Sunteți pe pagina 1din 17

TULBURARILE DE LIMBAJ

Cunoasterea tulburarilor de limbaj prezinta o importanta


deosebita deoarece au o frecventa relativ mare; ele influenteaza
negativ randamentul scolar si in general integrarea in colectiv si
activitate.

Limbajul contribuie in buna parte la realizarea progresului in


intreaga viata spirituala. In cazurile cand se produc deteriorari ale
limbajului evolutia este ingreunata sau stopata in functie de
gravitatea tulburarii. Implicatiile ce urmeaza se fac simtite in
intreaga activitate psihica, si ca atare modifica comportamentul
subiectului.

LIMBAJUL

Definitii

Limbajul este definit cel mai adesea ca fiind activitatea psihica de


comunicare intre oameni prin intermediul limbii.

Este un fenomen individual, individualizarea realizandu-se atat in


plan fiziologic (datorata unor particularitati ale aparatului fonator,
cat si in plan psihologic, el avand o manifestare personala si diferita
de la individ la individ.

Este mijlocul de vehiculare al limbii, el presupune transformarea


elementelor limbii in elemente proprii, ori pentru aceasta este
necesara constientizarea laturii fonetice, grafice si semantice a
cuvintelor, trecerea de la structuri semantice simple (cuvinte
izolate) la structuri semantice complexe (propozitii, fraze, discursuri,
texte ).

Limbajul este denumit “un vehicul ce transporta intentii, atitudini,


un simplu mijloc de transmisie a informatiilor, care circula fara
rezistenta de la un sistem cognitiv la altul”

1
Limbajul este un tip de conducta verbala, ce implica activitati
diverse(vorbire, ascultare, schimb de idei, retinerea messajelor
sonore, reproducerea sau traducerea lor).

Functiile limbajului

Gerard Wackenheim considera ca limbajul si comunicarea


indeplinesc, in raport cu individul, urmatoarele functii:

Functia de dezvaluire si autodezvaluire (prin comunicare,


individul se face cunoscut altora, dar si siesi, isi corijeaza o serie de
perceptii si atitudini eronate, se introspecteaza si se poate intelege
mai bine).

Functia valorizatoare (comunicarea raspunde nevoii individului de


a fi apreciat, prin intermediul ei individul atragand atentia altora
asupra sa, implicit, afirmandu-se.).

Functia reglatoare a conduitei alterate ( comunicand cu altii, un


individ isi poate ameliora pozitia in ierarhia grupului, ii poate
determina pe acestia sa-si schimbe atitudinile, creeaza conflicte sau
atmosfere destinse in timpul unei conversatii).

Functia terapeutica ( comunicarea este un mijloc curativ, marturie


in acest sens constand psihanaliza, psihodrama si intretinerea
rogersiana).

Foarte importante sunt functiile urmatoare:

Functia de comunicare sau de transferare a continutului de la


continut, de la o persoana la alta.

Functia cognitiva, de integrare, conceptualizare si in genere


de elaborare a gandirii.

Caracteristicile acestei functii este directivarea si fixarea rezultatelor


activitatii de cunoastere. Limbajul, prin intermediul acestei functii
focalizeaza si mediaza operatiile de generalizare si abstractizare. De
asemenea, permite explorarea si investigarea realitatii si
imbogatirea si clasificarea cunostintelor.

2
Functia simbolic-reprezentativa, de substituire a unor obiecte,
fenomene, relatii prin formele verbale sau alte semne.

Functia expresiva, de manifestare complexa a unor idei, imagini


nu numai prin cuvintele insasi, dar si prin intonatie,
mimica,pantomimica, gestica.

Functia persuasiva, sau de convingere, de inductie de la o alta


persoana a unor idei si stari emotionale.

Functia reglatorie sau de determinare, conducere a conduitei


altei persoane si a propriului comportament.

Functia ludica sau de joc, presupunand asociatii verbale de efect,


consonante, ritmica, ciocniri de sensuri, etc. mergand pana la
constructia artistica.

Functia dialectica sau de formulare si rezolvarea contradictiilor


sau conflictelor problematice.

