Psihomotricitatea

Psihomotricitatea este definita de Encyclopedia Universalis(1990)ca rezultat al integrarii functiilor

motrii si psihice/ mentale, consecinta a maturizarii sistemului nervos, ce vizeaza raportul subiectului
cu propriul corp si cu mediul inconjurator.

Ca funcţie complexă ce determină reglarea comportamentului uman, psihomotricitatea

include participarea diferitelor procese şi functi1 psihice care asigură atât recepţia
informaţiilor, cât şi execuţia adecvată a actelor de răspuns.

Referindu-se la psihomotricitate, A. De Meur (1981) a evidenţiat existenţa unor raporturi

între motricitate, intelect şi afectivitate. Deşi A. Lapierre (1986) considera ca noţiunea de
psihomotricitate este prea vastă pentru a se preta la o definiţie precisă, categorică şi
indiscutabilă, C. Păunescu a evidenţiat că „psihologia demonstrează câ actul motor stă la
baza organizării cunoaşterii şi învăţării, determinând, într-o proporţie considerabilă,
organizarea mintală a persoanei" (Păunescu, 1990). Astfel, studiul psiho-motricităţii este
considerat primordial în organizarea procesului instructiv-educativ-recu-perator pentru
toate vârstele şi tipurile de deficienţi, ca şi pentru persoanele obişnuite/ 219 GHERGUT..

Educarea psihomotricităţii deţine un loc important în terapia educaţională dacă ţinem cont
de faptul că deficienţa mintală este asociată, de cele mai multe ori, cu deficienţele motrice

Consecinţele tulburărilor de psihomotricitate sunt dintre cele mai diverse şi

cu efecte importante asupra evoluţiei şi dezvoltării persoanei. Astfel, în cazul tulburărilor de
lateralitate, efectele contrarierii lateralităţii pot fi:

_ din punct de vedere fiziologic - enurezis, onicofagie, strabism, cecitate;

- din punct de vedere motrice - instabilitate motrice, hiperexcitabilitate la nivel manual,

ticuri, lipsă de îndemânare etc.;

- din punct de vedere cognitiv - lentoare generală, dislexie, disortografie, bâlbâială, scris în
oglindă;

- din punct de vedere afectiv - emotivitate, timiditate, frică faţă de şcoală, agresivitate etc.

Tulburările de structurare spaţial-temporală se manifestă astfel:

- ignorarea termenilor spaţiali şi temporali;

- perceperea greşită a poziţiilor, duratelor, succesiunilor;

- orientare greşită în timp şi spaţiu (dar cu perceperea corectă a spaţiului şi timpului);

- tulburări în memorarea spaţiului şi timpului;

- incapacitatea de a înţelege reversibilitatea unor fenomene sau evenimente.

Instabilitatea psihomotorie caracterizată printr-un dezechilibru al personalităţii consecutive

unor dificultăţi de inhibiţie la nivel cortical are următoarele efecte:

- în plan intelectual - copilul are o gândire confuză, face deducţii pripite, superficiale, nu
realizează comparaţii, asociaţii, înţelegerea este globală, nediferenţiată, iar atenţia este
lipsită de capacitatea de concentrare;

- în plan motrice - agitaţie permanentă, turbulentă, nevoie excesivă de mişcare, de

schimbare a spaţiului, mişcări parazitare, dificultăţi în reproducerea şi coordonarea
mişcărilor;

~ în plan afectiv - excitabilitatea şi emotivitatea exagerate, nevoia permanentă de opoziţie

activă (atitudine bătăioasă pentru rezolvarea unei sarcini) sau opoziţie pasivă (nesupunere,
încăpăţânare);

~ în plan social - nevoia de evaziune, părăsirea domiciliului părinţilor, a şcolii, a locului de

muncă, mitomanie, incapacitate de inserţie socială.

Grupa tulburărilor de realizare motrice cuprinde următoarele tipuri:

~ apraxia - reprezintă pierderea capacităţii de a executa gesturi, mişcări adaptate la un scop

fără ca acesta să fie consecinţa unei paralizii;

- dispraxia - se manifestă prin lipsa de îndrumare şi de control al mişcărilor cu repercusiuni

în actul grafic, lexic şi de calcul;

- disgrafia motrice - se manifestă printr-un nivel scăzut de organizare a motricitatii şi a

coordonării mişcărilor fine ale mâinii cu efecte directe asupra actului grafic (neregularităţi în
dimensionarea literelor şi utilizarea spaţiilor, organizarea defectuoasă a paginii etc).

Tulburările psihomotorii pot fi şi de natură afectivă, întâlnite mai ales la persoanele

hiperemotive sau în stările de furie exagerată. Se caracterizează prin gesturi necontrolate
stări de raptus, frângerea degetelor, frecarea palmelor, mişcarea de pe un picior pe altul'
atingerea repetată a unei părţi a corpului (nasul, urechea etc).

