Sunteți pe pagina 1din 11

UNIVERSITATEA DIN PITESTI

FACULTATEA DE EDUCATIE FIZICA SI SPORT


MASTER I
SPORT TURISM LOISIR

ACTIVITATI SPORTIVE ADAPTATE

Masterand: Mateescu Adriana


Probele atletice ale Jocurilor Paralimpice

Originea cuvântului „paralimpic”

Cuvântul „paralimpic” este o combinaţie a prefixului „para”, derivat de la


„paraplegie”, cuvânt care se refera la paralizia din partea inferioara a corpului si
„limpic” care vine de la „olimpic”. Prima încercare de a defini cuvântul
„paralimpic” a fost făcuta de organizatorii Jocurilor Paralimpice din Tokio –
1964.
Cum paralimpicul a evoluat pana la a cuprinde un larg domeniu al
persoanelor cu handicap incluzând deficienţii vizuali si de auz, persoanele cu
infirmitate motorie, amputaţii, persoanele cu handicap mintal si cele cu
dizabilitati spinale Comitetul Internaţional de Coordonare al Organizaţiei
Sportive Mondiale pentru handicapaţi (ICC) oficial a determinat intelesul lui
„para” ca „ataşat la”.
După definiţia oficiala „paralimpic”sunt jocuri olimpice ţinute exclusiv
pentru persoanele cu handicap fizic la scurt timp după Olimpiada.

Istoria paralimpicului

Paralimpicul original datează din vremea lui Hipocrate (460-377IC),


faimosul doctor antic grec, care a folosit activităţile sportive ca mijloc de
tratament medical. După Cel de-al Doilea Război Mondial, un progres uriaş a
fost făcut in dezvoltarea jocurilor paralimpice când Spitalul Stoke Mandeville
din Anglia a introdus sportul ca parte semnificativa din refacerea persoanelor cu
handicap.
Doctor Ludwing Guttmann de la Spitalul Stoke Mandeville a fondat
Jocurile Stoke Mandeville pentru persoanele cu deficiente spinale in anul 1948,
care au fost ţinute in fiecare an in UK. In 1952, jocurile s-au desfăşurat si in
Germania, Suedia si Norvegia, care in final au condus la înfiinţarea Comitetului
Jocurilor Internaţionale Stoke Mandeville.
Ulterior, au fost infiintate organizaţii internaţionale preocupate cu diferite
tipuri de handicapuri, care sprijineau activităţile sportive ale unor grupuri cu
deficiente specifice.
Aceste organizaţii sunt: ISOD pentru persoane cu amputaţii ale
membrelor; CP-ISRA (Sporturi Internaţionale pt. Paralizii Cerebrale si Asociaţia
de Recreere) si Asociaţia Internaţionala a Sportivilor Orbi/IBSA. Cum aceste
organizaţii au simţit nevoia de a coordona jocurile, ei au creat „ Comitetul
Internaţional de Coordonare Sportiva pentru Hadicapatii din lume” (ICC) in anul
1982.
Organizaţia a reformat jocurile sportive in Cupa Mondiala, Jocurile
Olimpice de Iarna si Vara si jocurile prieteniei.
Înainte de lansarea ICC, Comitetul Internaţional al Jocurilor din Stoke
Mandeville a luat iniţiativa de a promova paralimpicul. Inca de la Jocurile
Olimpice din 1960 (Roma), a fost o regula nescrisa ca Jocurile Paralimpice sa
fie ţinute in oraşul gazda al Olimpiadei imediat după închiderea acesteia.

Atletismul la persoanele cu handicap

Probele din atletism oferă multe posibilitati persoanelor cu handicap, sa


participe la un nivel egal cu persoanele fara handicap. Câteva dintre probe
necesita mici adaptări sau nici o adaptare pentru persoanele cu handicap redus;
alte probe sunt modificate radical pentru a oferi posibilitatea de a practica
atletismul si persoanele cu handicap major. Chiar si cei care sunt împiedicaţi de
handicap sa intre in competiţie se pot bucura de satisfacţii personale prin
imbunatatirea timpului sau creşterea distantei de parcurs, fata de distanta
anterioara.
Probele de atletism, in special probele de alergări, sunt activitati foarte
bune pentru imbunatatirea condiţiei generale a organismului, de care au nevoie
persoanele cu handicap. Chiar daca nu este o proba de atletism, jogging-ul
trebuie menţionat in acest context pentru popularitatea de care se bucura si
condiţia fizica pe care o realizează.