ETIOLOGIA SI CLASIFICAREA TULBURARILOR DE LIMBAJ

Asupra individului uman actioneaza o multime de factori, dintre


care unii sunt nocivi. Acestia pot influenta negativ dezvoltarea sa,
dar organismul are o anumita rezistenta ce ii permite o evolutie
normala si numai in anumite conditii de fragilizare generala sau
partiala,acestia determinand dereglari psihice. Pentru acestea, se
impune o analiza globala a principalelor categorii de factori care pot
influenta negativ dezvoltarea limbajului si care pot determina
oricare disfunctie de limbaj.

Cunoasterea cauzelor este necesara nu numai pentru a le


preveni, dar si pentru adaptarea unei metodologii stiintifice in
stablirea diagnosticului diferential si a modalitatilor de corectare a
limbajului tulburat, insa nu intotdeauna se pot stabili cu exactitate
cauzele; care au provocat o tulburare sau alta de limbaj si ca de cele
mai multe ori la baza unei dereglari sau nedezvoltari normale se afla
un complex de cauze.

3
Prin urmare cauzele care determina handicapuri de limbaj pot
actiona in trei etape diferite: in perioada intrauterina a
dezvoltarii fatului, in timpul nasterii si dupa nasterea
individului.

Dintre cauzele care pot actiona in timpul sarcinii,


mentionam: diferitele intoxicatii si infectii, bolile infectioase ale
gravidei, incompatibilitatea factorului PH, carentele nutritive,
traumele mecanice care lezeaza fizic organismul fatului, traumele
psihice suferite de gravida, incepand cu neacceptarea psihica a
sarcinii si terminand cu trairea unor stresuri, framantari interioare,
spaime care isi pun pecetea asupra dezvoltarii functionale a fatului.

Din categoria cauzelor care actioneaza in perioada nasterii le


mentionam pe urmatoarele: nasterile grele si prelungite care pot
provoca leziuni ale sistemului nervos central, asfixiile ce pot
determina hemoragii la nivelul scoartei cerebrale, diferite traume
fizice, cum ar fi lovirea capului de oasele pelviene, accidentele
mecanice, etc.

Cauzele care actioneaza dupa nastere alcatuiesc grupa cea


mai mare. Ele pot fi impartite in patru categorii:

Cauzele organice de natura centrala sau periferica.

Avem in vedere diferitele traumatisme mecanice care


influenteaza negativ dezvoltarea sistemului nervos central sau
afecteaza nemijlocit auzul si organele fonoarticulatorii. In baza unor
leziuni la nivelul sistemului nervos central se pot produce printre
alte tulburari, disfunctii ale limbajului ce au o mare varietate, cu cat
zona lezata este mai intinsa sau mai profunda, cu atat tulburarile
sunt mai ample si cu un inalt grad de complexitate pentru ca, de
cele mai multe ori, sunt atinsi mai multi centri corticali implicati in
realizarea diferitelor functii psihice, Lezarea timpanului impiedica
receptia corecta a limbajului si emiterea normala a sunetelor, iar
anomaliile dento-maxilo-faciale nu permit o participare sincrinizata a
tuturor elementelor necesare realizarii procesului vorbirii.O
asemenea situatie are loc in prognatism si progenie, ca si in
macroglosie sau microglosie. O anumita frecventa o au infectiile si
intoxicatiile cu substante chimice, medicamentoase, cu alcool, care

4
pot afecta, organic sau functional mecanismele neurofiziologice ale
limbajului. Si unele boli ale primei copilarii, ca meningita,
encefaleea, scarlatina, rujeola, pojarul s.a. pot da tulburari de limbaj
atat pe cale centrala, cat si periferica.

Cauze functionale

Aceste cauze pot produce tulburari ale limbajului care privesc


atat sfera senzoriala(receptoare), cat si cea
motorie(efectoare).Cauzele functionale pot afecta oricare din
componentele pronuntarii: expiratie, fonatie, articulatie. Astfel apar
dereglari ale proceselor de excitatie, inhibitie, de nutritie la nivelul
cortexului, insuficiente ale auzului fonematic, putand incetini traseul
normal al limbajului.

Cauze neurologice care influenteaza mai cu seama pe acei


subiecti care congenital au o constructie anatomo-fiziologica fragila
sau cu tendinte patologice.Asemenea alienatii mintal la cei cu
tulburari de memeorie si de atentie, la cei cu tulburari ale
reprezentarilor optice si acustice. Din aceasta categorie fac parte si
subiectii care se supraapreciaza-infatuatii, aceste manifestari
influentand negativ structurarea personalitatii si limbajului.

