TULBURARILE DE LIMBAJ

Cunoasterea tulburarilor de limbaj prezinta o importanta deosebita deoarece au o

frecventa relativ mare; ele influenteaza negativ randamentul scolar si in general integrarea in
colectiv si activitate.

Limbajul contribuie in buna parte la realizarea progresului in intreaga viata spirituala. In

cazurile cand se produc deteriorari ale limbajului evolutia este ingreunata sau stopata in functie
de gravitatea tulburarii. Implicatiile ce urmeaza se fac simtite in intreaga activitate psihica, si ca
atare modifica comportamentul subiectului.

LIMBAJUL

Definitii

Limbajul este definit cel mai adesea ca fiind activitatea psihica de comunicare intre oameni prin
intermediul limbii.

Este un fenomen individual, individualizarea realizandu-se atat in plan fiziologic (datorata unor
particularitati ale aparatului fonator, cat si in plan psihologic, el avand o manifestare personala
si diferita de la individ la individ.

Este mijlocul de vehiculare al limbii, el presupune transformarea elementelor limbii in elemente

proprii, ori pentru aceasta este necesara constientizarea laturii fonetice, grafice si semantice a
cuvintelor, trecerea de la structuri semantice simple (cuvinte izolate) la structuri semantice
complexe (propozitii, fraze, discursuri, texte ).

Limbajul este denumit “un vehicul ce transporta intentii, atitudini, un simplu mijloc de transmisie
a informatiilor, care circula fara rezistenta de la un sistem cognitiv la altul”

Limbajul este un tip de conducta verbala, ce implica activitati diverse(vorbire, ascultare, schimb
de idei, retinerea messajelor sonore, reproducerea sau traducerea lor).

Functiile limbajului

Gerard Wackenheim considera ca limbajul si comunicarea indeplinesc, in raport cu individul,

urmatoarele functii:

1
Functia de dezvaluire si autodezvaluire (prin comunicare, individul se face cunoscut altora, dar
si siesi, isi corijeaza o serie de perceptii si atitudini eronate, se introspecteaza si se poate
intelege mai bine).

Functia valorizatoare (comunicarea raspunde nevoii individului de a fi apreciat, prin intermediul

ei individul atragand atentia altora asupra sa, implicit, afirmandu-se.).

Functia reglatoare a conduitei alterate ( comunicand cu altii, un individ isi poate ameliora pozitia
in ierarhia grupului, ii poate determina pe acestia sa-si schimbe atitudinile, creeaza conflicte
sau atmosfere destinse in timpul unei conversatii).

Functia terapeutica ( comunicarea este un mijloc curativ, marturie in acest sens constand
psihanaliza, psihodrama si intretinerea rogersiana).

Foarte importante sunt functiile urmatoare:

Functia de comunicare sau de transferare a continutului de la continut, de la o persoana la alta.

Functia cognitiva, de integrare, conceptualizare si in genere de elaborare a gandirii.

Caracteristicile acestei functii este directivarea si fixarea rezultatelor activitatii de cunoastere.

Limbajul, prin intermediul acestei functii focalizeaza si mediaza operatiile de generalizare si
abstractizare. De asemenea, permite explorarea si investigarea realitatii si imbogatirea si
clasificarea cunostintelor.

Functia simbolic-reprezentativa, de substituire a unor obiecte, fenomene, relatii prin formele

verbale sau alte semne.

Functia expresiva, de manifestare complexa a unor idei, imagini nu numai prin cuvintele insasi,
dar si prin intonatie, mimica,pantomimica, gestica.

Functia persuasiva, sau de convingere, de inductie de la o alta persoana a unor idei si stari
emotionale.

Functia reglatorie sau de determinare, conducere a conduitei altei persoane si a propriului

comportament.

Functia ludica sau de joc, presupunand asociatii verbale de efect, consonante, ritmica, ciocniri
de sensuri, etc. mergand pana la constructia artistica.

Functia dialectica sau de formulare si rezolvarea contradictiilor sau conflictelor problematice.

