ELABORAREA NR.

1 IMPLANTOLOGIE
Tema: Instrumentar şi dispozitivele utilizate în implantologia orală. Fișa medicală a pacientului purtător
de implanturi. Prezentarea tipurilor de implanturi și părților componente.
1. Caracterizați cerințele față de cabinetul de chirurgie/implantologie orală.
• Cabinetul chirurgical trebuie amplasat la ultimul etaj, să corespundă normelor igieno-sanitare și de protecție a
muncii, tehnicii de securitate, etc.
• Un spațiu de bază a cabinetului stomatologic: 14 m² pentru un fotoliu și câte 10 m2 pentru fiecare utilaj
suplimentar;
• Înălțimea tavanelor nu mai mică de 3 m.
• Suprafaţa pereţilor şi tavanelor trebuie să fie netedă, uşor accesibilă pentru dereticare umedă şi rezistentă la
prelucrarea cu detergenţi şi produse dezinfectante.
• Tavanul și pereții – acoperiți cu vopsea lavabilă (pastă de silicat/ulei);
• Podeaua – tapetată cu linoleum, pardosită cu gresie; rezistentă la roţile scaunelor medicului şi asistentei.
• Locurile unde vor fi instalate lavoare şi alte obiecte sau utilaje care, pot umezi pereţii, vor fi finisate cu
materiale hidrorezistente
• Se vor prevedea lavoare cu robinete ce pot fi deschise cu piciorul, cotul mîinii sau cu fotoelement, echipate cu
dozatoare de săpun lichid, soluţii antiseptice şi şerveţele de unică folosinţă.
• Secțiile sau cabinetele trebuie asigurate cu apeduct, canalizare şi apă caldă centralizată.
• Trebuie asigurat un sistem de rezervă cu aprovizionare de apă în cazul unor lucrări pe sistemele centralizate.
La fel trebuie asigurată o sursă de curect electric centralizat cât și o sursă autonomă în caz de pane de curent.
• Trebuie sa fie prezente containerele speciale pentru plasarea corecta a deșeurilor în dependență de natura
acestora (deșeuri biologice, ace, seringi, intrumente de unică folosință)
• Ventilaţia:
- Naturală – prin ferestre sau geamuri de ventilaţie;
- Artificială – sisteme specializate de ventilare;
• Aerisirea prin oberlihturi, geamuri, tratarea cu radiaţii ultraviolete şi autocontrolul indicilor microbiologici ai
aerului şi de pe obiecte se vor face după un program stabilit.
• Asigurarea unui microclimat termic corespunzător (de 22-24 ºC în cabinete, 18-20 ºC în săli de aşteptare).
• Umiditatea relativă a aerului nu va depăşi 60%.
• Lumina trebuie să nu aibă tentă gălbuie, să cadă din lateral, oblic, paralel cu unitul dentar, iar lămpile să fie
fixe, cu suprafeţe uşor de curăţat.
• În funcţie de zonele de lucru intensitatea luminii diferă: zona operatorie 8000-15000 lux, zona unitului dentar
1000-2000 lux, iluminarea generală a cabinetului 500-1000 lux
• Iluminarea generală a cabinetului compusă din lumina artificială şi naturală.
• Iluminarea naturală: orientarea nordică a ferestrelor și fotoliul orientat spre geam.
• Iluminarea artificială să fie asigurată din două surse:
- pentru cabinet – mai difuză;
- pentru câmpurile operatorii – mai puternică.
Cromatica trebuie să aibă efect pozitiv asupra psihicului, să îmbunătăţească percepţia şi să diminueze oboseala şi
efectele negative ale factorilor de stres.
• În sala de aşteptare sunt de preferat culorile calde, pe holuri cele deschise, iar în cabinet culorile neutre.
• Se va evita orice culoare sau material reflectorizant.
2. Enumărați lista instrumentarului necesar pentru intervenția de implantare dentară.
Instrumentar clasic: bisturiu, decolator, departator, elevator, chiureta, foarfeca, sonda, fir de sutura, comprese
sterile, ac, port-ac.
Instrumentar specific:
- Trusa instrumentar propriu fiecarui sistem de implante;
- Freze speciale pentru forarea palatului osos, caracteristic fiecărui tip de implant;
- Dispozitiv indicator de papalelism;
- Cheie dinamometrica și port-cheie;
- Port implant;
- Stâlpi analogi;
- Șuruburi de acoperire (formatorul de gingie);
- Fiziodispenser;
- Micromotoare chirurgicale la care se adapteaza piesa de mână dreapta și contraunghi;
- Piesa contraunghi special autoclavabilă.
3. Descrieți rolul și modul de utilizare a fiziodispenserului.
Fiziodispenser - este un dispozitiv conceput pentru interventii chirurgicale de implantologie care permite
incorporarea implanturilor in os. Se mai numeste si motor de implantologie.
Fiziodispenserele sunt compuse din:
- consola (sau unitatea) - permite modificarea parametrilor in timpul utilizarii, cum ar fi viteza de rotatie sau
cupling-ul (torque).
Sunt aparate care vin cu programe presetate dar si aparate care permit memorarea mai multor tipuri de
parametri in functie de tipul de implant utilizat.
- pedala cu comenzi - are in general functia sa usureze manevrabilitatea aparatului si modificarea functiilor in
timpul utilizarii.
Acestea pot fi:
* pedale conectate cu fir;
* pedale care sunt fara fir - ofera o libertate foarte mare utilizatorului in timpul lucrului
- micromotor electric cu rulmenti metalici sau ceramici, cu fibra sau fara fibra.
Este dovedit ca viata rulmentilor ceramici este una mult mai lunga fata de a celor metalici.
- piesa contraunghi (se conecteaza la micro motor) cu lumina sau fara lumina.
- linia de irigare dedicata sau compatibila cu tipul de aparat detinut
- cleme de prindere linie de irigare
Parametrii generali:
- viteza de rotatie pe care aparatul o permite. O plaja ideala este de la 0 la 50000 rpm (rotatii pe minut)
- cuplul motor maxim, care trebuie sa fie intre 5,0 si 80 Ncm (Newton centimeter)
4. Regimurile de profilaxie trebuie respectate la pacienții cu intervenții de implantare dentară.
- Asanarea cavitatii bucale
5. Măsurile necesare în pregătirea medicului către intervenția de implantare dentară.
6. Clasificați tipurile implanturilor reieșind din numărul componentelor pe care le prezintă.
- Monolite ( dintr-o bucată, one piece) - de stadiul I;
- Demontabile ( din 2 bucăți, two piece) – de stadiul II.
7. Caracterizați tipurile de implanturi utilizate în impantologia orală modernă.
Implantele dentare endoosoase sunt materiale aloplastice care se insera ̆ în creasta osoasă reziduală prin
metode chirurgicale cu scopul de a deveni o infrastructură protetică în refacerea morfologică şi funcţională a
dintelui lipsă.
 implantul
prorpiu-zis

