1. Bonturi protetice. Definitie.

Criteriile de clasificare a bonturilor protetice:

Abutment-ul ( bontul protetic ) reprezintă acea parte a complexului implantar, răspunzătoare atât de stabilirea unei
legături etanşe şi stabile cu implantul dentar, cât şi de agregarea restaurării protetice prin cimentarea sau înşurubarea
acesteia pe bont.
Criterii de clasificare:
 Dupa generatia implantului utilizat (implant one-stage sau two-stage)
 Dupa forma bontului protetic
 Dupa axul bontului in raport cu implantul
 Dupa numarul componentelor bontului protetic
 Dupa materialul din care este confectionat bontul
 Dupa modalitatea de agregare a restaurarii protetice finite

2. Clasificarea bonturilor protetice dupa forma, dupa axul bontului in raport cu implantul, dupa numarul
componentelor bontului protetic:
Dupa forma:
 Conica- sunt cel mai frecvent utilizate, din cauza gamei largi de indicatii de utilizare (edentatii unidentare,
partiale sau totale, lucrari protetice agregate prin cimentare sau insurubare).
Misch remarca faptul ca retentia coroanei scade rapid daca conicitatea bontului creshte de la 6◦ la 25◦, acest grad de
conicitate fiind dat de suma ambelor versante ale bontului protetic.

Pentru a creste retentia bonturilor conice se recurge de obicei la urmatoarele metode:

 Cresterea unor retentii aditionale pentru cresterea suprafetei bontului protetic
 Alegerea unui bont protetic cat mai inalt posibil in situatia clinica respectiva
 Sablarea suprafetei bontului protetic

 Cilindrica- sunt indicate pentru situatiile clinice in care spatiile protetice disponibil este redus sau atunci cand se
prefera realizarea unei restaurari protetice agregate prin insurubare. Forma cilindrica prezinta shi bonturile care
pot fi prelucrate de tehnician prin frezare, cele din teflon care se pot turna direct si bonturile protetice provizorii.

 Sferica- reprezinta indicatia de electie pentru situatiile in care se doreste realizarea unui overdenture inferior,
sustinut pe doua implante

Dupa axul bontului in raport cu implantul:

 Drept- Situatia idiala o constituie existenta unui unghi de 90◦ intre implant si planul de ocluzie, in aceste
conditii putandu-se alege un bont drept
 Angulat- Daca implantul formeaza un unghi de o alta valoare cu planul de ocluzie sau exista o lipsa de
paralelism accentuat intre implantul respectiv si celelalte implante sau dinti vecini, se va alege un bont
angulat, in vederea incadrarii restaurarii protetice in ansamblul arcadei, pentru realizarea unor rapoarte
intermaxilare adecvate. Angulatia bontului variaza in functie de firma producatoare, dar niciodata nu va
depashi un unghi de 25◦

Bontul protetic poate corespunde ca si ax cu implantul in care se insurubeaza (bont drept) sau poate avea un ax diferit
(bont angulat). Alegerea unui bont angulat este de ordin biomecanic, fortele transvitandu-se paraxial fata de corpul
implantului.

Dupa numarul componentelor bontului protetic:

 Dintr-o singura piesa- are sudat surubul de infiletare in implant de portiunea coronara a bontului. Bontul
dintr-o singura piesa este destinat numai realizarii unor restaurari agregate prin cimentare
 Din 2 piese- Acest tip de bont protetic are de obicei doua fete plate sau shanturi verticale, servind ca si
componente antirotationale si de pozitionare pentru suprastructura

Acest criteriu de clasificare este valabil doar in cazul bonturilor protetice ale implantelor two-stage.

Avantaje:
 Usurinta montarii
 Posibilitatea paralelizarii bonturilor fara a exista pericolul perforarii peretilor sau al deteriorarii surubului de
fixare a bontului in implant

Dezavantajul:
  Imposibilitatea existentei unei conexiuni antirotationale, devine mai important, nepermitindu-se o fixare
precisa a bontului in implant

3. Clasificarea bonturilor protetice dupa materialul din care a fost confectionat, modalitatea de agregare a
restaurarii protetice finale:
Dupa material:
 Metalice
 Nemetalice: ceramica, zirconiu
 Mixte: metalo-ceramica

Dupa modalitatea de agregare a restaurarii protetice finale:

 Cimentare:
Indicatii:
 Forte verticale predomina
 Edentatii unidentare
Avantaje:
 Inchiderea etansa
Dezavantaj:
 Nu ilaturam tot cimentul care e in exces, intra subgingival intre coroana si abatment. Permanent va irita
mucoasa, va duce la periimplantita
Punem cauciuc, inainte de a cimenta pentru a inlatura mai usor excesul de ciment. Dupa ce am cimentat a doua zi
chemam pacientul sa examinam daca am inlaturat tot cimentul, sau cu airflow)

 Infiletare:
Indicatii:
 Cand este putin spatiu
 Cand e punte mai bine prin infiletare, deoarece actioneaza atat fortele verticale cat si orizontale
 Cand predomina forte orizontale
Dezavantaj:
 Se pot desfileta
 Raman microfisuri ce duce la dezvoltarea florei microbiene
Ocluzia trebuie sa fie ideala, de verificat permanent ocluzia (ceramica, metalo-ceramica, zirconiu) pe bontul de plastic
se face din ceara viitoarea macheta metalica si apoi pentru viitoarea coroana. Suprafata ocluzala diametrul V-O mai
mic, si sa nu fie atat de exprimata suprafata ocluzala. Forta sa fie situata in mijlocul implantului.

4. Conexiunile implant/bont protetic (interna si externa):

Conexiunea externa:
Conexiunea de la nivelul corpului implantului se afla pozitionata deasupra extremitatii cervicale a acestuia si are o
latime de ~ 2mm.
Poate fi de forma :
 Hexagonala
 Octagonala
A fost conceputa cu scopul de a rezista la torsiunea aplicata implantului in timpul insertiei lui in os.
Dezavantaje :
 Imposibilitatea reproducerii cu exactitate a pozitiei bontului protetic
 Deteriorarea hexagonului implantului
 Tensionarea surubului de fixare a bontului protetic in implant

Conexiunea interna:

Conexiunea de la nivelul corpului implantului se afla in interiorul lui, pe o distanta de pina la 5.5 mm, imbinindu-se cu
patricea de la nivelul extremitatii cervicale a bontului protetic.

