1. Definitia notiunii “Stomatologie ortopedica”. Compartimentele. Metodele de tratament.

Stomatologia ortopedica – un compartiment al stomatologiei generale, disciplina ce studiaza etiologia, patogenia,

tabloul clinic, metodele de diagnostic, profilaxie si tratament ale afectiunilor sistemului stomatognat. Este strans legata
si cu asa discipline stomatologice ca stomatologia terapeutica, pediatrica, chirurgia OMF, astfel avand un obiect
comun de studiu: sistemul stomatognat.
Compartimente: protetica dentara ,ortodontia.

Stomatologia ortopedica dispune de urmatoarele metode de tratament:

- functional (mio-, mecanoterapie);
- de aparataj (aparate ortodontice);
- protetic (proteze);
- mixt.
Aceste metode de tratament pot fi realizate imediat sau in timpul apropiat, in termen de 2-4 saptamani, tardiv, in timp
de 3-4 luni.

2. Definitia “ sistem stomatognat”. Componentele lui.

Aparatul dento-maxilar este o entitate morfofunctionala alcatuita din mai multe componente variate din punct de
vedere onto- si filogenetic, structural si functional care se interconditioneaza reciproc sub directa coordonare a SNC. In
literatura de specialitate se utilizeaza termenul de sistem stomatognat, termen propus de Colum si Stalard si cuprinde
o totalitate de tesuturi si organe din regiunea maxilo-faciala cu o mare varietate structurala care indeplinesc functii
diferite insa toate conclucreaza la realizarea unor functii specifice sistemului cum ar fi masticatia, deglutitia, fonatia,
fizionomia.
Termenul de sistem stomatognat recunoaste aceleasi componente ca si aparatul dento-maxilar: oasele maxilare, ATM,
muschii mobilizatori ai mandibulei, muschii oro-faciali, dintii cu tesuturile parodontale, tegumentele regiunii,
fibromucoasa cavitatii bucale, glandele salivare, limba, vasele sangvine, limfatice si nervii aferenti.

3. Factorii ce dirijeaza dezvoltarea sistemului stomatognat. Legatura reciproca dintre functie si morfologie
dupa exemplul ATM. Doua etape in morfologia postnatala a dintilor.

Urmarind dezvoltarea sistemului stomatognat in filogeneza si ontogeneza, ne convingem ca multe organe sunt strans
legate intre ele din punct de vedere functional. Studiul morfofunctional al acestui sistem oglindeste unitatea dintre
starea morfologica (forma) si functia diferitor organe. Schimbarile morfologice duc la modificari de functie si invers.
Totodata schimbarile unui organ neaparat duc la modificari morfologice si functionale in toate celelalte verigi ale
sistemului. Aceste relatii ne dau posibilitatea sa urmarim legatura dintre sistemul stomatognat cu alte sisteme ale
organismului ( sistemul digestiv, respirator, etc.).
In planul evolutiei filogenetice SS s-a dezvoltat si se formeaza sub influenta de dirijare a factorilor biologici, genetici,
neuroendocrini si functionali. Pe parcursul evolutiei acest sistem a suferit un sir de schimbari, influentate, in primul
rand de noile conditii de existenta. Perfectionarea morfologica si functionala s-a aflat in permanenta sub influenta
modului de alimentare.
La om, mandibula executa diferite miscari: in plan vertical, transversal, sagital si miscari mixte. Aceasta se datoreaza
particularitatilor de structura a articulatiei care contine elemente din toate articulatiile descrise mai sus.
Evolutia ontogenetica a SS cuprinde perioada de viata intrauterina si extrauterina. In perioada postnatala deosebim
doua etape: 1) de morfogeneza, pana la varsta de 16 ani si 2) de modelare, de la 16 ani pana la sfarsitul vietii.

4. Functiile proprii si auxiliare ale sistemului stomatognat. Caracteristica. Componentele functiei de

automentinere.

Modelarea individuala de structura si forma ale componentelor sistemului stomatognat are loc sub influenta functiilor
proprii si a celor generale. Din functiile proprii fac parte: masticatia, fonatia, fizionomia si functia de automentinere.
Masticatia este cea mai importanta functie ce influenteaza formarea intregului SS. Durata masticatiei este aproximativ
2 ore zilnic.
Fonatia, fiind cea mai recenta functie, totodata constituie si caracteristica cea mai esentiala a omului. Omul vorbeste in
mediu timp de 8-10 ore zilnic.
Fizionomia este manifestata de tegumentele fetei care prin trasaturile sale ii da posibilitate omului sa-si exprime
dispozitia, dorinta, starea de indiferenta relativa etc. Si este la fel un mijloc de comunicare intre oameni.
Functia de automentinere, care este caracteristica pentru orice organ sau tesut, include 3 componente: autoconservare,
autostimulare, si autoreglare. Prin autoconservare se subinteleg acele aspecte de structura si functii ale componentelor
sistemului stomatognat care asigura prevenirea afectiunilor ce pot provoca tulburari functionale ale intregului sistem.
Aici includem si notiunea de autocuratire a cavitatii bucale prin intermediul salivei. Termenul autostimulare prevede
acele aspecte care genereaza actiunea stimulilor de intretinere, consolidare si perfectionare a componentelor SS (
functia musculara, presiunea masticatorie, etc. ) Notiunea de autoreglare include acel mecanism biologic care
declanseaza modificarile morfologice conform functiei si invers.
Afara de functiile enumerate SS participa si la realizarea altor functii cum ar fi: respiratia, deglutitia, etc.

5. Traseele de forta la mandibula, contrafortele la maxila. Argumentati ce a condus la formarea lor si

importanta practica.

Mandibula este formata din tesut osos dens, care este prezentat de doua placi e se unesc intim pe marginea ei
inferioara. Intre aceste placi se gaseste substanta spongioasa. Grosimea placilor compacte difera in dependenta de
gradul de forta pe care il suporta mandibula in timpul functiei. Cercetarile au aratat ca trabeculii substantei spongioase
in diferite locuri au diferita grosime si sunt aranjate intr-o anumita ordine si directie, independent de incordarile care
apar in tesutul osos datorita marimii si directiei fortei musculare la actul de masticatie. Aceste directii de aranjament
ale trabeculilor au capatat denumirea de linii sau travee de forta si sunt destinate pentru suportarea si neutralizarea
fortei masticatoare. Liniile de forta prezinta nu altceva decat stalpii de rezistenta care impreuna cu placile osoase
compacte ii atribuie mandibulei rezistenta cuvenita. Localizarea, densitatea si directiile acestor linii sunt in raport cu
tensiunile din tesutul osos provocate de forta musculara si directiile ei. Deosebim urmatoarele travee de forta:
 marginale care se impart in doua grupe, indreptandu-se anteroposterior spre condilii articulari unde se
incruciseaza;
 bazilare;
 transversale;
 anterioare;
 posterioare;
 capulans;
 radiale.

Maxila se gaseste sub influenta fortei care reiese de la mandibula. Din aceasta cauza structura ei ca si la mandibula
este subordonata legilor biomecanice. Conform acestor legi trabeculii tesutului spongios se grupeaza si au un
aranjament care ii da posibilitate maxilei sa se opuna fortei functionale respective. In sectoarele unde presiunea
functionala este mare, trabeculii se ingroasa, formand stalpi de rezistenta, care servesc la transmisia acestei presiuni
asupra oaselor craniului, astfel neutralizand-o.
Deosebim urmatorii stalpi de rezistenta:
1) nazofrontali, care incep la nivelul arcului bazal al incisivilor si caninilor trecand in peretii nazali laterali,
indreptandu-se spre osul frontal;
2) zigomatici sau malari, care incep la nivelul apofizei procesului alveolar corespunzator dintilor laterali trecand
in osul zigomatic;
3) pterigopalatini, care sunt prezentati prin tuberozitatile maxilare si apofizele pterigoidiene;
4) palatini prezentati prin apofizele palatine

6. Componentele ATM, 3 forme ale tuberculului articular. Pozitia condililor articulari ai mandibulei in
fosele articulare in conditii de norma.

ATM este compusa din urmatoarele component de baza : condili articulari, fosa articulara, tuberculul articular, disc
articular, capsula articulara si ligamente articulare.
Condilii articulari - sunt asemanatori cu 2 cilindre elipsoidice si sunt situati in plan transversal iar suprafata lor
anterosuperioara este tapetata cu cartilaj articular.
Fosa articulara - are forma elipsoida. Este situata pe osul temporal .Este de 2 ori mai mare decit condilul articular al
mandibulei, ce asigura o amplitudine mare de miscare in diferite directii.
Tuberculul articular - prezinta peretele anterior al fosei articulare. Se deosebeste de celelalte elemente ale articulatiei
prin diverse forme.Exista 3 forme de tuberculi articulari ( in dependenta de factorul functional):
 -plata
 -mijlociu pronuntata
 -abrupta
Discul articular - prezinta o formatiune fibrocartilaginoasa , situata intre epifizele condiliene articulare ale mandibulei
si fosa articulara, capata o forma de lentila biconcava. Cea mai importanta cerinta functionala a discului este cea de a-
si modifica pozitia si forma in asa fel ca sa se adapteze la volumul dintre suprafetele articulare in orice faza a
miscarilor mandibulare.
Capsula articulara –
Insertia superioara:
 incepe de la nivelul marginii anterioare a condilului temporalului,posterior in spatele cavitatii glenoide,anterior
scizurii lui Glasser si lateral pe tuberculul si radacina laterala a zigomeimedial de spina sfenoidului.
Insertia inferioara :
 pe colul condilului mandibulei,anterior imediat langa cartilajul articular,posterior la 4-5 mm distanta.
Suprafata interna adera la menisc si imparte articulatia intr-o portiune suprameniscala si submeniscala.
Ligamente articulare -
1.Ligamente intracapsulare:
-disco-temporale
-disco-mandibulare
2.Ligamente extracapsulare
-pterigomandibulare
-sfenomandibulare
-stilomandibulare
Rolul functional al ligamentelor intracapsulare consta in limitarea miscarilor de lateralitate a condililor articulari, in
fosa articulara are rolul ligamentelor extracapsulare consta in limitarea miscarilor mandibulei in genere.

In conditii normale, la adulti, cand sunt prezenti cel putin dintii laterali pe ambele maxilare, condilii articulari ocupa in
fosa articulara o asa pozitie ca numai portiunea anterioara a lor articuleaza cu tuberculul articular. Datorita acestei
particularitati presiunile masticatorii nu se transmit asupra boltei fosei articulare, prezentata de o placuta osoasa
subtire, care separa articulatia de cavitatea craniului, dar asupra oaselor craniului. Pierderea dintilor laterali sau alte
stari patologice duc la schimbarea pozitiei condililor articulari. Ei se deplaseaza superior si distal provocand deseori
dureri ca urmare a presiunii ce o exercita asupra acestor tesuturi si asupra regiunii unde trece fascicolul neurovascular.

7. Muschii ridicatori, coboratori, propulsori ai mandibulei si functiile auxiliare.

Muschii ridicatori ai mandibulei sunt prezentati de 3 perechi de muschi:

Muschiul temporal- incepe cu o insertie larga in forma de evantai pe osul temporal si se insereaza pe apofiza coronoida
a mandibulei. Dupa directia fibrelor musculare, muschiul temporal se imparte in 3 fascicule: anterior, mijlociu si
posterior. La contractia fasciculului anterior are loc numai ridicarea mandibulei, la contractia fasciculului mijlociu-
ridicarea si retropulsia, iar la contractia fasciculului posterior numai retropulsia mandibulei.Prin urmare, contractia
muschiului in ansamblu deplaseaza mandibula in sus si inapoi.

Muschiul maseter- are insertia fixa pe arcada zigomatica si mobila pe fata externa
a zonei angulare a mandibulei. Conform directiei fibrelor musculare el are doua
fascicule: superficial, cu directia oblica a fibrelor, si profund- cu directia fibrelor
in plan vertical. Contractia bilaterala a muschiului maseter deplaseaza mandibula
in sus si putin inainte. La o contractie unilaterala mandibula este trasa in sus si
deplasata in directia muschiului contractat.

Muschiul pterigoidian intern- are punctul fix de insertie in foseta apofizei pterigoidiene si cel mobil pe fata interna
a zonei angulare a mandibulei. La contractia bilaterala muschiul pterigoidian intern ca si muschiul maseter, ridica
mandibula in sus si putin o deplaseaza inainte. La contractia unilaterala mandibula este deplasata in sus, inainte si
inauntru, in sens opus directiei de contractare a muschiului.

Muschii coboratori ai mandibulei prezinta o caracteristica morfofunctionala speciala avand ambele insertii mobile: una
pe mandibula, alta pe osul hioid. In raport de functie, fiecare insertie poate deveni un punct fix. Daca acest punct este
osul hioid, mandibula se deplaseaza in jos si gura se deschide, iar daca acest punct este mandibula, osul hioid se
deplaseaza in sus, influentand actul de deglutitie.
Muschii coboratori ai mandibulei sunt numiti si muschi suprahioidieni, formand totodata si planseul bucal. Aceasta
grupa o alcatuiesc trei perechi de muschi:
Muschii geniohioidieni- la mandibula insera pe cele doua apofize geniene
Muschii milohioidieni- pe liniile oblice interne
Fasciculele anterioare ale muschiului digastric- pe foseta digastrica a mandibulei
In raport de functie, prin contractia coboratorilor se realizeaza o deschidere mai mica sau mai mare a gurii. Alaturi cu
functia de coborare a mandibulei muschii milohiodieni si digastrici mai au si functii auxiliare. Muschii milohioidieni la
o contractie unilaterala deplaseaza mandibula in directia opusa contractiei atunci cand muschiul digastric o deplaseaza
in aceeasi directie. O alta functie este si participarea la miscarea de retropulsie a mandibulei.

Muschi propulsori
Muschiul pterigoidian extern- este compus din doua fascicule: superior- cu fibre musculare orientate orizontal, si
inferior- cu fibre musculare orientate oblic.
Fasciculul superior are punctul de insertie fix pe aripa mare a osului sfenoid si cel mobil-pe portinea anterioara a
meniscului articular. Fasciculul inferior insera pe punctul fix de pe fata externa a aripii mari a apofizei pterigoide
avand insertia mobila pe foseta condilului articular al mandibulei. Functia principala este propulsia in plan sagital si
transversal.

8. Definitie “presiune masticatorie”. Forta musculara absoluta. Metode de determinare.

Presiunea masticatorie este acea forta a muschilor ridicatori, care se realizeaza pe un sector al arcadelor dentare in
timpul actului de masticatie.

Forta absoluta a muschiului este forta dezvoltata in timpul contractiei maximale. 1 cm patrat de sectiune a muschiului
dezvolta o forta egala cu aproximativ 10 kg. Luand in consideratie ca sectiunea transversala a muschilor ridicatori este
egala cu 39-40 cm patrati forta lor absoluta va fi egala cu 390-400 kg. Noi folosim o forta egala cu 16-18 kg.

Metode de determinare:
Gnatodinamometrul- prezinta doua branse unite cu o spirala si un indicator, care determina marimea fortei dezvoltate
asupra spiralei, in kg. Dupa ce varfurile branselor sunt instalate pe suprafata ocluzala intre doi dinti, se propune de a
strange maxim arcadele dentare, urmarind deplasarea arcului pe cadranul indicatorului.
Discipolii lui Bleck au modificat gnatodinamometrul mecanic (Haber, Tissembaum), iar Rubinov, Paraschevici au
construit gnatodinamometrul electronic.

9. Enumerati indicii medii ai rezistentei parodontului dupa Haber la barbati si femei. Importanta practica.

Dintii
1 2 3 4 5 6 7 8
Masculin 25 23 36 40 40 72 68 48 1408
Feminin 18 15 22 26 26 46 45 36 936

Din tabelul prezentat reiese ca in diferite sectoare ale arcadelor dentare presiunea aplicata este diferita si aceasta e si
natural reiesind din particularitatile functionale ale dintilor, din biomecanica mandibulei.
Prin urmare, presiunea dezvoltata caracterizeaza nu forta musculara realizata la actul de masticatie, dar insusirile
functionale ale parodontului. Reiesind din aceasta, presiunea suportata de dinti este socotita drept reper pentru
caracteristica functionala a parodontului. Insa practic noi avem nevoie de date care ne-ar caracteriza marimea fortei
consumate la faramitarea diferitor produse alimentare. Aceste date, fiind comparate cu marimea fortelor de rezerva ale
parodontului a unui grup de dinti sau a arcadei dentare, vor fi folosite la intocmirea planului de tratament protetic
echilibrat functional.

10. Caracteristica fortei medii necesare pentru faramitarea alimentelor in conditii de norma. Definitie “forte
de rezerva ale parodontului”. Importanta practica.

Forta necesara pentru faramitarea alimentelor se determina prin fogodinamometrie. Experientele lui Bleck au aratat ca
in dependenta de duritatea produselor alimentare este nevoie de o forta egala de 12-16 kg. Experientele lui Kalontarov
au aratat ca marimea fortei necesare pentru faramitarea alimentelor depinde nu numai de duritatea lor, dar si de
marimea bucatii, de grupul de dinti (incisivi, premolari, molari) antrenati in actul de masticatie, de actiunea salivei, etc.
El a constatat ca la faramitarea produselor alimentare obisnuite (paine,carne fiarta, legume, etc. ) este nevoie de o forta
de 18-20 kg. Aceasta forta scade brusc la actiunea salivei sau a lichidului.

Fortele de rezerva ale parodontului. Bazandu-ne pe principiul biologic de structura bilaterala a organismului uman,
cand un organ pereche poate indeplini functia organului pierdut, se poate de presupus ca si in caz de lipsa a unui dinte
functia lui o ia asupra sa dintele vecin. Aceste schimbari de functie duc la mobilizarea fortelor adaugatoare. Insusirea
parodontului de a se adapta la fortele permanent schimbatoare declanseaza fortele de rezerva. Aceasta particularitate
depinde de starea parodontului, de raportul dintre partea coronara si cea radiculara a dintelui, de suprafata radiculara,
de varsta etc. Prin urmare, reiesind din gradul de intensitate a fortei musculare, fortei de rezistenta a parodontului si
fortei de masticatie, putem conchide ca in conditii fiziologice normale se utilizeaza numai 50% din forta totala a
parodontului, pe cand cealalta parte se gaseste in rezerva. Fortele de rezerva a parodontului pot fi antrenate, de
exemplu, prin folosirea permanenta a produselor alimentare dure.

11. Indicati caracterele morfofunctionale generale ale dintilor. Enumerati semnele anatomice de deosebire
ale dintilor.

Fiecare dinte este alcatuit din coroana si una sau mai multe radacini. Coroana este acoperita cu smalt, iar radacina cu
un strat de cement. Locul de trecere a coroanei in radacina se numeste coletul anatomic al dintelui. Deosebim coroane
anatomica si clinica. Coroana anatomica este numit segmentul dintelui acoperit de smalt. Coroana clinica este partea
extraalveolara a dintelui, ca regula ea coincide cu cea anatomica. Raportul mediu dintre lungimea coroanei si radacina,
in conditii fiziologice, este de 1:2, ceea ce da posibilitate ca dintele sa fie considerat conform legilor fizicii drept o
parghie de gradul intai cu punctul de rotatie in regiunea coletului. Aceasta ii asigura dintelui o buna stabilitate si
rezistenta la fortele masticatoare. In decursul vietii coroana anatomica este supusa abraziunii si deci inaltimea ei se
micsoreaza influentand pozitiv asupra stabilitatii dintelui.
Un alt caracter general il constituie raportul dintre suprafata radiculara a dintilor si coronara. Pentru a opune o
rezistenta necesara fortelor masticatoare, suprafata radiculara a dintilor este mai mare decat cea coronara .
Prin convexitatile proximale dintii realizeaza intre ei puncte, la avansarea varstei – suprafete de contact. Rolul biologic
si functional al acestor caractere este protectia papilei interdentare si raspandirea presiunilor asupra dintilor vecini, si
chiar a intregii arcade dentare, stimuland astfel procesele de metabolism si in tesuturile dintilor ce nu functioneaza.
Alt caracter morfofunctional general al dintilor consta in particularitatea raportului dintre portiunea coronara mediana,
care este mai voluminoasa, si portiunea distala, care este mai redusa. Totodata aceasta portiunea este si putin mai inalta
fiind inclinata distal, conform axului radicular.

Dintii se deosebesc intre ei dupa anumite semne, care au o deosebita importanta in protetica dentara la modelarea
formei anatomice si la redarea aspectului fizionomic al protezelor dentare: directia radacinii, unghiurile coroanelor
dintilor frontali, curbarea suprafetei vestibulare, marimea coroanei, numarul de cuspizi, marimea si situarea lor pe
suprafata ocluzala a dintilor laterali. Dupa aceste semne dintii se deosebesc intre ei si se determina carui maxilar ii
apartine si de pe care hemiarcade. Semnul radicular se caracterizeaza nunumai prin numarul de radacini, care se refera
numai la dintii laterali, dar si prin gradul de inclinatie a lor, ca regula, in directie distala. Unghiurile marginilor incisive
ale dintilor frontali de asemenea difera: unghiul medial este ascutit sau drept, pe cand cel distal este intotdeauna obtuz.
Exceptie fac doar incisivii centrali inferiori, la care ambele unghiuri sunt drepte.

12. Caractere morfologice de grup si individuale ale incisivilor.

Incisivii centrali superiori-mai mari dinţi după volum din grupa incisivilor, implantaţi în porţiunea centrală a arcadei
superioare de o parte şi de alta a liniei mediane a fetei. Coroana lor este turtită în sens vestibulooral, astfel încât forma
poate fi comparată cu o lopăţică. Pe măsură ce se apropie de colet, coroana se îngustează trecând în rădăcină.
La tineri, pe această suprafaţă sunt situate două şanţuri orientate Aceste şanţuri împart suprafaţa vestibulară în trei lobi
inegali: distal cel mai mare, mezial de mărime mijlocie şi central cel mai mic.Cu anii, datorită acţiunii abrazive a
alimentelor şi periuţei de dinţi, şanţurile şi lobii treptat se şterg. Suprafaţa vestibulară este mai lată în regiunea marginii
incizale şi mai îngustă în zona coletului.Marginea distală a suprafeţei vestibuläre este mai scurtă şi mai convexă decât
cea mezială, care este mai mare şi mai plană.
Suprafaţa palatinală a incisivilor centrali superiori are o formă triunghiulară cu baza spre marginea incizală şi
dimensiuni mai mici decât suprafaţa vestibulară. Proximal ea are câte o îngroşare de. smalţ, numită creastă marginală.
Sunt creste marginale, mezială şi distală, care converg spre treimea cervicală, unde se unesc formând tuberculul dentar,
care poate avea relief şi forme variate: şanţuri verticale, orificiu orb (foramen caecum) etc.
Suprafeţele proximale au formă triunghiulară cu baza spre colet, laturile cărora sunt formate de marginile vestibulară şi
palatinală ale suprafeţelor respective, care se întâlnesc într-un unghi ascuţit la marginea incizală.Marg'inea incizală
este puţin oblică de jos în sus şi în sens meziodistal, având un relief ondulat, format de trei proeminenţe, ce corespund
celor trei lobi vestibuluri, care şi ele cu vârsta se abraziază. La unirea marginii incizale cu suprafaţa mezială se
formează un unghi de circa 85—90°, iar la unirea cu suprafaţa distală un unghi obtuz, rotunjit. Atât incisivii superiori,
cât şi cei inferiori (centrali şi laterali) sunt dinţi monoradiculari.
Incisivii laterali superiori. Au aceeaşi formă generală ca şi incisivii centrali superiori, dar cu dimensiuni mai mici şi
cu unele detalii morfologice mai accentuate. Sunt implantaţi în hemiarcadele dentare imediat după incisivii centrali .
Suprafaţa vestibulară a incisivilor laterali superiori este mai îngustă şi mai convexă decât a incisivilor centrali. Ca şi la
incisivii centrali, pe suprafaţa vestibulară sunt situate două şanţuri cu aceeaşi orientare, care o împart în cei trei lobi:
distal-mare, mezial- mijlociu şi central-mic. Spre deosebire de incisivul central, marginile distale: şi meziale ale
incisivului lateral converg, în majoritatea cazurilor de la ecuatorul coroanei spre marginea incizală, făcând marginea
incizală mai scurtă decât diametrul dintelui la ecuatorul anatomic.
Suprafaţa palatinală este mai mică decât cea vestibulară şi mai oblică, deosebindu-se de suprafaţa palatinală a
incisivului central printr-o exprimare mai accentuată a tuberculului dentar. Pe suprafaţa palatinală şe găseşte mai
frecvent orificiul orb. Suprafeţele proximale au formă triunghiulară. Suprafaţa proximal-mezială este mai mare decât
cea proximal-distală şi este convexă în jumătatea incizală şi plată la colet, fiind mai rotunjită spre marginea
vestibulară. Suprafaţa distală în general este plată şi se rotunjeşte înspre unghiul incizal.
Marginea incizală este asemănătoare cu a incisivului central, deosebindu-se totodată de ultimul prin unghiul mezial
mai ascuţit şi cel distal mai obtuz şi mai rotunjit.
Incisivii centrali şi laterali inferiori. Sunt cei mai mici dinţi şi ca şi incisivii superiori sunt implantaţi de o parte şi
alta a liniei mediane a feţei în aceeaşi ordine. Atât incisivii centrali, cât şi cei laterali sunt asemănători, având coroane
turtite în sens vestibulo- lingual în porţiunea incizală şi în sens meziodistal spre colet, con- ferindu-i astfel forma de
daltă . Incisivul central este mai îngust decât cel lateral.
Suprafeţele vestibuläre au un aspect alungit de forma unui paralelipiped, fiind convexe înspre colet şi aproape plate
spre marginea incizală. Pe ele sunt situate câte două şanţuri care împart sup-rafaţa vestibulär! a fiecărui dinte în trei
lobi de mărime egală, făcând-o uşor trilobată. Suprafeţele linguale au aceeaşi înălţime ca şi suprafeţele vestibuläre,
fiind însă puţin mai înguste în sens me- ziodistal şi puţin concave. Ele sunt aproape netede, dar, uneori ca şi la incisivii
superiori, pe suprafaţa lor pot fi tuberculi mici nedivizaţi.
Suprafeţele proximale au o formă triunghiulară, fiind aproape egale atât mezial, cât şi distal, cu un relief aproximativ
plan, fiind convergente spre colet.
Marginile incizale sunt orizontale, iar unghiurile atât meziale, cât şi distale sunt drepte.

13 Caractere morfologice de grup si individuale ale caninilor.

Caninii superiori. Au coroană canoidă, a cărei margine incizală are forma unui vârf de suliţă . Caninii sunt cei mai
lungi şi cei mai puternici dinţi din grupul dinţilor frontali şi sunt implantaţi în hemiarcadele dentare, distal de incisivii
laterali. Suprafaţa vestibulară este accentuat convexă atât vertical, cât şi meziodistal. Ea este împărţită în două faţete de
către o creastă de smalţ verticală pronunţată, care porneşte de la cuspid spre colet. Marginile acestei creste formează
două şanţuri (unul mezial şi altul distal) fiind divergente spre colet, curbate uşor, atenuându-se treptat această curbură
până la treimea mijlocie a suprafeţei vestibuläre. Faţeta mezială este mai mică, iar cea distală mai mare. Uneori pe
faţeta distală se observă un şanţ care o împarte în doi lobi. Marginea mezială este uşor convexă, iar cea distală este mai
pronunţat convexă şi mai scurtă .Suprafaţa palatinală este mai mică decât suprafaţa vestibulară, datorită reducerii
diametrului orizontal. Ea este oblică în sens vertical feţei palatine, iar uneori chiar şi în regiunea coletului, se află tu-
berculul dentar care deseori are o formă pronunţată de cuspid mic. De la tuberculul dentar spre marginea incizală
pornesc 3 creste: mezială — spre unghiul mezial, distală — spre unghiul distal şi mediană — spre vârful cuspidului.
Aceste creste sunt despărţite de două şanţuri mai mult sau mai puţin exprimate. Suprafeţele proxi- male au formă
triunghiulară cu vârful îndreptat spre marginea incizală şi cu baza spre colet, şi au formă convexă în treimea incizală şi
plaită în treimea cervicală. Suprafaţa proximal-distală are dimensiuni mai mici atât în sens vertical, cât şi orizontal, şi
este mai convexă incizal şi mai plată cervical decât suprafaţa proximal-me- zială.
Marginea incizală este împărţită de un cuspid în două margini inegale: marginea incizal-mezială care se întinde de la
vârful cuspidului spre suprafaţa mezială şi formează unghiul mezial de o formă rotunjită; marginea incizal-distală care
se întinde de la vârful cuspidului spre suprafaţa distală, formând unghiul distal mai deschis şi situat mai aproape de
linia coletului. Marginea distală este mai lungă decât cea mezială.
La tineri vârful cuspidului are un relief ascuţit rotunjit, care cu timpul se abraziază transformându-se într-o mică
suprafaţă ocluzală.
*Caninii inferiori. Prezintă aceleaşi caractere morfologice generale cu ale caninilor superiori, având doar unele
deosebiri mai puţin sau mai mult accentuate . Coroanele caninilor inferiori sunt mai turtite în sens meziodistal şi mai
înalte, iar rădăcinile sunt mai scurte comparativ cu ale caninilor superiori.Suprafaţa vestibulară are un aspect mai
alungit 'şi este mai puţin convexă în ambele direcţii, comparativ cu a caninului superior, este împărţită de cele 2
şanţuri, în trei lobi inegali, care sunt mai puţin pronunţaţi, abia perceptibili.Suprafaţa linguală este mai îngustă decât
suprafaţa vestibulară şi prezintă aceleaşi detalii morfologice ca şi suprafaţa palatinală a caninului superior, relieful lor
fiind mai puţin exprimat, din care cauză suprafaţa linguală este mai simplă, având un tubercul lăţit abia vizibil.
Suprafeţele proximale au acelaşi contur triunghiular şi aceeaşi orientare, fiind uşor convexe şi aproape paralele.
Marginea incizală este împărţită de un cuspid mai puţin pronunţat, în două margini inegale. Marginea distală este mai
lungă şi mai oblică, deplasând astfel cuspidul mai spre mezial.

14 Caractere morfologice de grup si individuale ale premolarilor.

Primul premolar superior. Este primul dinte din grupul dinţilor laterali şi este implantat în hemiarcada dentară
imediat după canin. Coroana lui are o formă cuboidă neregulată; este un dinte bicuspidat şi biradicular.Suprafaţa
vestibulară este uniform convexă în ambele direcţii şi este asemănătoare cu cea a caninului, fiind mai mică şi mai lată,
iar caracterele morfologice sunt mai puţin pronunţate şi reliefate.Suprafaţa palatinală are acelaşi contur general ca a
suprafeţei vestibuläre şi prezintă dimensiuni mai mici în ambele direcţii, fiind perfect netedă. Suprafeţele proximale
sunt mai mari decât suprafeţele palatinale şi vestibuläre. Suprafaţa proximal-mezială are formă trapezoidală, este
convexă în treimea ocluzală, în special spre vestibulär unde formează punctul de contact cu dintele vecin, devenind
plată spre colet. Marginea mezială vestibulară este curbă de sus în jos,» iar cea palatinală mai are şi o direcţie oblică
spre vestibulär şi este mai scurtă decât cea vestibulară. Suprafaţa proximal-distală are aceleaşi caractere morfologice ca
suprafaţa proximal-mezială, prezentând doar câteva deosebiri: este mai convexă şi se lărgeşte spre colet, formând o
depresiune concavă spre cervical. Acest semn este socotit ca un indice de identificare a primului premolar superior şi a
hemiarcadei din care provine.
Suprafaţa ocluzală este trapezoidală, formată din 4 margini {vestibulară, palatinală, mezială şi distală), 2 cuspizi, un
şant intercuspidian şi 2 fosete. Marginea vestibulară este trilobată datorită proeminentei corespunzătoare a celor trei
lobi de pe suprafaţa vestibulară. Marginea palatinală are formă de semicerc formată de cuspidul palatinal. Marginile
proximale au formă de curbe ce converg spre palatinal formate de crestele meziale şi distale care unesc cuspidul
vestibular cu cel palatinal.
Din vârful cuspizilor pleacă crestele axiale care coboară spre şanţul intercuspidian — una din prelungirea celeilalte,
împărţind suprafaţa ocluzală în două versante: unul mezial mai mic şi unul distal mai mare. De pe versantele meziale şi
distale ale cuspidului vestibular pornesc două şanţuri paralele crestei axiale, formând fosetele ocluzale care nu trec
peste cuspidul palatinal. Cuspizii vestibular şi palatinal sunt despărţiţi de un şanţ intercuspidian cu direcţie
meziodistală, situat mai aproape de suprafaţa palatinală. Acest şanţ, traversând suprafaţa ocluzală în direcţie distală, se
termină pe suprafaţa crestei marginale, iar în direcţie mezială de cele mai multe ori depăşeşte creasta marginală şi se
termină chiar pe suprafaţa mezială.
Rădăcina primului premolar superior în 66 cazuri din 100 este bifidă, astfel fiind reprezentată de o rădăcină vestibulară
şi alta palatinală. In 30 de cazuri rădăcina este unică şi în 4 cazuri — trifidă.
Premolarul doi superior. Este al cincilea dinte din arcada dentară, implantat imediat după primul premolar.
Premolarul doi superior este asemănător cu primul premolar superior, dar are o configuraţie mai simplă şi dimensiuni
mai mici .
Caracterele morfologice ale premolarului doi superior, după cum s-a menţionat, sunt identice cu cele ale primului
premolar cu excepţia suprafeţei ocluzale. Suprafaţa ocluzală este bicuspidată, însă cuspizii după mărime sunt egali
între ei. Şanţul intercuspidian împarte suprafaţa ocluzală în două porţiuni egale în sens vestibulo- palatinal şi se
termină la marginea crestelor proximale: forma şanţurilor de pe suprafaţa ocluzală se aseamănă mult cu litera H.
Rădăcina în 82% cazuri din 100 este unică, dar poate fi atât bifidă, cât şi trifidă.
Primul premolar inferior Coroana are o formă mai mult asemănătoare cu un cilindru, este un dinte bicuspidat şi
monoradicular .
Suprafaţa vestibulară este împărţită de două şanţuri verticale puţin exprimate în 3 lobi inegali, dintre care cel medial
este mic, cel distal — mijlociu şi cel central este mai mare şi mai pronunţat. Aceasta permite ca creasta sagitală a
cuspidului vestibular să împartă marginea ocluzală vestibulară în două versante inegale: mezial, care este mai mic şi
ascuţit, şi distal — mai lung şi oblic. Suprafaţa vestibulară este convexă în ambele direcţii, atingând convexitatea
maximă la limita unirii treimii meziale cu cea cervicală.
Suprafaţa linguală este convexă în ambele direcţii şi mai mică decât suprafaţa vestibulară, astfel că înălţimea ei
constituie aproximativ jumătate din înălţimea suprafeţei vestibuläre. Aceste particularităţi constituie punctul de trecere
de la dinţii monocuspidaţi la cei bicuspidaţi ca şi în cazul primului premolar superior; suprafaţa linguală nu prezintă
detalii morfologice, fiind netedă Suprafeţele proximale sunt uşor convexe şi converg atât spre colet, cât şi spre lingual.
Convergenţa maximă vestibulolinguală este în treimea vestibulară, unde face punct de contact cu dinţii vecini. La
trecerea suprafeţelor proximale spre suprafaţa linguală se formează un unghi accentuat rotunjit. Suprafeţele proximale
au formă trapezoidală cu baza mică spre ocluzal. Suprafaţa proximală mezială este mai mare decât suprafaţa proximal-
distală.
Suprafaţa ocluzală are o formă puţin ovoidală alcătuită din 4 margini, 2 cuspizi, un şanţ intercuspidian şi 2 fosete.
Relieful ei este format de 2 cuspizi inegali: vestibulär şi lingual. Cuspidul vestibulär are o înălţime şi lăţime aproape de
două ori mai mare decât cel lingual,. Şanţul intercuspidian are formă de curbă cu concavitatea orientată spre suprafaţa
vestibulară şi este situat mai mult spre marginea linguală.
Premolarul doi inferior. Este al cincilea dinte din arcada dentară inferioară, implantat după primul premolar. Coroana
lui are o formă cuboidă şi este puţin mai mare decât cea a primului premolar, este un dinte monoradicular şi
bicuspidant sau tricuspidant .
Suprafaţa vestibulară este convexă atât în sens vertical, cât şi orizontal. Convexitatea maximă verticală este situată în
treimea cervicală. In comparaţie cu omologii săi, această suprafaţă este împărţită de două şanţuri în trei lobi cu un
relief mai puţin accentuat. Lobul central este mai lat şi abia depăşeşte relieful lobilor mezial şi distal.. Suprafaţa
linguală este mai mică decât cea vestibulară şi este uşor înclinată spre lingual, cu o convexitate în ambele direcţii. Din
treimea cervicală, atât suprafaţa linguală, cât şi cea vestibulară converg ocluzal.
Suprafeţele proximale sunt convexe şi convergente spre colet şi au o formă pătrată; convexitatea maximă atinge
marginea ocluzală, nivelul unde se realizează contactul interdentar cu dinţii vecini.
Suprafaţa ocluzală are un relief dependent de prezenţa a doi sau trei cuspizi. In cazul când suprafaţa ocluzală prezintă
doi cus- pizi, relieful ei este asemănător cu cel al primului premolar inferior şi se deosebeşte prin următoarele semne:
vârful cuspidului ves- tibular nu este accentuat înclinat spre lingual; şanţul intercuspidian este situat mai vestibular,
motiv care a condus la situarea fosetelor meziale şi distale mai aproape de marginea vestibulară a suprafeţei ocluzale;
cuspizii vestibular şi lingual sunt aproape de aceeaşi mărime. Unii autori în general socot cuspidul lingual mai puternic
decât cel vestibular.

