Sunteți pe pagina 1din 13

Obiectivele tratamentului interceptiv.

Indicatii catre utilizare.

Studenta: Plesca Tatiana


Grupa: S1803
In timpul creșterii și dezvoltării somatice a copilului se produc numeroase
modificări și la nivelul aparatului dento-maxilar.
Maxilarele își măresc volumul, astfel adaptându-se pentru erupția
ulterioară a dinților. Erupția dentară constă din două mari etape.
In prima dintre ele, dinții temporari, douăzeci la număr, vor
ocupa spațiul de la nivelul arcadelor dentare, asigurând
funcțiile sistemului stomatognat. Această etapă durează de la
vârsta de 6 luni până la 30 de luni.
In a doua etapă, dinții temporari
vor fi înlocuiți de către cei
permanenți. Având în vedere
complexitatea acestor fenomene
care se desfășoară la nivelul
cavității orale, există adesea
riscul de a apărea neconcordanțe
între vârsta eruptivă și gradul de
dezvoltare al oaselor maxilare,
soldându-se cu anomalii dento-
maxilare.
Ortodonția interceptiva are ca obiective surprinderea unor
anomalii dento-maxilare într-o fază cât mai precoce, de preferat
chiar faza de debut . Diagnosticul precoce și eliminarea factorilor
nocivi care interferează cu cresterea si dezvoltarea aparatului
dento-maxilar ajută la asigurarea condițiilor pentru o evoluție
favorabilă.
Un rol deosebit în interceptarea anomaliilor dento-maxilare în
stadii precoce îl au părinții, prin prezentarea la
controalele stomatologice.
Obiective:

 depistarea dezechilibrelor scheletale minore, îndepărtarea agenţilor


determinanţi, asigurarea condiţiilor optime de dezvoltare şi menţinere
 a relaţiilor normale, dimensional şi direcţional, între bazele
maxilarelor
şi baza caniului:
 depistarea dereglărilor în perioada de exfoliere a dinţilor temporari
şi de erupţie a dinţilor permanenţi;
 depistarea dezechilibrelor ocluzo-articulare şi reechilibrarea ocluziei;
tratamentul obiceiurilor vicioase şi reechilibrarea funcţiilor.
Tratamentul interceptiv

Are ca scop eliminarea factorilor ce au dus la apariția anomaliilor


dento-maxilare, să reducă la minim sau chiar să se excludă efectele
acestora asupra creșterii sănătoase.

Avantajul terapiei interceptive este:


Reducerea frecvenței anomaliilor dento-maxilare – debutarea
tratamentului în stadii cât mai precoce reduce riscul de evoluție
nefavorabilă pe viitor. Astfel, dezvoltarea va fi modelată în funcție de
cerintele functionale unui aparat dento-maxilar.
Situaţiile care trebuie rezolvate in perioada dentaţiei temporare sunt
următoarele:
ocluziile încrucişate şi ocluziile inverse frontale;
pierderea precoce a dinţilor temporari cu închiderea spaţiului;
persistenţa incisivilor temporari, care interferează cu erupţia
normală a permanenţilor;
dinţii în malpoziţie care induc tipare greşite ale închiderii
mandibulei;
toate obiceiurile care provoacă funcţii anormale sau perturbă
dezvoltarea.
Obținerea rezultatelor într-un timp mai scurt

Pentru a corecta o anomalie la adultul tânăr este nevoie de mai


multe resurse.
Astfel, oasele și-au oprit deja creșterea și singurul mod în care se
mai poate interveni la nivelul acestora este cel chirurgical. In etapa
de creștere osoasă, însă, osul este mai elastic iar modificările se pot
face fără intervenția medicului chirurg.
Estetica favorabilă – copiii suferă dacă aspectul lor nu este plăcut, în
special în adolescență. Odată cu înaintarea în vârstă ei devin tot mai
deschiși la ideea de a purta aparat ortodontic. Asigurarea unei creșteri
armoniase a maxilarelor fără a recurge la extracții este efectuata de
medicii stomatologi care luptă continuu împotriva cariilor și pentru
menținerea pe arcadă a dinților un timp cât mai îndelungat.
Tocmai de aceea, există mereu reticențe în a extrage un dinte sănătos,
mai ales că anomalia putea să fie prevenită cu un abord terapeutic în
copilărie.
Mijloace terapeutice mai simple – un tratament ortodontic
prin aparate mobilizabile înseamnă o simplificare a
proceselor de corectare a anomaliilor dento-maxilare în
viitor.
Din punct de vedere financiar, de asemenea, pentru părinți
este o ușurare. Pentru pacientul devenit adolescent, este un
plus de încredere și o dorință de a continua tratamentul
având deja rezultatele terapiei anterioare.
Majoritatea tratamentelor interceptive se practică in
dentaţia temporară, motiv pentru care ortodonţia
interceptivă este inclusă de majoritatea autorilor în
pedodontie. Intervenţia in dentaţia temporară duce la
suprimarea obstacolelor în dezvoltarea normală a
aparatului dento-maxilar şi la menţinerea sau restaurarea
funcţiilor normale ale acestui aparat.
Multumesc!

S-ar putea să vă placă și