Cursul II

Diagnoza și prognoza în logopedie și psihopedagogie specială

În orice tulburare de limbaj trebuie avut în vedere un diagnostic.

Indiferent de mărimea subiectului, trebuie să avem în vedere faptul că dispune de
trăsături de personalitate specifice. De fapt, pentru un demers corect e necesar ca
subiectul să fie cunoscut 50% dpdv profesional. Cele două demersuri trebuie
avute în vedere pentru că sunt necesare. Trebuie studiat subiectul în așa natură
încât să putem aplica probe care în domeniul limbajului sunt diferite de cele
psihologice. Sunt probe formative, foarte importante pentru înțelegerea
limbajului.
Sunt anumite trăsături de personalitate peste care nu putem trece fără o
cunoaștere. Atât diagnoza, cât și prognoza în domeniul pps se fac pe intervale mai
scurte decât în condițiile subiectului normal.
Între 6 și 12ani, diagnoza se poate face pe o durată mai lungă, de circa 2 ani. Dacă
e sub 6 ani și peste 12, diagnoza se face pe perioade scurte pentru că
transformările sunt mai frecvente. Reactivitatea subiectului e diferită de la un an
la altul. Modificările la subiecții cercetați sunt permanente, mai ales după 12 ani și
înainte de 6.
Orice psihodiagnoză parcurge etape distincte dpdv al demersului respectiv.
Primul demers este diagnoza organică. Trebuie să cunoaștem caracteristicile
organice ale subiectului.
Al doilea demers, diagnoza fiziologică, funcțională.
A treia etapă, psihodiagnoza. Ne aparține direct și o facem încât să prevedem
toate aspectele.
Nu în ultimul rând, diagnoza socială.
Deducem că în pps și logopedie avem de a face cu două tipuri de diagnoză și
prognoză. Psihodiagnoza de stare în care folosim de obicei câteva procedee care
sunt obligatorii cum ar fi observația, testele de inteligență, de aptitudini și de
personalitate. Adăugăm la psihodiagnoza de stare pe cea etiologică. Folosim ca
tehnici anamneza, convorbirile, chestionarele și analiza mediului de viață. Prin
aceasta cunoaștem motivele instalării defectului.
Corelăm datele din psihodiagnoza de stare cu cea etiologică și ajungem la analiză.
Analiza ne conduce spre al III-lea aspect, psihodiagnoza diferențială. Facem o
diagnoză diferențială pentru situațile legate de gen, pentru situații de traversare a
unor dificultăți. Facem o psihodiagnoză totală, după care urmează diagnoza
provizorie=probabilitatea evoluției subiectului. Este valabilă pentru trei situații:
condițiile favorabile de viață, pentru condițiile mediu și condițiile nefavorabile.
Următoarea situație este alcătuirea programelor constatativ-terapeutice.
Concepem un program pentru recuperarea subiectului. Ne bazăm pe toate datele
respective și procedăm la alcătuirea programului.
Ultimul aspect, descrierea tendințelor recuperative prin programele aplicate.
În ultimul rând, prognoza diferențială pentru fiecare subiect sau categorie. Se
structurează pe 3 direcții:
1. Pentru stadiul de deficiență.
2. Pentru vârsta și ritmurile ei de dezvoltare.
3. Pentru temperament.
În diagnoza și prognoza logopedică, componenta comunicării este
esențială.
În obiectivele puse în condițiile diagnozei și prognozei și alcătuirii
programelor compensative, 3 aspecte sunt importante în mod deosebit:
1. Recuperarea prin învățare care trebuie să cuprindă învățare intelectual-
cognitivă, afectiv-emoțională, socială, motrică și psiho-
comportamentală.
2. Recuperarea prin psihoterapie. Pregătește dpdv psihic pe individ pentru
a răspunde metodelor logopedice cu capacități apropiate de normal.
Folosim psihoterapia ludică, de relaxare, psihoterapia de susținere, de
sugestie și mai ales pentru persoanele sugestionabile.
3. Psihoterapia ocupațională.
În concluzie, intervenția pe care o face logopedul sau psihopedagogul se
face din următoarele perspective: logopedice, psihologice, pedagogice,
medicale și sociologice. Primele două urmăresc capacitățile fizice și psihice
care să se dezvolte cât mai aproape de normal prin stimularea potențialului
restant, prin dezvoltarea compensatorie a unor funcții. Înseamnă
asigurarea unui progres relativ continu și achiziția comunicării care să
întrunească posibilitățile de adaptare ale subiectului.