TULBURĂRILE DE ANXIETATE ÎN RÂNDUL

COPIILOR ȘI ADOLESCENȚILOR
METODE ȘI TEHNICI DE INTERVENȚIE COGNITIV-
COMPORTAMENTALĂ

Diana Stănculeanu
Iunie 2019
 Anxietatea în copilărie – Cenușăreasa tulburărilor de sănătate mintală,
prin comparație cu tulburarea de conduită, trauma sexuală, consumul de
droguri, depresia cu suicid, ADHD sau o tulburare de spectru autist.

■ Cel mai frecvent întâlnit tip de tulburare de sănătate mentală în copilărie și adolescentă.
■ Generează suferință majoră și poate să interfereze dramatic cu calitatea vieții copiilor:
– Capacitatea de a dezvolta relații de prietenie;
– Performanta școlară;
– Abordarea oportunităților de dezvoltare a traseului educațional/ profesional;
– Nivelul de autonomie în rutinele cotidiene;
– Activitățile și coeziunea în cadrul familiei;
– Nivelul general de satisfacție și stimă de sine;

■ Copil cu anxietate →Adult cu anxietate / interferențe negative cu munca, relațiile și satisfacția

generală; risc crescut de consum de substanțe, depresie, suicid, alte probleme medicale
Până la 20% dintre copii și adolescenți suferă de o tulburare de
anxietate.

■ Mult mai mulți manifestă parte din simptomatologie, fără a întruni criteriile de diagnostic
pentru o tulburare specifică:
– 40% dintre copiii preșcolari și școlari au dificultăți de separare de părinți;
– 40% dintre copiii cu vârste cuprinse între 6-12 ani își pot identifica minimum 7 „frici” care îi
pun în dificultate;
– 30% dintre școlari au îndoieli legate de propria competență și solicită numeroase
comportamente de reasigurare din partea celor din jur;
– 20% dintre copiii cu vârste cuprinse între 8-12 ani au teamă de înălțime, dificultăți în situații
noi sau de expunere socială;

■ Cele mai multe dintre aceste dificultăți sunt depășite pe măsură ce copiii cresc, se
maturizează și își consolidează abilitățile de management emoțional și de funcționare
socială în contexte firești de viață.
 Anxietate tipică VS Anxietate clinică
■ Rolul adaptativ al emoției de frică

■ Anxietatea în context developmental:

– Teama de zgomote puternice;
– Anxietatea de străini;
– Teama de separare;

– Preșcolaritate:
■ Maturizarea neurologică – integrarea conceptelor de risc și pericol – fricile copilăriei
■ Obiective de dezvoltare - management emoțional și competență socială
■ Organizarea în rețele neuronale – comportamente rigide, repetitive, stereotipe (micul “tocăit”)

– Dificultăți în situații de evaluare/ sociale la debutul școlarității (comparația socială) – crescendo în adolescență
(consolidarea identității de sine în contextul grupului de egali);
– Diversificarea și intensificarea îngrijorării în contextul dezvoltării cognitive a copiilor în intervalul 8-10 ani;

■ Severitate (intensitatea, frecvența, durata manifestărilor);

■ Deteriorare marcată în mai multe arii de funcționare (familial, social, școlar);
Formula dezvoltării unei tulburări de anxietate –
I / Vulnerabilitate biologică
■ Cercetările de specialitate arată că tulburările de anxietate au o anumită predispoziție
genetică, codată la nivelul temperamentului.

■ Elementele de temperament reprezintă variabile înnăscute în ecuația personalității

umane, care se caracterizează prin modul în care persoana reacționează la stimuli sau
situații.

■ Elementele de temperament care reprezintă un risc pentru anxietate sunt:

– introversiunea,
– inhibiția comportamentală,
– afectivitatea negativă/neuroticismul,
– pragul crescut de răspuns fiziologic (hiper-arousal),
– senzitivitatea față de anxietate și dezgust.
 Inhibiția comportamentală (IC)

■ Reprezintă unul dintre elementele de temperament cel mai frecvent asociate cu

tulburările de anxietate (Chorpita et al. 2007). Acesta se manifestă printr-o
– stare de frică, precauție, iritabilitate în contextele noi;
– dependență față de o persoană de referință + retragere în contextele sociale
nefamiliare.
■ Aproximativ 20% din copiii manifestă un nivel crescut de inhibiție comportamentală.
Afectivitatea negativă
■ Afectivitatea negativă / neuroticismul
– nivelul de răspuns emoțional, cu precădere negativ, în raport cu o anumită situație
– predilecție pentru experiențe emoționale negative (Clark et al. 1994)
– explică biologic poziționarea pesimistă față de viață;
■ Un nivel crescut de afectivitate negativă determină o creștere a senzitivității persoanei
față de evenimentele negative de viață și față de feedback negativ sau critici.
■ Persoanele care au acest tip de vulnerabilitate biologică experimentează
– Mai frecvent, mai intens, cu durată mai mare și latență mică, trăiri emoționale negative
(frică, furie, tristețe etc.)
– Ex. sunt triste mult mai frecvent, starea de mâhnire durează mai mult, se îngrijorează
excesiv, par adesea a fi speriate.
– Sunt acele persoane care percep cu precădere partea goală a paharului.
Formula dezvoltării unei tulburări de anxietate –
II Vulnerabilitate de mediu/ relațională/ psihologică

■ Reprezintă acei factori care influențează stadiile de dezvoltare ale ființei umane, cu
geneză în copilărie.

