Servicii site

1. Evaluare logopedică

Evaluarea logopedică este fundamentală pentru activitatea terapeutică ulterioară.

Aceasta urmărește observarea nivelului de dezvoltare al limbajului și al potențialului real
al copilului. Evaluarea cuprinde anamneza (istoricul dezvoltării copilului), observația
directă, dar și evidențierea abilităților și disponibilităților copilului.
Dificultățile de limbaj apar uneori în timpul copilăriei și persistă adesea și la vârsta
școlară. Primii care observă aceste dificultăți sunt părinții. Este esențială intervenția
timpurie, întrucât deficiențele de limbaj îi expun pe copii la dificultăți academice
ulterioare.
Evaluarea logopedică a copilului se desfășoară în prezența părinților acestuia, prin
interacțiunea directă a logopedului cu copilul. Scopul evaluării nu este de a stabili un
diagnostic, ci de a observa și a identifica nivelul de dezvoltare a limbajului și a
dificultăților de pronunție și de înțelegere a mesajului recepționat. Evaluarea este însoțită
de recomandări medicale, psihologice sau de terapie logopedică, în funcție de fiecare caz
în parte.
Pe parcursul terapiei este sprijinită comunicarea dintre terapeut-copil-părinte, luând în
considerare atât așteptările familiei, cât și rezultatele reale ale activității terapeutice.
Metodele utilizate sunt adecvate nivelului de dezvoltare și semnificație al copilului.

2. Implant cohlear

Deficiența de auz (hipoacuzia) pune probleme deosebite de abordare atât în ceea ce

privește diagnosticul, cât și în ceea ce privește tratamentul medicamentos, chirurgical sau
protetic. Ceea ce este cel mai deosebit este recuperarea deficientului de auz. Hipoacuzia, fie
că este congenitală, precoce sau dobândită, determină dificultăți în comunicare și în
achizițiile perceptive sau expresive ale limbajului.
Un deficit de auz determină un handicap major în dezvoltarea normală a limbajului și
gândirii cu consecințe mai grave decât o simplă jenă socială. Concluziile unui bilanț medical
audiologic, psihologic și logopedic se finalizează cu instituirea unui program de recuperare.
Atunci când deprivarea auditivă este mare, protezarea auditivă și tratamentul logopedic devin
indispensabile. Dacă după proba de protezare auditivă se concluzionează că nu există
beneficiul protetic se pune indicația de efectuare a unui implant cohlear. Implantul cohlear
este un ansamblu electronic, electro-acustic și mecanic miniaturizat ce captează, adaptează,
amplifică semnalul acustic ambiental. După realizarea intervenției chirurgicale pentru
montarea implantului cohlear, reglajele implantului cohlear se vor desfășura în contextul
simultan al unei reeducări controlate, antrenament auditiv și terapie auditiv verbală
specializată.

3. Demutizarea (dezvoltarea limbajului)

Este un proces complex de însușire a limbajului verbal, oral și scris, cu mijloace proprii
terapiei logopedice. Noțiunea de demutizare este strâns legată de educația precoce și de
stimularea psihopedagocică. În vederea realizării comunicării verbale orale, se exersează la
început însușirea sunetelor (latura sonoră), apoi cea a vocabularului și a structurilor
gramaticale. Se urmărește activitatea tehnică a vorbirii (pronunție, articulație, îmbinarea
cuvintelor în propoziții și fraze), antrenarea mentală și motorie, utilizarea optimă a aparaturii
electroacustice (implant cohlear, în cazul deficientului de auz). Terapia este continuă și
repetitivă până la realizarea comunicării atât sub aspectul recepției, cât și al emisiei.

4. Tulburări de dezvoltare

În cadrul tulburărilor de dezvoltare se situează și întârzierea de dezvoltare a limbajului.

Copilul cu întârziere în dezvoltarea normală a limbajului are auzul normal. În întârzierile
simple de limbaj, copiii comunică verbal cu anturajul, dar exprimarea și înțelegerea mesajului
oral sunt defectuoase. În întârzierea și tulburarea achizițiilor de limbaj, vorbirea este
deficitară, apar dificultăți în organizarea limbajului și o pronunție defectuoasă de tip dislalic.
Un copil poate să recupereze întârzierea în dezvoltarea normală a limbajului prin terapia cu
logopedul și prin implicarea familiei în stimularea psihopedagogică.

