Universitatea din Oradea

Facultatea de Științe Socio-Umane

Specializarea: Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar
Anul I, zi

Autismul
Definire, caracterizare generală,
implicații asupra dezvoltării psihice

Studenți: Coordonator: Ghib Denisa

Membrii: Drăgan Mădălina
Durne Milka-Florentina
Moisa Monica

0
 Autismul – definire, caracterizare generală, implicații
asupra dezvoltării psihice

Definire
Termenul autism (gr. Autos- însuși) a fost introdus la începutul secolului XX de
Bleuer, care îl definește ca pe o “detașare de la realitate, însoțită de o predominare a vieții
interioare” (Bleuler citat în Peeters, 2009, p. 15).
Tulburările din Spectrul Autismului (TSA) și autismului sunt termeni generali, folosiți
pentru un grup de tulburări complexe ale dezvoltării creierului. (Romanian Angel Appeal,
2013, p. 13).
Daniela Cucuruz definește autismul spunând că ,,este o tulburare de dezvoltare,
considerată drept una dintre cele mai severe tulburări neuropsihiatrice ale copilăriei”
(Cucuruz, 2004, p.13). Tot ea spunea că autismul este tulburarea centrală din cadrul unui
întreg spectru de tulburări de dezvoltare, cunoscut sub numele de spectrul tulburărilor
autismului (TSA) sau tulburări pervazive de dezvoltare (ibidem).
Aceste tulburări prezintă o largă varietate de manifestări, presupuse a fi rezultatul
unor disfuncționalități de dezvoltare ale sistemului nervos central sau genetice. Cauzele
specifice sunt încă necunoscute (Cucuruz, 2004, p. 13). Ele sunt caracterizate, în proporții
diferite, de dificultăți în comunicare și interacțiune socială, dar și de comportamente
repetitive (Romanian Angel Appeal, 2013, p. 13).
Tulburările pervazive de dezvoltare includ tulburări autistice, sindromul Rett,
tulburarea dezintegrativă a copilăriei, tulburări pervazive de dezvoltare-nespecificate și
sindromul Asperger (ibidem).
În DSM-IV (Manualul de Diagnostic Statistic al Tulburărilor Mentale – ediția a IV-a),
autismul este clasificat în categoria tulburărilor pervazive de dezvoltare, între deficiența
mentală și tulburările specifice de dezvoltare. În cazul deficienței mentale, dezvoltarea este
mai lentă, astfel că vârsta mentală este întotdeauna mai mică decât vârsta calendaristică. În
cazul tulburărilor specifice de dezvoltare, dezvoltarea este întârziată sau defectuoasă într-un
anumit domeniu de competență, (de exemplu dislexia – deși are un nivel de inteligență
normal, persoana are dificultăți de citire și învățare). Atunci când există tulburări de
dezvoltare în mai multe domenii, vorbim despre o tulburare pervazivă de dezvoltare.
Autismul este așadar clasificat între deficiența mentală și tulburările de dezvoltare. Conform

1
DSM-IV principala caracteristică a tulburărilor pervazive de dezvoltare este dificultatea de a
dobândi diferite competențe (cognitive, ligvistice, motrice și sociale), (Peeters, 2009, p. 24).
Autismul poate fi sau nu asociat cu dizabilități intelectuale, dificultăți în coordonarea
motorie și a atenției, chiar și probleme fizice de sănătate precum tulburările de somn și
gastrointestinale (Romanian Angel Appeal, 2013, p. 13).

Date statistice
Potrivit estimărilor internaționale, incidența autismului este de 1 la 166 de copii. În
lume există aproximativ 67 de milioane de oameni cu autism, 4 din 5 copii cu autism fiind
băieți. (Peeters, 2009, p. 15 )
Studiile au arătat că, în cazul gemenilor identici, daca unul dintre copii are tulburare
de spectru autist, șansele ca și celălalt copil să fie afectat sunt de 36-95%. În cazul gemenilor
non-identici, dacă unul dintre copii este afectat, șansele ca și celălalt să aibă TSA (tulburare
de spectru autist) sunt între 0-31% (Autism Voice, n.d., para. 3)
TSA are tendința să apară mai des in cazul părinților care au diferite condiții
cromozomiale sau genetice. Aproximativ 10% dintre copiii cu autism au de asemenea o altă
tulburare (sindromul Down, sindromul x fragil, scleroza tuberoasă) (ibidem).
Aproximativ jumătate (44%) dintre copiii diagnosticati cu TSA au un intelect peste
limită (ibidem).