■ În categoria factorilor psihologici de risc includem

– relația de atașament dintre copil și persoana de referință,
– percepția controlului,
– stilul parental,
– reglarea emoțională.
Relația de atașament
■ Relația de atașament dintre copil și părinte (persoana de referință) reprezintă unul dintre
elementele cu un impact decisiv asupra funcționalității viitoare a copilului. Vorbim despre
primul contact semnificativ dintre copil și un factor extern.
■ Iubirea și afectivitatea parentală au un impact major pentru dezvoltarea emoțională a copilului
și a viitoarelor relații ca adult. Cu teoria relației de atașament, Bowlby ne ajută să înțelegem
nevoia creierului uman pentru protecție și blândețe din partea celorlalți. Această asumpție
este prezentă în majoritatea modelelor de conceptualizare a problemelor de sănătate mentală
ce includ relația de atașament ca factor de protecție sau risc (vulnerabilitate) față de patologie.
■ Relația de atașament poate media rolul temperamentului în ceea ce privește reactivitatea
emoțională negativă sau inhibiția comportamentală.
■ O relație securizantă de atașament în diada mamă – copil, ce implică disponibilitate (atenția
mamei față de nevoile copilului), atitudine pozitivă, susținere și stimulare reprezintă un factor
de protecție pentru dezvoltarea copilului.
■ Atașamentul de tip insecurizant sau ambivalent reprezintă un factor de risc pentru dezvoltarea
problemelor de sănătate mintală (inclusiv tulburările de anxietate) (Chorpita 2007).
■ Din intercațiunea părinte – copil, copilul învață că lumea este un mediul predictibil și
controlabil sau este chiar opusul.
Relația de atașament - Tipuri

■ 1. Atasamentul sigur – este suparat cand pleaca părintele din camera dar la intoarcerea accepta proximitatea
si confortul oferit (zambeste, accepta sa fie luat in brate...)
■ 2. Atasamentul nesigur
– a. anxios-evitant – nesigur in explorarea mediului, se calmeaza greu cand pleaca părintelui, cand revine
părintele, accepta sa fie luat in brate dar pune o bariera fizica intre el si acesta (un brat, un cot...)
– b. anxios-rezistent – pare agitat, nu prea exploreaza mediul, este inconsolabil cand pleaca părintele iar la
revenirea este rezistent la consolare (se zbate, fuge, loveste...)
– c. ambivalent – este anxios cand pleaca părintele si ambivalent la reintoarcerea acestuia: cand cauta
apropierea si o accepta, cand o evita
– Risc crescut - frecvent tulburari de personalitate: borderline, histrionic, narcisic, dependent, TOC
■ 3. Atasament dezorganizat – exploreaza haotic mediul, fara scop. Cand pleaca părintele se lasa consolat de
straini, este fie adeziv, fie indiferent atat fata de straini cat si fata de parinti (pare că nu-i deosebeste)
– Risc foarte mare - frecvent tulburari severe de sănătate mentală
Relația de atașament - Evaluare
■ 1. Cand plecati din camera si ramane in compania unei persoane straine copilul dvs?
– □ Se supara/plange dar se poate linisti pana va intoarceti
– □ Plange mult, se linsteste greu
– □ Este de neconsolat pana la intoarcerea dvs
– □ Se consoleaza foarte usor, parca nu observa ca ati plecat

■ 2. Cum reactioneaza copilul dvs cand reveniti in camera?

– □ Zambeste, accepta sa-l luati in brate, sa-l mangaiati, pare bucuros
– □ Accepta sa-l luati in brate dar pune bratul/cotul intre dvs si el, sta departat de dvs
– □ Pare ca nu doreste apropierea, se zbate, fuge, va loveste
– □ Cand va accepta apropierea cand fuge sau va respinge
– □ Este indiferent la venirea dvs, parca nu ati plecat sau este foarte adeviz, nu se mai dezlipeste de dvs

■ 3. Ati spune despre copilul dvs ca:

– □ Este interesat de ce se intampla in jur, exploreaza locurile noi
– □ Pare nesigur cand exploreaza mediul
– □ Nu prea exploreaza mediul, este agitat
– □ Pare haotic, neinteresat de mediu
 Percepția controlului

