►D.

T sunt în general mai mici , talia

lor fiind cu 1/3 mai redusă faţă de
cei permanenţi
►culoare alb-albăstruie
►coroanele sunt în general
scurte şi largi, de formă
globulară, cu zonă de retracţie
la nivelul coletului; forma
aceasta este accentuată şi de
existenţa unei protuberanţe de
smalţ plasată imediat
deasupra coletului
SMALŢUL
►orientarea prismelor de smalţ la nivelul fisurilor
şi gropiţelor ocluzale este aproape paralelă cu
axul longitudinal al dinţilor, iar pe panta
cuspidiană se înclină din ce în ce mai mult şi
formează la nivelul coletului, cu axul
longitudinal un unghi ce variază între 44° la
incisivi şi 32° la molari → nu se face bizotarea-
nu rămân prisme nesusţinute din preparare
►la suprafaţa smalţului este un strat aprismatic,
de aspect lamelar cu grosime de 15-55μ

DENTINA
►canaliculele dentinare sunt mai largi către
joncţiunea cu smalţul şi mai înguste în
apropierea camerei pulpare
!!! prezenţa liniei neonatale a lui Schoor
● traversează punctul de contact al molarilor
● zonă de rezistenţă scăzută
● separă dentina mineralizată prenatal şi care
este de bună calitate de cea deficitară, formată
postnatal
● viteza de avansare a cariei la acest nivel va fi
mai mare
CEMENTUL
►formează un strat subţire prin reducerea în mod
special a păturii celulare

JONCŢIUNEA SMALŢ-
CEMENT
►30% cementul şi smalţul sunt separate de o zonă
liberă de dentină
►60% cementul acoperă o mică parte din smalţ
►10%smalţul acoperă o mică parte din cement

PULPA DENTARĂ
►are aceeasi structură ca şi organul pulpar al
dinţilor permanenţi, dar este sediul unor
modificări recesive ce se instalează precoce şi
anume se îmbogăţeşte cu fibre şi se reduce
elementul celular
►apare şi degenerescenţa vacuolară a
odontoblaştilor→reducerea capacităţii pulpei de
a produce dentină secundară→diminuarea
capacităţii de apărare
►şi elemental vascular şi nervos suferă fenomene
degenerative→durerea este mult diminuată

RESORBŢIA RĂDĂCINII
►debutul are loc cu 3-4 ani înainte de exfolierea
dintelui de pe arcadă sau cu 1-2 ani după
creşterea rădăcinii
 CARIA DINŢILOR
TEMPORARI
I.CARIA SIMPLĂ
-EPIDEMIOLOGIE

-HISTOPATOLOGIE – HISTOPATOGENIE

-FORME CLINICE – CLASIFICĂRI

-SEMNE CLINICE: -DIAGNOSTIC

-PROGNOSTIC

-TRATAMENT: -STABILIREA INDICAŢIILOR

TERAPEUTICE
-PRINCIPII DE TRATAMENT
-INSTRUMENTAR
-MATERIALE DE OBTURAŢIE
CORONARĂ

II. COMPLICAŢIILE CARIEI SIMPLE

 EPIDEMIOLOGIE
Dinamica leziunilor carioase la dinţii temporari
este în plină creştere, astfel la populaţia
actuală a ajuns la: 100 100

20% - 2 ani 80

60
80

60

50% - 3 ani 40 40

80% - 5 ani
20 20

0 0

90-95% - 6 ani 2 ANI 3 ANI 5 ANI 6 ANI

Particularităţi:
● leziunile apar mai întâi la maxilar, dar la
vârste foarte mici valorile devin mai mari
pentru mandibulă
● d.p.d.v al sexului: B=F
● leziunile sunt de obicei simetrice
● mai afectaţi sunt frontalii superiori (datorită
erupţiei precoce) apoi molarii I şi II şi în final
caninii
● ca debut, întâi apare caria ocluzală (2→4-5
ani), apoi apare cea aproximală (4-4,5 ani)
cu debut la nivelul sau sub punctul de
contact (la 5 ani→70-80%)
● localizarea V şi L este mai rară
● un semn de agravare a afectării prin carie
→diversificarea formelor clinice
 FORME CLINICE
-CLASIFICĂRI-
I.CRITERIUL TOPOGRAFIC
►Carii ale suprafeţei accidentate
(şanţuri şi gropiţe)
►Carii ale suprafeţelor netede

