Planul expunerii:

I. Definirea conceptului de pierdere prematura a dintilor

temporari (P.P. a d. t.)

Pierderea prematura a dinţilor temporari este

definită atunci când se consideră că dintele
temporar lipseşte cu cel puţin un an mai devreme
peste limita de variabilitate normală a perioadei de
exfoliere fiziologică a acestuia.
II. Definirea noţiunii de dinte permanent tânăr

Dinte permanent tânăr (dinte imatur) = dinte permanent la care

- regiunea apicală a rădăcinii nu şi-a finalizat dezvoltarea
(apexul este încă deschis- 3-4 ani)
- ţesuturile dure dentare sunt incomplet mineralizate ( 2-3 ani)

Dinţii permanenţi tineri în 3-4 ani de la eruptie →Dinţi permanenţi

maturi
- mineralizarea ţesuturilor dure dentare ( 2-3 ani)
- apexogeneza - la 3 ani pentru grupul incisiv-canin-premolar
- la 4 ani pentru molarul 1 permanent
III. Consecinţele pierderilor premature a dinţilor temporari

1. Tulburări de ritm în erupţia dinţilor permanenţi

2. Deficit de dezvoltare dento-alveolară maxilară sau zonală
3. Migrări ale dinţilor:
- Limitrofi – în sens mezio-distal şi vestibulo-oral
- Antagonişti – în sens vertical
- Temporari
- Permanenţi: succesionali (versii, rotaţii) şi de completare
4. Tulburări în relaţia intermaxilară şi dinamica ocluzală
5. Tulburari în functionalitatea aparatului dento-maxilar
6. Posibile afectări ale:
- evoluţiei psiho-somatice individuale
- comunicării
- dobândirii autonomiei individuale
- inserţiei psiho-sociale
 anomalii dento-alveolare şi dento-maxilare preexistente
model cultural-educaţional precar
cadru ambiental socio-economic precar
 obișnuințe nesanogenice de igienă orală/ nutrițională

 hipodezvoltarea tuberozității maxilarului superior în context sistemic

general (fenomenul de subminare-Schwartz,Hotz şi Reihenbach)
 avitaminoze generale
 cauze ereditare generale (talasemia, sdr. Higashi-Chediak,
neutropenia ciclică, displaziile dentinei, hipofosfatemia, rahitismul
rezistent la vitamina D, sdr. Lesch-Nyhan, sdr. Papillon- Lefevre)
afecțiuni odonto- parodontale ale dinților temporari
dezvoltarea precoce a M2 şi M3 erupția M1 presiuni asupra m2
mezializare resorbție radiculară prematură a m2
caria dentară netratată
caria dentară galopantă
distrofii dentare
traumatisme
afecțiuni ale parodonțiului marginal
extracția dentară de necesitate
procese supurative locale și loco-regionale
procese tumorale
resorbții radiculare patologice idiopatice și secundare
proceduri clinico-terapeutice iatrogene
 verticale
•antagonisti
•limitrofi
mezio-distale,vestibulo-orale
•temporari
•permanenţi
succesionali, de completare înclinări (VERSIE)

rotaţii

deplasare corporeală (EGRESIE)

zonală

maxilară
• pierderea centrelor osteogenice
• reducerea spațiului pentru DP succesionali
• înclinarea orală a arcadelor incongruenţe dento-alveolare
frontală
ectopii, entopii C
laterală
ocluzii inverse
totală
•
•

etapa de vârstă <>5 ani

dezvoltarea generală somatică

infecții periradiculare preexistente

Incluzia DP omologi
 Modificările pot fi
temporare sau se
transfera în ocluzia
permanentă
• minore în ocluzia DT
• grave în ocluzia DP
• se pot ameliora sau dispărea cu timpul
 - arcada superioară acoperă arcada mandibulară
- frontal formă de traptă sau “capac de cutie”

– erupţia m1T

- prefigurarea tiparului ocluzal

- relaţii identice cu cele din dentaţia permanentă

un dinte sup în contact cu 2 dinţi inferiori
planul postlacteal în treaptă inversă

un dinte superior contactează un dinte inferior

plan postlacteal în linie dreaptă
 între dinţii frontali
precanin (mai mare la maxilar)
retrocanin (mai mare la mandibulă)