In cazul când suprafaţa ocluzală prezintă 3 cuspizi, şanţurile, fosetele şi cuspidul vestibular au acelaşi contur şi relief.
Modificările se petrec la nivelul cuspidului lingual, care este împărţit în doi cuspizi de un şanţ cu direcţie linguală ce
îşi ia începutul din şanţul intercuspidian cu direcţie meziodistală. Şanţul intercuspidian lingual nu depăşeşte limita
crestei sagitale a cuspidului lingual. Dintre cei doi cuspizi linguali cel meziolingual este mai pronunţat şi "mai mare
decât cel distolingual.

15 Caractere morfologice de grup si individuale ale molarilor.

Primul molar superior. Este implantat după al doilea premolar şi este al şaselea dinte din arcada dentară. Are o
coroană de formă cuboidă şi este un dinte tetracuspidant şi triradicular .
Relieful suprafeţei vestibuläre este convex, având şi o mică depresiune (fosetă) realizată de un şanţ central care vine de
pe suprafaţa ocluzală şi se termină aproximativ la jumătatea suprafeţei vestibuläre. Totodată şanţul central împarte
suprafaţa vestibulară în doi lobi inegali: mezial şi distal.
Suprafaţa palatinală este asemănătoare cu cea vestibulară, marginile proximale ale căreia sunt mai convergente spre
colet, la fel fiind împărţită în doi lobi inegali de şanţul ocluzal distopalatinal. Pe suprafaţa palatinală a lobului
meziopalatinal în treimea ocluzală şi aproape de marginea mezială, deseori este situată o proeminenţă de smalţ numită
tuberculul Carabelli, considerat de unii autori ca un cuspid supranumerar. Uneori şanţul ocluzal distopalatinal
formează o mică depresiune — orificiul orb (forameti caecum).Suprafeţele proximale au forma trapezoidală cu baza
mare îndreptată spre colet, suprafaţa distală a căruia este mai mică şi mai convexă, iar suprafaţa mezială este plană în
sens vertical şi convexă în sens orizontal, convexitatea fiind mai accentuată spre marginea vestibulară.
Suprafaţa ocluzală are o formă neregulată romboidală, marginea vestibulară a căreia formează cu cea mezială un unghi
ascuţit, iar cu marginea distală — un unghi obtuz deschis şi invers; marginea palatinală cu cea distală formează un
unghi obtuz, iar cu cea distală — un unghi ascuţit. Marginea distală şi cea mezială sunt aproape paralele şi drepte, iar
cea vestibulară şi palatinală sunt convergente spre distal. Pe suprafaţa ocluzală sunt situaţi 4 cuspizi, creasta oblică, 2
fosete principale, o fosetă accesorie şi 3 şanţuri. Cuspizii sunt orientaţi în sens vestibulopalatinal şi meziodistal, fiind
separaţi între ei printr-un sistem dublu de şanţuri intercus- pidiene, care în dependenţă de gradul de adâncire spre
partea centrală a suprafeţei ocluzale, sunt divizate în: şanţuri centrale (ves- tibulocentral şi meziocentral) şi 1 şant
periferic (distopalatinal) . Primul molar superior este dotat cu 3 rădăcini implantate în arcada dentară astfel: două
rădăcini în sens vestibular şi una în sens palatinal.
Molarul doi superior. Este implantat după primul molar, fiind al şaptelea dinte din arcada dentară. Caracteristicile
morfologice generale sunt identice cu cele ale primului molar superior, cu unele deosebiri de detaliu. Coroana
molarului doi superior are o formă cuboidă, este un dinte tetracuspidat (uneori poate fi tricuspidat), triradicular .
Suprafaţa vestibulară a molarului doi superior se deosebeşte de cea vestibulară a primului molar prin dimensiuni mai
mici. Şanţul vestibular este de asemenea mai puţin exprimat şi împarte suprafaţa vestibulară în doi lobi aproximativ
egali. Suprafaţa palatinală este mai mică, mai convexă decât suprafaţa palatinală a primului molar, relieful ei fiind
dependent de prezenta şi poziţia şanţului palatinal situat mult mai distal şi care este mai scurt, extinzându-se în treimea
ocluzală a suprafeţei palatinale. La molarii cu suprafaţa ocluzală tricuspidantă şanţul palatinal lipseşte sau este abia
schiţat pe marginea palatinală.
Suprafeţele proximale ale molarului doi superior prezintă aceleaşi caractere morfologice cu ale suprafeţelor proximale
ale primului molar, având dimensiuni mai mici.Suprafaţa ocluzală, ca şi în cazul primului molar superior, are o formă
neregulată, romboidă, dimensiuni mai mici, unghiurile meziopalatinal şi distovestibular sunt mai rotunjite, din care
cauză diagonala care leagă unghiurile meziovestibular şi distopalatinal este mai mare decât diagonala unghiurilor
meziopalatinal şi distovestibular. pe suprafaţa ocluzală sunt situaţi 4 cuspizi si suprafaţa ocluzală poate fi reprezentată
şi de 3 cuspizi, creasta oblică, o fosetă principală şi una accesorie şi 2 şanţuri intercuspidiene.
Rădăcinile sunt implantate în arcada dentară ca şi la primul molar superior.
Molarul al treilea superior. Este implantat după al doilea molar şi este ultimul dinte din arcada dentară, ocupând
locul 8. Mai este numit şi molarul de minte, datorită perioadei de erupţie — între 16—40 ani. Are o formă variabilă,
puţin constantă, poate fi tricus- pidant sau multicuspidant, triradicular sau mono- şi multiradicular. Când molarul trei
superior este normal dezvoltat, are caracteristici morfologice generale asemănătoare cu ale molarului doi superior,
având trei cuspizi, dimensiunile şi volumul fiind mai redus.
Primul molar inferior. Este implantat după al doilea premolar inferior şi este al şaselea dinte din arcada dentară
inferioară. Coroana are o formă cuboidă şi este un dinte pentacuspidat şi biradicular .
Suprafaţa vestibulară a primului molar inferior este delimitată de 4 margini laterale: ocluzală-, de formă ondulată,
echivalentă celor trei cuspizi vestibulari; cervicală reprezentată de două convexităţi orientate ocluzal (una mezială şi
alta distală; două margini proximale convergente spre colet, marginea distală a cărora este mai convexă şi mai scurtă
decât cea mezială. Marginile laterale conferă suprafeţei vestibuläre formă trapezoidală cu baza mare situată în sens
ocluzal, iar baza mică — în sens cervical. Relieful suprafeţei ocluzale este asemănător cu cel al premolarilor inferiori,
având convexitate maximă în treimea cervicală, fiind aproape plană în sens ocluzal şi oblică în sens lingual. Suprafaţa
vestibulară este împărţită de două şanţuri verticale (mezial şi distal) în trei lobi inegali. Şanţul mezial porneşte de pe
suprafaţa ocluzală şi .continuă până la jumătatea suprafeţei vestibuläre, terminându-se într-o depresiune care formează
foseta vestibulară (orificiu orb). Acest şanţ împarte suprafaţa vestibulară în doi lobi: vestibulomezial şi
vestibulocentral.
Suprafaţa linguală ca şi cea vestibulară are formă trapezoidală cu acelaşi contur, dar de dimensiuni mai mici, fiind
netedă. Această suprafaţă este convexă şi aproape verticală, împărţită de un şanţ vertical în doi lobi inegali.
Suprafeţele proximale ca şi în cazul molarilor superiori pot fi comparate cu un trapez, cu baza mare orientată spre colet
şi cea mică spre ocluzal, având suprafaţa distală mai mică şi mai convexă decât cea mezială. Marginile suprafeţelor
proximale (mezială şi distală) sunt uşor curbate fiind înclinate lingual.
Suprafaţa ocluzală a primului molar inferior are formă de trapez cu baza mare orientată în sens vestibulär, este formată
de crestele sagitale cuspidiene (vestibulär şi linguală) şi de crestele marginale de smalţ (mezială şi distală). Pe
suprafaţa ocluzală sunt situaţi 5 cuspizi, 4 şanţuri intercuspidiene şi 5 fosete. Cuspi- zii sunt situaţi astfel: 3 vestibulari
şi 2 linguali, fiind separaţi între ei printr-un sistem specific de şanţuri intercuspidiene
Din vârfurile cuspizilor, ca la molarii superiori, pornesc spre ocluzal creste axiale de smalţ, iar paralel acestor creste
— şanţuri secundare. In ordinea mărimii şi în raport descendent cuspizii se situează astfel: meziolingual fiind cel mai
mare, distolingual, meziovestibular, centrovestibular şi distovestibular, fiind cei mai mici.
Rădăcinile sunt implantate în arcada dentară astfel: una în sens mezial şi alta în sens distal. Rădăcina mezială după
mărime este mai voluminoasă.

Molarul doi inferior. Este implantat după primul molar inferior şi este al şaptelea dinte din arcada dentară inferioară.
Caracteristicile generale sunt identice cu cele ale primului molar inferior, existând unele deosebiri de detaliu: are
coroana de forma unui trapez şi este un dinte tetracuspidat şi biradicular.
Suprafaţa vestibulară a molarului doi inferior are aceeaşi formă ca a primului molar, dimensiuni mai mici, fiind mai
convexă şi având un singur şanţ vestibulär care se prelungeşte până la jumătatea suprafeţei vestibuläre, terminându-se
în foseta vestibulară. Şanţul împarte suprafaţa vestibulară în doi lobi inegali: lobul mezial fiind mai mare şi lobul distal
fiind mai mic.
Suprafaţa linguală este mai mică, având aproximativ aceeaşi formă ca şi suprafaţa linguală a primului molar inferior.
Suprafaţa ocluzală are un relief imprimat de cei 4 cuspizi, două şanţuri intercuspidiene, două fosete principale şi una
accesorie. In ordinea mărimii şi în raport descendent cuspizii se situează astfel: meziovestibular fiind cel mai mare,
meziolingual, distovestibular şi distolingual fiind cel mai mic.
Rădăcinile molarului doi inferior sunt implantate în procesul alveolar asemănător cu rădăcinile primului molar.

Molarul al treilea inferior. Este implantat după al doilea molar inferior şi este ultimul din arcada dentară inferioară,
ocupând locui 8. Ca şi omologul său de la maxilă este numit şi molarul de minte. Deseori este mai bine dezvoltat şi
chiar mai mare decât molarul 2 inferior. Coroana lui este formată în fond din 4—5 cuspizi sau chiar mai mulţi. Molarul
al treilea inferior prezintă caractere morfologice identice cu cele ale primului şi al doilea molari inferiori. Relieful
acestui dinte este în raport cu polimorfismul şi numărul cuspizilor; este un dinte biradicular, rădăcinile căruia sunt de
cele mai multe ori reunite formând un con scurt.

16 Particularitatile implantarii dintilor la maxila si mandibula. Formele fiziologice si patologice ale arcadelor
dentare.

Dintii din arcada superioara au axul longitudinal inclinat de sus in jos si dinauntru in afara, astfel curba arcadei
coronare este mai mare decat curba bazei apicale. Axul longitudinal al dintilor din arcada inferioara prezinta o
orientare tot de sus in jos si dinauntru in afara, dar care duce la o situatie inversa: curba arcadei extraalveolare este mai
mica decat curba bazei apicale a arcadei inferioare.
  Izard prezinta 6 tipuri de arcade dentare: parabola, elipsa, hiperbola,emisferica,in U si ovoida. Autorul afirma
insa ca arcada in U este foarte rara si poate fi considerata o reminiscenta de la antropoide, ca arcada in
hiperbola nu exista in mod normal, iar arcada emisferica este de asemenea foarte rara. Considera ca forma cea
mai frecventa este cea in elipsa, sau o varianta a ei, ovoida.
 Costa descrie 4 forme de curburi ale arcadelor: normala, elipsa,in U si in V. Forma V se include in cele
patologice. Forma normala sau parabolica dupa Collazo s-ar gasi la peste 50% din subiecti.
 Marseiller descrie 3 tipuri de forme mai importante ale arcadelor dentare: hiperbolica, eliptica si arcada in U.

Forma cea mai armonioasa de arcada este considerata arcada in forma de semielipsa, fiind si cea mai frecventa forma
de arcada la populatia europeana.
Forme fiziologice(normale): fac parte acele rapoarte de ocluzie dintre arcadele dentare care asigura la maxim
realizarea functiilor de baza a SS si aspect fizionomic : ocluzia ortognata; Dreapta cap la cap;prognatia fiziologica(
bimaxilara/biprognata); ocluzia opistognata (retruzie fiziologica bimaxilara).
Forme patologice: prognatia(ocluzia distala); progenia( ocluzia meziala /inversa), ocluzia adinca,deschisa,incrucisata.

17 Definitie “arcada dentara”, “arcada alveolara”, “arcada bazala” si coraportul dintre ele la maxila si
mandibula.

Arcadele dentare prezinta nu o suma de dinti, dar un sistem de organe strans legate morfologic si functional. Ele
separa cavitatea orala in doua parti: cavitatea vestibulara cuprinsa intre suprafata vestibulara a arcadelor dentare, buze,
obraji si cavitatea orala cuprinsa intre fata orala a arcadelor dentare si istmul bucofaringian.
Linia conventionala trasata pe varful apofizei alveolare se numeste arcada alveolara.
Linia conventionala trasata pe varfurile radacinilor se numeste arcada bazala.

Intre dimensiunile arcadelor dentare, alveolare, bazale exista o legitate care reiese din particularitatile de structura ale
maxilarelor. La maxila arcada dentara este mai mare decat cea alveolara, iar cea alveolara mai mare decat cea bazala.
In cazul mandibulei avem un coraport invers: arcada dentara este mai mica.

18 Factorii ce asigura unitatea functionala a arcadelor dentare. Ariile ocluzale. Planul de ocluzie.

Unitatea de sistem este asigurata de punctele de contact sau suprafetele interdentare, de apofiza alveolara si de
paradont. Un rol important la stabilitatea dintilor si a arcadelor dentare sunt particularitatile de pozitie a dintilor in
maxilare si numarul de radacini. Coroanele dintilor de pe maxila au o inclinatie vestibulara, iar radacinile o inclinatie
orala, pe cand la mandibula e invers.Pe parcursul vietii datorita mobilitatii fiziologice a dintilor in alveole punctele de
contact se supun abraziunii si se transforma in suprafete de contact. Unitatea functionala este determinata atat de
apofizele alveolare cat si de ligamentele interdentare ale paradontului marginal. Aceste ligamente sunt situate deasupra
septurilor alveolare inserandu-se de cementul unui dinte si trecand la celalalt. Datorita acestor ligamente deplasarea
unui dinte mezial sau distal provoaca si deplasarea dintilor vecini.

Deosebim arie ocluzala a arcadei dentare superioare si inferioare, care sunt formate din succesiunea suprafetelor
ocluzale ale fiecarui dinte in parte. Daca am hasura ariile ocluzale ale arcadei dentare ne-am convine ca ea in regiunea
frontala prezinta o linie egala cu latimea partii incizale a dintilor frontali, largindu-se treptat posterior, atingand cele
mai mari dimensiuni in regiunea primului molar. Spre deosebire de maxila, aria ocluzala a mandibulei, este mai mica
in regiunea dintilor frontali si cea mai mare la nivelul primului molar. Ariile ocluzale pot fi intrerupte de diasteme,
treme, leziuni coronare, edentatii partiale. Ele pot avea diferite dimensiuni in raport cu dimensiunile arcadelor dentare,
pot fi naturale, artificiale, mixte, iar la edentatia totala-absente.

Daca trasam o linie conventionala care ar uni cuspizii vestibulari ai primilor premolari inferiori cu cei distali
vestibulari ai ultimilor molari, obtinem un plan, care in zona frontala trece pe marginea incisiva a incisivilor centrali
superiori , primind denumirea de plan de ocluzie. Daca aria de ocluzie este un plan real , atunci planul de ocluzie este
un plan imaginar. Datorita curbarii arcadelor dentare in plan sagital si transversal fiecare dinte se afla fata de planul de
ocluzie intr-un anumit raport. La inchiderea arcadelor dentare in ocluzia centrica dintii laterali superiori intretaie acest
plan, iar cei inferiori nu-l ating. In zona frontala, incisivii centrali si caninii superiori ating planul de ocluzie iar cei
inferiori il intretaie. Planul de ocluzie este alcatuit din 3 segmente: unul frontal si 2 laterale. Segmentul frontal este
curbat si paralel cu linia bipupilara iar cele laterale cu planul orizontal Campert care trece de la spina nazala anterioara
si pana la centrul conductor auditiv extern.
19 Curba sagitala de ocluzie Spee. Rolul biologic al curbelor de ocluzie.

La trasarea unei linii conventionale pe aria ocluzala a mandibulei care va trece in zona dintilor laterali tangential cu
varfurile cuspizilor vestibulari sau prin fisura centrala a suprafetei ocluzale a fiecarui dinte observam ca prezinta o
curba concava cu profunzimea maxima la nivelul primului molar. La maxila aceasta curbura este corespunzator
convexa. Se socoate ca centrul acestei curburi este situat la 3 cm posterior de crista Galli. Spee socotea ca centrul
acestei curburi se gaseste in orbita si daca vom prelungi aceasta curba, ea va trece la marginea anterioara a condilului
articular al mandibulei. Bonwill, studiind profunzimea curbei de ocluzie sagitala Spee, a ajuns la concluzia ca ea
depinde de gradul de supraacoperire frontala. Cu cat gradul de supraacoperire este mai mare, cu atat este mai adanca si
curba de ocluzie sagitala Spee. Dupa Bonwill datorita curbei de ocluzie sagitala Spee, in caz de deplasare a mandibulei
in sens anterior, intre arcadele dentare si intre dintii antagonisti se creeaza cel putin trei puncte de contact, situate in
forma de triunghi: un contact in zona dintilor frontali si cate unul in zonele laterale. Acest fenomen a primit denumirea
de contactul a trei puncte dupa Bonwill.
Autorul considera ca formarea acestui contact se datoreaza curbei de ocluzie sagitala Spee si a mai numit-o curba de
compensare., deoarece la deplasarea mandibulei anterior in zonele laterale concatul intre arcadele dentare se pastreaza
cel putin in doua puncte. Cercetarile ulterioare au dovedit insa ca in asemenea cazuri in zonele laterale deseori apare
un spatiu de inocluzie completa, numit fenomenul Christensen sagital. Prin urmare, aceasta curba nu poate fi
considerata de compensare. Totodata crearea acestei curbe la construirea arcadelor dentare artificiale este necesara
pentru asigurarea stabilizarii protezelor mobile.

S-au emis unele ipoteze referitor la mecanismul aparitei curbelor de ocluzie:

- Spee considera ca formarea curbei sagitale se datoreste dezvoltarii pantei tuberculului articular si ca inclinarea pantei
se incadreaza in prelungirea curbei de ocluzie, avand acelasi centru cu prelungirea axelor dintilor pe peretele intern al
orbitei;
- Bonwill stabileste o corelatie intre adancimea curbei si gradul de supraacoperire frontala, considerand-o ca o relatie
direct proportionala: cu cat gradul de supraacoperire frontala este mai mare cu atat este mai adanca si curba sagitala de
ocluzie;
- Katz sustine ca formarea curbei sagitale de o cluzie este o consecinta a curbarii ramurii orizontale a mandibulei.
Aceasta deformare se produce sub influenta a doi factori: cresterea interstitiala inegala a osului ca si solicitarilor
functionale ale musculaturii.
Prezenta curbelor de ocluzie in sens sagital si transversal favorizeaza echilibrarea statica si dinamica a dintilor si
arcadelor dentare in miscarile excentrice ale mandibulei.

20 Ce prezinta curba de ocluzie transversala Monson-Wilson. De ce depinde gradul de pronuntare, rolul lor.
Curba Monson-Wilson-este curba imaginara care uneste cuspizii vestibulari si linguali de pe o hemiarcada cu cei
omogeni de poe hemiarcada dentara opusa.Privind suprafata ocluzala a arcadelor dentare in plan orizontal, observam
ca in zonele laterale ea este inclinata. Aceasta se datoreste inclinarii in acest sens a coroanelor dintilor laterali
mandibulari spre oral si inclinarii vestibulare a coroanelor dintilor maxilari.
Aceste curbe la fel au primit denumirea de curbe de compensare, considerandu-se ca datorita lor se pastreaza contactul
dintre cuspizii coroanelor dintilor laterali la deplasarea mandibulei in sens transversal. Insa la deplasarea de lateralitate
a mandibulei pe partea activa se stabilesc puncte de contact, iar pe partea de balans deseori apare un spatiu de
inocluzie laterala (fenomenul Christensen – lateral). Deci si curbele de ocluzie transversale nu pot fi considerate drept
curbe de compensare. Prin urmare la dintati in conditii de norma nici curbele ocluzale sagitale nici cele transversale nu
pot fi considerate drept curbe de compensare.
Rolul de compensare a acestor curbe se manifesta la crearea arcadelor dentare artificiale, deoarece in asa mod la
miscarile mandibulare de propulsie si lateralitate intre arcadele dentare se pastreaza contactul interdentar cel putin in
trei puncte, ce asigura o fixare stabila a protezelor mobile.

21 Definitie “parodont”. Caracteristica tesuturilor ce include aceasta notiune. Functiile.

Notiunea de parodont include complexul de tesuturi care inconjoara dintele: gingia, ligamentul circular al dintelui,
periodontiul si tesutul osos alveolar. Unii autori includ in aceasta notiune si cementul dintelui. Acest complex de
tesuturi are o provenienta unica genetica si se afla in relatii de reciprocitate alcatuind impreuna cu dintele o unitate
unica functionala.

Componentele parodontului sunt:

- gingia alcatuita din papilele interdentare, marginea libera si portiunea consolidata cu tesutul osos;
 - periodontiul care prezinta un complex de tesuturi conjunctive cuprinse in spatiul dentoalveolar, limitat de
radacina dintelui si peretii alveolei, iar la nivelul coletului este inchis de fibrele orizontale ale ligamentului
circular;
- ligamentul circular al dintelui alcatuit din fibre orientate orizontal care leaga dintele de alveola, de gingie si de
dintii vecini
Periodontiul indeplineste mai multe functii dintre care cele mai importante sunt:
- de sustinere a dintelui;
- de amortizare (functia de amortizare consta in neutralizarea presiunii care se raspandeste asupra dintelui in
functiune si repartizarea ei uniforma asupra peretilor alveolari. Datorita suspendarii dintelui cu ajutorul
fasciculelor oblice, ultimele impiedica infundarea in alveola a dintelui din cauza rezistentei lor mari la intindere
fiind astfel un factor de protectie al periodontiului.Un rol important in amortizarea presiunii il joaca si lichidul
interstitial ca si reteaua de vase sangvine si limfatice ale periodontiului. Gasindu-se in intr-un spatiu inchis, ele
creeaza conditii asemantoare cu presul hidraulic si exercita forta de presiune uniform pe toata suprafata
peretilor spatiului alveolodentar, indiferent de directia presiuniide reglare a presiunii masticatorii;
- trofica.
- functia statico-dinamica a parodontului este asigurata prin structura si directia fibrelor care il alcatuiesc.
Acestea se implanteaza in cement si in osul alveolar si sunt grupate in fascicule orientate in diferite directii in
diferitele regiuni ale radacinii in raport cu miscarile dintelui.

22 Indicati latimea spatiului dento-alveolar in cele 3 zone. Caracteristica grupelor ligamentare Sharpey.

Spatiul periodontal are o largime variabila in diferite segmente ale radacinii:

- in zona orificiului alveolar- 0,25-0,27 mm;
- la treimea coletului- 0,17-0,19 mm;
- in zona mijlocie- 0,08-0,14 mm;
- in zona apicala- 0,16-0,19 mm.

- grupul fasciculelor de fibre cu orientare oblica formate din fibre colagene care fixeaza si suspenda dintele in
alveola, numite si fibrele lui Sharpey; fiind inserate pe peretele alveolei si in cement, ele sunt usor ondulate;
afara de rolul de suspendare a dintelui, amortizeaza fortele de presiune pe care le suporta dintele in functiune;
- in zona coletului este situat al doilea grup de fibre orientate in plan orizontal care leaga dintele de alveola, de
gingie si de dintii vecini; acest grup de fascicule formeaza ligamentul circular al dintelui unind dintii din arcada
dentara intr-un sistem;
- grupul fasciculelor apicale au o directie aproape verticala, fiind dispuse radiar de la peretele alveolei la apex.

23 Definitie “ocluzie”, “ocluzie statica”, “ocluzie dinamica”, “relatii de ocluzie”. Varietatile de ocluzie dinamica.

Ocluzia se defineste ca stare de contact dentodentar dintre arcada dentara inferioara si arcada dentara superioara.Deosebim
ocluzie statica si ocluzie dinamica.

Ocluzia statica prezinta o relatie de contact dintre arcadele dentare in intregime sau a unui grup de antagonisti indiferent de
raportul mandibulocranian.

Ocluzie dinamica are loc atunci cind arcada dentara inferioara va contacta cu cea superioara,realizind diverse contacte
dentodentare incluse intrun singur termen.

Din punct de vedere practic deosebim urmatoarele variante de relatii ocluzale/centrica,anterioara,posterioara,laterala din dreapta
si laterala din stinga.varietati a ocluziei dinamice
Ocluzia anterioara se caracterizeaza prin propulsia mandibulei si contactul interdentar al dintilor frontali in asa pozitie
lipseste contactul cu dintii laterali, astfel intercuspidarea maxima a arcadelor dentare va lipsi, condilii articulari vor fi
deplasati anterior si se vor situa pe panta tuberculului articular, iar muschii mobilizatori se vor gasi intr-o stare de
contractie maxima si echilibrata.
Ocluzia posterioara apare in caz de deplasare a mandibulei in directia posterioara, fapt posibil numai datorita aplicarii
unei forte. De exemplu, in momentul determinarii ocluziei centrice cand medicul apasa pe mentonier in directie
distala, astfel arcada inferioara va contacta cu cea superioara numai in zonele laterale, iar condilii articulari vor ocupa
in fosele articulare o pozitie distalizata.
Ocluzia laterala poate fi stanga sau dreapta in dependenta de directia de deplasare a mandibulei. La o lateropulsie
mandibulara la stanga, contactul dintre dinti depinde de gradul deplasarii pe cand din partea dreapta el va lipsi sau se
va crea in cateva puncte si invers. Totodata se va crea o asimetrie a liniei dentare incisivilor centrali superiori si
inferiori, iar condilii articulari vor avea diferite pozitii in fosele articulare.

Ocluzia centrica - Acest tip de ocluzie este considerat ca un raport static intre arcadele dentare in plan vertical,transversal si
sagital cind avem un contact dentodentar maximal,iar codilii articulari ai mandibulei in timpul contractiei maximale bilaterale a
muschilor mobilizatori sunt situati la baza pantelor tuberculilor articulari.Pentru ocluzia centrica sunt caracteristice 4 semne:
- dentar;
- articular;
- muscular;
- faringo-glandular;

DEFINITIE DE RELATII INTERMAXILARE CENTRICE

Reprezinta pozitiile pe care le ocupa mandibula fata de maxilarul superior.Orice pozitie a mandibulei fata de maxilarul superior
se analizeaza prin 3 repere 1)pozitia condililor in ATM care poate fi o pozitie de relatie centrica sau poate fi o pozitie anterioara
pe acea panta,2)raporturile care se stabilesc intre cele 2 arcade dentare care pot fi ocluzie ,inocluzie,intercuspidare
maxima,3)distanta stabilita intre cele 2 maxilare denumita dimensiune verticala.

24 Definitie “relatie de postura mandibulara”. Enumerati elementele active si pasive ce asigura aceasta pozitie.
Spatiul Donders.

Aceasta notiune se caracterizeaza ca o stare de relaxare relativa a muschilor mobilizatori cu formarea unui spatiu interdendar de
inocluzie,de 1-6 mm la nivelul arcadelor dentare.Acest spatiu numit si spatiu de inocluzie fiziologica ,se micsoreaza in zonele
laterale considerabil si are un caracter individual,iar in medie constituie 2 -3 mm.Starea de postura a mandibulei este considerata
ca o pozitie statica a ei ,iar spatiul de inocluzie fiziologica are inaltimi variate care pe parcursul vietii sufera diferite
modificari.Astfel in unele cazuri de abraziune fiziologica va creste,iar in caz de restaurare protetica dentara incorecta se va
micsora.Independent de marimea spatiului interdentar se considera ca pozitia de repaus fiziologic relativ a mandibulei ramine pe
parcursul vietii neschimbata si determina dimensiunea verticala a etajului inferior al fetei /reper important la determinarea
dimensiunii verticale de ocluzie.
Elemente pasive:reprezentate de actiunea specifica a complexul de muschi-tendon, ATM,si a presiunii negative din
cavitatea bucala ce apare la deplasarea mandibulei in jos. La deplasarea in jos a mandibulei impreuna cu limba cand
buzele isi pastreaza contactul, iar intre fata dorsala a limbii si bolta palatina apare un spatiu cu vid (spatiul Donders).

Elementele active sunt prezentate de tonusul muscular al intregului sistem stomatognat si in primul rand al muschilor
mobilizatori si ai regiunii periarticulare.Sub influenta motorie a sistemului de inervatie,fibrele musculare participa la
realizarea tonusului muscular.Astfel unele fibre musculare sunt active prin pastrarea tonusului,altele sunt in stare de
relaxare,evitind oboseala,si asigurind masei musculare un permanent tonus.

25 Ce numim si cu cat este egal spatiul liber de vorbire, importanta practica.

In starea de postura a mandibulei intre arcadele dentare exista un spatiu de inocluzie numit spatiul de inocluzie
fiziologic care este individual si variaza de la 1-6 mm, iar in mediu constituie 2-3 mm.

In afara de spatiul de inocluzie fiziologic mai exista spatiul liber pentru functia fonetica a SS, care este individuala ca
si spatiul de inocluzie fiziologic si marimea lui va varia in raport de caracterul fonatiei. Maximal el se va manifesta la
pronuntarea vocalei “a”, iar minimal la pronuntarea consoanei “s”. Nu exista vreo independenta a marimii acestui
spatiu,pe parcursul vietii el poate fi supus modificarilor.

26. Testele Wild, Silverman şi Robinson. Importanţa practică.

Aplicarea acestor teste fonetice asigură o poziţionare a mandibulei în relaţie de postură (poziție de repaus fiziologic
relativ) – în repaus, grație relaxării musculare echilibrate și sub influenţa gravităţii, are loc deplasarea mandibulei la o
anumită disanță faţă de maxilă.
Wild a propus testul fonetic prin pronunţarea cuvintelor ce conţin fonema «a»,
Silverman — «s»,
Robinson — [f] sau numărătoarea de la 60 la 70.
Aşa relaţii mandibulocraniene pot fi dobîndite şi prin utilizarea testului funcţional al actului de deglutiţie. Pacientului i
se propune să efectueze actul de deglutiţie după ce mandibula reflector ocupă poziţia de postură, cînd spaţiu de
inocluzie în mediu este egal cu 2-3 mm.
Insă practic verificarea precisă a valorii spaţiului de inocluzie în relaţiile mandibulare de postură individuală se
efectuează prin măsurări.
Metoda - determinarea dimensiunii verticale de postură şi a dimensiunii verticale de ocluzie centrică. Pentru aceasta
iniţial, cu un creion chimic, pe treimea inferioară a feţei în zona proiectării liniei mediane se notează două puncte:
unul subnazal, iar altul pe proeminenţa mentonului. Propunîndu-i pacientului să se relaxeze şi aplicînd unul din
testele funcţionale caracteristice pentru spaţiul minim de vorbire, poziţionăm mandibula în relaţie de postură.
Măsurînd cu o riglă, compas sau alt dispozitiv distanţa dintre punctele notate, apreciem dimensiunea verticală de
postură. După aceasta i se propune pacientului să inchidă gura în ocluzia centrică şi la fel determinăm dimensiunea
verticală în aşa poziţionare a man-dibulei. Diferenţa dintre aceste două dimensiuni constituie mărimea spaţiului de
inocluzie în relaţiile mandibulare de postură, care se mai numeşte şi spaţiul interocluzal.