--PENTRU STUDII DE CAZ-EVALUARE--1. Există diferite metode şi teste pentru măsurarea

nivelului de dezvoltare psihomotrice, cum ar fi Scala Gessel (prima scală de dezvoltare
psihomotrice), Scala Brunet-Lezine, Testul Buhler şi Hetzer, Testul Scholl, Scala Institutului
de igienă Bucureşti (I. Chiriac şi A. Chiţu) etc.
Manifestările din sfera motricitatii trebuie privite în relaţie strânsă cu dezvoltarea
intelectuală, expresia verbală şi grafică, maturizarea afectiv-motivaţională şi calitatea
relaţiilor interindividuale ca expresie a maturizării sociale. Nu de puţine ori pot fi întâlniţi
copii care prezintă o slabă dezvoltare a mişcărilor mai complicate ale mâinii, dificultăţi în
trecerea de la o mişcare la alta sau în executarea unor mişcări pe baza unor comenzi
verbale, lipsă de expansivitate, lentoare, inerţie sau uniformitate în mişcări, toate acestea
constituindu-se în informaţii cu privire la nivelul de dezvoltare în plan psihomotrice al
copilului.

PRINCIPALELE COMPONENTE ALE PSIHOMOTRICITATII

Componentele psihomotricitatii

Sfera psihomotricitatii este foarte larga si are un continut deosebit de bogat si variat. Se observa
co-prezenta elementelor analitice cu cele sintetice. Evolutia notiunii de psihomotricitate, istoric si
definitii se pot observa in Schema 16.

Dupa M. Epuran (1976), elementele componente ale psihomotricitatii sunt:

a)      Schema corporala;

Play
Unmute
Loaded: 1.16%
Fullscreen
b)      Coordonarea dinamica segmentara si generala;

c)      Lateralitatea;

d)      Coordonarea statica - echilibrul;

e)      Coordonarea perceptiv-motrice (perceptia spatiului, ritmului si a miscarilor proprii);

f)        Rapiditatea miscarilor;

g)      Ideomotricitatea ca sinteza dinamica a schemei corporale si a coordonarilor perceptiv-

motrice cu sarcina motrica.

E. A. Fleishman (citat de Epuran, 1976), da urmatoarele dimensiuni ale domeniului

psihomotricitatii:

a)          Precizia controlului, capacitatea de a executa miscari adecvate, punand in actiune grupe
musculare importante.

b)          Coordonarea plurisegmentara, adica posibilitatea combinarii actiunii mai multor segmente
corporale;

c)          Alegerea raspunsului, posibilitatea de a selecta raspunsul dorit;

d)          Timp de reactie simplu si rapid;

e)          Viteza miscarii, mai ales a bratelor;

f)            Capacitatea de apreciere a vitezei de miscare a unui obiect;

g)          Dexteritatea manuala, posibilitatea manipularii obiectelor foarte mici;

h)          Stabilitatea bratului si a mainii in timpul unui exercitiu;

i)            "Tapping", adica posibilitatea executiei rapide si exacte a miscarilor din incheietura
mainii;

j)            Capacitatea de realizare a unei ajustari particulare oculo-manuale prin ochire.

L. Picq si P. Vayer au realizat cea mai schematica structura a functiei motrice. Ei disting trei tipuri
de activitate la copii:

a)      Conduite motrice de baza;

b)      Conduite neuromotorii.

c)      Conduite si structuri perceptiv-motrice.

Conduitele motrice de baza sunt mai mult sau mai putin instinctive si cuprind

a)      Coordonare oculo-motorie;

b)      Echilibru static si dinamic;

c)      Coordonare dinamica generala.

Conduitele neuromotrice sunt strans legate de maturizarea sistemului nervos si includ:
proprioceptivitatea si tonusul muscular.

Structurile si conduitele perceptiv-motrice sunt legate de inteligenta si cuprind:

d)      Schema corporala;

e)      Lateralitatea;

f)        Orientarea tempo-spatiala.

Aceste multiple clasificari ale complexului motric vor sa evidentieze ca notiunea nu este inca bine
clarificata si clasificata. Vezi schema 16 -dupa Franco Mauro, 1993.

Schema corporala: istorie si definitie

Fine '800: Primele experiente cu hemiplegici.

Bonnier 1905: Simtul spatiului.
Head 1911: Schema posturala si a suprafetei.
Schilder 1935: Trairea perceptiva a psihismului (imagine tridimensionala).

Ajuriaguerra Proces psihologic de elaborare a datelor senzoriale.

'50:

Wallon '50: Structura ce se "construieste" in raport cu activitatea.

