Evoluţia mezodermului

Mezodermul apare în săptămâna a treia. Evoluează în două faze:

1. Faza presomitică = săptămana 3 (gastrulaţia)

În această fază mezodermul se clivează de-a lungul discului embrionar
organizându-se în 3 părţi:
 Mezodermul paraxial, dispus de o parte şi de alta a şanţului/tubului
neural;
 Mezodermul intermediar. Acesta formează nefrotoame în regiunile
cranială, cervicală şi toracală superioară, iar în rest rămâne
nesegmentat, formând cordoane nefrogene. Este la originea
aparatelor renal şi genital şi evoluează în 3 faze:
o Pronefros, în regiunea cervicală;
o Mezonefros, în regiunea toracală şi lombară superioară;
o Metanerfros, în regiunea sacrală;
Din mezodermul intermediar derivă nefronul, epiteliul căilor
urinare şi musculatura căilor urinare.
 Mezodermul lateral rămâne nesegmentat şi se împarte în două lame:
o Mezoderm lateral somatopleural (somatopleura); acesta
însoţeşte ectoblastul şi este la orginea:
• Dermului;
• Hipodermului;
• Musculaturii antero-laterale a trunchiului;
• Foiţei parietale a seroaselor;
• Dermului membrelor;
o Mezoderm lateral splahnopleural (splahnopleura); acesta se
ataşează endodermului şi este la originea:
• Submucoasei viscerelor;
• Muscularei viscerelor;
• Seroasei viscerelor;
• Miocardului;
• Tunicii musculare a vaselor;
Între somatopleură şi splahnopleură se delimitează cavitatea celomului
intraembrionar, din care derivă viitoarele cavităţi seroase ale trunchiului: pleure,
pericard, peritoneu, vagina testiculară. Această cavitate se va găsi şi la nivelul
mezodermului intermediar sub numele de mezocel şi în mezodermul paraxial sub
numele de miocel.
2. Faza somitică – evoluează în zilele 21-30/săpătmânile IV-V

Această fază este caracterizată de faptul că mezodermul paraxial se

segmentează în totalitate pe toată lungimea discului embrionar.
Din mezodermul paraxial se formează somite. Acestea apar în sens cranio-
caudal şi evoluează în paralel astfel încât atunci când apar ultimele somite
(coccigiene), cele occipitale vor fi evoluat. Somitele sunt în număr de 42-44 de
perechi şi sunt 4-5 occipitale, 8 cervicale, 12 toracale, 5 lombare, 5 sacrale, 8-10
coccigiene. Apariţia somitelor stă la baza metameriei primitive a corpului
embrionar.
Fiecare somită are un perete medial, un perete ventral şi un perete dorso-
lateral. În interior există un rest al cavităţii celomice – miocel.
Evoluţia somitelor:
 Cele occipitale sunt la la originea muşchilor limbii şi muşchilor
extrinseci ai globilor oculari;
 Cele sacrale şi coccigiene evoluează mai puţin decât restul somitelor
(dau derivate mai puţine) ;
 Restul somitelor (cervicale, toracale, lombare) evoluează astfel:
fiecare somită se împarte în două părţi:
o Parte anteromediala= sclerotom; aceasta formează scheletul
axial al corpului şi dura mater;
o Parte posterolaterală = dermomiotom. Dermomiotoamele se
vor separa în lungul corpului embrionar în două pături:
 o pătură superficială – dermatom; din acesta se dezvoltă
straturile profunde ale pielii şi ţesutul subcutanat din
regiunile dorso-laterale ale trunchiului;
 o pătură profundă – miotom; celulele miotomului devin
mioblaste şi vor da naştere musculaturii dorso-mediale
şi ventro-laterale a trunchiului. Aceste miomere vor fi
dispuse metameric şi intră în legătură cu neuromerul
corespunzător. MIOMERIA INDUCE NEUROMERIA.
Excepţie de la acest comportament face mezodermul nesegmentat cefalic
situat anterior de placa procordală. În urma curbarii longitudinale a discului şi
corplui embrionar, acesta ajunge în poziţie ventrală (anterior faţă de proenteron)
şi este la originea tubului cardiac primitiv, cavităţii pericardice primare şi a
septului transvers (parte din viitoarea diafragmă toraco-abdominală).
 Mezodermul la toate nivelurile prezintă capacităţi angioformatoare.