Efortul masticator normal determină abrazia cT şi mT

cu favorizarea mişcărilor mandibulare normale
Pierderea precoce a integrităţii DT erupţia precoce
a DP definitivarea tulburărilor ocluzale normale
pentru eficienţa masticatorie
 - iC,iL,c<IC,IL,C
- suma diametrelor mezio/distale ale DT < DP
- m2>>P2, m1>P1, c<C
- suma diametrelor mezio/distale ale DT>DP

– IC,IL mari cT sunt deplasaţi distal în spaţiul retrocanin/pierderea

precoce a m1T
– înlocuirea DT mici cu DP mari accentuarea lipsei de spaţiu

Lipsa corelaţiei între baza apicală şi cea coronară

favorizează înghesuirile dentare secundare
 asigură spaţiu frontalilor +/-CP

3-14 ani zona intercanină 3-10 ani zona intercanină

3-5 ani – 2mm 3-5 ani – 3mm
5-10ani – erupţia frontali sup 5-10 ani – erupţia frontali inf
10-14 ani – 2mm (erupţia CP)

alungire constantă scurtare constantă

3-9 ani – 2.2-4mm maxilar, 3-5 ani – deplasare mezială a mT
– 1.3-3mm mandibular mandibulari cu închiderea
diferenţe de mărime spaţiului retrocanin
înclinare între DT şi DP 10-14 ani – bimaxilar
– diferenţe de mărime
înclinare între DT şi DP
 P1,P2,C
C,P1,P2

pierderea prematură m2T erupția prematură P2 deplasare mezială a M1 lipsa de

spaţiu pentru C înghesuire dentară
 tulburări ocluzale în plan vertical+decalaje de erupţie mx/md
 transmiterea malocluziei la DP
 infrapoziţia DP

 a doua înălțare de ocluzie

 relații intermolare stabile (mezializarea M1 inf)
abrazia dentară
mezializarea md
lărgirea arcadei mx cu la nivel intercanin
erupţia M1
mezializarea mT şi închiderea spaţiului retrocanin
spaţiul din zona de sprijin md>mx
mezializarea M1 md>mx
 P2

M1P m1T cT ilT icT

M2T m1T cT ilT icT

M2T m1T cT ilT icT

 cT ilT icT icT ilT cT m1T M2T
m2T M1P
M1P M2T m1T cT ilT icT icT ilT cT m1T
 C

M1P ilT icT IC IL P1 P2 M1P

cT
M1P P2 IL IC IC IL P2 M1P
P1 C
:
IV. Consecinţele pierderii timpurii a dinţilor permanenţi tineri

1. MODIFICĂRI ALE ARCADEI DENTO-ALVEOLARE

(deficit de dezvoltare dento-alveolară maxilară/zonală)

2. TULBURĂRI ÎN OCLUZIE - OCLUZIA STATICĂ

- OCLUZIA DINAMICĂ

3. TULBURĂRI ALE FUNCŢIILOR APARATULUI DENTO-MAXILAR

V. Tratamentul edentaţiilor consecutive :
- pierderii premature a dinţilor temporari
- pierderii timpurii a dinţilor permanenţi tineri

V.1. Menţinătoarele de spaţiu: - fixe

- mobilizabile
V.2. Punţi adezive pe dinţi permanenţi tineri
V.3. Punţi dentare tradiţionale
V.4. Restaurări protetice cu sprijin implantar
V.5. Proteze parţiale mobilizabile
PIERDERE DENTARĂ (dt/DPT)

