Tehnici FNP

Facilitarea neuromotorie
Tehnici speciale cu caracter general
 Facilitarea
 Înlesnirea, uşurarea îndeplinirii unei
acţiuni, producerii unui fenomen;
 Promovarea sau grăbirea unui proces

natural;
 Facilitarea – fenomen fiziologic care

modifică excitabilitatea neuronului.

 Facilitarea neuromusculară proprioceptivă
reprezintă uşurarea, încurajarea sau
accelerarea răspunsului motor voluntar
prin stimularea proprioceptorilor - din
muşchi, tendoane şi articulaţii, a extero şi
telereceptorilor.
 Stimuli specifici
Þ transmişi către motoneuronii α
Þ determină o salvă de impulsuri de

descărcare la nivelul motoneuronilor

implicaţi în execuţia comenzii
Þ selecţie neuronală care asigură

engrama, mişcarea coordonată

Þ sunt excitaţi subliminal şi

motoneuroni din vecinătate = “zona

subliminală marginală”.
 Stimul facilitator => excitaţie
suplimentară prin care este asigurată o
recrutare a motoneuronilor α din zona
subliminală marginală, activându-i.

Prin facilitare:
=> se creşte excitabilitatea neuronilor;
=> se creşte nivelul descărcărilor neurale.

SCOP Tehnici FNP: creşterea forţei

musculare în muşchii slabi care nu pot
iniţia sau susţine o contracţie voluntară.
 Stimul inhibitor => excitaţie care
determină scăderea descărcării
motoneuronilor activi, plasându-i în zona
subliminală.

=>procesul de facilitare poate avea ca

mecanism şi scăderea rezistenţei la
excitare–scăderea pragului de excitabilitate
Prin facilitarea inhibiţiei:
=> se scade excitabilitatea neuronală;
=> se scade nivelul descărcărilor neurale.
SCOP Tehnici FNP: scăderea tonusului
pentru musculatura spastică.
 Organismul foloseşte continuu acest proces de
facilitare fără ca noi să fim conştienţi de aceasta.
 Procesul de facilitare se manifestă:
 periferic=>acţiune la nivelul motoneuron α;

 central => acţiune la nivelul motoneuroni

corticali.
 Mecanisme de promovare a procesului de

facilitare:
 origine periferică;

 stimulare cutanată;

 reflexe cap-gât-corp şi reacţiile de echilibru

vestibulare;
 facilitare centrală;

 învăţare motrică - feed-back.

 Mecanisme de origine periferică
se referă la stimuli de la proprioceptori şi
au la bază procesele de sumaţie spaţială
şi temporală;
 excitaţii de la periferie dar şi de la centrii

superiori => motoneuronii din coarnele

anterioare medulare=>măresc recrutarea
neuronală - sumaţie spaţială, şi cresc
frecvenţa descărcărilor neuronale -
sumaţie temporală.
SCOP: descărcarea de motoneuroni la un nivel
care să asigure mişcarea dorită prin creşterea
numărului de excitaţii.
 Valoarea excitaţiilor poate fi şi sub
prag liminal
 Condiţie:
 efect de a excita sau inhiba motoneuronii
α împreună cu comanda centrală.

 Facilitarea stimulării => input-ul facilitator

mută motoneuronii din zona subliminală
marginală în zona activă de descărcare;
 Facilitarea inhibiţiei => input-ul facilitator mută
motoneuronii din zona activă de descărcare în
zona subliminală marginală.
 Cel mai important loc de producere a
excitaţiilor facilitatoare sau inhibitoare este
fusul muscular.

 Aparatul Golgi de tendon este interesat

doar în cazul unei stimulări puternice şi
bruşte în muşchi => răspuns muscular.
 Proprioceptorii articulari asigură implicarea
posturii ca element facilitator sau inhibitor
=> rolul facilitării cu origine articulară este
important la iniţierea mişcării, controlul
ulterior fiind cu origine în fusurile
musculare.
 Răspuns muscular
Este nevoie de comenzi:

 de la cortex;
 de la fusul muscular.

Luate separat acestea sunt insuficiente. Prin

asocierea celor două comenzi (1. periferică, prin
întinderea bruscă a fusului şi 2. comanda
voluntară) se declanşează comanda motorie –
contracţia muşchiului întins <= amplitudinea şi
bruschetea întinderii muşchiului determină
mărimea facilitării => concomitent proces de
inhibiţie pe antagonişti.