Etiologie
Până în prezent nu s-a descoperit o cauză specifică a autismului. Există însă suficiente
dovezi științifice care atestă faptul că simptomele autismului au multiple cauze de natură
neuro-biologică (Peeters, 2009, p. 15).
De-a lungul timpului au existat nenumărate încercări, ipoteze și teorii care au încercat
să găsească un factor determinant în apariția autismului infantil. Unele dintre ele au fost
infirmate pe parcurs iar celelalte nu au fost confirmate și nu au putut fi generalizate, etiologia
autismului rămânând, încă, necunoscută. În principal, există trei orientări în ceea ce privește
teoriile prin care sa încercat explicarea autismului. (Verza, 2002, pp. 204-205; Buică, 2004,
pp. 241-242 citat în Raluca Onicaș, 2010, p. 370):
- teoriile psihogene, care interpretau autismul ca pe un fenomen de retragere
psihologică față de tot ceea ce este perceput ca fiind rece, ostil și pedepsitor.

2
 - teoriile comportamentale, care susțineau că autismul ia naștere printr-un șir de
comportamente învățate, care se formează în urma unor serii de recompense și pedepse
întâmplătoare.
- teoriile organogenetice, care sunt de actualitate și susțin că autismul se datorează
unor factori genetici, biochimici sau unei insuficiente dezvoltări structurale a creierului.
Ele susțin ca autismul se datorează unor disfuncții organice de natură biochimică sau
dezvoltării structurale insuficientă a creierului, nepermițând atingerea unor parametrii
normali ai activității psihice (Popoviciu, Dani & Crețu, 2009, pp. 39-40 citat în Raluca
Onicaș, 2010, p.371).
Deși etiologia autismului rămâne o problemă controversată, actualmente se acceptă
ideea originii multifuncționale a autismului, iar unii cercetători insistă asupra naturii
predominant organice a autismului la multe din cazurile întâlnite în practică, aducând
argumente destul de convingătoare (Onicaș, 2010, p. 372).

Diagnostic
Deși simptomele pot părea clare, diagnosticul se pune de unul sau mai mulți
specialiști. Nu există un anumit test medical, diagnosticarea realizându-se prin obervarea unui
set de comportamente, conform criteriilor de diagnostic care sunt cuprinse în DSM-IV sau
ICD-10 (Manual de Clasificare Statistică Internațională a Bolilor). La cei mai mulți dintre
autiști, tulburările apar în primii 3 ani de viață. Pentru o depistare timpurie trebuie să ținem
cont de următoarele aspecte: copilul autist nu zâmbește ca reacție la zâmbetul mamei, nu se
recunoaște în oglindă, nu folosește gestica cu funcție de comunicare pentru a exprima
chemarea, mângâierea sau refuzul, nu caută să fie luat în brațe, contactul vizual lipsește, nu-și
folosește vocea pentru a atrage atenția, nu sesizează sensul cuvintelor, inabilitatea de a folosi
limbajul pentru comunicare (Cucuruz, 2004, p. 17).

Caracterizarea autismului
Persoanele care suferă de autism, prezintă alterarea calitativă a interacțiunilor sociale
și a comunicării. Deficitele severe de învățare le diminuează capacitatea de a interpreta și a
întelege mesajele din lumea înconjuratoare- cuvinte, gesturi, semne, numere, litere sau chiar
dragostea (Peeters, 2009, p. 15).
Caracteristici principale care definesc autismul (Vrăsmaș, 2001, p. 274):
- Perturbarea calitativă a interacțiunilor sociale;