Cauze psiho-sociale: Frecventa lor este relativ mare, iar


efectele lor negative impieteaza nu numai asupra dezvoltarii
limbajului ci si asupra intregii dezvoltari psihice a omului. .

Din aceasta categorie fac parte unele metode gresite, in


educatie (iatrogebiile si didactogeniile), slaba stimulare a vorbiri
copilului in ontogeneza timpurie, incurajarea copilului mic in
folosirea unei vorbiri incorecte pentru amuzamentul parintilor,
adultilor, ce duc la formarea unor modele cu o vorbire incorecta in
perioada constituirii limbajului, trairea unor stari conflictule,
stresante, suprasolocitarile, care favorizeaza oboseala excesiva,
bilingvismul( obligarea copilului sa invete o limba straina inainte de
a-si forma deprinderile necesare comunicarii in limba materna.,s.a.

5
Pornindu-se de la etiologia tulburarilor de limbaj, ca si de la
simptomatologia si natura acestora, literatura de specialitate
contine o varietate de clasificari.

Astfel, in logopedie exista mai multe tipuri de clasificari ale


tulburarilor de limbaj care au de cele mai multe ori un caracter
limitat. Pentru faptul ca in toate aceste clasificari se adopta de
obicei un singur criteriu, ele sunt unilaterale si nu reflecta varietatea
handicapurilor de limbaj.

O clasificare la care se tine seama de mai multe criterii in


acelasi timp, pare mult mai adecvata: anatomo-fiziologic, lingvistic,
etiologic, simptomatologic si psihologic.Aceasta clasificare elaborata
prin imbinarea criterilor de mai sus, s-a impus in literatura de
specialitate romaneasca si straina.

Sintetic, clasificarea respectiva se rezuma urmatoarele categorii


de tulburari de limbaj:

• Tulburari de pronuntie (dislalia, rinolalia, disartria);


• Tulburari de ritm si fluenta a vorbirii (balbaiala,
logonevroza, tahilalia, aftongia, tumultus sermonis, tulburari pe
baza de coreee);
• Tulburari de voce( afonia, disfonia, fonostenia);
• Tulburari ale limbajului citit-scris(dislexia, alexia si
disgrafia, agrafia);
• Tulburari polimorfe(afazia, si alalia);
• Tulburari de dezvoltare a limbajului (mutism psihogen
electiv, voluntar, retard sau intarziere in dezvoltarea generala a
vorbirii, disfunctiile verbale din autismul infantil de tip Kanner,
din sindroamele handicapului de intelect, etc.
• Tulburari ale limbajului bazat pe disfunctiile psihice
(dislogia, ecolalia, jargonofazia, bradifazia).

Tulburarile de pronuntie-articulatie au frecventa cea mai mare


la copii cat si la adulti. Dintre cestea dislalia este cu atat mai des
intalnita cu cat varsta subiectilor este mai mica. Unele tulburari de
comportament usoare dispar odata cu inaintarea in varsta a
copilului ca urmare a maturizarii sistemelor cerebrale si a aparatului
fono-articulator. Cele care nu dispar au o tendinta de a se consolida

6
in deprinderi negative de articulatie la varsta tineretii. Se poate
considera existenta unei dislalii cu semnificatia defectologica dupa
circa 3-4 ani de varsta ai copilului, iar pana la aceasta varsta dislalia
este de natura fiziologica, ceea ce inseamna ca exista o insuficienta
dezvoltare a aparatului fono-articulator si a sistemelor cerebrale
implicate in procesul vorbirii.Dupa parcurgerea acestei etape,
sistemele care participa la realizarea vocii sunt suficient de
dezvoltate pentru emiterea corecta, iar existenta dislaliei se
datoreste unora din cauzele enumerate.Dar tulburarile de pronuntie-
articulatie pot aparea si la varstele tineretii sau chiar adulte, daca la
fondul unei fragilizari a sistemului nervos central actioneaza o
etiologie nefasta.

Fenomenele caracteristice pentru dislalie constau in manifestrea


de deformari, omiteri, substituiri, inlocuiri si inversari de
sunete,silabe si uneori chiar cuvinte. Dislalia capata denumirea
de dislalie simpla sau monoforma cand tulburarea se produce la
nivelul unor sunete si se manifesta sub o forma atenuata.