■ Din relația (bazală) de atașament copilul învață că deține mai mult sau mai puțin control asupra
factorilor interni și externi lui.
■ Controlul perceput se referă la credința (convingerea) că cineva poate să controleze evenimentele
interne și externe. Sentimentul de control este rezultatul experiențelor timpurii de viață. Studiile arată
că acei copii care simt că nu dețin control sunt mai predispuși să aibă reacții negative intense la
evenimente negative (Barlow 1988, Chorpita 2007).
■ Sentimentul de a nu controla lucrurile (locus of control extern) are un impact negativ puternic asupra
dezvoltării fiintei umane deoarece îi limitează oportunitățile, abilitatea de a face față provocărilor, de
a învăța noi deprinderi care să o ajute în situațiile viitoare, de a solicita ajutorul atunci când are nevoie.
■ Este foarte important ca persoana să-și dezvolte de timpuriu încrederea că poate să facă față
situațiilor negative de viață, situațiilor neprevăzute, situațiilor care nu se pliază pe așteptările cu
privire la viitor.
■ În concluzie, un control intern reprezință un factor de protecție și un control extern reprezintă un
factor de risc pentru anxietate.
 Reglarea emoțională
■ Abilitatea de a iniția, menține și media apariția și intensitatea trăirilor și a proceselor fiziologice
care însoțesc emoțiile este cunoscută ca fiind reglare emoțională.
■ Studiile de specialitate au arătat că reglarea emoțională este adesea deficitară în cazul persoanleor
cu anxietate sau orice altă problemă de sănătate mentală (Garber et. al 1991). Persoanele cu deficit
de reglare emoțională manifestă și un set specific de probleme comportamentale (Chorpita 2007).
■ Datorită dezvoltării unor strategii ineficiente de reglare emoțională, persoanele cu anxietate își
doresc adesea să reducă emoțiile negative în totalitate și să funcționeze doar cu setul de emoții
pozitive. Sunt numeroase cazurile în care persoanele cu diferite tipuri de anxietate transmit mesaje
de genul vreau să scap de frică, vreau să simt doar curaj, vreau să nu mai simt rușine sau frustrare.
■ Practicienii au responsabilitatea de a educa persoanele cu privire la rolul emoțiilor negative și la
strategiile eficiente de reglare a acestora. Mesajul care trebuie să ajungă acestea este că nu vrem să
eliminăm emoțiile negative, scopul nostru fiind de a învăța să trăim cu ele în așa măsură încât să nu
interfereze negativ cu viața noastră de zi cu zi.
Stilul parental
■ Familia deține un rol esențial în crearea sentimentului de deținere a controlului de către copil. Părinții care
sunt intruzivi sau hiperprotectivi nu oferă copiilor suficiente ocazii pentru a-și dezvolta noi abilități sau de a
explora lumea, ceea ce contribuie la diminuarea sentimentului de control asupra factorilor interni și externi.
Părinții copiilor care manifestă încredere în capacitatea lor de a controla lucrurile sunt mult mai predispuși să
aprecieze, să valorizeze și să încurajeze independența copilului.

■ Părinții copiilor cu anxietate sunt adesea descriși ca fiind: hiperprotectori, controlează copilul, cu afectivitate
redusă, ambivalenți, cu așteptări exagerate, critici în mod excesiv, cu dificultăți de exprimare a afecțiunii,
folosesc catastrofizarea în intercațiunile cu copilul, încurajează comportamentele de evitare, descurajează
comportamentele proactive, anxioși, retrași, evitanți, se izolează social (Whaley et. Al 1999, Nicholson 2006).

■ Hiperprotecția este definită ca fiind o implicare excesivă din partea părintelui, acesta controlează mediul
copilului reducând la minim experiențele nu doar negative dar adesea și pozitive ale copilului. Limitează
participarea la anumite activități extrafamiliale, blocarea unor surse de informații; ascunderea unor
evenimente neplăcute din viață pun copilul în situația de a trăi foarte puține contexte în care poate să
experiențieze succesul de a face față emoțiilor negative, de a stăpâni evenimente noi și amenințătoare.