componente şurubul de
chirurgicale acoperire

conformatorul
de gingie

Implant dentar
transferul
endoosos

clinice bontul protetic

componente restaurarea
protetice protetică

analogul
de laborator
implantului

Componentele chirurgicale:
Corpul implantului - porţiunea endoosoasă destinată inserării în
os şi definită ca „rădăcina dintelui”. Este prevăzut cu spire de înfiletare
care participă la stabilitatea primară a implantului, forma şi pasul
acestora fiind destul de variate.
Colul implantului – Creasta sau colul implantului este porțiunea
responsabilă pentru fixarea părții protetice atât în implanturile dintr-o
singură bucată cât și în cele din două bucăți. Zona abutmentului are o
platformă ce oferă rezistență fizică forțelor ocluzale axiale. De
asemenea, există și o particularitate anti-rotativă care fie că este inclusă în
platformă (hexagon extern), fie că este extinsă în interiorul implantului
(hexagon intern, con, octagon).
Apexul implantului – partea apicală a implantului care poate fi
rotungită neagresivă şi agresivă prevăzută pentru autoînfiletare.
Șurubul de acoperire sau opercul (cover screw) - reprezintă
un şurub cu capac, care se plasează în extremitatea orală a implantului
de stadiul II pentru a preveni invazia epitelială sau osoasă pe parcursul osteointegrării. [3]
Conformatorul de gingie (healing cap) – un dispozitiv metalic transgingival de formă cilindrică sau
conică, prevăzut cu şurub. Diametrul variază în funcţie de diametrul implantului, iar lungimea în funcţie de
grosimea mucoperiostului. Se aplică imediat după inserarea implanturilor sau în locul şurubului de acoperire
având ca scop formarea inelului periimplantar.
8. Caracterizați avantajele implanturilor tip șurub comparativ cu implanturile tip lamă, subperiostale.
1. Implantul dentar in osul maxilarului sau intraosos (endosteal ori endosseous) (tip șurub)
Implantul in osul maxilarului este cea mai comuna tehnica folosita in implanturile dentare. Acestea sunt
amplasate chirurgical direct in os pentru a inlocui radacina a unuia sau a mai multor dinti lipsa, sustinand
coroana, puntea sau proteza dentara. In acest caz se pot folosi implanturi de diferite forme de radacina, de la
cele late la fome de placa, si inserate printr-o procedura sau doua.