2
ETIOLOGIA SI CLASIFICAREA TULBURARILOR DE LIMBAJ

Asupra individului uman actioneaza o multime de factori, dintre care unii sunt nocivi.
Acestia pot influenta negativ dezvoltarea sa, dar organismul are o anumita rezistenta ce ii
permite o evolutie normala si numai in anumite conditii de fragilizare generala sau
partiala,acestia determinand dereglari psihice. Pentru acestea, se impune o analiza globala a
principalelor categorii de factori care pot influenta negativ dezvoltarea limbajului si care pot
determina oricare disfunctie de limbaj.

Cunoasterea cauzelor este necesara nu numai pentru a le preveni, dar si pentru

adaptarea unei metodologii stiintifice in stablirea diagnosticului diferential si a modalitatilor de
corectare a limbajului tulburat, insa nu intotdeauna se pot stabili cu exactitate cauzele; care au
provocat o tulburare sau alta de limbaj si ca de cele mai multe ori la baza unei dereglari sau
nedezvoltari normale se afla un complex de cauze.

Prin urmare cauzele care determina handicapuri de limbaj pot actiona in trei etape
diferite: in perioada intrauterina a dezvoltarii fatului, in timpul nasterii si dupa nasterea
individului.

Dintre cauzele care pot actiona in timpul sarcinii, mentionam: diferitele intoxicatii si
infectii, bolile infectioase ale gravidei, incompatibilitatea factorului PH, carentele nutritive,
traumele mecanice care lezeaza fizic organismul fatului, traumele psihice suferite de gravida,
incepand cu neacceptarea psihica a sarcinii si terminand cu trairea unor stresuri, framantari
interioare, spaime care isi pun pecetea asupra dezvoltarii functionale a fatului.

Din categoria cauzelor care actioneaza in perioada nasterii le mentionam pe

urmatoarele: nasterile grele si prelungite care pot provoca leziuni ale sistemului nervos central,
asfixiile ce pot determina hemoragii la nivelul scoartei cerebrale, diferite traume fizice, cum ar fi
lovirea capului de oasele pelviene, accidentele mecanice, etc.

Cauzele care actioneaza dupa nastere alcatuiesc grupa cea mai mare. Ele pot fi
impartite in patru categorii:

Cauzele organice de natura centrala sau periferica.

Avem in vedere diferitele traumatisme mecanice care influenteaza negativ dezvoltarea

sistemului nervos central sau afecteaza nemijlocit auzul si organele fonoarticulatorii. In baza
unor leziuni la nivelul sistemului nervos central se pot produce printre alte tulburari, disfunctii
ale limbajului ce au o mare varietate, cu cat zona lezata este mai intinsa sau mai profunda, cu

3
atat tulburarile sunt mai ample si cu un inalt grad de complexitate pentru ca, de cele mai multe
ori, sunt atinsi mai multi centri corticali implicati in realizarea diferitelor functii psihice, Lezarea
timpanului impiedica receptia corecta a limbajului si emiterea normala a sunetelor, iar
anomaliile dento-maxilo-faciale nu permit o participare sincrinizata a tuturor elementelor
necesare realizarii procesului vorbirii.O asemenea situatie are loc in prognatism si progenie, ca
si in macroglosie sau microglosie. O anumita frecventa o au infectiile si intoxicatiile cu
substante chimice, medicamentoase, cu alcool, care pot afecta, organic sau functional
mecanismele neurofiziologice ale limbajului. Si unele boli ale primei copilarii, ca meningita,
encefaleea, scarlatina, rujeola, pojarul s.a. pot da tulburari de limbaj atat pe cale centrala, cat si
periferica.

Cauze functionale

Aceste cauze pot produce tulburari ale limbajului care privesc atat sfera
senzoriala(receptoare), cat si cea motorie(efectoare).Cauzele functionale pot afecta oricare din
componentele pronuntarii: expiratie, fonatie, articulatie. Astfel apar dereglari ale proceselor de
excitatie, inhibitie, de nutritie la nivelul cortexului, insuficiente ale auzului fonematic, putand
incetini traseul normal al limbajului.

Cauze neurologice care influenteaza mai cu seama pe acei subiecti care congenital au o
constructie anatomo-fiziologica fragila sau cu tendinte patologice.Asemenea alienatii mintal la
cei cu tulburari de memeorie si de atentie, la cei cu tulburari ale reprezentarilor optice si
acustice. Din aceasta categorie fac parte si subiectii care se supraapreciaza-infatuatii, aceste
manifestari influentand negativ structurarea personalitatii si limbajului.