3
 - Probleme semnificative în dezvoltarea abilităților de comunicare non-verbală,
cum ar fi privirea ochi în ochi, expresii faciale și posturi ale corpului;
- Concentrare intensă și exclusivă, mai ales asupra unei activități preferate;
- Memorarea detaliilor sau a datelor ce pot fi învățate pe de rost (date matematice,
programul trenurilor, rezultate sportive);
- Mare abilitate de a transpune ceva în semne, coduri, simboluri (ortografierea);
- Caracterul restrâns, repetitiv și stereotip al comportamentelor, intereselor și
activităților;
- Pot avea dificultăți în înțelegerea sentimentelor altor persoane cum ar fi durerea
sau tristețea;
- Dificultate în înțelegerea punctului de vedere al persoanei cu care are conversația
(de exemplu, o persoană cu autism ar putea să nu înțeleagă că cineva glumește);
- Discontinuități în dezvoltare (de exemplu, autistul poate efectua operații de
înmulțire, dar nu poate număra până la zece) (Cucuruz, 2004, p. 18);
- Dificultăți perceptuale (nu reacționează la un zgomot puternic, strident, dar poate
deveni violent la căderea unui creion de pe masă (ibidem).
În plan comportamental se pot produce două fenomene (Cucuruz, 2004, p. 18):
- Autoagresivitatea (autolovirea, lovirea capului de obiecte tari)
- Autostimularea care poate fi:
 kinestezică (legănatul înainte și înapoi)
 tactilă (lovirea coapsei cu dosul palmei)
 vizuală (învârtirea unui obiect în fața ochilor)
 auditivă (plescăitul limbii)

Impactul asupra dezvoltării psihice

Pentru a realiza o descriere cât mai completă a simptomatologiei autiste este necesară,
fără îndoială, o analiză a deficitelor care sunt prezente în majoritatea cazurilor de autism,
definitorii, în mare măsură, pentru tipologia acestuia (Mureșan, 2004, p.58).
1.Tulburări cognitive
Afectare senzorială
Multe persoane cu autism răspund în mod neobișnuit informațiilor senzoriale,
denumite și stimuli. Aceste răspunsuri se datorează dificultăților în procesarea și integrarea
informației senzoriale. Vederea, auzul, simțul tactil, mirosul, gustul, simțul echilibrului și

4
simțul poziției pot fi afectate. Acest lucru înseamnă că, în timp ce informația poate fi
percepută normal, ea este procesata foarte diferit. Procesul prin care creierul organizează și
interpretează informația senzorială se numește integrare senzorială. Câteodată, stimuli care
par „normali” altor persoane, pot fi percepuți ca fiind dureroși, neplăcuți sau confuzați de
către copilul cu disfuncție senzorială. Exemple de semne de disfuncție senzorială:
hipersensibilitatea la atingere, mișcare, imagini sau sunete, lipsă de reacție la atingere,
mișcare, imagini sau sunete, ușor de distrat, probleme emoționale și/ sau sociale, nivel de
activitate neobișnuit de înalt sau de scăzut, lipsă de îndemânare fizică sau aparentă de
nepăsare, întârzieri în vorbire, limbaj și abilități motorii, incapacitata de a se relaxa sau a se
calma, percepție scăzută asupra sinelui, impulsivitate, lipsa autocontrolului, etc. (Romanian
Angel Appeal, 2013, p. 20).
Deficit intelectual
,,Una din contribuțiile cercetătorilor cognitive aduse autismului infantil este aceea de
a arăta posibilitatea evaluării nivelului intelectual al acestor copii, cel mai adesea considerați
netestabili. Posibilitatea supunerii copiilor autiști la probe de tip psihometric presupune o
alegere extrem de judicioasă a acestora și examinatori dotați cu multă răbdare, deoarece
deseori răspunsurile nu sunt obținute decât după un timp îndelungat sau chiar deloc”
(Mureșan, 2004, p.62). Conform afirmațiilor lui Rutter (1985), 1/5 până la ¼ dintre autiști
prezintă un coeficient de inteligență normal. Foarte puțini dintre ei au o competență
excepțională într-un anumit domeniu. Firesc, scorurile obținute sunt întotdeauna mai ridicate
la probele de performanță decât la cele verbale ( Mureșan, 2004, p. 62).
Tulburări de atenție
Aceste tulburări apar în patru situații (Anonim, 2004, pp. 26-29):
 Ascultarea poate fi afectată la copiii cu autism deoarece aceștia sunt distrași atât de
mediul extern, cât și de mediul intern. Pentru a le fi mai ușor să asculte și pentru a fi mai
atenți, copiilor trebuie să le punem la dispoziție un mediu favorabil, adică să aibe un
spațiu special și să învețe cum să fie atenți(să se uite la persoana cu care comunică, să
asculte cu atenție, să păstreze liniștea, să stea într-un loc). Astfel pentru a avea o
comunicare eficientă trebuie să rostim de mai multe ori numele copilului, să folosim un
limbaj adecvat, să le captăm atenția, să le dăm un motiv pentru care să ne asculte și să
schimbăm mediul.
 Începerea unei activități poate să fie problematică pentru unii copii cu autism deoarece nu
este atent, ci este distras, nu întelegere vocabularul folosit, nu îsi aduce aminte de ceea ce