2. Implantul dentar pe osul maxilarului sau subperiostal

Acest tip de implant se realizeaza prin plasarea unui cadru de metal plat pe partea de sus a maxilarului, dar mai
jos de tesutul gingival. Implantul dentar pe os este folosit atunci cand nu exista o latime sau o inaltime
suficienta in osul maxilar. Maxilarul care are o dimensiune redusa nu poate sustine implantul in os.
Implantul dentar pe os este mai scump comparativ cu implantul in os, deoarece trebuie facut la comanda pentru
fiecare pacient in parte. Amplasarea acestui tip de implant se va realiza printr-o "singura interventie
chirurgicala" cu ajutorul tehnicii moderne. In caz contrar, procedeul se va efectua in doua etape; unul expune
maxilarul la laser si trimite datele la laborator si apoi, inserarea implantului.
3. Implantul dentar (forma de) lamă
Acest tip de implant dentar este cunoscut ca un implant de forma unei plăci si este mai putin folosit. Este utilizat
atunci cand osul maxilarului este prea ingust pentru implantul de tip radacina si zona nu este adecvata pentru o
grefa osoasa.
Implantul in forma de placa este dintr-un metal patrat lung si plat cu una sau doua colturi pe o parte.
Implanturile in forma de placa sunt amplasate chirurgical in mod vertical in maxilarul ingust si cu fata colturilor
in gura, furnizand astfel o ancora pentru restaurare.
9. Numiți materialele și aliajele din care sunt confecționate implanturile dentare endoosoase.
1. Titanul si aliajele lui;
2. Mase caramice ( zirconiu);
3. Polimeri
1. Titanul - în implantologie se utilizează titanul nealiat, cu o puritate de aproximativ 99,75% şi un conţinut de
fier de maxim 0,5% (de obicei sub 0,1%). Titanul nealiat sau faza α a titanului prezintă, conform DIN 17 850
(Institutul German pentru Standarde) patru grade de puritate. Compoziţia chimică a acestor grade de titan
nealiat, respectiv procentul impurităţilor specifice, este reprezentată în tabelul 2.

În scopul îmbunătăţirii proprietăţilor mecanice, au fost încercate şi diferite aliaje ale titanului, cum sunt:
- Ti6Al4V
- Ti6Al7Nb
- Ti30Ta
- Ti5Al2.5Fe
- NiTi (aliaj cu memorie)
2. Mase ceramice:
- Ceramica pe bază de oxid de aluminiu - se deosebeşte esenţial de metale. Astfel, implanturile din ceramică
aluminoasă au o duritate extrem de crescută, care permite o eventuală prelucrare doar cu instrumente
diamantate, sub jet de apă, şi o rezistenţă la compresiune cu mult peste cea a implanturilor metalice.
- Implanturile endoosoase din ceramică pe bază de ZrO2 (TCS) - sunt tije din oxid de zirconiu ce pot fi
incluse în categoria implanturilor de stabilizare endoosoasă. Au o rezistenţă mecanică corespunzătoare şi o
biocompatibilitate recunoscută. Tijele se inseră proximal, în raport cu dinţii naturali. O contribuţie însemnată în
acest domeniu a avut-o prof. Sandhaus. Ceramicile aluminoase şi cele pe bază de oxid de zirconiu produc
osteogeneză de contact, deci în jurul implantului se va depune os lamelar, rezistent din punct de vedere
mecanic.