Cauze psiho-sociale: Frecventa lor este relativ mare, iar efectele lor negative impieteaza
nu numai asupra dezvoltarii limbajului ci si asupra intregii dezvoltari psihice a omului. .

Din aceasta categorie fac parte unele metode gresite, in educatie (iatrogebiile si
didactogeniile), slaba stimulare a vorbiri copilului in ontogeneza timpurie, incurajarea copilului
mic in folosirea unei vorbiri incorecte pentru amuzamentul parintilor, adultilor, ce duc la
formarea unor modele cu o vorbire incorecta in perioada constituirii limbajului, trairea unor stari
conflictule, stresante, suprasolocitarile, care favorizeaza oboseala excesiva,
bilingvismul( obligarea copilului sa invete o limba straina inainte de a-si forma deprinderile
necesare comunicarii in limba materna.,s.a.

Pornindu-se de la etiologia tulburarilor de limbaj, ca si de la simptomatologia si natura

acestora, literatura de specialitate contine o varietate de clasificari.

4
 Astfel, in logopedie exista mai multe tipuri de clasificari ale tulburarilor de limbaj care au
de cele mai multe ori un caracter limitat. Pentru faptul ca in toate aceste clasificari se adopta de
obicei un singur criteriu, ele sunt unilaterale si nu reflecta varietatea handicapurilor de limbaj.

O clasificare la care se tine seama de mai multe criterii in acelasi timp, pare mult mai
adecvata: anatomo-fiziologic, lingvistic, etiologic, simptomatologic si psihologic.Aceasta
clasificare elaborata prin imbinarea criterilor de mai sus, s-a impus in literatura de specialitate
romaneasca si straina.

Sintetic, clasificarea respectiva se rezuma urmatoarele categorii de tulburari de limbaj:

 Tulburari de pronuntie (dislalia, rinolalia, disartria);

 Tulburari de ritm si fluenta a vorbirii (balbaiala, logonevroza, tahilalia, aftongia, tumultus
sermonis, tulburari pe baza de coreee);

 Tulburari de voce( afonia, disfonia, fonostenia);

 Tulburari ale limbajului citit-scris(dislexia, alexia si disgrafia, agrafia);

 Tulburari polimorfe(afazia, si alalia);

 Tulburari de dezvoltare a limbajului (mutism psihogen electiv, voluntar, retard sau

intarziere in dezvoltarea generala a vorbirii, disfunctiile verbale din autismul infantil de tip
Kanner, din sindroamele handicapului de intelect, etc.

 Tulburari ale limbajului bazat pe disfunctiile psihice (dislogia, ecolalia, jargonofazia,

bradifazia).

Tulburarile de pronuntie-articulatie au frecventa cea mai mare la copii cat si la adulti. Dintre
cestea dislalia este cu atat mai des intalnita cu cat varsta subiectilor este mai mica. Unele
tulburari de comportament usoare dispar odata cu inaintarea in varsta a copilului ca urmare a
maturizarii sistemelor cerebrale si a aparatului fono-articulator. Cele care nu dispar au o
tendinta de a se consolida in deprinderi negative de articulatie la varsta tineretii. Se poate
considera existenta unei dislalii cu semnificatia defectologica dupa circa 3-4 ani de varsta ai
copilului, iar pana la aceasta varsta dislalia este de natura fiziologica, ceea ce inseamna ca
exista o insuficienta dezvoltare a aparatului fono-articulator si a sistemelor cerebrale implicate
in procesul vorbirii.Dupa parcurgerea acestei etape, sistemele care participa la realizarea vocii
sunt suficient de dezvoltate pentru emiterea corecta, iar existenta dislaliei se datoreste unora
din cauzele enumerate.Dar tulburarile de pronuntie-articulatie pot aparea si la varstele tineretii
sau chiar adulte, daca la fondul unei fragilizari a sistemului nervos central actioneaza o
etiologie nefasta.

5
Fenomenele caracteristice pentru dislalie constau in manifestrea de deformari, omiteri,
substituiri, inlocuiri si inversari de sunete,silabe si uneori chiar cuvinte. Dislalia capata
denumirea de dislalie simpla sau monoforma cand tulburarea se produce la nivelul unor sunete
si se manifesta sub o forma atenuata.