5
 i s-a spus să facă, nu începe singur o activitate, refuză sau chiar ignoră ceea ce i se cere,
nu știe cum să înceapă, cum să facă primul pas. Pentru a-i ajuta este nevoie să înțelegem
ce îi oprește (mediul, neînțelegerea sarcinii, memoria, vocabularul folosit), să folosim
imagini pentru a-l stimula, să îi prezentăm anumite povestioare prin care să îl stimulăm să
își înceapă activitatea.
 Continuarea activității - unii copii, nu au probleme cu începerea activității, ci identifică
probleme la continuare și focusul asupra activității, astfel că după ceva timp nu mai știu
ce au de făcut. Pentru a-i ajuta este nevoie să observăm căt de mult au reușit să se
concentreze, dacă au înțeles ce au de făcut, modul în care s-au organziat, să le aratăm
imagini pentru a le reaminti sarcina inițială, folosirea unei strategii diferite față de cea de
la început.
 Oboseala este un alt factor care conduce spre tulburările de atenție, fiind des întâlnită la
copiii cu autism deoarece ei au probleme cu somnul. Pentru a ameliora această oboseală
este indicat să le acordăm scurte pauze copiilor, să le facem un program/orar bazat pe
imagini, să fim atenți dacă își schimbă starea.
Tulburări de memorie
În general, copiii cu autism nu par să aibe probleme cu memoria, însă la unii dintre ei
apare această problemă. Memoria lor este de tip gestaltist; datorită faptului că autiștii au
deficiențe cu memoria semantică sau categorială, memoria lor vizuală, prezintă deficiențe de
stocare și de clasificare a informațiilor (Anonim, 2004, p. ).
Întâlnim două tipuri de clasificări: categorială și secvențială (ibidem):
- clasificarea categorială implică un grad de abstractizare, deaceea devine deficitară,
astfel copiii nu rețin obiectele și informațiile despre ele, ci impresiile emoționale care i se
asociază obiectului;
- clasificarea secvențială prezintă dificultăți legate de reținerea secvențelor etapelor în
ordine cronologică/corectă, astfel este important ca aceste informații să fie concretizate prin
imagini;
Pentru a-i ajuta pe copiii și pentru a le diminua tulburările de memorie este important
să le oferim informațiile treptat și sistematic, folosindu-ne în mod special de imagini.
(Mureșan, 2004, p.63-64).
Tulburări de limbaj și comunicare
Până la vârsta de 3 ani, majoritatea copiilor trec prin etape firești în procesul de
învățarea limbajului, gânguritul (lalalizarea) fiind unul dintre cei mai timpurii pași. Unii copii

6
cu autism rămân nonverbali toată viața. O parte din copiii la care apar mai târziu simptome de
autism pot gânguri în primele luni de viață, ulterior însă se opresc. Alții pot avea întârzieri și
își dezvoltă limbajul între 5 și 9 ani. Unii pot învăța să folosească mijloace de comunicare
precum schimbul de pictograme sau limbajul semnelor (Romanian Angel Appeal, 2013, p.
15).
Unii autiști un probleme și întârzieri în formarea limbajului, însă cei cu sindromul
Asperger nu par să aibe întărzieri în formare. Ei au în mod special dificultăți cu înțelegerea și
folosirea pronumelui personal (el, ea, eu, tu) (Anonim, 2004, pp. 54-56).
Mulți dintre cei care reușesc să vorbească o fac deseori într-o manieră mai puțin
obișnuită. Ei par incapabili să ordoneze cuvintele într-o propoziție cu sens. Unii folosesc doar
câte un cuvânt, în timp ce alții repetă aceeași frază la nesfârșit. Unii copii cu autism repetă
întocmai ceea ce aud, iar această caracteristică se numește ecolalie (Romanian Angel Appeal,
2013, p. 16).
Așadar aceste tulburări sunt constante și deseori majore. Aproximativ o treime dintre
autiști au probleme cu limbajul și dezoltarea acestuia (Mureșan, 2004, p. 65).
Pentru a le ameliora aceste probleme este important să consultăm specialiștii, să
folosim un limbaj adecvat nivelului lor de înțelegere, să înțelegem cauzele pentru care au un
limbaj mai aparte (Anonim, 2004, p. 54-56).
2.Tulburări de comportament – stereotipii
Stereotipiile sau comportamentele repetitive pot fi gestuale, precum mișcări ale
mâinilor, brațelor, degetelor, mersul pe vârfuri. Autiștii preferă, în general activitățile
repetitive de tipul: deschiderea și închiderea ușii, aprinderea și stingerea luminii, lovire unei
jucării, etc. De altfel, jocul este marcat de același caracter stereotip, fiind capabili să petreacă
ore în șir aliniind mașinuțe sau alte jucării într-o anumită poziție, iar dacă cineva le mișcă
devine foarte supărat. Manifestă o nevoie obsedantă pentru identic, neschimbat, astfel că
pentru ei orice schimbare a mediului sau în rutina zilnică poate fi extrem de deranjantă
(Cucuruz, 2004, p. 19).
3.Tulburări de interacțiune socială
Ceea ce dă sens vieții noastre este comunicarea cu oamenii, faptul că înțelegem
acțiunile celor din jurul nostru și reușim să ne raportăm în mod creativ la obiecte, situații și
oameni. Persoanele cu autism au dificultăți tocmai cu aceste trei domenii. Ei suferă de o
combinație de dificultăți de dezvoltare a comunicării, inteligenței sociale și a imaginației,
având o dificultate specifică de a înțelege ceea ce văd și aud (Peeters, 2009, p. 26).