La inceputul aparitiei unor asemenea tulburari sunt mai frecvente


formele de dislalie monoforma si se complica daca nu sunt corectate
la timp, transformandu-se in handicapuri tot mai complexe nu numai
ca simptomatologie, dar si pentru strategiile si efectele terapeutice.

O extindere a tulburarilor de pronuntie-articulatie asupra majoritatii


sunetelor si prin cuprinderea si a grupelor de silabe se numeste
dislalie polimorfa, iar prin afectarea tuturor sunetelor, a majoritatii
silabelor si a cuvintelor se ajunge la sa numita dislalie generala
sau totala. O tulburare de pronuntie cu forme grave de tipul celor
mentionate este mai frecventa in cazurile de anomalii,
pseudobulbare, in despicaturile maxilo-velo-palatine care se pot
constitui si ca o manifestare secundara a altor tulburari de limbaj
deosebit de complexe cum ar fi afaziile, alaliile , etc.

In dislalie, sunetele nu sunt in egala masura afectate. Unele


sunt cu o frecventa mai mare, iar altele mai mica. Astfel, sunetele
cele mai frecvent afectate sunt cele care apar mai tarziu in vorbirea
copiilor: vibranta”r”, africatele”c,g,t”,siflantele”s,z” si
suieratoarele:s,j”, iar vocalele si in primul rand “a,e,u”,
consoanele”b,d,t,m,n”, care apar de timpuriu in vorbire sunt mai rar

7
tulburate. In fapt sunt afectate mai des acele sunete pentru ca
necesita un efort mai mare si o sincronizare mai buna a elementelor
din aparatul fono-articulator care participa la emisie.Pronuntarea lor
implica o anumita pozitie a limbii in raport cu buzele, valul palatin,
deschizatura gurii, conturul ei, etc.,si o anumita intensitate a jetului
de aer expirat pentru producerea sunetului respectiv.

Dintre cauzele specifice care pot provoca dislalia, imitarea


unor persoane cu o pronuntie deficitara, metode nefavorabile de
educatie care nu duc la stimularea vorbirii, incurajarea copilului
prescolar de catre adult la stabilizarea deprinderii gresite,
implantarea defectuaoasa a dintilor, diferite anomalii ale aparatului
bucal (buza de iepure si gura de lup),(deficiente cerebrale,
insuficienta dezvoltarii, deficiente ale auzului, hipoacuzia si surzenia
usoara), slaba dezvoltare a auzului fonematic, progenia si
prognatismul, etc.

In dislaliile grave, unii autori considera ca ereditatea poate


constitui factor important in diagnoza si explicarea handicapului.
Pentru fiecare categorie de sunete exista o terminologie adecvata:
betacism si parabetacism(cand este afectat sunetul”b”,
capacism si paracapacism la”c”, gamacism si paragamacism la
“g”, deltacism si paradeltacism la “d”, fitacism si parafitacism la
“f”, nutacism si paranutacism la”n”, mutacism si
paramutacism la “m”, sigmatism si parasigmatism la grupa
sunetelor siflante si suieratoare, rotacism si pararotacism la “r’,
hamacism si parahamacism la “h”, tetacism si paratetacism la
“t”, vitacism si paravitacism la “v”, etc.

La specificul limbii ramane, cele mai frecvente dislalii sunt


constituite din grupa sigmatismelor si parasigmatismelor si grupa
rotacismelor si pararotacismelor.Aparitia lor este simptomatica
pentru deformari, substituiri, omisiuni ale sunetelor siflante si
suieratoare s,s,j,z,t,ce,ci,ge,gi. La copii prescolari si scolarii mici cel
mai des intalnite sunt omisiunile si deformarile, iar la logopatii
puberi si adolescenti apar deseori si inlocuibile.

Dintre formele de sigmatism intalnit la adolescenti si tineri in


general,au mai mare frecventa:

8
• Sigmatismul interdental aparut ca urmare a pronuntarii
sunetelor respective cu limba fixata intre dinti.
• Sigmatismul lateral, care poate fi de trei feluri:

a) lateral dexter- cand iesirea aerului se face prin dreapta in loc de


mijloc;

b) lateral sinister- in cazul iesirii aerului prin stanga;

c) bilateral- in care aerul se imprastie pe ambele parti.