La inceputul aparitiei unor asemenea tulburari sunt mai frecvente formele de dislalie
monoforma si se complica daca nu sunt corectate la timp, transformandu-se in handicapuri tot
mai complexe nu numai ca simptomatologie, dar si pentru strategiile si efectele terapeutice.

O extindere a tulburarilor de pronuntie-articulatie asupra majoritatii sunetelor si prin

cuprinderea si a grupelor de silabe se numeste dislalie polimorfa, iar prin afectarea tuturor
sunetelor, a majoritatii silabelor si a cuvintelor se ajunge la sa numita dislalie generala sau
totala. O tulburare de pronuntie cu forme grave de tipul celor mentionate este mai frecventa in
cazurile de anomalii, pseudobulbare, in despicaturile maxilo-velo-palatine care se pot constitui
si ca o manifestare secundara a altor tulburari de limbaj deosebit de complexe cum ar fi
afaziile, alaliile , etc.

In dislalie, sunetele nu sunt in egala masura afectate. Unele sunt cu o frecventa mai
mare, iar altele mai mica. Astfel, sunetele cele mai frecvent afectate sunt cele care apar mai
tarziu in vorbirea copiilor: vibranta”r”, africatele”c,g,t”,siflantele”s,z” si suieratoarele:s,j”, iar
vocalele si in primul rand “a,e,u”, consoanele”b,d,t,m,n”, care apar de timpuriu in vorbire sunt
mai rar tulburate. In fapt sunt afectate mai des acele sunete pentru ca necesita un efort mai
mare si o sincronizare mai buna a elementelor din aparatul fono-articulator care participa la
emisie.Pronuntarea lor implica o anumita pozitie a limbii in raport cu buzele, valul palatin,
deschizatura gurii, conturul ei, etc.,si o anumita intensitate a jetului de aer expirat pentru
producerea sunetului respectiv.

Dintre cauzele specifice care pot provoca dislalia, imitarea unor persoane cu o pronuntie
deficitara, metode nefavorabile de educatie care nu duc la stimularea vorbirii, incurajarea
copilului prescolar de catre adult la stabilizarea deprinderii gresite, implantarea defectuaoasa a
dintilor, diferite anomalii ale aparatului bucal (buza de iepure si gura de lup),(deficiente
cerebrale, insuficienta dezvoltarii, deficiente ale auzului, hipoacuzia si surzenia usoara), slaba
dezvoltare a auzului fonematic, progenia si prognatismul, etc .

In dislaliile grave, unii autori considera ca ereditatea poate constitui factor important in
diagnoza si explicarea handicapului. Pentru fiecare categorie de sunete exista o terminologie
adecvata: betacism si parabetacism(cand este afectat sunetul”b”, capacism si paracapacism
la”c”, gamacism si paragamacism la “g”, deltacism si paradeltacism la “d”, fitacism si
parafitacism la “f”, nutacism si paranutacism la”n”, mutacism si paramutacism la “m”, sigmatism
si parasigmatism la grupa sunetelor siflante si suieratoare, rotacism si pararotacism la “r’,

6
hamacism si parahamacism la “h”, tetacism si paratetacism la “t”, vitacism si paravitacism la
“v”, etc.

La specificul limbii ramane, cele mai frecvente dislalii sunt constituite din grupa
sigmatismelor si parasigmatismelor si grupa rotacismelor si pararotacismelor.Aparitia lor este
simptomatica pentru deformari, substituiri, omisiuni ale sunetelor siflante si suieratoare
s,s,j,z,t,ce,ci,ge,gi. La copii prescolari si scolarii mici cel mai des intalnite sunt omisiunile si
deformarile, iar la logopatii puberi si adolescenti apar deseori si inlocuibile.

Dintre formele de sigmatism intalnit la adolescenti si tineri in general,au mai mare

frecventa:

 Sigmatismul interdental aparut ca urmare a pronuntarii sunetelor respective cu limba

fixata intre dinti.
 Sigmatismul lateral, care poate fi de trei feluri:

a) lateral dexter- cand iesirea aerului se face prin dreapta in loc de mijloc;

b) lateral sinister- in cazul iesirii aerului prin stanga;

c) bilateral- in care aerul se imprastie pe ambele parti.

