 INTERVIUL PSIHIATRIC

• Introducere
• Principii și tehnici ale interviului psihiatric
• Fazele examinării psihiatrice
• Componentele evaluării psihiatrice
• Examinarea stării psihice actuale
• Interviuri structurate și scale de evaluare
 Interviurile structurate
 Scale de evaluare clinică
 Chestionare de autoevaluare
 FOAIA DE OBSERVAȚIE ÎN PSIHIATRIE
• Date de identificare
• Simptomul țintă și motivele internării
• Anamneza
• Examentul funcțiilor psihice
• Examen medical general
• Examinări paraclinice și teste psihologice
• Încadrarea și formularea diagnosticului psihiatric
• Evoluție
• Formularea planului terapeutic
• Epicriza și recomandări terapeutice postspitalizare
 Examinăriparaclinice cu relevanță în
neuro-psihiatrie
• Neuroimagistica
 Tomografia computerizată (CT)
 Rezonanța magnetică nucleară (REM)
 Rezonanța magnetică funcțională (fREM)
 Tomografia cu emisie de pozitroni (PET)
 Tomografia computerizată cu emisie de foton unic
(SPECT)
 Explorări radiologice clasice
 Examinăriparaclinice cu relevanță în
neuro-psihiatrie
• Alte examinări cu relevanță în psihiatrie
 Electroencelografia (EEG)
 Analize toxicologice pentru detectarea substanțelor
psihoactive
 Explorarea fundului de ochi
• Examenul psihologic
 Examinări psihometrice
 Testele de personalitate
 Teste proiective de personalitate
 Teste pentru diagnosticul tulburărilor de personalitate
1. INTERVIUL PSIHIATRIC
 Examinarea reprezintă, în practica medicală,
instrumentul de bază pentru diagnosticarea şi elaborarea
unui plan terapeutic unei persoane aflate în suferinţă. În
cadrul disciplinei psihiatrice, acest instrument
presupune o serie de particularităţi ce decurg din însuşi
specificul psihiatriei, ca specialitate medicală ce se
ocupă cu studiul proceselor psihopatologice.
• Etiopatogenia tulburărilor psihice constituie şi în prezent
un punct important de dezbatere între diversele curente
teoretice ce încearcă explicarea fenomenelor
psihopatologice.
 Modelul medical încearcă o explicație liniară,
tip cauză – efect, între diferitele tulburări
organice și procesele psihopatologice, ce ar fi
secundară acestor leziuni.
 Modelele psihologice caută explicația în tipul
de relații interpersonale, cu accent asupra
relațiilor precoce (mai ales cu mama, și ulterior
cu întreaga familie) a acelor mecanisme
relaționale patologice ce nu permit satisfacerea
trebuințelor psihologice de bază și care se vor
traduce prin întârzieri în maturarea psiho-
afectivă a individului, prin disfuncții în
manifestarea impulsurilor și instinctelor.
 Modelul actual, bio-psiho-social, caută să
explice tulburările psihice plecând de la
predispozițiile genetice, la care se vor adăuga
factori de vulnerabilitate psihologică și socială.
 Putem spune că etiologia tulburărilor psihice
este una complexă, iar examinarea bolnavului
psihic trebuie să țină seama de această
complexitate și să evalueze cât mai corect toți
factorii ce ar putea explica suferințele trecute și
actuale ale individului.
 Numeroase simptome din sfera
psihiatrică de tipul asteniei, fatigabilității,
dispoziției depresive, inhibiției sau
excitației psihomotorii, tulburărilor de
somn, etc., acompaniază patologia
somatică și cu precădere bolile ce
afectează SNC
 Pede altă parte, anumite etape de viață,
precum pubertatea, menopauza și
andropauza, sarcina, nașterea,
bătrânețea, fragilizează organismul din
punct de vedere fiziologic, dar mai ales
psihologic, pregătind astfel terenul
diverselor tulburări.
 Nu trebuie omise din această recapitulare a