Fisher Relatie si expresie a personalitatii.

si Cleveland '5
8:
Vayer'68: Aspecte educative, educatie infantila.
Le Boulch '70: Concept psihocinetic; schema corporala ca "centru de comportamente
perceptive" ale invatarii motorii si relatiilor afective.

Alti Acouturier, Mucchielli, Zazzo, Betteleim, Merlan-Ponty, M. Klein etc.

colaboratori:

Evolutie Neurologica Neuropsihiatrica Psihopedagogica Psihofiziologica Neuropsihofi
stiintifica: ziologica

Mauro Franco 1993 - ISEF, Lombardia, Milano

 4. 1. Schema corporala

Componentele schemei corporale pe care le propunem se pot studia in Schema 17.

Dupa Bucher, achizitionarea schemei corporale se obtine prin doua etape:

I.Precizia globala a corpului, a unitatii sale, a pozitiei sale in spatiu. Este o etapa foarte importanta,
de multe ori subevaluata, care permite prin experienta corpului in intregul sau, considerarea
globala si imediata a perceptiilor. Pe langa aceasta, reda corpului obiectul privilegiat de un interes
specific, de o experienta vazuta si valorizata si aceasta cu atat mai mult cu cat se precizeaza
imaginea sa prin rolul limbajului si al interiorizarii.

Toate acestea sunt net favorabile daca vor fi realizate intr-un ambient reeducativ, care permite
copilului sa abandoneze sistemele sale de aparare pentru a se dedica experientei propriului corp si
ale propriilor impresii. Exercitiul va fi prevazut de un timp de pregatire mentala, care sa-i permita
copilului sa respecte si sa asimileze consemnul dat si sa stabileasca legatura perceptie-
reprezentare; consemnul si modalitatea de conducere a exercitiului trebuie, pe de o parte, sa
provoace senzatia de placere corporala, prima etapa in atingerea partilor corporale. Acelasi scop se
obtine concret punand copilul in "situatii corporale" (precizate verbal), din care exemplificam:

a)      Pozitii ale corpului (in picioare, sezut, intins); la oricare dintre acestea trebuie sa-i
corespunda o imagine verbala clara, cu exemple folosite in viata curenta.

b)      Deplasari ale corpului, cu care copilul ia cunostinta prin: contrastul deplasare - oprire,
variatiile de timp ale deplasarilor, modificari ale sprijinului pe sol, variatiile posibile ale alergarii,
ale mersului patruped, ale saltului, modificarea deplasarilor intr-o ordine codificata.

II.Primele raporturi spatiale, care permit copilului sa diferentieze pozitiile si miscarile membrelor
singure; se atinge acest scop plecand de la experiente motorii pe parcursul carora se va face
concordarea elementelor proprioceptive si exteroceptive; aceasta explica importanta faptului ca,
prin limbaj si folosirea oglinzii, copilul asimileaza si oglindeste: datele care privesc corpul in spatiu
(inainte, inapoi.), principalele referinte corporale (segmente, articulatii.), pozitiile relative ale
segmentelor in raport cu corpul.

Se ajunge astfel la:

a)      Constientizarea spatiului gestual prin diverse pozitii sedentare, realizate in diverse posturi
(pozitii orizontale si verticale ale bratelor in pozitia de drepti, pozitia picioarelor.);

b)          Cunoasterea corporala, care se articuleaza in aceste puncte: cu "inventarul" diferitelor

parti ale corpului, realizat prin contact manual, izvor de senzatii exteroceptive si prin actiuni
personale ale subiectului asupra propriului corp; individualizarea axei corporale intotdeauna prin
contact manual si actiunile personale asupra propriului corp, cu discriminare stanga-dreapta,
efectuate doar de copilul care a ajuns si a depasit stadiile precedente.

Componentele schemei corporale

Vizuala:
Recunoasterea segmentelor corporale si a pozitiei
acestora, in relatia cu obiectele si spatiul.
(analizator optic)
Senzitiva - exteroceptiva
Recunoasterea segmentelor corporale referitor stimulilor
senzitivi exogeni.
(analizator tactil)
Proprioceptiva - chinestezica Cunoasterea pozitiei segmentelor corporale in timpul
miscarii, facand abstractie de vedere.
 (analizator chinestezic)
Vestibular
Recunoasterea pozitiei corpului in relatia cu miscarile de
accelerare si incetinire atat rectilinie, cat si de rotatie.
(analizatorul stato-dinamic)
Gnostic - de cunoastere
Cunoasterea potentialitatilor de utilizare a segmentelor
Capacitatea de imaginare - operatii corporale.
formale
Recunoasterea constienta a segmentelor, denumirea lor,
Cognitivo intelectuala
capacitatea de utilizare si de control constient.

Schema 17