 Sigmatismul addental produs prin sprijinirea varfului limbii pe dinti si nu permite ca aerul
sa iasa prin spatiul interdental, cum este normal.
 Sigmatismul palatal, se produce prin pronuntarea sunetelor siflante si suieratoare cu
varful limbii retras spre bolta palatina, fapt care impiedica emisia corecta;

 Sigmatismul strident manifestat printr-o sonorizare exagerata a siflantelor, ce perturba

perceperea vorbirii de catre interlocutor;

 Sigmatismul nazal aparut in urma unor deficiente ale palatului moale care nu-si poate
indeplini functia normala, ceea ce face sa se scurga aerul, partial sau total, prin
intermediul cailor nazale.

Astfel de sigmatism este frecvent in despicaturile palatale si la cei cu un palat prea rigid datorat
constructiei anataomice scurte sau unei interventii chirurgicale ce il lipseste de mobilitatea
necesara. Un astfel de sigmatism este frecvent si ca forma secundara in rinolalie.

 Sigmatism labial si labiodental ce se produce printr-o participare exagerata a buzelor in

timpul emisiei fara implicarea incisivilor inferiori sau prin antrenarea incisivilor superiori si
a buzei superioare ce acopera dintii superiori.

7
Rotacismul si pararotacismul consta in deformarea, omisiunea, inversiunea si inlocuirea
sunetului “r”. Consoana “r” apare de obicei in vorbirea copilului in urma sunetelor siflante si
suieratoare, iar emisiunea corecta presupune o anumita dezvoltare a aparatului fono-articulator
si miscari fine de sincrinizare a elementelor implicate in vorbire. Din aceste motive, la
majoritatea copiilor anteprescolari si chiar prescolari are loc deformarea sunetului “r”, sau se
inlocuieste cu “l” sau “i” si mai rar cu sunetul “d,n,v”.

La baza producerii rotacismului si pararotacismului sunt implicate o serie de cauze cum ar fi

anomaliile anatomice si functionale ale limbii: micro si macroglosia(limba), frenul prea scurt sau
prea lung al limbii, leziuni ale nervului hipoglos care influenteaza toate negativ mobilitatea
necesara miscarilor limbii, precum si deficiente ale auzului fizic si fonematic, mutatii deficitare
ale pronuntiei, factori negativi de natura psiho-sociala, etc.

Luand in consideratie criteriul simptomatologic cele mai frecvente forme de rotacism

sunt urmatoarele:

 Rotacismul interdental ce ia nastere prin pronuntarea “r” cu vibrarea varfului limbii

sprijinit pe incisivii superiori sau mai rar atingerea limbii pe buza superioara in timpul
vorbirii ;
 Rotacismul labial realizat printr-un joc usor al limbii, sar nu suficient si vibrarea buzelor;

 Rotacismul labiodental produs prin vibrarea buzei superioare in atingerea cu incisivii

inferiori sau vibrarea buzei inferioare in momentul atingerii incisivilor superiori;

 Rotacismul apical dupa faptul ca limba se afla in momentul pronuntiei lipita de alveole,
ceea ce ni-i permite sa vibreze suficient;

 Rotacism velar in care nu vibreaza varful limbii asa cum este normal ci valul palatin;

 Rotacism nazal datorat faptului ca orificiul palato-faringian nu se inchide suficient ceea

ce face sa se produca vibratii la nivelul partii posterioare a palatului moale si peretelui
posterior al faringelui, iar emisia lui “r” este stridenta si cu caracteristici nazale;

 Rotacism uvular ce apare ca urmare a vibrarii uvulei in articulatia sunetului”r”;

 Rotacism bucal format prin scurgerea aerului necesar emis intre spatiul dintre limba si
obraji, fapt care determina vibrarea acestora.

Fenomenele ce privesc tulburarea vocalelor ce se produc mai rar, iar atunci cand are loc sunt
un indiciu al unei dislalii grave sau a exiestentei si a altor handicapuri de limbaj cum sunt
disartriile, afaziile, alaliile sau a tulburarilor de ritm.

