Agenți de adeziune și tehnici de cimentare

Agenții de adeziune sunt folosiți pentru a asigura stabilitatea protezelor fixe pe toată durata lor.
Acești agenți pot fi temporari sau definitivi.

Cimentarea provizorie

În diferite ocazii, este recomandată cimentarea provizorie a unei restaurări protetice pentru ca
pacientul și practicianul să poată aprecia aspectul și funcționalitatea ei pe o perioadă mai lungă decât o
singură vizită. Însă, aceste cimentări provizorii ar trebui realizate cu grijă.

Cimentarea provizorie nu trebuie să se realizeze decât dacă pacientului îi sunt date instrucțiuni
clare despre obiectivele procedurii și despre importanța întoarcerii rapide în cazul în care o coroană se
desprinde.

Cimentarea definitivă

Restaurări metalice

Alegerea neglijentă a cimenturilor poate duce la adaptare marginală inadecvată și ocluzie

deficitară și poate rezulta în ablația lucrării si refacerea ei. Alegerea cimentului depinde de mai întâi de
tipul restaurării – coroană convențională sau restaurare ce se cimentează adeziv, cum ar fi un inlay
ceramic sau o FPF cu adeziune pe bază de rășini.

Rășinile adezive sunt necesare pentru anumite restaurări, dar dacă nu sunt folosite formulele
mai noi auto-adezive, tehnicile de adeziune sunt sensibile și greu de realizat; de asemenea, informațiile
pe termen lung ce justifică folosirea lor cu coroane convenționale turnate sunt limitate.

Cimenturile dentare

Majoritatea agenților de adeziune folosiți în mod tradițional pentru restaurările turnate sunt
cimenturi dentare . Aceștia conțin un acid combinat cu o bază de oxid de metal pentru a forma un
ciment pe bază de sare și apă. Mecanismul de priză rezultă din legarea particulelor de pudra inactive cu
o matrice de sare pentru a întări masa.

Cimentul fosfat de zinc

Cimentul tradițional fosfat de zinc încă este folosit pentru restaurări turnate. El are rezistență
adecvată, o grosime de aproximativ 25 microni (care este în limitele de toleranță necesare pentru a
realiza restaurări turnate) și un timp de lucru rezonabil. După priză, excesul de material poate fi ușor
îndepărtat cu o sondă ascuțită.

Efectele toxice ale fosfatului de zinc, sau mai exact al acidului fosforic, sunt bine documentate.
Însă, succesul folosirii acestui ciment pe parcursul a multor ani sugerează că efectul asupra pulpei
dentare este clinic acceptată atâta timp când se iau precauții normale și șlefuirea nu se face prea
aproape de pulpă.
Ciment policarboxilat de zinc

Un avantaj al policarboxilatului de zinc este biocompatibilitatea sa relativă, ce poate rezulta din

faptul că molecula de acid poliacrilic este mare și astfel ea nu penetrează tubulii dentinari. Cimentul
policarboxilat de zinc prezintă o adeziune specifică la structura dentară pentru că el chelează calciul
(deși nu prezintă adeziune la aliajul de aur).

În cadrul testelor clinice, policarboxilatul a avut rezultate la fel de bune sau chiar mai bune decât
fosfatul de zinc. Prin fabricarea cimenturilor, inclusiv a policarboxilatului, sub formă de capsule,
producătorii pot reduce problemele ce apar datorită variabilelor de amestec.

Timpul de lucru al policarboxilatului este mult mai scurt decât cel al fosfatului de zinc (2.5
minute comparativ cu 5 minute). Acest lucru poate provoca probleme când avem de cimentat mai multe
unități. Policarboxilatul de zinc rezidual este mai dificil de îndepărtat decât fosfatul de zinc și există date
precum că policarboxilatul asigură o retenție coronară inferioară fosfatului de zinc. Astfel că ar trebui ca
alegerea sa să se facă doar în cazul coroanele cu retenție bună și o formă de rezistență pentru care se
dorește o iritație pulpară minimă, de exemplu în cazul copiilor cu camere largi. Datorită interacțiunii
chimice dintre policarboxilatl de zinc și titanul, este contraindicat la cimentarea coroanelor pe
implanturile cu bonturi din titan.

Cimentul glass ionomer

CIS prezintă adeziune la smalț și dentină și prezintă o biocompatibilitate bună. Pe lângă acestea,
deoarece eliberează fluor, poate avea afect anticariogen, deși acest lucru nu a fost documentat clinic.
Cimentul întărit este oarecum translucent, ceea ce reprezintă un avantaj atunci când este folosit la
marginea vestibulară ceramic.