Dacă întinderea este lentă şi menţinută se obţin

efecte inverse, de relaxare musculară.
Despasticizări prin posturi fixe prelungite.
LEGILE FACILITĂRII - LLOYD
 Durata între doi stimuli periferici pentru a
se suma şi a da răspuns trebuie să fie sub
14 milisecunde;
 Facilitarea dată de stimulul periferic este
maximă - o scurtă “întârziere”, şi durează
o scurtă perioadă =>
 Excitaţia facilitatorie nu trebuie să fie
unică ci susţinută prin mai multe salve de
impulsuri – stimulare repetitivă
(tapotarea, vibrarea ca tehnică rapidă şi
simplă).
 Cel mai bun randament este obţinut dacă
stimulul periferic este menţinut în timp,
dar şi în acest caz efortul voluntar trebuie
sincronizat cu efectul facilitator=>
 Proprioceptorii musculari determină ca urmare a
întinderii muşchiului descărcarea unei salve de
impulsuri care se exprimă prin creşterea pentru
2-3 sec a frecvenţei de descărcare a
motoneuronilor α care inervează muşchiul în
cauză, parametrii răspunsului facilitator fiind
direct proporţionali cu amplitudinea şi bruscheţea
întinderii;
 Efectele tapotamentului şi vibraţiei se pot explica
prin aceeaşi stimulare repetitivă a receptorilor de
întindere;
 Vibraţia cu amplitudine de 50μm activează
selectiv aferenţele primare ale fusului şi după 10-
20msec de la terminarea stimulului determină
timp de 3 secunde fenomen inhibitor asupra
muşchiului în cauză;
 Întinderea prelungită determină efect inhibitor
asupra muşchiului prin progresiva desensibilizare
a receptorilor de întindere pe care o realizează.
 Mecanismul stimulării cutanate
 M. Rood – utilizează stimularea cutanată în
procesul de facilitare;
 stimulări uşoare mecanice (periaj) sau termice
(gheaţă) la nivelul tegumentului =>
 întinderea muşchiului subiacent şi
 excitaţia tegumentară exteroceptivă ajunge la
cortex de unde pleacă comanda către unităţile
motorii medulare.
 stimulări uşoare mecanice (periaj) şi termice la
nivelul tegumentului => suprapunerea
stimulilor => facilitare f. bună.
 Mecanismul reflexelor cap-gât-corp
şi reacţiile de echilibru
 Stimulare proprioceptivă vestibulară şi cervicală
(mişcările pasive ale capului şi gâtului)
declanşează excitaţii la nivelul musculaturii
gâtului, urmate de:
 apariţia stretch-reflexului în muşchii întinşi;

 declanşarea unor scheme preexistente de

mişcări simetrice sau asimetrice în membre,

asemănătoare engramelor de mişcare;
 răspunsuri variabile de echilibru prin schimbarea
raporturilor spaţiale cap-trunchi.

 Elemente regăsite în metoda Bobath.

 Inhibiţia spasticităţii se obţine prin
poziţionare în “posturi reflex-inhibitorii”
 combină întiderea prelungită a muşchilor
cu scheme de stimulare vestibulară şi cu
folosirea reflexelor active în raport cu
vârsta, finalizată prin promovarea
mişcărilor normale;
 decubitul ventral tinde să inhibe hipertonia
extensorilor extremităţilor;
 rotaţia pasivă a capului este utilizată
pentru provocarea reflexelor tonice
cervicale;
 rotaţiile trunchiului preced învăţarea
rostogolirilor laterale.
 Mecanisme facilitatorii centrale
 uzitează de potenţialele excitatorii sau
inhibitorii din conexiunile sinaptice localizate
în exclusivitate la nivelul SN, mediate prin căi
intra şi interemisferice, neavând origine
periferică;
 existenţa unor “programe” genetice care
asigură intrarea unui muşchi în activitate într-
o anumită stereotipie şi secvenţă temporală
clară (sinergie) <= facilitare pozitivă pentru
activarea unui muşchi odată cu activarea
întregii sinergii din care acesta face parte =>
facilitare negativă pentru sinergia antagonistă
celei activate;
 includ : iradierea, reacţiile asociate şi
mişcările sinergice, fiind complementare
stimulărilor periferice.
  utilizarea unei forţe maxime voluntare pe
musculatura normală => zona centrală
corespunzătoare grupului muscular implicat în
efort iradiază => cupinde teritoriul musculaturii
slabe în procesul de excitaţie => pleacă spre
măduvă stimuli facilitatori => execuţie mişcare
prin contracţie musculară.
 utilizarea unor scheme motorii preexistente, a
secvenţelor stereotipe de mişcare=>antrenarea
musculaturii slabe din acelaşi lanţ cinematic.
 dacă un singur muşchi din cadrul unei sinergii
este activat => tot grupul de muşchi sinergici
este activat.
 asocierea informaţiilor de la organele de simţ -
văz şi auz, ca stimuli suplimentari facilitatori;
 metoda Brunnstrom.
 Mecanisme de învăţare motrică
 includ: stimulare electrică a nervului sau muşchiului,
înregistrare electromiografică, biofeed-back  utilizate
în caz de flacciditate sau forţă 0-1;
 implică atât o informaţie periferică cât şi un răspuns

