Sunteți pe pagina 1din 2

DEFICIENTE DE LIMBAJ

Prin tulburare de limbaj intelegem toate abaterile de la limbajul normal,


standardizat, de la manifestarileverbale tipizate, unanim acceptate in limba uzuala, atat
sub aspectul reproducerii cat si al perceperii, incepand de la dereglarea componentelor
cuvantului si pana la imposibilitatea totala de comunicare orala sau scrisa.

DISLALIA este cea mai frecventa dintre tulburarile de pronuntie, reprezinta 90%
din totalul tulburarilor de limbaj si este prezenta atat la oameni normali cat si la cei cu
handicapuri (de intellect, senzoriale).
Dislalia reprezinta abaterea de la productia standard sau incapacitatea subiectului
de a pronunta corect un sunet, o silaba sau un cuvant.
Diagnostul simtomatologic al dislaliei trebuie sa fie completat pe baza de
etiologie si de mecanisme implicate:
- leziuni de SNC (sistem nervos central)
- gradul leziunii si localizarea ei
- leziuni ale organelor de articulatie
- leziuni ale nervilor periferici
- deficiente ale organelor de receptie auditiva
- greseli si neglijente in educatia vorbirii copiilor
Diagnosticul diferential al tulburarilor de articulatie se poate stabili numai tinand
seama de toti acesti factori, ceea ce presupune o comunicare complexa a dislaliilor, nu
numai sub aspectul vorbirii cat si al organelor de vorbire, al conditiilor de mediu social-
educativ si al personalitatii dislaliului pe baza carora se realizeaza selectionarea
metodelor si a procedeelor diferentiate de tratamentele specifice diferitelor forme de
dislalie.
Cele mai utilizate criterii de clasificare a dislaliei sunt cel simptomatologic si cel
etiologic.
Clasificarea simtomatologica a dislaliei
Dislalia, din acest punct de vedere se grupeaza dupa urmatorii factori:
1. Aspectul exterior, fonetic, al tulburarilor de articulatie a sunetelor
2. Raportarea la fonemul denaturat, omis sau inlocuit
3. Gradul de extindere a tulburarilor de articulatie
4. Structura articulatiei deficitare
Clasificarea etiologica a dislaliei
1. Cause organice: malformatii sau leziuni ale aparatului fono-articular,
leziuni organice ale analizatorului, auditiv, leziuni centrale si afectiuni
ale cailor centrale
2. Dislalia cauzata de malformatii sau leziuni ale organelor periferice ale
vorbirii: dislalie labiala, dentara, palatala, linguala, laringuala
3. Dislalia functionala este determinata de o incapacitate a organelor
normale de vorbire, de a-si indeplini functiile verbale. Dislalia
functionala apare pe fondul dislaliei fiziologice, ca urmare a
permanentizarii unui mod defectuos de vorbire. In stadiul acesta de
dislalie functionala trebuie luate in considerare tulburarile de
dezvoltare ale functiilor motrice si senzitive, intrinseci actului de
emisie si de receptie verbala.
4. Cauze psihosociale de dislalie. Tulburarile de pronuntie nu sunt legate
numai de anomalii organice sau functionale ale organelor de vorbire.
Examinarea copiilor cu tulburari de limbaj a scos la iveala factorii
psihosociali care independenti sau in corelatie cu factorii
organofunctionali au contribuit la producerea tulburarilor de
articulatie. Dislalia sociogena ia nastere din dislalia fiziologica
prelungita peste varsta de 4 ani., in conditii de mediu defavorabil
dezvoltarii limbajului:
 dislalia prin imitatie
 dislalia prin educatie deficitara
 dislalia prin bilingvism