7
 De la început, copiii mici cu dezvoltare normală sunt ființe sociale. Încă de foarte
mici, ei pot privi oamenii din jurul lor, pot să-și întoarcă capul la auzul unei voci, pot să
apuce un deget sau pot chiar zâmbi. Spre deosebire de aceștia, majoritatea copiilor cu autism
par să învețe foarte greu cum să se angajeze în interacțiuni sociale de zi cu zi. Chiar din
primele luni de viață, mulți dintre ei nu interacționează cu cei din jur și evită contactul vizual.
Pot ignora îndelung atenția care li se acordă sau pot accepta pasiv îmbrățișările și sărutările,
majoritatea având și mai târziu dificultăți de comunicare și interacțuine socială (Romanian
Angel Appeal, 2013, p.14).
Față de persoanele din jur autiștii manifestă un dezinteres total, fiind uneori atras
totuși de vestimentația sau de unele trăsături ale persoanelor cu care intră în contact. În
relațiile sociale, contactul cu anturajul este un eșec. Astfel, el poate să muște sau să ciupească
persoanele din jur lipsit de orice expresie afectivă (Cucuruz, 2004, p. 17).
De asemenea, copiii cu autism învață mai greu să interpreteze ceea ce gândesc și simt
ceilalți. Un semn social subtil, precum un zâmbet, un clipit sau o grimasă, poate rămâne
neînțeles. Pentru un copil cu autism care nu poate face aceste interpretări, expresia „vino aici”
întotdeauna înseamnă același lucru, indiferent dacă interlocutorul zâmbește și își întinde
brațele pentru o îmbrățișare sau dacă își pune mâinile în șold în semn de nemulțumire.
Majoritatea copiilor tipici de 5 ani înțeleg că ceilalți au informații, sentimente și obiective
diferite față de ei. Unei persoane cu autism îi poate lipsi această capacitate de înțelegere.
Lipsa acestei abilități nu le permite persoanelor cu autism să prevadă sau să înțeleagă
acțiunile altor persoane (Romanian Angel Appeal, 2013, p. 15).
Este de asemenea des întâlnită la unele persoane cu autism dificultatea de a-și
controla emoțiile. Înţelegerea şi folosirea cuvintelor cu conţinut emoţional sunt extrem de
perturbate la copiii autişti. În general, ei nu utilizează limbajul pentru a vehicula emoţii, iar
limbajul lor, atunci când există, este lipsit de tonalitate emoţională. (Mureșan, 2004, p. 68).
Acest lucru poate determina comportamente „imature”, precum plânsul în clasă sau
exprimare verbală violentă care par nepotrivite celor din jurul lor, fiind uneori chiar agresive
la nivel fizic în unele momente, iar aceste două aspecte fac și mai dificilă relaționarea socială.
Au tendința de „a-și pierde controlul”, mai ales atunci când sunt într-un mediu nou sau într-
un spațiu aglomerat, ori când sunt supărați sau frustrați (ibidem).
Modul de abordare a problemelor de interacțiune socială:
Din punctul de vedere al dezvoltării sociale, educaţia într-o clasă este foarte
importantă, una din funcţiile principale ale acesteia fiind aceea de a-l ajuta pe copil să accepte
apartenenţa la un grup. Poate fi necesară şi aici introducerea copilului în mod gradat în
8
colectivitate, lăsându-l în fiecare zi mai mult, până când va fi capabil să tolereze prezenţa
altor copii. Procesul educativ în ansamblul său este util pentru ameliorarea competenţelor
sociale; dezvoltarea comprehensiunii şi folosirii limbajului verbal şi nonverbal este esenţială,
iar activităţile extraşcolare, vizitele, excursiile sunt ocazii de încurajare a participării la viaţa
socială. (Mureșan, 2004 , p. 70)
Diferitele tipuri anormale de interacţiune socială întâlnite la copiii autişti ridică
probleme diverse (Mureșan, 2004, p. 71):
• Copiii care sunt indiferenţi şi par a aparţine unei lumi proprii sunt în mod special
vulnerabili în faţa unei presiuni sociale crescute. Ei trebuie să fie încurajaţi să se alăture
oricărei activităţi care le place, oferindu-li-se şansa de lărgire a câmpului de activitate, dar
trebuie să li se asigure şi posibilitatea retragerii, la apariţia angoasei.
• Copiii care sunt socialmente pasivi sunt cel mai uşor de integrat într-o clasă. Ei sunt
deseori acceptaţi de către ceilalţi deoarece fac ceea ce li se cere în cadrul jocurilor,
nemanifestând nici o exigenţă. Pericolul este acela de a-i ignora şi de a-i lăsa să nu înveţe
nimic.