27. Ocluzia centrică. Componentele. Indicaţi 4 semne ale ocluziei centrice.

Ocluzia centrica - Acest tip de ocluzie este considerat ca un raport static intre arcadele dentare in plan vertical,transversal si
sagital cind avem un contact dentodentar maximal,iar codilii articulari ai mandibulei in timpul contractiei maximale bilaterale a
muschilor mobilizatori sunt situati la baza pantelor tuberculilor articulari.
- Componente : arcadele dentare, ATM, planul ocluzal
Semne caracteristice: dentar, articular, muscular, faringo-glandular.
Semne dentare :
- dentar;
- articular;
- muscular;
- faringo-glandular;

1) fiecare dinte contactează cu doi dinti antagonişti, afară de incisivii centrali inferiori și ultimii molari superiori, care
au numai cîte un dinte antagonist
2) linia mediană a fetei se găseşte într-un plan cu linia interincisivală)
3) primul molar superior contactează cu primul şi al doilea molari inferiori în aşa mod că pe primul îl acoperă
aproximativ cu 2/3, pe al doilea cu 1/2, iar cuspidul mezio-vestibular este situat în fisura dintre cuspizii
meziovestibulari şi centro-vestibulari ai primului molar inferior;
4) arcada dentară superioară este mai mare şi o acoperă pe cea inferoară.

28. Definiţie “Tip de ocluzie” sau “Rapoarte dintre arcadele dentare”.

Caracteristica celor două grupe.

Tip de ocluzie interdentară - raportul dintre arcadele dentare în ocluzia centrică.

Toate tipurile de ocluzie interdentară, deşi au particularitătile individuale, condiţional se impart, în două grupuri:
fiziologice şi patologice.
Deosebim 4 variante de ocluzie normala/ocluzie ortognata,dreapta,biprognata si opistognata.
OCLUZIE ORTOGNATA=acest tip de ocluzie se intilneste mai mult la rasa alba si poate fi considerata drept ocluzie
ideala.Pentru acest tip de ocluzie fiziologica sunt bine exprimate curbele ocluzale de compensare(sagitala si transversala).
OCLUZIE DREAPTA (CAP LA CAP)=Este mai putin frecventa si se intilneste mai des la eschimosi avind aceiasi parametri
caracteristici ca si in cazul ocluziei ortognatice,cu exceptia criteriilor de contact dentodentar la nivelul zonei frontale.
OCLUZIA BIPROGNATA=Se intilneste mai frecvent la populatiile din africa si este insotita de aceleasi semne morfologice la
nivelul arcadei dentare ca si ocluzia ortognata,cu deosebirea ca la ocluzia biprognata avem o inclinare vestibulara a tuturor
dintilor frontali superiori si inferiori impreuna cu procesele alveolare.
OCLUZIE OPISTOGNATA=se intilneste mai rar decit ocluziile precedente si se deosebeste de ele,in special de cea
orognata,printro inclinatie orala a tuturor dintilor frontali superiori si inferiori impreuna cu procesele alveolare.Acest tip de
ocluzie se mai numeste i simiretruzie fiziologica bimaxilara.

Ocluziile patologice sunt:

OCLUZIA PROGNATIA=se caracterizeaza prin protruzia arcadei dentare superioare si a procesului alveolar din aceasta
zona,fenomen ce conditioneaza aparitia unui spatiu de inocluzie in plan sagital in regiunea frontala a arcadelor dentare.
OCLUZIA INVERSA(PROGENIA)=Se caracterizeaza prin simptome opuse ocluziei prognatice.Astfel dintii frontali inferiori
reacopera pe cei superiori,iar spatiul de inocluzie este format de fetele vestibulare ale dintilor superiori si de cele linguale ale
dintilor inferiori sau este absent.
OCLUZIA DESCHISA=se caracterizeaza prin prezenta unui spatiu mai mic sau mai mare de inocluzie verticala in zona dintilor
frontali.
OCLUZIA ADINCA=se caracterizeaza pri acoperirea dintilor frontali inferiori de catre cei superiori mai mult de1/3
inaltime,fiind astfel numita si supraocluzie frontala,accentuata.
 OCLUZIA INCRUCISATA=se caracterizeaza prin dereglarea rapoartelor dentodentare,care se manifesta prin angrenari inverse
uni sau bilaterale nu numai in zonele laterale dar si a unor dinti din zona frontala.
Semnele ocluzii centrice caracteristice pentru toţi dinţii şi pentru dinţii frontali în ocluzia ortognată.
Propunînd pacientului sa inchida cavitatea bucala, in ocluzia centrala prin aplicarea diferitor probe determinand
caracterul contactului dintre fiecare dinte.
Pentru ocluzia ortognata,ca si pentru celelalte tipuri de ocluzii fiziologice,este caracteristic raportul cand fiecare dinte
este in contact cu doi dinti antagonisti- cel principal si cel secundar.
Fiecare dinte din arcada dentara superioara vine in contact cu omogenul din arcada dentara inferioara si
suplimentar cu cel situat distal.
Fiecare dinte din arcada dentara inferioara vine in contact cu cel omogen de pe arcada superioara si
suplimentar cu cel situat median .

La examenul dintilor in zona frontala se va observa ca linia mediana a fetei coincide cu linia dintre incisivii centrali ai
maxilei si mandibulei. Asa situatie creaza un ansamblu fizionomic simetric.
Dintii frontali superiori acopera fata vestibulara a dintilor inferiori pîna lao treime din dimensiunile lor verticale,ceea
ce se egaleaza cu 2-3 mm.
Datorita acestui fapt relatia interdentara data sau tipul de ocluzie a mai primit denumirea de supraocluzie normala.
In așa pozitie părțile incisivale ale incisivilor inferiori vin în contact cu tuberculii palatinali ai dinților frontali superiori.

29. Semnele de ocluzie centrică caracteristice pentru dinţii laterali în plan sagital şi transversal în ocluzia
orognată.
La examenul dintilor din zonele laterale in sens sagital observam o manifestare de angrenare dintre cuspizii
vestibulari ai dintilor superiori si cuspizii vestibulari ai dintilor inferiori in asa mod incat fiecare cuspid al dintilor
superiori se incadreaza intre cei doi cuspizi inferiori creînd astfel o interuspidare maxima in acest plan.
Cheia ocluziei - criteriu in clasificarea anomaliilor de ocluzie.In conditiile normale cuspidul meziovestibular al primului
molar superior este situate intre cuspizii mezio- si centrovestibular al primului molar inferior.
In plan transversal este caracteristic raportul, cand cuspizii vestibulari ai dintilor superiori ii acopera pe cuspizii
omogenilor de pe mandibula, obligînd ca cuspizii vestibulari ai dintilor laterali inferiori sa contacteze cu santul
intercuspidian meziodistal al arcadei dentare superioare . In asa pozitie cuspizii lingual ai dintilor laterali inferiori ii
acopera pe cuspizii dintilor antagonisti superiori, care sint situati in santul intercuspidian meziodistal al arcadei
dentare inferioare. Asa cuspidare a arcadelor dentare se mai lamureste si prin faptul ca arcada dentara superioara
este mai mare decit cea inferioara datorita inclinarii coroanelor dintilor superiori spre vestibular, iar a celor inferioari
spre oral. Astfel de angrenare intercuspidiana permite crearea unui contact maximal intre suprafetele ocluzale ale
dintilor.

30. În ce planuri şi în ce sensuri au loc mişcările mandibulare. Două grupe de mişcări ale mandibulei după
Costa.
Costa in raport de cele 2 relații fundamentale mandibulocraniene, de repaus fiziologic relativ (postură) și de
ocluzie, grupează mișcările mandibulare in 2 categorii:
1. Miscari care incep si revin in pozitia de ocluzie centrica, caracteristice pentru fazele actului de masticatie.
2. Miscari care incep si revin in pozitia de repaus fiziologic relative caracteristice pentru alte functii( fonatia)
scarile mandibulei se incep din ocluzia centrica au loc in trei directii conform celor trei planuri: vertical,sagital,
nsversal si in 10 sensuri:
coborire si ridicare;
propulsive si revenire;
retruzie si revenire;
miscare laterala spre dreapta si revenire;
miscare laterala spre stinga si revenire.
upa Costa,toate miscarile mandibulare pot fi grupate in:
miscari cu sau fara contact interdentar-in dependenta de rapoartele mandibulei cu maxila si de amplitudinea miscarilor.
unctionale,care pot fi steriotipice(amplitudinea redusa in raport de particularitatile individuale) si voluntare(in dependenta
necesitate le pot depasi pe cele stereotipice).
imetrice sau asimetrice(in raport cu linia mediana a fetei)
eduse,extreme sau fortate.(miscarile voluntare ce sunt efectuate fara efort si nu le depasesc pe cele functionale-miscari
reme; ce necesita forta musculata deosebite-fortate)
 31. Mişcările mandibulare în plan sagital, indicaţi valorile unghiurilor traiectoriei sagitale articulare şi
incisivale.

aceasta miscare de propulsie, care are punctul de plecare ocluzia centrica in tipurile de ocluzie cu supraacoperire frontala,
ndibula nu poate sa se deplaseze anterior din cauza supraacoperirii dintilor inferiori de cei superiori. De aceea marginile
isivale ale dintilor frontali inferiori aluneca pe suprafetele palatinale ale dintilor antagonisti pina la contactul de cap-la-
.
easta distanta parcursa de incisivii frontali inferiori a primit denumirea de traiectorie incisiva.
că prelungim această traiectorie, trasînd o linie imaginară pînă la întretăierea ei cu planul de ocluzie se formează –
ghiul traiectoriei incisive ~ 40 °
această poziție la nivelul dintilor laterali pot avea loc 2 variante de relatii interdentare:
astrarea contactului interdentar general, sau numai dintre ultimii molari, iar intre ceilalti aparind un spatiu de inocluzie;
ipsa totala a contactului interdentar din zonele laterale si aparitia spatiului de inocluzie creindu-se un raport dintre
adele dentare neechilibrat.
Deplasarea mandibulei in plan sagital se datoreaza contractiei bilaterale a muschilor pterigoidieni externi, care insera la
elul condililor articulari si al capsule articulare. Distanta condililor articulari va varia in dependent de gradul de propulsie
mandibulei si va atinge ~ 1 cm, iar la realizarea actului de masticatie ea va fi egala numai cu 2-3mm. Dacă prelungim
astă traiectorie, pînă la întretăierea ei cu planul de ocluzie se capătă – unghi ~ 33 °
Distanța parcursă de condilii articulari- traiectorie articulară sagitală, iar unghiul format unghiul traiectoriei
articulare sagitale.
alorile unghiurilor traiectoriilor incisive si articulare sagitale sint determinate de gradul de inclinare a pantei tuberculilor
culari, a dintilor frontali superiori si supraacoperirii celor inferiori. Miscarile de revenire a mandibulei in pozitia
ipienta au loc datorita contractiei muschilor coboritori si a fasciculelor posterioare ale muschilor temporali. La miscarea
ndibulei de revenire condilii articulari si incisivii inferiori aluneca pe aceleasi suprafete in pozitia de ocluzie centrica a
ndibulei.

32. Mişcările mandibulare în plan vertical şi transversal. Diagrama Posselt. Indicaţi valorile unhiurilor
traectoriei transversale articulare şi incisivale. Importanţa practică.Caracteristica hemiarcadei de
balansă şi celei active.

- Miscarile mandibulei in plan vertical corespund gradului de deschidere si inchidere a cavitatii bucale. Rolul principal
la realizarea acestor miscari revine muschilor coboritori.
Gradul de deplasare in aceasta directie va fi variat: de la minimum, care se caracterizeaza prin aparitia unui spatiu de
inocluzie dintre arcadele dentare la pronuntarea consoanei “S” si pina la valoarea maxima egala cu 5 cm si mai mult.
Cinematica mandibulei se poate urmari dupa diagrama lui Posselt.
La deschidere, in etajul superior al ATM au loc miscari de propulsie, iar in cel inferior – de balama.
La revenire au loc miscari inverse si mandibula poate reveni pe aceeasi traiectorie sau pe traiectoria traseului de
închidere habituală “h”.
La prima miscare de coborire avem o rotatie pura a condililor articulari, iar punctul interincisival ne va descrie
traiectoria I.
La o deschidere mai ampla se vor declansa si miscari de propulsie prin care condilii articulari impreuna cu meniscul se
vor plasa pe panta tuberculului articular, iar punctul interincisival ne va descrie traiectoria II.
 Diagrama Posselt - inregistrarea grafica a traiectoriilor efectuate de punctul interincisiv mandibular fata de

dintii maxilari in plan sagital și vertical.

3. Miscarile de lateralitate ale mandibulei, ca si cele de propulsie se caracterizeaza printr-o combinare a miscarii de
coborire la contractia unilaterala a muschilor pterigoidieni externi si coboritori.
Din partea unde a avut loc contractia muschilor, datorita lateralitatii mandibulei, intre dintii laterali se creeaza un
contact intercuspidian omogen: cuspizii vestibulari ai dintilor superiori vin in ocluzie cu cuspizii vestibulari ai dintilor
inferiori, iar cei palatinali ai dintilor superiori cu cei lingual ai dintilor inferiori. Aceasta parte a primit denumirea de
hemiarcada dentara activă.
In ATM, condilul articular se roteste in jurul axei verticale, insa este posibila si o deplasare neinsemnata. In asa pozitie
intre dintii hemiarcadelor opuse se poate crea un contact intercuspidian neomogen: cuspizii palatinali ai dintilor superiori
vin in ocluzie cu cei vestibulari ai dintilor inferiori. Aceasta parte a primit denumirea de hemiarcada pasiva sau de
balansă.
In ATM respectivă condilul articular se deplaseaza inainte, in jos inauntru, punctul de plecare incipient fiind din pozitia
corespunzatoare ocluziei centrice. Condilul articular se abate din traiectoria sagitala in mijlociu cu 15-17°, iar unghiul
format între aceste doua linii imaginare a primit denumirea de unghiul traiectoriei articulare transversal, sau unghiul
Bennett, iar calea pe care o parcurge condilul articular - traiectoria articulara transversala.
miscarile de lateralitate, care au loc la actul de masticatie, dintii inferiori alternativ se deplaseaza spre dreapta si pre
nga, descriind curbe care se intretaie sub diferite unghiuri. Cit mai departe se gaseste dintele de condilul articular, cu atit
i obtuz este unghiul.
zona incisivilor acest unghi atinge 100-110° - unghiul traiectoriei incisive transversal.

33. Actul de masticaţie. Caracteristica a 4 faze ale actului de masticaţie după Gysi.

La masticatie mandibula indeplineste un ciclu de miscari care de catre Gysi au fost impartite in 4 faze. Fiecare faza
incepe din pozitia arcadelor dentare in ocluzia centrica denumita faza “O”.
corespunde miscarii de deschidere a gurii si de propulsie a mandibulei.
a corespunde miscarii de lateralitate.
za corespunde miscarii de inchidere a cavitatii bucale cind pe hemiarcada active se produce un contact omogen dintre
i, iar pe hemiarcada de balans (pasiva)-un contact neomogen.
za corespunde miscarii de alunecare, cind arcada dentara aluneca pe cea superioara revenind inpozitia punctului de
e- ocluzia centrica, savirsind astfel un ciclu de miscari.
entionat ca daca pe hemiarcada activa totdeauna avem un contact omogen intre cuspizii dintilor respectivi, apoi pe
rcada de balans poate aparea si un spatiu de inocluzie. Aceste varietati de raport interdentar de pe hemiarcada de balans
d de gradul de supraacoperire frontala si de pronuntare a curbelor ocluzale transversal (curba Monson si Wilson).

34. Articulatoarele. Structura. Valorile medii ale triunghiului Bonwil şi indici de structură a sistemului
stomatognat incluse în articulator.
  Articulatoare – aparate ce imită mişcările mandibulei în toate planurile: deschidere-
închidere, de propulsie, de lateralitate (stînga şi dreapta) şi servesc la pozţionarea
modelelor în relaţie centrică pentru refacerea morfologiei ocluzale (montarea dinţilor)
corespunzătoare activităţii funcţionale a sistemului stomatognat
Dupa constructie acestea sunt mai perfectionate ca ocluzatoarele si sunt alcatuite din: 2 ramuri
articulate printr-un complex asemanator articulatiei temporomandibulare, placuta incizala, tija verticala,
planul de orientare ocluzal.
Deosebim articulatoarele:
 articulatoare anatomice medii si semiadaptabile

articulatoare adaptabile individuale-Acestea se caracterizeaza prin faptul ca permit sa se reproduca

miscarile mandibulei individual pentru fiecare pacient dupa unele inregistrari prealabile efectuate de catre
medic.
In dependenta de aceasta articulatoarele pot fi grupate in:
 Articulatoare cu inregistrarea intrabucală
 Articulatoare cu inregistrarea extrabucală
 Articulatoare cu inregistrarea mixtă

Articulatorul Hanau – universal ce efectueaza inregistrari intra- si extrabucale, este constituit din 2 rame.
Rama superioara are 3 puncte de sprijin (2 condiliene si unul incizal). Asadar articulatorul Hanau poate fi
folosit si adaptat la miscarile mandibulei (propulsie lateralitate) inregistrate prin muscatura in ceara, ghips
sau alt material folosind fenomenul Christhensen. Conform acestui fenomen intre suprafetele ocluzale ale
bordurii de ocluzie in zona posterioara este un spatiu de inocluzie de o forma triunghiulara cu virful
indreptat spre hemiarcada opusa. Pentru inregistrari extrabucale si pozitionarea modelelor in articulatorul
Hanau se utilizeaza si arcul facial ce-i poarta numele.

Triunghiul Bonwill reprezintă un triunghi echilateral (latura 10cm) cu baza între mijlocul axelor ambilor condili
mandibulari şi vârful între incisivii mediali inferiori.
A stat la baza prinicpiilor de construire a primului articulator.

35. Ocluzoarele. Structura. Dezavantaje.

 Ocluzoare – cele mai simple aparate utilizate în practica proteticii dentare care imită mişcările
mandibulei în plan vertical (deschidere şi închidere)
 Ocluzoarele sunt compuse din 2 rame (una inferioară şi alta superioară) articulate în jurul unui ax
asemănător cu o balama şi care pot fi menţinute la o anumită distanţă prin intermediul unui şurub
sau al unei tije metalice situată în sens vertical.

Ca varietati deosebim: ocluzoare articulate (firma Ivoclar) poate reproduce toate miscarile mandibulei
BioKap.
Ocluzoare simple

Dezavantaje : Nu redă starea funcțională a maxilarelor, ci doar poziția centrică.

Imită doar mișcări în plan vertical (coborîre/urcare).

36. Definiţie “ Tehnica dentară” şi “ Biomateriale”.

Cerinţele medico- biologice către materiale.

4. Tehnica dentara –știinșa ce studiază procesele tehnologice de confecționare a protezelor dentare, coroanelor dentare,
punți, proteze parțiale și totale, aparate ortodontice și piese pentru fractura de maxilar sau gutiere de protectie pentru
anumite sporturi.
5. Biomaterial - materiale necesare confecționării principalelor etape de realizare a protezelor dentare: amprente,
modele,machete, tipare,proteze. Utilizate în practica stomatologică-n cabinet și laboratorul de tehnicăă dentară : gips,
 acrilat, alije metalice, ceruri, amalgame, cimenturi.
Venind în contact cu țesuturi vii (gingie, paradonțiu, dinți) reușesc să restaureze funcțional și fizionomic dentiția.
Cerințe

Biocompatibil – tolerate biologic de ț. Cîmpului protetic

Să nu exercite acțiune toxică și chimică asupra țesuturilor
Reacție neutră la acțiunea salivei și componentele substanțelor nutritive
Să nu producă senzați gustative, miros neplăcut
Să nu posede agenți alergeni
Să se supună actului de autocurățire și curățire igienină
Nontrombogenic (la contact cu sîngele);
Prelucrabil, Sterilizabil

De bază – realizarea construcțiilor protetice, Auxiliare – tehnologia protezelor dentare

aparate OMF, ortodonție, obturații

6. Metale și aliaje metalice : Amprentare

-Nobile (Au Pd; Au Pt) Ambalare
-Seminobile (Ag Pd) Abrazive
-Inoxidabile (oțel inox, Cr-Co) Alipire
Ceramica Albire
Acrilate Modelare
Compozite
Șlefuire
Materiale de obturare
Fuzibile
Izolare

37. Aliajele nobile utilizate în protetica dentară: componenţa aliajul aurului cu titlul 900 şi 750 cu platină.

Aliaje nobile : procentajul cel m.mare Au cu Pt/Pd pt creșterea durității și reducerii coeficientului de dilatare termică a
aliajului.
Rezistente la coroziune
Plasticitate
Vîscozitate
Fluiditate în stare topită
Supunerea ștanțării, laminării
Puritate (cantitatea de Au conținut în aliaj)
Duritate mică, se supun abraziunii, din care cauză în interiorul coroanelor ștanțate pe suprafața internă ocluzală și
tăietoare se toarnă aliaj de lipire pt mărirea grosimii piesei dentare în aceste zone.
T.topire – 1000 °C
La confecționarea coroanelor ștanțate – comercializate discuri cu diametrul 18,20,23,25 grosime 0,28-0,30mm.

Aliajul cu titlul 900 - utilizare: confectionarea coroanelor si a unor parti de proteze.

Compozitia: Au – 90%
Ag – 4%
Cu – 6%
T.topire 1063 °C
Cu conferă duritate mecanica, intesifica culoarea aliajului; e plastic, fluid, viscos in timpul topirii, pt modelare, se
supune stantarii, laminarii si altor procese tehnologice.
Putin dur, de aceea se supune abraziunii.
Forma de producere: discuri cu diametrul de 18, 20, 23, 25 mm si blocuri a cite 5 g
21,6 carate.

Aliajul Au cu titlul 750 – utilizare : confecționarea protezelor scheletate

Component: Au – 75 % Cu – 9,7% Ag –3,0 % Cadmiu– 12%,diverse impuritati-0,3%
Servește si pentru lipire la adăugarea a 5-12 % Cd.
Micșorează t.topire a sudării pînă la 800°C.
T.top 850-950 °C
Universal la construcții stomatologice ștanțate și turnate : coroane, punți.

Platina-utilizat in stare pura.Din foi de platina se confectioneaza cape,pe care se aplica portelanul,apoi se efectueaza
arderea coroanelor din portelan in cuptoare speciale.

38. Aliajele seminobile şi inobile, caracteristica lor. Destinaţia. Coroziunea.

Aliajele seminobile (Ag şi metale preţioase)

•Ag în proporţie 65% şi conferă aliajului rezistență mecanică, ductilitate,maleabilitate
•Pd e un elem nobil care protejează aliajul de acţiunea dăunătoare a sulfului la temp cav.bucale
•Pt creşte rezistența la rupere
•Formează leg.meacanice, astfel fiece metal component își păstrează rețeaua cristalină.
Proprietăţile aliajelor seminobile:
1. Culoare alb-argintie dacă procentul de Au e mai mic de 5% (Paliag ) sau alb-gri (Palidor) dacă procentul de Au e
între5-10%
2. Rezistente la coroziune
3. Rezistenţă în cav.bucală la coroziune, abraziune, deformare
4. Permit prelucrarea la cald şi la rece
5. Coef. de contracţie e compensat de masele de ambalat
6. Curg mai greu în tipare, necesitând tipare mai groase
7.Sensibile la acţiunea sulfului în cav buc (igienă defectuoasă), colorându-se suprafaţa lucrării protetice în brun
8.Dacă în compoziţia aliajului ajunge S (de ex.masă de ambalat cu S (cu sulfat de Ca) aliajul va fi friabil
9.Greutate specifică mai mică (lucrări protetice mai uşoare)
10. Preţ de cost mai scăzut decât aliajele de Au
T.top 1100 – 1200 C
Duritate după Brinell 60-65 mn/m2
Densitate 10-11 kg/m3

Aliaj Pd 250 Fabricate in forma de discuri pentru coroane ștanțate

Pd – 24,5%
Ag – 75.1%
Au, Cu, Zn
Aliaj Pd 150 Se produce in forma de plăcuțe pentru incrustații
Pd 14,5%
Ag 84,1 %

*Oțeluri inoxidabile (multicomponente)

Fe- 72%; Cr -25%; Ni –19%; Mn - 1,5%; Si - 3,0%; Ti- 1%
Duritatea după Brinell -1310-2000 MN/m2,
Temperatura de topire 1340— 1400 C
Se comercializează în formă de cape, în formă de blocuri şi sub formă de sârmă (Sârma de «Wipla»).
În toate aliajele din oţeluri inoxidabile e necesară prezenţa Cr într-o proporţie nu mai mică de
12-13% — măreşte rezistenţa oţelului la coroziune.
Ni — conferă plasticitate mărită şi o structură microgranulară, ceea ce uşurează prelucrarea aliajului,
Si — fluiditate.
Contracţie liniară relativ mare (până la 2,7%), din care cauză nu pot fi utilizate la confectionarea protezelor dentare
întreg turnate.
Aliaje de tip Crom-Cobalt se aseamănă la exterior cu oțeluri inoxidabile, insa nu intra in categoria lor, fiindca nu
contin sau pot contine Fe pina la 1.5 %
Aliajele tip crom-cobalt pot contine aproximativ 60 % Co si 30% Cr, precum si diferiti componenti: Mo, Al, W, Si, Ru,
Ga etc.
Aliajele crom-nichel contin aproximativ 69-81% Ni si 12% Cr cu adaosuri de, Al, Si, Cu.
Datorita elasticitatii este utilizat la confecţionarea protezelor scheletale, protezelor fixe dintr-o bucată, atăt metalice
cît și mixte (metalo-acrilice metalo-ceramice).
Ingredienții adăugaţi în diferite proporţii la aliaje influenţează proprietăţile lor fizico-mecanice.
Cr — duritatea necesară şi calităţi anticorozive; prezenţa
Molibdenu — îi comunică o structură microcristalină,
Ni — măreşte viscozitatea;
Si și Mn — imbunătăţesc fluiditatea;
Mn — micşorează temperatura de topire şi contribuie la înlăturarea gazelor şi leg. sulfuroase.
Aliajele sunt utilizate in protetica dentară pentru

Coroziunea - procesul de distrugere ca urmare a acțiunii chimice sau eletrochimice cu mediul înconjurător, scăzînd
însușirile materialelor.
Varietăți : uniformă și intercristalină.

39. Clasificarea aliajelor metalelor inobile Craig pentru m/c.

După Craig : - pa bază de Ni - pe bază de Co - pe bază de Ti

Aliaje de tip Crom-Cobalt se aseamănă la exterior cu oțeluri inoxidabile, insa nu intra in categoria lor, fiindca nu
contin sau pot contine Fe pina la 1.5 %
Aliajele tip crom-cobalt pot contine aproximativ 60 % Co si 30% Cr, precum si diferiti componenti: Mo, Al, W, Si, Ru,
Ga etc.
Aliajele crom-nichel contin aproximativ 69-81% Ni si 12% Cr cu adaosuri de Mo, Al, Si, Be, Cu, Mn, Co, Ti, TA, Ga, P,
Sn.

Posedând elasticitate mărită, e utilizat la confecţionarea protezelor scheletale, protezelor fixe dintr-o bucată, atăt
metalice cît și mixte (metalo-acrilice metalo-ceramice).

Ingredienții adăugaţi în diferite proporţii la aliaje influenţează proprietăţile lor fizico-mecanice.

Cr — duritatea necesară şi calităţi anticorozive; prezenţa
Molibdenu — îi comunică o structură microcristalină,
Ni — măreşte viscozitatea;
Si și Mn — imbunătăţesc fluiditatea;
Mn — micşorează temperatura de topire şi contribuie la înlăturarea gazelor şi leg. sulfuroase.
Aliajele sunt utilizate in protetica dentară pentru

*Oțeluri inoxidabile (multicomponente)

Fe- 72%; Cr -25%; Ni – 19%; Mn - 1,5%;Si - 3,0%; Ti- 1,2%
Duritatea după Brinell -1310-2000 MN/m2,
Temperatura de topire 1340— 1400 C
Se comercializează în formă de cape ,în formă de blocuri şi sub formă de sârmă (Sârma de «Wipla»).
Cr— măreşte rezistenţa oţelului la coroziune.
Ni — conferă plasticitate mărită şi o structură microgranulară, ceea ce uşurează prelucrarea aliajului,
Si — fluiditate.

40. Proprietatile biomaterialelor utilizate în protetica dentară.

Proprietati mecanice - capacitatea materialului de a opune rezistenta fortei ce actioneaza asupra lui pt a-l deforma.
- Rezistenta — proprietatea de a rezista la fortele ce actioneaza din exterior
- Durabilitate — proprietatea de a se opune patrunderii altui material in el
- Elasticitatea — proprietatea de a reveni la forma initiala dupa incetarea actiunii fortei
- Viscozitatea — proprietatea de a rezista la lovituri
- Plasticitatea — proprietatea de a capata forme noi la actiunea diverselor forte
-Fragilitatea — proprietatea de a se farimita la actiunea unei forte
Proprietati fizice :
Temperatura de topire si de fierbere,
Conductibilitatea termica si electrica,
Coeficienti de dilatare si contractie termica
Culoare, luciu, efecte optice,

Proprietati chimice depind de compozitia chimica, structura rețelei cristaline, rezistenta la coroziune si diferiti agenti
chimici, gradul de oxidare etc.
Proprietati electrice- ca de exemplu in cazul galvanismului bucal. Proteza fiind confectionata dintr-un aliaj de metale
, metalele interactioneaza in mediul salivei si apare curent electric, senzatie de arsura, durere.

41. Cerinţele medico-biologice către biomateriale.

Biocompatibil – tolerate biologic de ț. Cîmpului protetic
Să nu exercite acțiune toxică și chimică asupra țesuturilor
Reacție neutră la acțiunea salivei și componentele substanțelor nutritive
Să nu producă senzați gustative, miros neplăcut
Să nu posede agenți alergeni
Să se supună actului de autocurățire și curățire igienină
Nontrombogenic (la contact cu sîngele);
Prelucrabil, Sterilizabil

42. Cerinţele către aliajele de lipire. Indicaţi componenţa aliajelor pentru lipirea pieselor realizate din
aliajele aurului şi ale celor din alliajul crom-nichel.

Cerintele catre aliajele de lipire:

Proprietatile fizico-mecanice ale aliajelor de topit sa fie asemanatoare cu cele ale aliajelor care se lipesc;
Sa aiba temperatura de topire mai mica cu 50-100C decit cea a liajelor care se supun lipirii;
Sa posede calitati anticorozive in conditiile cavitatii bucale;
Sa aiba un interval de topire scurt;
Sa posede o fluiditate buna;
Sa formeze lipituri dure (fara porozitati) si dupa culoare să coincidă cu culoarea aliajului supus solidarizarii.

Aliajele de lipire se împart în aliaje dure şi moi.

Aliajele dure au o temperatură de topire mai mare de 500°C şi formează legături cu duritatea de până la 45 kg/mm 2,
iar aliajele moi — pînă la 7 kg/mm2.
In protetica dentară sunt utilizate numai aliajele dure.
Din aliajele de lipire nobile : aliajele din aur cu titlu 750 şi aliajul PD-160 din argint şi paladiu.
Aliajul Au cu titlul 750 – utilizare : confecționarea protezelor scheletate
Component: Au – 75 % Cu – 8% Ag – 8 % Pt – 9%
Aliajul e foarte elastic, grație Pt și măririi cantitatii de Cu.
Servește si pentru lipire la adăugarea a 5-12 % Cd.
Aliaj Pd 150 Se produce in forma de plăcuțe cu grosimea 0,25 – 0, 32 mm. pt Incrustații
Pd 14,5% Ag 84,1 %
Pentru lipirea oțelurilor inoxidabile sunt utilizate aliaje de lipire ce conțin: Ag, Cu, Zn, Mn, Ni, Cd, Mg şi Be, care au o
culoare argintie şi temperatura de topire de 900-950'C;
Duritatea dup Brinell — e100-115 kg/cm2
Rezistenţa la rupere —55-65 kg/cm2.
Comercializate sub denumiri: PSR-37; PSR-40; Degussa DLV; Cromex, Ărgodure
 43. Acrilatele. Componenţa acrilatelor utilizate în protetica dentară.
Clasificarea după procesul de polimerizare. Caracteristica monomerului.

Acrilatele - substanţe sintetice macromoleculare obţinute în urma reacţiei chimice de polimerizare sau condesare.
Utilizare in confectionarea protezelor dentare fixe si mobile.
Componenţa : Monomerul si polimerul care derivă din eterul acidului metacrilic.
Acidul metacrilic împreună cu alcoolul metilic formează metilmetacrilatul, reprezentat de o singură moleculă (de
acrilat) si este lichid numit în practică monomer, care este fasonat si comercializat în flacoane de sticlă întunecată
închise ermetic.
Din monomer, prin procesul de polimerizare a mai multor monomolecule, se obţine polimetilmetacrilatul sau
polimerul.
Polimerizarea se efectueaza in reactoare speciale din otel inoxidabil.
Polimerul și monomerul amestecați în proporțiile indicate în prospect alcătuiesc o masă gomoasă, ce prin
polimerizare se solidifică formînd macromolecule.
Clasificare după procesul de polimerizare:
1. termopolimerizabile ( reactia de polimerizare se efectuiaza la un anumit regim termic – surse de căldură
uscată, umedă, UV, IR)
2. autopolimerizabile (la condițiile temp.mediului înconj.)
Caracteristica monomerului:
Un amestec de eteruri ai acizilor acrilici, un lichid incolor, cu miros ţepător usor se evaporă este inflamabil, toxic şi se
furnizează în flacoane de sticlă întunecată care nu sunt pline, pentru a preveni iniţierea reacţiei de polimerizare, care
poate fi iniţiată de razele luminii.
Iar O2 este un inhibitor al reacţiei de polimerizare.
Polimerul- produs al reacţiei de polimerizare si prezintă o substanţă sticloasă
44. Varietăţi ale acrilatelor termopolimerizabile. Regimul de polimerizare. Destinaţie.

Acrilatele termopolimerizabile - acrilatele ce necesita un anumit regim termic pentru ca reactia chimica de
polimerizare ce contribuie la solidificarea lor sa aiba loc.
Rgim termic reprezentat de surse de caldura uscata, umeda, ( bai cu apa, vapori) sau de raze ultraviolete, infrarosii,
individual pentru fiecare varietate de acrilat, indicat in prospectul anexat la acrilatul respectiv.