8
Disartria sau dislalia centrala cum se mai numeste se manifesta printr-o vorbire confuza,
disritmica, disfonica, cu o pronuntata rezonanta nazala in care monotonia vorbirii se imbina cu
pronuntarea nedorita. Daca disartria se instaleaza dupa constituirea limbajului, exista sanse
mai mari de reabilitare pentru ca multe din deprinderile verbale se pot actualiza relativ usor pe
baza noilor achizitii.La adolescenti si la adulti fenomenele disartrice pot fi puse in evidenta mai
usor la copii deoarece atat din punct de vedere etiologic cat si simptomatologic mijloacele de
investigatie si de surprindere a caracteristicilor specifice au fost mai bine adaptate pentru
aceste varste. Cand se gasesc si malformatii ale organelor periferice de vorbire, dislalia are o
forma deosebita de complexa si poarta denumirea de dislalie mecanica sau disglosie.

O forma asemanatoare dislaliei este rinolalia la baza careia stau o serie de malformatii ce sunt
localizate la nivelul valului palatin sau insuficientele dezvoltarii acestuia ca urmare a unor boli
infectioase, vegetatii adenoide, polipi, atonia sau paralizia valului palatin, despicaturile labo-
maxilo-palatine, hipoacuzia, functionarea defactuoasa a mischilor sau valului palatin care nu
pot participa eficient la deschiderea traiectului nazal in timpul pronuntarii sunetelor nazale,
etc.In rinolalie se gasesc tulburarile de pronuntie specifice dislaliei, dar si deficiente ale
rezonantei sunetelor ori de fonatie si chier de voce in cazul cand formele respective sunt mai
accentuate.

Tulburari de ritm si fluenta ale vorbirii.

Dintre tulburarile de ritm si fluenta, balbaiala constituie o alta forma a handicapului oral.

In incercarea de a explica geneza si simptomatologia balbaielii au fost elaborate o serie de

teorii printre care:

a. balbaiala are la baza afectarea unei componente centrale ce este determinata si de

tulburarile anatomo fiziologice;
b. balbaiala se incadreaza in categoria tulburarilor de evolutie a limbajului si se prezinta ca
un efect al intarzierii in aparitia vorbirii(Froschels,Pichon,S.Borel-Malsonny);

c. balbaiala are o natura ereditara(Gutzman, Nadoleczny);

d. balbaiala are o componenta nevrotica si este un efect ala cesteia;

e. balbaiala ca act al vorbirii se desfasoara pe principiul reflexologic.

Balbaiala se manifesta dominant prin repetarea unor silabe la inceputul si mijlocul

cuvantului cu prezentarea unor pauze intre acestea determinate de spasme scurte sau prin

9
aparitia spasmelor de lunga durata la nivelul aparatului fonoarticulator care impiedica
desfasurarea vorbirii ritmice si cursive. De cele mai multe ori fenomenele de balbism insotite de
existenta unor sunete sau silabe parazitare ce imprima un aspect accentuat si dezagrabil
vorbirii. In toate formele de balbaiala apar si o serie de fenomene secundare precum spasmele
de la nivelul aparatului fonoarticulator evidentiate prin miscarea usoara a buzelor inaintea
pronuntarii cuvantului, grimase, incordare faciala si corporala, rigiditate sai gestica exagerate,
schimbarea culorii, transpiratie abundenta, agitatie si nervozitate, tulburari de somn, dereglari
ale ritmului respirator, tendinte de a vorbi in timpul inspirului, etc. Asemenea fenomene ce
agraveaza balbaiala sunt mai frecvente la adult si la adolescent.

O mentiune aparte merita sa ocupe in cadrul cauzelor balbaielii, stangacia sau

fenomenele de contrariere a stangaciei care pot sta la baza si altor handicapuri de limbaj cum
sunt:dislalia, disgrafia, dislexia, tahilalia, bradilalia, tumultus sermonis.

Acest fapt se poate explica prin ceea ca in producerea proceselor psihice intre cele
doua emisfere cerebrale se stabilesc raporturi de subordonare, una se manifesta ca dominanta,
iar cealalta ca subordonata. Activitatea de limbaj este si ea dependenta de una din cele doua
emisfere. Limbajul ca functie puternic localizata se realizeaza la nivelul emisferei drepte la
stangaci si in stanga la dreptaci.