• Sigmatismul addental produs prin sprijinirea varfului limbii


pe dinti si nu permite ca aerul sa iasa prin spatiul interdental,
cum este normal.
• Sigmatismul palatal, se produce prin pronuntarea sunetelor
siflante si suieratoare cu varful limbii retras spre bolta palatina,
fapt care impiedica emisia corecta;
• Sigmatismul strident manifestat printr-o sonorizare
exagerata a siflantelor, ce perturba perceperea vorbirii de catre
interlocutor;
• Sigmatismul nazal aparut in urma unor deficiente ale
palatului moale care nu-si poate indeplini functia normala, ceea
ce face sa se scurga aerul, partial sau total, prin intermediul
cailor nazale.

Astfel de sigmatism este frecvent in despicaturile palatale si la cei


cu un palat prea rigid datorat constructiei anataomice scurte sau
unei interventii chirurgicale ce il lipseste de mobilitatea necesara.
Un astfel de sigmatism este frecvent si ca forma secundara in
rinolalie.

• Sigmatism labial si labiodental ce se produce printr-o


participare exagerata a buzelor in timpul emisiei fara
implicarea incisivilor inferiori sau prin antrenarea incisivilor
superiori si a buzei superioare ce acopera dintii superiori.

Rotacismul si pararotacismul consta in deformarea, omisiunea,


inversiunea si inlocuirea sunetului “r”. Consoana “r” apare de obicei
in vorbirea copilului in urma sunetelor siflante si suieratoare, iar
emisiunea corecta presupune o anumita dezvoltare a aparatului

9
fono-articulator si miscari fine de sincrinizare a elementelor
implicate in vorbire. Din aceste motive, la majoritatea copiilor
anteprescolari si chiar prescolari are loc deformarea sunetului “r”,
sau se inlocuieste cu “l” sau “i” si mai rar cu sunetul “d,n,v”.

La baza producerii rotacismului si pararotacismului sunt implicate o


serie de cauze cum ar fi anomaliile anatomice si functionale ale
limbii: micro si macroglosia(limba), frenul prea scurt sau prea lung
al limbii, leziuni ale nervului hipoglos care influenteaza toate negativ
mobilitatea necesara miscarilor limbii, precum si deficiente ale
auzului fizic si fonematic, mutatii deficitare ale pronuntiei, factori
negativi de natura psiho-sociala, etc.

Luand in consideratie criteriul simptomatologic cele mai


frecvente forme de rotacism sunt urmatoarele:

• Rotacismul interdental ce ia nastere prin pronuntarea “r” cu


vibrarea varfului limbii sprijinit pe incisivii superiori sau mai rar
atingerea limbii pe buza superioara in timpul vorbirii ;
• Rotacismul labial realizat printr-un joc usor al limbii, sar nu
suficient si vibrarea buzelor;
• Rotacismul labiodental produs prin vibrarea buzei
superioare in atingerea cu incisivii inferiori sau vibrarea buzei
inferioare in momentul atingerii incisivilor superiori;
• Rotacismul apical dupa faptul ca limba se afla in momentul
pronuntiei lipita de alveole, ceea ce ni-i permite sa vibreze
suficient;
• Rotacism velar in care nu vibreaza varful limbii asa cum este
normal ci valul palatin;
• Rotacism nazal datorat faptului ca orificiul palato-faringian nu
se inchide suficient ceea ce face sa se produca vibratii la
nivelul partii posterioare a palatului moale si peretelui posterior
al faringelui, iar emisia lui “r” este stridenta si cu caracteristici
nazale;
• Rotacism uvular ce apare ca urmare a vibrarii uvulei in
articulatia sunetului”r”;
• Rotacism bucal format prin scurgerea aerului necesar emis
intre spatiul dintre limba si obraji, fapt care determina vibrarea
acestora.

10
Fenomenele ce privesc tulburarea vocalelor ce se produc mai
rar, iar atunci cand are loc sunt un indiciu al unei dislalii grave sau a
exiestentei si a altor handicapuri de limbaj cum sunt disartriile,
afaziile, alaliile sau a tulburarilor de ritm.