etiologiei tuburărilor psihice procesele
psihologice ce însoțesc și urmează diverselor
evenimente de viață, tip catastrofe, războaie,
violuri, incendii, inundații, etc. ,ce pot lăsa
urme sub forma unor sentimente de frustrare,
de inferioritate sau a unor false atitudini față de
sexualitate. Toate acestea se pot însoți cu
sentimente de culpabilitate și se pot manifesta
prin comportamente sociale inadaptate. Nu vor
fi omise din randul cauzelor sociale diverse
dificutăți din sfera socio-profesională, familială
sau a vieții sexuale.
 Bolnavul psihic, asemeni oricărui bolnav,
poate prezenta tulburări organice care
pot fi cauze ale tulburărilor sale psihice,
sau simple comorbidități, care se pot
plasa sau nu în centrul suferințelor sale
actuale și care sunt însoțite întotdeauna
de suferințe de ordin psihologic și social
ce necesită o abordare specială.
 Examinarea bolnavului psihic prezintă, pe
lângă elementele comune oricărei examinări
medicale, particularitatea unei relații
interpersonale nesubordonate unui set de
gesturi medicale obișnuite (palpare, ascultație,
etc.) în care vectorul esențial este cel verbal.
 Examinatorul are obligația de a crea condițiile
unei exprimări spontane a gândurilor,
sentimentelor pacientului, într-un mediu
liniștit, confortabil, care să asigure protecția
intimității și crearea unei relații terapeutice de
calitate, condiție importantă a unei complianțe
terapeutice ulterioare.
 Orice
consultație, fie ea în medicină
generală, chirurgie sau psihiatrie,
presupune 3 faze:
• Întâlnirea
• Examinarea propriu-zisă
• Sfârșitul consultației
 Estenecesar ca medicul psihiatru să fie
antrenat și să posede abiități de
comunicare, care sunt folositoare pentru
o mare varietate de situații.
 După unii autori (Nancy Andreasen, Donald Black),
cele mai importante tehnici ale comunicării în situaţia
de interviu psihiatric sunt:
 stabilirea cât mai precoce posibil a unui transfer pozitiv
din partea pacientului;
 ascultarea activă a discursului pacientului şi pe o durată
suficientă pentru a evidenţia eventuala lipsă de
conexiune între idei;
 chestionarea cu minuţiozitate şi în mod repetat asupra
simptomului dominant, având în vedere că, de multe
ori, pacientul cu afecţiuni psihiatrice nu recunoaşte că ar
avea vreo problemă pentru care ar avea nevoie de ajutor
medical;
 folosirea unei combinaţii de întrebări deschise şi
închise;
 După unii autori (Nancy Andreasen, Donald
Black), cele mai importante tehnici ale
comunicării în situaţia de interviu psihiatric sunt:
 abordarea obligatorie a unor probleme delicate,
cum ar fi de exemplu cele legate de sexualitatea
pacientului ;
 abordarea problemelor legate de un eventual
comportament suicidar sau de ideaţia suicidară;
 oferirea „spaţiului verbal” necesar pacientului
pentru ca, la rândul său, să pună întrebări
medicului psihiatru;
 încheierea interviului cu concluzii care să
sugereze existenţa optimismului terapeutic din
partea medicului psihiatru.
 Esteimportantă pentru stabilirea unei relații
terapeutice adecvate dar și pentru obținerea
unei anamneze cât mai complete
• Emiterea unei ipoteze diagnostice
• Stabilirea unei conduite terapeutice
 Întâlnirea
începe uneori cu mult înaintea
consultației propriu-zise
• Pacientul face primele demersuri pentru
consultație
 Consultația are loc direct, fară programare
 Pacientul este adus împotriva voinței sale,
de un membru al familiei sau reprezentant
al unei instituții de stat
 Consultație în regim de urgență