• Copiii care sunt activi şi bizari în interacţiunile lor sociale sunt deseori cel mai
dificil de educat, din cauza modului în care abordează aceste interacţiuni. Ei au tendinţa de a
deranja pe toată lumea, pun în permanenţă aceleaşi întrebări sau monologhează la nesfârşit.
Cea mai bună metodă de aborda acest tip de comportament este de a fixa limite precise:
răspunderea Ia întrebări o singură dată şi ignorarea repetiţiilor, ignorarea monologurilor
permanente şi afişarea interesului doar în cazul în care copilul trece la un alt subiect. Toate
persoanele din mediul înconjurător trebuie să adopte aceeaşi strategie.
4.Tulburări motrice
Multe persoane cu autism au tulburări motorii legate de tonusul muscular și/sau
coordonarea mușchilor, care le pot afecta și abilitatea de a funcționa conform nivelului firesc
de vârstă. La unii, dificultatea ține de planificarea motorie și executarea mișcărilor și se poate
extinde de la limbaj la activitățile motorii grosiere. Deficiențele legate de abilitatea de
coordonare și executare a unor mișcări intenționate atunci când nu există deficiențe motorii
sau senzoriale se numește dispraxie (abilitatea este afectat) sau apraxie (abilitatea este
absentă). Unii copii au dificultăți de înțelegere a poziției lor în spațiu - o senzație care apare
automat la restul oamenilor – ceea ce le afectează serios abilitatea de a se mișca cu ușurință în
mediul extern, de exemplu pentru urcarea scărilor, menținerea în echilibru pe o bicicletă sau
chiar pentru a se deplasa pe un hol fără a fi nevoiți să verifice permanent unde este peretele.
La alții, tonusul muscular ar putea fi intact, dar sarcinile motorii fine sunt realizate cu
9
dificultate (încheierea nasturilor, scrisul, folosirea ustensilelor și a uneltelor) necesită adesea
intervenție și sprijin prin folosirea de tehnici de terapie ocupaționala (Romanian Angel
Appeal, 2013, p. 22).
5.Probleme fizice și medicale care însoțesc autismul
Tulburările de somn
Problemele de somn sunt frecvente la copiii și adolescenții cu autism. Mulți copii
adorm greu, se trezesc noaptea sau par să funcționeze cu mai puțin somn decât este considerat
normal. Câteodată, problemele de somn pot avea cauze medicale precum apneea de somn
obstructivă sau refluxul gastroesofagian, caz în care consultarea unui medic poate rezolva
aceste probleme. Alteori, când nu există o cauză medicală, problemele de somn pot fi
abordate prin intervenții comportamentale ce includ măsuri de „igienă a somnului” cum ar fi
limitarea orelor de somn din timpul zilei și stabilirea unui program și unui ritual regulat de
culcare (Mureșan, 2013 , p. 18).
Cercetătorii nu știu cu siguranță de ce copiii cu TSA manifestă diferite tulburări de
somn dar, de-a lungul timpului au emis diverse teorii (Autism Voice, n.d., para. 3).
1.Prima teorie se leagă de înțelegerea deficitară a indiciilor sociale. Oamenii știu când
este timpul să meargă la culcare datorită ciclului normal dintre lumină și întuneric și a
ritmului circadian. Dar, de asemenea, interpretează indiciile sociale. Spre exemplu, copiii pot
să-i urmărească pe frații lor mai mari cum se pregătesc de culcare și să adere să facă același
lucru. Copiii cu autism, care adesea au dificultăți de comunicare, pot să interpreteze greșit sau
chiar să nu observe aceste indicii sociale.
2.O altă teorie se leagă de secreția hormonului melatonină, care, de regulă, ajută
reglarea ciclului somn-trezit. Pentru a secreta melatonină, organismul are nevoie de un
aminoacid numit triptofan, pe care cercetătorii l-au descoperit ca fiind prea mare sau prea mic
în cazul copiilor cu autism.
3.Un alt motiv pentru care copiii cu TSA pot să aibă tulburări de somn este
sensibilitatea crescută a acestora față de stimuli externi cum ar fi cei tactili sau auditivi. În
timp ce majoritatea copiilor cu dezvoltare neurotipica dorm fără a fi deranjați de stimuli
exetrni, copiii cu TSA pot fi extrem de sensibili.
4.Anxietatea este o altă posibilă cauză. Este demonstrat faptul că anxietatea este
extrem de prezentă în rândul copiilor cu TSA.
Lipsa somnului poate avea un impact serios asupra vieții și a sănătății copilului cu
TSA. Cercetătorii au demonstrat că în cazul copiilor cu TSA există o legătură clară între lipsa