Disartria sau dislalia centrala cum se mai numeste se manifesta


printr-o vorbire confuza, disritmica, disfonica, cu o pronuntata
rezonanta nazala in care monotonia vorbirii se imbina cu
pronuntarea nedorita. Daca disartria se instaleaza dupa constituirea
limbajului, exista sanse mai mari de reabilitare pentru ca multe din
deprinderile verbale se pot actualiza relativ usor pe baza noilor
achizitii.La adolescenti si la adulti fenomenele disartrice pot fi puse
in evidenta mai usor la copii deoarece atat din punct de vedere
etiologic cat si simptomatologic mijloacele de investigatie si de
surprindere a caracteristicilor specifice au fost mai bine adaptate
pentru aceste varste. Cand se gasesc si malformatii ale organelor
periferice de vorbire, dislalia are o forma deosebita de complexa si
poarta denumirea de dislalie mecanica sau disglosie.

O forma asemanatoare dislaliei este rinolalia la baza careia stau o


serie de malformatii ce sunt localizate la nivelul valului palatin sau
insuficientele dezvoltarii acestuia ca urmare a unor boli infectioase,
vegetatii adenoide, polipi, atonia sau paralizia valului palatin,
despicaturile labo-maxilo-palatine, hipoacuzia, functionarea
defactuoasa a mischilor sau valului palatin care nu pot participa
eficient la deschiderea traiectului nazal in timpul pronuntarii
sunetelor nazale, etc.In rinolalie se gasesc tulburarile de pronuntie
specifice dislaliei, dar si deficiente ale rezonantei sunetelor ori de
fonatie si chier de voce in cazul cand formele respective sunt mai
accentuate.

Tulburari de ritm si fluenta ale vorbirii.

Dintre tulburarile de ritm si fluenta, balbaiala constituie o alta


forma a handicapului oral.

In incercarea de a explica geneza si simptomatologia balbaielii au


fost elaborate o serie de teorii printre care:

11
a. balbaiala are la baza afectarea unei componente centrale ce
este determinata si de tulburarile anatomo fiziologice;
b. balbaiala se incadreaza in categoria tulburarilor de evolutie a
limbajului si se prezinta ca un efect al intarzierii in aparitia
vorbirii(Froschels,Pichon,S.Borel-Malsonny);
c. balbaiala are o natura ereditara(Gutzman, Nadoleczny);
d. balbaiala are o componenta nevrotica si este un efect ala
cesteia;
e. balbaiala ca act al vorbirii se desfasoara pe principiul
reflexologic.

Balbaiala se manifesta dominant prin repetarea unor silabe la


inceputul si mijlocul cuvantului cu prezentarea unor pauze intre
acestea determinate de spasme scurte sau prin aparitia spasmelor
de lunga durata la nivelul aparatului fonoarticulator care impiedica
desfasurarea vorbirii ritmice si cursive. De cele mai multe ori
fenomenele de balbism insotite de existenta unor sunete sau silabe
parazitare ce imprima un aspect accentuat si dezagrabil vorbirii. In
toate formele de balbaiala apar si o serie de fenomene secundare
precum spasmele de la nivelul aparatului fonoarticulator evidentiate
prin miscarea usoara a buzelor inaintea pronuntarii cuvantului,
grimase, incordare faciala si corporala, rigiditate sai gestica
exagerate, schimbarea culorii, transpiratie abundenta, agitatie si
nervozitate, tulburari de somn, dereglari ale ritmului respirator,
tendinte de a vorbi in timpul inspirului, etc. Asemenea fenomene ce
agraveaza balbaiala sunt mai frecvente la adult si la adolescent.

O mentiune aparte merita sa ocupe in cadrul cauzelor


balbaielii, stangacia sau fenomenele de contrariere a stangaciei care
pot sta la baza si altor handicapuri de limbaj cum sunt:dislalia,
disgrafia, dislexia, tahilalia, bradilalia, tumultus sermonis.

Acest fapt se poate explica prin ceea ca in producerea


proceselor psihice intre cele doua emisfere cerebrale se stabilesc
raporturi de subordonare, una se manifesta ca dominanta, iar
cealalta ca subordonata. Activitatea de limbaj este si ea dependenta
de una din cele doua emisfere. Limbajul ca functie puternic
localizata se realizeaza la nivelul emisferei drepte la stangaci si in
stanga la dreptaci.