Avantaje:

 Insertie mai facila a bonturilor protetice in cavitatea bucala

 Asigurarea unei protectii mai superioare impotriva ruperii surubului

 Asigurarea unei distributii mai buna a fortelor asupra implanturilor incarcate functional

Dezavantaje:
  Necesitatea existentei unei forme mult mai evazate a implantului in regiunea crestala, necesara pentru a gazdui
conexiunea interna, ceea ce creeaza implanturi slabe cu pereti subtiri la acest nivel (0,3 mm)

5. Biomecanica corelată cu restaurarea protetică pe implante:

 Acest raport trebuie să fie întotdeauna mai mic decât 1
 Situaţiile nefavorabile apar consecutiv atrofiei osoase verticale postextracţionale şi duc la creşterea alarmantă
a forţelor paraxiale
 Datele literaturii de specialitate ne demonstrează că în cazul unui raport coroană/implant mai mare decât 1,
fiecare 1 mm în plus creşte cu 4% efectul de flexiune asupra complexului implantar
 Pentru depistarea şi evaluarea precisă a viitorului raport coroană/implant se va realiza un studiu pre-operator
 Cu ajutorul acestuia se va aprecia mărimea şi localizarea precisă a defectului şi se va alege modalitatea cea
mai potrivită de corectare prin tehnici de augmentare ce vor fi realizate pre-implantar
 În majoritatea situaţiilor, atrofia postextracţională este prezentă nu doar în sens vertical, ci şi vestibulo-oral,
ducând de obicei la optarea pentru tehnici combinate de augmentare
 Se observă astfel cum o componentă preimplantară (atrofia crestei edentate) restaurarea protetică prin
intermediul raportului copoană/implant
 Inserţia implantelor exercită multiple implicaţii biomecanice asupra viitoarei restaurări implanto-protetice prin
diametrul, topografia şi numărul implantelor, parametrii aleşi în funcţie de tipul de edentaţiei, topografia şi
întinderea ei, parafuncţiile din antecedente şi tipul viitoarei restaurări

6. Avantajele supraptotezei fata de restaurarea implant-protetica fixa:

7. Criterii comparative dintre implante dentare si dintii naturali:
 Un dinte natural are o mobilitate verticală fiziologică de 28 microni, pe când cea a unui implant este de
aproximativ 8 microni
 Mobilitatea implantelor se datorează elasticităţii osului periimplantar şi este influenţată de diametrul, numărul
şi geometria implantelor incluse în lucrarea protetică, precum şi de intensitatea forţelor aplicate
 Diferenţa de mobilitate dintre cele două tipuri de stâlpi de punte duce la apariţia unor probleme biomecanice
 Înfundarea primară a dintelui în alveolă sub acţiunea forţelor ocluzale este urmată de o înfundare secundară. În
timpul aceste înfundări secundare se produce şi înfundarea implantelor cu 5 microni. Această înfundare
reprezintă o mişcare fiziologică echilibrată a celor două tipuri de stâlpi de punte
 În cadrul unei restaurări protetice cu sprijin mixt trebuie să existe un sistem special (sistem de amortizare a
forţelor) care să permită în timpul înfundării primare a dintelui şi înfundarea lucrării protetice, evitându-se în
acest fel transmiterea unor forţe suplimentare la nivelul implantului
 Pentru a-şi îndeplini acest rol, sistemele de amortizatori de forţe reprezentaţi de culise şi balamale se vor
monta lângă implant.

8. Morfologia suprafeţei ocluzale a coroanelor în restaurarea protetică:

În cazul edentaţiilor posterioare superioare sau inferioare se recomandă confecţionarea unor lucrări protetice cu relief
ocluzal mai atenuat, şi suprafeţele ocluzale mai înguste în sens vestibulo-oral, deoarece în regiunile posterioare ale
arcadelor suprafaţa implantelor este mai mică decât suprafaţa radiculară a dinţilor naturali pierduţi. O suprafaţă
ocluzală îngustă scade presiunile exercitate asupra implantului şi contribuie la o distribuţie mai fiziologică a forţelor
scăzând efectul forţelor laterale

9. Extensiile restaurărilor protetice. Indicatii:

De câte ori este posibil se evită realizarea unor extensii la restaurările implanto-protetice fixe.
Totuşi, în cazurile în care sunt utilizate este esenţială lungimea acestora. S-a observat că la fiecare 1 mm de pârghie
duce la o creştere cu 15% a flexiunii asupra implantului situat în vecinătatea extensiei.

Lungimea maximă a extensiei atât la restaurările fixe, cât şi la cele mobilizabile va trebui să fie cel mult egală cu
distanţa antero-posterioară dintre implantele cele mai anterioare şi cele mai posterioare.

Într-un experiment s-a observat că la o extensie de 16 mm pe 4 implante şi o forţă de 100 N aplicată pe extensie,
implantul din vecinătatea extensiei se va înfunda, iar următorul se va ridica, producând balans şi resorbţie osoasă.
În aceleaşi condiţii, dar cu o extensie de 8 mm, scad forţele de presiune pe primul implant, iar pe al doilea implant
forţa este aproape nulă. În consecinţă se indică realizarea unor extensii de cel mult 8 mm.

Indicații:
 Pentru confecționarea restaurărilor fixe
 Pentru confecționarea restaurărilor mobilizabile
 Edentații parțiale mici
  La inserţia a trei implante în poziţie tripodică, iar la polul opus se află realizarea unei extensii distale

10. Particularităţi ale biomecanicii în restaurările protetice cu sprijin mixt:

În cazul unor edentaţii parţiale, tratamentul implanto-protetic se poate realiza prin două variante:
 Lucrări protetice susţinute exclusiv pe implante;
 Lucrări protetice susţinute atât pe implante, cât şi pe dinţi naturali (restaurări protetice cu sprijin mixt).

Majoritatea autorilor au reţinut în ceea ce priveşte tratamentul implanto-protetic prin lucrări protetice cu sprijin mixt,
reţineri datorate diferenţei de rezilienţă dintre implant şi dinţi naturali.