Varietăţile acrilatelor termopolimerizabile :

1. Sinma-74, Romodent, Superacril-Spofa. Acestea sunt comercializate sub formă de polimer (praf) cu 7-10 culori
de bază şi monomer (lichid) ambalat în flacoane.
Polimerizarea acestor acrilate se realizează în băi cu apă la temperatura fierberii.
Utilizate la confecţionarea protezelor fixe cît şi la confecţionarea protezelor provizorii.
2. Vita K+ B 93 alcătuit din mai multe componente şi comercializat în cutii speciale, în care sunt ambalate toate
componenetele şi instrumentele necesare destinate pentru realizarea procesului de preparare şi aplicare a
acrilatului.
 Regimul de polimerizare poate fi realizat în chiuvetă la temperatura apei de 93C la 6 atm. presiune, în mediu
de glicerină la 115 C sau în vapori de apă la 120 grade C.
Utilizate pt protezele dentare fixe.
3. Vertexrapid, acrilatul utilizat la confecţionarea protezelor mobilizabile
4. Superpont, utilizat la confecţionarea protezelor fixe.
Polimerii termopolimerizabili - culoare alba sau roz si se folosesc pt fatete acrilice, coroane acrilice, baza protezelor.
- Sunt mai putin poroase
- Schimba culoarea sub raze UV, solvent organic sau corpi cetonici
- Rezistenta mecanica la presiune, abraziune, rupere redusa
- Au effect toxic, allergic, irritant pentru gingie si pulpa dentara

45. Varietăţi ale acrilatelor autopolimerizabile. Componenţa şi destinaţia lor.

Acrilatele autopolimerizabile- se deosebesc de cele termopolimerizabile, prin faptul că în polimer este introdus
catalizatorul chimic peroxoidul de benzoil , care iniţiază reacţia de polimerizare. Prin urmare nu e necesar un
regim de polimerizare special.
Destinaţia
- la confecţionarea lucrărilor protetice provizorii
- la reparaţii
- la imobilizarea dinţilor mobili prin şinare
- la confectionarea modelelor (datorita proprietatilor fizico-chimice care permit introducerea directa a acrilatului
in amprenta, prin scurgere, fapt ce permite evitarea formarii porilor si patrunderea amestecului in toate detaliile
amprentei)
Peroxoidul de benzoil - catalizatorul chimic în cazul acrilatelor autopolimerizabile, care participă la iniţiera reacţiei de
polimerizare.
Varietăţi ale acrilatelor autopolimerizabile :
1. Noracril, Carbodent, Duracril, utilizate pentru confecţionarea protezelor fixe, cît şi la confecţionare protezelor
provizorii.
2. Vita K+B 93K, de 8 culori, utilizat la realizarea protezelor temporale şi de protecţie, precum şi la reparaţia
protezelor fixe direct în cavitatea bucală.

46. Varietăţi ale acrilatelor elastice. Componenţa şi destinaţia lor.

După polimerizare aceste materiale devin elastice şi sunt folosite la confecţionarea protezelor dentare cu straturi
duble (suprafaţa anterioară din acrilat obişnuit, iar cea mucozală din material elastic), în scopul unei repartizări
raționale a presiunilor masticatoare pe suprafaţa cîmpului protetic. Suprafaţa mucozală elastică are rol de amortizare
a şocurilor masticatoare.
Din această grupă: Eladent-100, Ortosil, , Hidrocryl, Simpa (Germania), Silane, Verone
Regimurile de polimerizare ale acrilatelor elastice sunt termo si autopolimerizabile.
Unele materiale ca: Elastoplast, Boxil) sunt utilizate pentru confecţionarea protezelor maxilofaciale.
 47. Ceramica. Componentele. Clasificarea după destinaţie.
Ceramica- este un produs de origine minerală.
Componentele de bază ale porţelanului: 60-80% Feldspat 15-25% Cuarț 2-3% Caolin
1. Caolinul (cuvînt chinez de la localitatea Kaouling, de unde a fost extras)
În natură se găsește sub forma unei roci argiloase de culoare albă.
Lut de culoare albă sau deschis colorat, reprezentat de hidrosilicatul de aluminiu. Temperatura de topire 1700-
1800 C.
La amestecul cu apă caolinul formează o pastă care-i conferă porţelanului plasticitate. Cristalele de caolin
micşorează transparenţa porţelanului, din care motiv este adăugat în proporţii foarte mici 1-3 procente.
După cantitatea de Al2O3, caolinurile se pot împărt în:
-caolinuri superbazice (conțin mai mult de 40% de Al2O3)
-caolinuri bazice (conțin 30-40%)
-caoinuri semiacide (conțin 15-30%)
2. Feldspatul - substanţa de bază din componenţa porţelanului, 60-80% din toată masa şi asigură transparenţa și
vîscozitatea materialului.
Din punct de vedere chimic este un silicat de diversă origine: silicatul de K, silicatul de sodium, silicatul de
calciu şi prezintă o rocă de origine vulcanică.
Temperature de topire de 1180-1200 grade C.
3. Cuarţul - bioxid de siliciu cristalizat, ce se găsește în stare pură și în componența multor minerale ca granit,
porfir, gnais
Temperatura de topire de 1710 C.
În masele ceramice este introdus într-o proporţie de 15-30%.
În timpul arderii măreşte vîscozitatea feldspatului topit, păstrînd forma modelată şi conferind rezistenţa
necesară masei ceramice.
4. Substanțe auxiliare
- Agenții de flux * substanțe ce micșorează temperatura de ardere și coeficientul de expansiune termică.
Ca agenți de flux se folosesc silicatul de litiu sau de potasiu.
- Fondanții - substanțe ce coboară temperatura de ardere, toate avînd pucntul de topire la 800.
Fondanții folosiți sunt boraxul,oxidul de plumb, carbonatul de sodiu sau de potasiu.
- Oxizii metalici conferă o gamă largă de culori porțelanurilor dentare.

După destinaţia ceramica se clasifică în:

1. pentru confecţionarea lucrărilor din porţelan pur, adică pentru confecţionarea coroanelor fizionomice Jacket,
a punţilor dentare în edentaţii unice în zona frontală, a incrustaţiilor.
2. pentru placajul scheletelor la diverse lucrări, adică pentru acoperirea componentelor metalice în scopul
realizării protezelor dentare fizionomice sau parţial fizionomice.
Cele mai des utilizate mase ceramice sunt: Camma, White, Prisma, Dentsply, Ceramico, Microbond, Duceram.
48. Cerinţele medico-biologice către materialele amprentare.
- Să redea fidel contururile părților dure si moi ale cimpului protetic
- Sa nu-si modifice volumul in procesul de priză sau la realizarea modelului
- Sa nu se deformeze la indepartare de pe cîmpul proetic
- Sa fie dur,casabil,sau elastic,rezistent la presiuni si sa revina la poziția inițială dupa încetare.
- Timpul de priză să fie redus în condițiile umidității și temperaturii din cavitatea bucală.
- Sa se preseze ușor si sa se desprinda usor de pe cimpul protetic.
- Sa nu actioneze nociv asupra tesuturilor c.protetic
- Sa nu manifeste proprietati toxice asupra țesuturilor.
- Să nu adere la materialele utilizate la turnarea modelului și ușor să se desprindă de el

49. Clasificarea materialelor amprentare după Oksman, Napadov, Postolachi-Bîrsa. Exemple din fiecare
grupă.

Pentru obtinerea amprentei câmpului protetic sunt utilizate diverse materiale amprentare care dispun de anumite
proprietăti.
Dupa M.Gerner si M.Napadov,se deosebesc 3 clase de materiale:
-elastice;
-termolpastice;
-dure;
Oksman le grupeaza in 4 grupe:
1-Cristalizabile (ghips, dentol )
2-Termoplastice (dentafol, ortocor)
3-Elastice (Xantopren)
4-Acrilate autopolimerizabile
Potolachi si Birsa le clasifica in 2 grupe:
-elastice [Hidrocoloizi reversibili și ireversibili, elastomeri de sinteză (siliconici, polisulfide, polieterice)]
- dure [ireversibile : ghipsul şi pastele de oxid de zinc şi eugenol; reversibile – termoplatice
Materialele pot fi:
a)nemetalice:
-ghips obisnuit;
-superghips;
-superghips special;
-cimenturile;
-acrilatele;
b)metalice:
-amalgamul de Cu;
-amalgamul de Ag;
-aliaje usor fuzibile;
C)mixte;
D)metalizate-galvanoplastia cu dinti nemobilizabili

50.Materialele pentru confecţionarea modelelor. Caracteristica.

Tehnica confecţionării modelelor.
Materialele pt confectionat pot fi grupate in: metalice si nemetalice
Materiale nemetalice- aceasta grupa cuprinde ghipsul,cementuri dentare obisnuite si diverse acrilate utilizate
in terapia dentara ca materiale de obturatie.
1.Gips-este utilizat la obtinerea amprentelor cit si la realizarea modelelor.Este obtinut din calcar macinat si
supus prelucrarii termice.Prepararea:30-25cm2 de apa la 100 grame de praf.La prepararea pastei,etapele:de
diluare,hidratare,coloidificare,cristalizare.In primele etape gipsul are luciu specific care se pierde in ultima
etapa.Timpul de priza=15-25 min.Apa calda sau 3% sare de bucatarie micsoreaza durata.
2.Cimenturi dentare-cementul fosfat,cementul dentar visfat.Poseda duritate suficienta,coeficient mari de
dilatare,contractie,sunt rezistente.Praful-amestec de oxizi si saruri:ZnP,MgO,SiO2;P2O2.Lichidul-solutie apoasa
a acidului ortofosforic,contine fosfat de zinc,Al,Mg.Prepararea:pe placuta de sticla prin adaugarea prafului la
lichid,amestecarea cu spatula.
3.Acrilatele-acrilate autopolimerizabile.Permit confectionarea modelelor fidele,rezistente la uzura.Consta din
praf si monomer.Intr-un recipient din sticla sau ceramica se amesteca praful cu lichidul.Polimerizarea=10-15
min.
Materiale metalice- sunt rezistente la uzura si impulsuri mecanice.Se utilizeaza amalgamele de cupru si
argint.Amalgamul de argint:argint 62%,cositor27%,cupru 5% zinc 3% si mercur.Aliajul este sub forma de
 granule,foite.Prepararea:5 parti de aliaj si 4 parti de mercur intr-un dispozitiv mecanic spcial cu pistil de
sticla,timp de 2-3 min.Amalgamul de cupru:cupru 30%, 70% mercur,ambalat sub forma de cubulete.
Modelele confectionate mai pot fi si mixte- din 2 sau mai multe materiale.

Tehnica:
-analiza amprentei
-izolarea si tratarea ei
-Prepararea pastei din gips,manual sau mecanica
-aprenta se spala se usuca,apoi se umple amprenta cu pasta de gips.
-pe masa de gips sau pe o placa de sticla se depune 3-4 cm de gips,dupa care se amplaseaza amprenta,cu parte
unde a fost turnata pasta de gips.
-inlaturarea cu spatula a surplusului de gips.
-dupa priza,eliberarea modelului.

51. Ceara şi varietăţile ei. Clasificarea după provenenţă, destinaţie.

Ceara cu compozitie diversa este utilizata pe larg in practica dentara la confectionarea protezeleor dentare ,atat
in cadrul fazelor tehnice .cat si a celor clinice .In general in acest scop nu este intrebuintata ceara pura ,ci
diverse amestecuri cunoscute sub denumirea de ceara dentara.pentru obtinerea ei sunt folosite mai multe feluri
de ceara : naturala si sintetica. Ceara dentara contine diferiti ingredienti si in dependenta de componenta ei
este utilizata pentru realizarea sabloanelor de ocluzie ,machetelor protezelor dentare ,canalelor de turnare si
mai rar ca material amprentar.

Ceara de origine naturala:Poate fi: a) de origine animaliera

-ceara de albine
-ceara de lana
-ceara de China
b) de origine vegetala
-ceara de Carnauba
-ceara Japoneza
-ceara de Candelil
c) de origine mineral
-parafina
-ozocherita
-ceara de Montana
-Cerezit
Ceara sintetica: diverse varietati de ceara obtinute ca rezultat a reactiilor chimice ; exemplu:avax acrosol
Dupa destinatie :
Ceara pt modelarea bazelor protezelor mobilizabile
Ceara pt modelarea protezelor dentare fixe.
Ceara pt modelarea protezelor scheletate
Ceara pt realizarea machetelor canalelor de turnare
Ceara lipicioasa

52. Indicaţi componentele de bază ale amestecurilor de ceară şi influenţa lor asupra însuşirilor.
Ceara cu compozitie diversa este utilizata pe larg in practica dentara la confectionarea protezelor dentare,atit in
cadrul fazelor tehnice cit si a celor clinice.
Ceara stomatologica consta din: -ceara naturala si -modificatori.
Modificatorii – sunt substante de diferita provenienta ce se adauga la amestecuri de ceara si schimba
proprietatile lor fizice, chimice si mecanice.
Ex. : colofoniu, Kopalul, Sandaracul, colorantii,mastixul eterul de colofoniu, Elvaxul
Componente de baza ale amestecurilor de ceara: parafina,cerezit, ceara de albine, ceara carnauba.
Ceara dentara contine difericiti ingredient in dependent de component ei si trebuie sa fie:
- sa aiba coefficient de dilatare cit mai redus
- sa posede proprietati plastice bine pronuntate la t 37-40 grade
-sa fie dura si casanta
 - faza de trecere din stare lichida in solida de scurta durata
-sa-si pastreze forma dupa prelucrarile necesare
-sa nu fie faramicioasa in procesul de lucru
- sa se modeleze usor
- sa devina omogena la topire
- sa nu lase reziduri dupa topire
- sa posede culori cu diverse nuante.

53. Clasificarea materialelor abrazive utilizate în protetica dentară după provenienţă şi destinaţie.
Instrumentele abrazive pentru şlefuirea şi lustruirea lucrărilor protetice.

Prelucrarea se realizeaza cu ajutorul diverselor materiale cunoscute sub denumirea de

abrazive. Materialele abrazive sunt substante microgranulare sub forma de pulbere sau
compacta, cu duritate mare. Ele se clasifica in abrazive pentru slefuire si pentru lustruire.
Abrazive pentru slefuire pot fi de provenienta:
 Naturala (diamantul, carborundul ,cuart, piatra ponce,o xidul de aluminiu, oxizii de
fier, magnetita)
 Artificiala (carborundul, electrocorundul) sub forma de granule de diferita marime
In dependenta de utilizare in practica aceste instrumente pot fi grupate in :
 abrazive pentru prepararea tesuturilor dure dentare
 abrazive pentru slefuirea aliajelor utilizate in protetica dentara
 abrazive pentru slefuirea acrilatelor
 abrazive pentru prelucrarea ceramicii
Instrumentele abrazive sunt comercializate sub forma de: pietre, discuri, freze dentare.
Pietre dentare - instrumente rotative care prin actiunea lor asupra substantelor propuse
prelucrarii se slefuiesc. In dependenta de marimea granulatiilor din care sunt alcatuite
abrazivele deosebim: pietre dentare cu granulatii foarte mari, pietre dentare cu granulatii
mari, pietre dentare cu granulatii mijlocii, pietre dentare cu granulatii fine si pietre dentare
cu granulatii foarte fine.O importanta are si consistenta: moale, foarte moale, mijlocie, dura,
foarte dura.
Discuri dentare - instrumente rotative metalice montabile pe minere cu surub, avind forme
de disc drept, concav sau convex si grosimi foarte reduse. Din materialul din care sunt
confectionate deosebim: discuri diamantate, discuri cu carborund, discuri din vulcanite,
discuri elastice.
Freze dentare - instrumente rotative reprezentate de tije metalice cu 2 extremitati: una
neactiva pentru montarea lor in piesele dreapta sau contra-unghi, turbina si alta activa.

54. Definiţie “Amprentă”, clasificarea amprentelor. Etapele amprentării.

Amprenta reprezintă copia negativă a câmpului protetic. Amprentarea câmpului protetic începe după efectuarea
examenului clinic, stabilirea diagnosticului, planului de tratament. Ele sunt obtinute cu ajutorul lingurilor amprentare.
Din punct de vedere al scopului urmarit, ele se clasifică în documentare, auxiliare si de baza. Cele documentare sunt
realizate la pregatirea preprotetică a cavitatii bucale în vederea realizarii modelului documentar. Cele auxiliare –
pentru realizarea modelului de diagnostic sau a modelului auxiliar necesar la confectionarea diferitelor lucrari
protetice. Cele de baza sunt obtinute după efectuarea interventiilor de pregatire specială a dintilor pentru
confectionarea modelului de lucru si realizarea lucrării protetice corespunzătoare.
Pot fi clasificate în amprente anatomice ssi functionale.
Cele anatomice sunt realizate cu ajutorul lingurilor standarte fără a tine cont de starea functională a tesuturilor moi ale
câmpului protetic.
Cele functionale sunt realizate numai cu ajutorul lingurilor individuale si prin folosirea unor teste speciale care permit
inregistrarea stării functionale a fibromucoasei câmpului protetic.
În dependentă de tehnica realizării amprentei, ele se mai clasifică în: amprente realizate într-un timp, în doi timpi, de
corectare, amprente în inel de cupru, amprente în ocluzie, amprente partiale, amprente totale.
Etapele amprentării:
-Alegerea materialului amprentar;
-Alegerea lingurii amprentare;
-Pregatirea materialului amprentar;
-Aplicarea materialului amprentar pe lingură si în cavitatea bucală;
-Formarea marginii câmpului protetic;
-Priza materialului;
-Scoaterea amprentei;
-Prelucrarea amprentei si examinarea;
-Obtinerea modelelor;

55. Varietăţile lingurilor amprentare.

Lingurile amprentare sint dispozitive speciale si reprezinta suportul rigid,rezistent pe care se depunde
materialul de amprentare si se preseaza pe cimpul protetic.
Ele sint diverse dimensiuni si forme caracteristice pentru maxila si mandibula.
Pt maxila- este compusa din baza, care acopera palatul dur, versantul vestibular al apofizei alveolare,arcada
dentară.
Lingurile mandibulare se deosebesc de cele maxilare prin rascroirea bazei la crearea locului pt limba si prezenta
bordurii linguale care acopera versantul intern al apofizei alveolare.

Lingurile amprentare standart (universale), confecţionate industrial, variate ca dimensiuni, din materiale
metalice şi nemetalice.
Lingurile amprentare pot fi înzestrate cu elemente retentive pentru materialele amprentare, reprezentate de
perforaţii sau nervuri şi fără elemente retentive.
Lingurile standart se fabrică atât pentru fiecare maxilar, cât şi pentru realizarea concomitentă a amprentei de
pe ambele maxilare în pozitia de intercuspidare maximă, fiind fenestrate pentru dintii restanti antagonişti.
Lingurile amprentare individuale sunt confectionate în conditii ciinice din materiale termoplastice sau in
conditii de laborator din acrilate auto-si termopolimerizabile, sau pot fi utilizate lingurile confectionate
industriai din acrilate, fiind adaptate prin slefuire la dimensiunile protetic

56. Leziunile Odontale Coronare. Etiologie. Clasificări.

Leziunile odontale coronare prezinta diverse manifestari de structura, forma , volum, culoare, sediu si directie a
coroanei dintelui
Etiologia acestor afectiuni odontale coronare are la baza diferiti factori endogeni si exogeni. Cele mai frecvente
intilnite sunt leziunile tesuturilor dure dobindite.
Din asa leziuni fac parte: -caria -hipoplazia smaltului –trauma -eroziunea chimica -defectele cuneiforme –fluoroza -
abraziune patologica
Leziunile odontale coronare pot fi dobindite atit inainte de eruptia dintilor, cit si in perioada posteruptiva, afectind
coroanele dintilor temporari si permanenti

Dupa Burlui:
Cl I – Anomalii de nr, sediu, volum, forma , directie
Cl II – LOC congenitale cu specific ereditar :-amelogeneza imperfecta, dentinogeneza incompleta si displazia dentinei
Cl III – LOC dobindite inainte de eruptia dintilor:-hipoplazii simple ale smaltului;-hipoplazii complexe; -anomalii
dentare prin radiatii ionizate (raze X, gama) in perioada preeruptiva.
Cl IV – LOC dobindite in perioada posteruptiva: diferite leziuni in forma de carie, traumatisme, abraziuni
LOC ale dinților definitivi : consecutive intoxicațiilor medicamentoase, radiații ionizante îndelungate, discromii
dentare, uzura dentară, eroziunea chimică/idiopatică, de natură traumatică
2.Clasificarea LOC dupa Black:
Cl I – cavit situatie in santurile si gropitele smaltului pe suprafata ocluzala a molarilor si premolarilor.
Cl II – cavit de pe suprafata proximala a molarilor si premolarilor
Cl III – cavit de pe supraf. proximale ale dintilor frontali (unghiul incisival nu este atins)
Cl IV – cavit de pe fetele proximale ale incisivilor cu unghiul incisal sau marg incisala distruse.
Cl V – cav situate in treimea cervicala a fetelor vestibulare sau linguale ale dintilor

57. Metodele de tratament ale leziunilor odontale coronare.

Lez odontale coron prezinta diverse manifestari de structura,forma,volum.culoare,sediu si directie a coroanei
dintelui.(caria,hipoplazia smaltului,defectele cuneiforme,fluoroza,abraziunea patologica,trauma,eroziunea
chimica etc).
La baza tratam afectiunilor odontale coronare stau principiile fundamentale de restaurare morfofunctionala:
curativ,profilactic,biologic,biomecanic,homeostazic.
Tratam se efectueaza pe cale chirurgicala,medicamentoasa si de restaurare.
Realizarea acestor principii prevad crearea unui echilibru morfofunctional si de conservare la nivelul dintilor
lezati prin aplicarea metodelor protetice:
-reconstituire coronara
-acoperire
-substituire
1.Met reconstituire coronara este aplicata in leziuni odontale nu prea intinse in suprafata si profunzime, in
scopul asigurarii rezistentei,retentiei,stabilitatii microprotezelor realizate sub forna de inlay,onlay,pinlay, inlay-
onlay.
2Met acoperire coronare consta in aplicarea microprotezelor dentare de acoperire,individualizate, ce refac
morfologia si functia coroanelor naturale.
Indicată cind LOC sint profunde,intinse ca suprafata, iar terapia de reconstituire este ineficienta.
3.Met substituirii consta in aplicarea microprotezelor ce substituie in intregime coroana naturala a dintelui,
este indicata in cazul distrugerii in intregime a coroanei dentare.Mijloacele protetice folosite in realizarea
acestei met sint reprezentate de coroanele de substitutie (dinti cu pivor).

58. Indicaţii la tratamentul leziunilor odontale coronare cu proteze unidentare fixe.

Tratamentul leziunilor odontale prin metoda de acoperire este una din cele mai raspandite tehnici
gnatoprotetice pentru refacerea morfologiei si a functiei dentare.
Indicatii:
Distructii coronare in suprafata si profunzime prin complicatii ale proceselor carioase;
Coroane cu obturatii voluminoase, pereti de smalt subtiri sau subminati in iminenta de fractura;
Procese de atritie si abrazie;
Leziuni coronare prin distrofii de gradul I si II;
Corectia anomaliilor de forma, volum si / sau pozitie ori discromii;
Imobilizarea unor dinti mobili in cazul unei punti fiind utilizate ca si elemente de agregare;

59. Definiţie “ incrustaţie”. Clasificarea după destinaţie şi construcţie. Metodele de confecţionare a incrustaţiilor.

Incrustatiile sunt proteze dentare fixe confectionate din materiale metalice si pot fi situate pe suprafetele
dintelui, inafara de fata vestibulara
1. Conform destinatiei
-incrustatii ce restabilesc morfologia coronara si functia dintelui
-incrustatii ca elemente de agregare a diferitor lucrari protetice
-cu functii mixte
2.Conform raportului cu dintele de suport
-incrustatii intratisulare (inlay) -incrustatii extratisulare (onlay)-incrustatii intra-extratisulare (Inlay-onlay)
-incrustatii cu pivoturi intradentinare suprapuplare (pinlay) -incrustatii corono-radiculare (inlay corono-
radiculare)
3.Conform materialului din care sunt confectionate:-metalice (aliajele aurului), aur-platina, aliajele argint-
paladiu, crom-cobalt; -acrilice; -din portelan;-mixte
 4. Conform modului de modelare a machetei:-direct;;-indirect;-mixt
5.Conform modului de confectionare :-intr-o sedinta;-in mai multe sedinte
6. Conform nr suprafetelor dintelui, ce vin in contact cu incrustatia extratisulara:-monofete;-bifete;-trifete -
quadrifete
7. Conform clasei cavit (Black):-incrustatii pt cav de clasa I – V
Met Directa Conform principiilor de realizare a incrustatie dupa metoda directa, macheta viitoarei incrustatii e
modelata din ceara in cav bucala de catre medic si transferata in laboratorul de tehnica dentara pentru producererea ei
in acrilat. Deci incrustatiile realizate prin aceasta metoda sint confectionate din : acrilat, aliaje, aliaje mixte.
Met Indirecta aceleasi etape clinico- tehnice ca met directa doar ca sunt confectionate in laboratul de tehnica
dentara si necesita cel putin doua vizite pentru a incheia restaurarea.
Met mixta- prevede modelarea machete din ceara in cavitatea bucala si obtinerea amprentei impreuna cu machete
modelata.

**Incrustatiile directe
Dupa pregatirea dintelui, se va aplica un material din compozite pentu a fi modelat in locul ce a fost supus curatarii.
Apoi incrustatia este indepartata si intarita intr-un cuptor special. Sub aceasta forma este din nou plasata in locul
corespunzator si cimentata de catre medicul dentist si apoi slefuita si lustruita pentru a capata un aspect natural.

60. Cerinţele către cavitatea pentru incrustaţie tip in-lay. Sensul metodei indirecte de confecţionare a
incrustaţiilor. Enumeraţi etapele clinico-tehnice.
Cerinte:
- cavitatea trebuie sa fie preparata nu numai in limitele smaltului dar si a dentinei;
- peretii verticali ai cavitatii sa fie paraleli intre ei sau usor divergenti ocluzal sau proximal;
- planseul cavitatii trebuie sa fie paralel camerei pulpare cu o directie strict orizontala;
- pentru profilaxia recidivei cariei este necesar de a largi cavitatea in limitele tesuturilor sanatoase;
- crearea punctelor retentive;
- efectuarea bizoului;
- finisarea tuturor suprafetelor.
.
In functie de tehnica de confectionare si metoda de aplicare incrustatiile pot fi de doua tipuri:
- directe – acestea sunt realizate in cadrul cabinetului dentar si montate in cadrul unei singure vizite stomatologice
- indirecte – sunt confectionate in laboratul de tehnica dentara si necesita cel putin doua vizite pentru a incheia
restaurarea.
Etape clinico tehnice
-clinic- prepararea si modelarea viitoarei machetei dupa met directa sau amprentarea dupa met indirecta
-labor- ambalarea machetei incrustatiei pt transformarea ei in acrilat sau metal in caz de modelare a
incrustatiei in cavitatea bucala,iar in caz de obtinere a amprentei se realizeaza modelul din materialul dur,se
modeleaza macheta incrustatiei si se transforma in materialul solicitat.
-clinic- proba incrustatiei in cavit bucala si individualizarea reliefului morfofunctional.
-labor- lustruirea incrustatiei
-clinc- cementarea incrustatiei in cav bucala.
Multi autori propun folosire met indirecte pt ca permite vizual verificarea viitoarelor puncte de contact ale
incrustatiei cu marginile cervicale,extinderea suprafetelor proximale etc.
61. Definiţie “ Coroana de înveliş”. Clasificarea după destinaţie, material, tehnica confecţionării.

Coroanele de invelis sunt microproteze dentare fixate prin cementare pe bonturi dentare preparate, acoperind
totalmente sau partial suprafetele dintelui natural.Sunt aplicate in scopul refacerii morfologiei coronare sau ca
elemente de agregare a diferitor lucrari protetice.

Dupa destinatie:
 coroane de restituire;
 coroane ca element de agregare a diferitor lucrari protetice;
 coroane cu functie mixta;
 coroane provizorii
Dupa material:
 metalice (aliajele aurului, argint-paladiu Paliag, Pallidor, aliaje crom-nichel, crom-cobalt; aliaje de nichel,
cupru si aluminiu Gaudent)
 acrilice;
 din compozite;
 din portelan;
 mixte (metaloacrilice, metaloceramice)
Dupa criteriul fizionomic:
 nefizionomice (metalice);

 semifizionomice (mixte);
 fizionomice (acrilice, ceramice, compozite)

Dupa tehnica confectionarii:

 prin stantare;
 prin turnare;
 din doua bucati;
 prin polimerizare;
 prin ardere;

62. Enumeraţi cerinţele către coroanele de înveliş. Argumentaţi necesitatea preparării dinţilor stîlpi.
- Coroana de invelis trbuie sa reproduca intocmai morfologia si forma coroanei dintelui respectiv; sa armonizeze
cu dintii invecinati si cu dintele omolog; ea nu trebuie sa fie prea voluminoasa restabilind punctele de contact
interdentare;
- Coroana trebuie sa nu fie in supraocluzie majorand dimensiunea verticala de ocluzie pentru a nu provoca
traumatizarea parodontului, si totodata nu trebuie sa fie nici in subocluzie, pastrand contactul uniform cu dintele
antagonist;
- Relieful suprafetei ocluzale trebuie sa corespunda reliefului ocluzal al dintilor antagonisti, restabilind astfel o
concordanta cuspid- fosa maximala
In timpul miscarilor functionale ale mandibulei, efectuate in toate directiile, trebuie sa aiba loc o alunecare libera,
fara obstacole;
- Coroana trebuie sa cuprinda strans coletul dintelui sau portiunea coronara unde se termina marginile ei
- Coroana trebuie sa restabileasca aspectul fizionomic.
Prima etapa in conditii de clinica, in cazul utilizarii tuturor varietatilor de coroane este prepararea tesuturilor
dure ale dintelui. Datorita faptului ca perimetrul coronar este diferit la toate nivelurile si cel mai mic este in zona
coletului, este imposibil de a confectiona o coroana care sa cuprinda strans coletul fara a prepara tesuturile dure
dentare. Alta situatie consta in faptul ca fiecare dinte in conditii normale are contact ocluzal cu dintii antagonisti
corespunzatori si cu dintii vecini, prin urmare este imposibila aplicarea coroanei fara prepararea suprafetei ocluzale si
proximale a dintelui de suport, de altfel coroana va fi in supraocluzie nu va patrunde in spatiile interdentare, daca
aceste suparafete nu vor fi preparate.
Prepararea tesuturilor dure se realizeaza in scopul crearii spatiului necesar pentru aplicarea microprotezei pe dinte si
lichidarii convexitatilor coroanei naturale a dintelui.

63. Etapele clinico-tehnice la confecţionarea coroanelor metalice întreg turnate.

Clinic: prepararea dintilor-stalpi, amprenta si protectia plagii dentinare;
Laborator: realizarea modelului de lucru si auxiliar si pozitionarea lor in simulatoare modelarea machetei coroanei
din ceara, realizarea tiparului si turnarea aliajului utilizat;dezambalarea;prelucrarea componentei metalice si proba
pe model.
Clinic: proba coroanei turnate;
Laborator: prelucrarea mecanica, slefuirea si lustruirea lucrarii;
Clinic: proba si fixarea coroanei

64. Etapele procesului de turnare. Utilajul necesar.

Turnarea aliajelor reprezinta procesul tehnic de transformare a mechetei protezei dentare sau a unor elemente
componente realizate din ceara, polietilena, acrilat sau alte materiale care ard in totalitate fara sa lase reziduuri in
componenta metalica.
Etapele:
- realizarea machetei canalelor de turnare ( sunt reprezentare de tije din metal, ceara sau materiale plastice, de
lungime si grosime diferita solidarizate la macheta protezei dentare sau a piesei necesare);
- realizarea tiparului ( se realizeaza prin ambalare, adica includerea machetei din ceara impreuna cu tijele
canalelor de turnare intr-un material termorezistent; operatiunea data se realizeaza in conformatoare
reprezentate de cilindri metalici cu diametre diferite);
- prelucrarea termica a tiparului ( se realizeaza in cuptoare speciale si cuprinde 2 faze: preincalzirea si incalzirea);
- topirea si turnarea aliajului in tipar ( pentru topire se utilizeaza surse de caldura obtinute in urma arderii unor
gaze sau in urma utilizarii curentului electric, obtinand transformarea aliajului din stare solida in lichida; pentru
turnare se utilizeaza forta centrifuga, aerul comprimat sau presiunea vaporilor de apa, obtinand impingerea
fortata a aliajului prin canalul de turnare in interiorul tiparului);
- dezambalarea si prelucrarea componentei metalice ( dupa racirea tiparului se dezambaleaza cu ajutorul unui
cleste si ciocanasului, apoi urmeaza o curatire chimica de resturile de material de ambalat si oxizi, ulterior
prelucrandu-se la sablator
***

65. Componentele coroanelor mixte şi materialele utilizate la confectionarea lor.

Coroane mixte metaloceramice:
- Partial fizionomice
- Total fizionomice
Metaloceramica e constituită dintr-o carcasă metalică, pe care se aplică un
strat foarte subţire de ceramică. Combinarea acestor două materiale a permis
crearea unor construcţii ideale: care după aspectul lor exterior - practic sunt
identice cu cel al unui dinte sănătos, iar după rezistenţă chiar îl depaşesc.
Etapele
Clinic:
- Examenul pacientului
- Stabilirea diagnosticului
- Prepararea dintilor stilpi cu prag in zona coletului cu crearea spatiului pt ceramica
- Amprentarea
- Protectia dintilor
Laborator;
- Realizarea modelului cu dinti mobilizabili
- Fixarea in simulator si modelarea componentei metalice din ceara
- Nu formam elemente de retentive iar grosimea machete e de 0.4-0.5 mm
- Turnarea
Clinic:
- Proba componentei metalice
- Determinarea culorii
Laborator:
- Prelucrarea mecanica a componentei metalice cu abrasive
- Prelucrarea termica la temperatura de 900 grade 2-3 min creinduse pelicula de
oxizi metalici necesar la consolidarea ceramicii
- Sablarea componentei metalice cu un jet puternic de nisip aluminos Al2O3 cu
particule de 250 Mm ,bombardam suprafata capacelului
- Consolodarea chimika
- Degrasarea cu acid acetic
- Depunerea stratului de ceramic si arderea
Clinic
- Proba coroanei in cav buc
Laborator
- Glazurarea
Clinic
- Proba definitive si cimentarea coroanei metaloceramice in cav buc
66. Etapele clinico-tehnice la confecţionarea coroanelor mixte metaloacrilice cu componenţa metalică întreg
turnată. Varietăţile elementelor de retenţie.
Clinic: prepararea dintelui si obtinerea amprentei;
Laborator: confectionarea modelului cu bont mobilizabil si fixarea modelelor in simulator; acoperirea bontului
mobilizabil cu lac de izolare si modelarea machetei viitoarei coroane; obtinerea componentei metalice prin turnare;
Clinic: proba componentei metalice in cavitatea bucala si determinarea culori materialului fizionomic;
Laborator: aplicarea materialului fizionomic pe componenta metalica;
Clinic: fixarea coroanei in cavitatea bucala
Pentru retentia mecanica a acrilatului in interiorul casetei sau pe toate suprafetele in caz de confectionare a coroanei
fizionomice, sunt realizate retentii reprezentate de sfere, butoni, solzi de peste, anse dispuse radiar, etc. Realizarea
retentiilor depinde de forma lor. Astfel la realizarea retentiilor in forma de solzi de peste, cu ajutorul unui bisturi sunt
realizate diverse planuri santuri triunghiulare. Pentru realizarea anselor sau a butonilor sunt utilizate fire din ceara
sau nailon. Pentru sfere se aplica modele de sfere pe suprafata machetei pe care s-a depus in prealabil un strat
subtire de lac. Sferele se aplica la o anumita distanta una de alta (0,5-1 mm).