12
Bilbiiala este o tulburare mai grava de vorbire si apare mai
frecvent la baieti fata de fete. Ea are trei forme: clonica, tonica si
mixta. In bilbiiala clonica apar intreruperi ale cursivitati vorbirii,
determinate de prelungirea sau repetarea unor sunete si silabe. In
forma tonica apare un blocaj la nivelul primului cuvint din propozitie
prin prezenta unui spasm articulatoriu de lunga durata. Forma mixta
este mai grava, deoarece sint prezente caracteristicile primelor
doua, cu predominarea uneia dintre ele.

Printre cauzele bilbiielii mentionam o serie de factori de natura


psihologica ca: traumele psihice (sperieturi, emotii, soc pe fondul
unei constitutii fizice debile sau ale unei imaturitati afective); stari
conflictuale de lunga durata, care creeaza o permanenta stare de
neliniste. In logopedie se mentioneaza si ereditatea ca factor al
bilbiielii, dar este greu de precizat. De asemenea, intirzierile in
dezvoltarea psihofizica generala, tulburarile endocrine,
traumatismele suferite in timpul nasterii, bolile infecto-contaginoase
pot constitui un fond favorizant instalarii bilbiielii prin actiunea
factorilor nocivi anterior mentionati.

In situatia cind bilbiiala devine constientizata de catre logopat,


acesta o traieste ca pe o drama interioara ce se poate transforma in
logonevroza. Aceasta afecteaza intreaga personalitate a
subiectului si prezinta o simptomatologie mai complexa.

In aceeasi categorie a tulburarilor de ritm si cadenta se inscriu


tahilalia (vorbirea intr-un tempou prea rapid) si bradilalia (vorbirea
intr-un tempou exagerat de rar).

Intirzierile in dezvoltarea generala a vorbirii se intilnesc


la acei copii care nu reusesc sa atinga nivelul mediu al dezvoltarii
vorbirii pentru virsta respectiva. Astfel de fenomene apar sub forma
unui vocabular sarac si a posibilitatilor reduse in formularea
propozitiilor, a frazelor. Intirzierile in dezvoltarea vorbirii pot
cuprinde atit aspecte fonetice, lexicale, cit si gramaticale. Copiii care
manifesta aceste carente intimpina dificultati in comunicare, in
exprimare, dar si in intelegerea vorbirii celor din jur.

Intirzierile in dezvoltarea vorbirii pot fi provocate, uneori, de


deficiente la nivelul sistemului nervos, ca urmare a unor hemoragii

13
cerebrale si a bolilor grave din prima copilarie. Cind aceste cauze
sint deosebit de grave pot determina handicapuri polimorfe de
vorbire si complexe, cum sunt afaziile si alaliile. Subliniem ca cele
mai multe intirzieri in dezvoltarea vorbirii sint determinate de
neglijente educative si de un mediu nefavorabil care sa stimuleze
dorinta copilului de a comunica si relationa cu cei din jur.

Tulburarile de voce se pot manifesta sub forma unor oboseli


numite fonoastenii, cind are loc o scadere a intensitatii vocii;
afonie ce consta in pierderea totala a vocii sonore si disfonie
caracterizata prin pierderea partiala a vocii. Aceste fenomene sint
determinate de o serie de afectiuni ale aparatului fonoarticulator,
ale sistemului endocrin si ale organismului in general; laringitele
acute si cronice care se manifesta prin raguseala si lipsa de
expresivitate si intonatie a vocii.

Mutismul electiv sau voluntar apare mai frecvent la copiii


hipersensibili si se manifesta printr-o mutenie temporala, partiala
sau totala. In astfel de situatii, copiii respectivi refuza sa comunice,
pe o anumita perioada de timp, numai cu unele persoane, iar cind
este mai accentuat, refuzul se extinde fata de toate persoanele. De
cele mai multe ori, mutismul electiv este provocat de metode
gresite de educatie, de esecuri repetate, de stressuri care
traumatizeaza copilul, de atitudini care frustreaza subiectul.