Adaptări generale ale probelor din atletism la persoanele cu handicap

Persoanele cu handicap in unele ipostaze trebuie sa se adapteze probei la


care doresc sa participe decât sa modifice proba in funcţie de necesitatile lor.
Astfel, persoanele cu handicap ale membrelor superioare pot participa in
probele de alergări si sărituri; persoanele cu handicap ale membrelor inferioare
au posibilitatea de a participa la probele de aruncări. Persoanele oarbe pot
practica probele de aruncări fara prea multe modificai, insa unele modificări vor
fi necesare pentru a practica probele de alergări. Paraplegicii si cei cu cârje
necesita mai multe adaptări pentru dezvoltarea îndemânării, deoarece aceştia vor
realiza activităţile sportive din scaunul cu rotile. Pentru a putea participa la
probele de sărituri, câteva modificări sunt necesare persoanelor cu braţele
amputate.

Probele jocurilor paralimpice:

Atletism :

 Alergări pe pista;
 Sărituri;
 Aruncări;
 Probele de putere;
 Pentatlonul
 Maratonul.

Tipuri de probe si activitati sportive adaptate

Probele de pista:

• Alergări pe distante scurte: 50m,100m


• Alergări pe distante mari: 200m,400m,800m,1500m,5000m,10000
• Maratonul
• Ştafeta: 200m,400m,800m ( 4x100m,4x400m)

Probele de câmp:

• Săritura in lungime;
• Triplu salt;
• Săritura in inaltime;
• Aruncarea discului;
• Aruncarea suliţei;
• Aruncarea greutăţii;
• Aruncarea ciocanului.

Alergările pe pista, săriturile, aruncările si probele de putere, sunt probe


care aduna cei mai mulţi participanţi si spectatori in tribune. Atletismul oferă cea
mai pura competiţie si cel mai mare număr de probe. Atletismul face parte din
Jocurile Paralimpice in ca din anul 1960, iar de atunci si pana in ziua de azi
tehnologia avansata si calităţile competitorilor au dus la recorduri mondiale
inimaginabile.
Probele atletice sunt deschise tuturor participanţilor, indiferent de
handicap. Unii concurează in cărucioare, alţii in cârje, chiar si nevăzătorii isi
găsesc proba favorita datorita tehnologiilor de ultima ora. Probele includ
alergările, săriturile, aruncările , pentatlonul si chiar maratonul. Atleţii
concurând pe probe in funcţie de handicap.

Probele de alergări

Probele de alergări din atletism


întâlnite in competiţii includ:
100m, 200m, 400m, 800m,
1500m,5000m, alergare de garduri
joase, alergare de garduri înalte,
ştafete…
Probele de „alergări” in scaunul
rulant constau in 50m, 100m si o
întrecere slalom in care concurenţii
trebuie sa ocolească câteva
obstacole, prin care isi scot in evidenta forţa si abilitatea cu care pot manevra
căruciorul.
Probele de competiţie din atletism pentru alergătorii orbi sunt de 50m,
100m,200m,400m,800m,1500m,5000m,10000m(M), si in unele ocazii, cross
country. In probele de viteza aceştia folosesc fire de ghidare întinse pe 100m de-
a lungul pistei fara suporţi.
Ca metoda alternativa pentru ghidarea lor, se poate folosi sunetul care este
realizat de un arbitru de la sosire pentru a ghidarea sportivului nevăzător pe
direcţie. Pe distante lungi alergătorul poate fi însoţit de un partener care aleargă
langa sau merge cu bicicleta in fata lui si ii oferă indicii pe cale auditiva despre
starea ternului si eventualele obstacole.
Ghizii trebuie sa poarte o vesta portocalie, pentru a fi distinşi de
concurenţi.
La nivelul Jocurilor Paralimpice competitorii si ghizii lor trebuie sa
folosească start-block-urile.
Când jogging-ul este folosit pentru condiţia fizica de cei care nu pot presta
un efort prea mare, trebuie consultat profesorul/antrenorul pentru a determina
distanta si viteza cu care se poate realiza jogging-ul. Sportivii cu handicap de
văz care practica jogging pot fi însoţite de un partener, iar daca acesta este
disponibil, jogging-ul se va înlocui cu alta activitate fizica.
Probele de sărituri

Cele mai populare probe de sărituri din


atletism, pentru competiţiile
paralimpicilor, sunt săritura in lungime
si săritura in inaltimea, dar pe langa
acestea mai poate fi introdusa si proba
de triplusalt.
Participantul nevăzător si cel cu un
singur picior poate efectua săritura in
inaltime si săritura in lungime, fara elan.
De asemenea, paralimpicii mai pot
executa si triplusalt tot fara elen.
Participantul nevăzător care realizează săritura in inaltime, este situat in
locul de desprindere ( langa stacheta ) balansând înainte si înapoi piciorul de
atac pentru a-si lua elan, după care executa desprinderea peste stacheta.
Paralimpicul cu un singur picior executa aceleaşi miscari, exceptând
balansarea piciorului de atac pentru a-si lua elan. Participanţii care nu pot sa
folosească unul sau ambele braţe, trebuie sa modifice stilul săriturii in inaltime
pentru a compensa rolul braţelor in menţinerea echilibrului in timpul zborului.