 Medicul trebuie să își decline identitatea și

specialitatea, să precizeze motivul
consultației și să explice ceea ce va face
 Invităm pacientul să vorbească despre
problemele care l-au adus la consultație
 Dacă datele de identificare personală nu
au fost culese de secretară (nume,
prenume, vârstă, domiciliu, profesie, etc.)
se începe cu acestea
 În
această fază medicul are 4 sarcini
importante care duc spre o prezumție
diagnostică și o conduită terapeutică:
• Observația atentă
• Ascultarea pacientului
• Întrebări țintite ce urmăresc clarificarea unor
probleme
• Explicațiile date pacientului privind diagnosticul și
tratamentul
 Este important ca medicul să utilizeze
același cod verbal cu pacientul său, pentru
a facilita înțelegerea reciprocă
 Medicul își va adapta discursul funcție de
capacitatea de înțelegere a pacientului
 Trebuie evitată punerea de două sau trei
întrebări odată – pacientul reține și
răspunde doar la ultimele, sau medicul uită
primele întrebări
 Nu trebuie uitat că nu numai medicul
observă și caută să-și înțeleagă pacientul
- și acesta la rândul său își face propriile
observații și opinii despre medicul din
fața sa
 Foarte importantă – atitudinea medicului
față de pacient, exprimată prin limbajul
non-verbal: privirea, mimica, poziția
corpului și distanța față de pacient
 Distanța optimă : 1 – 1,5 m, se va urmări ca
privirea celor doi interlocutori să se situeze pe o
linie orizontală – medicul nu va sta în picioare în
fața pacientului, poziție dominatoare în cursul
examinării
 Medicul adoptă poziția imediată adică înclinat
înainte și orientat către pacient, fapt care denotă
ascultare activă.Va fi evitată poziția decontactantă
asimetrică, care exprimă dominare, lipsă de
interes, dar și poziția ascunsă, în spatele biroului
sau cu privirea aplecată în dosar
 Prezențamedicului trebuie să transmită
pacientului ideea de stabilitate, disponibilitate
empatică pentru problemele acestuia,
acceptare și neutralitate binevoitoare

 Pacientulva fi invitat să vorbească liber, iar

medicul va relansa discursul în momentele de
tăcere prin reluarea unui cuvânt sau frază cu
semnificație emoțională
 Psihiatrul va face un rezumat a ceea ce s-a spus, a
ipotezelor diagnostice, a deciziilor ce trebuie luate
împreună cu pacientul și familia sa.
 După aceste prime concluzii psihiatrul va propune o
anumită conduită terapeutică
 Acum este momentul discutăii unei eventuale spitalizări,
în caz că psihiatrul o consideră necesară. Vor fi expuse
argumentele în favoarea acestei decizii
 Dacă pacientul prezintă un pericol pentru sine sau cei din
jur se va lua decizia unei spitalizări de urgență
 Toate informațiile necesare vor fi oferite și familiei
 Presupune o metodologie structurată,
algoritmică, necesară psihiatrului pentru o
observare sistematică şi o notare minuţioasă a
tuturor informaţiilor despre simptomatologia
psihică a pacientului. Toate aceste date,
combinate cu informaţiile din anamneză,
constituie baza formulării unui diagnostic
psihiatric.
 Examinarea stării psihice actuale va fi realizată
într-o anumită ordine
 Datele de identificare ale pacientului
 Simptomul - țintă
 Istoricul tulburărilor psihiatrice
 Istoricul medical
 Istoricul de viață
 Istoricul familial
 Istoricul social
 Examenul medical general
 Examenul neurologic
 Examinări de laborator
 Examenul stării psihice actuale
 Formularea diagnosticului și planul de tratament
 Cuprind vârsta, sexul, starea civilă,
profesia, domiciliul.
 Alte informații se referă la tipul internării
(la cerere sau de urgență)
 Anamneza – informații despre natura
problemelor actuale exprimate spontan de
pacient (anxietate, depresie, fatigabilitate,
probleme legate de somn, apetit alimentar,
comportament sexual, etc) sau constatate în
cursul examinării (agitație, modificări ale
mimicii, posturii, reacții emoționale, tulburări ale
funcției intelectuale, etc)
 Informații despre modul de instalare a
simptomelor, cauzele invocate de pacient, factorii
ce ameliorează sau agravează starea,
tratamentele urmate, impactul asupra familiei
 Inclusivinternările în serviciile de psihiatrie
 Importante sunt și datele legate de antecedentele
personale fiziologice sau patologice –
traumatisme, alcoolism cronic, afecțiuni
endocrine, crize convulsive, psiho-somatice
 Informații legate de copilărie – sarcina, nașterea,
traumatisme la naștere, principalele etape ale
dezvoltării psiho-motorii, condițiile afective de
mediu, etapele vieții sexuale și sentimentale
 Detalii asupra unor afecțiuni somatice
anterioare
 Natura fiecărei afecțiuni somatice, durata
acesteia, tratamentele aplicate, răspunsul
pacientului la aceste tratamente.
 Informații despre efectul psihologic al
acestor boli somatice asupra pacientului
și familiei sale
 Descriere concisă despre principalele etape din viața
pacientului
 Mica copilărie, școlarizarea, formarea profesională,
statutul socio-profesional actual.
 Date despre căsnicie, divorț, legături extraconjugale,
viața de familie, relațiile cu părinții, cu copii,
eventuale traumatisme afective (doliu, abandon,
rupturi sentimentale)
 Schimbări existențiale majore (emigrări, pensionare,
șomaj) impactul asupra vieții personale
 Perioada desf ășurării stagiului militar + eventuale
tulburări în cadrul desfășurării acestei perioade
 Antecedente familiale – istoricul afecțiunilor
psihiatrice la membri apropiați ai familiei,
prezența comportamentului adictiv sau a
criminalității în familie