■ Mediul familial - pe principiul zicalei așchia nu sare departe de trunchi și al observațiilor făcute de cercetători
s-a concluzionat că anxietatea este învățată din familie. În cadrul sistemului familial cel puțin unul dintre
părinți este foarte probabil să fie anxios și prin urmare să existe anumite obiceiuri care favorizează anxietatea și
în rândul copiilor.
Formula dezvoltării unei tulburări de anxietate –
III / Vulnerabilitate cognitivă
– Tipare stabile, eronate, de interpretare/ filtrare a stimulilor și situațiilor de viață pe care le trăiește un copil -
erori de gândire:
– Gândire de tipul “totul sau nimic”: Dacă nu mă va suna în seara asta după întâlnire, înseamnă că nu vrea să fim împreună.
– Ghicirea viitorului: După ce mă va cunoaște mai bine cu siguranță va crede că sunt plictisitor.
– Catastrofizarea: Sigur mă voi face de râs. Mama a întârziat, sigur i s-a întâmplat ceva rău.
– Minimalizarea aspectelor pozitive: Știu că am luat notă mare, dar a fost noroc chior.
– Etichetarea: Sunt fraierul clasei.
– Filtrarea mentală: Doi colegi păreau plictisiți deci prezentarea proiectului meu a fost plictisitoare. Ceilalți m-au felicitat din
politețe.
– Raționalizare emoțională: Am fost stresat deci m-am descurcat prost.
– Citirea gândurilor: Sunt sigură că doamnei învățătoare nu îi place compunerea mea.
– Suprageneralizarea: Am transpirat deja; eram sigură că o sa arăt oribil.
– Tirania lui “trebuie”: Trebuie să prezint impecabil; și cea mai mică ezitare va compromite întreaga prezentare.
Mecanismul cognitiv al anxietății
Mecanismul cognitiv al anxietății poate fi descris prin patru reguli de bază:
■Detectarea pericolului - prima regulă este identificarea cât mai rapidă a pericolelor sau a stimulilor anxiogeni.
Dacă persoana are o frică de păianjeni atunci aceasta va recurge la o detectarea cât mai rapidă a insectelor atât în contexte în care
acestea pot să apară cât şi în contexte imaginate.
Dacă persoana are frica de a nu fi respins de către ceilalţi atunci acesta va fi atent la detectarea tuturor semnalelor care indică o
expresie facială ambiguă şi care implicit determină ostilitate.
Dacă persoana se îngrijorează cu privire la starea de sănătate atunci atenţia va fi captată de orice informaţie care prezintă un
conţinut de vulnerabilitate sau risc faţă de o eventuală patologie.
Urmare a acestui mecanism se construiește hipervigilența.

■Catastrofizarea pericolului - următorul pas în mecanismul anxietăţii este interpretarea automată a pericolului ca un dezastru.
Dacă un coleg de clasă nu a fost suficient de prietenos în timpul unei activităţi, un copil îngrijorat poate să tragă concluzia că
niciun coleg nu îi arată apreciere. Un punct întunecat pe piele reprezintă un semn pentru o boală incurabilă. Un zgomot auzit în
timpul nopţii este interpretat ca fiind un posibil act de vandalism sau atac.
Orice element (comportament, stimul, context) care nu corespunde unui tipar de aşteptări este un eventual risc pentru o
situaţie dezastruoasă.
Urmare a acestui mecanism se nasc convingeri dezadaptative.
Mecanismul cognitiv al anxietăţii

■ Controlul asupra situaţiei - a treia regulă este încercarea de a controla anxietatea prin controlul
lucrurilor/obiectelor din mediu.
Dacă mâinile intră în contact cu un germen, este obligatorie fuga la chiuvetă pentru a spăla orice urmă de microb.
Dacă a scris un proiect va reciti tot materialul de mai multe ori pentru a corecta orice greşeală.
Dacă are un gând negativ va depune eforturi consistente pentru a elimina sau uita acel conţinut - chiar dacă astfel
se produce o sporire a gândurilor indezirabile.
Urmare a acestui mecanism se nasc comportamentele de verificare.

■ Evitarea sau ieşirea din situaţie - o alternativă pentru controlul situaţiei este evitarea acesteia în totalitate sau
ieşirea imediată din situaţie.
Dacă copilul este îngrijorat că ar putea să primească o notă mică la şcoală va refuza să meargă la şcoală sau dacă
totuşi va merge va face tot posibilul să chiulească de la ora la care urmează să primească o notă.
Dacă unei persoane îi este teamă că i se va face rău va face tot posibilul pentru a evita spaţiile în care ar putea să
apară acesta: lift, supermarket, metrou, teatru etc.
Urmare a acestui mecanism se nasc comportamentele de evitare.
Modelele de conceptualizare
■ Implică analiza detaliată a patru componente de bază: răspunsul fiziologic, răspunsul
cognitiv, răspunsul emoțional si răspunsul comportamental – în raport cu o situație
specifică.

■ Răspunsul fizic, somatic (răspunsul fiziologic) – aspectele fiziologice ale emoțiilor de

frică, teamă și neliniște sunt însoțite de diferite acuze somatice: dureri de cap, dureri de
stomac (fluturi în stomac), transpirație abundentă, respirație sacadată, pusee de căldură,
tremur muscular, dureri la nivelul pieptului, înroșirea feței, diaree, stări de vomă.
■ Răspunsul cognitiv – gândurile negative automate rezultate ca urmare a procesării
eronate/ distorsionate a unei situații de viață.
Modelele de conceptualizare
■ Răspunsul comportamental – la copii dimensiunea comportamentală reprezintă unul dintre elementele cele mai vizibile ca răspuns la frică.

Strategiile comportamentale verificate în copilărie se stabilizează la vârsta adultă.