EDENTAŢIE

TRATAMENT PROTETIC
 TRATAMENTUL PROTETIC LA COPII ŞI ADOLESCENŢI

 Două particularități importante față de cel al adulților

a)Se adresează unor pacienți al căror S.S. este în dezvoltare și pe

care nu trebuie să o influențeze

b)Soluțiile adoptate trebuie să mai permită adoptarea altora în

viitor, când copilul devine adolescent, apoi adult

 Frecvența și intensitatea proceselor carioase, traumatismele prin

accidente rutiere și joacă, anomaliile dentare de număr, formă și
volum, menținerea rezultatelor obținute prin tratamentul ortodontic
sau completarea lor, necesită adoptarea unor măsuri de terapie
protetică la această vârstă.
Întrebări
a) Cine face terapia protetică a copilului? Pedodontul, ortodontul
sau proteticianul ?
Până la un punct pedodontul. El ştie când se încheie maturizarea pulpară şi /
radiculară şi când poate face o agregare radiculară.
De obicei procedeele protetice în dentaţia temporară sau mixtă aparţin în
exclusivitate pedodonţiei, având adeseori un caracter temporar.
Delimitarea competenţelor trebuie să înceapă în D.P.T. Când frecvent
paticularităţile restaurărilor protetice îmbracă un caracter de durată.
b) Care sunt factorii de care trebuie să ţinem cont înainte de
începerea unui tratament protetic la copii?
- vârsta
- dentaţia (temporară, mixtă, permanentă)
- ocluzia
- resorbţia rădăcinilor dinţilor temporari
- stadiul edificării apexurilor
- numărul şi extinderea breşelor edentate reale sau aparente
c) Terapia protetică ce urmează a fi adoptată are un caracter
temporar sau de durată?
- restaurări protetice fixe (uni sau pluridentare)
- restaurări protetice mobile şi mobilizabile
- restaurări protetice cu sprijin implantar
 Cerințele pe care trebuie să le îndeplinească o restaurare
protetică la copii și adolescenți

să fie stabilă și suficient de rezistentă pentru a restabili funcția

masticatorie
să restabilească estetica S.S.
să prevină migrările orizontale și verticale ale dinților vecini
breșei
să fie ușor de igienizat
să nu fie implicată în cariogeneză și să nu producă iritații ale
țesuturilor învecinate
să fie ușor de confecționat și să aibă un preț de cost acceptabil
să necesită preparații minime dentare
În edentaţia din dentaţia temporară

 se indică protezarea tuturor breșelor edentate din zona posterioară

și anterioară, în egală măsură

 în practica clinică s-a constatat însă că neprotezarea breșelor
frontale are consecințe mai puțin grave asupra dezvoltării S.S.,
comparativ cu neprotezarea breșelor din zona de sprijin
 în regiunea laterală menținerea spațiului este una din cele mai
importante deziderate
 în zona frontală, inconvenientul neprotezării în dentaţia temporară
este în primul rând estetic dar și cauza instalării parafuncţiilor linguale
 V.1. MENŢINĂTOARELE DE SPAŢIU

Menţinătoarele de spaţiu sunt dispozitive ortodontice

pasive, destinate prevenirii unor deplasări dentare anormale, care
pot apare după pierderea prematură a dinţilor temporari.

Consecinţele pierderii premature a dinţilor temporari

sunt complexe, fiind de ordin funcţional şi morfologic, iar tabloul
clinic variază de la individ la individ, depinzând de:
 numărul şi topografia dinţilor care s-au pierdut;
 ritmul pierderilor unităţilor dentare;
intervalul de timp scurs dintre momentul pierderii premature
a dinţilor temporari şi termenul biologic de înlocuire cu dintele
permanent;
 poziţia şi raporturilr dinţilor succesionali;
 existenţa altor tulburări de dezvoltare a aparatului dento-
maxilar.
 Indicaţiile menţinătoarelor de spaţiu:

 prevenirea instalării anomaliei dento-maxilare, prin pierderea

prematură a dinţilor temporari;

 prevenirea închiderii spaţiului edentat necesar erupţiei dinţilor

permanenţi, în cazul în care spaţiul este insuficient;

 prevenirea apariţiei complicaţiilor unei malocluzii deja

existente, prin pierderea spaţiului pe arcadele dentare.
 Contraindicaţiile menţinătoarelor de spaţiu:

 când coroana dintelui ce va erupe a depăşit osul alveolar şi

este aşezat submucos;

 când există un spaţiu suficient pentru erupţia dintelui

permanent;

 când spaţiul de erupţie este în exces faţă de spaţiul necesar

erupţiei dintelui permanent;

 când există discrepanţe mari dento-maxilare, care vor

necesita aparat ortodontic şi extracţii;

 când există anodonţia dintelui permanent şi se doreşte

închiderea spaţiului.
 Clasificarea menţinătoarelor de spaţiu:

 după modul de agregare:

 menţinătoarele de spaţiu mobilizabile – în edentaţii
pluridentare;
 menţinătoarele de spaţiu fixe – în edentaţii unidentare
 fixate la o singură extremitate;
 fixate la ambele extremităţi

 după caracteristicile lor generale:

 menţinătoare de spaţiu independente;
 menţinătoare de spaţiu asociate altor aparate
ortodontice
 Condiţii ideale care trebuie să le îndeplinească un
menţinător de spaţiu:

 să împiedice migrarea orizontală a dinţilor ce mărginesc

breşa edentată şi migrarea verticală a antagoniştilor;
 să refacă integritatea morfo-funcţională a arcadei dentare;
 să nu jeneze dezvoltarea arcadelor alveolare;
 să nu irite parodonţiul marginal al dinţilor existenţi;
 să nu interfereze cu procesele de creştere dentară şi osoasă;
 să fie cât mai confortabile pentru pacient, permiţând
exercitarea funcţiilor aparatului dento-maxilar, în special
funcţia masticatoarie;
 să favorizeze erupţia dinţilor succesionali de la nivelul breşei
edentate;
 să stabilească dimensiunile ocluziei dentare.
 Alegerea menţinătorului de spaţiu cel mai potrivit se face
în funcţie de anumite condiţii clinice:
 menţinător de spaţiu independent, când nu este instalată încă
o anomalie dento-maxilară, dar există extracţii dentare
premature ale dinţilor temporari;
 menţinător de spaţiu asociat altui aparat ortodontic activ,
când este instalată o anomalie dento-maxilară şi spaţii de
extracţii.

Menţinătoarele de spaţiu mobilizabile sunt cele mai utilizate

datorită avantajelor sale, iar cele fixe independente nu sunt
utilizate în perioada de creştere, datorită dezavantajelor sale
multiple.
Perioada optimă pentru aplicarea unui menţinător de spaţiu
este imediat după pierderea prematură a unui dinte temporar, când
pierderea dintelui temporar s-a făcut cu 1-2 ani înainte de erupţia
succesorului său.
 Menţinătoarele de spaţiu mobilizabile independente
sunt aparate pasive, caracterizate prin existenţa unor valuri acrilice
ocluzale la nivelul breşelor edentate, susţinute şi unite (dacă sunt
mai multe breşe) printr-o bază (placă palatină sau linguală).

Indicaţii:
 pierderi premature dentare multiple pe arcada superioară sau
inferioară.

Alcătuire:
 placa palatină sau linguală;
 elemente de ancoraj – croşete simple deschise spaţiului
edentat;
 val de acrilat în spaţiul edentat cu/fără dinţi acrilici.
Descriere:

 valul de ocluzie este ca o prelungire a plăcii acrilice în spaţiul

edentat;
 valul nu se prelungeşte la nivelul şanţului vestibular, ci se
opreşte pe creasta alveolară, pentru a nu împiedica creşterea
în sens transversal şi sagital;
 pentru a menţine dimensiunea verticală a arcadelor
antagoniste, valul se realizează până la nivelul planului de
ocluzie pentru a împiedica extruzia dinţilor antagonişti sau
poate prezenta dinţi acrilici (mai ales în zona frontală, pentru a
restabili funcţia fizionomică).
Menţinătoarele de spaţiu independente
Avantaje:
 restabilește morfologia și funcția arcadelor dentare;
 transmite presiunile masticatorii asupra suportului muco-osos,
stimulând creșterea;
 previne instalarea tulburărilor de ocluzie;
 se adaptează permanent la situația clinică;
 permite șlefuirea pentru dirijarea erupției dinților permanenți
din spațiul edentat;
 este ușor de realizat, nu necesită materiale și instrumente
costisitoare și nici o manualitate deosebită din partea
tehnicianului dentar;
 permite o igienă dentară foarte bună.
Dezavantaje:
 sunt incomode datorită volumului lor mare, ocupând din spațiul
limbii (în acest sens s-au creat menţinătoarele de spațiu
scheletate);
 sunt purtate la latitudinea copilului, putând apare migrări
dentare, dacă acestea nu-l poartă un timp suficient;
 trebuie schimbate din 6 în 6 luni, pentru a nu împiedica
creșterea aparatului dento-maxilar.
 Menţinătoare de spaţiu asociate aparate ortodontice
active mobilizabile se caracterizează prin existenţa unor valuri
acrilice ocluzale la nivelul breşelor edentate, în afara elementelor
componente active şi/sau funcţionale, care intră în alcătuirea lui.

Indicaţii:
 orice anomalie dento-maxilară care prezintă pierderi dentare
pe arcada superioară sau inferioară.