Dezvoltarea membrelor
Începe în săptămâna a IVa, când pe faţa laterală a corpului embrionar apare
câte o creastă ectodermală = creasta extremităţilor sau creasta lui Wolf. Ulterior
aceasta se atrofiază şi din ea rămân mugurii membrelor în dreptul segmentelor
somitelor C5-T1 şi L2-S3. Pe o secţiune transversală, mugurele membrelor este
situat la limita dintre mezodermul intermediar şi cel lateral. Evoluţia acestor
muguri se face în paralel cu un avans de 24 de ore pentru membrul superior. În
aceste excrescenţe ectodermale pătrunde mezoderm somatopleural ce formează
un ax în centrul mugurelui (schelet+muşchi). În săptămânile 5-6, aceste
excrescenţe au forma unor palete care încep să crească perpendicular pe trunchi.
La nivelul mugurilor membrelor apar şanţuri:
 şanţul pumnului şi al gleznei, în săptămâna a şasea;
 şanţul cotului şi al genunchiului, în săptămâna a şaptea.
Se diferenţiază astfel câte 3 segmente pentru fiecare mugure: distal
(mână/picior), intermediar (antebraţ/gambă) şi proximal (braţ/coapsă).
La sfârşitul săptămânii a şaptea şi în săptămâna opt, membrele încep să se
apropie de trunchi (fac unghi ascuţit).
În săptămâna a şaptea, la nivelul segmentului distal apar proemineţele
digitale unite iniţial prin membrana interdigitală, care în mod normal se resoarbe
în săptămâna opt. Primul deget diferenţiat este mediusul. În săptămâna a noua,
membrele suferă un proces de rotaţie:
 Membrul superior rotaţie postero-laterală;
 Membrul inferior rotaţie antero-medială.
În săptămânile 7-8 apar primii centrii de condrificare. În regiunile şanţurilor
apar resorbţii de schelet cartilaginos, rezultând cavităţi articulare tapetate de
membrană sinovială, de origine mezodermală. Din luna a treia încep procesele de
osificare prin apariţia de centre de osificare în scheletul cartilaginos.

Anomalii în dezvoltarea membrelor

 Amelia – lipsa unui membru sau a membrelor;
 Micromelia – membru prezent proporţional mai mic;
 Focomelia – absenţa segmentului proximal al membrului (braţului sau
a coapsei);
 Hemimelia – absenţa/hipoplazia segmentului mijlociu/intermediar al
membrului (antebraţ sau gambă);
  Sirenomelie – membre inferioare lipite;
 Picior în varus-equinuus congenital;
 Sindactilia – degete unite;
 Polidactilia – mai multe degete;
 Adactilia – lipsa unor degete (sau a tuturor degetelor la un membru);
 Absenţa/amputaţia congenitală a unui membru – apare în circulare de
cordon ombilical.
 Luxaţia congenitală de şold;

Perioada fetală
Perioada fetală corespunde lunilor 3-8. Această perioadă se caracterizează
prin:
 creşterea în lungime şi în greutate a fătului;
 maturarea ţesuturilor şi a organelor (organogeneza).
 defintivarea înfăţişarii umane.
La începutul acestei perioade ochii sunt frontalizaţi, urechile lateralizate,
membrele lateralizate şi în unghi ascuţit faţă de corp iar organele genitale externe
sunt diferenţiate.
Perioada de gestaţie / data probabilă a naşterii se calculează astfel: ultima
menstruaţie + 10 zile + 9 luni / ultima menstruaţie + 270 zile.
Talia şi greutatea corpului în această perioadă cresc astfel:
 la începutul lunii a 3a fătul are 7 cm şi 20 g;
 la începutul lunii a 5a fătul are 25 cm şi 300 g;
 la începutul lunii a 7a fătul are 35 cm şi 1000 g;
 la începutul lunii a 9a fătul are 45 cm şi 2000 g;
 la sfârşitul lunii a 9a fătul are 50-55 cm şi aproximativ 3300 g.
În luna a 3a capul reprezinta ½ din lungimea corpului. In luna a 5a capul
reprezintă 1/3 din lungimea corpului iar la naştere ¼ din lungimea corpului. La
adult, capul reprezintă 1/8 din lungimea corpului.
După luna a şasea, odată cu maturarea centrilor nervoşi cardio-respiratori
şi cu apariţia surfactantului pulmonar, fătul este viabil în afara cavităţii uterine.
După luna a cincea, pe suprafaţa corpului fetal apar lanugo (fire de par) şi o
substanţă grăsoasă numită vernix caseosa.
Anexele embrionare
Dezvoltarea embrionului şi apoi fătului are loc cu ajutorul unor anexe
embrionare care apar la un moment dat şi care pot lăsa resturi în corpul nou
născutului şi apoi al adultului.
 Aceste anexe embrionare sunt:
 cavitatea amiotică;
 vezicula vitelină;
 alantoida;
 cordonul ombilical;
 placenta.

