Universitatea „Dunărea de Jos” Galaţi

Departamentul de formare continuă şi transfer tehnologic

Program de conversie profesională „Educaţie fizică”

ACTIVITĂȚI MOTRICE ADAPTATE

LA ELEVII CU DEFICIENȚE VIZUALE
REFERAT

Profesor,

Prof. dr.

Cursant,

2021
 Activități motrice adaptate la elevii cu deficiențe vizuale

Definiţie

Deficienţa de vedere este o deficienţă de tip senzorial şi constă în diminuarea în grade diferite
(până la pierderea totală) a acuităţii vizuale. Dizabilitatea vizuală înseamnă, aşadar, scăderea
acuităţii vizuale la unul sau la ambii ochi (binocular), care poate avea loc la naştere sau pe parcursul
vieţii.

Caracteristici

Există două categorii principale de deficienţe de vedere: vedere scăzută şi deficienţă gravă de
vedere (orbire).

Definiţia generală de orbire acoperă în fapt un spectru larg de deficienţe de vedere. Gradul
dizabilităţii vizuale ţine cont de vârsta la care a debutat deficienţa şi modul în care a apărut.
Vederea, poate de asemenea, fluctua şi poate fi influenţată de diverşi factori cum ar fi iluminatul
necorespunzător, lumină orbitoare sau oboseală. Prin urmare, nu poate exista un exemplu „tipic” de
elevi cu deficienţe de vedere. Provocarea majoră cu care se confruntă elevii cu deficienţe de vedere
în mediul educaţional este numărul imens de materiale vizuale la care sunt expuşi continuu, cum ar
fi manuale, programe, lucrări, tabla de scris, etc. La acestea se adaugă creşterea utilizării
computerelor, vizualizării de filme, programe TV, şi unele materiale vizuale la care au acces limitat.
Pentru a-i ajuta pe aceşti elevi să-şi depăşească limitele sunt necesare strategii specifice fiecărui
individ care se bazează pe deficienţa de vedere a elevului şi pe abilitatea lui de comunicare (ex.
Braille, ascultare, etc.).

Deficienţii de vedere au un ritm mai lent de lucru şi o comutare mai lentă de la un tip de acţiune la
un nou tip de acţiune. La declanşarea reflexelor de orientare s-a observat o inhibare a reacţiilor
motorii de orientare, exprimând prudenţă sporită a deficientului vizual în faţa situaţiilor noi, teama
de necunoscut inhibând mişcările, reducând mobilitatea. Tot în legătură cu adaptarea la situaţii
necunoscute, în cazurile de cecitate tardivă s-a observat o reactivitate vegetativă crescută la semnale
sonore.

Deficienţa vizuală se repercutează nu numai asupra vieţii psihice ci şi asupra relaţiilor sociale ale
deficientului. Ea poate influenţa şi unele aspecte morfo-funcţionale ale organismului.

Ca urmare directă a cecităţii se apreciază schimbarea expresiei feţei, care se datorează lipsei funcţiei
expresive a ochilor.

Deficienţe globale mai frecvente sunt: atitudini globale rigide, atitudini cifotice şi musculatura
insuficient dezvoltată.

Dintre deficienţele parţiale, la persoanele cu deficienţe vizuale grave, se întâlnesc următoarele:

capul şi gâtul aplecate înainte sau înclinate lateral, umerii căzuţi şi aduşi sau ridicaţi, torace îngust,

7
membrele superioare şi inferioare subţiri, cu reliefări musculare slab dezvoltate, spate plan, cifotic
sau rotund, coloana vertebrală poate prezenta deviaţii (scolioze, lordoze, cifoze), mişcările sunt
reţinute, şovăitoare, fiind limitate la strictul necesar, mişcările comandate nu au o direcţie precisă de
execuţie şi se remarcă o lipsa evidentă de simetrie a segmentelor într-o mişcare comună, ca urmare
a unor dificultăţi de coordonare a mişcărilor, mersul este rigid, nesigur, ezitant, trunchiul rămâne
aproape nemişcat, iar capul îndreptat înainte, picioarele se ridică exagerat, iar talpa este aşezată cu
grijă („mers de barză"), braţele nu se mişcă simetric în mers, ci atârnă în jos.