67. Etapele clinico-tehnice la confecţionarea coroanelor din acrilat şi ceramică.

Actualmente sunt cunoscute doua tehnici de confectionare a coroanelor din acrilat: tehnica clasica si moderna.
Ambele tehnici prevad aceleasi etape clinice; prepararea dintilor si obtinerea amprentei, proba coroanei in cavitatea
bucala, fixarea coroanei prin cementare.
Tehnica clasica prevede realizarea urmatoarelor operatiuni: modelarea machetei viitoarei coroane din ceara;
ambalarea machetei coroanei in chiuveta pentru realizarea tiparului; pregatirea acrilatului si introducerea lui prin
presare in tipar; polimerizarea acrilatului si dezambalarea coroanei din chiuveta; prelucrarea, finisarea si lustruirea
coroanei.
Tehnica moderna nu prevede modelarea machetei coroanei din ceara si nici reali9zarea tiparului. Aceasta tehnica
consta in modelarea directa a coroanei din acrilat prin depunderea succesiva a straturilor pe bontul dentar. Tehnica
modelarii coroanei prevede depunerea unor straturi (bazal, de dentina, de smalt, de colet si incizal), urmata de
polimerizarea lor conform indicatiilor din prospectul anexat.
La confectionarea coroanelor din ceramica deosebim urmatoarele etape clinico-tehnice:
Clinic: prepararea dintelui; amprentarea, determinarea culorii portelanui; protectia dintilor cu pulpa vie;
Laborator: confectionarea modelelor si pozitionarea lor in simulator; realizarea matricei din platina pe bontul
preparat; depunerea si arderea straturilor de ceramica (bazal, de dentina, de smalt, de colet, incizal); adaptarea
coroanei la model;
Clinic: proba coroanei in cavitatea bucala
Laborator: arderea coroanei din ceramica pentru glazurare;
Clinic: fixarea coroanei in cavitatea bucala.

68. Argumentaţi particularităţile realizării modelului şi necesitatea căpăcelului din platină la confecţionarea
coroanelor din ceramică.
Modelul din ghips poate fi realizat dupa toate tipurile de amprente cunoscute,insa calitatea confection lui
depinde de materialul utilizat la obtinerea amprenati.
Realizarea modelului.
Modelul reprezintă copia pozitivă a campului protetic redat cu cea mai mare exactitate. Este realizat prin turnarea
pastei de ghips in amprentă sau prin electroplacare.
Tehnici pentru obţinerea modelelor
1. Modelul cu bont mobilizabil după amprentă cu siliconi
2. Modelul cu bont mobilizabil după amprenta cu masă termoplastică in inel de cupru.
3. Modelul cu bont fix.
1) Modelul cu bont mobilizabil după amprentă cu siliconi.
La această tehnică sunt utilizate tije metalice care sunt produse industrial şi
comercializate in acest scop.Tijele sunt de două feluri, simple şi compuse.
2) Modelul cu bont mobilizabil, după amprenta cu masă termoplastică in inel de
cupru. Prezintă două variante:a) prima variantă: o buclă de ceară calibrată de 10 mm inălţime se infăşoară in jurul
marginii cervicale a inelului de cupru, de care se lipeşte. Se obţine un conformator cilindric in prelungirea marginilor
acestuia.
b) a doua variantă: banda de ceară pentru conformator este mai lată, fiind de 20mm.
In amprenta cu acest conformator se depune, după tehnicile cunoscute, pasta de ghips dur, se obţine un bont
coronar cu o prelungire radiculară cilindrică de 20 mm lungime. Această prelungire radiculară este prelucrată, prin
tăiere şi şlefuire, să se obţină forma neretentivă (cilindroconică).Corespunzător feţei vestibulare se creează o faţetă
plană, fiind elementul de ghidaj al bontului
mobilizabil in soclul modelului.Inelul de cupru cu bontul turnat este aşezat in supraamprenta de ghips, care se
reconstituie şi se solidarizează, prin lipire cu ceară, pe faţa exterioară.
3) Modelul cu bont fix.
Acest model este posibil să fie utilizat după toate tipurile de amprentă. Pasta de ghips dur este depusă progresiv in
zona cea mai inaltă a amprentei. Prin vibrare curge şi alunecă pe suprafeţele amprentei, pătrunde in toate detaliile
inregistrate. In final, este realizat soclul cu prelungirea distală pe care se creează depresiuni in formele cunoscute.
Prelungirea modelului se izolează, după care se toarnă, in impresiunile antagoniştilor, modelul dinţilor antagonişti şi,
totodată, peste prelungirea
distală. După indepărtarea amprentei se obţin cele două părţi ale modelului, care se pot aşeza in ocluzie cu
intercuspidare maximă datorită cheii de ocluzie. La acest model bontul dentar nu se poate detaşa din soclu.
Capacelul:
Modelarea coroanei din ceramic si arderea lor se face pe un support metallic
realizat din platina pura, deoarece platina suporta temperature la care arde
ceramic, avind coeficientul de dilatare termica identic cu al ceramicii. Acest
support e confectionat dupa forma bontului preparat si prezinta matricea.
Sunt utilizate:
1. Folii de platina di dimensiunea de 0.025 – 0.030 mm, din care se
sectioneaza o banda trapezoidala , dreptunhiulara , patrata, in triunghi, sau
sector de circumferinta cu dimensiuni de 3-5 .. mai mari decit diametrul si
inaltimea bontului preparat.
2.Tehnica de obtinere a capei prin ambutisarea unui disc din material plastic:
• Trusă compusă din: discuri de material plastic de 0,15-0,20 mm grosime, o pensă
specială si o chiuvetă dintr-un material siliconic.
• Tehnica de realizarea capei:
• discul prins în pensă este tinut deasupra unei flăcări pentru plastifiere;
• în această stare se asază deasupra chiuvetei si se imprimă bontul modelului.
• Discul, din material plastic presat, are contact intim cu fetele modelului.
• Plasticul ce depăseste zona coletului este tăiat cu foarfecă.
• Adaptarea cervicală si forma finală a machetei se realizează cu ceară topită, care se picură pe fata ocluzală si pe
fetele laterale.
• Prin radiere, se dă morfologia în raport cu dintele în cauză, cu dintii vecini si antagonisti.
69. Tipurile de coroane mixte metaloceramice. Etapele clinico-tehnice de confecţionare.
Coroane mixte metaloceramice:
- Partial fizionomice
- Total fizionomice
Metaloceramica e constituită dintr-o carcasă metalică, pe care se aplică un
strat foarte subţire de ceramică. Combinarea acestor două materiale a permis
crearea unor construcţii ideale: care după aspectul lor exterior - practic sunt
identice cu cel al unui dinte sănătos, iar după rezistenţă chiar îl depaşesc.
Etapele
Clinic:
- Examenul pacientului
- Stabilirea diagnosticului
- Prepararea dintilor stilpi cu prag in zona coletului cu crearea spatiului pt ceramica
- Amprentarea
- Protectia dintilor
Laborator;
- Realizarea modelului cu dinti mobilizabili
- Fixarea in simulator si modelarea componentei metalice din ceara
- Nu formam elemente de retentive iar grosimea machete e de 0.4-0.5 mm
- Turnarea
Clinic:
- Proba componentei metalice
 - Determinarea culorii
Laborator:
- Prelucrarea mecanica a componentei metalice cu abrasive
- Prelucrarea termica la temperatura de 900 grade 2-3 min creinduse pelicula de
oxizi metalici necesar la consolidarea ceramicii
- Sablarea componentei metalice cu un jet puternic de nisip aluminos Al2O3 cu
particule de 250 Mm ,bombardam suprafata capacelului
- Consolodarea chimika
- Degrasarea cu acid acetic
- Depunerea stratului de ceramic si arderea
Clinic
- Proba coroanei in cav buc
Laborator
- Glazurarea
Clinic
- Proba definitive si cimentarea coroanei metaloceramice in cav buc

70. Coroanele de substituţie. Componentele. Clasificări.

Coroana de substitutie – reprezinta microproteze care inlocuiesc total coroana lipsa a dintelui natural.
Coroanele de substitutie sunt constituite din doua parti: dispozitivul radicular realizat dintr-un pivot metalic
care se agrega prin cementare in canalul radicular preparat cu scopul fixarii, stabilizarii, durabilitatii celei de-
a doua parti componente – dispozitivul coronar ce inlocuieste morfofunctional coroana lezata a dintelui
natural. Aceste doua parti formeaza un ansamblu unic numit dispozitiv corono-radicular sau coroana de
substitutie.
Componente:
1. Pivot metallic – dispozitivul radicular, care agrega prin
cementare in canalul radicular preparat cu scopul stabilizarii a 2 componente.
2. Dispozitivul coronar ce inlocuieste morfofunctional coroana lezata a dintelui
natural.
Clasificare:
a. Dupa aspectul fizionomic:
- Coroana de substitutie total fizionomica
- Partial fizionomica
- Nefizionomica
b. Dupa caracteristicile constructive a dispozitivelor radiculare:
- Simple
- Compuse
c. Dupa scopul urmarit:
- Pentru restaurarea morfologiei coroanei
- Utilizata ca element de agregare in proteze dentare.

71. Definiţie “ Edentaţie parţială”. Clasificarea Kennedy.

Edentatia partiala – forma nozologica de patologie a SS prin prezenta dereglarii integritatii arcadei dentare prin lipsa
de la 1 la 13-15 dinti.
Clasificarea Kennedy
Dupa topografia breselor si caracterul de dlimitare a lor de dinti restanti, sint 4 clase, iar primele
3 sunt grupate in 4 subdiviziuni:
cl.1 – arcadele dentare edentate partial cu prezenta obligatorie a breselor bilateral terminale,
marginite de dinti numai mezial
cl.2 – prezenta obligatory numai a unei brese terminale, adica marginita cu dinti numai mezial
cl.3 – prezenta bresei laterale intercalate, adika marginita si mezial si distal de dinti
cl.4 – localicarea breselor numai in zina frontal.

72. (Caiet)Caracteristica componentelor cîmpului protetic în edentaţie parţială.

Câmpul protetic –totalitatea elementelor anatomice a cavitatii bucale, care are contact direct sau indirect cu proteza
dentară.
Cimpul protetic, dupa structura, mofologie si functiile elementelor cimpului protetic se impart in:
- suportul dento-parodontal alcatuit de dinti si parodontul lor.
- suportul muco – osos reprezentat de fibromucoasa si oasele maxilare
Are mare importanta numarul dintilor restanti si pozitia lor, deoarece dintii situati impreuna au rezistenta mai mare
decit cei izolati. Valoarea parodontului dintilor restanti depinde de gradul de rezistenta pe care il au dintii in alveola si
fortele care actioneaza asupra lui, in dependent de grad de implantare a dintlor in alveola, morfologia radacinilor,
raportul corono – radicular.
Mofologia coronara a dintilor restanti: suprafata vestibulara si orala a coroanei dintelui pe care se palica elementele
de stabilizare si mentinere a protezei, sint convexe in paln orizontal si vertical.
Zona supraecuatoriala – zona neretentiva, zona subecuatoriala – retentiva. Fibromucoasa cimpului protetic este
mucoasa imobila pasiv, si activ mobila. Grosimea si elasticittatea cimpului proteticdetermina gradul de rezilienta si
comportare fata de sprijinul protezelor.
La maxila zonele protetice pozitive si negative :
Zone pozitive:
- dintii restanti, tuberozitatile maxilei, bolta palatina, creste alveolare
Zonele negative:
- parodontul marginal, rugele palatine, papilla incisive, torusul palatin,
ina Schroder, lig. Pterigomandibular, bridele laterale.
La Mandibula:
Zone pozitive:
- dintii restanti, creste alveolare, tuberculi piriformi, parodontiul
marginal
Zone negative:
- frenul limbii, buzei inferioare, bridele, lig. Pterigomandibular , creasta
milohioidiana, torusul mandibular.

73. Definiţie “ Punte dentară”. Componentele. Varietăţile corpului de punte în raport cu creasta alveolară.

Puntile dentare sint costructii rigide nedeformabile, rezistente la rupere, tocire, care restabilesc functia masticatorie
pina la 95 – 100%.
Componentele:
a. Dispositive de agregare de care este solidarizat corpul de punte la extremitati si care contribuie la fixarea de dintii-
stilpi a intregii proteze
b. Corpul de punte ce reprezinta un dinte sau un bloc de dinti artificiali si inlocuieste dintii pierduti de pe arcada
dentara.
Varietatile corpului de punte in raport cu creasta alveolara:
a. In sa-in cazul puntilor mobilizabile,la puntile fixe pentru regiunea frontala cind apofiza alveolara este lata
b. In semisa-acopera partial versantul vestibular spre centrul apofizei,iar suprafata orala este redusa la
jumatate,formind un unghi larg deschis rotund,asigurind conditii igienice.
c. Tangent liniar-indicat pentru partile laterale cind apofiza alveolara este medie ca volum sau ingusta.
d. Punctiform-aplicata in zona laterala la mandibula,cu apofiza alveolara ingusta.
e. Suspendat-indicat pentru zonele laterale la mandibula,la maxila cind dintii-stilpi sint inalti sau apofiza alveolara
este pronuntat atrofiata.

74. Indicaţii la tratamentul edentaţiei parţiale cu punţi dentare.

- Edentatii partiale cu brese intercalate, reduse, intise, multiple,

- Restabilirea integritatii arcadelor dentare
- Edentatii multiple, terminale, foarte rar ptr edentatii terminale.
- Ptr inlocuirea >= 4 dinti intro bresa

76. Varietatile elementelor de sprijin utilizate in puntile dentare.

Puntile dentare sunt compuse din 2 elemente:
 a) dispositive de agregare
b) corpul de punte
Dispozitivele de agregare au rolul de a solidariza corpul de punte la extrimitati cu scopul
integrarii protezei conjuncte in arcada dentara afectata. Ca elemente de agregare pot fi utilizate
toate varietatile de microproteze unidentare, cu ajutorul carora puntea dentara se fixeaza de
dintii stilpi si constituie totodata un mijloc terapeutic, in caz de leziuni coronare.
Microprotezele ca elemente de agregare sunt supuse unor forte suplimentare, preluate de la
nivelul corpului de punte, transmitindu-se astfel presiunile masticatoare ce revin de la dintii
antagonisti dintilor stilpi.

Corpul de punte este reprezentat de un bloc de dinti artificiali ce inlocuiesc dintii absenti din
spatial edentate al arcadei dentare cu scopul restaurarii integritatii si a functiilor deregulate ale
sistemului stomatognat. Corpul de punte solidarizat la elementele de agregare formeaza o
singura piesa protetica- puntea dentara.
77. Clasificarea puntilor dentare dupa material, tehnica confectionarii, modul de fixare si
particularitatile de constructie.
Dupa material deosebim:
a) Punti dentare metalice confectionate din aliaje nobile si inobile. Sunt considerate nefizionomice
b) Punti dentare nemetalice confectionate din acrilate, composite sau ceramica. Sunt considerate
fizionomice
c) Punti dentare mixte (metaloacrilic,metaloceramic) fiind partial fizionomic sau total fizionomic
Dupa metoda de confectionare deosebim:
a) Punti dentare lipite sau sudate la care elementele componente se confectioneaza separate si
apoi sunt solidarizate impreuna cu ajutorul unui aliaj de lipire sau prin sudare.
b) Punti dentare turnate la care elementele component sunt modelate din ceara prin realizarea
machetei intregii constructii si apoi inlocuita prin turnare cu aliajul solicitat.
c) Punti dentare confectionate prin polimerizarea acrilatului ce pot fi realizate prin tehnici clasice
si modern, la care elementele component sunt realizate concomitant din acrilate.
d) Punti dentare confectionate prin arderea ceramicii
Dupa modelul de fixare:

a) Punti cementate
b) Punti mobilizabile
c) Punti demontabile

Dupa modalitatea construtiei scheletului:

a) Punte masiva
b) Punte scheletata si armata

78. Argumentati necesitatea si particularitatile prepararii dintilor stilpi la tratamentul cu punti

dentare
Specificul preparării specifice a dinților-stîlpi:
-obținerea unei forme corecte specifice pentru tipul de microptoteză ales ca elemente de agregare şi -
obtinerea paralelismului între axele coronare ale dinţilor stîlpi astfel încît toate elementele de agregare
să se aşeze uniform pe dinţii-stilpi. Asigurarea paralelismului între dinţii-stîlpi se poate efectua vizual
în caz cînd sînt folosiţi doi sau trei dinţi.
La includerea unui număr mai mare de dinţi-stîlpi pentru respectarea paralelismului între ei este
necesară pregătirea unor modele de studiu pînă la pre-parare şi examinarea lor în paralelograf.
Aceasta ne va da posibililitate să apreciem cantitatea tesuturilor dure care vor fi şlefuite pentru a
obtine acest paralelism între d-s şi dacă este necesară aplicarea unui tratament proprotetic pentru aşa
tipuri de proteze dentare.
Redarea paralelismului se poate efectua şi prin prepararea dintilor-stilpi în formă de con cu o
înclinatie a suprafetelor coroanei,către axul logitudinal nu m.mult de 10°. Respectarea paralelismului
se mai poate realiza cu ajutorul paralelografelor orale.

79. Etapele clinico-tehnice de confectionare a puntii dentare intreg turnate nefizionomice.

Particularitatile realizarii modelului.
1.Clinic: Prepararea dintilor stilpi, amprentarea, determinarea ocluziei centrice sau a relatiillor
intermaxilare, protectia dintilor slefuiti.
2. Laborator: Realizarea modelelor. Daca puntea va fi turnata pe model, modelele vor fi
confectionate din material termo-rezistent, iar daca va fi turnata in afara modelului, ultimul se va
confectiona din ghips dur sau alt material rezistent cu bonturi detasabile sau fixe. Modelele realizate
se vor monta in simulator, se va modal machete puntii din ceara care va fi inlocuita prin metal. Dupa
turnare puntea se va prelucra si va fi gata de proba
3.Clinic: Proba puntii si individualizarea ei, protectia dintilor preparati
4Laborator: Finisarea si lustruirea puntii
5. Clinic: Proba difinitiva si cementarea puntii dentare

80. Tehnici contemporane de confectionare a puntilor dentare fizionomice ceramice.

Descrierea sistemului CAD/CAM

Prin intermediul acestei tehnologii digitale, aparatul realizează un design personalizat fiecărui caz clinic în parte. Este
ideal în fabricarea restaurărilor de tipul: inlay, onlay, overlay,coroane de acoperire, fațete ceramice, punți dentare,
aparate ortodontice dar și ghiduri chirurgicale.

Părțile componenete ale sistemului CAD/CAM

Sistemele sunt alcatuite din 3 părți componente:

1. Scanner: transformă imaginile preluate din cavitatea bucală în date ce urmează a fi procesate de computer;

2.Soft specializat: procesează datele preluate din cavitatea orală și ajută la conceperea restaurărilor; utilizatorul are
libertatea de a prelucra datele conform câmpului protetic;

3.Unitate de producție (de frezare): transformă datele procesate în produs finit ; se realizează frezarea unui bloc de
material prin utilizarea a 3 – 5 axe de frezare; frezarea poate fi efectuată prin proces umed sau uscat;

Tipuri de sisteme CAD/CAM după locul de utilizare:

Sisteme CAD/CAM utilizate în cabinetul de medicina dentară:

 necesită existența unui scanner și a unei unități de frezare în cabinetul stomatologic;

 amprenta este una optică, nefiind nevoie de materiale de amprentare clasice;
 restaurarea este fabricata intr-o perioadă scurtă de timp (variază în funcție de tipul restaurării) și pacientul poate
pleca din cabinet cu lucrarea definitivată;
 în cabinetul stomatologic putem folosi numai sitemele de cabinet: MC XL-Sirona (CEREC) si E4D-D4D;
 sistemele de cabinet folosesc frezarea umeda (amestec de apa distilata si ulei cu rol lubrifiant).

81. Prelucrarea si finisarea puntilor dentare acrilice.

Clinic-prepararea dintilor-stilpi,amprentarea,determinarea ocluziei centrice sau a relatiilor
intermaxilare,determinarea culorii acrilatului,protectia dintilor slefuiti
Laborator- realizarea modelelor,montarea lor in simulatoare,modelarea machetei puntii din
ceara,inlocuirea cerii cu acrilat,prelucrarea,finisarea si lustruirea puntii dentare
Clinic-proba puntii,individualizarea si cementarea
82. Etapele clinico-tehnice la confecţionarea puntii dentare metaloceramice.
Clinic: pregatirea campului protetic; amprentarea
Laborator: ) modelarea machetei din ceară şi inlocuirea ei cu aliajul corespunzător, care trebuie să
aibă un punct de topire mai ridicat decît punctul de ardere al porţelanului, să aibă un coeficient de
dilatare şi contracţie egal cu a porţelanului, să formeze oxizi aproximativ identici cu ai porţelanului
pentru aderenţa ceramicii pe suprafaţa aliajului respectiv, trebuie să se toarne bine şi să se
prelucreze uşor;
Clinic: proba in cavitatea bucala;
Laborator: aplicarea porţelanului şi arderea lui în cuptor, care necesită: depunerea gruntului cu o
grosime de 0,25-0,3 mm pe suprafața componentei metalice şi arderea lui în cuptor; depunerea
dentinei şi a smaltului cu modelarea formei anatomice a dinţilor incluşi în componenţa puntii
dentare şi arderea în cuptor
Clinic: fixarea in cavitatea bucala;

83. Etapele clinico-tehnice la confecţionarea puntii dentare metaloacrilice.

Clinic: prepararea cu slefuirea a 2 mm (suprafetele acoperite fizionomic), 0,5-0,6 mm (suprafetele

neacoperite fizionomic); la colet pragul paralel festonului sau escavat, amprentare dubla,
determinarea ocluziei centrice.
Laborator: realizarea modelului cu bonturi mobilizabile, montarea in simulator, modelarea
machetei, initial a dintilor stalpi apoi corpului de punte, in scopul mentinerii placajului suprafetele ce
vor fi fetuite se modeleaza in forma de casete iar pentru o rentetie mecanica, trainica se creeaza
puncte de rentetie (butoni, ciupercute, anse, solzi de peste, sfere), , ambalarea, turnarea,
dezambalarea, sablarea
Clinic; proba in cavitatea bucala si determinarea culorii acrilatului
Laborator: modelarea machetei din ceara pentru placaj, ambalarea placajului in chiuveta, schimbul
machetei in placaj, lustruirea, prelucrarea chimica
Clinic: proba definitiva si cimentarea

84. Etapele clinico-tehnice la confecţionarea puntii dentare acrilice.

Clinic- Prepararea dintilor stilpi, amprentarea, determinarea ocluziei centrice sau a relatiilor
intermaxilare, determinarea culorii acrilatului, protectia dintilor slefuiti.
Laborator- Realizarea modelelor din gips dur, montarea lor in simulator, modelarea machetei puntii
din ceara, inlocuirea cerii cu acrilat, prelucrarea, finisarea si lustruirea puntii dentare
Clinic- Proba puntii, individualizarea si cementarea

85. Etapele clinico-tehnice la confecţionarea puntii dentare din cermica

Clinic: prepararea dintelui; amprentarea culorii ceramicii; pretectia dintelui cu pulpa vie.
Laborator: confectionarea modelelor si pozitionarea lor in simulator;
realizarea matricii din platina pe care se depune stratul opac si se arde;
matricea se depune pe bonturile dintilor stilpi intre care se adapteaza o bara din portelan
prefabricate care se lipeste cu ceara incolora pru a o solidariza;
ansamblul bara-matrice se detaseaza si I se confectioneaza un support termorezistent;
dupa priza definitive a masei de ambalat se prelucreaza termic la 1000 C; dupa racire se depun
celelalte straturi: dentina, colet, smalt; prelucrarea cu abrasive.
Clinic: proba in cavitatea bucala
Laborator: glazurarea; se inlatura matricea din platina din interiorul coroanelor
Clinic: Fixarea coroanei in cavitatea bucala

86.Caracteristica consolidarii metalului cu ceramica.

Legaturile la nivelul jonctiunii metalo-ceramice poate fi de natura chimica, mecanica si fizica.
Legatura chimica de aderenta dintre metal si ceramica se obtine datorita difuziunii ionilor din metal
in ceramica si invers, din ceramica in metal formind asa numita legatura iono-covalenta.
Legatura mecanica se obitine datorita unor retentivitati invizibile pru ochiul liber, obtinute pe
suprafata metalica in urma sablarii , precum si ca rezultat al unei diferente neesentiale intre
coeficientii de dilatare termica a metalului si ceramicii care contribuie la aparitia fortelor mecanice
de compresiune. Legatura fizica se realizeaza datorita fortelor Van der Walls sau legaturii adezive ce
apar la nivelul atomilor prin fluctuatiile spontane ale sarcinilor electrice

87. Aspecte clinice şi caracteristica componentelor cîmpului protetic în edentaţiile parţiale întinse.
Tabloul clinic in caz de edentatie partiala va fi individual si se va gasi in dependenta de numarul
dintilor lipsa, de localizarea bresei si rolul dintilor care l-au indeplinit in arcada dentara.
Simtomele edentatie partiale se impart in exobucale si endobucale.
Exobucal: daca vom avea o bresa de 1-2 dinti, exobucal nu se vor observa mari schimbari, iar daca
bresa va fi mai mare se poate observa prabusirrea buzei superioare(in caz ca bresa se afla in zona
frontala) sau prabusirea obrajilor (bresa se afla in zona laterala). In caz de pierdere a dimensiunii
verticale de ocluzie se va observa micsorarea treimii inferioare a fetei pronuntarea plicilor
nazolabiale si mentoniera, iar comisurile gurii vor fi coborite.

Endobucal: - Dereglari de integritate a unei sau a ambelor arcade dentare

-Dezintegrarea grupelor dentare in care apar 2 grupe de dinti(grupa care functioneaza si care nu
functioneaza)

Elementele cimpului protetic sunt prezentate de suportul dento-parodontal (dintii restanti si

parodontul lor) si suportul muco-osos (fibromucoasa si substratul osos). Elementele morfologice ale
cimpului protetic sunt: dintii restanti, crestele edentate, bolta palatina, tuberozitati maxilare,
tuberculi piriformi, mucoasa.

88. Indicatii la tratamentul edentatiei partiale cu proteze mobilizabile

Terapia edentatiei partiale cu proteze mobilizabile e indicata atunci cind lipsesc de la 1 la 13-15 dinti pe o
arcada pentru a reda aspectul morfofunctional.
a) restaurarea integrității arcadelor dentare;
b) restaurarea functiei masticatoare;
c) restaurarca cimpului protetic în volum
d) prevenirea abraziei şi a mobilităţii patologice a dinţilor restanţi şi îndeosebi a dinţilor-stîlpi;
e) prevenirea apariţiei tulburărilor funcţionale ale articulaţtei temporomandibulare şi a disfuncţlitor ocluzale;
f) crearea confortului cavităţii bucale;
g) asigurarea stabilităţii protezelor pe cimpul protetic.

89. Elementele componente ale P.P.M acrilice( proteza partial mobilizabila). Caracteristica
Protezele partial mobilizabile acrilice cu placa sunt reprezentate de mai multe elemente solidarizate intim intre ele,
formind un corp unic solid, rigid nedeformabil si rezistent la presiunile masticatorii.
Elementele componente sunt:
-Dinti artificiali- Dintii artificiali sunt fabricaţi industrial din acrilate şi porţelan
Cerințe:
Duritate satisfăcătoare la uzură;
Lipsa de calităţi abrazive;
Să nu se modifice la acţiunea mediului hucal;
Să aibă o toleranţă biologică
Să aibă o legătură trainică cu materialul bazei protezei;
După formă, culoare şi eficacitatea masticatoare să corespundă dinţilor naturali; Usor să se supună prelucrării mecanice;
Să păstreze o culoare constantă;
Să aibă o structură densă, omogenă.

-Elemente de ancorare mentinere si stabilizare-dupa importanta lor care o exercita ele pot fi clasificate in :
1)elemente mecanice fabricate(elementele principale)-divizate in croșetele de sîrmă,din acrilat,sisteme speciale de
mentinere si stabilizare(sistemul telescopic,de bare cu călăreți)
2)elementele anatomice morfofunctionale (auxiliare) ale cimpului protetic.Includ toate elementele in relief ale
compului protetic ce se opun tendintelor de mobilizare in plan vertical si orizontal ale protezelor
mobilizabile:apofizele alveolare,bolta palatina,tuberozitatile,dintii restanti.
Sint utilizate crosetele din sirma de wipla de 0,6-0,8 mm avind scopul de mentinere .
-Baza protezei prezentata de seile protezei consolidate printr-o placa acrilica – reprezinta elementul pe care se
fixeaza dintii artificiali si elementele principale de ancorare,mentinere si stabilizare indeplinind rolul de trasmitere a
presiunilor masticatorii suportului mucoosos.Fiind alcatuita din seiile protezei unite cu o placa prin contactul intim cu
suprafata mucozala favorizeaza fenomenul de adeziune,element ce participa la mentinerea si stabilizarea protezei pe
cimpul protetic.

90. Varietetile dintilor artificilai in P.P.M. Avantaje, dezavantaje

Cerințe:
Duritate satisfăcătoare la uzură;
Lipsa de calităţi abrazive;
Să nu se modifice la acţiunea mediului bucal;
Să aibă o toleranţă biologică
Să aibă o legătură trainică cu materialul bazei protezei;
După formă, culoare şi eficacitatea masticatoare să corespundă dinţilor naturali; Usor să se supună prelucrării mecanice;
Să păstreze o culoare constantă;
Să aibă o structură densă, omogenă.

Dintii din acrilate sînt fabricaţi în condiţii industriale prin introducerea acrilatului în ştanțe metalice, şi polimerizarea sub
presiuni mari la 200-250C.
Comercializaţi sub formă de garnituri, așezați în ceară plastică, pe plăcuţe sau în cutii notate cu : marca culoarea, dimensiunea,
forma
Alegerea culorii, formei şi a mărimii dinţilor la edentatul parţial se efectuează după prezenţa dinţilor naturall în cavitatea bucală,
care se inscriu în fişa de comandă.
+Leg chimice
+Nu abraziază antagoniștii
+Prelucrare ușoară

Dinţii din porţelan sînt realizaţi industrial prin coacerea masei ceramice la temperaturi înalte (peste 1000C).
Modelaţi în forme-prese metalice speciale.
La început se umple partea coronară a dintelui, apoi tăietoare sau ocluzală în ambele ştanţe, după ce forma-pres este presată şi
incălzită pînă la 180-200°C, pină cind umiditatea porţelanului va fi de 1-2%. Astfel mactleta dinteiui capătă o duritate necesară,
care permite scoaterea lui din formă fără deformaţii.
Surplusurile sînt înlăturate şi dintelui i se dă o formă necesară.
După ce pe suprafaţa dinteluil este aplicat smalțull, dîndu-i coloristica necesară si ars în cuptorul cu vacuum la temperatura
respectivă.
Dinţii din porțelan reprezinta caracteristici superioare comparativ cu cei din acrilat, datorita particularitatilor fizico-chimice;
Avantaje
+Compoziţia chimică este anorganică;
+Structura omogenă, densă;
+Impenetrabili la lichidul şi flora microbiană bucală;
+Rezistenţa mecanica foarte mare,duri, nu se abraziază;
+Biologic toleranți pentru mucoasa bucală; .
+Nuanţe coloristice variate, suprafeţele foarte lucioase.
Dezavantaje:
-Abraziază antagoniștii
-Lipsa leg. Chimice, necesită retenție mecanică

91. Limitele P.P.M. la maxilă şi mandibulă

La maxila:
Baza protezei la maxilă e alcătuita din şeile protezei şi placa palatinală care vine în contact cu suprafaţa mucozală a cimpului
protetic şi cu dinții restanţi
Placa acoperă bolta palatinală, şeile-apofizele alveolare edentate in întregime. Marginile vestibulare ale şeilor ajung pină la
fundul sacului vestibular, în zona mucoasei neutre, aflîndu-se intr-un contact intim.
În zona posterioară şeile acoperă tuberozităţile maxilei (la edentațiile terminale) trecind în placă cu limitele in zona liniei Ah
Marginile palatinale ale plăcii prezintă contact cu tuberculii dinţilor restanţi frontali, iar în zona laterală pînă in zona
supraecuatorială.

La mandibula:
Baza protezei la mandibula acopera suprafata mucozala a cimpului protetic edentat, iar marginile vestibulare in zonele breselor
edentate ajung pina la fundul sacului vestibular la nivelul mucoasei neutre. Posterior in edentatiile terminale in functie de
valoarea protetica a tuberculilor piriformi, șeile acopera treimea anterioara a acestora, coborindu-se pina la linia oblica interna,
extinzindu-se orizontal pe fundul de sac lingual. Șeile sunt unite cu placa linguală, care în zona dintilor restanti laterali se întinde
pe suprafețele lor orale pina la nivelul supraecuatorial, iar in zona frontala acopera dintii cu 2\3 din inaltimea lor.

92.Croşetul. Componentele. Clasificări.