Un dinte natural are o mobilitate verticală fiziologică de 28 microni, pe când cea a unui implant este de aproximativ 8
microni. Mobilitatea implantelor se datorează elasticităţii osului periimplantar şi este influenţată de diametrul, numărul
şi geometria implantelor incluse în lucrarea protetică, precum şi de intensitatea forţelor aplicate.

Diferenţa de mobilitate dintre cele două tipuri de stâlpi de punte duce la apariţia unor probleme biomecanice.
Înfundarea primară a dintelui în alveolă sub acţiunea forţelor ocluzale este urmată de o înfundare secundară. În timpul
aceste înfundări secundare se produce şi înfundarea implantelor cu 5 microni. Această înfundare reprezintă o mişcare
fiziologică echilibrată a celor două tipuri de stâlpi de punte.

În cadrul unei restaurări protetice cu sprijin mixt trebuie să existe un sistem special (sistem de amortizare a forţelor)
care să permită în timpul înfundării primare a dintelui şi înfundarea lucrării protetice, evitându-se în acest fel
transmiterea unor forţe suplimentare la nivelul implantului. Pentru a-şi îndeplini acest rol, sistemele de amortizatori de
forţe reprezentaţi de culise şi balamale se vor monta lângă implant.

11. Care sunt criteriile de alegere a unei restaurări implanto-protetice:

12. Clasificarea restaurărilor implant-protetice după Mish:

Misch împarte viitoarele restaurări implanto-protetice fixe (FP) in 3 clase:
 FP-1 reprezinta o restaurare fixa ce inlocuieste numai coroana si avind aspectul unui dinte natural. Acest tip de
restaurare protetica e posibila doar in contextul unei oferte osoase adecvate (edentatii unidentare)
 FP-2 este o restaurare implanto-protetica fixa,ce inlocueste atit coroana cit si o parte din radacina. Conturul
coroanei va aparea normal in jumatatea ocluzala/incizala, dar este alungit in jumatatea gingivala, dind un
aspect inestetic
 FP-3 este o restaurare implanto-protetica care spre deosebire de FP-2,va inlocui atit coroana cit si o parte a
gingiei fixe retrase in urma resorbtiei osoase

Misch imparte restaurarile mobilizabile (RP) in doua categorii:

 RP-4 reprezinta un overdenture cu sprijin exclusiv implantar,necesitind de obicei insertia a 5 implanturi la
mandibula si 6-8 la maxila
 RP-5 este o proteza mobilizabila cu sprijin mixt pe implanturi si mucoasa, necesitind prezenta a 2-4 implanturi

13. Varietatile restaurarilor implanto-protetice in tratamentul edentatiei unidentare:

Este restaurata implanto-protetic printr-o restaurare fixa cu sprijin implantar, utilizindu-se criterii dependente si
independente de topografia edentatiei.
Latimea vestibulo-orala a crestei va trebui sa fie de minim 6mm. Dimensiunea mezio-distala a coroanei din ceara va
trebui sa fie minim 7mm.Implantul se va insera in dreptul centrului viitoarei coroane,atit in sens vestibulo-oral,cit si
mezio-distal pentru a permite o directionare a fortelor in axul lung al implantului.
In sens gingivo-apical, extremitatea cervicala a corpului implantului va fi plasata la minim 2 mm deasupra marginii
gingivale libere.

Printre contraindicatiile locale ale restaurarii implanto-protetice unidentare se numara:

 Ocluzia adinca
 Bruxism
 Distructii coronare importante ale dintilor naturali vecini ce recomanda si reconstructia lor protetica, optindu-
se pentru o punte clasica cu trei unitati

Contraindicatiile generale:
 Stari precanceroase
 Endocrinopatii
 Afectiuni granulomatoase
 Boli sanguine
 Obiceiuri vicioase
 Tulburari psihologice
 14. Varietatile restaurarilor implanto-protetice in tratamentul edentatiei partiale:
In restaurarea implanto-protetica a edentatiei partiale se recomanda solidarizarea implanturilor multiple pentru o mai
buna amortizare,exceptie facind unele edentatii frontale reduse.

Distanta dintre doua implante se calculeaza tininduse cont de faptul ca intre centrele a doua implanturi adiacente
trebuie sa fie 7mm.Distanta dintre un implant si dinte natural se calculeaza din centrul implantului pina la fata
proximala a dintelui care trebuie sa fie min 4mm.

Restaurarile protetice cu sprijin exclusiv implantar sunt preferate restaurarilor cu sprijin mixt. Uneori se ajunge la
necesitatea includerii in lucrare alaturi de implanturi si a unor dinti restanti, cind e:
 Imposibil insertia in os a unui numar suficient de implanturi, datorita unei oferte osoase necorespunzatoare
 Posibilitatea insertiei implantului doar la o distanta mai mare de un dinte fata de dintii restanti

In cazul unui prognostic favorabil de 5-10 ani dintii sunt tratati si se prefera sa nu fie inclusi in lucrare. Daca totusi se
includ se recurge la una din variantele terapeutice:
 Punte demontabila cu prezenta unei cape la nivelul dintelui
 Se unesc m.multi dinti adiacenti sau se adauga mai multe implante,conexiunea cu corpul de punte cu
dispozitive speciale de ancorare

In edentatie frontala maxilara pentru planificarea tratamentului implanto-protetic se masoara distanta de la suprafata
proximala a dintelui pina la extremitatea laterala a canalului incisiv. Daca distanta este mai mare
sau egal cu 22mm se pot insera 3 implanturi. Daca este mai mare sau egal cu 15 se pot insera 2, iar daca este mai mic
de 15 se poate insera doar 1.

In edentatii maxilare posterioare deseori se recurge la diverse procedee de augumentare din cauza deficitara a
inaltimii osului.In privinta nr de implante ce vor fi inserate,ideal ar fi ca fiecare dinte absent sa fie inlocuit cu un
implant. Nr de implanturi posibile intr-o situatie clinica se calculeaza prin masurarea distantei de la nivelul fetei distale
a dintelui adiacent spatiului edentat,pina in dreptul locului unde inaltimea osului disponibil masoara min 10mm.