central
 tehnica expunerii de concomitenţe funcţionale

fiziologice, inserând actul de voinţă unei bucle feed-

back deschise => se culeg informaţii de la electrozi cu
privire la anumiţi parametri => sunt transformate în
semnale vizuale, auditive etc => semnale percepute şi
interpretate uşor de subiect => sunt evidenţiate
aspectele normale şi patologice => pacientul apreciază
starea de tensiune musculară => încearcă treptat
corectarea – inhibiţie sau excitare neuronală prin
manipularea semnalelor înregistrate.
  SCOP: menţinerea elasticităţii ţesuturilor,
profilaxia atrofiei musculare, factor psihic:
demonstrarea existenţei potenţialului de
recuperare prin inducerea artificială a contracţiei
etc;
 Tehnica biofeed-back-ului - exerciţii pe aparate a
căror încărcare este asistată de calculator, prin
afişarea performanţelor şi caracteristicilor mişcării
=> implicare motivaţională şi posibilitatea
corectării mişcării (traiectorie, parametrii) <=
conştientizarea stării de hipo sau hipertonie a
muşchiului prin informarea permanentă a
cortexului orientându-se comanda corticală în
direcţia dorită.
 Principii metodice în aplicarea
tehnicilor FNP
 Poziţia kinetoterapeutului:
 perpendicular pe planul mişcării;

 cu faţa pe direcţia mişcării;

 MI de partea direcţiei de mobilizare paralel

cu diagonala shemei de mişcare, flectat
din genunchi, suportând iniţial greutate
corpului;
 MI controlateral perpendicular pe

diagonala de mişcare, preia greutatea

corpului pe parcursul derulării paternului.
 Poziţia pacientului
 trebuie să asigure efectuarea schemei de
mişcare uşor şi cu forţă;
 dacă mişcarea nu poate fi iniţiată din
poziţii antigravitaţionale atunci se vor
adopta poziţii în care gravitaţia să fie
eliminată sau chiar să faciliteze
declanşarea mişcării;
 poziţia corectă obligă de multe ori la
exersarea asistată;
 în exerciţiul asistat Kt nu poate evalua
corect efortul depus şi nici nu are
întotdeauna posibilitatea unui control
eficient.
 Componentele de mişcare
 Se poziţionează în zona alungită <= zona din
care musclatura dezvoltă forţă maximă;
 musculatura antagonistă este maxim scurtată;

 pentru iniţierea mişcării se au în vedere în

primul rând componentele de flexie-extensie;

 schema agonistă conţine componenta:

 flexie – segmentul va fi poziţionat în extensie

şi invers;
 abducţie – segmentul va fi poziţionat în

adducţie şi invers;
 rotaţie internă – segmentul va fi poziţionat în

rotaţie externă şi invers.