Săritura in lungime:
Daca in timpul săriturii un atlet isi pierde proteza, semnul unde proteza a
aterizat, daca este semnul cel mai apropiat de scândura de bătaie, se va măsura.
Daca proteza este pierduta in timpul urcării , atletul o poate aranja si
continua in cadrul timpului permis, cu sau fara proteza.
Daca proteza aterizează in afara ariei de aterizări va fi considerat ca fiind
fault si înregistrat ca atare.
Aria de decolare consta intr-un dreptunghi de 1.00x1.22m, care trebuie
preparat intr-un mod anume ( folosind creta, pudra de talc, nisip fin) astfel incit
atleţii sa lase o imprimare pe suprafaţa cu piciorul de decolare.
Pentru siguranţa, este recomandat ca distanta minima dintre axa pistei si
partea cu aria de aterizare sa fie de 1.75m.
Distanta minima dintre suprafaţa de decolare sau prag si groapa va fi:
Săritura in lungime: 1m
Triplu salt: 9-11m
Distanta exacta de la prag la groapa va fi determinata in funcţie de clase.
Probele de aruncări

Aruncarea greutăţii, aruncare discului si


aruncare suliţei sunt principalele probe de
concurs la care pot participa persoanele cu
handicap.
Atleţii in scaune cu rotile pot participa
la toate cele trei probe menţionate. Fiecare
participant trebuie sa-si adapteze un stil de
aruncare bazat pe capacitatile individuale.
Daca manevrabilitatea trunchiului este
posibila atunci paralimpicul poate folosi
răsucirea trunchiului pentru a genera o forţa
mai mare in aruncare; in caz contrar trebuie sa
se realizeze aruncare numai cu ajutorul
braţului si umărului. In probele de aruncări
cărucioarele trebuie sa fie bine fixate pentru a
nu se răsturna.
Persoanele nevăzătoare pot participa in probele de aruncări cu puţine
modificări. In proba de aruncare a suliţei, participanţii trebuie sa micşoreze
distanta de elan cu câţiva paşi pentru a nu depăşi linia regulamentara;
paralimpicii mai pot arunca suliţa si fara elan.
De la început pana la sfârşit mişcarea trebuie sa fie dreapta, o acţiune de
aruncare continua.

Greutatea uneltelor folosite in probele de aruncări va fi:

Disc Suliţa Greutate Ciocan

Femei 1.0kg 600g 3.0-4.0kg


Barbati 1,1.5-2.0kg 600-800g 2,3,4,5.06.25 -7.26kg 7.26kg

Maratonul

Toţi atleţii vor lua startul împreuna, dar ordinea de


la sfârşitul cursei va fi determinat pentru fiecare
clasa in parte.
In toate cursele de strada unde concurează mai
multe grupuri de atleţi un start in val va fi folosit.
Ordinea recomandata va fi: barbati si femei (paraplegie); tetra barbati si femei.
Timpul minim recomandat intre starturi pentru maraton va fi de un minut.
Comitetul de Organizare va furniza numere care vor face distincţia intre
atleţii din fiecare clasa.
Concurenţii si ghizii lor vor primi asistenta de la staţiile de trataţie.
Organizatorii trebuie sa se asigure ca demnitarii sunt cunostienti de
problemele specifice, de siguranţa oferita in băuturile furnizate atleţilor orbi si
celor parţiali orbi, si acest antrenament adecvat este dat tuturor asistenţilor
implicaţi.
Concurenţii din clasele B1 si B2 isi pot schimba ghizii la 10km,20km si
30km. Nici un atlet nu poate fi însoţit de mai mult decât un ghid odată. Toţi
ghizii care nu însoţesc atleţii trebuie sa paraseasca cursa de maraton.
Este recomandat ca organizatorii sa se asigure ca proba va avea loc in
condiţii bune la lumina zilei.

