Despre tulburările de limbaj cu logoped Paula

Grigoroiu
scris de
Craciun Gabriela

1.Care sunt tulburãrile de limbaj?

O clasificare a tulburãrilor de limbaj, unanim acceptatã este cea a d-lui

profesor E.Verza:

     Tulburările de pronunţie:

  dislalia;
  rinolalia;
  dizartria

    Tulburările de ritm şi fluenţă a vorbirii:

  bâlbâiala;
  logonevroza;
  tahilalia;
 bradilalia;
 aftongia;
 tulburări pe bază de coree.

    Tulburările de voce:

 afonia;
 disfonia;
 fonastenia;

    Tulburările limbajului citit-scris:

 alexia;
 dislexia;
 agrafia;
 disgrafia.

    Tulburările polimorfe de limbaj:

 alalia;
 afazia.
  

   Tulburările de dezvoltare a limbajului:

 mutism psihogen;
 întârziere în dezvoltarea generală a vorbirii.

2. Care sunt cele mai frecvente tulburãri de limbaj cu care te confrunţi în practica ta?

 Ȋn ultima perioadã am întâlnit foarte multe cazuri de copii care prezintã întârziere
în dezvoltarea limbajului expresiv/ receptiv –  în aceste cazuri apariţia cuvintelor are loc
după doi ani, doi ani şi jumătate, vocabularul fiind format doar din 20-30 de cuvinte,
până la vârsta de trei ani aceștia nu formează propoziţii simple. Evoluţia aparatului
fonoarticulator stagnează după perioada lalaţiunii, vocalele sunt prezente, omit
consoanele mai dificil de pronunțat din cuvintele ce conțin grupuri consonantice, copilul
are dificultăţi în trecerea de la limbajul intern la cel extern precum si de înțelegere a
mesajului verbal al interlocutorului. Acești copii au un vocabular sãrãcãcios și se
exprimã de obicei în cuvinte-cheie care substituie propoziția simplã.

Dislalia este o tulburare de pronunție des întâlnitã în cabinetele logopedice - la

copilul antepreșcolar aceastã tulburare este de natură fiziologicã, ca urmare a
nedezvoltãrii suficiente a aparatului fonoarticulator și a sistemelor cerebrale implicate
în actul vorbirii.  Sunetele cele mai frecvent afectate sunt cele care apar mai târziu în
vorbirea copiilor: vibranta r, siflantele s, z, şuerătoarele ș, j, etc.

 Dislalia fiziologicã se referã la dificultãțile de pronunție care apar la majoritatea

copiilor și care sunt firești, au caracter temporar, nu se fixeazã și nu se mențin dupã
vârsta de 4-5 ani. Dupã acestã vârstã dislalia poate fi consideratã defectologicã și
necesitã intervenție logopedicã pentru a evita permanentizarea unui mod defectuos de
vorbire.

O altã tulburare cu care m-am confruntat este bâlbâiala. Bâlbâiala este definită ca o

tulburare a ritmului şi fluenţei vorbirii în care cursivitatea exprimării este grav afectată.
Bâlbâiala are o gamă diferită de manifestare, ce constă în repetarea unor silabe la
începutul şi mijlocul cuvântului, cu prezentarea unor pauze între acestea sau prin
apariţia spasmelor la nivelul aparatului fonoarticulator, care împiedică desfăşurarea
vorbirii ritmice şi cursive.

La preșcolari întâlnim bâlbâiala fiziologicã – ocazionalã -care apare datoritã unui

conflict între dorința copilului de a spune cat mai mult și repede ceea ce gândește și
posibilitãțile limitate de exprimare, tulburare ce nu intra în sfera patologicului; în cazul
bâlbâielii patologice  aceastã tulburare de vorbire înseamnã pentru copil, mai mult
decât alterarea ritmului și fluenței comunicãrii orale; bâlbâiala afecteazã
totodatã psihicul (sentimente de rușine, culpabilizare, frustrare, stimã de sine scazutã)
și comportamentul (modalitãți prin care se încearcã mascarea dificultãții de exprimare).

Des întâlnite sunt și cazurile de copii cu dislexo-disgrafie. Dislexia este definitã ca

dificultatea de a citi, manifestatã prin tulburãri la nivelul percepției auditive, optice și a
celei kinestezice, ca semne revelatoare. Dificultãţile în deprinderea citirii se referã atât la
corectitudine, cât și la modul conștient, curent și expresiv, pe care copilul trebuie sã îl
realizeze în timpul cititul.
 Disgrafia este incapacitatea copilului cu limbaj, auz, dezvoltare cognitivã normalã,
de a învãța corect și de a utiliza constant scrisul în condițiile de școlarizare normalã.
Structurile perceptive de la nivelul auditiv, vizual și kinestezic implicate în învãțarea
limbajului scris, precum și structurile spațio-temporale implicate, sunt elementul central
în înțelegerea și terapia actului lexico-grafic.