 Iniţierea schemei de mişcare
 prin componenta rotatorie;
 prin componenta rotatorie se obţine
o direcţie diagonală =>
componentele musculare principale
execută o contracţie optimă;
 este facilitată mişcarea.
 Schemele de mişcare
 Se realizează întâi cu musculatura
puternică

 iradierea influxului nervos către

musculatura slabă;
 efect psihic pozitiv.

 facilitarea schemei de mişcare cu forţă

scăzută.
Dacă secvenţialitatea normală de
mişcare este perturbată
 schemele de mişcare se realizează în
sensul dezvoltării controlului motor:
 proximo-distal;

 cranio-caudal;

 se va face apel la stimuli proprio-,

extero-, telereceptivi precum şi la

combinaţii ale acestora.
 TEHNICILE F.N.P. FUNDAMENTALE
 prizele mâinilor – presiunea exercitată de mâna
kinetoterapeutului asupra tegumentului (şi implicit
asupra structurilor musculo-tendo-articulare ale
schemei de mişcare) reprezintă mecanism de
facilitare. Priza trebuie să fie fermă dar
nedureroasă şi să nu limiteze amplitudinea mişcării
 comenzile şi comunicarea –asigură legătura directă
dintre terapeut şi pacient. Ele trebuie
individualizate funcţie de pacient şi scopul urmărit
respectându-se ca indicaţie metodică caracteristica
comenzilor de a fi cât mai scurte şi mai precise.
Comenzile ferme sunt stimulente, fiind utilizate
când se urmăreşte o acţiune intensă, iar comenzile
blânde sunt utilizate atunci când mişcarea
urmărită este dureroasă. Recomandat este ca
mişcarea să fie vizualizată de pacient, chiar în
condiţiile în care este executată pasiv.
 întinderea – răspunsul muşchiului este mai
bun în condiţiile în care poziţia iniţială este
cu muşchiul alungit. Componenta de
rotaţie asigură o întindere maximă a
musculaturii din schemă. Practic
kinetoterapeutul execută pasiv o întindere
a muşchiului la nivel maxim, moment în
care pacientul iniţiază mişcarea;
 tracţiunea – favorizează mişcarea.Ea se va
executa iniţial pe toată amplitudinea de
mişcare. Ulterior, când amplitudinea a fost
recuperată aproape complet, se execută
numai pe ultimele grade de mişcare;
 compresiunea – favorizează stabilitatea.
Se execută pe toată amplitudinea de
mişcare;
  rezistenţa maximală – contribuie la
creşterea forţei musculare. Se va executa
lent, fără sacade;
 secvenţialitatea normală a acţiunii
musculare respectă ideea formării
deprinderilor motrice obişnuite în
activitatea umană. Antrenarea controlului
motor se începe întotdeauna cu
componenta proximală, odată rezolvată
problema la acest nivel, se poate trece la
componenta distală. În cadrul schemei de
mişcare, prima componentă care intră în
acţiune este rotaţia. Solicitarea este întâi
la nivel distal şi apoi la nivel proximal;
 întărirea – creşterea forţei musculare poate fi
facilitată prin:
-iradierea influxului de la musculatura puternică
către cea slabă (componenta proximală este
mai puternică decât cea distală);
-iradierea de la membrul sănătos către cel
bolnav;
-reflexele de bază tonice ale gâtului;
-vizualizarea directă a mişcării.
 mişcările de decompensare – constau din
combinarea diferitelor tehnici FNP, asigurându-
se astfel o prelungire în timp a
antrenamentului ca urmare a diminuării
oboselii determinate de repetarea aceleiaşi
solicitări.
 Tehnici FNP generale
Inversarea lentă
 constă în realizarea de contracţii izotonice rezistive

(mişcări concentrice) alternative ale tuturor agoniştilor

şi antagoniştilor dintr-o schemă de mişcare, fără pauză
între inversări.
 practic se realizează mişcări active cu rezistenţă

tolerată, pe ambele sensuri ale unei direcţii de mişcare,

fără a face pauză la trecerea de la un sens la celălalt.
 rezistenţa aplicată este crescută treptat, astfel încât

rezistenţa opusă să fie maximă, cu condiţia realizării

mişcării pe amplitudine maximă (astfel se asigură o
recrutare a unui număr maxim de motoneuroni)