In edentatie frontala mandibulara nr de implanturi se va determina prin masurarea lungimii spatiului edentat.

In edentatie posterioara mandibulara este necesara insertia unor implante de 10mm.Cind latimea crestei edentate
deficitara necesita procedee de augumentare.
Spatiul edentat se analizeaza pe 2 segmente:
- De la fata distala a dintelui adiacent spatiului edentat pina la orificiu mentonier
- De la or.mentonier pina unde limita verticala a osului disponibil este de 12mm

15. Varietatile restaurarilor implanto-protetice in tratamentul edentatiei totale:

Variante terapeutice implanto-protetice utilizate:
a. Proteza detasabila fixa
b. Supraproteza cu sprijin
 Implantar
 Mixt (implanturi si mucoasa)

In edentatie totala la maxila e importanta determinarea preimplantara a relatiilor intermaxilare.Dintre variantele

terapeutice implanto protetice se poate instala:
 Proteza maxilara fixa detasabila,nr de implanturi necesare este cel putin 4,dar sunt preferate 6 implanturi
Supraproteza maxilara(overdenture-ul maxilar) care poate fi cu 2 sau cu 4 implante

In edentatia totala la mandibula:

a. Proteza fixa detasabila:
 Se indica utilizarea a 5 implanturi
 Dispunerea colineara sau insertia implantelor de-a lungul unei linii curbe
 Pirghia maxima va fi de o lungime si jumatate din distanta dintre cel mai anterior si cel mai posterior implant
 In structurii metalice va fi de 6 mm
b. Supraproteza cu 2 implanturi
c. Supraproteza cu 3 implanturi si atasamente sferice
d. Supraproteza cu 4 implanturi dispuse trapezoidal

16. Supraproteza. Avantaje. Dezavantaje:

Avantaje:
a. Lucrare fixă:
 o Cimentată
o Demontabilă
b. Stabilizează osul crestei alveolare
c. Nu impune șlefuirea şi devitalizarea dinților restanți
d. Transformarea crestelor alveolare în proces neoalveolar
e. Ameliorarea funcțiilor alterate

Dezavantaje:
 Riscul fracturării lucrării protetice
 Riscul fracturării implantului
 Riscul apariției mobilității implantului
 2 intervenții chirurgicale
 Tratament de lungă durată
 Riscul fracturării bontului protetic
 Riscul deşurubării bontului protetic
 Riscul fracturării/deşurubării șurubului de fixare al protezei
 Riscul descimentării

17. Examenele paraclinice utilizate in diagnosticarea si tratamentul implant-protetic:

După examinarea clinică a pacientului i se vor recomanda acestuia examene complementare:
 Analize medicale generale individualizate – rezultatul lor ar putea temporiza tratamentul
 Radiografii dentare pentru stabilirea unui diagnostic precis şi pentru efectuarea corectă a tratamentului pre- şi
proprotetic

Se vor indica radiografii pentru:

 Procesul alveolar la nivelul dinţilor stâlpi
 Dinţii stâlpi (rădăcină, spatiul parodontal, coroană)
 Crestele edentate
 Dinţii restanţi care ridică probleme (distrucţie coronară masivă, microproteze, modificări de culoare, mobilitate,
dureri, resturi radiculare dar au importanţă pentru proiectul protezei)

Radiografiile simple retroalveolare sunt cele mai bune deoarece arată în detaliu situaţia locală. Se pot realiza şi
radiografii panoramice pentru vizualizarea în ansamblu a ambelor maxilare. Radiografiile care interesează ATM sunt
necesare atunci când sunt semne clinice de afectare a articulaţiei.

Fotografia
În cazurile grave în care sunt realizate modele documentare sunt necesare şi diapozitive/fotografii pentru a ilustra
gravitatea situaţiei şi complexitatea tratamentului.
Este bine ca fotografia, filmele sau înregistrarea video să se facă înainte de amprentare pentru a demonstra exact starea
clinică cu care se prezintă pacientul.

Amprentarea
Se va realiza în prima sedinţă de prezentare a pacientului la medic şi va viza ambele maxilare înainte de efectuarea
vreunui tratament preprotetic în afara unui detartraj supragingival.
După această amprentă se va realiza modelul documentar.
În cazurile în care nu sunt necesare extracţii dentare care să schimbe situaţia clinică această amprentă preliminară va
folosi la realizarea modelului de studiu.
Modelele vor fi realizate din gips dur.

În funcţie de situaţiile individuale examinate, mai pot fi recomandate şi alte examene paraclinice ca:
 Kineziomandibulografia
 Electromiografia
 Axografia computerizata pentru ATM

18. Etapele clinico-tehnice de confectionare a restaurarilor implanto-protetice fixe:

Etapa clinica:
• Examenul clinic si paraclinic pentru evaluarea starii generale a pacientului si a statusului dento-parodontal in
contextul diagnosticului complex ; evaluare clinica si radiologica a ofertei de os
Etapa paraclinica:
• Realizarea modelului de studiu si diagnostic
Etapa clinica:
• Diagnosticul final
 • Indicatia de tratament
• Stabilirea planului terapeutic
• Alternative protetice
• Etapa prechirurgicala
• Conditionarea structurilor dure si moi ale campului protetic
• Confectionarea placii de orientare ocluzala
• Etapa chirurgicala(monofazica la implantele de stadiul I)
• Faza I inserarea infrastructurii la nivelul ofertei osoase existente si a minisuruburilor provizorii(pentru
implantele de stadiul II)`
• Amprentarea campului protetic pentru realizarea restaurarilor provizorii
Etapa paraclinica:
• Confectionarea modelului pentru restaurarea provizorie si realizarea acesteia in functie de particularitatile
cazului
Etapa clinica:
• Etapa chirurgicala
• Faza a II-a descoperirea corpurilor implantelor si montarea dispozitivelor permucozale(cele de stadiul II)
Etapa paraclinica:
• Eventuale reoptimizari ale RP
Etapa clinica:
• Inserarea stalpilor adevarati sau analogi eventual prepararea bonturilor dentare pe care se va agrega viitoarea
restaurare protetica definitiva.
• Amprentarea campului protetic cu sau fara dispozitive de transfer
Etapa paraclinica:
• Confectionarea modelului de lucru de obicei cu bonturi mobile
• Confectionarea placii de contentie si inregistrare pe modelul de lucru
Etapa clinica:
• Verificarea pozitiei placii de contentie si inregistrare in cavitatea bucala pentru prevenirea posibilitatilor de
modificare a pozitiei stalpilor
Etapa paraclinica:
• Montarea modelului de lucru in articulatorpe baza datelor inregistrate cu sabloanele de ocluzie sau arcul facial
• Confectionarea machetei viitoarei suprastructuri (ceara, rasini, sau materiale foto)
• Ambalarea tiparul si turnarea componentei metalice