10
somnului și anumite caracteristici: agresivitate, depresie, hiperactivitate, comportamente
inadecvate, iritabilitate, performanțe cognitive scăzute (ibidem).
Tulburarea convulsivă
Aproape o treime din persoanele cu autism dezvoltă convulsii, adesea începând din
copilărie sau în timpul adolescenței. Crizele, cauzate de o activitate electrică anormală a
creierului, pot produce o pierdere temporară a cunoștinței (un „leșin”), o convulsie a corpului,
mișcări neobișnuite sau momente de privit în gol (Romanian Angel Appeal, 2013, p. 17).
Alergiile, tulburările gastrointestinale și durerea
Din cauza incapacității de a comunica verbal, durerea în cazul copiilor cu autism este
adesea recunoscută doar după anumite tipare și schimbări de comportament, precum
accentuarea comportamentelor de autostimulare (de exemplu, legănatul) sau agresiune față de
ceilalți sau față de ei înșiși. Întrucât mulți părinți se plâng de durerile gastrointestinale ale
copiilor lor cu autism, comunitatea medicală a început să recunoască această problemă ca
fiind una reală și tratabilă, care apare împreună cu autismul. Alergiile la alimente sau diverși
factori de mediu sunt de asemenea des întâlnite la persoanele cu autism (Romanian Angel
Appeal, 2013, p. 18).