Agonist Antagonist
2 1
4 0 3
  dacă există un dezechilibru muscular, prima dată se
lucrează pe musculatura mai puternică, rezistenţă
opusă musculaturii puternice, creându-se astfel un
efect facilitator pe musculatura slabă
 ultima rezistenţă se opune schemei mişcării agoniste

 tehnica se bazează pe:

 legea inducţiei succesive a lui Sherrington: o mişcare

este facilitată de contracţia imediat precedentă a

antagonistului ei “
 rezistenţa la mişcare determină o influenţă inhibitorie a

reflexului Golgi asupra motoneuronului muşchiului care

se contractă;
 agoniştii se întind progresiv în timpul contracţiei

antagonistului => la finalul mişcării vor fi facilitaţi prin

impulsuri provenite de la fusul muscular – r.sec.Ruffini

Inversarea mişcării găseşte m.agonişti pregătiţi=>

contracţie eficientă
 Inversarea lentă cu opunere
 constă în contracţii izotonice rezistive alternative
ale antagoniştilor şi agoniştilor dintr-o schemă de
mişcare, cu executarea de contracţii izometrice la
finalul amplitudinilor articulare, atât pe
antagonişti cât şi pe agonişti;
 variantă a inversării lente caracterizată prin

introducerea de contracţii izometrice la sfârşitul

fiecărei amplitudini de mişcare;
 datorită izometriei de la sfârşitul mişcării se

declanşează o recrutare de motoneuroni gama a

muşchiului respectiv =>
 fusul neuromuscular va continua trimiterea de

influxuri nervoase cu caracter facilitator, deşi

apare reflexul Golgi care încearcă blocarea
acestuia.
 5 MARC
PI
6 Iz
3 MARC 1 MARC
4 Iz 2 Iz
Antagonist 0 Agonist
 Contracţii repetate
 se execută în condiţiile în care există un răspuns slab,
pe o componentă de mişcare, într-un anumit sector;
 se recomandă ca înainte de aplicarea tehnicii CR, să se
execute contracţii izotonice pe musculatura antagonistă
normală, pentru a facilita musculatura agonistă slabă,
prin inducţie succesivă (reducându-se oboseala muşchi-
lor slabi agonişti, şi crescându-se capacitatea de
contracţie a acestora);
 se aplică în trei situaţii diferite, astfel:
 muşchii schemei de mişcare au forţă 0 sau 1, şi nu se
poate sconta pe iniţierea voluntară a mişcării;
 muşchii schemei de mişcare au forţă 2 sau 3, pe toată
amplitudinea;
 muşchii sunt activi pe toată schema de mişcare, dar
forţa nu este egală pe toată amplitudinea de mişcare.
 Muşchii schemei de mişcare sunt
de forţă 0-1
 segmentul se poziţionează în poziţie de eliminare a
gravitaţiei, cu musculatura în zona alungită;
 pe amplitudinea maximă de mişcare – muşchi

alungit maxim, se execută pasiv, repetat, întinderi

rapide, pe amplitudine cât mai mare, însoţite de
comenzi verbale ferme de mişcare a segmentului
(declanşarea reflexului miotatic extern);
 când muşchiul începe să răspundă, se aplică

rezistenţe uşoare, conservându-se însă contracţia

izotonică (excitarea circuitului gama şi a fusului
neuromuscular);
 este importantă sincronizarea comenzii verbale

înainte de efectuarea ultimei ăntinderi (sumaţia

contracţiei voluntare cu reflexul miotatic).
 2 <–
PI
1 MP
3 MARC

Antagonist 0 Agonist
 Muşchi de forţă 2-3
 forţă 2 - muşchiul poate realiza mişcarea pe toată
amplitudinea în condiţiile eliminării gravitaţiei;
 forţă 3 - muşchiul poate realiza mişcarea pe toată
amplitudinea şi are forţă suficientă doar pentru
învingerea gravitaţiei;
 segmentul se poziţionează în poziţie de eliminare
a gravitaţiei;
 solicitarea se începe pe musculatura antagonistă,
apoi pe parcursul derulării contracţiei izotonice la
nivelul musculaturii agoniste, se aplică întinderi
rapide în diferite puncte ale arcului de mişcare
aleator alese, continuându-se cu contracţie
izotonică rezistivă până la un nou punct de
aplicare a suitei de întinderi rapide.
 1 MAL
4 MAL
MARC
PI
3 <– 2 MAL

