Direcțiile de activitate de bază

ale psihologului școlar

1. Activitatea de psihodiagnoză și evaluare
de grup
2. Activitatea de psihocorecție (remediere) și
dezvolativă
3. Activitatea de consiliere și psihoprofilaxie
4. Activitatea socio-dispecerat
 Psihodiagnoza și evaluarea de grup
• Este prima formă a activității practice a
psihologului școlar;
• Este activitatea de bază a unui psiholog practician;
• Este activitatea cea mai reprezentativă, din
considerentul că în baza acestei activități
psihologul deține rezultate vizibile pentru raport;
• Este activitatea care ia cel mai mult din timpul
lucrului psihologului;
 Principiile de organizare a activității de
psihodiagnoză
1. Corespunderea abordării psihodiagnostice alese și
metodele coresăunzătoare cu scopul și sarcinilor
activității psihologului școlar.
Aceasta presupune că metoda utilizată trebuie să
evidențieze anume acele particularități psihologice
ale școlarului cunoașterea cărora este necesară pentru
o însușire și dezvoltare reușită în mediul școlar.
Cum determinăm care din aceste particularități
sunt esențiale și necesare pentru diagnosticare în
procesul de învățare?
 Principiile de organizare a activității de
psihodiagnoză
• Statutul psihologo-pedagogic al școlarului ne
ajută să determinăm proprietățile psihice și
calitățile școlarului care include
comportamentul, activitatea de învățare,
comunicarea, particularitățile individuale de
personalitate care influențează procesul de
învățare și dezvolatre în școală.
 Principiile de organizare a activității de
psihodiagnoză
2. Rezultatele diagnosticării trebuie să fie
formulate în limbajul accesibil profesorilor.
Bazându-se pe rezultatele diagnosticării,
psihologul sau profesorul poate determina
cauzele dificultăților de învățare sau de
comportament a școlarului și să-i creeze condiții
necesare de învățare și comunicare eficientă.
Esențial este ca metodele utilizate să fie adaptate
la realiatea de azi a copilului, astfel și rezultatele
să fie reale și obiective.
 Principiile de organizare a activității de
psihodiagnoză
3. Previzibilitatea metodelor folosite.
Adică capacitatea de a prevedea, în baza
acestor metode, anumite particularități de
dezvoltare ale copilului la următoarele etape
de învățare și de a preîntâmpina potențialele
dificultăți și dereglări.
Cum să planificăm procesul de învățare, în
baza acestor rezultate de diagnosticare, ca să
nu ducă la diferite probleme?
Principiile de organizare a activității de
psihodiagnoză
4. Potențial înalt de dezvoltare în baza metodei
folosite.
Posibilitatea obținerii unui efect dezvoltativ în
procesul diagnosticării și alcătuirea diferitor
programe dezvoltative.
În practica sa, psihologul, trebuie să țină cont
nu doar de rezultatele ”pure” ale activității de
diagnosticare, dar și de rezultatele copilului în
cazul implicării maturului.
 Principiile de organizare a activității de
psihodiagnoză
5. Eficiența metodelor utilizate de diagnosticare.
Metodele eficiente în cazul diagnosticării în
școală sunt cele de scurtă durată,
multifuncționale și care pot fi aplicate atât
individual cât și în grup, dar și cele ușoare în
interpretare și unice în evaluarea rezultatelor.
 Scheme psihodiagnostice
Principiile descrise mai sus ne ajută în
construirea activității de psihodiagnostic, unde
evidențiem 3 scheme psihodiagnostice de
bază:
• Diagnosticarea minimă
• Diferențierea normei de patologic
• Diagnostigarea aprofundată
 Diagnosticarea minimă
• Reprezintă investigarea psihologo-pedagogică
complexă a școlarului.
• Este orientată spre evidențierea particularitățile social-
psihologice a statutului școlarului care influențează
eficiența învățării și dezvoltării.
• În primul rând, diagnosticarea minimă ne ajută să
determinăm școlarii care întâmpină dificultăți de
învățare, comportament și cum resimte școlarul
climatul psihologic în școală.
• În al doilea rând, diagnosticarea minimă ne ajută să
determinăm acele caracterisitici specifice sferei
cognitive, emoțional-volitive și a personalității.
 Diagnosticarea minimă
• Diagnosticarea minimă ne ajută să împărțim
școlarii în 2 subgrupe:
- Școlari psihologic avantajați (care posedă
particularități individuale ale dezvoltării
psihice și a personalității ce nu duc la
dificultăți de învățare);
- Școlari cu dificultăți de învățare și dezvoltare;
 Diagnosticarea minimă

• Diagnosticarea minimă ne ajută să

diagnosticăm toate vârstele școlarilor,
începând cu înmatriclarea în școală a celor din
clasele I până la sfârșitul studiile liceale.