 Au semnificație majoră: antecedentele

familiale de suicid, retard mintal, boli cu
transmisie genetică, boli ale SNC, alcoolismul
cronic, dependența de droguri, istoricul de
delicvență în familie, internările la psihiatrie
 Date despre starea civilă, profesia, starea
economică, relațiile cu membrii familiei și
colegii de serviciu ai pacientului.
 Tipul de suport social, obiceiuri personale
și familiale (folosirea alcooluui, nicotinei și
drogurilor)
 Comportamentul pacientului înaintea
spitalizării, condițiile materiale de
existență, starea afectiv-emoțională a
anturajului, eventuale prejudecăți
 Are un format standard, pe aparate și
sisteme.
 Urmărește decelarea fie a unor cauze
somatice ce ar putea explica o anumită
stare psiho-patologică (exp sindroamele
confuzionale din bolile inflamatorii acute
sau tumori) fie decelarea unor boli
somatice, în cadrul unor co-morbidități
cu o boală psihică (exp diabetul și
depresia recurentă)
 Presupune o metodologie structurată,
algoritmică, necesară psihiatrului pentru
o observare sistematică și o notare
minuțioasă a tuturor informațiilor despre
simptomatologia psihică a pacientului.
 Toate aceste date, combinate cu
informațiile din anamneză, constituie
baza formulării unui diagnostic psihiatric
 Va fi realizată într-o anumită ordine
A.Înfăţişarea, cooperarea, mimica şi pantomima
B. Conduita motorie
C. Discursul şi limbajul
D. Dispoziţia şi afectivitatea
E. Percepţia
F. Gândirea
G. Funcţionarea cognitivă
-starea de veghe (vigilitatea)
-orientarea
-concentrarea şi atenţia
-memoria
-calculul mintal
-abstractizarea
H. Conştiinţa şi judecata
 În psihiatria contemporană, încadrarea
diagnostică se face după diferite sisteme de
raportare
 În România – ICD 10 (publicat de OMS)

 In
Statele Unite se folosește o clasificare
multiaxială, cu diagnosticul detaliat pe cinci
axe (axa I – tulburări clinice, II – tulburări de
personalitate și retard mintal, III – condiții
medicale generale, IV – probleme psiho-
sociale și de mediu, V – scala de evaluare
globală a funcționării)
 Se ține cont de particularitățile
individuale ale pacientului
 Încheie cu succes o evaluare psihiatrică
bine ghidată