Antagonist 0 Agonist
 Muşchi cu forţă 4-5 dar inegală pe
întreaga amplitudine de mişcare
 se execută contracţie izotonică rezistivă până în punctul
cu forţă diminuată, unde se solicită o contracţie
izometrică, urmată imediat de o suită de întinderi
manuale şi apoi de contracţie izotonică rezistivă, până
la următorul punct caracterizat prin deficit de forţă
musculară;
 prin aplicarea de rezistenţe maximale tuturor
componentelor schemei de mişcare, de la distal la
proximal, creşte eficienţa acestei tehnici, realizându-se
prin inducţie pozitivă stimularea componentei deficitare
şi astfel mărindu-se amplitudinea de realizare a mişcării
 aplicarea rezistenţei, chiar slabe, este absolut necesară
pentru activarea sistemului gama, care menţine întinse
fusurile musculare;
 izometria asigură o recrutare mai mare a
motoneuronilor statici gama;
 comenzile verbale ferme amplifică răspunsul prin
intermediul sistemului reticulat activator.
 5 MARC
4 <–
1 MARC PI
2 MARC
3 Iz

Antagonist 0 Agonist
 Explicaţie neurofiziologică
 efectul reflexului miotatic;
 prin rezistenţa care se aplică mişcării

(optimă la F 2-3, maximă la F 4) se

facilitează sistemul gama =>
aferenţele primare ale fusului vor
conduce la recrutăride motoneuroni α
suplimentari;
 facilitarea prin comenzile verbale

care cresc răspunsul prin SRAA.

 Secvenţialitatea pentru întărire
 este utilizată când există deficit la nivelul unui lanţ
cinematic – pentru o anumită componentă a schemei
de mişcare, pe un anumit sector sau pe toate
componentele schemei de mişcare;
 se execută schema de mişcare cu contracţie izotonică,
până în punctul unde există componentele musculare
puternice, unde se solicită o contracţie izometrică de
5-6 secunde =>
 pe parcursul executării izometriei pe musculatura

puternică, se continuă mişcarea izotonică pe

musculatura slabă;
 în acest timp se execută scurte întinderi pe

musculatura puternică.
 izometria se execută în punctul optimal şi se menţine
atâta timp cât se performează contracţia izotonică.
pentru flexori punctul optim este în zona
mijlocie a arcului de mişcare, iar pentru
extensori în zona scurtată;
 tehnica se bazează pe crearea unui

superimpuls prin iradiere de la

musculatura mai puternică către
musculatura mai slabă <=> creştere a
recrutării motoneuronilor alfa şi gama +
întinderile repetate determină o creştere a
impulsurilor pe aferenţele primare ale
fusurilor neuromusculare  contracţie mai
puternică;
 tehnica poate fi aplicată şi pe schemele

simetrice bilaterale, superimpulsul de la

membrul controlateral, neafectat,
influenţând pozitiv segmentul homolateral,
afectat.
 2 MARC 3 MARC
4 Iz

1 Iz
5 MARC
PI

Antagonist 0 Agonist
 Explicaţie neurofiziologică
 fenomenul iradierii de la nivelul
motoneuronilor activaţi ai musculaturii
puternice – superimpuls creat de
izometrie, spre motoneuronii musculaturii
slabe;
 creşterea recrutărilor de motoneuroni alfa
şi gama datorită rezistenţei aplicate;
 facilitarea prin comenzile verbale care

măresc răspunsul prin SRAA.

 Inversarea agonistică
 constă din realizarea unei secvenţe ritmice de
contracţii concentrice şi excentrice, pe o anumită
direcţie de mişcare;
 se execută o mişcare concentrică, împotriva unei
rezistenţe tolerate, până la un anumit punct,
când se practică o mişcare excentrică pe o
distanţă mică; apoi din nou mişcare concentrică,
excentrică etc.;
 pentru a mări eficienţa tehnicii se măreşte
treptat amplitudinea de execuţie a contracţiilor
excentrice – concentrice;
 tehnica se bazează pe efectul contracţiei
excentrice care asigură o întindere a fibrelor
musculare (extra şi intrafusale) mărind astfel
influxul aferenţelor fusale.
 5 MARE 4 MARC
2 MARC
1 MARC 3 MARE PI

Antagonist 0 Agonist
 Explicaţie neurofiziologică
 contracţia excentrică promovează şi
întinderea extrafusală şi pe cea intrafusală
=> creşte influxul aferenţelor fusale <=>
A!!! La muşchii extensori posturali (tonici)
contracţia excentrică realizată în zona
alungită va declanşa impulsuri în
aferenţele secundare ale fusului =>
influenţe inhibitorii musculare;
 creşterea recrutării de motoneuroni alfa şi
gama datorită rezistenţei aplicate;
 facilitarea prin comenzile verbale care

măresc răspunsul prin SRAA.

 VA
MULTUMESC !