5. Stimularea și dezvoltarea limbajului receptiv și expresiv

Limbajul receptiv este abilitatea copilului de a înțelege ceea ce i se cere, de a îndeplini

cerințe, de a înțelege concepte și acțiuni logice. Limbajul receptiv apare înaintea celui
expresiv, iar pentru a nu exista o întârziere în dezvoltare, copilul are nevoie de o permanentă
stimulare psihopedagogică.

6. Dicția
Vocea umană este un suport al vorbirii care asigură comunicarea interumană. Sunetele
frumos articulate transpun gândurile în cuvinte, propoziții, fraze, realizând rostirea clară și
corectă, astfel încât fiecare cuvânt să fie perfect auzit și înțeles. Arta oratoriei s-a dezvoltat
încă din antichitate (Demostene, în ciuda defectelor sale de vorbire ajunge cel mai mare
orator al Greciei datorită exercițiilor de respirație, pronunție și gestică). În prezent, arta de a
pronunța clar și corect un text se extinde la stilul de exprimare, pronunție, intonație. Dacă
există imperfecțiuni în vorbirea copiilor sau adulților, acestea se pot corecta prin diverse
tehnici și exerciții special concepute pentru fiecare sunet și cuvânt, respectând regulile de
bază ale dicției (rostirii): respirație, ritm, intensitatea vocii, intonație și stil de exprimare.

7. Tulburări de ritm și fluență

Tulburările de ritm și fluență sunt dificultățile de vorbire ce nu-i permit interlocutorului o

bună înțelegere a mesajului transmis. Ele se manifestă în diferite forme, pe baza cărora
specialiștii au realizat o clasificare a acestora: aftongia, bâlbâiala (balbuties), bradilalia,
logonevroza (logofobia), tahilalia, tulburările coreice, s.a. În cazul pacienților care prezintă
aceste tulburări se instituie consiliere psihologică și logopedică specifice.
Caracteristici: apariția spasmelor la nivelul fono-articulator (fără leziuni organice),
apariția aritmiilor, a vocii și vorbirii, apariția inversiunilor, a ticurilor care împiedică
desfășurarea debitului cursiv normal al vorbirii; cursivitatea exprimării este grav afectată,
ritmul melodic al frazei este alterat; modelul firesc și expresiv al discursului nu se mai poate
realiza.

8. Tulburări de voce (afonie, rinofonie)

Tulburările de voce pot afecta comunicarea cu interlocutorii noștri și pot crea un impact
social major în cadrul oricărei forme de profesie care necesită comunicare profesională, dar
mai ales în rândul celor care depind din punct de vedere profesional de aceasta: cântăreți,
actori, avocați, profesori. Tulburările de voce se încadrează în sfera ORL necesitând
tratament din partea medicilor specializați în afecțiunile gâtului, nasului, urechii și patologia
vorbirii. Logopedul, în legătură strânsă cu medicul care precizează diagnosticului, poate ajuta
prin tehnici compensatorii specifice, terapia de (re)sonorizare și emitere corectă a vocii.

9. Tulburări neurologice ale vocii

Disfuncțiile neurologice pot perturba producerea vocii umane. Pacienții cu boli
neurologice prezintă tulburări vocale. Vocea este slabă și răgușită, iar deglutiția devine
dificilă. De îndată ce diagnosticul a fost stabilit de către doctorul ORL-ist și neurolog, în
urma investigațiilor, se începe tratamentul logopedic pentru ameliorarea vocii și a deglutiției.

10.Tulburări neurologice de limbaj

Dizartria se caracterizează prin tulburări de pronunție asociate cu un limbaj neclar și