Pentatlonul

Pentatlonul pentru barbatii cu handicap vizual consta in cinci probe care


vor fi susţinute toate in aceeaşi zi după cum urmează:
- săritura in lungime, aruncarea suliţei, alergare pe 100m, disc si 1500m.
Pentatlonul pentru femeile cu handicap vizual consta in cinci probe care
vor fi susţinute toate in aceeaşi zi după cum urmează:
- săritura in lungime, aruncarea greutăţii, alergare pe 100m, disc si 800m.
Probele pentru atleţii (F/B) cu amputaţii din clasa A2(A9)- amputaţie
femurala unilaterala, respectiv amputaţie de membru superior – braţ, antebraţ si
a unui membru inferior - femurala sau tibiala) sunt:
- săritura in lungime, aruncarea greutăţii, 100m,aruncarea discului,
săritura in inaltime.
Probele pentru atleţii (F/B) cu amputaţii din clasa A4(A9) – amputaţie
tibiala simpla, sau asociata cu o amputaţie parţiala a celuilalt picior calcaiul
conservat, sunt:
- săritura in lungime, aruncarea greutăţii,100m, aruncarea
discului,400m.
Clasa A6,A8 – amputaţie a unui singur picior, sau asociata cu o amputaţie
parţiala a unui picior, sau asociata unei amputaţii Pirogoff – susţine următoarele
probe:
Femei: - săritura in inaltime, aruncarea suliţei, 200m, disc,1500m.
Barbati: - săritura in inaltime, aruncarea suliţei, 200m, disc, 800m
Pentru atleţii cu amputaţii din clasa A5/A7 – amputaţie dubla a braţelor,
pentatlonul consta in următoarele probe:
Femei: - 100m,săritura in lungime,200m, săritura in inaltime, 800m.
Barbati: - săritura in inaltime,200m, triplu salt, 1500m, săritura in
lungime.
Pentatlonul pentru atleţii in scaune rulante consta in următoarele probe:
- aruncarea greutăţii, a suliţei, 100m, aruncarea discului, 800m.
Probele pentru atleţii (F/B) cu infirmitate motorie cerebrala din clasa C3 si
C4- tetraplegici sau hemiplegici si paraplegici in cărucior, sunt:
- aruncarea greutăţii, a suliţei, 100m, aruncarea discului, 800m.
Pentru clasa C5 si C6 – paraplegici sau hemiplegici practicanţi de sport in
picioare, probele sunt:
Femei: - aruncarea greutăţii, a suliţei, 200m, aruncarea discului, 800m.
Barbati: - aruncarea greutăţii, a suliţei, 200m, aruncarea discului, 1500m

Regulamentul IPC

Probele de pista

( regula 159; clasele T32-34, T51-54) – scaunul rulant.


- scaunul rulant trebuie sa aibă cel puţin doua roti mari si una mica;
- diametrul maxim al unui scaun mare inclusiv cauciucurile umflate nu
trebuie sa depaseasca 70cm;
- diametrul maxim al unui scaun mic inclusiv cauciucurile umflate nu
trebuie sa depaseasca 50cm;
- nici un echipament mecanic sau pârghie nu vor fi permise pentru a
împinge scaunul;
- in toate cursele de 800m sau peste, atleţii trebuie sa fie capabili sa
întoarcă roata(rotile) din fata manual deopotrivă spre dreapta si spre
stânga;
- in probele de pista si la maraton nu sunt permise oglinzile;
- atleţii trebuie sa se asigure ca nici o parte din membrele inferioare sa nu
cada pe teren sau pista in timpul probei.
- pista trebuie sa fie plata, tare, construita din asfalt sau ciment; suprafaţa
de oprire trebuie sa aibă cel puţin 10 m;
- pista trebuie sa fie fara denivelări sau inclinari, in cazul in care exista o
inclinare a pistei, se va pleca din partea superioara;
(regula 162; clasele T32-38) – startul.
- startul: când un concurent are auzul slab, un steag sau orice alt dispozitiv
vizual poate fi folosit la fel de bine ca si pistolul; starterul are puterea de a
opri cursa nu mai departe de primii 200m, in cursele de 800m sau mai
lungi daca o coliziune s-a produs. Cursa va fi apoi reluata. Punctul de start
este considerat ca fiind partea cea mai din fata a scaunului (placa pentru
picioare).
(regula 143 ; clasele T32-34,T51-54)
- purtarea caştii este obligatorie in toate cursele individuale si de echipa la
800m si peste, inclusiv 4X400m ştafeta si in toate cursele de strada.
(regula 163 ; clasele T32-34,T51-54) – cursa.
- progresul prin orice alta metoda decât împingerea scaunului sau a jantei
cu mana va duce la descalificare;
( regula 163; clasele T11- 12)
- in probele de 100m pana la 800m – atleţii cu handicap vizual vor concura
insotiti de un ghid. Pentru fiecare atlet vor fi alocate doua culoare, pentru
el si pentru ghid. Liniile de start intr-un start decalat vor fi pentru
culoarele 1,3,5,7 etc.
( regula 164; clasele T32-34,T51-54) – sfârşitul cursei.
- timpul limita al probei: in probele de 1500m si mai lungi, oficialii pot
încheia proba după ce timpul stabilit a expirat. Concurenţii care nu
terminaseră de parcurs întreaga distanta, atunci când proba a fost
închisa, vor apare in listele de rezultate ca : „DNF” –nu au sfârşit.
(regula 164, clasele T11-12)
- concurentul si ghidul in competiţie vor fi priviţi ca o echipa. Când atletul
va trece linia de finish, ghidul trebuie sa fie in urma lui/ei.
( regula 170) – ştafeta.
- predarea ştafetei se va face printr-o atingere a oricărei parţi a corpului a
concurentului care pleacă din interiorul zonei de predare.
- un schimb corect este stabilit când atletul care vine pasează ştafeta
atletului care pleacă din interiorul zonei de predare.
- zona legala de predare a ştafetei este de 20m (10m fata, 10m spate).
- In 4x100m si 4x400m ştafetele pentru atleţii cu infirmitate motorie
cerebrala, alcătuirea echipei se face fara restricţii.