Abilități unice asociate autismului

Unele persoane cu autism posedă abilități și talente neobișnuite. Deși savanții
adevărați sunt rari (sindromul savantului descrie o persoană cu un deficit mental care are una
sau mai multe abilități la nivel de geniu), multe persoane cu autism au aptitudini speciale,
care le pot face unice și interesante, precum:
- Abilități vizuale deosebite
- Abilități în domeniul IT și tehnologiei
- Abilități muzicale sau interes pentru muzică
- Concentrare intensă și exclusivă, mai ales asupra unei activități preferate
- Talent artistic
- Pricepuți la matematică
- Abilitatea de a decodifica limbajul scris (de a citi) la o vârstă mică (dar nu neapărat de a-l
înțelege)
- Onestitate
- Abilitatea de a înțelege și reține concepte concrete, reguli, enumerări sau tipare

11
 Recuperarea în cazul autismului
Conform unor cercetări de actualitate, intervenția timpurie poate avea un rol important
în tratamentul autismului. Mai mult decât în cazul oricărui tip de deficiență, intervenția
recuperatorie este și trebuie să fie individualizată, adaptată în funcție de simptome și nevoi,
putând include (Gherguț, 2005, p. 206):
- ,, terapie comportamentală –pentru a ajuta persoana să se adapteze condițiilor sale de
viață și să aibă un anumit grad de autonomie personală (să se îmbrace singură, să mânânce
singură, să folosească toaleta, etc.);
- educație specială – în cazul copiilor autiști presupune învățarea, dezvoltarea
aptitudinilor sociale, motorii, în locuri publice sau semiinstituționalizate ( centre de zi
specializate), separarea totală sau integrarea parțială într-un mediu cu copii obișnuiți;
- programe de integrare și socializare care să ajute subiectul să se adapteze lumii
înconjurătoare pe cât posibil (socializarea);
- asigurarea unui mediu organizat de viață (este foarte important să urmeze o rutină a
activităților zilnice);
- terapie audiovizuală pentru a-l ajuta în comunicare (pentru persoanele cu autism la
care comunicarea verbală este absentă, se vor căuta metode alternative de comunicare, cum ar
fi comunicarea non-verbală: gesturi, imagini, etc.);
- controlarea regimului alimentar (spre exemplu, s-a constatat că unii dintre ei mânâncă
foarte multă pâine) și administrarea de vitamine și minerale în diferite doze/cantități care au
efecte favorabile asupra evoluției copilului;
- farmacoterapie – în funcție de simptomatologie, medicul poate recomanda utilizarea
unor medicamente care să diminueze hiperactivitatea și/sau care să elimine simptomele de
agresiune sau depresie;
- terapie fizică pentru a-i ajuta să-și controleze stereotipiile (spre exemplu, multora le
place foarte mult apa și unii înoată foarte bine);
- terapia limbajului prin activități logopedice”.
Autismul este o tulburare complexă, care nu poate fi vindecată, fiind nevoie de terapie
de lungă durată, pentru a se ajunge la rezultate încurajatoare. Toate persoanele cu autism însă,
își pot forma abilități care să le permită să învețe și să muncească, iar intervenția cât mai
rapidă și stabilirea unui plan educațional adecvat și solid, cu implicarea tuturor persoanelor
din viața persoanelor cu autism, sunt esențiale pentru asigurarea unui viitor mai bun pentru ei.
(Cucuruz, 2004, pp. 32-33).

12
 Bibliografie
Anonim (2004). Autistic Spectrum disorders. Practical Strategies for Teachers and Other
Professional. Northumberland: David Fulton Publishers
Autism Voice (n.d.). Date și statistici despre autism., preluat de pe https://autismvoice.ro/date-si-
statistici-despre-autism/?fbclid=IwAR1-snWtnX5ytL9eOgqId2yS9HW4emuy-yxS-
_0ZGoqd_rNAw0YotSD1e3c
Autism Voice (n.d). Cum să-l ajuți pe copilul cu autism să doarmă toată noaptea., preluat de pe
https://autismvoice.ro/cum-sa-l-ajuti-pe-copilul-cu-autism-sa-doarma-toata-noaptea/?
fbclid=IwAR0nK2H1nb-sl6PVLdUdPtlnsor1f6MOYr-T1n-4zzUKJ-n613Rv19Xcu2I
Cucuruz, D. (2004), Autism.Carte pentru părinți., București: Editura Licentia Publishing
Chelemen, I., Boroș, D., Peter, K., Perțe, A. & Onicaș, R. (2010). Elemente de psihopedagogie
specială. Oradea: Editura Universității din Oradea
Gherguț, A. (2005). Sinteze de psihopedagogie specială – ghid pentru concursuri și examene de
obținere a gradelor didactice. Iași: Editura Polirom
Peeters, T. (2009). Autismul.Teorie și intervenție educațională. – traducere de Ana Ivasiuc. Iași:
Editura Polirom
Romanian Angel Appeal (2013). Autism Speaks.Servicii pentru familie.Ghidul comunității
școlare.
Mureșan, C. (2004). Autismul infantil. Structuri psigopatologice și terapie complexă. Cluj:
Editura Presa Universitară Clujeană.
Vrăsmaș, T. (2005). Învățământul integrat și/sau incluzic. București: Editura Aramis.

13