Proprietățile mecanice al CIS sunt în general superioare fosfatului de zinc și policarboxilatului de

zinc . Un dezavantaj ar fi că în timpul prizei, CIS este foarte susceptibil la umiditate și ar trebui protejat
cu o folie sau un strat de rășină, sau o bandă de ciment ar trebui lăsată neatinsă timp de 10 minute.

Efectele secundare cum ar fi sensibilitatea postoperatorie ce se credea că este rezultatul unei

lipse de biocompatibilitate, este de fapt rezultatul unei deshidratări sau unei contaminări bacteriene mai
degrabă decât iritare dată de ciment. Informațiile cum că CIS cauzează mai des sensibilitate
postoperatorie nu au putut fi replicate în testele clinice. Dacă sensibilitatea după cimentare devine o
problemă, practicienii ar trebui să își evalueze cu grijă tehnica de lucru, având grijă în special să evite
deshidratarea suprafața dentinei preparate. S-a relatat că CIS modificate cu rășini sau rășinile auto-
adezive provoacă mai puțină sensibilitate postoperatorie. Folosirea CIS în practica generală a fost
favorabilă; de asemenea, orice reducere a carioactivității ce poate fi anticipată de către cantitatea de
fluor nu a fost demonstrată de testele clinice.

Ciment oxid de zinc eugenol cu sau fără acid etoxibenzioc

Cimentul ZOE armat este foarte biocompatibil și asigură o închidere foarte bună. Totuși
proprietățile sale fizice sunt în general inferioare altor cimenturi, ceea ce limitează utilizarea sa. În ceea
ce privește rezistența sa compresivă, solubilitatea și grosimea filmului, alt ciment (ex fosfat de zinc) ar
trebui folosit. Acidul etoxibenzoic (EBA) înlocuiește o porțiune din eugenol în cimentul ZOE
convențional; deși modificarea îmbunătățește rezistența sa compresivă fără să îi afecteze rezistența la
deformare; cimentul ar trebui să fie folosit doar în restaurări cu o formă de retenție bună unde se pune
accent doar pe biocompatibilitate și protecție pulpară. Cimentul EBA are un timp de lucru relativ scurt și
excesul de material este dificil de îndepărtat.

CIS modificate cu rășini

Aceste materiale sunt puțin susceptibile la expunerea timpurie la umezeală decât CIS și sunt
momentan cele mai populare materiale în practica generală. De asemenea, sensibilitatea după
cimentare este minimă. Ele prezintă o rezistență superioară cimenturilor convenționale; valorile de
rezistență sunt asemănătoare cu cele ale cimenturilor pe bază de rășini.

Cimenturile pe bază de rășini

Cimenturile rășinice cu proprietăți adezive (capabile să adere chimic de dentină) sunt

disponibile. Adeziunea este de obicei realizată cu ajutorul fosfonaților organici, hidroxidului metaacrilat
(HEMA) sau anhidra 4-metaacriloxietil trimetilic (4-META). Aceste îmbunătățiri și lipsa lor de
solubilitate au restabilit interesul de a folosi cimenturile rășinice, în special sistemele self-etch pentru
coroane și proteze fixe parțiale . Cimenturile rășinice sunt mai puțin biocompatibile decât CIS, în special
dacă nu sunt polimerizate complet. S-a demonstrat că rășinile auto-adezive au rata cea mai mică de
sensibilitate post-cimentare.

Alegerea cimentului

Cimentul ideal are un timp de lucru lung, are adeziune bună atât la structurile dentare, cât și la
materialele de restaurare, asigură o închidere bună, nu este toxic pentru pulpă, are rezistență
corespunzătoare, se poate pune în straturi subțiri, are vâscozitate și solubilitate scăzute, perezită timpi
de lucru și de priză buni. În plus, orice exces poate fi ușor îndepărtat.

Cimentul fosfat de zinc

Fosfatul de zinc rămâne o alegere bună pentru cimentarea lucrărilor pe dinți șlefuiți
conservator. Amestecarea progresivă este necesară deoarece căldura exotermică rezultată în urma
reacției chimice ar putea cauza priza prea rapidă a cimentului. Se pot folosi lacuri în cavitate pentru a
proteja pulpa dentară de iritația acidului fosforic și se pare că are efect foarte mic asupra retenției
lucrării cimentate. Mai mult, coroanele cimentate cu fosfat de zinc prezintă o rezistență crescută la
descimentări la preparații cărora le lipsește forma de rezistență.