Memoria persoanei cu deficienţe vizuale are anumite particularităţi, deoarece ea trebuie să ofere o
serie de informaţii absolut necesare orientării acestuia în spaţiu - topografia locului, a reperelor
tactile, auditive, constanta direcţiilor, a numărului de paşi sau de scări, a numărului de staţii până la
coborâre etc., adică o permanentă solicitare în situaţii în care omul cu vedere normală nu face apel
la memorie, ele constituindu-se în acţiuni stereotipe, automatizate.

Gândirea are particularităţi determinate de tipul deficienţei (congenitală sau dobândită) şi de

modalităţile cunoaşterii senzoriale în care este antrenată persoana în cauză; dificultăţile selectării
elementelor esenţiale din informaţiile percepute determină efectuarea greoaie a operaţiilor gândirii,
în special a generalizărilor şi comparaţiilor, fapt care ar putea ilustra un tablou clinic asemănător
unui copil cu deficienţe intelectuale.

Este important să vă gândiţi cât de mult vederea unui student a fost luată în considerare la
elaborarea materialelor de curs şi prezentărilor făcute. Unii oameni au vederea în ceaţă, sau nu pot
aprecia distanţa şi viteza, sau nu pot distinge între obiectele care au culori asemănătoare sau umbre.
Alţii pot fi capabili să vadă lucrurile care sunt foarte aproape de ei dar nu văd la distanţe mari, în
timp ce alţii au o arie restrictivă de vedere (ex. vedere de tunel).

Cei mai mulţi folosesc vederea ca sursă primară pentru obţinerea informaţiilor, nu numai pentru
citire şi scriere ci şi pentru interacţiuni sociale şi activităţi practice de zi cu zi. A avea deficienţe
grave de vedere nu poate pune un student într-un dezavantaj educaţional; mulţi studenţi şi-au
finalizat cu succes cursurile şi au obţinut slujbe.

Nu toţi cei care sunt cu deficienţe grave sau parţiale de vedere folosesc bastonul alb, citesc Braille
sau au un câine ghid.

Auzul are un rol important în procesul de învăţare pentru studenţii care au deficienţe grave sau
parţiale de vedere. Este important de reţinut faptul că ei nu sunt capabili să citească limbajul
corpului sau expresiile faciale. Interpretarea atitudini unui interlocutor se face ţinând cont de tonul,
intonaţia şi volumul vocii acestuia. Pot fi absenţi sau dezinteresaţi atunci când se vorbeşte în cazul
în care nu au prins firul conversaţiei.

Particularități generale ale elevilor cu deficiențe vizuale

7
  Educația fizică adaptată, acolo unde poate fi folosită are în mare aceleași funcții ca şi cea
formativă, cu niște accente aparte, determinate de scopurile și obiectivele speciale care le incubă.
          Vom descoperi, în planul biologic și sanogenetic, funcția de corectare, readaptare, optimizare
a potențialului biologic actual al individului, menținere și îmbunătățire a stării lui de sănătate.
          Funcția de dezvoltare a capacității psihomotrice a individului cu handicap, de învățare și
perfecționare a deprinderilor specifice sunt parte integrantă a capacității de mișcare și în strânsă
corelație cu cea anterioară.
          În plan psiho-social se încadrează funcția de socializare și cea de dezvoltare a calităților
intelectuale, moral volitive, de adaptabilitate la viața reală în condițiile date.
          Funcția de reflectare și conștientizare a activităților motrice este un rezultat al celor anterioare
și este privită ca un act necesar și cultural, de dezvoltare a calităților adaptative ale individului.
          Funcția de ameliorare a randamentului motric, școlar și profesional, de petrecere în mod
organizat și util a timpului liber, se face tot cu un scop bine definit, cel corector și de adaptare.
          În funcție de handicapul avut, rezonanța educației fizice speciale se manifestă mai pregnant
sau mai estompat în planurile sus menționate, cert este ca ea trebuie să își aducă o contribuție
majoră la integrarea individului cu handicap la viața reală, prin formele pe care instituționalizarea
actuala o permite.
          Forma de manifestare a educației fizice ca parte componentă a activităților motrice o
reprezintă exercițiul fizic, cel care este menit, să acționeze preventiv pentru combaterea apariției, să
determine ameliorarea deficienței până la dispariție, acolo unde este posibil, sau să contribuie la
stabilizarea și non agravarea deficiențelor evolutive.
Din punct de vedere fizic, nevăzătorii prezintă o dezvoltare fizică întârziată și mai puțin
armonioasă, pentru că lipsa vederii face inutilă explorarea spațiului cu privirea mai ales în plan
vertical, ceea ce duce la scăderea tonusului muscular care asigură poziția corectă a capului (la
nevăzători capul este aplecat spre piept). Din toate acestea, pot apărea deformări ale coloanei atât în
plan frontal (scolioze), cât și sagital (cifoze, lordoze).
Mișcările sunt lipsite de imaginea vizuală a efectuării și afectează mai ales mersul.
Automatismele mersului trebuie stimulate, altminteri nu se formează. Mersul necesită stimulare și
antrenament. Unele caracteristici ale mersului slab stimulat se întâlnesc și la ambliopi.
Unele cercetări comparative  apreciază că la vârsta intrării în școala primară întârzierea
dezvoltării fizice la nevăzători ar fi de circa 2 ani. La vârsta de 17 ani această întârziere nu ar fi
decât de circa 1 an, în special în înălțime și greutate. S-a mai constatat o insuficientă dezvoltare a
musculaturii, laxitate musculară și ligamentară, aspect atrofic: membre subțiri, torace îngust, nivel
mai scăzut al forței fizice și al rezistenței.