Bilbiiala este o tulburare mai grava de vorbire si apare mai frecvent la baieti fata de fete.
Ea are trei forme: clonica, tonica si mixta. In bilbiiala clonica apar intreruperi ale cursivitati
vorbirii, determinate de prelungirea sau repetarea unor sunete si silabe. In forma tonica apare
un blocaj la nivelul primului cuvint din propozitie prin prezenta unui spasm articulatoriu de lunga
durata. Forma mixta este mai grava, deoarece sint prezente caracteristicile primelor doua, cu
predominarea uneia dintre ele.

Printre cauzele bilbiielii mentionam o serie de factori de natura psihologica ca: traumele psihice
(sperieturi, emotii, soc pe fondul unei constitutii fizice debile sau ale unei imaturitati afective);
stari conflictuale de lunga durata, care creeaza o permanenta stare de neliniste . In logopedie
se mentioneaza si ereditatea ca factor al bilbiielii, dar este greu de precizat. De asemenea,
intirzierile in dezvoltarea psihofizica generala, tulburarile endocrine, traumatismele suferite in
timpul nasterii, bolile infecto-contaginoase pot constitui un fond favorizant instalarii bilbiielii prin
actiunea factorilor nocivi anterior mentionati.

In situatia cind bilbiiala devine constientizata de catre logopat, acesta o traieste ca pe o drama
interioara ce se poate transforma in logonevroza. Aceasta afecteaza intreaga personalitate a
subiectului si prezinta o simptomatologie mai complexa.

In aceeasi categorie a tulburarilor de ritm si cadenta se inscriu tahilalia (vorbirea intr-un tempou
prea rapid) si bradilalia (vorbirea intr-un tempou exagerat de rar).

10
 Intirzierile in dezvoltarea generala a vorbirii se intilnesc la acei copii care nu reusesc sa
atinga nivelul mediu al dezvoltarii vorbirii pentru virsta respectiva. Astfel de fenomene apar sub
forma unui vocabular sarac si a posibilitatilor reduse in formularea propozitiilor, a frazelor.
Intirzierile in dezvoltarea vorbirii pot cuprinde atit aspecte fonetice, lexicale, cit si gramaticale.
Copiii care manifesta aceste carente intimpina dificultati in comunicare, in exprimare, dar si in
intelegerea vorbirii celor din jur.

Intirzierile in dezvoltarea vorbirii pot fi provocate, uneori, de deficiente la nivelul sistemului

nervos, ca urmare a unor hemoragii cerebrale si a bolilor grave din prima copilarie. Cind aceste
cauze sint deosebit de grave pot determina handicapuri polimorfe de vorbire si complexe, cum
sunt afaziile si alaliile. Subliniem ca cele mai multe intirzieri in dezvoltarea vorbirii sint
determinate de neglijente educative si de un mediu nefavorabil care sa stimuleze dorinta
copilului de a comunica si relationa cu cei din jur.

Tulburarile de voce se pot manifesta sub forma unor oboseli numite fonoastenii, cind are loc o
scadere a intensitatii vocii; afonie ce consta in pierderea totala a vocii sonore si disfonie
caracterizata prin pierderea partiala a vocii. Aceste fenomene sint determinate de o serie de
afectiuni ale aparatului fonoarticulator, ale sistemului endocrin si ale organismului in general;
laringitele acute si cronice care se manifesta prin raguseala si lipsa de expresivitate si intonatie
a vocii.

Mutismul electiv sau voluntar apare mai frecvent la copiii hipersensibili si se manifesta printr-o
mutenie temporala, partiala sau totala. In astfel de situatii, copiii respectivi refuza sa comunice,
pe o anumita perioada de timp, numai cu unele persoane, iar cind este mai accentuat, refuzul
se extinde fata de toate persoanele. De cele mai multe ori, mutismul electiv este provocat de
metode gresite de educatie, de esecuri repetate, de stressuri care traumatizeaza copilul, de
atitudini care frustreaza subiectul.

Dislexia si disgrafia constau in incapacitatea copilului de a invata citirea si respectiv scrierea.