Cavitatea amniotică
Cavitatea amniotică apare pe faţa dorsală ectodermală a discului embrionar
între ectoblast şi membrana amniotică ce tapetează pe interior citotrofoblastul.
La limita dintre acestea se formează joncţiunea amioectoblastică. În urma
curbării discului embrionar în sens transversal şi longitudinal, această joncţiune se
duce spre faţa anterioară a corpului embrio-fetal, delimitând inelul ombilical
(locul de inserţie al cordonului ombilical). Prin retracţia sa se vor organiza
elementele cordonului ombilical, pe care amniosul îl înveleşte, la fel cum se
întâmplă şi cu faţa fetală a placentei.
Cavitea amiotică este ocupată de lichidul amniotic secretat de
amnioblaste. Prin creşterea cavităţii amniotice, mezenchimul extraembrionar
splahnopleural se va lipi de cel somatopleural, desfiinţând cavitatea celomului
extraembrionar. Spre termen cantitatea de lichid secretat este de 500ml/oră cu o
rată de schimb la aprox. 3 ore. La termen cantitatea de lichid amiotic este de
aprox. 800-1000 ml. Dacă această cantitate este mai mare de 1500-2000ml =
polihidramios; poate fi semnul unei malformaţii genetice – deficienţă în
dezvoltarea centrilor nervoşi, până la anencefalie; de asemenea poate apărea în
atrezia unui segment digestiv, frecvent esofagul.
Dacă la termen cantitatea de lichid amniotic este sub 500ml =
oligohidramios; poate duce la dificultăţi în scoaterea fătului.
Macroscopic, lichidul amniotic are aspecte oarecum diferite de-a lungul
sacinii: este clar în primele luni de sarcină, apoi devine opalescent (datorită
prezenţei sebumului produs de glandele sebacee fetale). Are miros fad, densitate
= 1007 g/l, pH usor alcalin = 7,4 conţinut: apă 99%, clorura de sodiu 0,75%,
substanţe organice 0,25%.
Rolurile cavităţii amiotice si ale lichidului amniotic sunt:
 rol de protecţie: izolează şi preia şocurile externe;
 rol în nutriţie: după luna a cincea fătul foloseşte ca substrat nutritiv
lichidul amiotic pe care îl ingeră, o parte este absorbit din tubul
 intestinal şi metabolizat, iar restul îl elimină ca şi meconiu în cavitatea
amiotică;
 rol în naştere: presiunea lichidului amniotic determină dilatarea colului
uterin şi proeminenţa prin acesta a membranelor care se rup, astfel
încât lichidul amiotic scurs ajută la alunecarea fătului prin canalul
obstretical;
 scade forţa de gravitaţie, ceea ce influenţează favorabil repartiţia
sângelui circulant şi schimburile electrolitice din organismul fetal;
 menţine constantă temperatura fătului;
 nu permite aderenţa embrionului la amnios;
 asigură în faza iniţială nutriţia neuroblaştilor din structura tubului
neural, pătrunzând în canalul neural prin neuroporul anterior şi prin cel
posterior;
 are funcţie metabolică, participând direct la metabolismul embrionar.