SUCCIUNEA-cel mai eficient mod de mentinere a protezelor totale pe camp In domeniul stomatologie si al tehnicii dentare s-au realizat numeroase

progrese in ultimele decenii datorita posibilitatilor de studiu si cersetare, de asemenea si datorita lansarii unei aparaturi mai performante si a unor materiale noi. Cele mentionate au ca scop imbunatatirea vietii pacientilor si reabilitarea functiilor sistemului stomatognat. Edentatia totala este poate cea mai mutilanta patologie a SS deoarece perturba toate functiile acestuia, avand consecinte asupra intregului organism. Conceptiile de tratament si viziunea terapeutica asupra edentatiei totale au evoluat in timp. De la maiestria de a sculpta o proteza fara amprentarea campului protetic care a fost urmata de o perioada mecanicista s-a ajuns la conceptia biofunctionala, conform careia piesa protetica trebuie sa se integreze intr-un sistem dinamic si nu pe un model de gips. Edentatia totala se caracterizeaza prin absenta tuturor unitatilor dento-parodontale de pe unul sau ambele maxilare, cu perturbarea consecutiva a functiilor esentiale ale SS. O serie de autori sustin ca edentatia totala nu survine in exclusivitate datorita proceselor carioase sau parodontale. O serie de alti factori, incluzand modul de viata al pacientilor, starea generala de sanatate, ritmul involutiei fiziologice, reactivitatea fata de tratamentele buco-dentare, calitatea acestora si nu in ultimul rand determinantii culturali si comportamentali intervin in evolutia SS spre starea de edentatie. In urma instalarii edentatiei totale rezulta campul protetic edentat total. Prin camp protetic se intelege teritoriul biologic pe care se aplica proteza mobilizabila sau, cu alte cuvinte, totalitatea tesuturilor care vin in contact cu proteza respectiva. Campul protetic edentat total este impartit in doua zone caracteristice: zona functionala de sprijin si zona functionala periferica. Zona de sprijin cuprinde crestele alveolare si tuberozitatile maxilare, bolta palatina si crestele edentate mandibulare (substratul osos) acoperite de o mucoasa fixa. Zona functionala periferica sau zona de succiune cuprinde mucoasa care vine in contact cu marginile protezei. Mucoasa respectiva este formata pe de o parte de bandeleta pasiv mobila, ce face trecerea dintre mucoasa fixa si mucoasa mobila, iar pe de alta parte din mucoasa mobila, ce se aplica pe fata externa a protezei, in vecinatatea marginilor. Tema acestui referat fiind succiunea ca modalitate de mentinere a protezei totale pe camp voi analiza in continuare zona functionala periferica maxilara si mandibulara. Zona de succiune sau zona de inchidere marginala maxilara este reperezentata de mucoasa pasiv-mobila. Aceasta este o mucoasa putin aderenta la periost (membrana fibroasa albidoasa sau alb-sidefie ce inconjoara osul), care poate fi mobilizata de catre medic sau prin miscarile functionale ale pacientului ( prin intermediul formatiunilor musculo-tendinoase din apropiere). Mucoasa pasiv-mobila are o latime intre 1 si 3 mm si este situata in apropierea fundurilor de sac vestibulare, mai aproape de versantele crestelor alveolare edentate. In profunzime, mucoasa acestei zone are tesut submucos lax, care ii permite sa alunece pe planul osos. Cu cat aceasta zona este mai lata, cu atat fenomenul de succiune se poate instala mai usor. Mucoasa pasiv-mobila face trecerea spre mucoasa mobila intens vascularizata. Mucoasa mobila tapeteaza restul cavitatii bucale, continand o mare cantitate de tesuturi submucoase, vase, nervi, formatiuni musculare sau ligamente. Aceste elemente musculo-tendinoase pot mobiliza mucoasa in toate sensurile. Din punct de vedere al tratamentului, mucoasa mobila nu poate fi acoperita niciodata de proteza (apar importante leziuni de decubit), dar se poate aplica pe fata externa a protezei, perfectand inchiderea marginala. Zona de succiune mandibulara