În copilărie, anxietatea este exprimată prin diferite comportamente – copiii plâng, stau lipiți de părinți (stă doar lângă fusta mamei) sau au accese
de furie în diferite situații. Frecvente sunt și situațiile în care datorită anxietății, copii și adolescenții manifestă comportamente de opoziție sau
violente – refuză să asculte indicațiile părinților, se implică în comportamente agresive etc. Pot apărea și comportamentele de refuz școlar sau
mutism (refuzul de a vorbi).
– Comportamentele subtile care pot să apară sunt cele de evitare: a contactului vizual, preferă activitățile de interior invocând diferite mesaje de
justificare, evită serbările sau activitățile care implică performanțe extra-academice.
– Pot să apară și comportamente repetitive, de verificare (stau foarte mult la baie, se spală foarte frecvent, sunt extrem de preocupați de
curățenie, au diferite activități repetitive, verifică daca ușa și geamurile sunt închise etc.).
– Comportamentele de evitare/ deficit
– Comportamente de verificare/ exces

■ Comportamentele de siguranţă reprezintă mijloace de câştigare a controlului personal în situaţii ameninţătoare. Aceste comportamente îl
ajută pe copil să se simtă în siguranţă în contexte percepute de el ca fiind provocatoare de anxietate. Comportamentele de siguranţă au o
funcţie utilă şi pot fi considerate adecvate din punct de vedere al dezvoltarii, însă utilizate excesiv menţin anxietatea de separare. (exemplu:
păturica, plușul, lumina de veghe, jocul cu șuvițele de păr, mantre ale curajului etc.)
 Sumar
■ Conceptualizare / formulare de caz
– Povestea care reunește “cu cuvintele” clinților (părinți, copil) elementele de bază:
■ Gândurile legate de situațiile periculoase (ce crede copilul/părintele?);
■ Trăirile emoționale (ce simte clientul?);
■ Strategiile de comportament (ce face clientul?);
– Verificări
– Asigurări
– Evitare
■ Activarea fiziologică (ce îmi spune corpul?)

– !!! Relațiile dintre toate cele de mai sus;

■ Stabilirea obiectivelor terapeutice
Evaluarea în tulburările de anxietate
Evaluarea este un proces dinamic şi se realizează constant pe parcursul întregului proces terapeutic. Obiectivele evaluării vizează:
–comportamentele problematice ale copilului;
–temperamentul (copil, părinte);
–ataşamentul;
–contextul familial;
–experienţe timpurii semnificative;
–istoric de anxietate în familie;
–psihopatologia părintelui;
–interviul clinic cu părintele şi copilul (doar dacă copilul este mai mare de 5-6 ani),

–Utilizarea unor instrumente specifice de evaluare (chestionare, interviu),

–Observarea/monitorizarea comportamentelor relaţionate cu anxietatea – analiză funcțională ABC.

Itemii ţintă pentru evaluare sunt:

–Tipuri de frici
–Tipare de evaluare/ interpretare/ analiză a diferitelor situații de viață
–Comportamentele de siguranţă
–Comportamentele de evitare/ verificare
Părintele/ terapeutul/ educatorul observă şi notează situaţiile care provoacă anxietate, comportamentele de evitare / verificare ale copilului şi
comportamentele de siguranţă. Aceasta listă include de asemenea situaţiile care provoacă furie şi blocaj.
Evaluarea în tulburările de anxietate
Alte obiective ale sesiunilor de evaluare cu copilul :
– construirea relației terapeutice;
– normalizarea exprimării emoționale (toți avem momente în care ne este frică sau teamă);
– conștientizarea relației dintre frică și comportamentul de evitare/ verificare;

Un alt indicator de evaluare este reacția părintelui la anxietatea copilului, respectiv modul în care a
gestionat părintele reacțiile copilului până în momentul consultației. Reacțiile tipice sunt cele de:
–hiper-protecţie: îi permite copilului să evite contextele care provoacă anxietate;
–reasigurare;
–coerciție, ca metodă de a elimina comportamentele de siguranţă / verificare ale copilului (ex. când
solicită promisiunea de a nu fi lăsat singur sau de a nu pleca mama de acasă, de a da telefoane, etc.)
şi reacţiile lui emoţionale (ex. crizele de plâns, reacţiile de furie).
 Evaluarea în tulburările de anxietate - Interviu semistructurat cu părinții

Dimensiuni întrebări
Motivul referirii Care este problema pentru care solicită ajutor de specialitate?

Istoric Când a apărut problema?

În ce context se manifestă?
În ce context nu se manifestă?