Dislexia si disgrafia constau in incapacitatea copilului de a invata


citirea si respectiv scrierea. Scolarul cu astfel de tulburari face
confuzii constante si repetate intre fonemele asemanatoare acustic,
literele si grafemele lor, inversiuni, adaugiri si omisiuni de litere si
grafeme. Asemenea fenomene au loc si la nivelul cuvintelor si chiar
al propozitiilor. In acelasi timp, intervin greutati in combinarea
cuvintelor in unitati mai mari de limbaj. Apar uneori si tulburari ale
lizibilitatii si ale laturii semantice. Aceste caracteristici impiedica
asimilarea si automatizarea regulilor ortografice. La unii disgrafici
grafemele sint plasate defectuos in spatiul paginii, sint inegale ca
marime si forma, ceea ce conduce la o dezordine evidenta. Din
cauza neintelegerii textelor citite, si chiar a propriului lor scris,
exprimarea verbala la dislexici si disgrafici este lacunara, cu
omisiuni sau dimpotriva, contine adaugiri de elemente ce nu
figureaza in textul respectiv. Forme variate de dislexo-disgrafie pot

14
aparea si dupa achizitia deprinderilor citit-scrisului ca urmare a
instalarii unor factori inoportuni, dezorganizatori.

Ca si alte handicapuri de limbaj, si cele ale scris-cititului pot


provoca o serie de tulburari de comportament cu tendinte de
agravare o data cu cresterea copilului si al constientizarii
handicapului respectiv. In plus pot sa apara esecuri scolare repetate
ce amplifica tulburarile de comportament si care pot determina o
seama de framintari interioare, emotii si efecte exagerate, teama de
vorbire, negativism, scaderea increderii in fortele proprii,
susceptibilitate, irascibilitate etc. Toate acestea se traduc in plan
comportamental prin exprimarea atitudinii negative fata de
activitate si colectivitate, atitudine conflictuala de afirmare a
propriei persoane si de apreciere a rezultatelor obtinute de altii.

La puberi si adolescenti, tulburarile de limbaj accentueaza


complexul de inferioritate si dezorganizeaza personalitatea. Astfel,
ei refuza colaborarea si manifesta ostilitate fata de cei din jur, au
repulsie pentru activitatea scolara, sint instabili afectiv, depresivi si
impulsivi, intra in conflict cu familia si au dificultati de integrare in
viata sociala. Aceste tulburari se inlatura o data cu corectarea
handicapurilor de limbaj, ceea ce va duce, in perspectiva, la
dezvoltarea armonioasa a personalitatii.

Handicapurile de limbaj pot exista cu diferite grade si proportii


atit la subiectii cu intelect normal, cit si la cei care au un alt
handicap. Chiar in conditiile cind nu exista un alt handicap, decit cel
de limbaj, copilul pierde, mai mult sau mai putin, posibilitatea de a
receptiona si exprima corect cunostintele. Cu cit handicapurile de
limbaj sind mai grave cu atit se manifesta o mai mare simplitate si
uniformitate la nivelul conduitei verbale. La dificultatile de mai sus,
se adauga cele din planul personalitatii: timiditatea exagerata,
frustratie, anxietate etc. Si care sint, si ele, determinate de
gravitatea si extensia handicapului de limbaj. Toate acestea se
reflecta in slaba integrare sociala si scolara, in manifestarea unor
comportamente aberante si o adaptabilitate redusa etc. Din aceste
motive, cunoasterea, chiar si sumara, a principalelor categorii de
tulburari de limbaj ce se intilnesc la virstele prescolara si scolara, ii
creeaza educatorului posibilitatea adoptarii unei atitudini
diferentiate fata de copii si interventii corectiv-recuperative.

15
BIBLIOGRAFIE

• Avramescu, M. D., Defectologie şi logopedie, Editura


Fundaţiei „România de Mâine”, Bucureşti, 2002

• Dumitru, Al. I. , Dezvoltarea gândirii critice şi învăţarea


eficientă, Editura de Vest, Timişoara, 2000

• Gherguţ, A., Sinteze de psihopedagogie specială, Editura


„Polirom”, Iaşi, 2005

• Vrăjmaş, T., Învăţământul integrat şi/sau incluziv,


Editura „Aramis”, Bucureşti, 2001

16
• Verza, E. Tulburări de limbaj. În: E. Verza (coord.),
Educaţia integrată a copiilor cu handicap. Asociaţia
RENINCO şi Reprezentanţa UNICEF în România, Noiembrie 1999

• Popovici, D.V.- Dezvoltarea comunicarii la copiii cu


deficiente mintale, Ed. Pro Humanitate, Bucuresti, 2000;

• Verza, E.- Tratat de logopedie, vol I, Ed. Fundatiei


Humanitas, Bucuresti, 2003;

• Verza, E., Verza E.F. – Psihologia vastelor, Ed. Pro


Humanitate, Bucuresti, 2001;

17