■ Clasificarea BLACK
( I, II, III, IV, V, VI )
II. CRITERIUL GRADULUI DE AVANSARE
►CARIA SIMPLĂ
SUPERFICIALĂ
-smalţ
-eventual joncţiunea S/D
-pulpa aproape sigur
sănătoasă
►CARIA SIMPLĂ PROFUNDĂ
-extensivă în dentină
-pulpa aproape sigur inflamată
-mai puţin în suprafaţă şi
mai mult în profunzime

III.CRITERIUL GRADULUI DE AVANSARE

►CARIA ACUTĂ
-deschidere limitată în smalţ, dar subminată
-viteză mare de deplasare spre camera pulpară
-pulpa nu-şi mobilizează capacitatea de apărare
-umedă, evolutivă → carie penetrantă
 ►CARIA CRONICĂ (STAŢIONARĂ)
-debut insidios
-evoluţie lentă 1-2 ani
-pulpa → dentina de iritaţie
-retentivităţile sunt îndepărtate
→ suprafeţe dentare
impregnate cu melanină

►CARIA OPRITĂ ÎN EVOLUŢIE

-extindere mare în suprafaţă şi
redusă în profunzime
-simptome subiective şterse,
nesigure
-copilul prezintă jenă la masticaţie

►CARIA CIRCULARĂ GALOPANTĂ,

CARIA DE BIBERON
-evoluţie rapidă în suprafaţă şi profunzime
-nu răspunde la tratament
-interesează toate structurile
→bonturi→rest radicular
→complicaţii→osteite
 IV.CRITERIUL HISTOLOGIC
►CARIA SMALŢULUI
●white spot ●brown spot

►CARIA DENTINEI

►CARIA CEMENTULUI
V.CRITERIUL CLINIC
►CARIA ►CARIA CAVITARĂ
NECAVITARĂ

VI.CRITERIUL TIPULUI DE PREPARARE

►CARIE SIMPLĂ
►CARIE COMPUSĂ
►CARIE COMPLEXĂ
 ■ CARIE INIŢIALĂ (WHITE SPOT)
-Fază preclinică
-dispariţia translucidităţii
-suprafaţa smalţului intactă
-leziune nepigmentată, albă, cretoasă
-succesiune de straturi ordonate şi
concentrice
-pierdere de componentă anorganică

■ CARIE AVANSATĂ (BROWN SPOT)

-leziune pigmentată
-dezordine morfologică
-smalţ ciuruit şi infiltrat

■ CARIE OPRITĂ ÎN EVOLUŢIE

-prin mecanism salivar
-condiţii de autocurăţire
-faţa mezială a M2
 ►Cele două ţesuturi mineralizate ale coroanei dintelui, smalţul şi dentina,
sunt diferite nu numai ca origine ci şi din punct de vedere al
compoziţiei→răspund diferit la stimuli (chimici, atriţie, temperatură etc.)