Alcătuire:
 placa palatină sau linguală;
 elemente de ancoraj;
 elemente active;
 elemente funcţionale;
 val de acrilat în spaţiul edentat cu/fără dinţi acrilici.
Avantaje:
 rezolvă simultan două situaţii clinice: păstrează spaţiul pe
arcade, necesar erupţiei dinţilor permanenţi şi corectează
anomalia dento-maxilară;
 permite utilizarea presiunilor elective în anumite puncte ale
coroanelor dentare în erupţie, cu scopul de a restabili axele
dentare.

Dezavantaje:
 în timpul meselor, aparatul este scos din cavitatea orală,
datorită volumului mare şi a mobilităţii lui.
MENŢINĂTOARELE DE SPAŢIU FIXE

 Inel ortodontic + buclă/ansă din sârmă

 Coroană pedodontică + buclă

 Arcul lingual

 Arcul lui Nance

 Bara transpalatinală
Menţinătoare de spaţiu fixe pentru înlocuirea molarilor temporari
Inel ortodontic + buclă din sârmă

Indicaţiile menţinătoarelor de spaţiu fixe, fixate la o singură

extremitate, de tipul inel ortodontic şi ansă sunt reprezentate de:
pierderea prematură unilateral, a primului molar temporar înainte
de erupţia primului molar permanent
pierderea prematură unilateral, a primului şi celui de-al 2-lea molar
temporar, după erupţia primului molar permanent
pierderea prematură bilateral, a primilor molari temporari, înainte
de erupţia incisivilor permanenţi şi a primilor molari permanenţi
pierderea bilaterală a molarilor secunzi temporari după erupţia
primului molar permanent
Menţinător de spaţiu fix tip inel ortodontic + buclă din sârmă (ansă)

Avantaje:
 modalitatea de fabricare este facilă pentru practician,
iar păstrarea dispozitivului în cavitatea orală este mai
uşoară pentru pacient.
Coroana prefabricată + bară

Acest tip de menţinător de spaţiu este o variantă a celui format

dintr-un inel ortodontic şi o buclă din sârmă. În locul inelului ortodontic, pe
molarul al II-lea temporar se adaptează o coroană prefabricată din oţel
inoxidabil. Bucla din sârmă este înlocuită cu o bară metalică, a cărei
extremitate mezială se prelungeşte până la faţa distală a caninului.
Tehnica se poate adapta pentru molarul II temporar absent,
aplicând inelul ortodontic sau coroana prefabricată pe molarul de 6 ani.
Indiferent de dintele al cărui spaţiu trebuie menţinut, este necesar ca
pacientul să fie ţinut sub control periodic pentru a depista orice eventuală
interferenţă cu dintele permanent aflat în erupţie.

Dezavantaje:
Ambele tipuri de menţinătoare de spaţiu
descrise prezintă dezavantajul că permit
migrarea verticală a dintelui antagonist
breşei, migrare care poate fi uneori destul
de importantă din punctul de vedere al
stabilităţii ocluziei (1,43 mm la 16 luni după
extracţie).
Retenţionează placa bacteriană şi resturile
alimentare
 Arcul lingual
Arcul lingual, intim adaptat la zona cingulară a incisivilor şi la feţele
linguale ale dinţilor laterali, se solidarizează la inele plasate fie pe molarii prim
permanenţi, fie pe molarii II temporari, aceasta fiind varianta fixă a
dispozitivului. În varianta semi-mobilizabilă, capetele arcului intră în tubuşoare
fixate pe feţele linguale ale inelelor. Controlul periodic se face la 2 luni.

Aspectul arcului
lingual aplicat în
cavitatea orală

Caracteristicile pentru aplicarea menţinătorului de spaţiu tip arc

lingual, sunt:
în cazul pierderii premature a unui singur dinte sau a mai multor dinţi,
bilateral, la mandibulă
nu se recomandă atunci când incisivii temporari sunt încă prezenţi pe arcadă
arcul trebuie să fie plasat la nivelul cingulum-ului incisivilor, la 1-1,5 mm de
marginea gingivală
zona de joncţiune ar trebui să fie în treimea mijlocie şi paralelă cu inelul
arcul trebui să fie plasat mai jos de planul de ocluzie la nivel posterior
menţine spaţiul necesar erupţiei dintelui permanent, dar conservă şi „lee-way
space”
Arcul Nance (pentru maxilar)
Caracteristicile arcului lui Nance:
 este utilizat de obicei la maxilar, în cazul pierderilor dentare premature,
bilaterale a molarilor primi sau secunzi superiori din dentiţia temporară.
 include un buton acrilic în contact cu bolta palatină, pentru a preveni
migrarea molarilor, fiind fixat prin inele ortodontice pe molarii prim
permanenţi - bilateral
 poate fi neigienic, pot apare reacţii alergice la contactul butonului
acrilic cu mucoasa bolţii palatine