• Diagnosticarea minimă reprezintă o
investigarea ce durează în timp: ne permite să
urmărim dinamica dezvoltării și starea
școlarului pe parcursul învățării în școală.
 Diagnosticarea minimă
• Diagnosticarea minimă se planificăde către psiholog
și administrația școlii, la începutul anului de
învățământ la fel ca orice plan de învățare.
• Diagnosticarea expres presupune un set de metode
psihodiagnostice complexe, excepție fac doar
metodele aplicate pe copiii din clasele I la sosirea
lor în școală.
• Diagnosticarea minimă presupune un mecanism
important în realizarea celorlalte 2 sceme de
diagnosticare.
 Diferențierea normei de patologic
• Ne referim în acest caz la diferențierea primară.
Psihologul școlar nu este împuternicit să determine
dereglarea și să pună o diagnoză patopsihologică
sau psihiatrică.
• Sarcina psihologului școlar este de a da un răspuns
la întrebarea, dacă dificultățile pe care copilul le
are în școală au legătură cu dereglările dezvoltării
psihice ale acestuia. În cazul în care răspunsul este
afirmativ, atunci psihologul recurge la activitatea
de socio-dispecerat, adică orientează copilul cu
problema sa către un specialist competent.
 Diferențierea normei de patologic

• Important în această etapă este de a găsi soluții

și metode optime pentru o învățare eficientă în
școală , și nu să ne axăm pe tipul dereglării
intelectuale și caracteristicile acesteia, decât
dacă acestea ar folosi la ajutorul psihologo-
pedagogic pentru învățare a elevului.
 Diagnosticarea aprofundată
Aceasta presupune activitatea psihologului în
raport cu elevii:
• Care se presupun a trăi un conflict interior,
înțelegerea motivului acestui conflict și găsirea
soluțiilor care necesită informație psihologică
suplimentară.
• Cu probleme în sfera cognitivă (în limitele
normei de vârstă a dezvoltării cognitive).
 Diagnosticarea aprofundată
• Diagnosticarea aprofundată se face fie în baza
rezultatelor obținute la diagnoza minimă, fie la
cererea părinților sau a profesorilor.
• Acest tip de diagnosticare necesită o abordare mai
profundă, individuală, folosirea motodelor mai
complexe, necesită un timp mai îndelungat atât din
partea psihologului cât și a elevului.
• O importanță deosebită se acordă testelor
psihologice folosite și motivul unei astfel de
investigări.
 Diagnosticarea aprofundată
• Ce ține de testele folosite, atunci acestea trebuie
să fie multifuncționale și să corespundă scopului
– evidențierea zonei și conținutul conflictului,
determinarea particularităților individuale ale
elevului, sau particularitățile sferei cognitive.
• Psihologul școlar nu are voie să recurgă la
activitatea de diagnosticare profundă în cazul în
care din rezultatele diagnosticării minime nu s-
au evidențiat necesitatea acesteia.
• În caz contrar, aceasta vine în contradictoriu cu
etica activității psihologului.
 Diagnosticarea aprofundată
• Din cadrul diagnosticării profunde se formulează
ipotezele psibelelor probleme cu care se confruntă copilul,
dar care poate fi formulată și de la etapa diagnosticării
minime, din observații, discuții cu părinții, pedagogii.
• Ipoteza, odată formulată, simplifică activitatea de
diagnoză, dat fapt că se limitează la diagnosticarea unei
anume presupuneri, ceea ce face munca psihologului să
aibă sens.
• În concluzie, oricare activitatea de diagnosticare este un
proces global și prinde sens și valoare numai în
combinație cu alte elemente, cel mai adesea în legătură cu
activitățile de corecție și dezvoltare.
 Activitatea de psihocorecție și dezvoltativă

• Activitatea dezvoltativă a psihologului școlar

este orientată spre crearea condițiilor social-
psihologice pentru dezvoltarea psihologică a
școlarului.
• Activitatea de psihocorecție a psihologului
școlar este orientată spre rezolvarea
problemelor concrete de învățare,
comportament sau starea psihică a școlarului
în procesul de dezvoltare.
 Activitatea de psihocorecție și dezvoltativă
• Alegerea unei forme sau alteia de activitate se
determină conform rezultatelor psihodiagnosticării.
• Prima formă, ce dezvoltativă, în mare parte este
orientată spre elevii favorabili psihologic, a căror
starepsihologică și nivelul de dezvoltare le permite
rezolvarea sarcinilor psihologice dificile.