7
 Deficitul lor limitează mișcarea, iar limitarea mișcării accentuează deficitul: mișcări reținute,
șovăitoare, economie de mișcări. Deficitul apare pregnant și pe planul motricității manuale: la
început mâinile nevăzătorului sunt “oarbe”, adică el nu știe să exploreze tactil-kinestezic, are
dificultăți în a coordona mișcările celor două mâini pentru a apuca un obiect. Nivelul scăzut al
dexterității manuale se datorează și lipsei unei conduceri vizuale a mișcărilor mainilor.
Mersul nevăzătorilor este descris ca fiind rigid, nesigur, ezitant, uneori cu capul înainte, ridicând
mult piciorul, așezând apoi talpa cu grijă (“mers de barză”), cercetând solul cu vârful pantofului,
prelungind sprijinul bilateral pe sol înainte de a face următorul pas. Brațele nu se mișcă simetric în
timpul mersului , ci atârnă în jos.
Mobilitatea scăzută accentuează dizarmonia dezvoltării fizice. Nu sunt antrenate corespunzător
toate grupurile musculare, unele rămân subdezvoltate.
Se pare că nevazatorul capata mai greu constiinta propriului corp si reprezentarea acestuia, adica
ceea ce numim de obicei schema corporala. El nu se vede in oglinda, nu vede diferitele parti ale
corpului sau si raporturile acestuia cu obiectele inconjuratoare. Aceasta este o dificultate in
construirea identitatii sale corporale.
Ramanerea in urma in dezvoltarea fizica este insotita adesea de atitudini posturale deficiente :
capul si gatul aplecate inainte sau inclinate lateral, umerii cazuti, care cu timpul devin deprinderi.
La toate acestea se adauga uneori manierisme, ticuri, stereotipuri, uneori dizgratioase cunoscute
sub numele de blindisme : leganarea capului, a bratelor, a picioarelor, frecatul mainilor. Sunt
miscari parazitare, fara functie de comunicare cu mediul, foarte greu de dezradacinat. Ele apar
pentru ca nevazatorul nu are constiinta ca este vazut. Pentru a facilita integrarea lui printre vazatori,
trebuie ajutat sa se debaraseze de astfel de blindisme.
Pentru nevazatori, lipsa vederii inseamna lipsa unor stimuli ai miscarii, lipsa orientarii,
imposibilitatea prevenirii unor pericole ce l-ar putea pandi. El nu are controlul vizual asupra
obiectelor din jur si nici asupra propriilor miscari, pe care sa le corecteze pe parcurs. Aceasta
ingradire a libertatii de miscare si lipsa de independenta in miscare explica scaderea tendintei spre
miscare si cresterea tendintei spre sedentarism si pasivitate a unor copii nevazatori.
Educatia fizica are ca scop intarirea organismului si duce la o pregatire fizica buna, aducand
posibilitati pentru o dezvoltare fizica precoce, orientare spatiala optimizata si siguranta in miscare.
Constituirea unei dominante in viata individului are o influenta deosebita asupra organismului,
dar si asupra personalitatii. Vederea organizeaza si regleaza miscarea, postura, echilibrul, supletea,
armonia actelor motorii de conduita, pronuntia verbala, mimica si pantomimica. Pierderea vederii
sau diminuarea acesteia atrage dupa sine un dezechilibru deosebit de mare in activitatea nervoasa
superioara, in structurarea automatismelor, in starea ei morala, in integrarea sociala a acesteia.