Aspectul arcului lui

Nance cu buton acrilic,
pe model
şi înainte de aplicarea în
cavitatea orală

Arcul lui Nance aplicat în

cavitatea orală
Bara transpalatinală
 Este un dispozitiv bilateral fix care se aplică la nivelul maxilarului
 Compus din :
 două inele cimentate pe primii molari permanenţi
 o bară metalică solidarizată pe suprafeţele pălatinale ale
acestora (realizând o legătură directă între ele)
 Este la distanţă de mucoasa palatinală
 Permite (uneori) mezializarea dinţilor stâlpi, relizând pierdere de
spaţiu
 Adăugarea unei bucle în formă de omega va exercita forţe distale
foarte uşoare asupra molarilor prim permanenţi, prevenind
mezializarea sau rotarea lor → arcul transpalatal

Indicaţii şi contraindicaţii comune cu cele ale arcului lingual.

Bara transpalatinală Arcul transpalatal Goshgarian

V.2. Punţi adezive
(pe dinţi permanenţi tineri, în regiunea anterioară sau laterală)

Alcătuire: - atelă metalică fixată cu răşină compozită

(folosită iniţial ca şină în parodontologie)

Tipuri: - punţi cu adeziune macromecanică

- punţi cu adeziune micromecanică:
- puntea Maryland
- punţi cu dublu atac acid
- punţi cu adeziune prin metalizare
- punţi cu adeziune chimică
V.2. Punţi adezive
(pe dinţi permanenţi tineri, în regiunea anterioară sau laterală)

Indicaţii:
 dinţi permanenţi tineri, absenţi congenital (IL/Pm)
 dinţi pierduţi traumatic (avulsie)
dinţi absenţi asociat unor defecte congenitale (ex. despicături labio-
maxilo-palatine)
dinţi pierduţi prin procese carioase, atunci când dinţii vecini, nu prezintă
leziuni carioase extinse, iar stratul de smalţ este optim d.p.d.v. calitativ şi
cantitativ

Contraindicaţii:
 igiena orală deficitară
 leziuni carioase extinse, ale dinţilor stâlpi
 dinţi stâlpi în opoziţie
 mobilitate uşoară a dinţilor stâlpi
 breşe extinse
Avantaje:

preparaţii peliculare (doar smalţ, diminuând trauma asupra pulpei şi

ţesutului parodontal)
 prepararea se poate face fără anestezie
 excelente din punct de vedere estetic
 uşor de reparat
 preţ de cost acceptabil
 lasă oricând loc unor soluţii tradiţionale

Succesul punţilor adezive depinde de:

 respectarea indicaţiilor şi contraindicaţiilor

 acurateţea prin care se execută etapele clinice şi tehnice

Punţile adezive se pot realiza şi în zona laterală unde ele funcţionează şi ca

menţinătoare de spaţiu.

Prepararea peliculară în smalţ a dinţilor stâlpi se va realiza pe suprafeţele

proximale şi toată suprafaţa palatinală a acestora; preparaţia se va termina
întotdeauna la 1mm de creasta gingivală; de obicei se prepară lăcaşuri în
smalţ, cu pereţi paraleli, în care vor pătrunde pinteni ocluzali.
Procedeu clinic