19. Particularitati de confectionare a restaurarilor implanto-protetice provizorii:

Restaurarea provizorie se poate fixa prin cimentare sau cu şurub. Retenţia prin cimentare prezintă unele avantaje, cea
mai importantă fiind uşurinţa fabricării. Această metodă are, însă, o serie de dezavantaje. Posibilitatea decimentării,
necesitatea de a manipula bontul şi ţesuturile moi în cursul fazei de vindecare precoce reprezintă o potenţială
problemă. Totodată, posibilele complicaţii biologice, precum reacţia de corp străin şi inflamaţia asociată retenţiei
cimentului în ţesuturile periimplantare moi se pot dovedi catastrofale. În cadrul unor rapoarte de caz, Shapoff a
demonstrat natura distructivă a cimentului retenţionat, ce poate conduce la pierdere osoasă.
Utilizarea unei restaurări provizorii fixată cu şurub elimină dezavantajele cimentării, dar fabricarea restaurării este
mult mai dificilă. Angulaţia implanturilor frontale, îndeosebi la implanturile maxilare frontale, impune necesitatea
unui acces către şurub situat vestibular sau vestibulo-incizal, ceea ce necesită abilităţi anumite pentru a-l “ascunde” la
nivelul restaurărilor temporare.
Alegerea materialului restaurator provizoriu adecvat pentru situaţia specifică este esenţială pentru obţinerea succesului.
Fabricarea corectă a restaurării temporare fixate cu şurub poate minimiza complicaţiile precoce. Complicaţiile precum
fracturile necesită îndepărtarea acestor componente fixate cu şurub, adesea înainte de apariţia osteointegrării. În
primele studii legate de încărcarea imediată, îndepărtarea prematură a restaurării era considerată un factor contributiv
la eşecul implantului.
Ocluzia este un factor important în protocoalele de încărcare imediată şi precoce. Aplicarea unei restaurări temporare
în ocluzie nu se poate considera o contraindicaţie absolută. Degidi şi colab. au constatat că implanturile posterioare
multiple imobilizate şi restaurate cu şi fără contact ocluzal în locaţiile mandibulare laterale s-au comportat în mod
similar.8 Restaurările frontale pe implant diferă de cele posterioare prin faptul că de obicei forţele ocluzale nu sunt
direcţionate axial, ci în direcţii oblice. Aceasta poate duce la slăbirea şuruburilor din bonturi şi la fracturarea
materialelor de faţetare acrilice şi compozite. Menţinerea acestor restaurări în afara contactului ocluzal poate minimiza
frecvenţa acestor complicaţii.
În 2011, autorul (Dr. Levin) a publicat o serie de cazuri cu evaluarea supravieţuirii implanturilor şi a nivelurilor osoase
marginale la implanturile cu inserare şi restaurare provizorie imediată în regiunile maxilare şi mandibulare frontale.9
S-au monitorizat implanturi de titan modificate pe o perioadă medie de încărcare cu restaurarea finală de 9 luni. S-au
evaluat nivelurile osului marginal, iar menţinerea osului, BM (bone maintenance) s-a definit ca fiind osul prezent
proximal la nivelul sau mai coronar de platforma implantului. Din cele 30 implanturi plasate consecutiv, 25 (83%) au
demonstrat menţinerea osului.
Studiul de faţă evaluează implanturile situate în locaţii anatomice similare respectând acelaşi protocol chirurgical (cu
lambou). Singura diferenţă faţă de studiul anterior a constat în tipul de implant utilizat: din titan de gradul 4, cu
suprafaţă sablată cu fluoruri. Aceste implanturi prezintă, de asemenea, şi o porţiune coronară prevăzută cu
microfileturi (0,185mm). Implanturile cu nivel osos utilizate în studiul anterior nu conţineau acest segment cu
microfileturi pe corpul implantului. Este postulat faptul că microfiletul este responsabil de BM crestal. De peste un
deceniu, investigatorii au demonstrat BM excelentă cu acest tip de macrotopografie pe corpul implantului. Printre ei se
număra Norton, care în 2001 a realizat acest lucru după încărcarea timp de 4-7 ani a acestui design de implant în cazul
substituţiilor unidentare.
Scopul acestui studiu prospectiv este acela de a demonstra supravieţuirea implantului şi BM în cazul unor implanturi
din titan de gradul 4, cu suprafaţa sablată cu fluoruri, inserate imediat postextracţional şi restaurate provizoriu imediat
într-o manieră nefuncţională, în zona estetică, precum şi încărcate timp de minim 1 an cu restaurarea definitivă.

