repede ceea ce gândește și
posibilitãțile limitate de exprimare, tulburare ce nu intra în sfera patologicului; în cazul
bâlbâielii patologice aceastã tulburare de vorbire înseamnã pentru copil, mai mult decât
alterarea ritmului și fluenței comunicãrii orale; bâlbâiala afecteazã
totodatã psihicul (sentimente de rușine, culpabilizare, frustrare, stimã de sine scazutã)
și comportamentul (modalitãți prin care se încearcã mascarea dificultãții de exprimare).

Des întâlnite sunt și cazurile de copii cu dislexo-disgrafie. Dislexia este definitã ca

dificultatea de a citi, manifestatã prin tulburãri la nivelul percepției auditive, optice și a
celei kinestezice, ca semne revelatoare. Dificultãţile în deprinderea citirii se referã atât la
corectitudine, cât și la modul conștient, curent și expresiv, pe care copilul trebuie sã îl
realizeze în timpul cititul.

Disgrafia este incapacitatea copilului cu limbaj, auz, dezvoltare cognitivã normalã, de a

învãța corect și de a utiliza constant scrisul în condițiile de școlarizare normalã. Structurile
perceptive de la nivelul auditiv, vizual și kinestezic implicate în învãțarea limbajului scris,
precum și structurile spațio-temporale implicate, sunt elementul central în înțelegerea și
terapia actului lexico-grafic.

3. Cat de importanta este implicarea parintilor in terapia logopedica? In ce fel ar trebui

parintii sa se implice?

Implicarea pãrinților este cea mai importantã, contextul familial este primul în care apare
și se dezvoltã comunicarea. Pãrinții sunt primi care asistã la încercãrile de comunicare ale
bebelușului, înainte de însușirea limbajului verbal, copilul mic comunicã prin mimica,
plâns, gângurit - parinții sunt cei care încurajeazã și apreciazã pozitiv efortul copilului de
exprimare. Tot pãrinţii sunt primii care oferã copilului modelul verbal, în primele luni de
viaţã copilul învaţã sã imite sunetele fãcute de alte persoane, sã repete silabe, sã combine
douã silabe diferite sub formã de joc verbal, sã vocalizeze ca rãspuns la vorbirea altei
persoane.

Iatã cât de importantã este implicarea pãrinţilor în formarea și dezvoltarea abilitãţilor

de comunicare (atât în ceea ce privește receptarea mesajului verbal cât și în însușirea
exprimãrii orale). Cazurile care mã fac sã privesc cu mândrie spre profesia mea sunt cele
în care familia a devenit partener activ în actul terapeutic-recuperator. Una/ douã ședinţe
logopedice pe sãptãmânã sunt insuficiente pentru a înlocui modul defectuos de exprimare
cu unul corect.

Reușita în corectarea tulburãrilor de limbaj este condiţionatã de implicarea

familiei, terapia logopedicã nu se rezumã doar la lucrul cu copilul, ci implicã și consilierea
familiei. Dupã fiecare ședinţã familia primește sfaturi în ceea ce privește consolidarea
abilitãţilor verbale exersate în cabinet.

4. Existã o convingere conform cãreia pãrinţii amânã venirea la logoped, considerând cã

o datã cu creșterea în vârstã copilul își va corecta singur limbajul. Ești de acord cu aceasta?

Nu, în calitate de pãrinte cred cã e mai bine sã elimin orice suspiciune și sã fiu sfãtuitã
de un specialist decât sã las timpul sã treacã în defavoarea copilului meu. Sunt unele
tulburãri de limbaj de naturã fiziologicã (vorbeam mai devreme de dislaliile care sunt
firești pânã la vârsta de 4 ani, 4 ani și jumãtate, de bâlbâiala datã de decalajul între ceea ce
vor sã exprime și posibilitãţile psiho-fizice de care dispun copiii mici), însã sunt și tulburãri
de limbaj care nu trec de la sine, adesea aceste tulburãri fiind asociate unor tulburãri mai
grave. Ȋn aceste cazuri copiii au nevoie de programe de intevenţie timpurie, de abordarea
unei întregi echipe terapeutice (medic psihiatru, medic ORL, psiholog, ortodont, etc).

Pentru orice suspiciune pãrinţii trebuie sã se adreseze unui specialist; constat cu

bucurie cã în ultimii ani existã o mai mare deschidere cãtre aceastã specialitate, am avut
ocazia sã întâlnesc în cabinetul logopedic pãrinţi dornici sã fie sfãtuiţi cum sã-și
abordeze/stimuleze copiii.

Ȋn fond vizita la un specialist îi va ajuta pe pãrinţi sã-și schimbe modul de abordare, sã-
și stabileascã niște obiective în jocul cu copilul, evitând permanentizarea unor tulburãri de
vorbire ocazionale.

5. Când ar trebui sã se adreseze pãrinţii unui logoped? Care ar fi cel mai potrivit moment
pentru începerea terapiei logopedice?

Nu existã un moment standard, e bine ca pãrinţii sã se adreseze logopedului atunci când

observã unele dificultãţi ale copilului în însușirea și dezvoltarea limbajului. Dacã în urma
unei evaluãri complexe a limbajului logopedul constatã cã tulburarea e de naturã
fiziologicã atunci pãrinţii vor primi un program individualizat de dezvoltare/ stimulare a
abilitãţilor de comunicare și vor stabili o nouã întâlnire cu logopedul peste 3/6 luni (deci
aceastã întâlnire nu poate fi decât beneficã pentru copil).
 Ȋn cadrul evaluãrilor logopedice am vãzut copii cu vârstã de peste1 an, însã copiii
cuprinși în programul de terapie logopedicã au vârste de peste 2 ani; pacienții cei mai mici
sunt cei cu tulburare în dezvoltarea limbajului; pentru terapia logopedicã a bâlbâielii
pãrinții sunt mai întâi sfãtuiți cum sã abordeze copilul acasã, stabilim întâlniri
periodice, iar terapia propriu-zisã o începem dupã 3 ani; în cazul dislaliilor începem
terapia logopedicã dupã 4 ani și jumãtate ideal este ca pânã la schimbarea dentiției sã
corectãm sunetele defectuoase. Ȋn cazul dislexo-disgrafiilor putem începe terapia
logopedicã dupã terminarea clasei I, din pãcate majoritatea pãrinților și învãțãtorilor
ignorã dificultãțile copilului în achiziționarea scris-cititului și abia dupã clasa a IV a când
copilul este în pragul unui eșec școlar încep sã caute soluții pentru aceste probleme.

Paula Grogoroiu este logoped și psihopedagog în cadrul Centrului MindCare - departamentul

de copii și adolescenți - și se ocupã cu evaluarea logopedicã și de terapia logopedicã a
copiilor/adulților cu tulburãri de limbaj; terapie privind stimularea cognitivã a copiilor cu
tulburãri de învãțare precum si terapie psihopedagogicã pentru copiii cu deficiențe mintale.

Caracteristici ale intarzierii si dezvoltarii limbajului

Întârzierea în dezvoltarea limbajului sau retardul verbal se caracterizează printr-un decalaj

al achiziției limbajului receptiv și expresiv în raport cu media vârstei.