Reacţii somatice Copilul acuză dupreri de burtă, de cap, senzaţii de vomă, stări de leşin, ameţeală etc.?
În ce contexte apar? Când nu apar?
Cu cine se manifestă?
Cu cine nu se manifestă?
Cât de des apar?
Ce se întâmplă? (Managementul reacțiilor somatice)

Reacţii cognitive Copilul dvs este preocupat în legătură cu ce cred ceilalţi despre el?
Copilul se îngrijoreză în legătură cu diverse situații de viață? Care sunt acelea? Ce verbalizează
în legătură cu fiecare în parte?
 Evaluarea în tulburările de anxietate - Interviu semistructurat cu părinții

Dimensiuni întrebări
Reacţii Cum se comportă copilul dvs. în fiecare dintre situaţiile în simte teamă?
comportamentale

Inhibiţie Cum se comportă copilul la locul de joacă

comportamentală Copilul are prieteni?
Cum se comportă când este în parc şi întâlneşte copii pe care nu-i cunoaşte...
Iniţiază conversaţii cu ei .........
Se implică în jocul lor...........
Solicită să intre în jocul lor..............
Stă pe margine şi priveşte la ei cum se joacă................
Se implică în jocuri solitare.........
Vă solicită pe dvs să vă jucaţi cu el.....

Cum se comportă copilul când se află în situaţii noi ?

Preşcolar
Tace şi refuză să vorbească
Se agaţă de mama
Răspunde la întrebările directe ale unui adult
 Evaluarea în tulburările de anxietate - Interviu semistructurat cu părinții

Dimensiuni întrebări
Inhibiţie Scolarul mic
comportamentală Este tăcut cînd se află în grup cu copii pe care nu-i cunoaşte
Cum se comportă cu colegii de clasă sau de grupă
Stabilește contactul vizual cînd vorbește cu cineva cunoscut......
necunoscut......

Pentru adolescenţi
Are prieteni?
Ce activităţi desfaşoară împreună cu prietenii şi cît de des?
Vin prietenii în vizită la el şi el merge în vizită la ei?
Iniţiază conversaţii cu persoane pe care nu le cunoaşte?
Dacă are mai degrabă comportamente de retragere socială, de cît timp le
manifestă?
 Evaluarea în tulburările de anxietate - Interviu semistructurat cu părinții
Dimensiuni Întrebări
Ataşament insecurizant Copilul dvs se separă cu dificultate
Copilul cu ataşament nesigur Caută apropierea de dvs (ex nu merge să se joace cu copiii la distanţă)
manifestă o lipsă de încredere Dacă sunteţi în parc nu merge să se joace cu ceilalţi copii, stă să se
în disponibilitatea persoanei de joace în preajma dvs.
îngrijire ceea ce înseamnă că Dacă se joacă cu copiii verifică permanent cu privirea dacă mai sunteţi
sistemul lui de ataşament este prezentă.
învăţat să fie în mod cronic Doarme peste noapte în afara casei famliale
activat, chiar şi în situaţii Merge în tabere fără să fie însoţit
neameninţătoare iar
explorarea mediului este
inhibată. Această evitare şi
comportamentele de precauţie
excesivă sunt simptome cheie
în anxietate
 Evaluarea în tulburările de anxietate - Interviu semistructurat cu părinții

Dimensiuni Întrebări

Emoţionalitatea negativă Copilul dvs. se supără foarte uşor

Copilul dvs reacţionează disproporţionat în raport cu stimulul (ex dacă un
copil îl tachinează verbal reacţionează prin agresivitate fizică îl loveşte)
Copilul dvs se sperie foarte uşor.

Reactivitatea emoţională Copilul reacţionează imediat cînd are o emoţie negativă

Copilul are nevoie de timp mai îndelungat pentru a se linişti

Senzitivitatea faţă de Copilul dvs se teme când îi vine să vomite.