• A 2-a formă, cea de psiho-coreție, ne ajută să
lucrăm cu problemele psihologice evidențiate ca:
probleme e învățare, de comportament și
comunicare sau starea interioară psihologic
nefavorabilă a elevilor, adică cu elevii nefavorabili
psihologic.
 Activitatea de psihocorecție și dezvoltativă
• Activitatea de psiho-corecție și dezvoltativă
este considerată ca fiind de bază în lucrul cu
elevii mici și preadolescenții.
• Conținutul activității de psiho-corecție și
dezvoltative trebuie să asigure o influență
totală asupra personalității copilului. Cu toate
că psihologul cunoaște în care din sferele
psihologice este localizată problema elevului,
însă, el trebuie să lucreze cu întreaga
personalitate a copilului ca sfera de
cunoaștere, motivațională, emoțională, etc.
 Activitatea de psihocorecție și dezvoltativă
• În literatura de specialitate se găsesc diferite metode
de lucru pentru dezvoltarea psihologică a școlarului,
unde întreaga personalitate a copilului este separată
pe sfere, ca: dezvoltarea sferei cognitive ș școlarului
mic și preadolescentului, remedierea sferei
emoționale, dezvoltarea abilităților sociale, etc. De
cele mai dese ori aceasta este o abordare
neconstructivă. Chiar și în cazul în care noi acordăm
ajutor copilului la o problemă anumită, bine
determinată, putem oare considera că celelalte sfere
ale personalității se dezvoltă favorabil? Este posibil
să fie doar un conflict intern izolat, independent?
 Activitatea de psihocorecție și dezvoltativă
• Este considerat absolut greșită această
abordare de a lucra cu fiecare sferă a
personalității separat. Desigur nu
excludem evidențierea orientărilor
prioritare, în dependență de vârstă, de
problema cu care se confruntă copilul,
interesele acestuia, dar orice activitate
dezvoltativă trebuie să decurgă ca un
proces care acționesază asupra
personalității în întregime.
 Activitatea dezvoltativă
• Este orientată spre sfera de cunoaștere, emoțională, socială a
persoanlității, a vieții psihice interioare cât și
autocunoașterea copilului.
• Aceasta poate fi elaborată de însuși psihologul și acestea să
presupună diferite tipuri de influențe asupra elevilor în afara
orelor de școală sau la ore special organizate ca trainingurile
sau alte tipuri de activități dezvoltative sau de învățător, care
va folosi diferite metode psihologice la ore, în procesul
educativ sau în cadrul întâlnirilor educative din afara orelor.
• Activitatea dezvoltativă poate fi efectuată sub diferite forme
de activitate planificate de psiholog și profesor, dar și
încorporate în procesul de învățare care se manifestă prin
autoanaliză, abilități de empatie, comportament cooperativ
sau TVC_uri, olimpiade, etc.
 Psihocorecția
• Este orientată spre rezolvarea diferitor probleme
psiholgice ale școlarului.
• Din cauză că psihologul școlar lucrează cu un număr mare
de copii, este dificil de elaborat un program individual de
psihocorecție. El trebuie să presupună un set de programe
corecționale specializate, mai întâi, pe vârste, iar în
interiorul fiecărei vârste - pe problemele importante cu
care s-ar putea ciocni copilul și care nu ies din
competența psihologului școlar.
• Luând în considerație nivelul de calificare a psihologului
școlar, în activitatea lui obligatorie intră activitatea
dezvoltativă și psihocorecția legată de probleme de
adaptare și dificultăți în sfera de cubnoaștere.
 Psihocorecția
• Psihocorecția poate fi efectuată atât în grup cât
și individual. Alegerea formei de activitate
depinde de tipul problemei (poate fi
contraindicată psihocorecția în grup), vârsta
copilului și interesele acestuia.
• Pentru acest tip de activitatea se ține cont, în
primul rând, de principiul de influență asupra
întregii personalități cu toate că este necesar de
a alege direcția de lucru cu prioritate.
Activitatea de consiliere și profilaxie
• Psihoprafilaxia, ca formă practică de activitate, este o
activitatea destul de populară și care plasează
auditoriul pe poziție pasivă.
• Din punct de vedere a sarcinilor activității de profilaxie
incluse în procesul de învățare, aceasta nu are eficiență.
Rezultatul profilaxiei este considerat atribuirea
abilităților care l-ar ajuta pe copil să învețe eficient și
să se dezvolte în toate sferele activității școlare. Adică
toate cunoștile pe care le acumulează elevul în cadrul
activității de profilaxie să nu fie ca un bagaj în plus de
cunoștințe neeficinte cum se întâmplă în cadrul multor
obiecte de studiu din școală.