Crosetul este un element principal de ancorare, mentinere si stabilizare mecanica a protezei la
cimpul protetic.
Crosetul este reprezentat de 3 segmente:
1) Segmentul dentar(bratul crosetului), este aplicat pe suprafata vestibulara a dintelui, in zona
subecuatoriala, retentiva. Acesta este destinat pentru mentinerea protezei mobilizabile pe
cimpul protetic
2) Segmentul elastic( corpul crosetului) asigura elasticitatea segmentlui dentar si poate fi aplicat
in diferite zone topografice atit ale dinteli, cit si ale mucoasei.
3) Segmenul de fixare(apofiza crosetului) asigura stabilizarea croetului solidarizindu-l cu baza
protezei mobilizabile.
93.Caracteristica sistemelor speciale de ancorare, menţinere şi stabilizare a PPM.
Sistemul special de ancorare,mentinere si stabilizare a protezelor mobilizabile acrilice cu placa
prezinta dispozitive mecanice fiind alcatuite din doua componente,una dintre care reprezinta o
constructie fixa.In protezele partiale mobilizabile acrilice sunt utilizate mai multe sisteme:
-Sistemul telescopic-compus din doua elemente: o capa cilindrica metalica care este cimentata pe
dintele-ancora si o coroana de invelis realizata dupa amprenta obtinuta de pe capa cimentata de pe
dintele-stilp,care cu peretii interni culiseaza in capa.Coroana poate sa redea in intregime forma
anatomica si morfologia dintelui-stilp si sa fie fixata ca si dintii artificiali in baza protezei sau sa fie
inglobata in intregime in baza iar deasupra ei sa fie montat dintele solicitat.
-Sistemul de bare cu calareti-care este compus din doua componente: o bara metalica solidarizata
la coroanele artificiale ce acopera dintii-stilpi limitrofi bresei dentare sau la dispozitive radiculare
realizate pe radacinile dintilor-stilpi si o gutiera fixata in saua protezei mobilizabile care incaleca
bara.Aceste sisteme sunt indicate in edentatiile frontale,laterale si subtotale cu inaltimea spatiului
protetic corespunzator pentru utilizarea barei,seii cu calareti si a dintilor artificiali.
Bara metalica are dimensiuni si forme variate dependente de numarul dintilor absenti,de topografia
edentatie, de spatiul interdentar.Ea poate fi modelata in forme
rotunde,ovoidala,patrata,dreptunghiulara cu o grosime de la 1,5-4,0 mm.
Gutiera numita si calaret este realizata dupa dimensiunile si forma barei respective.Gutiera poate fi
confectionata atit prin stantare,cit si prin turnare .
94.Caracteristica croşetelor inelar Jackson şi Adams. Indicaţii.

Din crosetele inelare fac parte: crosteu Jackson si Adams. Aceste crosete sunt indicate in
protezele unilaterale pe primii molari ai hemiarcadei intregi.

Crosetul Jackson se confectioneaza dintr-un segment de sirma cu o lungime de circa 6-8 cm.
La mijlocul segmentului se noteaza vizual latimea suprafetei vestibulare retentive a dintelui
stilp. Ulterior de la limitele latimii notate sirma se indoaie din ambele parti sub un unghi de 90
grade. Bratul format se adapteaza intim la zona retentiva vestibulara si la marginile proximale
meziala si distala ale dintelui. Iar extrimitatile libere ale bratului se indoaie la nivelul
abraziunilor vestibulare si transversind suprafata ocluzala prin spatiile interdentare ocluzale si
orale se termina pe versantul oral al apofizei alveolare pentru fixarea crosetului in baza
protezei.

In vederea sporirii gradului de elasticitate a acestui croset Adams a realizat la extrimitatile

proximale, ce limiteaza zona retentiva a suprafetei vestibulare, 2 bucle cu orientare spre colet
care permit s activarea crosetului. Acest croset este utlizat si la aplicarea aparatelor ortodontice
mobilizabile.
95. Caracteristica sistemului telescopic de fixare a PPM.
Crosetul telescopic este compus din 2 elemente protetice, o capa cilindrica, care este cementata pe dintele-ancora si
nu reda forma lui anatomica, o coroana artificiala realizata dupa amprenta obtinuta de pe capa cementata pe bont si
fixata stabil in saua protezei. Coroana poate sa redea in intregime forma anatomica si morfologia dintelui- stilp si sa
fie montata in baza protezei sau poate fi fixata numai in saua protezei, iar deasupra ei sa fie montati dintii artificiali.
Asa sistem de crosete este indicat cind pe arcada dentara sint radacini tratate, care se gasesc deasupra nivelului
mucoasei cu 2-3 mm.

96. Enumeraţi etapele clinico-tehnice la confecţionarea PPM acrilice în a II-a situaţie clinică cu DVO păstrată.

In caz de utilizare a sistemelor speciale de ancorare, iniţial se vor confecţiona elemente fixe ale sistemului de
ancorare urmate de realizarea etapelor clinicotehnice:
Clinic: examinarea pacientului şi amprentarea câmpului protetic.
Laborator: confecţionarea modelului si a lingurii individuale (dacă se obţine amprentă anatornică.); in caz că s-a
obţinut amprentă funcţională pe modelul realizat se vor confecţiona şablonul cu bordurile de ocluzie.
Clinic : determinarea ocluziei centrice su a relaţiiior inter-maxilare.
Laborator: montarea modelelor in simulator; confecţionarea elementelor de ancorare, menţinere şi stabilizare;
realizarea machetei protezei (montarea dinţilor artificiali); modelarea machetei protezei mobilizabile.
Clinic: proba machetei protezei în cavitatea bucală.
Laborator: modelarea definitivă a machetei protezei, amba-larea în chiuvetă, realizarea tiparului, introducerea
acrilatului in tipar, polimerizarea, dezambalarea şi prelucrarea protezei.
Clinic: aplicarea şi adaptarea protezei la câmpul protetic.

97. Caracteristica şabloanele cu bordurile de ocluzie .Materialele de confecţionare. Cerinţe.

Sablonul de ocluzie este o piesa intermediara ,necesara medicului pentru determinarea rapoartelor
intermaxilare.Este realizat in laborator pe modelul de lucru.Reproduce aproximativ baza protezei si arcada
dentara artificiala.
Partile componente ale sablonului de ocluzie sunt:
a) baza sablonului si b)bordura de ocluzie
a) Baza sablonului
Este obtinuta din placi de ceara de baza sau acrilat autopolimerizabil.Baza se confectioneaza in contact intim cu
modelul.Limitele bazei sunt identice cu limitele lingurii individuale in caz de edentatie totala,iar in caz de
edentatie partiala baza nu acopera dintii restanti si portiunea versantului vestibular needentat.Marginile bazei
cu suprafata orala la maxila prezinta contact in zona frontala pina la tuberculii dintilor iar in zona laterala pe
suprafetele orale ale dintilor restanti in zona supraecuatoriala.iar la mandibula atit frontal cit si lateral baza se
termina in zona supraecuatoriala linguala a dintilor restanti.
Metoda de obtinere

Operatiunile prin care se obtine sablonul de ocluzie se desfasoara in urmatoarele succesiune:

trasarea limitelor bazei sablonului la nivelul crestelor edentate si a dintilor restanti

izolarea modelului in apa 3 -5 minute

adaptarea si modelarea placii de baza - placa de baza se aplica pe model ,este plastificata cu flacara
becului Bunsen si apoi adaptata prin presiuni digitale pina la obtinerea unui contact intim cu model.Surplusul de
placa este sectionat cu foarfeca in limitele trasate pe model.Se adapteaza intim baza sablonului prin incalziri
repetate.

b)Bordurile de ocluzie

Se modeleaza frecvent din ceara roz , conformat paralelipipedic cu laturile de cca 15 mm.Sunt fixate cu
ceara de lipit pe baza sablonului.

Caracterizarea sabloanelor de ocluzie

 baza sabloanelor va acoperi in totalitate suprafata campului protetic, fara a depasi zona de mucoasa
pasiv-mobila

baza sabloanelor va fi perfect adaptata pe model, incit sa nu basculeze

indepartarea si reaplicarea pe model sa se realizeze fara dificultati

baza sabloanelor va avea o grosime de 1,5 - 2 mm.Pentru a rezista in timpul determinarii rapoartelor
intermaxilare

marginile sabloanelor vor fi prelucrate si vor prezenta incizuri in dreptul bridelor si frenurilor pentru a
nu leza aceste formatiuni.

98. Liniile croşetare. Caracteristica. Principiile de montare a dinţilor în PPM.

Liniile crosetare-linia imaginara care uneste dintii stilpi pe care s-au aplicat crosete.Pot fi transversale,in
diagonala,sagitala sau in suprafata.Alegerea lor are importanta la mentinerea si stabilizarea protezelor.
Liniile crosetare :
- linia crosetelor este oblica,in diagonala fata de linia mediana a arcadei dentare
- linia crosetului este transversala fata de linia medio-sagitala a arcadei dentare
- crosetelor este unilaterala si nu intersecteaza linia medio-sagitala a arcadei dentare
- linia crosetelor este bilaterala,transversala,poligonala,oferind stabilitate optima protezelor partiale
Principii de montare a dintilor:
1. In zonele laterale dintii se monteaza pe mijlocul apofizei alveolare si perpendicular ei, realizind contacte
dintii antagonisti;
2. In zona frontala dintii se monteaza cu restaurarea configuratiei curburii dentare in raport de ocluzie,
dependenta de situatia clinica dintii pot fi montati cu gingie artificiala sau fara ea(punctiform)
3. La prezenta mai multor dinti restanti, dintii artificiali se vor monta tinind cont de gradul lor de implanta
marime, forma, linia coletului;
4. La montarea dintilor din portelan nu se admite slefuirea
5. In situatiile cind lipsesc 2 sau mai multi dinti, insa spatiul edentat nu permite montarea aceluiasi numar de di
se monteaza numarul ce permite lichidarea spatiului edentat si invers,daca sunt absenti 1-2 dinti insa spa
edentat este mare-se monteaza numarul de dinti ce dupa volum vor lichida bresa.

99. Montarea dinţilor în PPM cu gingie artificială,punctiform şi mixt.Particularităţile montării dinţilor din
porţelan.

In dependenta de situatia clinica, dintii pot fi montati cu gingie artificiala, fara ea (punctiform) sau mixt.
La montarea dintilor cu gingie artificiala marginea cervicala a dintilor va avea contact cu apofiza alveolara
edentata;
La montarea cu gingie artificiala zona cervicala a dintilor se va situa pe linia surisului, reper notat de medic pe
bordura de ocluzie;
In scop fizionomic si tinind cont de doleantele pacientului, dintii pot fi situati asimetric sau se creeaza spatii
interdentare.
La montarea dintilor din portelan nu se admite slefuirea, deoarece se pot inlatura retentiile si luciul (glazura),
provocind totodata micsorarea rezistentei lor.

100. Modelarea definitivă a machetei din ceară a PPM acrilice. Erori şi complicaţii.

Modelarea finala a machetei urmareste cateva obiective: fizionomic, igienic, fonetic, rezistenta mecanica si
stabilizator.
După montarea dintilor, cu lama spatulei incălzite se vor completa cu ceară zonele spaţiilor interdentare de la
nivelul coletului, iar pe versantul palatinal sau lingual al apofizelor alveolare se va aplica un dispozitiv din sârmă
 in prealabil incălzit şi având forma corespunzătoare, inglobându-l in ceara rnachetei protezei. Acest dispozitiv se
solidarizează de macheta protezei pentru a evita deformările machetei in timpul probei in cavitatea bucală.
După răcirea şi -solidificarea cerii se efectuează modelarea formei machetei prin răzuirea surplusurilor de ceară
ce prevede: modelarea spaţiilor interdentare artificiale, redarea grosimii corespunzătoare versantului vestibular
al machetei pentru compensarea atrofiei ţesutului osos al apofizei alveolare, modelarea pe versantul vestibular
a proiecţiei implantării dintilor montati, redând convexităţile rădăcinilor acestora şi depresiunile interradiculare;
modelarea liniei coletului dinţilor artificiali cu redarea imprimărilor de şanţuri dentogingivale. După rnodelare
macheta protezei se detaşează de pe rnodel şi se aplică din nou fiind transferată in clinică pentru proba in
cavitatea bucală.
Erori si complicatii : modelarea incompleta;
Deformarea protezei in timpul probei in cavitatea bucala daca sirma nu a fost montata corect;
Aspect inestetic din cauza modelarii incorecte a spatiilor interdentare.

101. Componentele chiuvetei. Metodele de ambalare a machetei PPM în chiuvetă.

Chiuvetele sunt disponibile in trei dimensiuni:

- Mari

- Mijlocii

- Mici

Dimensiunea chiuvetei trebuie sa corespunda dimensiunilor modelului cu macheta aplicata pe el, asigurand in
timpul ambalarii o grosime a ghipsului de minim 1 cm. Intre model si peretele intern al chiuvetei.

Deosebim urmatoarele metode de ambalare:

a) Ambalare directa
b) Amabalare indirecta
c) Mixta
Aceasta metoda se mai numeste metoda cu val de ghips care presupune inglobarea
modelului in prima jumatate a tiparului chiuvetei ulterior implute cu pasta de ghips pina la
limitele machetei protezei si acoperirea suprafetei ocluzale si vestibulare cu un val de ghips
formind peretii cu grosimea de cel putin 4-10 mm lasindu-se descoperite doar suprafetele
orale atit in zona laterala cit si cea frontala.
Astfel dupa dezambalarea chiuvetei, modelul cu dintii artificiali vor ramine in prima
jumatate a chiuvetei.
Ambalarea indirecta: In mod similar se prepara pasta de ghips, se toarna in
jumatatea inferioara a chiuvetei, se inglobeaza modelul cu macheta pina la limita machetei
protezei inferioare libere si se lasa liberi dintii artificiali astfel incit dupa dezambalarea
chiuvetei modelul ramine in jumatatea inferioara a chiuvetei, iar dintii artificiali in
jumatatea superioara.
ambalare mixtă aceasta metoda rezulta din combinarea metodelor directa cu cea
indirecta. Pe o hemiarcada sau un sector se aplica cea directa si in altul cea indirecta.

102. Erori şi complicaţii la etapa ambalării, polimerizării şi dezambalării.

Erori la etapa ambalarii :

- Presare insuficienta
- Formarea bulelor de aer in interiorul chiuvetei
- Dintii pot sa-si schimbe pozitia initiala;
- Se pot produce inaltari de ocluzie
- Asamblarea incorecta a partilor protezei.
 - Introducerea unei cantitati insuficiente de acrilat
- Formarea fisurilor
- Deformarea crosetelor
Eror la polimerizare:
- Depasirea timpului de polimerizare;
- Polimerizare insuficienta ---- proteza fragila.
- Polimerizare indelungata ---- schimbarea culorii.
- Incalzirea brusca a tiparului va duce la formarea porozitatilor si la o rezistenta mecanica redusa a protezelor.
Erori la dezambalare :
- Fracturarea protezei;
- de ghips se poate fi fracturat cand sunt asamblate cele doua parti ale cuvetei.

103. Prelucrarea şi lustruirea protezelor mobilizabile. Utilaj, instrumente şi materiale.

Utilaj, instrumente si materiale (pe parcurs sunt descrise la fiecare etapa)
B.Curatarea protezei

In urma dezambalarii, proteza prezinta pe fetele externe si mucozala zone de ghips aderent. Ghipsul intim aplicat
este indepartat mecanic sau chimic.
Curatirea mecanica - ghipsul se indeparteaza cu spatula, apoi sub jet de apa se curata cu peria aspra toate zonele de
care mai adera ghips restant.
Curatirea chimica - curatirea protezelor de ghipsul aderent se realizeaza prin introducerea protezelor curatate
mecanic intr-o solutie de nitrat de sodiu 30% pentru 24 ore.

C.Examinarea protezei polimerizate

D.Netezirea protezei

Proteza dupa dezambalare si curatirea ghipsului, prezinta pe fata externa in zonele marginale exces de acrilat. Acest
surplus de acrilat este indepartat prin frezare cu frezele de acrilat, netezirea realizandu-se cu pietre montate sau
montate pe un mandrin.
Prelucrarea in zona coletelor dentare si a spatiilor interdentare se realizeaza cu freze cilindrice, sferice sau tronconice
de dimensiuni mici.
Netezirea finala a protezei se realizeaza cu gume polipanto si cu benzi de glaspapir.

E.Lustruirea protezei

Protezele sunt lustruite la motorul orizontal sub actiunea instrumentarului de lustruit si a materialelor abrazive.
Instrumentarul de lustruit se compune: filtzul conic, peria circulara si puful de bumbac.
Materialele abrazive utilizate sunt: piatra ponce, feldspatul sau cuartul.
Lustruirea se incepe cu filtzul conic pe care se aplica pasta abraziva. Filtzul conic se actioneaza numai pe suprafata
externa a bazei protezei.
Lustruirea se continua cu peria circulara pe care se aplica pasta abraziva. Lustruirea cu peria intereseaza atat
suprafata externa a protezei cat si dintii artificiali. Pentru lustruirea finala se utilizeaza puful de bumbac. Puful
actioneaza asupra protezei fara pasta abraziva.
In timpul lustruirii motorul este actionat cu viteza de 3000 rotatii pe minut.

104. Etapele tehnice la confecţionarea protezelor mobilizabile cu bază metalică şi căptuşeală elastică. Indicaţii.

La realizarea protezelor cu baza metalica se respecta etapele clinico-tehnice:

- realizarea modelului duplicat;
- modelarea machetei bazei protezei din ceara pe model;
- realizarea canalelor de turnare a tiparului si turnarea aliajului solicitat pe modelul duplicat.

Clinic: examinarea pacientului şi amprentarea câmpului protetic.

 Laborator: confecţionarea modelului si a lingurii individuale (dacă se obţine amprentă anatornică.); in caz că s-a
obţinut amprentă funcţională pe modelul realizat se vor confecţiona şablonul cu bordurile de ocluzie.
Clinic : determinarea ocluziei centrice su a relaţiiior inter-maxilare.
Laborator: montarea modelelor in simulator; confecţionarea elementelor de ancorare, menţinere şi stabilizare;
realizarea machetei protezei (montarea dinţilor artificiali); modelarea machetei protezei mobilizabile.
Clinic: proba machetei protezei în cavitatea bucală.
Laborator: modelarea definitivă a machetei protezei, amba-larea în chiuvetă, realizarea tiparului, introducerea
acrilatului in tipar, polimerizarea, dezambalarea şi prelucrarea protezei.
Clinic: aplicarea şi adaptarea protezei la câmpul protetic.

Indicatii :
- dorinta pacientului;
- necesitatea perceptiei senzatiilor termice.

105. Indicaţii la tratamentul protetic cu proteze parţiale mobilizabile scheletate.

1. Situatii clinice specifice tratamentului cu proteze

mobilizabile;
- edentatiile de clasa I Kennedy (termino-terminale);
- edentatiile de clasa a II-a Kennedy (terminale –unilaterale);
- edentatiile de clasa a III-a Kennedy extinse;
- edentatiile de clasa a IV-a Kennedy cu lipsa tuturor
frontalilor;
- edentatiile cu existenta unui numar mic de dinti restanti
( 2-5 dinti);
- edentatiile subtotale, cand mai sunt prezenti 1-3 dinti restanti.

2. Situatii clinice care exclud tratamentul prin proteza partiala fixa

- edentatiile laterale intinse (clasa a III-a), care au ca dinti stalpi caninul si molarul de minte cu valoare
parodontala scazuta..
- edentatiile laterale sau frontale, cu afectarea parodontala a tuturor dintilor restanti
- edentatiile laterale sau frontale reduse, cand exista contraindicatii ale slefuirii dintilor sau refuzul pacientului de
preparare a dintilor limitanti bresei datorate unor afectiuni generale severe..
- edentatiile din zona de curbura a arcadei (incisiv lateral, canin, primul premolar) necesita realizarea unei proteze
mobilizabile;
- edentatiile frontale asociate cu pierdere de substanta osoasa din diferite cauze (despicaturi labiopalatovelare,
traumatisme, tumori);
- edentatiile frontale unde sunt necesare artificii estetice de montare a dintilor artificiali (treme, diasteme, incalecari
sau rotatii);
- edentatiile care necesita restaurare protetica dupa interventii chirurgicale mutilante.

106.Componentele PPM scheletate. Caracteristica conectorilor principali în PPM scheletate şi dimensiunile lor la
maxlă şi mandibulă.
Componentele: baza protezei alcatuita din una sau mai multe sei,dinti artificiali,elemente de legatura dintre sei(
conectori principali),elemente de ancorare,mentinere,stabilizare si conectori secundari.
Scheletul protezei este confectionat din aliajele metalice.In dependenta de numarul spatiilor edentate,sunt de la una
la mai multe sei.Seile sunt partile principale ale protezei,restabilind functiile sistemului stomatognat si transmit
presiunile masticatorii de la dintii artificiali apofizei alveolare edentate si dintilor-stilpi.
Elementele care unesc șeile intre ele (bare,placute,benzi,bare singulare,croset continuu) se numesc conectori
principali.Acestea au forme si dimensiuni diferite in dependenta de particularitatile maxilei si mandibulei si de tipul
de edentatie.Trebuiesa aiba o duritate mare,rezistenta la rupere si sa posede o rigiditate necesara pentru
repartizarea uniforma a presiunilor masticatorii pe intreaga suprafata de sprijin a cimpului protetic.
Conectorii principali pot fi realizati in forma de bara(arc) si placute.Barele sunt folosite mai des la mandibula si mai
rar la maxila avind o forma rotunda ,semirotunda,ovala,semiovala sau atipica.
Pentru mandibula latimea barei trebuie sa fie nu mai mica de 3mm,iar grosimea 1,5-2,0mm Pentru maxila trebuie sa
fie 6-8mm si 0,8-10mm.
Barele trebuie sa fie situate la o distanta de 1,0 mm de la mucoasa in dependenta de gradul ei de rezilienta pentru a
preveni infundarea in ea,marginile sa nu fie traumatizante si sa fie plasate in zonele cu functionalitate scazuta,pentru
ca sa nu impedice miscarile limbii in timpul masticatiei si fonatiei.
Conectorii secundari unesc partile mucozale si dentare ale protezei si transfera presiunile masticatorii de la dintii
artificiali asupra cimpului protetic.Elementele principale de mentinere si stabilizare sunt:
1.elemente cu actiune directa:crosetele si sistemele speciale
2.cu actiune indirecta:mijloacele antibasculante.
107.Clasificarea croşetelor turnate după Rîndaşu şi cerinţele după Lejoueux.
Cel mai frecvent utilizate in cazul protezelor scheletate sint crosetele turnate impreuna cu scheletul protezei.Dupa
I.Rindasu ele sint clasificate in dependenta de urmatoarele criterii morfofunctionale:
1)Dupa nr dintilor pe care se aplica: -monodentare(aplicate pe un singur dinte)
-bidentare(aplicate pe doi dinti)
-tridentare(aplicate pe trei dinti)
2)Dupa nr total al bratelor din care se compun aceste crosete:
-crosete cu doua brate
-crosete cu trei brate
-crosete cu patru brate
-crosete cu sase brate
3)Dupa nr bratelor active elastice: -crosete cu un singur brat elastic(monoactive)
-crosete cu doua brate elastice(biactive)
-crosete cu trei brate elastice(triactive)
-crosete cu patru brate elastice(teraactive)
4)Dupa nr conectorilor secundari si dupa pozitia lor topografica:
-crosete cu un singur conector secundar
-crosete cu doi conectori secundari
-crosete cu trei conectori secundari
Conectorii secundari pot sa ocupe pozitie centrala sau periferica.

Crosetele turnate dupa Lejoyeux trebuie sa corespunda urmatoarelor cerinte:

1.)Crosetul trebuie sa contribuie la retentia si stabilizarea protezei,fara sa actioneze nefavorabil asupra integritatii
tesuturilor de sprijin.
2.)Lungimea crosetului trebuie sa permita incercuirea a mai mult din jumatatea celei mai mari circumferinte a
dintelui-ancora,putind fi continua sau discontinua.
3).La orice portiune retentiva elastica a crosetului trebuie sa i se opuna o portiune rigida a acestuia sau o bara
corono-cingulara cu scopul de a anula orice risc al efectului ortodontic;
Pentru a rezista fortelor care tind sa desprinda proteza,extremitatea retentiva elastica a crosetului trebuie sa fie
pasiva din momentul aplicarii protezei si sa nu devina activa decit pentru a se opune deplasarii lucrarii protetice.
4.)Partile componente ale crosetului trebuie sa se situeze cit mai aproape posibil de mijlocul treimii cervicale a
dintilor,pentru a reduce la minim fortele care ar putea actiona in sensul torsionarii dintelui-ancora.
5)Partile retentive ale crosetelor situate pe fiecare hemiarcada trebuie sa fie simetric dispuse(unui capat retentiv
plasat vestibular la nivelul unei anumite zone sa-i corespunda acelasi element situat in acelasi loc,dar de partea
opusa a arcadei)
6) Pentru a evita orice actiune imediata sau secundara a crosetului asupra dintelui-ancora se recomanda ca dintii
limitanti sa fie solidarizati in conditii favorabile,cite doi,iar in situatii nefavorabile – in grup.

108.Enumeraţi componentele croşetului Ackers şi Bonvwill , plasarea lor pe dintele ancoră.

Crosetul Ackers- este descris drept tip caracteristic ale crosetelor circulare turnate.Este alcatuit dintr-un corp de la
care pornesc 3 brate: retentiv,opozant si pintenul ocluzal. inconjurind dintele aprope in intregime.
Corpul crosetului: in majoritatea cazurilor este asezat pe suprafata proximala ,in zona neretentiva ,trecind in
conectorul secundar sau unit rigid cu șaua scheletului metalic.
Brațul retentiv – porneste din corp spre suprafata vestibulara a dintelui travesind ecuatorul protetic si se termina in
zona retentiva .Este mai groas la corp si micsorata uniform spre extremitatea libera, avind doua portiuni
:supraecuatoriala-rigida( cu rol de sprijin ) si subecuatoriala-elastica.(asigura mentinerea protezei scheletale).
Bratul opozant:este plasat pe suprafata opusa celei pe care este asezat bratul retentiv,in zona supraecuatoriala,avind
directie orizontala,grosime uniforma pe tot traiectul lui si dimensiune aproaximativ egala cu cea a portiunii
supraecuatoriala a bratului retentiv.
Pintenul ocluzal:porneste din corpul crosetului perpendicular spre suprafata ocluzala fiind asezat in foseta meziala
sau distala a dintelui stilp.Se recomanda sa se extinda pe o suprafata de cel putin o patrime din suprafata ocluzala si
sa aiba o grosime de 1-1,5 mm.
Crosetul Ackers este indical la premolari si molari cind ecuatorul protetic trece vestibular sau oral pe mijlocul
coroanei dintelui-ancora,avind in zona subecuatoriala o retentie de 0,25-0,5 mm.
Dezavantaje:- bratele lui sunt vezibile au un contact intins cu dintele
-folosirea lui in edentatiile terminale poate exercita actiuni ortodontice asupra
dintelui-ancora,mobilizindul
Crosetul Bonwill este un croset circular,alcatuit din 6 brate:doua retentive,doua opozante si 2 pinteni ocluzali
aplicati pe doi dinti(bidentar).
Acest croset este unit cu scheletul metalic pin conectori secundari rigizi si poate fi considerat drept un croset Ackers
cu aceleasi caracteristici ale elemtele componente.Bratele retentive si opozante pot fi prelungite si plasate pe dintii
vecini .Este aplicat pe dintii premolari si molari,intre care exista treme,in edentatiile uniterminale,avind rolul
antibasculant pentru mentinerea indirecta a protezei.

109.Ce prezintă conectorii secundari în PPM scheletată şi ce tipuri de croşete deosebim după acest criteriu.
Crosetele secundare unesc partile mucozale si dentare ale protezei au importanta in functie de tranferate a
presiunilor masticatoare de la dintii artificiali asupra cimpului protetic.
In dependenta de participarea conectorilor secundari la repartizarea presiunilor masticatoare asupra elementelor
cimpului protetic,se impart in rigizi,semilabili si labili.
Conectorii rigizi unesc elementele de mentinere si sprijin cu baza sau saua metalica rigida,redind presiunile
masticatoare de la dintii artificiali dintilor-stilpi creind pentru proteza un suport dentoparodontal.
Conectorii semilabili – unesc elementele de mentinere si sprijin cu bara protezei prin segmente flexibile
lungi,arcate,ondulate.Elasticitatea lor depinde de lungimea segmentului,forma si diametrul pe sectiune,cit si de
aliajul din care sint realizati.Repartizeaza presiunile masticatoare pe fibromucoasa cimpului protetic si dintii
stilpi,redindui protezei un sprijin mix uniform dentoparodontal si mucoosos.
Conectorii labili unesc elementele de mentinere cu bara sau saua protezei ca redau presiunile masticatoare de la
dintii artificiali mai mult suportului mucoosos.Aceasta legatura poate fi realizata prin culise fara capse,balamale sau
dijunctori de forta.
Conectorii secundari din punct de vedere morfofunctional sint situati pe suprafetele proximale ale dintilor ce
delimiteaza spatiul edentat sau pot fi plasati interdentar.

110.Caracteristica sistemului de croşete C L U S T I R. (grupa I ) şi croşetele Roach din grupa a II-a.

Crosetele divizate Roach din grupul unul sint in numar de sapte si au brate elastice in forma care imita literele
C,L,U,S,T,I,R din care reiese si sitemul cu numele de CLUSTIR.
Aceste crosete sunt aplicate pe dintii posteriori cu un grad de retentivitate marita si cu situarea deficitare datorita
posibilitatii divizarii elementelor componente.Ele sunt compuse din: corp,pinten ocluzal,brat opozant,brat retentiv si
doi conectori secundari (unul unit rigid,iar altul semilabil).
Corpul crosetelor il constituie portiunea asezata pe fata proximala a dintilor-stilpi in zona supraecuatoriala unita prin
conectorul secundar rigid cu saua scheletului metalic la nivelul parodontului marginal la o distanta dependenta de
gradul de retentivitate a dintelui de cel putin 1,5mm.
Din corpul crosetelor porneste pintenul ocluzal si bratul opozant.
Bratul retentiv (activ) este variat ca forma si este unit cu conectori secundari care au forma curbata ( cu partea
concava orientata spre bresa arcadei dentare) si doua extremitati:una dentara si alta mucozala.Extremitatea dentara
este unita cu bratul retentiv in zona subecuatoriala a dintelui care traversind coletul la o distanta de 0,5-1mm trece in
extremitatea mucozala formind o curbura plasata in dreptul apofizei alveolare ce se uneste cu saua protezei.In
dependenta de lungimea ,grosimea si forma conectorului este obtinut gradul de elasticitate a crosetelor.Aceste sunt
utilizate in practica pentru eficienta lor mecanica si efectul fizionomic optimal.
Din crosetele Roach din grupa a II fac parte crosetele mezial-distale simple si compus care se aplica pe dintii frontali
,crosetele unibare cu contact partial sau total cit si crosetul inelar.Aceste crosete sunt situate
supraecuatorial,asigurind sprijinul si mai putin retenti protezelor scheletate.
111.Componentele croşetului Achers şi indicaţi plasarea lor pe dintele ancoră.. Sistemul croşetar Ney.
Caracteristica.
Crosetul Ackers-acest croset este descris drept tip caracteristic ale crosetelor circulare turnate.Este alcatuit dintr-
un corp de la care pornesc 3 brate: retentiv,opozant si pintenul ocluzal. inconjurind dintele aprope in intregime.
Corpul crosetului: in majoritatea cazurilor este asezat pe suprafata proximala ,in zona neretentiva ,trecind in
conectorul secundar sau unit rigid cu șaua scheletului metalic.
Brațul retentiv – porneste din corp spre suprafata vestibulara a dintelui travesind ecuatorul protetic si se termina in
zona retentiva .Grosimea acestui brat este variata, neuniforma, mai groasa la corp si micsorata uniform spre
extremitatea libera, retentiva unde este efilat ceea ce-i permite sa aiba doua portiuni :supraecuatoriala-rigida( cu rol
de sprijin ) si subecuatoriala-elastica.(asigura mentinerea protezei scheletale).
Bratul opozant:este plasat pe suprafata opusa celei pe care este asezat bratul retentiv,in zona supraecuatoriala,avind
directie orizontala,grosime uniforma pe tot traiectul lui si dimensiune aproaximativ egala cu cea a portiunii
supraecuatoriala a bratului retentiv.
Pintenul ocluzal:porneste din corpul crosetului perpendicular spre suprafata ocluzala fiind asezat in foseta meziala
sau distala a dintelui stilp.Se recomanda ca pintenul ocluzal sa se extinda pe o suprafata de cel putin o patrime din
suprafata ocluzala si sa aiba o grosime de 1-1,5 mm.
Crosetul Ackers este indical la premolari si molari cind ecuatorul protetic trece vestibular sau oral pe mijlocul
coroanei dintelui-ancora,avind in zona subecuatoriala o retentie de 0,25-0,5 mm.
Dezavantaje:- bratele lui sunt vezibile au un contact intins cu dintele
-folosirea lui in edentatiile terminale poate exercita actiuni ortodontice asupra
dintelui-ancora,mobilizindul
Crosetul Ney- au fost elaborate pentru diferite forme a coroanelor dintilor-stilpi fara a fi acoperiti in prealabil cu
microproteze pentru asigurarea stabilizarii protezelor scheletate.Este o combinare dintre crosetele circulare si
divizate.Se clasifica in:
Crosetul Ney nr.1 –bratul opozant ca si bratul retentiv este elastic si situat in zona subecuatoriala a dintelui-
stilp.Ambele brate asigura o mentinere dubla si reciproca fiind aplicate pe suprafetele vestibulare si orale ale
dintelui-ancora.
Crosetul Ney nr.2- deriva din crosetul divizat Roach cu bratul elastic in forma de T aplicati in zona gingivala.Acest
croset este indicat la premolari si molari cu retractie gingivala si cu retentivitati marite cit si pe dintii la care ecuatorul
protetic trece in apropierea suprafetei ocluzale.
Crosetul Ney nr.3 –reprezinta o combinare dintre crosetul nr.1 si nr.2 avind doua brate retentive:unul mai putin
elastic unit rigid cu corpul crosetului si altul cu grad de elasticitate marita.Este indicat in edentatiile terminale cind
dintii –stilpi au inclinatie orala sau vestibulara iar ecuatorul protetic are directii diferite pe suprafata orala si
vestibulara.
Crosetul Ney nr.4 – Acest croset este realizat prin metoda de turnare si lipire:corpul si pintenele ocluzal sint turnate
iar bratele sint confectionate din sirma prin indoire ;fiind aplicate pe suprafetele vesstibulara si orala se lipesc de
corp.Este indicat pe dintii cu retentivitate situata in apropierea marginii ocluzale a suprafetelor vestibulare si orale.
Crosetul Ney nr.5-e cunoscut sub numele de croset inelar cu actiune inversa posterioara si deriva din crosetele
circulare.Este alcatuit dintr-un conector secundar excentric unit rigid cu saua sau placuta protezeei,pozitionat mai
ales meziooral pe dintele-stilp.Este indicat in edentatiille terminale,cind dintii stilpi au inclinatie vestibulara sau orala
cit si pe dintii cu coroane clinice mici sau cu forma conica.
Crosetul Ney nr.6 – prezenta a doi pinteni ocluzali situati distal si mezial.Este indicat pe molari inclinati cu ecuatorul
protetic ridicat in partea inclinarii si lasat in jos in cea opusa.Are cel mai lung brat din toate crosetele si mai este
numit croset inelar circular.

112.Croşetul continuu. Indicaţi dimensiunile. Plasarea pe dintele ancoră. Indicaţii.