20. Particularitati de confectionare a restaurarilor implanto-protetice definitive:

Etapa clinica:
• Verificarea adaptarii scheletului metalic al suprastructurii in cavitatea bucala
Etapa paraclinica:
• Dezambalarea prelucrarea componentei metalice si conditionarea in vederea aplicarii componentei
fizionomice
• Aplicarea placajelor fizionomice: ceramica, rasina diacrilica, compozita, polisticla
• Verificarea restaurarii pe model
• Prelucrarea finala a restaurarii
Etapa clinica:
• Verificarea adaptarii protezei pe campul protetic, a integrarii ei in functionalitatea ADM
• Fixarea provizorie nu este unanim acceptată
• Fixarea nu are loc suprastructurile mobilizabile
• Definitivarea agregării definitive prin unul din procedeele de fixare
• Controlul periodic al pacientului

Contraindicatii:
 Generale : diabet zaharat decompensat, lupus, leucemii,hemofilie, TM regionale, boli metastatice, abuz de
alcool sau tutun, tratament prelungit cu imunosupresoare, tulb. psihice severe,graviditate, pacienţi nemotivaţi
 Locale: factori anatomici, bruxism, raporturi ocluzale nefavorabile

Radiografie panoramica:

 Examenul de bază ,indispensabil în implantologie

 Nu permite aprecierea precisă a calităţii osului spongios

 Mărirea dimensiunilor în plan vertical de aproximativ 1,3 ori

 Se folosesc şabloane radiologice cu bile metalice cu diametru cunoscut

Conditii de incarcare:

 Încărcarea graduală tardivă are cea mai mare rată de succes şi este recomandată începătorilor

 Încărcarea imediată este rezervată cazurilor în care stabilitatea iniţială primara a implantelor este excelenta
(mai mare de 20 N:cm2)

21. Etapele clinico-tehnice de confectionare a supraprotezei al pacientului edentat total:

După ce a fost măsurată dimensiunea verticală de ocluzie conform metodei anatomo- fiziologică , următoarele
preparaţ ii sunt făcute pentru amprentarea finală a mandibulei ş i î nregistrării relaţ iei centrice .

Pe baza unei amprentări preliminare, se realizeaza modelul de diagnostic al mandibulei, conform cărea se
confecţ ioneaza o lingură individuală cu forma arcadei mandibulare, la care se va adapta ş ablonul de ocluzie pentru
î nregistrarea relaţ iei centrică . Pentru ghidarea materialului de î nregistrare a relaţ iei intermaxilare, sunt create doua
orificii corespunzatoare implanturilor ş i multiple retenţ ii pe suprafaţ a ocluzală a lingurii situate posterior acestor
orificii. Apoi se î nş urubeaza bonturile de transfer ş i se efectueaza ampretarea finală concomitent cu î nregistrarea
relaţ iei centrice.

În laborator, sunt ataş ate la bonturile de transfer implanturile analog, ş i se confecţ ioneaza un model de lucru din ghips.
Pe baza relaţ iei centrică inregistrată, modelul mandibular se poziţ ioneaza î n conjunt cu cel maxilar pe braţ ul inferior ş i
respectiv superior al ocluzorului.

Modelul final mandibular se va repoziţ iona î n ocluzor, iar dinţ ii protezei mandibulare sunt aş ezaţ i î n macheta din ceară
î n funcţ ie de modelul antagonist deja stabilit. Macheta din ceară este returnată la cabinet pentru proba intraorală, unde
sunt verificate: aş ezarea pe câmp, ocluzia, estetica ş i aprobarea pacientei .

In laborator, proteza este executată din răş ină acrilică termopolimerizabilă după protocolul standard. Suprafaţ etele
protezei sunt finisate ş i lustruite.

În cabinet, sunt fixate bonturile retentive pe implanturi conform recomandărilor producătorului ş i proteza finală este
inserată intraoral pentru ajustarea ei î n locurile unde presiunea pe ţ esuturi era î n exces, folosindu-se o pastă indicatoare
de presiune .

22. Proteza detasabila fixa. Indicatii. Avantajele:

23. Tipurile de sisteme de mentinere ale unei supraproteze:

 Bara Dolders
 Bonturi speciale
 Telescoape
 Ancorare prin magneţ i
 Capse (ball attachment)
 Culise

24. Metoda de amprentare cu lingura inchisă în cazul implanturilor din 2 piese chirurgicale (two-stages):

Amprentarea cu lingura inchisă este posibilă doar în cazul cînd producatorul sistemei de implanturi produce, respectiviele
trasferuri. Trasferurile pentru lingura închisă se deosebesc de cele pentru lingura deschisă prin lipsa pintenului fixator.
Astfel, amprenta se efectueză cu trtansferurile fixate, dupa priza materialului amprentar se înlatura din caviatea bucală,
transferurile se desurubează de pe implant sau abutment si se repoziționeaza pe lingură. Perforări pe lingura nu se crează,
poziția trasferuli se meține datorita masei amprentare.

Amprentarea indirectă/ Lingură închisă Amprentarea cu lingura închisă, prin metoda indirectă, o folosim când implanturile
inserate sunt paralele între ele, sau unghiul de corecţie este unul redus (max 9 - 10 ) Această metodã de amprentare o
recomandăm mai ales în cazul edentaţiilor parţiale şi subtotale. La acest tip de amprentare recomandăm utilizarea
materialelor de amprentare pe bază de silicon. La amprentare vă recomandăm să utilizaţi o lingură de amprentare din
plastic sau lingură individual

Pe cât posibil se va lua o amprentă într-un singur timp.

Etapele de lucru:

 Pregătirea cavităţii bucale pentru amprentare: După descoperirea implantului, timp de o săptămână pacientului i se
va monta un șurub de vindecare, care ajută la formarea corespunzătoare a gingiei periimplantare.Această metodă o
recomandăm mai ales în cazul operației de inserare în doi timpi. În cazul operației într-un singur timp, nu mai
avem nevoie de șurub de vindecare
 Amprentare: După regenerarea gingiei periimplantare (aprox 7-10 zile), se îndepărteazã șurubul de vindecare din
implant, si în loc se fixeaz bontul de amprentare cu lingură închisă

 După ce a făcut priză materialul de amprentã, se îndepărtează portamprenta din cavitatea bucală, iar bonturile de
amprentare se eliberează din implant, unul cate unul. După aceea se repoziționeaza în implanturi șuruburile de
vindecare

 Înainte de turnarea modelului, bonturile de transfer se prind cu șurub de implantul analog, și în această variantă se
reinseră in materialul de amprentă. Aceată manoperă se poate executa atât în cabinet, cât și în laborator

 Amrentarea cu lingura închisă în cazul implanturilor one-stage. Materiale utilizate

25. Metoda de amprentare cu lingura inchisă încazul implanturilor dintr-o piesa chirurgicala (one-stage):

Materialul de amprentătrebuie să fie obligatoriu elastic: siliconi, polieteri sau hidrocoloizi(reversibili sau ireversibili).