confuz, prin prezența unei voci răgușite, cu intensitate slabă și cu rezonanță nazală. Aceste
tulburări se datorează unor afecțiuni ale nervilor cranieni. În funcție de localizarea leziunilor
neurologice există forme diferite de dizartrie. Există mișcări necontrolate la nivelul buzelor,
limbii, palatului ori a corzilor vocale. Vorbirea este tulburată la nivelul pronunției, rezonanței
ritmului și fluenței. După evaluarea obiectivă și subiectivă și după stabilirea diagnosticului de
către neurolog, logopedul începe programul de recuperare: dezvoltarea abilităților motorii;
familiarizarea cu abilitățile de pronunție a sunetelor / de ritm / respirație.
Afazia este o afecțiune neuropsihică determinată de leziuni ale creierului în urma unui
AVC, a tumorilor cerebrale sau a unor accidente grave. Aceasta se manifestă prin tulburări de
limbaj expresiv și receptiv. De asemenea, sunt afectate vorbirea, înțelegerea limbajului vorbit,
scrierea și citirea. Neuroplasticitatea creierului și abilitățile lingvistice ale pacientului cu
afazie permit recuperarea, susținută de exerciții constante, de perseverență și de efort
voluntar. Limbajul expresiv și receptiv se recuperează în urma unui tratament specializat.
Apraxia/Dispraxia este o tulburare neurologică de limbaj. Pacienții diagnosticați de
către medicul neurolog sunt în imposibilitatea de a executa activități motorii simple
”dificultatea de a face lucruri” având comenzi clare. Există leziuni la nivelul arie Broca unde
s-au format rețele neuronale și reflexe condiționate inerente ce nu se corectează fără
tratament. Nu se evidențiază nici o afecțiune cognitivă. Există însă o lipsă de coordonare
oculo-motorie cu dificultăți de orientare și evaluare spațială. Având în vedere că apraxia este
o tulburare de comunicare, cei suferinzi de această boală pot primi cel mai bun tratament de
la un logoped specializat.
 11. Tulburări de masticație și disfagie

Reprezintă dificultatea care definește imposibilitatea pe care o are pacientul la înghițirea

produselor alimentare. Trecerea bolului alimentar spre esofag este dificilă. Disfagia nu este o
boală, ci un simptom ce însoțește diferite boli din zona ORL, neuro, endo (apraxia orală,
distrofia, afecțiuni ale sistemului nervos, leziuni obstructive – tumori, corp străin,
traumatisme, paralizie cerebrală, paralizie a corzilor vocale, boala Parkinson, scleroza
multiplă, boala Alzheimer, hipertrofie amigdaliană, hiperglosie, traheostomie). După
evaluările obiective și stabilirea diagnosticului corect se instituie tratamentul logopedic.
Tulburările de deglutiție sub tratament se îmbunătățesc simțitor.

12.Tulburări de voce la pacienții laringectomizați total

Operația de laringectomie presupune pentru pacientul bolnav de cancer laringian,

îndepărtarea (ablația) laringelui. Pacientului îi este salvată viața, dar absența vocii,
imposibilitatea de a comunica oral îl va afecta atât în plan social, cât și profesional. De aceea,
în reabilitarea pacientului oncologic se efectuează obligatoriu consiliere psihologică și
reabilitare vocală cu scopul obținerii unei resonorizări a vocii și a vorbirii. Recuperarea
vocală se realizează prin tehnici compensatorii. Recuperarea funcției fonatorii este posibilă
prin dobândirea vocii esofagiene sau a vocii traheoesofagiene sau a vocii artificiale prin
folosirea laringofonului. Recuperarea funcțiilor fonatorii devine esențială pentru reintegrarea
socioprofesională a pacientului laringectomizat total, precum și pentru echilibrul său
psihologic.

13. Disgrafia

Disgrafia este o tulburare de neurodezvoltare, fiind inclusă în categoria ”tulburărilor

specifice de învățare”, însoțind în general alte tulburări specifice de învățare, precum dislexia
sau disortografia. Inițial se evaluează psihomotricitatea copilului cu suspiciune de disgrafie,
în vederea stabilirii nivelului coordonării motorii. Deși acest tip de tulburare poate fi
recunoscut încă din perioada preșcolară, este indicat ca diagnosticul să fie stabilit abia în
clasa a II-a, moment în care se presupune că au fost însușite toate literele alfabetului,
copilului oferindu-i-se timp suficient pentru antrenarea și deprinderea acestora.
 În cazul acestei disfuncții, specialistul are în vedere atât reabilitarea, cât și stimularea
activității psihice și dezvoltarea comunicării. Activitatea de recuperare se organizează în
funcție de nivelul real de dezvoltare al copilului, punându-se accentul în principal pe
regularitatea și continuitatea repetării exercițiilor propuse, până la automatizarea acestora.
Este necesar ca deprinderile lexico-grafice formate să fie supuse unui antrenament continuu,
în vederea dezvoltării lor și pentru asigurarea unui echilibru psihic emoțional al copilului.
De asemenea, în momentul în care disgrafia și dislexia se instalează pe fondul unei
tulburări de limbaj oral, se recomandă mai întâi corectarea acestor tulburări.