Crosetul continuu prezinta un dispozitiv metalic care are o latime de 2-3 mm si o grosime de 1mm iar lungimea este
variata si depindde de numarul dintilor pe care este aplicat.Crosetul continuu poate cuprinde de la 2 pina la 6-8 dinti-
stilpi,chiar si toata arcada dentara realizind astfel un sistem de imobilizare a dintilor.Crosetul continuu se aplica intim
supracingular pe suprafata orala a dintilor frontali si supraecuatorial pe cei laterali.Crosetul respectiv deseori este
realizat cu gherute incizale sau cu pinteni ocluzali care reprezinta o prelungire a crosetului la nivelul suprafetelor
interdentare proximale incizale sau ocluzale si se termina in ambrazurile vestibulare ale incisivilor sau in fosetele
meziale si distale ale dintilor laterali.La acest nivel in unele cazuri pentru a nu modifica dimensiunile verticale de
ocluzie pentru gherute si pinteni sunt realizate pe dintii-stilpi locasuri inainte de a obtine amprenta .Datorita acestor
dispozitive crosetul echilibreaza presiunile masticatorii pe dintii –stilpi in axul lor de implantare.
.

113.Modul de consolidare a elementelor dentare cu componentele mucosale ale PPM scheletate şi cum se referă
la transmisia presiunilor funcţionale.
Crosetele secundare unesc partile mucozale si dentare ale protezei au importanta in functie de tranferate a
presiunilor masticatoare de la dintii artificiali asupra cimpului protetic.
In dependenta de participarea conectorilor secundari la repartizarea presiunilor masticatoare asupra elementelor
cimpului protetic,se impart in rigizi,semilabili si labili.
Conectorii rigizi unesc elementele de mentinere si sprijin cu baza sau saua metalica rigida,redind presiunile
masticatoare de la dintii artificiali dintilor-stilpi creind pentru proteza un suport dentoparodontal.
Conectorii semilabili – unesc elementele de mentinere si sprijin cu bara protezei prin segmente flexibile
lungi,arcate,ondulate.Elasticitatea lor depinde de lungimea segmentului,forma si diametrul pe sectiune,cit si de
aliajul din care sint realizati.Repartizeaza presiunile masticatoare pe fibromucoasa cimpului protetic si dintii
stilpi,redindui protezei un sprijin mix uniform dentoparodontal si mucoosos.
Conectorii labili unesc elementele de mentinere cu bara sau saua protezei ca redau presiunile masticatoare de la
dintii artificiali mai mult suportului mucoosos.Aceasta legatura poate fi realizata prin culise fara capse,balamale sau
dijunctori de forta.
Conectorii secundari din punct de vedere morfofunctional sint situati pe suprafetele proximale ale dintilor ce
delimiteaza spatiul edentat sau pot fi plasati interdentar.

114.Caracteristica culiselor şi capselor utilizate în PPM scheletată. Componentele.

Culisele fac parte din sistemele speciale,alaturi de capse,telescoape,bare cu calareti.
Culisele sint alcatuite din doua parti:una realizata pe suprafata proximala sau orala a piesei dentare fixe iar alta-
inclusa in scheletul metalic al protezei scheletate.Dupa modul de solidarizare de piesele dentare fixe,culisele se
clasifica in extracoronare si intracoronare.Forma lor:cilindrica,ovala, in forma literelor T, H ,Y.
Partea inclusa in proteza scheletata patrunde in interiorul culisei realizate in proteza fixa sau o cuprinde in interiorul
culisei realizate in proteza fixa sau o cuprinde avind aceeasi forma in sectiune transversala.Mentinerea protezelor
scheletate se datoreste frictiunii care se realizeaza intre aceste doua parti ce culiseaza cu o mare precizie una in
cealalta.Deplasarea acestor componente una fata de alta poate fi limitata complet,partial sau miscarea poate fi
libera.In dependenta de aceasta pot fi repartizate presiunile masticatorii pe cimpul protetic:dento-
parodontal,mixt,mucoosos.
Culisele sunt solidarizate la macheta scheletului din ceara si la microprotezele de pe dintii-stilpi utilizind
paralelograful.
Avantajele culiselor:-se opun deplasarii protezelor;
-datorita dimensiunilor reduse si asezarii lor pe dintii-stilpii si in saua
protezei nu sunt vizibile si sint bine tolerate de pacienti;
-imbunatatesc functia protezelor din toate punctele de vedere
-realizeaza o imobilizare a dintilor plasati in planuri diferite
Capsele sint formate din doua parti componente ca si culisele si pot fi considerate ca matrice si patrice.Sint indicat pe
dintii cu distructii coronate masive dar cu radacini recuperabile.
La prima etapa a confectionarii capselor pe dintii atacati sint realizate cape radiculare cu patrice cilindrice sau ovale
cementate pe dintii-stilpi.La a doua etapa se confectioneaza matricele solidarizate de seile protezei scheletate cu
forma corespunzatoare patricu si sectionata partial in sens axial,fapt ce permite legatura dintre ambele parti ale
capsei.Matricele sint solidarizate la seile protezei scheletate conform situarii patricelor pe dintii-stilpi.

115.Disjunctorii de forţă în PPM scheletată şi rolul lor.

Sunt elaborate pentru protezele scheletale terminale avind ca scop sa permita miscarea seilor protezei fata de dintii
–ancora si sint cunoscute ca sisteme articulare.Acestea se impart in disjunctoare de forte-amortizatori si balamale .
Primul sistem a fost propus de OTT care prin intermediul unei benzi mucozale sectionate longitudinal a separat saua
protezei terminale de elementele de mentinere,sprijin si stabilizare .In dependenta de latimea,grosimea si lungimea
benzei metalice in timpul presiunilor masticatoare saua protezei se infunda in fibromucoasa cimpului protetic.
Dijunctoarele de forte permit miscarile protezei in timpul functiei in plan vertical si de rotatie in jurul unui ax
orizontal datorita modului de articulare si amortizare a fortei masticatoare.
Dispozitivul Roach este alcatuit dintr-o bara dreptunghiulara solidarizata de o coroana fixa perpendicular la mijlocul
suprafetei proximale.La virful barei se afla un dispozitiv rotund iar in saua protezei sint incluse placi lamelate
transversal si sagital.
Dijunctoarele de forte permit seilor protezei miscari de infundare in plan vertical si de revenire dupa incetarea
presiunii masticatoare datorita modului de consolidare dintre cele doua parti componente ale disjuctoarelor.
Balamalele sint folosite ca elemente de legatura intre crosete si seile protezelor fiind compuse dintr-o parte
solidarizata de croset iar alta-de saua protezei fiind articulate cu un ax trasversal.Balamalele sunt indicate in
edentatiile mandibulare terminale cind lipsesc molarii.

116.Paralelograful. Structura. Destinaţia.

Paralelograful este alcatuit din soclul stabilizator reprezentat de un dispozitiv metalic cu o anumita greutate care
confera stabilitate aparatului;suportul pentru modelul din ghips cu articulatia reglabila multidirectionala cu o masuta
de lucru reglabila inzestrata cu sisteme pentru fixarea modelului.Suportul este asezat pe dispozitivul soclului
stabilizator si permite plasarea lui in toate directiile pe toata suprafata dispozitivului .Stilpul vertical al
paralelografului solidarizat lateral la soclul stabilizator pritr-un dispozitiv special permite realizarea miscarilor in plan
vertical la diferit nivel;la extremitatea superioara a stilpului vertical;este solidarizat sau articulat bratul orizontal;la
cealalta extremitate a bratului orizontal este articulata tija verticala fiind paralela cu stilpul vertical si inzestrata cu
sistem in care sunt fixate piesele anexe reprezentate de:
-tija detectoare,asemanatoare cu un cilindru plin cu ajutorul careia se orienteaza inclinarea masutei de lucru pe care
este fixat modelul pina se stabileste axul comun al dintilor-stilpi purtatori de crosete
-tija portcreion care are la extremitate un grafit cu ajutorul caruia se traseaza ecuatorul tuturor dintilor restanti
-tijele retentivometre in numar de trei sub forma de cilindru asemanatoare cu tija detectoare dar la o extremitate
prezentata de un disc cu raza de 0.25mm; 0,5 mm ; 0,75mm cu ajutorul carora se masoara retentivitatea
subecuatoriala coronara fata de axul comun
-tija razusa reprezentata de o lama cu o extremitate in muchie-bizou,care poate fi coborita manual pentru a razui
ceara de pe model si a reveni la pozitia initiala automat datorita actiunii unui resort.
Cu ajutorul paralelografului se analizeaza modelul in vederea plasarii elementelor de mentinere ,sprijin si stabilizare .

117.Caracteristica şi consecutivitatea operaţiunelor de studiu în paralelograf.

Paralelograful urmareste scopul proiectarii si plasarii elementelor componente ale protezei scheletate si indeosebi
ale celor de mentinere,sprijin si stabilizare pentru a fi reproduse in conditii de laborator in machete si apoi in schelet
metalic dupa un program bine determinat.In acest scop la prima etapa se analizeaza modelul urmarind executarea
urmatoarelor operatiuni:
1.Determinarea axului de insertie si dezinsertie a protezei. Axul de insertie si dezinsertie al protezei este apreciat
drept directie de aplicare si inlaturare a protezei care prevede miscarea protezei de la primul contact al elementelor
de ancorare cu dintii-stilpi pina la fibromucoasa cimpului protetic cind pintenii ocluzali sint situati in locasurile lor iar
seile sint amplasate cu precizie pe suprafata cimpului protetic.
2.Fixarea pozitiei alese a axului de insertie si dezinsertie al protezei pentru reproducerea ei
3.Determinarea si trasarea ecuatorului protetic
4.Stabilireea punctelor retentive unde vor fi asezate extremitatile bratelor elastice ale crosetelor
5.Alegerea constructiei protezei si trasarea proiectului pe model.
118.Definiţie “Ax de inserţie şi desinserţie “ a PPM scheletate. Varietăţi. Metodele de determinare a axului de
inserţie şi desinserţie a PPM scheletate.
Axul de insertie si dezinsertie al protezei este apreciat drept directie de aplicare si inlaturare a protezei care prevede
miscarea protezei de la primul contact al elementelor de ancorare cu dintii-stilpi pina la fibromucoasa cimpului
protetic cind pintenii ocluzali sint situati in locasurile lor iar seile sint amplasate cu precizie pe suprafata cimpului
protetic.Inlaturarea protezei este apreciata ca miscare in directie opusa adica de la momentul desprinderii seilor de
pe fibromucoasa cimpului protetic pina la pierderea contactului elementelor de ancorare cu dintii-stilpi.
Axul de insertie si dezinsertie al protezei poate fi:
1)strict vertical-cind proteza este aplicata concomitent pe toti dintii-stilpi in plan vertical
2)vertical spre dreapta –cind proteza este aplicata la inceput pe dintii-stilpi din partea dreapta si apoi pe cei din
stinga
3) vertical spre stinga
4)vertical –posterior
5)vertical-anterior
Determinarea corecta a axului de insertie si axului de dezinsertie al protezei depinde de alegerea pozitiei modelului
in paralelograf.Aceasta operatiune este realizata prin una din cele trei metode:
-libera
-aprecieree a inclinarii medii a axelor dintilor-stilpi
-de alegere
Metoda libera.In cazul aceste metode modelul se fixeaza pe masuta reglabila in asa fel ca suprafata ocluzala a
dintilor-stilpi sa fie perpendiculara cu tija detectoare.Dupa blocarea masutei reglabile tija detectoare este inlocuita cu
tija portcreion care are un grafit cu ajutorul careia se traseaza ecuatorul protetic la fiecare dinte-stilp
Metoda de apreciere a inclinarii medii a axurilor dintilor-stilpi-soclul modelului este taiat in asa mod ca suprafetele lui
verticale sa fie paralele intre ele.Modelul se aseaza pe masuta reglabila,se fixeaza cu ajutorul dispozitivelor speciale si
masuta se inclina in toate directiile pina ce se gaseste axul vertical al unui din dintii-stilpi.Dupa aceasta masuta
reglabila se blocheaza in asa mod ca tija detectoare sa coincida cu lungimea axului dintelui –stilp trasind in
prelungirea acestui ax o linie pe suprafata laterala a soclului modelului.Dupa aceasta metoda se gaseste axul vertical
al urmatorului dinte de pe aceeasi hemiarcada trasindo pe soclul modelului.Liniile trasate vertical sunt unite cu doua
linii orizontale paralele intre ele una dintre care la intretaierea cu liniile verticale formeaza unghiuri egale intre
ele.Aceste linii orizontale se traseaza la o departare cit mai mare una de alta si se unesc cu o linie verticala care le
imparte in doua jumatati egale.Ultima linie va fi axul mediu al acestor doi dinti-stilpi.Acesta mai este cunoscuta ca si
metoda Novak care a propus ca orientarea axului fiecarui dinte-stilp sa fie realizata cu o tija din sirma cu o lungime
de 20 mm fixata cu ceara topita la mijlocul suprafetei ocluzale a fiecarui dinte-stilp.
Metoda de alegere –pozitia modelului pe musuta reglabila se stabileste in asa fel ca dintii-stilpi sa prezinte
retentivitati favorabile pentru plasarea bratelor elastice ale crosetelor.Este folosita tija detectoare care se aduce la
fiecare dinte-stilp inclinind musuta reglabila cu modelul pina cind latura ei va prezenta contact punctiform cu
portiunea cea mai convexa a dintelui examinat,iar spre colet va aparea un spatiu de forma triunghiulara .Se poate
intimpla ca la unul sau mai multi dinti-stilpi sa fie zone retentive bune pentru plasarea bratelor elastice iar pe altii-
nesatisfacatoare.Printr-o usoara inclinare in jos a modelului cu partea unde sunt dinti cu zone retentive
nesatisfacatoare se formeaza zone cu retentivitatea satisfacatoare.

119.Tehnica determinării şi realizării ecuatorului protetic. Varietăţi după topografie. Importanţa practică.
Determinind pozitia modelului inlocuim tija detectoare cu tija portcreion care fiind adusa la fiecare dinte-stilp si fiind
plasata in jos pina la nivelul coletului pastrind contact cu dintele marcheaza ecuatorul protetic cu partea laterala a
grafitului(categorit nu se admite trasarea liniei respective cu extremitatea libera a grafitului) in asa mod ca
extremitatea libera a grifitului sa treaca intre festonul gingival si colet
Ecuatorul protetic trasat in majoritatea cazurilor nu coincide cu pozitia ecuatorului anatomic al dintelui.Totodata
ecuatorul protetic imparte dintele in doua zone:
1)zona subecuatoriala cuprinsa intre ecuatorul protetic si colet numit si zona retentiva
2) zona supraecuatoriala situata intre ecuatorul protetic si marginea ocluzala a dintelui numita si zona neretentiva,de
sprijin.Aceste zone in dependenta de situarea lor vor determina alegerea tipurilor de crosete.

120.Metoda determinării zonelor retentive la confecţionarea p.p.m. scheletate. Importanţa practică.

Stabilirea zonelor retentive-pentru aceasta operatiune tija de grafit este inlocuita cu tija retentivometrica de
dimensiuni corespunzatoare formei crosetului si rezistentei parodontale a dintelui-stilp.Retentivometrele de 0,25
mm sunt folosite pentru crosetele mai putin elastice sau pentru dintii cu implantare parodontala slaba,cele de 0,50 si
0,75-pentru crosetele elastice si pe dintii bine implantati sau cu gradul de implantare medie.
Tija retentivometrica trebuie sa vina in contact cu linia ecuatorului protetic iar discul va fi ridicat sau coborit in zona
retentiva pina va intra si el in contact cu suprafata dintelui.Locul in care discul atinge dintele reprezinta punctul de
retentie care se inseamna cu creionul.Anume in acest punct se va plasa extremitatea elastica a bratului retentiv.
121.Etapele pregătirii modelelor pentru duplicare la confecţionarea PPM scheletate. Scopul duplicării
Tehnica respectiva prevede ca modelul de lucru sa fie analizat initial de catre medic si tehnicianul dentar in
paralelograf apoi modelul fiind fixat in axul de insertie si dezinsertie al protezei se pregateste pentru
duplicare.Pregatirea modelului pentru duplicare prevede:
1)Deretentivizarea zonelor retentive
2)Folierea suprafetelor mucozale
Deretentivizarea zonelor retentive.Modelul poate reprezenta diverse zone retentive situate atit subecuatorial la
nivelul dintilor restanti precum si unele spatii mucozale oferite de culise,bare,punti dentare,spatii
interdentare.Deretentivizarea acestor zone urmareste scopul desprinderii modelului de lucru din masa amprentara
duplicatoare cu usurinta fara a afecta amprenta evitinduse astfel aplicarea elementelor rigide ale scheletului in
aceste zone.
Deretentivizaarea se efectueaza prin picurarea de ceara in zonele retentive in asa mod incit stratul de ceara depus sa
se situeze intre festonul gingival al dintilor restanti si ecuatorul protetic sau intre suprafata mucozala si polul inferior
al culisei sau barei.Supraecuatorial pe suprafetele culisei sau ale barei cit si pe traseele din zonele retentive marcate
pentru plasarea bratelor elastice ale crosetelor,nu se va picura ceara.In continuare cu tija razusa a paralelografului se
vor inlatura surplusurile de ceara prin razuire.Razuirea se efectuiaza cu atentie pentru a nu modifica prin tocire
integritatea supraecuatoriala a dintilor restanti sau a suprafetelor barelor ori culiselor.
Folierea suprafetelor mucozale.Folierea suprafetelor mucozale ale modelului se efectueaza cu scopul obtinerii unui
spatiu intre suprafetele mucozale ale scheletului metalic si fibromucoasa cimpului protetic pentru a evita infundarea
componentelor mucozale in fibromucoasa la actiunea presiunilor masticatoare precum si pentru inglobarea
ulterioara a seilor metalice in acrilat.Folierea se efectueaza cu urmatoarele scopuri:obtineerea spatiilor intre seile
protezei si fibromucoasa cimpului protetic(daca suprafetele mucozale ale seilor vor fi in total metalice,folierea nu se
va realiza); obtinerea spatiilor intre conectorii principali reprezentati de bare si fibromucoasa(daca conectorii vor fi
reprezentati de placute,folierea de asemenea nu se va realiza); obtinerea spatiilor intre conectorii secundari si
fibromucoasa(folierea e obligatorie in toate cazurile)
Folierea zonelor se face cu folii de ceara calibrata cu grosimea de 0,5-1,0 mm care se ramoleste la sursa de caldura si
se aplica pe suprafata modelului adaptinduse intim la el.Surplusurile de ceara sunt inlaturate prin taiere conform
limitelor desenului elementelor respective iar marginile sunt fixate la suprafata modelului prin lipire cu ceara.

122.Varietăţile de ceară utilizate la modelarea machetei scheletului p.p.m. scheletate şi tehnica modelării.
Ceara: 29%—parafină; 65%—ceară de albine; 5% —ceară Carnauba şi unii modificatori. Este ambalată sub formă de
plăci cu dimensiuni de 60x60x10 mm, având culoare verde şi cafenie. În ambalajul acestei varietăţi de ceară sunt
incluse şi forme prefabricate din material elastic cu imprimarea diferitelor figuri ale scheletului protezei în vederea
uşurării procesului de modelare a barelor, şinelor, croşetelor, şeilor şi a altor piese.
Ceara ambalată sub formă de discuri cu diametrul de 82 mm şi grosimea calibrată de 0,4 şi 0,5 mm de culoare roză
este utilizată atât pentru modelarea bazei metalice, cât şi pentru crearea unui spaţiu de tranziţie la duplicarea
modelului; mai poate fi utilizată şi la modelarea machetelor coroanelor dentare.
Pentru confecţionarea plăcuţelor şi a bazei metalice cu relieful asemănător mucoasei câmpului protetic se
utilizează ceara ambalată sub formă de plăci cu dimensiuni de 100X50X0,5 mm, de culoare verde sau roşie.

Modelarea machetei scheletului se efectueaza din elemente din ceara preformate prin adaptarea si lipirea lor la
modelul duplicat .Elementele preformate sunt realizate din ceara speciala utilizind matricele din silicon
comercializate impreuna cu ceara pentru modelarea machetelor protezelor scheletate.Matricele sunt realizate cu
imprimari de diverse forme:bare,benzi,placute,brate de crosete,retentii pentru sei in forma de orificii sau
plase.Pentru realizarea elementelor preformate ceara in stare fluida se toarna prin picurare continua in imprimarile
respective ale matricei,apoi dupa solidificare se detaseaza obtinind astfel componentele necesare ale scheletului cu
suprafete netede si dimensiuni uniforme.Modelarea machetei se realizeaza prin aplicarea componentelor
preformate pe model in raport cu desenul scheletului in urmatoarea ordine:conectorii principali,seile,elementele de
metinere sprijin si stabilizare si conectorii secundari.Pentru aceasta componentele preformate sunt plastificate la
sursa de caldura adaptinduse intim la model,solidarizindule intre ele cu ceara iar marginile lor se lipesc cu suprafata
modelului duplicat.
Conectorii principali reprezentati de bare ramificate se obtin prin asocierea mai multor segmente conform traiectului
desenului schematic al lor de pe model solidarizindule prin lipire.La utilizarea conectorilor principali reprezentati de
placute acestea se modeleaza prin adaptarea foliei de ceara calibrata cu grosimea de 0,4-0,6 mm in zona de
extindere a conectorilor.
Seile se modeleaza in dependenta de raportul dintre suprafetele mucozale cu apofiza alveolara.Daca este indicata o
suprafata mucozala metalica se adapteaza in spatiul edentat o folie de ceara calibrata dupa limitele desenului lipind
marginile foliei la model si la conectorul principal.Pe suprafata externa pentru aderenta acrilatului se realizeaza
retentii in dorma de anse,ciupercute,butoni.
Elementele de mentinere,sprijin si stabilizare se modeleaza in dependenta de tipul lor.La utilizarea crosetelor
modelarea se realizeaza din segmentele din ceara preformate fiind aplicate si adaptate la traiectul desenului
schematic.
Conectorii secundari la fel se modeleaza din elementele preformate de forma si marimea corespunzatoare dupa
proiectul desenului schematic apoi se solidarizeaza cu ceara la partile dentare si mucozale ale scheletului.

123.Etapele clinico-tehnice la confecţionarea PPM scheletate cu carcasul întregturnat.

Etapele clinico-tehnice la confectionarea protezei scheletate intreg turnate(metoda moderna):
1.Clinic.Amprentarea cimpului protetic
2.Laborator.Realizarea modelelor.Daca conform tabloului clinic este necesar de a obtine o amprenta functionala
atunci pe model se confectioneaza lingura individuala iar in clinica se obtine o amprenta functionala de pe care in
laborator se va confectiona modelul difinitiv.Pe modelele definitive se confectioneaza sablonul cu bordurile de
ocluzie.
3.Clinic.Determinarea ocluziei centrice sau a relatiilor intermaxilare
4.Clinic-laborator.Analiza modelelor la paralelograf si schitarea elementelor protezei scheletate,realizarea modelului
dublicat si modelarea machetei scheletului din ceara speciala,turnarea lui din aliaje,prelucrarea si lustruirea
5.Clinic.Proba scheletului metalic
6.Laborator.Montarea dintilor artificiali
7.Clinic.Proba machetei protezei
8.Laborator.Inlocuirea cerei cu acrilat,prelucrarea ai lusrtuirea protezei
9.Clinic.Aplicarea protezei pe cimpul protetic
124.Dezavantajele scheletului metalic al PPM scheletate confecţionat prin metoda lipirii.
1. Nu se ajustează bine atît pe model cît şi in cavitatea bucală.
2. Metoda este laborioasă, necesita mai multe etape de confecţionare.
3. În timpul lipirii se pot produce dislocări de la poziţia iniţială ceea ce va duce la erori in etapele de mai departe.
4. Sunt mai puţin precise ca celea întreg turnate.
5. Necesita prelucrări mecanice majore pentru ajustarea pe model, ceea ce la fel va influenţa stabilitatea scheletului
metalic in etapele de mai departe.

125.Definiţie “ Cîmp protetic edentat total”. Caracteristica zonelor de sprijin la maxilă şi mandibulă în edentaţia
totală.
Campul protetic edentat total este reprezentat de tesutul osos al maxilarelor si fibromucoasa
supraiacenta, impreuna acestea formeaza baza organica pentru sprijinul protezelor totale.
Campul protetic la maxila este reprezentat de:
Bolta palatina;
Tuberozitatile maxilare;
Fibromucoasa.
Apofiza alveolara inalta si lata ofera posibilitati favorabile de sprijin si stabilizare a protezei totale
Tuberozitatile maxilare pot fi comparate cu o prelungire a apofizei alveolare care formeaza proeminente
osoase in zona posterioara. Au functie in mentinerea si stabilizarea protezei superioare
Bolta palatina are forme diverse de la pacient la pacient, cu valori protetice in sens pozitiv sau negativ,
dependenta de forma si inaltimea apofizei alveolare si a tuberozitatilor maxilare. La nivelul suturii mediene a
boltei palatine in unele situatii clinice poate fi evidentiat torusul palatin, gaura incisiva. Prezenta torusului
palatin influenteaza negativ in mentinerea PT (astfel el va foliat).
Fibromucoasa este divizata in fibromucoasa fixa si mobila. La trecerea fibromucoasei fixe in cea mobila
exista o zona de trecere numita fibromucoasa pasiv mobila sau neutra. Ea are o latime de 1-3 mm si se
localizeaza de-a lungul fundului sac vestibular. Aceasta zona favorizeaza fenomenul de succiune.

Campul protetic mandibular este reprezentat de:

 Tuberculii piriformi;
Torusul mandibular;
Liniile oblica interna si externa;
Fibromucoasa.
Tuberculii piriformi reprezinta formatiunea fibromucoasei retromolare bilaterale fiind situati in triunghiul
retromolar, si intrecand limita distala a bazei protezei.
Torusul mandibular este localizat in dreptul premolarilor, bilateral, deasupra liniei oblice interne si reprezinta
o proeminenta osoasa de forma rotunda. In cazul in care este exprimat impiedica tratamentul protetic.
Aceasta zona permanent este traumatizata de marginea protezei, implicand corijari multiple.
Linia oblica interna apare ca o proeminenta ascutita si dureroasa la presiuni. La acest nivel are loc insertia
muschiului milohioidian si constrictorului superior al faringelui si astfel delimiteaza marginile
posteroinferioare ale proteze
Linia oblica externa reprezinta locul de insertie a muschiului buccinator.

126Aspecte clinice ale cimpului protetic edentat total

Cimpul protetic in edentatie totala este reprezentat de tesutul osos al maxilarelor si fibromucoasa.
Zonele caracteristice ale campului protetic:

a) zona functionala de sprijin- formata din substratul osos acoperit de mucoasa fixa a crestelor alveolare edentate,
bolta palatina, tuberozitatile maxilarelor.

b) zona functionala periferica de succiune- formata din mucoasa pasiv mobila si mucoasa mobila care se aplica pe
fata externa a protezei in vecinatatea marginilor.

c) zona spatiului protetic- formata din elementele anatomice din vecinatatea viitoarei proteze totale: buze, obrajii
jugali, limba, muschii masticatori, palatul moale, istmul gatului

Clinic:-activarea procesului de reductie a scheletului cranio-facial si a tesuturilor moi care il acopera

- Corpul mandibulei si ramurile ascendente devin mai subtiri,iar unghiurile mandibulare mai obtuze
- Atrofia apofizelor alveolare
- Prabusirea obrajilor,buzelor,evidentierea mentonului
- Afectarea etajului mediu:deplasarea treimii inferioare in jos si inauntru.Atrofia apofizei duce la deformarea
profilului aperturii nazale,deplasarea osului subnazal in jos.\
- Evidentierea plicilor nazolabiale si mentoniera
- Tulburari de fonatie(schimbarea rezonantei din cavitatea bucala)
- Tulburari musculare,hipetrofia unor fascicule
- muschii limbii se hipetrofiaza in urma activitatii mai intense in procesul de masticatie
- miscarile de propulsie si lateralitate a mandibulei provoaca presiune esentiala in ATM
- deplasarea spre distal a condililor in articulatie si ca rezultat are lor intinderea capsulei articulare.Favorizeaza
luxatiile mandibulei.

126Clasificarea apofizelor alveolare în edentaţia totală după Schroder, Koller şi Lejoueux. Importanţa
practică.

Dupa Schroder se deosebesc 3 tipuri de atrofii alveolare maxilare:

Tipul I
 Prezenta unei apofize alveolare pronuntate, semiovale, care uniform este acoperita cu o mucoasa
normala depasind cu mult nivelul boltii palatine.
 Are tuberozitatile bine exprimate
 Torusul palatin mai putin exprimat sau in lipsa.
 Plica trecatoare si locul de insertie a muschilor se gasesc la distanta destul de mare de la suprafata
apofizei alveolare.
 Este cel mai favorabil pt tratament protetic, deoarece formatiunile anatomice sunt destul de exprimate si
nu impiedica fixarea protezei.

Tipul II
 Prezenta unei apofizei alveolare late, din cauza atrofiei medii depasind putin nivelul boltii palatine.
 Tuberozitatile maxialare sunt mai putin exprimate.
 Plica trecatoare si locul de insertie a muschilor se gasesc mai aproape de suprafata apofizei alveolare
 Conditii bune de tratament protetic, insa contractia brusca a muschilor in unele cazuri poate duce la
esec.

Tipul III
 Apof.alveolara este disparuta.
 Prezenta unei bolti palatine aproape plata.
 Tuberozitatile maxilare sunt atrofiate esential.
 Plica trecatoare si locul de insertie a frenumului buzei super si a muchilor se afla la nivelul coamei
apof.alvelare.
 Tratament protetic este nefavorabil.

Dupa Kӧller se deosebesc 4 tipuri de atrofii alveolare mandibulare:

Tipul I
 Apofiza alveolara prezinta o inaltime bine exprimata, egala pe toata intinderea, resorbtia producindu-se
intr-o mica masura.
 Creasta apofizei alveolare este rotunjita si favorabila pentru baza protezei
 Locul de insertie a muschilor si plica trecatoare a mucoasei sunt situate la o distanta considerabila de
virful apofizei alveolare.
 Tratament protetic este cel mai favorabil.

Tipul II
 Atrofia apofizei alveolare este uniforma pe toata intinderea, insa este destul de avansata, afectind in
unele cazuri si corpul mandibulei.
 Procesul de resorbtie se accentueaza si ajunge la linia oblica interna si externa, apofiza se transforma
intr-o depresiune.
 Apofiza alveolara in zona frontala deseori capata o forma ascutita, ce impiedica protezarea.
 Locul de insertie a muschilor este situat aproape pe marginea crestei.
 Tratamentul protetic este foarte dificil. Deoarece lipsesc formatiuni anatomice retentive, iar insertia
fasciculelor musculare este aproape pe virful crestei alveolare, ceea ce duce la miscarea protezei.

Tipul III
 Apofiza alveolara este atrofiata esential in sens lateral si mai putin frontal, datorita faptului ca dintii
laterali au fost pierduti mai timpuriu decit cei frontali.
 Tratamentul protetic este mai favorabil fiindca atrofia apofizei alveolare in zonele laterale nu impiedica
microexcursia protezei in plan transversal.
 Zona de retentia este doar prezenta in regiunea frontala care impiedica miscarea protezei in plan
sagital – in directia antero-posterioara.

Tipul IV
 Atrofia apofizei alveolare este accentuata in zona frontala si putin exprimata in regiunile laterale.
 Stabilizarea protezei este asigurata numai in directia transversala, pe cind in plan sagital este foarte
slaba datorita posibilitatii de alunecare a protezei inainte.

Lejoyeux
Clasa I.
Sînt prezente apofize alveolare înalte, retentive cu versante vestibulare şi lingual extinse, paralele între ele,
fără exostoze.
Clasa a II - a.
Gradul de atrofiere a apofizelor alveolare este mediu, versantele vestibuläresînt uşor oblice ca rezultat al pierderii:
de substanţă osoasă şi al resorbţiei centripete.
Clasa a III-a.
Apofizele alveolare au o valoare protetica slabă, sînt afectate prin resorbţieaccentuată determinată în special
de proteze necorespunzătoare.
Clasa a IV-a.
 Apofize alveolare cu o atrofie de grad accentuat, cu valoare proteticănegativă, denivelate, dispărute parţial sau total
prin purtarea unor proteze vechi ori cu suprafaţaocluzală redusă şi incongruente

127Limitele bazei protezei totale la maxila si mandibula

Limitele bazei protezei la maxilla: Placa acopera bolta palatine, seile-apofizele alveolare edentate in intregime.
Marginile vestibulare ale sailor ajung pina la fundul de sac vestibular, in zona mucoasei neuter, aflindu-se intr-un
contact intim. In zona posterioara seile acopera tuberozitatile maxilare trecind in placa cu limitele in zona liniei Ah.
Limitele bazei protezei la mandibula: Seile protezei vor acoperi suprafata mucozala a cimpului protetic edentate, iar
marginile vestibulare in aceste zona ajung pina la fundul de sac vestibular, la nivelul mucoasei neuter. Posterior, in
fuctie de valoarea protetica a tuberculuilui periform, seile acopera treimea antarioara a acestuia, coborindu-se pina la
linia oblixa interna intinzindu-se orizontal pe fundul de sac lingual.

128Enumeraţi etapele clinico-tehnice la confecţionarea protezelor totale.

Etapele:
Clinic: amprentarea preliminara (anatomica)
Laborator – realizarea modelului preliminar si confectionarea lingurii individuale.
Clinic – amprentarea functionala (finala).
Laborator – realizarea modelului de lucru (final) si confectionarea sabloanelor cu bordurile de ocluzie.
Clinic – determinarea relatiilor intermaxilare.
Laborator – fixarea complexului model-sablon in ocluzor sau articulator si realizarea arcadelor dentare.
Clinic – proba machetei protezelor totale.
Laborator – transformarea machetei in proteza, prelucrarea, slefuirea si lustruirea.
Clinic – aplicarea protezei pe cimpul protetic.

129 Argumentaţi necesitatea confecţionării lingurilor individuale la amprentarea în edentaţia totală.

Confecţionarea lingurii individuale are o mare însemnătate în realizarea protezelor totale,deoarece doar cu
ajutorul ei se poate obţine o amprentă(functionala) care va reda cu exactitate starea funcţională a cîmpului
protetic, ceea ce va favoriza realizarea unui contact intim intre baza protezei şi cîmpul protetic, astfel realizîndu-
se efectul de supapă(succiune), contribuind astfel le menţinerea protezei totale pe cîmpul protetic

130 Materialele utilizate la confecţionarea lingurilor individuale. Două metode de confecţioanre a lingurilor
individuale din ciară pe modelul preliminar.

