Tulburări de limbaj specifice și nespecifice

În privința tulburărilor specifice există o idee a unui autor care spunea că

„tulburările specifice sunt cele centrale și care nu apar pe fondul unei boli sau al
unei dizabilități, iar cele nespecifice sunt acelea care apar pe fondul unor boli,
deficiențe”. Această idee a fost preluată și în DSM V, și de alți autori.
Sunt anumite tulburări deosebite, dar nu înseamnă că au frecvența cea mai mare.
De exemplu, bâlbâiala este complexă, dar nu are o frecvență foarte mare.

Frecvența tulburărilor de limbaj și comunicare

În Franța există o statistică desfășurată pe populația școlară. Din aceștia, sunt 27%
cu tulburări de limbaj din care 2% repetă clasa exclusiv din cauza dislexodisgrafiei.
Un alt studiu pe copii cuprinși între 3 și 5 ani menționează că sunt 40,1% copii cu
tulburări de limbaj asociate cu tulburările psihice.
Există un studiu în Elveția pe copii de vârstă școlară mică. Sunt tulburări de limbaj
cuprinse între 12 și 32% în funcție de regiune. Cei mai mulți sunt înregistrați în
cantonul german.
Există un studiu mai edificator desfășurat de Sheridan pe 3800 copii unde se
evaluează numai dislalia la vârsta de 5 și 8 ani. Se constată că la 5 ani dislaliile sunt
prezente la 26% dintre fete și 30% dintre băieți. La 8 ani, acest studiu constată că
sunt 15% la fete și 16% la băieți. Se reduce decalajul între fete și băieți în ceea ce
privește frecvența tulburărilor față de celelalte studii. Odată cu creșterea în vârstă
a copiilor se produce o scădere datorită maturizării aparatului fonoarticulator, dar
și datorită școlii care are o contribuție în dezvoltarea limbajului.
Un studiu din 1930 efectuat în 48 de orașe a semnalat copii cu tulburări de limbaj
la o populație studiată de un milion.
Un studiu efectuat în fosta RDG pe copii între 3 și 6 ani a înregistrat 35% copii cu
tulburări de limbaj, dintre care 16% au avut nevoie de o terapie logopedică
specifică.
Pentru limba rusă, în URSS a existat un studiu efectuat de 43 logopezi. Au fost
examinați copii din fostul Leningrad. 14360 copii de cultură generală și 1440,21
școlari din școala medie. S-a constatat că tulburările de limbaj sunt prezente în
proporție de 10,7%.
Un studiu efectuat la Cluj de Emilia Boșcaiu. A fost studiată populația preșcolară și
școlară mică. Au fost găsite tulburări de limbaj la preșcolari în procent de 14,53%,
iar la vârsta școlară mică 9,52%.

Principalele legi ale logopediei

În logopedie există legi general valabile și legi numai în raport cu tulburarea

respectivă.
1. Orice abatere în formă și conținut, mai exact de la vorbirea standard
constituie o tulburare de limbaj și comunicare.
2. Orice tulburare de limbaj are tendința de a se agrava și consolida în timp ca
deprindere negativă. Spre exemplu, bâlbâiala dacă nu este corectată la
timp se consolidează ca deprindere negativă.
3. Tulburările de limbaj nu presupun deficit de intelect sau senzorial, dar pot
apărea și pe seama unui asemenea deficit când ele sunt mai grave și mai
variate.
4. Tulburările de limbaj au o frecvență mai mare la vârstele mici din cauza
fragilității aparatului fonoarticulator și a sistemului nervos central
insuficient de dezvoltat.
5. Tulburările de limbaj au un caracter tranzitoriu și sunt corectabile printr-o
terapie logopedică adecvată.
6. Tulburările de limbaj produc efecte negative de un anumit nivel în planul
comportamental sau al personalității pentru că sunt trăite ca structuri
negative, anxioase, frustrante.
7. Tulburările de limbaj nu se transmit ereditar, dar pot fi structuri anatomo-
fiziologice care le favorizează.
8. Tulburările dt limbaj până la 3 ani, 3 ani jumătate nu au o semnificație
defectologică sau logopedică, ci una fiziologică.
9. Tulburările de limbaj au o incidență mai mare la sexul masculin față de cel
feminin.
10.Metodologia corectiv-recuperativă a tulburărilor de limbaj se realizează în
relație cu cea de stimulare a întregii activități psihice.

Obiectivele și sarcinile logopediei

Tulburările de pronunție.

Dislaliile, rinolaliile și dizartriile. Fiecare dintre ele sunt de mai multe forme.
Se întâlnesc atât pe fondul intelectului normal, dar și afectat, și pe fondul
deficienței senzoriale, a deficiențelor psihice.
Dislalia constă în deformări de sunete, omisiuni de sunete,
substituiri de sunete. În limba română, frecvența dislaliei la nivelul
școlar și preșcolar este estimată la 13%.
Dislaliile sunt studiate atât de logopedie, cât și de foniatrie. În
foniatrie sunt luate în considerare acele tulburări determinate de
distorsiuni ale vocii, dar și de tulburări ale aparatului
fonoarticulator. Mai sunt denumite tulburări de sonorizare a
fonemelor. Tulburările dislalice pot fi împărțite după criterii
diferite:
1. După criteriul senzorial avem de a face cu două categorii de
tulburări, și anume dislalie parțială sau simplă/monomorfă, și o
dislalie generală numită și polimorfă. Dislalia înseamnă afectarea
parțială a unui anumit fonem. În dislalia generală avem de a face
cu o pronunție cu dificultate a mai multor sunete sau chiar a
majorității.
2. Există dislalie congenitală și dobândită. Cea congenitală apare,
spre exemplu, în cazul unei construcții anormale a aparatului
nazal. Cea dobândită se referă la dislalia dobândită prin
obișnuință negativă.
3. În funcție de etiologie avem de a face cu o dislalie
mecanică(disgrosie) și o dislalie funcțională.