26. Metoda de amprentare cu lingura deschisa. Avantaje. Dezavantaje:

Ampretanrea cu ajutorul lingurei deschise la momentul de față reprezintă cea mai răspîndită metodă.

Lingura poate fi una de unică folosință, din plastic cu un spațiu de perforare efectuat in locul implantului introdus.
Utilizarea lingurei individuale este de preferință, mai ales in cazul în care sunt prezente 2 sau mai multe transferuri, cu
toate ca amprentarea în cprezența doa a unui implant pertmite utilizare lingurei standart de unica folosință.

 Inițial, în implant se introduce transferul corespunzător. Dacă numarul transferurilor este 2 sau mai mare, se
recomadă legarea lor împreuna cu ața dentară si acrilat autopolimerizabil pentru prevenirea posibilelor deformări în
mometul inlăturării amprentei din cavitatea bucală
 Ulterior cu ajutorul frezei se creează spațiu în loja unde vorr ieși transferurile. Transferul nu trebuie să se țină la
marginea tăieturii și să se opună inserării usoare în cavitatea bucală. Din această cauză se recomandă perforarea cu
un exces de 5 mm. Pentru fiecare transfer. Lingura se adapează obligatoriu în cavitatea bucală (cu transferurile
aplicate directia aplicări lingurii poate fi îngreunat. Apoi, spatiul de perforare este inchis cu ceară
 Amprentarea se efectuează pri metoda SANDWICH, sau cu material de amprentare monofazic
 În cazul cînd se amprenteaza cu material monofazic poliesteric, toare perforările existente în lojă se acoperă cu
emplastru si suprafața internă se prelucrează cu adeziv
 Ulterior, carpula cu materialul amprentare se introduce in malaxorul autorizat si se aplică pe gingia din jur-
imprejurul transferului. Apoi, se introduce și a distribui materialul amprentar in lingura, avind grija a îl aplica atent,
fara bule
 Lingura se introduce în cavitatea bucală, se poziționează relativ față de locul transferului si aplica. În momentul
aplicării, prin stratul fin de ceară, care acopera spațțiul perforat, se palpează transferul. Dupa finisare apolimerizării
materialului amprentar, suruburile de transfer se eliberează de ceara, si se desșurubează. Lingura amprentara se
îînlătră din cavitatea bucală. Se determină calitatea amprentei , în el se introduc analogul implantului si în așa fel,
amprenta ste transmisa la laborator
 În cazul în care se utilizează tehnica sandwich pentru amprentare, se tapetează doar spațiul perforat cu ceara. Stratul
corijabil de silicon se introduce din malaxor, prin carpula, acoperînd uniform spațiul din jurul colului transferului si
respectiva gingie din jurul implantului. Atunci cind transferuluile sunt poziționate foarte aproape sau retentivități
vizibile între marginea gingivală si transfer, este recomandabil de a acoperi toalmente transferul cu un strat corijabil
si de a umple retentivitațile si matiarl, pentru a exclude, adunarea de boluri de aer si riscul nerefularii materialului în
spațiul creat. Amprentare aulterioare se efectueaza dupa tehnica Sandwich standart

27. Încărcarea imediata a implanturilor dentare. Etapele clinico-tehnice. Avantaje. Dezavantaje:

Succesul restaurărilor protetice pe implanturi dentare este asigurat de elaborarea unui plan de tratament adecvat și de
poziţionarea corectă a implanturilor. Progresele tehnologice respectiv imagistica 3D și utilizarea tehnologiei CAD/CAM au
permis inserţia precisă a implanturilor, fără lambou, cu reducerea timpului de vindecare, discomfortului, tumefacţiei și
durerii determinând creșterea gradului de acceptabilitate a tratamentului de către pacient. Cazul prezentat ilustrează un protocol
de încărcare protetică imediată prin supraproteză pe sistem bară pasivă (Seeger), implanturile fiind inserate printr-o tehnică
chirurgicală minim invazivă cu ajutorul unui ghid chirurgical realizat stereolitografic.
 Etapa protetică clinică și de laborator pentru
confecţionarea supraprotezei.
Secvenţe:
 Preoperator realizarea machetei lucrări protetice mandibulare (laborator) și proba acesteia în cavitatea bucală.
Verificarea îndeplinirii cerinţelor estetice și funcţionale (clinic)
 Confecţionarea portamprentei individuale din acrilat fotopolimerizabil transparent prin duplicarea machetei
(laborator)
 Postoperator montarea transferurilor pe bonturile protetice (clinic)
 Realizarea prin frezaj în portamprenta individuală a lăcașurilor pentru transferuri (clinic)
 Amprenta funcţională (clinic)
 Turnarea modelului (laborator)
 Confecţionarea machetei barei cu ajutorul componentelor calcinabile prefabricate de la Rhein 83, Italia. Pentru
a crea o conexiune pasivă pentru bara susţinută pe implanturi și a corecta micile imperfecţiuni care pot
apărea în timpul amprentării sau în timpul etapelor de laborator s-a utilizat sistemul Seeger de la Rhein83
 Confecţionarea machetei suprastructurii fără duplicare după izolarea machetei barei cu un agent de separare
(Picosep)
 Montarea tijelor și turnarea ambelor structuri metalice în aceeași timp
 Ambalarea, turnarea, dezambalarea și prelucrarea structurilor metalice
 Confecţionarea componentei fizionomice pe scheletul metalic
 Aplicarea barei pe bonturile protetice în cavitatea bucală, inserarea inelelor Seeger și fixarea acesteia prin
înșurubare (clinic)
 Aplicarea supraprotezei, verificarea și ajustarea rapoartelor ocluzale. Etapa protetică de confecţionare a barei,
componentei metalice a protezei și componentei fizionomice nu a durat mai mult de 28 de ore
 Permiţând respectarea protocolului de încărcare protetică imediată

o Indicatii:
 Interes public prezinta pacientul
 Nu migreaza dintii
 Se pastreaza spatiul
 Rezultatul estetic (starea papilei, tesutului osos)
o Contraindicatii:
 Nu s-a facut osteosinteza

28. Încărcarea precoce a implanturilor dentare. Etapele clinico-tehnice. Avantaje. Dezavantaje:

Precoce (de la 2 saptamani pana la o luna):
 Nu-i de dorit pentru cs nu-i format osul

29. Încărcarea intarziata a implanturilor dentare. Etapele clinico-tehnice. Avantaje. Dezavantaje:

Tardiva (dupa 3-6 luni):
 La mandibula

30. Accidente si complicatii ce pot apărea în protezarea pe implante:

Accidente ce apar la montarea bontului protetic:

 Dificultati in descoperirea surubului de vindecare:

Cauzele acestui incident sunt:

 Greseli in identificare a suruburilor de vindecare cauzate de inutilizarea ghidului chirurgical in etapa de

descoperire a implanturilor

 Acoperirea surubului de vindecare cu os de neoformatie

 Imposibilitatea montarii bontului protetic:

Cauzele:

 Mobilitatea implatului prin lipsa integrarii osoase

 Lipsa de paralelism a implanturilor

  Incongruenta dintree implant si bontul protetic ales

 Alteterarea fietului din interiorul din interiorul implantului in timpul manevrelor de introducere in os

 Fracturarea partii filetante a bontului protetic

Mobilitatea implantului si alterarea filetului din interiorul extremitatii cervicale a acestuia neesita din pacate inlocuirea
implantului,iar incongruenta dintre implant si bont se remediaza prin alegerea unui bont protetic adecvat.

Fracturarea partii filetante a bontului protetic in interiorul corpului implantului necesita indepartarea portiunii
fracturare.Daca aceasta indedpartare este posibila se va insera un ou bont.Daca nu este posibila,atunci va trebui
indepartat si implantul.

Accidente ce apar la montarea lucrării protetice definitive:

 Dificultati de montare a lucrarii protetice:

Aceste dificultati sunt cauzate de lipsa de paralelism a implanturilor si a bonturilor protetice.Prevenirea acesei situatii
se realizeaza printr-o interventie chirurgicala corecta de insertie a implanturilor,utilizind chidul chirurgical si sprijinita
de un plan de tratament adecvat situatiei clinice.Bonturileprotetice vor fi alese astfel incit sa pemita realizarea unei
insertii facile a lucrarii,cu retusari minime in laborator si crerea unor rapoarte interarcadice fiziologice.

 Fracturarea surubului de fixare a lucrarii protetice:

Acest accident are loc prin stringerea excesiva sau paraaxiala a suruburilor destinate agregarii restauratorii protetice
definitive.Majoritaqtea suruburilor de fixare se string cu o forta de 30-35 Ncm.

Complicațiile:

Mobilizarea implantului.Cauzele :
 Incarcarea protetica prematura a implantului
 Realizarea incorecta a integrarii epitelio-conjuctive
 Pozitionarea implantului intr-o zona cu elasticitate mandibulara marita
 Restaurari protetice provizorii sau ddefinitive incorecte
 Realizarea unei ocluzii nefiziologice
 Prezenta bruxismului
 Igiena locala deficitara
Principala cauza de mobilizare tardiva a implantului o constituie transmiterea nefiziologic a fortelor asupra acestuia
(forte paraaxiale).
Complicatiile data de trauma ocluzala pot fi ameliorate si prin inlocuirea ceramicilor dure cu rasini compozite si aliaje
nobile,precum si prin realizarea unui design ocluzal adevat ,cu moroflogie atenuata si suprafetele ocluzale ingustate in
sens vestibulo-oral.
Fractura implantului si a bontului protetic:
Cauza o constituie directia si intensitatea nefiziologica a fortelor ce se transmit asupra implanturilor.
Desurubarea bontului protetic,fracturarea sau desurubarea surubului de fixare a restaurarii protetice agregate
prin insurubare:
Aceste complicatii reprezinta consecinta transmiterii nefiziologice a fortelor asupra complexului implantar.
 Transmiterea nefiziologica a fortelor este influentata la rindul ei de urmatorii factori :
 Insertia implanturilor intr-o topografie inadecvata si intr-un ax dde insertie nefavorabil
 Conceperea gresita a planului de tratament
 Greseli de executie ale lucrarii protetice ce duc absenta pasivitatii insertiei restaurarii si la o refaccere ocluzala
inadevata
Infectiile periimplantare:
Ţesuturile care vin în contact cu un implant dentar sunt reprezentate de gingia periimplantară şi osul periimplantar.
Infecţiile periimplantare apar de obicei după aplicarea pe implanturi a restaurării protetice, dar pot apărea şi consecutiv
expunerii implantului în cavitatea bucală prin dehiscenţa mucoperiostului şi vizualizarea şuruburilor de acoperire. În
funcţie de stadiul afecţiunii, procesul infecţios periimplantar poate cuprinde iniţial doar ţesuturile moi periimplantare
(mucozită), pentru ca apoi să se extindă şi la nivelul ţesutului osos (periimplantită).Patogenitatea crescută a acestor
infecţii este dată de particularităţile morfologice ale ţesuturilor periimplantare, particularităţi legate de compoziţia
ţesutului conjunctiv, dispoziţia fibrelor de colagen şi vascularizaţia locală. Manşonul gingival periimplantar este
format dintr-un epiteliu cu grosimea de 2 mm, ataşat direct la suprafaţa implantului prin intermediul
hemidesmozomilor şi un ţesut conjunctiv subiacent, cu lăţimea de 1-1.5 mm. Din cauza absenţei cementului radicular,
fibrele de colagen se orientează paralel cu suprafaţa implantului, inserându-se parţial în periostul osului alveolar,
realizând astfel o legătură mai slabă cu implantul, faţă de cea realizată cu un dinte natural, prin intermediul
parodonţiului. De asemenea, ţesutul conjuntiv periimplantar este bogat în fibroblaşti şi mai sărac în celule comparativ
cu cel din jurul unui dinte natural, iar rata de înlocuire celulară va fi mai lentă. În sfârşit, absenţa parodonţiului
marginal în cazul implanturilor face ca aportul sangvin să fie realizat doar prin vasele supraperiostale. Toate aceste
caracteristici fac ca acest ţesut moale periimplantar să se asemene cu un ţesut fibros cicatriceal, cu vascularizaţie
deficitară şi o capacitate de apărare redusă.