 Activitatea de consiliere și profilaxie
• Activitatea de profilaxie poate fi efectuată ca
răspuns la cererea școlarilor; cum ar fi cunoștințe
referitor la anumite profesii pentru elevii claselor
liceale sau preadolescenții care au suferit un conflict
intern sau defectarea relațiilor cu profesorul.
Psihologul, în acest caz, trebuie să propună elevilor
informații științifice care să le permită elevilor să
privească situația dintr-un alt unghi. Aceasta
abordare a situațiilor formează la elevii claselor
mari trebuințe către cunoștințe social – psihologice,
cultura utilizării unei anumite informații științifice.
 Consilierea elevilor
• Consilierea se face cu elevii de vârsta
preadolescentă (13-17 ani). Activitatea
de consiliere se centrează pe rezolvarea
problemelor ca: autodeterminarea
profesională sau personală a elevului sau
cele ce țin de diferite aspecte ale
interrelaționării cu alții.
 Consilierea elevilor
• Activitatea de consiliere este o formă de lucru
multifuncțională și individuală a psihologului cu
elevii în cadrul căreia se pot rezolva următoarele
probleme: dificultăți de învățare, de comunicare și
starea psihică internă a lor.
• Se dezvoltă abilități de autocunoaștere,
autodescoperire, autoanaliză, utilizarea
particularităților și posibilităților individuale pentru
o activitate de învățare și dezvoltare eficientă.
• Acordarea ajutorului școlarilor care se află în stare
actuală de stres, conflict, stres emoțional, etc.
 Consilierea elevilor
• Consilierea se face la cererea elevilor, dar în
unele cazuri psihologii școlari întreprind unele
acțiuni fără a ține cont de participarea voluntară
a acestora. dar acest comportament din partea
psihologilor, de multe ori, provoacă un
comportament negativist din partea școalrului.
• Psihologul școlar trebuie să posede abilități
profesionale bine antrenate pentru a atrage
elevii spre dialog și spre procesul de rezolvare a
problemelor.
Consilierea și profilaxia profesorilor
• Fiind o activitate destul de importantă în practica
psihologului școlar, eficiența acestei activități se
măsoară în capacitatea acestuia de a reuși să
construiască o colaborare constructivă și de amploare
cu învățătorii și administrația școlii. De aceea,
învățătorul este privit ca un colaborator al
psihologului.
• Psihologul este cel care doar crează mediul de analiză
a cazurilor, crează condiții pentru fiecare cadru
implicat de a analiza cazul, își prezintă propriul punct
de vedere, propunând posibilile forme de realizare a
deciziilor pe care le-a luat însuși învățătorul.
 Consilierea și profilaxia profesorilor
• Deci consilierea psihologo-pedagogică este o formă de
organizare a colaborării dintre învățători pentru rezolvarea
diferitor probleme și sarcini profesionale ale profesorilor.
• Principiile ce stau la baza activității de consiliere a
învățătorilor:
 Influența echitabilă a psihologului și profesorului;
 Formarea montajelor pentru profesori pentru rezolvarea
de sinestătătoare a problemelor apărute:
 Responsabilitatea participanților la consiliere pentru
hotățârea luată;
 Repartizarea funcțiilor profesionale în rândul profesorilor
și psihologului;
 Consilierea și profilaxia profesorilor
• Din activitatea de consiliere a profesorilor evidențiem 3 orientări:
 Consilierea învățătorilor la discipline și diriginților referitor la
elaborarea programelor adecvate de studii și educare a elevilor.
 Consilierea profesorior referitor la problemele de învățare ale
elevilor, de comportament sau cele de relaționare cu alții. În acest
caz cosnilierea are 2 surse; fie la cererea învățătorului –
psihologul realizează, fie din inițiativa însuși a psihologului,
aducându-i la cunoștință învățătorului o anumită informație
despre un elev și să îi vină în ajutor.
Consiliul psihologo-edagogic - se referă la elaborarea și
planificarea unei startegii psihologo-pedagogice pentru fiecare
elev în procesul de învățare a acestuia sau a unor grupuri de
elevi.
