1.Caracteristica sistemelor implantare.Părțile componente.

Am caracterizat sistemul implantar de generația II.

Implant dentar
endoosos

Componente Componente
chirurgicale protetice

1.implantul clinice De laborator

propriuzis
2.surubul de
1.transferul
acoperire Analogul
3.conformator 2.bontul implantulu
ul de gingie protetic

3.restaurarea
protetica

I. Componentele chirurgicale

Corpul implantului- porțiunea endoosoasă destinată înserării în os și definit ca “rădăcina

dintelui” constituit din spirecare participă la stabilitatea primară a implantului.
a)Colul implantului- sau mai este numit și creastă, acea porțiune pe care se fixează partea
protetică, zona bontului protetic are o platfomră care oferă rezistență fizică forțelorocluzale
axiale. La fel are și o particularitate antirotativă care poate fi internă sau externă( hexul)
b)Apexul implantului- partea apicală care poate fi agresivă sau nu pentru autoînfiletare.

Șurubul de acoperire
Un șurub cu capac, care se plasează în extremitatea orală a implantului de stadiul II pentrua
preveni invazia epitelială sau osoasă pe parcursul osteointegrării.

Conformatorul de gingie
Dispozitiv metalic de forme diferite ( cilindru, con) prevăzut cu șurub. Se aplică imediat după
inserarea implantului sau în locul șurubului de acoperire având scop formarea inelului
periimplantar.
 II. Componentele protetice

Bontul protetic- porțiunea prevăzută ca sprijin și suprafață de retenție pentru

elementele de agregare a construcției protetice. Se montează în schimbul
conformatorului de gingie. În funcțeie de metoda de fixare a lucrării protetice au
diferite forme dar și în dependeță de unghiul de inserare a implantului.
Restaurarea protetică- porțiunea restauratorie a coroanelor denare fiind
confecționate din diversemateriale: acrilice, metalice, metaloacrilice, metaloceramice,
ceramic, zirconium
Transferul- element care se montează în implant în locul conformatorului de gingie
cu ajutorul căruia se ia amprenta și aceasta rămîneneapărat în masa amprentară.

III.Componentele protetice de laborator

Analogul implantului- este realizat sub forma unui implant rădăcină, care prezintă
conexiunea implantară identică cu ea a implantului. După amprentare analogul
implantului se atașeazăla transfer și după turnarea modelului va fi inclus în ghips
exact cu situația implantului în os ca direcție de implantare, poziție și profunzime față
de nivelul festonului gingival.
2. Tipuri de osteointegrare:
Osteointegrare
Osteoconservare
Integrare periostală

3. Starea funcțopnală a implantului după Mir Gazizov

1.0- implantul este imobil sau mobil în limite fiziologice, pungiparodontale absente
0.75- mobilitate temporară de gradul I-II, pungi parodontale absente
0.5-mobilitate constantă de gradul I-II, prezența pungii parodontale
0.25-mobilitate gradul III, prezența unei pungi parodontale adînci
0.0-repingerea implantului

4. Particularitățilerestabilirii planului ocluzal in tratamentul implanto-protetic( contactele

ocluzale, designul ocluzal)

Conceptul ocluzal in protetica implantologica are doua obiective majore :

1 Asigurarea integrarii restaurarii protetice in functionalitatea ADM-ului

2 Controlul fortelor generate la interfata os-implant

Pentru indepliniorea acestor obiective este nevoie de realizarea corecta a :

Designul protetic si a schemei ocluzale

Suprastructurii în laboratorul de tehnică dentară

Designul protetic si a schemei ocluzale trebuie sa fie apropiat de cel al dintilor

naturali cu o anatomie funtionala in concordanta cu ghidajul cuspidian si cu
structurile articulare , in ceea ce priveste schema ocluzala se verifica distributia
fortelor functionale si a intensitatii contactelor dento-dentare in PIM care se
realizeaza in 2 etape : 1—presupune echilibrarea ocluzala a protezelor pe implante cu
ajutorul hirtiei de articulatie foarte fine sub presiune ocluzala minima , contactele
trebuie sa existe insa să fie mai putin accentuate comparativ cu cele de la nielul
dintilor naturali , asigurindu-se astefel o echilibrare a distributiei fortelor ocluzale
intre dintii naturali si implante, 2—verificarea ghidajelor existente tot cu ajutorul unei
hirtii de articulatie si ajustare lor in vederea asigurarii unei relatii de echilibru intre
restaurarea pe implante si restul dintilor .