14. Respirația

Activitatea aparatului respirator este esențială în producerea fenomenului vocal.

Respirația are un rol hotărâtor în procesul fonației, vocea fiind fundamentul comunicării
interumane. Exercițiul respirator este la început explicat, apoi înțeles și controlat,
devenind automatism prin antrenament continuu. Înainte de începerea educării sistemului
fonorespirator în vederea ameliorării expresiei orale se recomandă o examinare medicală
complexă asupra organelor participante în procesul respirației, pentru înlăturarea
eventualelor obstacole patologice.
Actul respirator are doi timpi: inspirația și expirația. De asemenea, mușchii care
asigură respirația sunt de două tipuri: inspiratori și expiratori. Toți mușchii trunchiului
participă la procesul inspirație-expirație. Dintre aceștia, mușchiul inspirator, diafragmul
are un rol principal în procesul respirației și fonației, fiind considerat cel mai puternic
mușchi inspirator. Acesta intră în acțiune la fiecare respirație, contractându-se și
relaxându-se. De asemenea, în cazul mișcărilor expiratorii mai rapide și de durată
intervin mușchii expiratori. În concluzie, diafragmul și mușchii peretelui abdominal
(mușchi expirator) sunt o pereche de forțe musculare cu ajutorul cărora putem să
inspirăm și să expirăm. Respirația diafragmatică are un rol deosebit în marile eforturi
vocale.

15. Consiliere și orientare școlară

 Consilierea și orientarea școlară facilitează participarea elevului la viața școlară și la
desfășurarea motivată a propriului traseu de învățare, prin utilizarea unor strategii personale
de evitare a eșecului școlar.
De asemenea, consilierea și orientarea școlară îi poate forma tânărului absolvent atitudini
de acceptare a schimbărilor survenite în mediul social, economic sau cultural în care
urmează să-și desfășoare activitatea. Eficiența procesului de consiliere și orientare școlară
este crescută în cazul în care direcțiile de acțiune ale consilierului sunt în concordanță atât cu
intențiile copiilor și părinților, cât și cu cele ale școlii și societății.
Rolul consilierului este acela de a oferi îndrumări complete și personalizate, în vederea
dobândirii unor experiențe și atitudini care trebuie învățate a fi exersate în viață. De
asemenea, acesta trebuie să cunoască oportunitățile existente pe piața muncii, dar și tipul
competențelor dezvoltate de sistemul de învățământ. În acest sens, poate fi susținută o
activitate benefică de consiliere profesională a tinerilor, orientată spre obiective specifice,
precum prezentarea perspectivelor oferite de piața muncii, orientarea profesională în funcție
de personalitatea tinerilor, prezentarea tehnicilor și metodelor moderne de căutare a unui loc
de muncă, sprijin psihologic pentru creșterea încrederii în sine a tinerilor care caută un loc de
muncă spre a corespunde propriei viziuni asupra carierei.

16. Consiliere psihologică

Consilierea psihologică presupune identificarea și utilizarea celor mai potrivite

modalități de intervenție în vederea prevenirii tulburărilor comportamentale, emoționale și a
rezolvării situațiilor problematice care pot afecta nivelul de dezvoltare și optimizare
personală.
De asemenea, consilierea psihologică urmărește descoperirea și cunoașterea propriului
potențial în vederea gestionării dinamicii psihice personale. Asumarea și acceptarea sinelui și
a celorlalți, precum și îmbunătățirea stării psihice actuale sunt demersuri care conduc la
înțelegerea propriei realității. Conștientizarea acestei realități este un pas înainte în rezolvarea
conflictelor interioare, deseori bulversante pentru client. Un rol important în procesul de
consiliere psihologică îl are crearea unor punți de comunicare.
Consilierea psihologică este indicată copiilor și tinerilor cu dificultăți de adaptare școlară
și cu diferite stări negative, precum anxietate, stres, instabilitate emoțională etc. De
asemenea, aceasta este utilă tinerilor aflați într-o situație problematică de adaptare la un nou
mediu, la o stare de boală etc. sau într-o situație incertă de a opta pentru o anumită formă de
învățământ sau profesie. Oferă suport în rezolvarea unor sarcini mai dificile sau în rezolvarea
unor crize existențiale, stabilind direcții mai clare în viață.