anxietate Copilul se teme că transpiră/roşeşte în faţa oamenilor
Copilului îi este teamă când inima îi bate tare.
 Evaluarea în tulburările de anxietate - Interviu semistructurat cu părinții
Dimensiuni Întrebări
Stilul parental tehnici de disciplinare Cum învăţaţi copilul un comportament nou?
Respingerea Cum stopaţi un comportament nepotrivit?
(afectează abilităţile de reglare emoţională a Copilul se îmbracă singur?
copilului ceea ce contribie la creşterea senzitivităţii Doarme singur?
faţă de anxietate) Se hrăneşte singur?
Disciplina autoritară Cine alege ce mâncare se găteşte în fiecare zi ?
Folosirea tacticilor de ruşinare a copilului Cine decide cu ce haine se îmbracă copilul cînd iese afară ?
Dacă nu a deprins comportamentele de autonomie
Controlul foarte mare (excesivă reglare a activităţilor personală
şi rutinelor copilului) Există intenția să lăsaţi copilul să doarmă singur
Ce gândiţi ....ce simţiţi.....ce faceţi......
Hiperprotecţia (comportamentele de menţinere a Care este vârsta la care copilul poate să facă aceste lucuri
dependenţei de adult transmit copilului mesajul că singur
lumea este un mediu periculor şi el nu poate să facă
faţă singur în absenţa părintelui.) Nivelul mare de Cine stabileşte programul copilului?
comportamente hiperprotective în perioada 1-3 ani Există rutine (de masă, de somn)
se asociază cu retragere socială la vîrste mai mari. Copilul este implicat în stabilirea –selectarea activităţilor
Detaliaţi programul pe weekend al copilului.
Care este timpul pe care îl petreceţi pe zi jucîndu-vă jocurile
preferate ale copilului sau discutând lucuri care îi plac lui.
Evaluarea în tulburările de anxietate - Interviu semistructurat cu părinții
Dimensiuni
Comportamente parentale
care întăresc frica de
evaluare sociala negativă
(ipoteza că practicile
parentale care accentuează
importanţa manierelor,
hainelor, altor aspecte ce ţin
de contextul social
contribuie la apariţia fobiei
sociale)
Întrebări
Copilul merge în vizită şi scapă cana cu lapte pe covor
Ce gîndiţi------ ce simţiţi------ce faceţi
Copilul merge în magazin şi îşi doreşte o jucărie. Refuzaţi să o
luaţi. Copilul începe să plângă, să ţipe şi să se trăntească pe
jos.
Ce gîndiţi------ ce simţiţi------ce faceţi
Copilul intră cu dvs în birou unde sunt toţi colegii dvs.
Copilul nu salută
Ce gîndiţi------ ce simţiţi------ce faceţi
Evaluarea în tulburările de anxietate - Interviu semistructurat cu părinții
Dimensiuni
Relaţiile cu copiii de aceeaşi vârstă
Dificultăţile timpurii de relaţionare cu colegii
din mica copilărie este un factor de risc pentru
accentuarea izolării sociale şi apariţia
simptomelor depresive în intervalul de timp
de la gradiniţa la clasa a IV-a
Abilităţile socio emoţioanle a le părintelui
Convingerile despre emoţii şi
comportamnetele asociate lor au rolul de a
modela comportamentul copilului
Ipoteza - parintii copiilor cu retragere socială
au credinţa ca abilităţile de interacţiune se
învaţă prin metode coercitive.
Întrebări
Care a fost vârsta la care şi-a facut primul prieten
Merge în vizită, să se joace la prieteni
Rămîne peste noapte sa doarmă la prieteni
Invită prietenii acasă pentru a petrece timp împreună cu ei.
Oferă prietenilor jucăriile lui pentru a se juca cu ele.
Are colegi de clasă care îi sunt prieteni.
Dacă copilul spune ,, Nu merg la petrecere. Toţi o să râdă de
mine! Cum răspundeţi .....
Copilul refuză să facă cunoştinţă cu un copil nou sau să
meargă la locul de joacă unde sunt şi alţi copii. Cine îl invaţă
pe copil să interacţioneze cu ceilalţi copii.
Aveţi prieteni de familie?
Cât de des vă vizitează sau îi vizitaţi?
Evaluarea în tulburările de anxietate - Interviu semistructurat cu părinții
Dimensiuni Întrebări
Vulnerabilităţile părintelui Pe perioada în care vă separaţi de copil de căte ori îl sunaţi
Hipervigilnţa Dacă copilul pleacă de acasă la şcoală şi întârzie ce gânduri va trec prin minte
Anxietatea anticipatorie Care sunt gândurile de îngrijorare care va vin în minte cînd copilul
Înjrijorările -este plecat de acasă şi întârzie?
-este bolnav
-are un eveniment important (test, serbare, examen)
-începe o activitate nouă
-ia note mici la școală

Abilităţile socio Dacă copilul spune ,, Nu merg la petrecere. Toţi o să râdă de mine!” Cum răspundeţi.....
emoţioanle a le părintelui Copilul refuză să facă cunoştinţă cu un copil nou sau să meargă la locul de joacă unde sunt şi alţi
Convingerile despre emoţii copii. Cine îl invaţă pe copil să interacţioneze cu ceilalţi copii.
şi comportamnetele Copilul spune eşti o mama rea!
asociate lor au rolul de a Ce gîndiţi------ ce simţiţi------ce faceţi
modela comportamentul Ce altceva ar mai putea însemna ?
copilului Copilul dvs evită să răspundă oral în faţa clasei. Cum rezolvaţi această problemă ?
Ipoteza - parintii copiilor cu
anxietate au credinţa ca
abilităţile de interacţiune se
învaţă prin metode
coercitive.
Psihoeducația
■ Universalitatea și rolul adaptativ al emoției de frică
■ Identificarea și recunoașterea diferitelor emoții umane + legătura cu contextul de viață (ex. de obicei, oamenii
simt emoția ... atunci când ... )
■ Fiziologia emoțiilor (ex. legătura dintre adrenalină și modificările din corp)
■ Răspunsul biologic al creierului la stres
■ ! stabilitatea și utilitatea limitată a răspunsului biologic în contextul schimbărilor societale majore
■ Puterea gândului asupra alarmelor biologice
■ Caracteristicile de funcționare ale celor doi „șefi” din capul nostru – creierul emoțional și creierul rațional.
■ Stigma asociată emoției de frică – e rușine să îți fie frică!.
■ Riscul evitării emoțiilor.
■ Gradul de conștientizare diferit al emoțiilor (nu întotdeauna ne dăm seama ce simțim)
■ Relația dintre G-E-C în raport cu o situație de viață.
■ Comportamentul și Gândul ca porți de intrare către modificarea Emoției.
■ Mecanismul menținerii/ schimbării comportamentale în funcție de context și consecințe (modelul ABC)
 Restructurarea cognitivă

■ Copiii cu tulburare de anxietate văd lumea înconjurătoare ca pe un loc amenințător și periculos.