S.G., M, 14 ani, edentaţie frontală redusă prin avulsie traumatică rezolvată prin restaurare
adezivă
a, b – aspect clinic la prezentare ( la 2 luni de la accident)
c – model de lucru cu evidenţierea preparaţiilor peliculare
d – scheletul metalic după dezambalare
e – pregătirea scheletului în vederea gravării electrochimice
f – aspectul suprafeţelor gravate
g – fixarea restaurărilor adezive cu ajutorul dispozitivului Timcol I
h – aspectul clinic după cimentarea unei coroane ceramice la nivelul bontului metalic al
restaurării adezive
V.3. Punţile dentare tradiţionale (protezare conjunctă)
sunt foarte rar utilizate în dentaţia temporară, mixtă şi permanentă tânără (în situaţii
deosebite)
 inconveniente:
 reprezintă - o metodă invazivă pentru dinţii adiacenţi breşei edentate; aceştia fiind:
- d.t. cu gabarit mic şi cantităţi mici de smalţ şi dentină
- D.P.T. cu pulpă voluminoasă şi apex needificat
- o metodă mai puţin invazivă doar la adolescenţi
 d.t. Sunt mici şi nu conferă suficientă retenţie elementelor de agregare
 D.P.T. Sunt adesea în erupţie şi conturul gingival marginal nu este încă
edificat
 igienizarea este dificilă
 interferă cu creşterea şi dezvoltarea maxilarelor
 nu permit adaptări, în dentaţia mixtă aflată într-o permanentă modificare

P.I., 16 ani, edentaţie frontală redusă (cu

preexistenţa unei diasteme) prin traumatism
sportiv
a – aspectul clinic al breşei supradimensionate
datorită preexistenţei diastemei; se observă
dispariţia corticalei vestibulare, desprinsă odată
cu avulsia lui 21
b – restaurare fixă cu 2 elemente de agregare gen
incrustaţie cu pivot şi 2 anse ce permit păstrarea
diastemei
c, d - aspect clinic final după fixarea restaurării
V.4. Restaurări protetice cu sprijin implantar

La pacienţii tineri aflaţi în creştere, protezele fixe cu sprijin implantar sunt strict
contraindicate (până la vârsta de 16 ani) deoarece creşterea alveolară în zona
periimplantară este blocată.
Edentaţii frontale reduse la adolescenţi se pretează de multe ori la rezolvare
prin restaurări protetice pe implante.

Observaţii clinice

 În regiunea frontală are loc o creştere osoasă semnificativă între 6 şi 9 ani

Zona laterală a arcadei creşte intens după vârsta de 6 ani până la 21 de ani;
aşadar trebuie să fim atenţi când realizăm o protezare conjunctă în această
zonă
Creşterea osoasă este considerată încheiată la 1-2 ani după erupţia dinţilor
permanenţi într-o anumită zonă
V.5. Proteze parţiale mobilizabile
 sunt cel mai frecvent utilizate în protezarea edentaţiilor din dentaţia
temporară mixtă şi/sau permanentă

Avantaje:
 optimizează profilul facial
 facilitează igienizarea dinţilor adiacenţi
 preţul de cost este minim

Dezavantaje:
tratamentul este dependent de cooperarea cu copilul şi părintele; dacă copilul
nu poartă proteza aceasta nu-şi va exercita nici una dintre funcţiile menţionate
nerealizarea unei igienizări corespunzătoare duce la apariţia gingivitelor sau a
unor mucozite şi predispune la apariţia leziunilor carioase

Părţile componente ale unei proteze mobilizabile:

1.Baze şi şei acrilice palatinale sau linguale
2.Croşete de sârmă (simple, Stahl, Adams, Schwartz, arcul vestibular)
3.Diverse croşete metalice turnate odată cu scheletul metalic
4.Şuruburile (care prin activare stimulează creşterea în sens transversal a maxilarului
în creştere)
5.Dinţi artificiali (şi dinţii temporari şi cei permanenţi sunt disponibili în comerţ în
seturi).
Tipuri de proteze parţiale mobilizabile

1.Proteze parţiale mobilizabile tradiţionale (la maxilar sau mandibulă) ancorate cu croşete de
sârmă
2. proteze parţiale mobilizabile (maxilare sau mandibulare) neancorate cu croşete;
 utilizate frecvent deoarece permit creşterea transversală a maxilarelor copilului faţă de
cele ancorate cu croşete;
 nu sunt confortabile fiind menţinute mai ales cu limba şi obrajii;
 îşi exercită influenţa asupra dinamicii linguale şi asupra dezvoltării dento-faciale în
general.
3. Aparate ortodontice mobilizabile ce poartă dinţi de înlocuire
4. Proteze parţiale mobilizabile secţionate pe linia mediană şi prevăzute cu şurub, pentru a se
adapta maxilarelor în creştere.
5. Proteze scheletate se recomandă în dentaţia permanentă, mai ales în cazul anodonţiilor multiple
 se pot realiza destul de rapid şi sunt restaurări de durată
 prepararea dinţilor trebuie să fie cât mai redusă
 se folosesc croşete turnate în laborator odată cu scheletul metalic
 VI. CONCLUZII
1. Dezvoltarea şi funcţionarea normală a aparatului dento-maxilar, stabilirea şi
menţinerea ocluziei dentare corecte în dentiţia permanentă, sunt influenţate
de dentiţia temporară dar şi de evoluţia elementelor respective în perioada
dentiţiei mixte. Pierderea prematură a dinţilor temporari poate fi cauza unui
tipar de anomalii ce interesează în egală măsură ocluzia temporară, mixtă şi
permanentă.