      3. Cat de importanta este implicarea parintilor in terapia logopedica? In ce fel ar trebui
parintii sa se implice?   

Implicarea pãrinților este cea mai importantã, contextul familial este primul în care
apare și se dezvoltã comunicarea. Pãrinții sunt primi care asistã la încercãrile de
comunicare ale bebelușului, înainte de însușirea limbajului verbal, copilul mic comunicã
prin mimica, plâns, gângurit -  parinții sunt cei care încurajeazã și apreciazã pozitiv
efortul copilului de exprimare. Tot pãrinţii sunt primii care oferã copilului modelul
verbal, în primele luni de viaţã copilul învaţã sã imite sunetele fãcute de alte persoane,
sã repete silabe, sã combine douã silabe diferite sub formã de joc verbal, sã vocalizeze ca
rãspuns la vorbirea altei persoane.

Iatã cât de importantã este implicarea pãrinţilor în formarea și dezvoltarea

abilitãţilor de comunicare (atât în ceea ce privește receptarea mesajului verbal cât și în
însușirea exprimãrii orale). Cazurile care mã fac sã privesc cu mândrie spre profesia
mea sunt cele în care familia a devenit partener activ în actul terapeutic-recuperator.
Una/ douã ședinţe logopedice pe sãptãmânã sunt insuficiente pentru a înlocui modul
defectuos de exprimare cu unul corect.

Reușita în corectarea tulburãrilor de limbaj este condiţionatã de implicarea

familiei,  terapia logopedicã nu se rezumã doar la lucrul cu copilul, ci implicã și
consilierea familiei. Dupã fiecare ședinţã familia  primește sfaturi în ceea ce privește
consolidarea abilitãţilor verbale exersate în cabinet.

 4. Existã o convingere conform cãreia  pãrinţii amânã venirea la logoped, considerând
cã o datã cu creșterea în vârstã copilul își va corecta singur limbajul. Ești de acord cu
aceasta?

 Nu, în calitate de pãrinte cred cã e mai bine sã elimin orice suspiciune și sã fiu
sfãtuitã de un specialist decât sã las timpul sã treacã în defavoarea copilului meu. Sunt
unele tulburãri de limbaj de naturã fiziologicã (vorbeam mai devreme de dislaliile care
sunt firești pânã la vârsta de 4 ani, 4 ani și jumãtate, de bâlbâiala datã de decalajul între
ceea ce vor sã exprime și posibilitãţile psiho-fizice de care dispun copiii mici), însã sunt și
tulburãri de limbaj care nu trec de la sine, adesea aceste tulburãri fiind asociate unor
tulburãri mai grave.  Ȋn aceste cazuri copiii  au nevoie de programe de intevenţie
timpurie, de abordarea unei întregi echipe terapeutice (medic psihiatru, medic ORL,
psiholog, ortodont, etc).

Pentru orice suspiciune pãrinţii trebuie sã se adreseze unui specialist; constat cu

bucurie cã în ultimii ani existã o mai mare deschidere cãtre aceastã specialitate, am avut
ocazia sã întâlnesc în cabinetul logopedic pãrinţi dornici sã fie sfãtuiţi cum sã-și
abordeze/stimuleze  copiii.

Ȋn fond vizita la un specialist îi va ajuta pe pãrinţi sã-și schimbe modul de abordare,

sã-și stabileascã niște obiective în jocul cu copilul, evitând permanentizarea
unor  tulburãri de vorbire ocazionale.
  5. Când ar trebui sã se adreseze pãrinţii unui logoped? Care ar fi cel mai potrivit
moment pentru începerea terapiei logopedice?

 Nu existã un moment standard, e bine ca pãrinţii sã se adreseze logopedului atunci când
observã unele dificultãţi ale copilului în însușirea și dezvoltarea limbajului.  Dacã în
urma unei evaluãri complexe a limbajului logopedul constatã cã tulburarea e de naturã
fiziologicã atunci pãrinţii vor primi un program individualizat de dezvoltare/ stimulare
a abilitãţilor de comunicare  și vor stabili o nouã întâlnire  cu logopedul peste 3/6
luni  (deci aceastã întâlnire nu poate fi decât beneficã pentru copil).

Ȋn cadrul evaluãrilor logopedice  am vãzut copii cu vârstã de peste1 an, însã

copiii cuprinși în programul de terapie logopedicã au vârste de peste 2 ani;  pacienții cei
mai mici sunt cei cu tulburare  în dezvoltarea limbajului;  pentru terapia logopedicã a
bâlbâielii pãrinții sunt mai întâi sfãtuiți cum sã abordeze copilul acasã, stabilim întâlniri
periodice,  iar terapia propriu-zisã o începem dupã 3 ani;  în cazul dislaliilor începem
terapia logopedicã dupã 4 ani și jumãtate ideal este ca pânã la schimbarea dentiției sã
corectãm sunetele defectuoase.  Ȋn cazul dislexo-disgrafiilor putem începe terapia
logopedicã dupã terminarea clasei I, din pãcate majoritatea pãrinților și învãțãtorilor
ignorã dificultãțile copilului în achiziționarea scris-cititului și abia dupã clasa a IV a
când copilul este în pragul unui eșec școlar încep sã caute soluții pentru aceste probleme.

Paula Grogoroiu este logoped și psihopedagog în cadrul Centrului MindCare -

departamentul de copii și adolescenți - și se ocupã cu evaluarea logopedicã și de terapia
logopedicã a copiilor/adulților cu tulburãri de limbaj; terapie privind stimularea cognitivã a
copiilor cu tulburãri de învãțare precum si terapie psihopedagogicã pentru copiii cu
deficiențe mintale.