Restructurarea cognitivă are ca obiectiv modificarea acestei percepții.
■ Emoțiile nu sunt produse direct de circumstanțele de viață ci de maniera în care acestea sunt
evaluate/ interpretate cognitiv (ex. analizarea unor situații ambigue, neutre, în care spectrul
emoțional se modifică semnificativ în funcție de interpretările/ analiza cognitivă a situațiilor
respective).
■ Modificările în modalitățile disfuncționale de a gândi reprezintă cel mai bun predictor pentru
ameliorarea simptomatologiei anxioase.
■ Schimbarea gândurilor prin examinarea dovezilor care le-ar susține.
■ Identificarea și restructurarea distorsiunilor cognitive:
– Supraestimarea probabilității de apariție a evenimentelor neplăcute;
– Supraestimarea consecințelor negative ale acestora;
– Subestimarea resurselor personale pentru a face față situației anxiogene;
Restructurarea cognitivă

■ ! Se recomandă trainingul de auto-instruire pentru copiii al căror nivel de

dezvoltare cognitivă nu permite utilizarea tehnicilor de restructurare
cognitivă (înlocuirea gândurilor disfuncționale cu auto-verbalizări
pozitive care accentuează competența personală în contracararea
situației care generează anxietate).
Restructurarea cognitivă

■ Pași în restructurarea cognitivă (dezvoltarea „gândirii de detectiv”)

– Identificarea gândului
– Căutarea dovezilor care susțin gândul
– experiențe trecute – cum au stat lucrurile în situațiile similare anterioare?
– alternative – ce altceva s-ar putea întâmpla în situația respectivă?
– cunoștințe generale – ce spune statistica/ știința în legătură cu acest lucru?
– schimbarea perspectivei – dacă asta i s-ar întâmpla prietenului tău cel mai bun, ce i-ai spune?
– Evaluarea gândului pe baza dovezilor acumulate – Flexibilizarea/ Restructurarea
gândului
– Analizarea consecințelor evenimentului temut
– Testarea predicțiilor
Expunerea
■ Mecanism central de modificare comportamentală, care permite colectarea de
informații noi ce vor permite restructurarea evaluărilor/ judecăților/ gândurilor
în legătură cu o situație specifică de viață interpretată ca periculoasă, în urma
confruntării cu stimulii anxiogeni.

■ Intervenția prin expunere:

– Psihoeducația expunerii; regulile expunerii – gradarea, durata, repetiția;
– Lista situațiilor evitate și care au nivel crescut de anxietate; elaborarea planului de expunere
(testarea realității treaptă cu treaptă);
– Expunere în imaginar;
– Expunere in vivo asistată;
– Expunere in vivo independentă;
– Recompensarea;
Expunerea

■ Prelucrarea situaţiei de expunere, în timpul/ după

– Ce ţi-a trecut prin minte atunci?
– Care este cel mai rău lucru care s-ar putea întîmpla?
– Ce ar însemna asta pentru tine?
– Ce ar fi rău în asta?

– Ce s-a întâmplat de fapt?

– Evaluarea fiecărei situații de expunere cu unități subievctive de disconfort – pre și post

– Cât de greu crezi că va fi?
– Cât de greu a fost de fapt?
 Trainingul abilităților sociale

■ Modelare
■ Joc de rol
■ Elaborare de scenarii și exersarea lor în cabinet/ în realitate
■ Abilități conversaționale
■ Video feedback;

■ !Elemente ale comunicării nonverbale (contact vizual, zâmbet social, voce etc.)
 Asertivitatea

■ Mod de comportament și gândire pe care un copil trebuie să îl manifeste în

situații în care este nevoit
– Să-și exprime sentimentele
– Să solicite ceva
– Să refuze ceva
■ Deschis, direct și clar fără lezarea nevoilor celuilalt.

■ În tulburările de anxietate – îngrijorare excesivă cu privire la consecințele

comportamentelor asertive.
Permanent …

■ Temele de casă
■ Automonitorizarea
■ Implementarea planului de expunere
■ Psihoeducația și trainingul părinților
Kit-ul de supraviețuire

■ Exercițiul fizic
■ Igiena somnului
■ Hrana corectă
■ Respirația, relaxarea, vizualizarea
■ Împărtășirea / rețeaua de suport social
■ Planificarea zilnică de activități cu consecințe PIC
 Întrebări?

Mulțumesc ☺