Probele de câmp

(regula 179)
- atleţii pot fi aduşi in cercul de aruncare sau pe pista de o escorta. Sarcina
escortei este de a ajuta atletul sa se orienteze in cercul de aruncare sau pe
pista înainte de încercare. Escorta trebuie sa paraseasca cercul sau pista
înainte de începerea încercării. Orientarea acustica este permisa înainte, in
timpul si după încercare. Atleţii pot fi escortaţi din cerc sau de pe pista
după ce oficialii au determinat daca sau nu încercarea a fost valida.
- daca oficialii probei decid ca o escorta care furnizează orientarea acustica
este intr-un loc nesigur, arbitrul are dreptul de a-i cere escortei sa plece.
- inaltimea maxima a structurii de aruncare, inclusiv perna de sprijin,
folosita ca scaun, nu trebuie sa depaseasca 75cm. Structura poate avea o
bara fabricata din metal sau fibra de sticla.
- toate probele de aruncare se vor desfăşura intr-un cerc cu diametrul
2,135m – 2,50m.
- persoanele cu infirmitatea membrelor inferioare pot folosi startul din
alergare, săritura ori de pe loc la probele de sărituri.
- concurenţilor din clasele 11 si 12 li se permite sa folosească un vizitator
pentru orientarea acustica. El trebuie sa stea intr-o poziţie incit sa nu
împiedice probele oficiale.
- concurenţii din clasa 11 pot folosi un „strigător” pentru orientare acustica
in timpul apropierii alergării in săritura in inaltime, in lungime si triplului
salt, precum si un ghid pentru a-l asista pe atlet pe pista. Atleţilor din clasa
12 li se va permite sa fie insotiti doar de o singura persoana, care poate fi
folosita ca strigător si/sau ghid. Persoanele in plus nu sunt acceptate pe
teren.
- atleţii au dreptul la 3 aruncări consecutive.
( regula 180; F11-12)
- In probele de câmp unde concurenţii primesc asistenta din partea unui
strigător sau ghid, timpul alocat va începe din momentul in care oficialul
responsabil a constatat ca atletul a terminat procesul de orientare.
Daca un atlet s-a dezorientat si cere sa fie re-orientat, ceasul va fi oprit si
va fi repornit după ce concurentul va fi orientat din nou.
( regula182)
- săritura in inaltime: concurenţii din clasa 11 pot atinge bara ca ajutor in
orientare înaintea începerii săriturii.
- ( regula187)
- toate uneltele folosite in probele de aruncări vor fi furnizate de Comitetul
de Organizare al Jocurilor Paralimpice. Concurenţilor nu le este permis sa
folosească alte unelte.

Anexa
Sistemul de identificare al clasificărilor

Atleţi cu: - handicap vizual: T11,12,13.


- infirmitate motorie cerebrala: T31,32,33,34 ( in scaun
rulant),T35,36,37,38.
- amputaţii: T42,43,44,45,46.
- handicap in scaun rulant: T51,52,53,54.