2. Pierderea prematură a dinţilor temporari din zona de sprijin sau zona

frontală, poate avea urmări nefavorabile asupra dezvoltării dentiţiei
permanente, zona de sprijin având rolul de a menţine spaţiul necesar erupţiei
dinţilor permanenţi.

3. Este imperios necesar să se evite instalarea consecinţelor pe care le

determină pierderea prematură a dinţilor temporari, atunci când acest lucru
s-a produs, prin apelarea la metodele ortodontice interceptive, cu aplicarea
menţinătoarelor de spaţiu, fixe sau mobilizabile.

4. Indicaţia privind tipul de menţinător de spaţiu ce trebuie aplicat variază

individualizat, în funcţie de tiparul dentar temporar afectat, de momentul
pierderii dinţilor temporari, de sectorul de arcadă respectiv, precum şi de
intervalul de timp până la momentul aplicării menţinătorului de spaţiu.
5. Alegerea tipului de menţinător de spaţiu, fix sau mobilizabil, este o
problemă esenţială datorită avantajelor şi dezavantajelor pe care le prezintă
fiecare dintre aceste dispozitive, opţiunea pentru un tip sau altul fiind
juducios motivată.

6. Protezarea de durată a breşelor edentate este indicată abia atunci când:

 procesele de creştere facială sunt încheiate
volumul camerei pulpare a dinţilor permanenţi, vecini breşei edentate
permite prepararea lor fără riscul de deschidere a camerei pulpare
 dinţii permanenţi sunt complet erupţi

7. Până la realizarea acestor deziderate este indicată o rezolvare tranzitorie

 menită să satisfacă necesităţile estetice, masticatorii şi fonetice
ale pacientului
 să fie cât mai conservativă şi adaptată cerinţelor tratamentului de
 durată ce va urma

8. Înaintea oricărui tratament tranzitoriu trebuie stabilit şi tratamentul de

durată

9. Posibilitatea unui tratament ortodontic ca singură metodă de

tratament/asociat protezării provizorii şi definitive, trebuie evaluată cu mare
atenţie înaintea începerii oricărui tratament protetic.
10. Punțile adezive au revoluționat tratamentul protetic la tineri, fiind utilizate pe dinți
permanenți tineri în zona anterioară, sau în zona laterală unde funcționează și ca
menţinătoare de spațiu.

11. Punţile dentare tradiţionale (protezarea conjunctă) sunt foarte rar utilizate în
dentaţia temporară, mixtă şi permanentă deoarece ele interferă cu creşterea şi
dezvoltarea maxilarelor.

12. Tratamentul edentaţiilor prin restaurări protetice cu sprijin implantar se poate

realiza doar după vârsta de 16 ani (când vorbim deja despre dinţi permanenţi maturi).

13. Tratamentul edentaţiilor prin proteze mobilizabile este cel mai frecvent utilizat în
protezarea edentaţiilor din dentaţia temporară, mixtă sau permanentă.

 Principalele tipuri de proteze parţiale mobilizabile folosite:

- proteze parţiale mobilizabile tradiţionale ancorate cu croşet
- proteze parţiale mobilizabile maxilare/mandibulare neancorate cu
croşet
- aparate ortodontice mobilizabile
- proteze parţiale mobilizabile secţionate pe linia mediană şi
prevăzute cu şurub
- proteze scheletate în dentaţia permanentă

14. Prin tratamentul preventiv, interceptiv şi curativ al pierderilor timpurii ale dinţilor
temporari şi dinţilor permanenţi tineri se are în vedere păstrarea homeostaziei
sistemului stomatognat.