Toată informația obținută de la învățătorii disciplinelor,
dirigintele de clasă, medic, psiholog despre situația copilului și
ținând cont de starea actuală a acestuia, dinamica dezvoltării de
 Consilierea și profilaxia profesorilor
 Activitatea socio-intermediară a psihologului
școlară pentru rezolvarea problemelor ce țin
de conflicte interpersonale, intergrupale sau
între sistemele școlii (învățător – învățător,
elev- învățător, învățător - părinte)
 Consilierea și profilaxia profesorilor
• Psihoprofilaxia învățătorilor este orientată la
crearea condițiilor în care învățătorii ar putea
obține cunoștințe importante atât la nivel
profesional cât și personal. Cunoștințe și abilități
psihologice care le-ar permite organizarea
procesului de învățare mai eficient atât din punct de
vedere al conținutului cât și la nivel metodologic.
Cunoștințe și abilități de a construi relații reciproc
avantajate cu colegii și elevii. (includerea
profilaxiei în activitatea metodico-educațională,
ședințe temetice cu profesorii, sau în cadrul
consiliului psihologo-pedagogic).
 Consilierea și profilaxia părinților
• Activitatea psihologului cu părinții este una
destul de controversată și contradictorie.
• Pe de o parte activitatea psihologului cu
părinții este una de bază, deoarece o mare
parte a problemelor elevului din perioada de
școală vin din familie, din climatul psiholgic,
relațiile din familie, etc., de aceea nu este
posibil rezolvarea problemelor din școală a
elevului fără a restructura relațiile din familie.
 Consilierea și profilaxia părinților
• Pe de altă parte familia, din punct de vedere juridic
și etic este un subiect închis pentru școală.
Psihologul școlar nu are dreptul de a se implica în
relațiile din familie. Majoritatea situațiilor apărute în
școală trebuiesc rezolvate fără implicarea părinților.
Scopul comun al activității psihologului cu părinții,
atât consilierea cât și profilaxia, constă în crearea
condițiilor social-psihologice pentru atragerea
familiei în susținerea copilului în procesul de
învățare. Crearea condițiilor de colaborare și
formarea montajelor respabilității părinților în relație
cu copilul.
 Consilierea și profilaxia părinților
• Activitatea psihologului cu părinții este
construită pe 2 direcții:
 Psihoprofilaxia părinților cu referire la
dezvoltarea și educarea copilului acestuia în
școală – psihologul aduce la cunoștință
problemele cu care se confruntă copilul,
ajutându-l s-o perceapă profund și să îi
propună tehnici de comunicare dintre copil și
părinte.
 Consilierea și profilaxia părinților
 Consilierea părinților referitor la problemele de
învățare și dezvoltare în școală, facută la cererea
părinților sau la inițiativa psihologului. Aceasta
îndeplinește diferite funcții, informează părinții de
problemele școlarului; părinții nu întotdeauna cunosc
obiectiv situația. Un alt motiv pentru consiliere poate
fi necesitatea de a primi infolrmații suplimentare
despre copil de la părinți. Iar scopul consilierii
părinților poate fi acelea de susținere psihologică a
părinților în cazul observării unor probleme sau un
anumit stres emoțional care are loc în familie.
 Activitatea socio-dispecerat
• Este orientată spre obținerea ajutorului social-
psihologic care ies din limitele competenței și
responsabilităților. Îndeplinrea eficientă a
funcției socio-dispecerat este posibilă doar
atunci când activitatea psihologică în școală
reprezintă o legătură a unui sistem extins de
sprijin social-psihologic al educației publice.
În acest caz psihologului îi este bine cunoscut
care sunt actele necesare și unde să orienteze
elevul pentru ajutor psihologic.
 Activitatea socio-dispecerat
• Când psihologul școlar apelează la activitatea de
socio-dispecerat?
În primul rând, atunci când forma de lucru cu
copilul, părinții sau învățătorii ies din iese din
limitele rsponsabilităților funcției de psiholog
școlar.
În al doilea rând, atunci când psihologul nu
dispune de cunoștințele și experiența necesară.
Și în al 3-lea rând, atunci când rezolvarea
problemei este posibilă doar în afara școlii și celor
care activează în școală.
 Activitatea socio-dispecerat
• Funcția psihologului școlar în activitatea socio-dispecerat nu
este doar aceea de a reorienta elevul la un al specialist, ci,
- Determinarea caracterului problemei și posibilile modalități
de soluționare a ei;
- Găsirea specialistului capabil de acordarea a ajutorului
necesar;
- Asistență în stabilirea contactului elevului cu specialistul din
afara școlii;
- Pregătirea setului de documente necesare;
- Urmărirea rezultatelor în urma colaborării elevului cu
psihologul;
- Realizarea suportului psihologic în procesul de lucru cu
specialistul;
 Activitatea socio-dispecerat
• Cu toate că reorientează spre un alt specialist
elevul, psihologul școlar nu este scutit de
responsabilitatea asupra dezvoltării și educării
elevului în școală.