Scolarul cu astfel de tulburari face confuzii constante si repetate intre fonemele asemanatoare
acustic, literele si grafemele lor, inversiuni, adaugiri si omisiuni de litere si grafeme. Asemenea
fenomene au loc si la nivelul cuvintelor si chiar al propozitiilor. In acelasi timp, intervin greutati
in combinarea cuvintelor in unitati mai mari de limbaj. Apar uneori si tulburari ale lizibilitatii si ale
laturii semantice. Aceste caracteristici impiedica asimilarea si automatizarea regulilor
ortografice. La unii disgrafici grafemele sint plasate defectuos in spatiul paginii, sint inegale ca
marime si forma, ceea ce conduce la o dezordine evidenta. Din cauza neintelegerii textelor
citite, si chiar a propriului lor scris, exprimarea verbala la dislexici si disgrafici este lacunara, cu
omisiuni sau dimpotriva, contine adaugiri de elemente ce nu figureaza in textul respectiv.
Forme variate de dislexo-disgrafie pot aparea si dupa achizitia deprinderilor citit-scrisului ca
urmare a instalarii unor factori inoportuni, dezorganizatori.

11
 Ca si alte handicapuri de limbaj, si cele ale scris-cititului pot provoca o serie de tulburari
de comportament cu tendinte de agravare o data cu cresterea copilului si al constientizarii
handicapului respectiv. In plus pot sa apara esecuri scolare repetate ce amplifica tulburarile de
comportament si care pot determina o seama de framintari interioare, emotii si efecte
exagerate, teama de vorbire, negativism, scaderea increderii in fortele proprii, susceptibilitate,
irascibilitate etc. Toate acestea se traduc in plan comportamental prin exprimarea atitudinii
negative fata de activitate si colectivitate, atitudine conflictuala de afirmare a propriei persoane
si de apreciere a rezultatelor obtinute de altii.

La puberi si adolescenti, tulburarile de limbaj accentueaza complexul de inferioritate si

dezorganizeaza personalitatea. Astfel, ei refuza colaborarea si manifesta ostilitate fata de cei
din jur, au repulsie pentru activitatea scolara, sint instabili afectiv, depresivi si impulsivi, intra in
conflict cu familia si au dificultati de integrare in viata sociala. Aceste tulburari se inlatura o data
cu corectarea handicapurilor de limbaj, ceea ce va duce, in perspectiva, la dezvoltarea
armonioasa a personalitatii.

Handicapurile de limbaj pot exista cu diferite grade si proportii atit la subiectii cu intelect
normal, cit si la cei care au un alt handicap. Chiar in conditiile cind nu exista un alt handicap,
decit cel de limbaj, copilul pierde, mai mult sau mai putin, posibilitatea de a receptiona si
exprima corect cunostintele. Cu cit handicapurile de limbaj sind mai grave cu atit se manifesta o
mai mare simplitate si uniformitate la nivelul conduitei verbale. La dificultatile de mai sus, se
adauga cele din planul personalitatii: timiditatea exagerata, frustratie, anxietate etc. Si care sint,
si ele, determinate de gravitatea si extensia handicapului de limbaj. Toate acestea se reflecta in
slaba integrare sociala si scolara, in manifestarea unor comportamente aberante si o
adaptabilitate redusa etc. Din aceste motive, cunoasterea, chiar si sumara, a principalelor
categorii de tulburari de limbaj ce se intilnesc la virstele prescolara si scolara, ii creeaza
educatorului posibilitatea adoptarii unei atitudini diferentiate fata de copii si interventii corectiv-
recuperative.

12
 BIBLIOGRAFIE

 Avramescu, M. D., Defectologie şi logopedie, Editura Fundaţiei „România de Mâine”,

Bucureşti, 2002

 Dumitru, Al. I. , Dezvoltarea gândirii critice şi învăţarea eficientă, Editura de Vest,

Timişoara, 2000

 Gherguţ, A., Sinteze de psihopedagogie specială, Editura „Polirom”, Iaşi, 2005

 Vrăjmaş, T., Învăţământul integrat şi/sau incluziv, Editura „Aramis”, Bucureşti, 2001

 Verza, E. Tulburări de limbaj. În: E. Verza (coord.), Educaţia integrată a copiilor cu

handicap. Asociaţia RENINCO şi Reprezentanţa UNICEF în România, Noiembrie 1999

 Popovici, D.V.- Dezvoltarea comunicarii la copiii cu deficiente mintale , Ed. Pro

Humanitate, Bucuresti, 2000;

 Verza, E.- Tratat de logopedie, vol I, Ed. Fundatiei Humanitas, Bucuresti, 2003;

 Verza, E., Verza E.F. – Psihologia vastelor, Ed. Pro Humanitate, Bucuresti, 2001;

13