7
 Activitatea de educatie fizica si sport din scolile speciale pentru copii cu deficiente de vedere
acopera nevoia indispensabila de miscare, relaxare si divertisment si completeaza dezvolatarea
armonioasa – fizica si psihica – a individului.  
La persoanele cu deficiente de vedere , are loc formarea si dezvoltarea unor reprezentari spatiale
pe baza explorarii tactil-kinestezice a obiectelor. Atentia si memoria sunt puncte forte ale acestor
persoane. Atentia este relativ bine dezvoltata, este favorabila unei bune evolutii a limbajului,
orientand activitatea mintala prin auditii. Memoria are calitati superioare, prin apelarea permanent
la ea,  realizeaza antrenarea acesteia.
In plan fizic poate sa apara o dezvoltare dizarmonica, din cauza sedentarismului, bazat pe lipsa
de libertate in miscare si se datoreaza dezechilibrului intre fortele musculare care stau mai mult in
repaus.
Exercitiile fizice sprijina formarea corecta a schemei corporale si a lateralitatii, formarea
reprezentarilor spatiale si temporale si, mai ales, a celor proprioceptiv – kinestezice, necesare in
aprecierea corecta a distantelor, vitezei, fortei si anticiparea miscarilor urmatoare.
Limbajul si activitatile trebuie sa fie diferite fata de cele impuse elevilor din scolile de masa,
pentru ca elevul cu deficiente sa fie capabil sa execute miscarile cerute in timpul orelor de educatie
fizica. Astfel fiecare elev trebuie stimulat sa participe la maxima lui capacitate la orele de educatie
fizica si sa desfasoare activitati cat mai diversificate.
Prin complexele de exercitii fizice adaptate posibilitatilor psihofizice si ritmului divers de
achizitionare se urmareste perfectionarea pe cat posibil a calitatilor motrice de baza : viteza,
indemanare, rezistenta, forta.
Competitiile si intrecerile sportive stimuleaza afectiv – motivational copiii cu dizabilitati, de
unde si necesitatea ca profesorul sa puna un accent deosebit pe organizarea de stafete, jocuri, si
concursuri sportive scolare si interscolare.

1. Program de activitate fizică

a) Joc “Alinierea”
Profesorul si elevii se afla in sala. In momentul in care lectia trebuie sa inceapa, profesorul se va alinia
in stand, si va incepe sa bata din palme. Cate un elev, se va deplasa dupa auzul batailor de palme spre

7
profesor. In momentul in care profesorul este atins, elevul se aliniaza in stanga sa. In acest moment
profesorul inceteaza in a mai bate din palme, elevul care este acum aliniat va bate din palme, si tot asa
pana cand intreg colectivul se va alinia. La final, la semnalul profesorului (fluier) intreg colectivul va
aplauda.
Obiectivul acestui joc este de a- i ajuta pe acesti elevi cu deficiente sa se organizeze si pentru a-si
dezvolta coordonarea spatio – temporala.