►dentina şi odontoblastele sunt părţi integrale ale organului pulpo-dentinar

şi sunt ţesuturi vii cu reacţii de apărare specifice la agresiuni externe

Evoluţia leziunii carioase la nivelul suprafetei

ocluzale

►Când se stabileşte contactul dintre leziunea carioasă în

smalţ şi joncţiunea amelo-dentinară→demineralizarea
dentinei→degeneresceţă→impregnare→obliterarea
prelungirilor Tomes→invadare microbiană→proteoliză→defect
dentinar
 ►Condiţiile iniţiale necesare evoluţiei leziunilor carioase la
nivelul rădăcinii sunt:
●suprafaţa radiculară accesibilă microflorei cariogene
●expunerea suprafeţei radiculare la placa cariogenă până când
leziunea se dezvoltă

► suprafaţa radiculară intactă este foarte rugoasă şi retentivă pentru

placă; dimensiunea orizontală a leziunii este mai mare decât cea
verticală, datorită acumulărilor de placă de-a lungul marginii gingivale.

Clasificarea cariilor de suprafaţă radiculară- Billings (1996):

Gr. I (incipient)●Textura suprafeţei: moale, poate fi penetrată cu o sondă
●Fără defect de suprafaţă
● Pigmentaţia: variabil, gălbui deschis până la maro
Gr. II (superficial)●Textura suprafeţei: moale, neregulată, aspră; poate fi
penetrată cu sonda
●Defect de suprafaţă: mai mic de 0,5 mm în adâncime
●Pigmentaţia: variabil, gălbui deschis->maro închis
Gr. III (cavitate) ● Textura suprafeţei: moale, poate fi penetrată cu sonda
● Leziune penetrantă cavitate prezentă (>0,5 mm în
adâncime) fără interesare pulpară
●Pigmentaţia: variabil, maro deschis->maro închis
Gr. IV (pulpar) ●Leziune penetrantă adânc, cu interesarea pulpei sau
canalului radicular
●Pigmentaţia: variabilă, maro până la maro închis
 – Foarte şterse şi nesigure datorită:
►involuţia precoce a organului pulpar
►greutatea obţinerii informaţiei exacte şi corecte de la copil
►labilitatea psihocomportamentală la vârste mici
►cel mult pot acuza o sensibilitate la consumul de dulciuri
►sindromul de repulsie la alimentaţie
►nelinişte la apropierea şi în timpul meselor
►trierea alimentelor după gradul de suferinţă produsă
►inapetenţă, nervozitate

INSPECTIE:►În carii incipiente-pierderea translucidităţii smalţului

-prezenţa unei pete alb-cretoase sau colorate
►Ulterior->soluţii de continuitate variabile
->prezenţa de cavităţi, detritusuri, fetiditate superficială
►Carii aproximale –debut la nivelul punctului de contact->subminează
creasta marginală->modificări cromatice->papilita de iritaţie->sdr.de sept
►Când există o carie profundă pe una din suprafeţe şi suprafaţa vecină este
afectată, caria profundă facilitează diagnosticul celei incipiente
►Caria acută- smalţ rugos

PALPAREA:►Sonda agaţă şi retenţionează în cariile direct accesibile (fisurale,

cervicale, aproximale cu afectarea punctului de contact)
►În cariile cronice->culoare brună-negricioasă şi duritate la palpare
►În caria oprită în evoluţie->suprafaţă rugoasă, brună, dură
►În caria circulară->extindere circulară, mai mult în suprafaţă decât în
profunzime
PERCUTIA:►axială, paraaxială- negativă
PROBELE TERMICE:►neconcludente; ! a se evita
 ♣ Metode clinice:- metode vizuale
- metode vizual-tactile

♣ Radiografia retro-dento-alveolară
♣ Radiografia în incidenţă bite-wing
♣ Metode radiologice digitale
♣ Metode radiologice computerizate

♣ Coloranţi specifici pentru smalţ şi dentină

♣ Metode de transiluminare cu fibre optice

(FOTI)

♣ Metode de conductanţă electrică

♣ Metode spectrometrice ce utilizează
impedanţa curentului alternativ (ACIST)

♣ Metoda fluorescenţei filtrate endoscopic

(EFF)
♣ Metoda fluorescenţei laser cantitative (QLF)
 ♣ Metode clinice:
- metode vizuale
- metode vizual-tactile