Cimentul policarboxilat de zinc

Acest ciment este recomandat pe preparații retentive când este foarte importantă o iritare
minimă a pulpei dentare (ex la copii cu camera pulpară mare)

Cimentul glass ionomer

CIS a devenit cimentul popular pentru cimentarea lucrărilor turnate. Are proprietăți de lucru
bune și este mai translucent decât fosfatul de zinc. Materialul face priză mai repede decât fosfatul de
zinc și se amestecă ușor.
CIS modificate cu rășini

Momentan sunt cele mai populare cimenturi și au solubilitate scăzută, adeziune și rate scăzute
de microinfiltrații. Popularitatea acestor materiale rezultă în principal datorită sensibilității reduse post
cimentare.

Rășinile adezive

Ele sunt indicate pentru restaurările total ceramice, precum și cele din compozit realizate în
laborator. Rășinile adezive pot fi indicate când o lucrare a fost descimentată datorită lipsei de retenție și
rășinile sunt recomandate pentru lucrările total ceramice.

Sistemele self-etch au devinit din ce în ce mai populare deoarce combină simplicitatea

cimenturilor tradiționale cu solubilitatea redusă a rășinilor adezive tradiționale. Pacienții par să aibă cea
mai mică rată de sensibiliate post cimentare când se folosesc cimenturi rășinice self-etch. Prezintă de
asemenea o adeziune bună la dentină, care nu esre afectată de depozitarea de până la 2 ani sau de ciclul
de încărcare mecanică.

Prepararea restaurării și a suprafeței dentare pentru cimentare

Performanța tuturor cimenturilor scade dacă materialul este contaminat cu apă, sânge sau
salivă. Astfel că, restaurarea și dintele trebuie să fie bine curățate și uscate după evaluarea procedurii,
deși o uscare excesivă a dintelui trebuie evitată pentru a preveni afectarea odontoblaștilor. Restaurările
turnate se prepară cel mai bine prin abraziunea suprafeței interne cu jet de aer cu particule de aluminiu
de 50 microni. Acest lucru trebuie făcut cu grijă pentru a evita abraziune suprafețelor lucioase sau a
marginilor.

Înainte ca cimentul selectat să fie amestecat, zona de cimentat trebuie izolată și dintele trebuie
curățat și uscat. Însă dintele nu trebuie uscat excesiv; această uscare excesivă duce la sensibilitae
postoperatorie.

Cimenturile adezive rășinice

Ele se găsesc într-o varietate mare de formule. Ele pot fi împărțite în funcție de metode de
polimerizare (chimică, fotopolimerizare sau duală), în funcție de prezența mecanismelor de adeziune la
dentină și în funcție de conținutul sau absența acidului. Un sistem cu polimerizare chimică este
recomandat restaurărilor metalice, în timp cele cu polimerizare duală sau foto sunt recomandate
restaurărilor ceramice. Rășinile formulte pentru cimentarea lucrărilor turnate convenționale trebuie să
aibă o grosime a stratului de cimentat mai mică decât a materialelor folosite pentru ceramică sau
brackets ortodontici. Însă, acest lucru poate fi obținut cu sacrificiul conținutului de particule și va afecta
alte proprietăți cum ar fi contracția de polimerizare.

Procedura de cimentare pentru fațete ceramice sau inlay

Aceste restaurări se bazează pe adeziunea rășinilor pentru retenție și rezistenșă . Pașii cimentării sunt
esențiali pentru succesul restaurării; o folosire neglijentă a cimentului poate afecta ireversibil
longevitatea restaurării. Adeziunea se obține prin următorii pași:

1. Aplicarea de acid hidrofluoric pe suprafața internă a lucrării

2. Se aplică silan pe materialul ceramic

3. SE aplică acid fosforic pe smalț

4. Se aplică bonding pe smalț și silan

5. se inseră restaurarea cu un ciment rășinic

Alegerea cimentului rășinic

Cimenturile rășinice se găsesc într-o varietate de formule. Pentru fațete, se poate folosi un
material fotopolimerizabil. Pentru inlay este de preferat cu autopolimerizabil pentru a asigura
polimerizarea maximă a rășinii în zonele proximale mai puțin accesibile. În testele clinice, lucrările
cimentate cu materiale autopolimerizabile au avut rezultate mai bune decât cele cimentate cu materiale
duale.