Materiale:
1.ceara,
2.acrilat autopolimerizabil,
3.acrilat termopolimerzabil,
4.acrilat fotopolimerizabil,
5.materiale termoplastice,
6.aluminiu.
Metoda directă-in cavitatea bucala
confecţionarea lingurii individuale la maxilă, dintr-o placă de ceară standard se înlătură 1/3 din lungime şi după
ramolire placa de ceară se îndoaie în două, întroducîndu-se în cavitatea bucală unde lingura se modelează direct
pe maxilă.
Pentru confecţionarea lingurilor individuale la mandibulă
se înlătură 1/3 din lăţimea plăcii de ceară standard, după ce se încălzeşte la flacără, se îndoaie în trei în lungime ca
forma de potcoavă, se introduce în cavitatea bucală modelîndu-se după forma apofizei alveolare,înlăturîndu-se
surplusurile.
Particularităţile confecţionării lingurilor individuale din ceară după această metodă constau în corespunderea întocmai
a limitelor lingurii cu viitoarele margini ale protezei. Pentru aceasta medicul cu spatula fierbinte ramolează cîte un
sector al marginii lingurii şi deplasînd ţesuturile moi in jos prelucrează marginile lingurii. După adaptarea marginilor,
lingurile se întăresc exterior cu sîrmă de aluminiu din care şi se îndoaie minerul lingurii.

Metoda indrectă:
 Această metoda se realizeaza de către tehnicianul dentar în laborator prin aplicarea unei plăci de ceară
plastificată pe modelul obţinut dupa amprenta preliminară, astfel incît ceara ia forma cîmpului protetic de pe
model. Ulterior cu un bisturiu se inlătura surplusurile de ceara dupalimitele trasate pe model. Pentru marirea
rezistenţei aceste-i linguri, pe mijlocul suprafeţei apofizei alveolare se inglobează un fragment de sîrma de 1,5
în diametru. După aceasta se realizează minerul lingurii, care se plasează pe mediana modelului pe centrul
apofizei alveolare.

131 Tehnica confecţionării lingurilor individuale din acrilate termopolimerizabile.

 La inceput se modeleaza macheta lingurii din ceara, marginile careia se lipesc de model.
 Modelul impreuna cu macheta sau numai macheta se ambaleaza in chiuveta, se realizeaza
tiparul si se introduce in el acrilatul solicitat, supunandu-l regimului termic de polimerizare.

Dupa dezambalare lingura se finiseaza mecanic

132 Cerinţele către şablonul cu borduri de ocluzie în edentaţia totală.
Indicaţi dimensiunile.

1) baza şablonului să fie adaptată intim la suprafaţa câmpului protetic, acoperind-o în totalitate;
2) baza şablonului să aibă o grosime de 1,5-2 mm, să fie rezistentă la presiune şi să nu prezinte mişcări de
basculare;
3) îndepărtarea şi plasarea pe model să se realizeze cu uşurinţă;
4) marginile bazei să fie rotunjite şi finisate corespunzător limitelor determinate;
5) bordurile de ocluzie să fie monolite şi bine solidarizate de baza şablonului corespunzător mijlocului apofizei
alveolare, să aibă formă şi dimensiuni corespunzătoare;
6) şablonul aplicat pe model, cât şi pe câmpul protetic să aibă un grad suficient de menţinere.

La maxila:frontal:inaltimea=10-12mm,latimea=5-6mm
Lateral:inaltimea=6-8mm,latimea=8-10mm
La mandibula:frontal:H=10-12mm, l=8-6mm
Lateral:H=8-10mm, l=6-8mm

133 Trasarea reperelor pe bordurile de ocluzie pentru montarea dinţilor în protezele totale.

Delimitarea liniei mediane

Se trasează vertical pe ambele borduri de ocluzie cu spatula de modelat şi trebuia să se găsească într-un plan cu
linia mediană a feţei.Această linie pleaca de la frenul buzei superioare în jos, sau dacă el nu corespunde
liniei medianea feţei, ca reper se ia mijlocul feţei care corespunde cu linia ce coboară din mijlocul liniei
interpupilare. Alături de această linie vor fi montaţi incisivii centrali superiori şi inferiori.
Determinarea liniei caninilor
Acest reper este trasat bilateral de la marginea aripilor nazale în jos şi corespunde cu proiecţia vîrfurilor
caninilor superiori.Această linie coincide şi cu comisurile gurii. Deci trece prin mijlocul caninilor superiori,
această linie va orienta pe tehnicianul dentar să aleagă dinţi artificiali de aşa o lăţime, ca între linia mediană a
feţei şi a caninilor să fie instalaţi incisivii şi cîte o jumătate din suprafaţa caninilor.
Determinarea liniei surîsului.
Această linie se trasează conform marginii libere a buzei superioare, atunci cînd pacientul zîmbeşte. Ulterior
această linie va indica limita pînă la care se poate coborî gingia artificială şi respectiv nivelul coletului dinţilor
frontali superiori

134 Reguli de montare a dinţilor în protezele dentare după Gysi.

Regulile generale -dinţii artificiali se montează în articulator după următoarele principii generale:
1) dinţii artificiali laterali superiori se montează cu zona cervicala pe centrul apofizei alveolare astfel încât
cuspizii palatinali superiori coincid cu vârful apofizei alveolare inferioare; dinţii inferiori la fel sunt montaţi cu zona
cervicală pe centrul apofizei alveolare inferioare astfel încât cuspizii vestibulari să pătrundă în şanţurile intercuspidiene
centrale ale dinţilor superiori, realizând contacte corespunzătoare ocluziei dinamice.
2) dinţii frontali superiori din considerente fizionomice se montează în afara centrului apofizei alveolare, iar
cei inferiori, pe centrul apofizei alveolare;
3) dinţii laterali se montează formând curbura de ocluzie, sagitala (Spee)
 4) în relaţie centrică se realizează contacte punctiforme maxime, iar în timpul mişcărilor de lateralitate şi
propulsie a mandibulei se păstrează contacte multiple între suprafeţele de contact ale arcadelor dentare, atât pe părţile
lucrătoare, cât şi pe cele nelucrătoare;
5) montarea începe cu incisivii centrali superiori şi se termină cu ultimii molari realizând astfel arcada dentară
superioară;Dinţii inferiori se montează după cei superiori în următoarea ordine: molarul I, caninul, incisivul central şi
apoi cel lateral, premolarul I şi apoi II şi se termină montarea cu ultimul molar.
Regulile individuale prevăd poziţionarea fiecărui dinte în arcada dentară corespunzător poziţiei dinţilor
naturali, în cele trei planuri: frontal, sagital şi orizontal.
Montarea dinţilor pentru realizarea arcadelor dentare superioare.
 Incisivul central superior se montează cu marginea incizivală în contact cu planul de ocluzie ce
în articulator este materializat printr-o placă de sticlă situată conform reperelor din articulator.
 Incisivii laterali superiori sunt montaţi după incisivii centrali fiind cu marginea incizivală
dinstanţaţi ou 0,5-1 mm de la planul de ocluzie.
 Caninul superior se sprijină cu vârful în planul de ocluzie şi coincide cu linia caninului..
 Primul premolar superior este orientat cu axul longitudinal perpendicular planului de ocluzie
fiind realizat în spaţiu de 0,75 mm între canin şi primul premoilar. Vârful cuspidului vestibular prezintă contact cu
planul de ocluzie, iar între cuspidul palatinal şi planul de ocluzie există un spaţiu de 0,5-1 mm.
 Al doilea premolar superior se montează identic ca şi primul cu excepţia că suprafaţa mezială
contactează cu spurafaţa distală a primului premolar, iar vârfurile ambelor cuspizi prezintă contact cu planul de
ocluzie.
 Primul molar superior se montează în contact cu planul de ocluzie numai cu vârful cuspidului
meziopalatinal.
 Al doilea molar superior nu atinge planul de ocluyie nici cu un cuspid, dar cuspidul
meziopalatinal este cel mai apropiat de acest plan şi cel mai îndepărtat este cuspidul distovestibular.

135 Montarea dinţilor în protezele totale după metoda Pedro Saizar şi Vasiliev.
Pedro Saizar Plăcuţa metalică fixa are forma arcadelor dentare cu suprafaţa ocluzala puţin mai mare (2-3 cm)
având o grosime de 0.5-1 mm .
Plăcuţa se fixează la suprafaţa ocluzală a bordurii de ocluzie inferioare, după fixarea modelelor în simulator.
Pentru aceasta ea se lipeşte in trei puncte de suprafaţa ocluzală a bordurii de ocluzie superioară astfel Incat să
depăşească curbura vestibulară a bordurii cu cel puţin de 5-10 mm. Ulterior, de pe suprafala ocluzală a borduri:
de ocluzie a şablonului inferior, se Inlătură un strat de ceară egal cu grosimea plăcuţei verificandu-se prin
inchiderea simulatorului la care dimensiunea verticală de ocluzie trebuie să revina în pozitia iniţială. In această
pozifie plăcuţa se solidarizează cu ceară fierbinte pe marginile vestibulară şi orală de contact ale bordurii
ocluzale inferioare. După solidificarea cerii, plăcula se desprinde de bordura de ocluzie a .şablonului superior şi
pe supra-faţa ei se trasează cu creionul o linie după curbura vestibulară a bordurii ,uperior. De pe versantul,
superioar se transferă pe plăcuţa metalică reperele liniei medii şi a liniilor caninilor, prin marcarea acestora cu
creionul pe supra-faţa plăcuţei in locul lor de proiecţie .
Pentru montarea dinţilor se Inlatură şablonul superior şi se realizează macheta bazei protezei dintr-o placă de
ceară roz, se aplică un mic val de ceară pe centrul apofizci alveolare şi se trece la montarea dintilor superiori
după reperele notate pe plăcuţa metalică, apoi se vor monta dinţii inferiori conform principillor generale de
montare a dinţilor după Gysi.
Metoda Vasiliev. a propus utilizarea masutei standard cu plan protetic din sticla.Fixarea planului de ocluzie
materializat intr-o placuta de sticla pe modelul inferior instalind-o pe trei stalpi din ceara.Sablonul inferior se
indeparteaza de pe model, apoi se fixeaza trei stalpi din ceara plastificata in zonele frontala si laterala din partea
versantelor orale ale apofizei alveolare. Acesti stalpi de cearsa, avand diametrul de 0,5-1 cm fiecare si fiind
plastici, permit inchiderea ocluzorului fara a modifica dimensiunea verticala de ocluzie, apoi se solidarizeaza
planul din stica de acesti stalpi. Aceste particularitati permit montarea dintilor artificiali in raport cu centrul
apofizei alveolare inferioare. Montarea dintilor:
1) primului molar superior : cuspidul meziopalatinal are contact, cel meziovestibular este distantat cu 0,5 min,
cel distopalatinal cu 1,0 mm, iar cel distovestibular cu 1,5 mm, Molarului doi superior sunt distantati astfel:
cuspidul meziopalatinal—cu 1,0 mm, meziovestibular — cu 1,5 mm, distopalatinal — 2,0 mm si distovestibular
— cu 2,5 mm;
2) montarea dintilor inferiori incepe cu premolarul doi, apoi primul si al doilea molari,urmati de montarea
primului premolar a caninilor si incisivillor

136 Tehnica confecţionării protezelor totale cu căptuşală elastică.

Indicaţi materialele elastice.
Tehnica este identica cu cea a PPMA cu placa.
Baza cu căptuşeală din material elastic este indicată in situatia când suportul osos este acoperit cu un strat subtire de
mucoasă incapabil să amortizeze presiunile masticatoare. Prin urmare, materialul elastic este utilizat cu scopul reluării
funcţiei mucoasei, privind echilibrarea presiunii masticatoare asupra suportu-lui osos. Căptuşeala elastică poate fi
aplicată pe o zonă limitată a câmpului protetic (torusul palatin, exostose etc.) sau pe intreaga suprafaţă. Căptuşeala
trebuie să aibă o grosime de cel puţin 0,5 mm pentru a poseda elasticitate satisfăcătoare, iar stratul de acrilat rigid —
cel puţin 1,0 mm — pentru a oferi rezistenţa protezei totale la acţiunea presiunilor masticatoare

materiale elastice (Ortosil —M., Eladent-100, Elastoplast etc.) măresc eficacitatea masticatoare cu 17-20%.
137 Metoda examenului pacienţilor în clinica de protetică dentară.
Examenul clinic al pacientului ce necesita tratament protetic are ca scop stabilirea diagnosticului si intocmirea
unui plan de tratament.
Etape:
Date personale(identitatea, domiciliul,virsta,sexul, profesia,locul de munca)
Examen subiectiv:
1)Motivatia(acuzele)-lipsa dintilor,dereglari de fizionomie,masticatie,fonatie
2)anamneza actualei maladii-scopul de a studia evolutia maladiei si eficienta tratamentului.Se obtin date privind
termenii aparitiei afectiunii respective si cauzele acestei afectiuni.
3)anamneza vietii-locul nasterii, de trai(intr-o regiune cu patogenie regionala),conditiile de viata si
alimentatie,obiceiuri vicioase,starea generala a organismului.
Examen obiectiv:exo si endobucal

139) Argumentaţi adresarea pacienţilor pentru consultaţie în clinica de protetică dentară. Anamneza actualei
maladii şi anamneza vieţii. Importanţa practică.

Examenul clinic al pacientului ce necesită un tratament protetic are drept scop final stabilirea diagnosticului și
întocmirea unui plan corect de terapie.

Anamneza actualei maladii -scopul de a studia evoluţia maladiei şi eficienţa tratamentului dacă a avut loc. Se obţin date privind
termenii apariţiei afecţiunii respective (pierderii dinţilor) şi cauzele acestei afecţiuni .

Anamneza vieţii -în cadrul anamnezei vieţii luăm în consideraţie locul naşterii şi de trai, deoarece pacientul poate fi domiciliat
într-o zonă cu patologie regională (zone endemice de fluoroză ş. a.), condiţiile de viaţă şi alimentare. Se va preciza de care mala-
dii generale a suferit sau suferă pacientul (boli infecţioase, endocrine, metabolice, cardiovasculare) şi stomatologice.Este
necesară depistarea obiceiurilor vicioase . Se vor mai concretiza unele momente din condiţiile de muncă (poziţia corpului,
încordare psihică şi a.) şi tipul de activitate nervoasă superioară (reţinut, echilibrat)

140)Consecutivitatea examenului clinic exobucal al pacientului în clinica de protetică dentară.

Examenul exobucal- Se execută prin inspecţia regiunii maxilofaciale din faţă şi profil atrăgînd atenţia la starea şi culoarea pielii,
a mucoasei buzelor, prezenţa sau lipsa asimetriei faciale, la linia de contact şi poziţia buzelor, obrajilor, comisurilor gurii, gradul
de exprimare a şanţurilor perilabiale, poziţia mentonului, mărimea unghiurilor mandibulei , starea etajului inferior al
feţei.Vorbind despre etajul inferior sau treimea inferioară a feţei, se are în vedere împărţirea feţei după legităţile antropologice
în trei părţi proporţionale: inferioară, mijlocie, superioară .
Se execută palparea digitală a regiunii maxilofaciale, atrăgînd atenfia la apariţia durerilor în zonele articulaţiei
temporomandibulare, a muşchilor, ganglionilor limfatici submandi- bulari, evidenţiind starea lor. La fel se examinează
cinematica mandibulară de închidere şi deschidere a gurii. Poziţia şi caracterul excursiilor condililor articulari ai mandibulei se
examinează prin palpare cu ajutorul indexului introdus în ductul auditiv extern propunînd pacientului să execute mişcări de
deschidere şi închidere a gurii, iar prin auscultaţie depistăm zgomotele articulare.

141)Consecutivitatea examenului clinic endobucal al pacientului în clinica de protetică dentară. Ordinea

examenului clinic a dinţilor. Importanţa practică.

Examenul endobucal se executa intr-o anumita ordine:

 raportul dintre buze: gradul de deschidere a gurii si mobilitatea muschiului orbicular
al buzelor
 dintii
 arcadele dentare
  raportul dintre arcadele dentare
 mucoasa cavitatii bucale
 apofizele alveolare si maxilare

carte

142)Formula dentară a şcolilor anglo-saxone, americană, FDI.Exemple. Importanţa practică.

Sistemul şcolii anglo-saxone. La baza acestui sistem a fost pusă notarea dinţilor în unghiul drept format din intersectarea liniei
orizontale cu linia verticală .Fiecare dinte sau grup de dinţi se va găsi în cele patru deschideri ale unghiului drept, avînd numărul
de rînd începînd cu incisivul central pe fiecare hemiarcadă.

Sistemul şcolii americane. La baza acestui sistem a fost pusă notarea dinţilor cu cifre arabe de la 1 la 32 începînd de la molarul
de minte superior din dreapta (1), terminînd la arcada superioară cu molarul de minte din stînga (16), trecînd la molarul inferior
de minte din stînga (17) şi terminînd cu cel din dreapta (32). Acest sistem exclude împărţirea arcadelor dentare în hemiarcade şi
cere memorizarea numărului de rînd al fiecărui dinte.

Sistemul Federației Dentare Internaționale (F.D.I.). La baza acestui system a fost pus principiul de notare a fecărei hemiarcade
dentare cu cifra corespunzătoare cadranului format de la intersecția unei linii vertical cu una orizontală.Prin urmare ,cadranul
hemiarcadei superioare din dreapta este notat cu cifra *1* arab,din stînga –cu cifra *2*,cadranul hemiarcadei inferioare din
stînga –cu cifra *3*,iar cel din dreapta cu cifra-*4*.Pentru notarea formulei dentare corespunzătoare se adaugă cifra dintelui.De
exemplu ,13-caninul superior din dreapta;16-primul molar superior din dreapta;21-incisivul central superior din stînga;33-caninul
inferior din stînga, 41 incisivul central inferior din dreapta etc.

143)Caracteristica mobilităţii fiziologice şi a gradelor de mobilitate patologică a dinţilor. Metode de

determinare. Importanţa practică.

Gradul de mobilitate a dintilor depinde de starea parodontului şi raportul dintre înălţimea coroanei şi lungimea rădăcinii
clinice.În condiţii de normă dinţii posedă o mobilitate fiziologică, care cu ochiul liber nu poate fi observată, sînt necesare aparate
speciale.
Gradul de mobilitate se apreciază prin palpare prinzînd fiecare dinte cu indexul şi policele mîinii drepte sau cu ajutorul pensei.
Deosebim trei grade de mobilitate patologică: I — dintele prezintă mobilitate numai în direcţie vestibuloorală; II — dintele
prezintă mobilitate nu numai în direcţie vestibuloorală, dar şi mezio- distală; III — dintele este mobil în direcţie vestibuloorală,
mezio-distală și verticală.
Intre gradul de mobilitate a dintelui şi adîncimea pungii parodontale există o anumită dependenţă.Se consideră că o adîncime de
2—4 mm corespunde mobilităţii de gradul 1; de la 4 pînă la 6 mm — gradului II; o adîncime de peste 6 mm corespunde gradului
III.
Totodată se cercetează aspectul şi starea mucoasei gingivale, determinînd gradul de inflamaţie, folosind indicele P.M.A. propus
de Muhleman.La folosirea acestui indice parodontul marginal este împărţit în trei zone: papila (P), marginea liberă a gingiei
(M), gingia din dreptul alveolei (A). Gradul de inflamaţie cronică este notat:
0 = lipsa semnelor de inflamaţie cronică;
1 = P — roşie, sîngerează la atingere cu sondai boantă; M şi A — de aspect normal;
2 = P şi M — roşii turgescente, P—sîngerează la atingere, A-de aspect normal;
coloraţie cianotică la nivelurile P şi M;
3 = P, M şi A — roşii, tumefiate plus secreţia la apăsare;
P, M şi A — cianotice şi secreţie purulentă la apăsare;
4 = P, M şi A — puternic afectate şi secreţie purulentă abun-B dentă.
Examinînd fiecare dinte, relevăm existenţa sau absenţa depozitelor de placă dentară şi a tartrului supra- şi subgingival, starea
de igienă a cavităţii bucale.

144)Metoda examenului clinic al apofizelor alveolare edentale parţial sau total şi al fibromucoasei cavităţii
bucale.
Examenul apofizelor alveolare-Acest examen se va efectua la edentații parțiale și totale prin inspecție și palpare digitală.Se
apreciaza limitele breșelor dentare,înălțimea ,forma,lățimea și direcția apofizelor,distanța de la planul de ocluzie la zona
edentată.Se examineaza atent apofizele alveolare la edentațiile terminale,întinse ,subtotale și totale,cînd va fi necesar un
tratament protetic cu proteze mobile,deoarece ele vor fi instalate pe acest cîmp.În așa cazuri se va lua în considerație
retentivitatea versanților vestibulari și orali,prezența marginilor ascuțite,a exostoazelor care cer o prealabilă pregătire
chirurgicală.

Examenul mucoasei bucale. Examenul mucoasei bucale se execută prin inspecţie şi palpare digitală la nivelul buzelor, apofizelor
alveolare, obrajilor, bolţii palatine, limbii, planşeului bucal.
Din punctul de vedere al mobilităţii deosebim trei tipuri de mucoasă: activ mobilă, pasiv mobilă şi imobilă.
Mucoasa activ mobilă acoperă zonele musculare ale cavităţii bucale (buzele, obrajii, palatul moale, planşeul bucal, limba).
Mucoasa imobilă sau fibromucoasa fixă acoperă apofizele alveolare, versantele lor vestibulare şi orale şi bolta palatină.
Mucoasa pasiv mobilă este situată la trecerea mucoasei imobile în activ mobilă. Ea a fost numită pasiv mobilă, deoarece poate fi
mobilă în plan orizontal doar prin aplicarea forţei.
Prin palpare digitală sau instrumentală se va aprecia nu numai gradul de rezilienţă a mucoasei în diferite zone, dar şi gradul de
sensibilitate.

145)Caracteristica metodelor statice şi dinamice de determinare a eficienţei masticatorii. Indicaţi coeficienţii

după Agapov.

Metodele statice.
La baza metodelor statice au fost puse datele lui Haber obţinute la determinarea presiunii masticatoare cu ajutorul
gnatodinamometrului, comparînd indicii de rezistenţă a diverşilor dinţi la procesul de masticaţie luîndu-se drept unitate de mă-
sură valoarea celui mai slab dinte (incisivul lateral) fiind comparată cu valoarea celorlalţi dinţi.
Agapov, Oksman au socotit eficacitatea masticatoare a sistemului stomatognat egală cu 100 unităţi calculînd astfel
coeficientul fiecărui dinte după acest criteriu. Drept unitate de calcul ei au luat capacitatea de rezistenţă a incisivului lateral
egală cu 1 .
Oksman a ajuns la concluzia că afară de evidenţa dinţilor absenţi urmează să fie luată în consideraţie şi starea funcţională a
dinţilor restanţi, care poate fi determinată în raport cu gradul de mobilitate a lor.

Parodontograma după Kurleandski. prezintă o schemă a formulei dentare unde notează date despre. starea fieărui dinte
.Schema este completată conform datelor examenului clinic, radiologic şi gnatodinamometriei prin semne condiționale:
N-norma;
O-lipsa dintelui;
1/4-resorbția țesutului osos de gradul I;
1/2- resorbția țesutului osos de gradul II;
3/4-resorbția țes.osos de gradul III.

Metodele dinamice (funcţionale).

Cristhensen. pacientului i se dă un miez de nucă (alune, migdale) şi după 50 mişcări de masticaţie masa căpătată se adună într-
o tăviţă, prin clătituri ale gurii, se spală şi se usucă Ia o temperatură de 100° în termostat timp de o oră. După uscare masa
căpătată se cerne prin 4 site cu diametrul găurilor diferit. Particulele restante în ultima sită se cîntăresc şi după greutatea lor se
determină procentul de pierdere a eficienţei masticatoare.
Ghelman a constatat că sistemul stomatognat sănătos fărîmiţează 5 g de miez de alune timp de 50 sec. pînă la aşa un grad, că
masa căpătată, fiind uscată şi cernută prin sită cu găuri de 2,4 mm în diametru, trece complet. în caz de edentaţie parţială sau
alte afecţiuni, după cernerea probei în sită rămîn resturi.
5 g constituie 100%. Dacă, de exemplu, în sită a rămas 1 g, pierderea eficienţei masticatoare va fi egală cu 20%.

Rubinov .Pacientului i se da un miez de alune ), cu greutatea de 800 mg, marcînd timpul de la începerea masticaţiei pînă la
apariţia actului de deglutiţie. In condiţii de integritate a arcadelor dentare pentru acest act e nevoie de 14 sec. în caz de
edentaţie parţială timpul necesar pentru masticaţie creşte în raport cu întinderea şi localizarea breşelor, iar mărimea
particulelor la momentul apariţiei actului de deglutiţie creşte. Calculul acestei probe este analogic cu cel al probei după
Ghelman.

Masticaţiografia după Rubinov. Inregistrarea funcţiei motorice a mandibulei în actul de masticaţie cu ajutorul
masticaţiografului. Imaginea grafică-masticaţiogramă. Prin analiza ei va fi studiată nu numai eficienţa masticatoare dar şi
caracterul mişcărilor mandibulare.
 Ultimele vor fi diferite în caz de prezenţă a anomaliilor maxilare, edentaţii parţiale, afecţiuni ale A.T.M. şi alte procese
patologice. Masticaţiograma ne va da posibilitate să studiem şi eficacitatea tratamentului ortopedo—protetic şi stereotipul
actului de masticaţie. Indiferent de scopul urmărit şi particularităţile individuale pe chimogramă deosebim cîteva faze:
I— faza stării de repaus fiziologic relativ (postură) a mandibulei, care este înscrisă cu o linie dreaptă;
II— faza deschiderii gurii efectuată pentru a fi introdus produsul alimentar în cavitatea bucală;
III— faza de adaptare sau orientare pentru a începe zdrobirea alimentelor;
IV— faza de bază a actului de masticaţie;
V— faza de formare a bolului alimentar şi deglutiţia, după care din nou se înregistrează starea de repaus fiziologic relativ.
Caracterul undelor de masticaţie depinde de consistenţa alimentelor, de starea sistemului dentar, a A.T.M., de tipul de ocluzie,
stereotipul de masticaţie etc. Cunoscînd viteza de mişcare a lentei de înregistrare care poate fi liniată în milimetri sau pe care se
înregistrează concomitent şi timpul, uşor se calculează durata fazei de bază a actului de masticaţie, care ne indică şi eficienţa
masticatoare.

Coeficienții după Agapov

Dinţii 1 2 3 4 5 6 7 8 În total

Superiori 2 1 3 4 4 6 5 - 25
Inferiori 1 2 3 4 4 6 5 - 25
146)Componentele diagnosticului în protetica dentară. Exemplu. Indicaţii şi contraindicaţii generale şi locale la
tratamentul protetic.

Diagnosticul este compus din 3 părţi: 1) afecţiunea principală, 2) complicaţiile provocate de afecţiunea principală; 3) afecţiunile
concomitente.
Afecţiunea principală este cauza solicitării asistenţei medicale din partea pacientului. Ea reprezintă forma nozologică cu
concretizarea dereglărilor morfologice, topografice, determinarea gradului şi caracterului durerilor (acut, cronic).Tot aici sînt
incluse şi dereglările funcţionale indicînd gradul de exprimare, apoi factorul etiologic şi patogenia leziunii , dereglările
fizionomice .
Dacă afecţiunea principală pe parcursul evoluției sale a provocat oarecare complicaţii (migrări dentara, deformații ale arcadelor
dentare, de ocluzie, abraziune patologica a țesuturilor dure, apariția mobilității patologice , modificări a DVO,trauma
fibromucoasei ) atunci ceste complicații constituie partea a doua a diagnostcului.
Maladiile concomitente, pot fi generale şi stomatologice. Medicul le evidentiaza in timpul examenului clinic si paraclinic

Indicații și contraindicații generale:

Pierderea eficientei mascticatorii cu 20% nu este indicatie generala spre tratamentul protetic.25-30%- este o indicatie relative,iar
cu 50% este o indicatie general absoluta.
Indicatii:starea generala a organismului(maladiile tractului gastro-intestinal) si starea sistemului stomatognat(localizarea
breselor,starea dintilor restanti)
Indicatii absolute-dereglari psihice

Indicații și contraindicații locale

Contraindicatii:
-Posibilitatea restaurarii morfologice prin masuri terapeutice

147)Formele nozologice de patologii ale ţesuturilor dure ale dinţilor cariosogene şi acariesogene.

1.Patologia tesuturilor dure ale dintilor:

a. Leziunile odontale coronare cariesogene pot fi:
-parțiale
-totale
b.Leziunile odontale coronare acariesogene pot fi:
-congenitale cu specific ereditar (amelogeneza imperfectă,dentinogeneza imperfectă)
-dobîndite(hipoplazia smalțului simplă,complexă, fluoroză ,discromii,abraziune patologică).
2.Abraziunea patologica a tesuturilor dure
-localizata
-generalizata
3.Anomalii dentare(de forma,volum,numar,sediu)
4.Anomalii de forma a arcadelor dentare
5.Anomalii de ocluzie
6.Edentatie partiala
-fara micsorarea DVO
-cu micsorarea DVO
7.Edentatie totala
8.Afectiunile parodontului:
-gingivite
-parodontite
-parodontoza
9.Migrari dentare:
-inclinare
-regresiunea
-rotari in ax
10.Afectiunile ATM:artita,artroza
11.Afectiunile mucoasei:stomatite,candidoze
12Afectiuni ale limbii
13.Deteriorarile si deformatiile maxilarelor
14.Disfunctii musculare.

Forma nozologica a patologiei ne indica si posibilitatile de restaurare morfologica a organelor lezate.Pentru determinarea
caracterul maladiei e necesar de un examen clinic complex.

148)Formele nozologice de patologie ale arcadelor dentare întrerupte de absenţa dinţilor.

1.Patologia tesuturilor dure ale dintilor:

a. Leziunile odontale coronare cariesogene pot fi:
-parțiale
-totale
b.Leziunile odontale coronare acariesogene pot fi:
-congenitale cu specific ereditar (amelogeneza imperfectă,dentinogeneza imperfectă)
-dobîndite(hipoplazia smalțului simplă,complexă, fluoroză ,discromii,abraziune patologică).
2.Abraziunea patologica a tesuturilor dure
-localizata
-generalizata
3.Anomalii dentare(de forma,volum,numar,sediu)
4.Anomalii de forma a arcadelor dentare
5.Anomalii de ocluzie
6.Edentatie partiala
-fara micsorarea DVO
-cu micsorarea DVO
7.Edentatie totala
8.Afectiunile parodontului:
-gingivite
-parodontite
-parodontoza
9.Migrari dentare:
-inclinare
-regresiunea
-rotari in ax
10.Afectiunile ATM:artita,artroza
11.Afectiunile mucoasei:stomatite,candidoze
12Afectiuni ale limbii
13.Deteriorarile si deformatiile maxilarelor
14.Disfunctii musculare.
149)Simptomele subiective şi obiective ale afecţiunilor stomatologice ce necesită un tratament ortopedo-
protetic.

Simptomele subiective.
1.durerea , poate avea diferit caracter (surd, acut, de pulsare, permanent, temporar etc.), localizare (în zona unui
dinte, a unui grup de dinţi, la maxilă, la mandibulă, dar poate fi şi reflectă. După origine ea poate avea o provenienţă
inflamatoare (infecţioasă), degenerativă, de spasm muscular, excitanţi termici, chimici, mecanici, traumatism,
neurogen.
2. tulburările fizionomice, provocate de diverse leziuni coronare odontale(lipsa parţială sau totală a dinţilor din zona
frontală); în cazurile prezenţei diferitelor anomalii ale dinţilor (volum, formă, poziţie, direcţie, culoare), a micşorării
dimensiunii verticale a etajului interior al feţei la edentaţii parţiale cu ocluzie instabilă, la edentaţii totale.
3. tulburările de funcţii: masticaţie, incizie, deglutiţie, fonaţie. Gradul şi particularităţile lor vor varia de la individ la
individ în raport de forma nozologică a afecţiunii sistemului stomatognat, de tablou clinic, vîrstă, sex şi profesia
pacientului.
4. ATM: prezenţa crepetaţiilor in această zonă, saltul articular, limitarea deschiderii gurii, subluxaţie . La fel şi
parodontul dinţilor restanţi poate provoca dureri, procese inflamatorii, mobilităţi patologice ale dinţilor, migrări de
dinţi.
Simptomele obiective. Condiţional aceste simptome le vom împărţi în exobucale (faciale) şi endobucale.
Simptomele exobucale se vor găsi în dependenţă de varietatea afecţiunii şi gradul ei de manifestare.Afecţiunile
odontale coronare, cum ar fi leziunile parţiale ale coroanei unui dinte, nu vor duce la modificări de structură a
regiunii maxilofaciale, simptome exobucale nu se vor observa; însă în caz de leziuni coronare odontale a grupului de
dinţi frontali de pe maxilă, de exemplu, ca urmare a abraziunii de gradul trei, buza superioară pierzîndu-şi suportul
se va prăbuşi, acest fenomen constituind un simptom facial legat de lezarea dinţilor frontali
Manifestarea simptomelor faciale (asimetrii faciale, prăbuşirea buzelor, obrajilor, adîncirea şanţurilor periorale,
căderea comisurilor orale, proeminenţa mentonului, micşorarea treimii inferioarei a feţei, modificarea unghiurilor
mandibulei) depind de varietatea afecţiunii (edentaţie parţială întinsă, subtotală,totală, abraziuneal generalizată a
dinţilor etc.), şi tabloul clinic. Important este cal medicul să nu scape din vedere posibilele simptome exobucale cel
constituie un component principal al tabloului clinic care va determina diagnosticul şi planul de tratament.

Simptomele enobucale: leziunile odontale coronare, la leziunile parodontale, integritatea arcadelor dentare, la diverse
leziuni ale ţesutului mucos sau osos, rapoartele dintre arcadele dentare, traumatizarea ţesuturilor moi, prezenţa
proceselor inflamatoare etc.
150)Simptomele obiective endobucale ale afecţiunilor ţesuturilor dure ale dinţilor şi parodontului.

În dependenţă de forma nozologică a patologiei, de combinările dintre diferite forme şi particularităţile individuale
simptome endobucale vor fi :leziunile odontale coronare, la leziunile parodontale, integritatea arcadelor dentare, la
diverse leziuni ale ţesutului mucos sau osos, rapoartele dintre arcadele dentare, traumatizarea ţesuturilor moi,
prezenţa proceselor inflamatoare etc.Simptomele obiective endobucale în dependenţă de afecţiune lor vor avea un
caracter polimorf.

În cadrul leziunilor odontale coronare simptomele principale:tulburările de structură a ţesuturilor dure, integritate
coronară, formă, volum, direcţie, poziţie, culoare ş. a . Importante vor fi şi simptomele de localizare pe suprafeţele
coroanei (zona coletului, ocluzală, vestibulară etc.), de afecţiune numai a unui dinte, a unui grup sau a întregii arcade
dentare.
Pentru leziunile parodontale -refracţia gingivală, migrările dinţilor restanţi, absenţa punctului de contract dintre
unii sau a tuturor dinţilor, prezenţa mobillităţii patologice a dinţilor, a inflamaţiei parodontale, a secreţieil gingivale,
a depozitelor de placă şi a tartrului supra- şi subgingival.

La edentatii partiale-prezenta breselor edentate,grupele de dinti functionale si nefunctionale,deformatiile arcadelor

dentare
Edentatii totale-lipsa completa a dintilor si ca rezultat diferite modificari a bazei osoase si ale mucoasei cavitatii
bucale.