►cele mai utilizate în practica generală

!! inconvenientul major -> dificultatea depistării
leziunilor necavitare în dentină pe suprafeţele
proximale posterioare şi ocluzale

►metodele vizual- tactile: inspecţia

directă/cu oglinda şi palparea cu sonda
->utilizată mai ales în studiile
epidemiologice din SUA

►metodele clinice vizuale –după curăţarea şi uscarea

suprafeţelor dentare ->utilizate în studiile
epidemiologice europene; sondarea este criticată din
mai multe motive: permite transmiterea bacteriilor
cariogene din situsurile infectate, poate traumatiza
ireversibil potenţialul de remineralizare a leziunilor
necavitare ale smalţului

►metode vizuale cu separarea temporară selectivă a

dinţilor ->ajută la detectarea cariilor de la nivelul
suprafeţelor proximale
 ♣ Metode radiologice

■ Rx retro-dento-alveolară

■ Rx convenţională bitewing

Avantaje:
►descoperă situsuri inaccesibile altor metode
de diagnostic
►facilitează detectarea leziunilor carioase într-
un stadiu incipient cu potenţial reversibil
►metodă neinvazivă, în timp ce palparea cu
sonda subţire poate determina iatrogenii,
afectând suprafeţele leziunilor necavitare

Limite:
►nu relevă stadiile iniţiale ale dezvoltării
leziunilor
►nu face o distincţie clară între leziunile
cavitare sau necavitare ale suprafeţelor
proximale
►uneori apar greşeli datorită erorilor de
proiecţie
►interpretarea radiografică este subiectivă
►cariile secundare proximale situate în
porţiunea apicală a restaurărilor pot să nu
fie detectate
►leziunile radiculare necavitare sunt dificil de
diagnosticat
 Indicele radiologic
-MOLLER şi POULSEN
0-nici o modificare radiologică
în smalţ
1- modificare radiologică în
smalţ

2-radiotransparenţă extinsă la
nivelul joncţiunii S-D

3-radiotransparenţă extinsă
peste ½ din dentină

4-radiotransparenţă extinsă
până în apropierea camerei
pulpare
 ■Rx digitală-sistemul Digora

■ Metode radiologice computerizate

■ Metoda de transiluminare cu fibre optice-FOTI

►permite diagnosticul leziunilor precoce în smalţ mai ales la

nivelul incisivilor şi premolarilor
►nu poate detecta leziunile necavitare proximale la nivelul
smalţului (D1)
►detectează cu acurateţe leziunile ocluzale dentinare(D3)
■ Metoda fluorescenţei filtrată endoscopic (EFF)-
camera intraorală
►senzitivitate ↑=>pt. cariile ocluzale în smalţ
►senzitivitate ↓=>pt. cariile ocluzale în dentină
►specificitate ↓=>pt. leziunile ocluzale
►specificitate↑=>pt. leziunile proximale în smalţ şi dentină(D3)
!! metodă utilă pt. leziunile proximale în smalţ
■ Metoda fluorescenţei laser cantitative (QLF)
►sistemul KAVO-DIAGNODENT (Lussi et colab-1999)-eficient în
diagnosticul:
-leziunilor necavitare în smalţ
-leziunile cavitare în dentină de pe suprafeţele V, L, Ocl.
-utilizat în studiile cariopreventive
■ Metoda conductanţei electrice (cu frecvenţă
fixă)
►senzitivitate şi specificitate ↑-pentru leziunile de la nivelul
smalţului
►senzitivitate↑ şi specificitate moderată-pentru leziunile
dentinare
■ Metode spectometrice ce utilizează impedanţa
curentului alternativ (ACIST)
►100% senzitivitate+specificitate=>pt. leziunile necavitare în
smalţ
►100% senzitivitate +specificitate moderată=>pt. leziunile
dentinare
 DECIZIA DE TRATAMENT A UNEI CARII,
MARMORAŢII
1) Nu tratăm caria dentară:

Argumente:
►durată în timp a unei obturaţii este limitată, iar de
fiecare dată când restaurarea e înlocuită sunt îndepărtate ţesuturi
dentare sănătoase;
►afectarea dinţilor adiacenţi în cazul cariilor proximale
(suprafaţa învecinată cariei este în general remineralizată şi
îndepărtarea ei accidentală cu instrumentar la turaţii mari face
suprafaţa dintelui adiacent foarte susceptibilă la carie)
►afectarea parodonţiului (tratamentul cariei proximale)
►modificările de ocluzie induse de supraînălţări (foarte
frecvente în cazul sigilărilor şi tratamentului cariilor ocluzale
superficiale)
►dificultăţi de diagnostic
►ritmul încet de atac al cariei dentare (cu cât copilul
este mai mare cu atât evoluţia este mai lentă; argumentul este
riscant trebuind depistaţi pacienţii cu risc cariogen crescut);
►remineralizarea smalţului (favorizată de aportul ionilor
de fluor) prin care leziunile superficiale sunt reversibile, iar smalţul
remineralizat este mai dur şi mai rezistent decât cel sănătos);
►durată limitată a restaurărilor dentare.
 2) Tratăm caria dentară:

Argumente:

►efectele apărute în lipsa tratamentului:

-evoluţia nefavorabilă a leziunii carioase,
- pierderea contactului cu dinţii antagonişti şi vecini,
- afectarea vitalităţii pulpei dentare cu repercursiuni asupra
rizalizei fiziologice a dintelui temporar sau apexificării
dintelui permanent tânăr);

►viteza de atac carios imprevizibilă

►dificultatea de a evalua dacă o leziune este oprită în

evoluţie sau nu;

►succesul în cazul aplicarii unui tratament corect

►tratamentul în faza incipientă este mai de succes decât

cel tardiv;
 3) Tratăm sau extragem?
Factori de decizie:

►copilul: fiecare caz trebuie individualizat acţionându-se în

interesul copilului (nu al părintelui sau medicului
pedodont)

►dinţii: în cazul dintelui permanent se vor face toate

eforturile pentru menţinerea lui pe arcadă; în cazul
dinţilor temporari există tendinţa eronată a părintelui de
a-i considera elemente dispensabile (cu consecinţe grave
precum pierderea spaţiului pentru erupţia dintelui
permanent sau a consideraţiei copilului asupra dinţilor);

► stadiul bolii: tratamentul este mult mai uşor pentru copil

şi medic în stadii incipiente ale bolii carioase

► extinderea leziunilor: un număr crescut de dinţi afectaţi

de procesul carios atrage atenţia asupra riscului cariogen
crescut şi impune instituirea imediată a tratamentului.
MATERIALE FOLOSITE ÎN RESTAURAREA
DINŢILOR TEMPORARI ŞI PERMANENŢI
TINERI

A. MATERIALE CONVENŢIONALE
■ AMALGAMUL DE ARGINT
Indicaţii:
►dinţii posteriori –cavităţi de clasa I, aIIa, aVa
►în caz de distrucţie dentară severă
►igienă orală precară
Avantaje:
►manipulare uşoară
►rezistent în mediul bucal
►proprietăţi antiseptice
►durabilitate superioară restaurărilor cu materiale
fizionomice convenţionale (mai ales aliajele noi-tip
non γ2 )
►toleranţă bună de către ţesuturi
►preţ de cost scăzut
Dezavantaje:
►nefizionomic
►în timp apare coroziunea (mai puţin la amalgamul tip
non γ2)
B. NOI MATERIALE DE RESTAURARE

Glassionomeri modificaţi cu răşină

80% glassionomeri
20% materiale compozite

Materiale Cimenturi
compozite glassionomer

Compomeri
80%materiale composite
20% glassionomeri