Legenda:

-                  cercul rosu simbolizeaza profesorul

-                  cercurile negre simbolizeaza elevii
-                  iar <| )) simbolizeaza bataia din palme

b) Joc „Culorile”
Elevii vor fi impartiti in patru grupe ( 3 – 3 – 2 – 2 ). Fiecarei grupe i se va atribui un numar ( unu, doi,
trei, patru). In cele patru colturi ale salii vor fi asezate patru persoane din afara colectivului reprezentand
ajutoarele profesorului. Fiecare persoana din cele patru colturi va fi insarcinata cu una din urmatoarele
actiuni: o persoana va bate din palme ( va reprezenta coltul rosu), o persoana va fluiera (coltul galben),  o
persoana va suna dintr – un clopotel (coltul albastru), iar cealalta va striga “ aici, aici, aici” (coltul verde).
Jocul se va desfasura astfel: elevilor li se vor prezenta colturile cu caracteristicile lor urmand sa execute
comenzile profesorului. Comenzile profesorului vor fi urmatoarele: “numarul trei la coltul verde” sau “
numarul unu la coltul rosu”. Elevii se vor deplasa prin mers ascultand suntele ce sunt emise. Jocul se
termina cand fiecare elev ajunge la coltul unde a fost trimis. Elevii se vor realinia conform primului joc.
     Jocul are ca obiectiv cunoasterea salii de catre elevi, orientarea spatio – temporala, dar si
dezvoltarea memoriei motrice, care oricum este bine dezvoltata deoarece apeleaza des la ea.

7
 c) Joc „Atenția”
Elevii sunt asezati in linie pe un rand. La comanda profesorului elevii executa urmatoarele
exercitii: la enuntarea cuvantului “drepti!” , elevii apropie picioarele, bratele sunt pe langa corp si
ridica barbia. La enuntarea cuvantului “ne aliniem”, elevii isi duc bratul drept pe sold, lundu-si
astfel distanta fata de colegul de langa el, iar la comanda “pe loc repaus”, elevii isi apropie
picioarele, duc calcaiul piciorului stang langa varful piciorului drept dupa care il departeaza la o
latine de talpa. Profesorul va exersa de cateva ori pentru o mai buna origanizare, pentru obisnuirea
cu pozitiile fundamentale, dar si pentru captarea atentiei.

d) Joc „Traseul”
Elevii  sunt asezati de catre profesor in coloana. La fiecare colt al salii de sport se afla cate o persoana
din afara colectivului de elevi care  reprezita ajutorul profesorului. La bataia din palme a celei mai
apropiate persoane de coloana formata din elevi, cel care se afla in capul coloanei se va deplasa la pas spre
locul de unde vine sunetul. Odata ajuns la primul colt, va incepe cealalta persoana din coltul de langa sa
bata din palme, astfel incat elevul sa reuseasca cu ajutorul elementelor auditive sa faca o tura de sala, sa
ocoleasca intreaga sala. La sosire il va astepta profesorul care- l va ajuta sa se pozitioneze din nou in
formatie. Cand cea de-a doua persoana va bate din palme, ce- l de- al doilea elev va porni si tot asa pana ce
intreg colectivul va reusi sa ocoleasca sala de doua ori.
Obiective: sa reuseasca sa se acomodeze cu sala, orientare spatio – temporala.

e) Joc „Turneul”
Idem jocul patru, doar ca acum jucatorii se vor deplasa pana la primul colt in alergare usoara, de
la unu la doi in mers ghemuit cu atingerea palmelor pe sol (pentru siguranta), de la doi la trei, mers
pe calcaie, bratele intinse inainte, iar de la trei la patru, la pas.

7
 Am inceput cu acomodarea cu sala, iar acum am introdus si exercitii( de la usor la greu, de la
simplu la complex), obiectivele fiind: elevii cu ajutorul perceptiei spatio – temporala sa reuseasca sa
execute exercitii necesare pregatirii organismului pentru jocurile ce vor urma (efort).

Bibliografie

1.     Rozorea, A., (1998). Deficienta de vedere. Abordare psihosociala si educatia terapeutica,

Bucuresti, Editura Pro Humanitate
2.     Preda, V., (1993). Psihologia deficientilor vizuali, Cluj Napoca , Editura Multiplicare
3.     Curriculum pentru copii cu deficiente ( dizabilitati ) severe si profunde – Reprezentanta
UNICEF in Romania, Asociatia RENINCO Romania
4.     http://www.referatele.com/referate/Deficienta_de_vedere2007-06-18.html
5.     http://www.didactic.ro/lectii-invatamant-primar-19-deficienta-de-vedere-p114096-t3