Sunteți pe pagina 1din 18

PARTICULARITĂȚI CLINICO-PARACLINICE ȘI NURSING LA

PACIENȚII CU ULCER GASTRIC ÎN FUNCȚIE DE VECHIMEA


BOLII

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:

DR. ENE GABRIELA SIMONA

ABSOLVENT:

TOBESCU MARI RAMONA


Ulcerul gastric (UG) reprezintă pierderea limitată de substanță a mucoasei gastrice,
ce depășește în profunzime musculatura mucoasei înconjurată de infiltrate inflamator
acut sau cronic. Evoluția acestei boli este una recurentă, cu pusee dureroase alternând cu
perioade asimptomatice. Multe reactivări ale ulcerului gastric sunt de cele mai multe ori
asimptomatice.
Pornind de la aceste premise, m-am preocupat în realizarea unui studiu prospectiv
clinico-paraclinic pe durata a doi ani, la un lot de pacienți cu UG cu vechimea bolii de
sub/peste 5 ani; alături de medicul curant și nursele secției Medicală din Spitalul Militar
Craiova, am participat activ la diagnosticarea, tratarea și monitorizarea evoluției
pacienților luați în studiu, contribuind astfel la îmbunătățirea calității vieții acestor
pacienți.
Studiul clinico-paraclinic efectuat s-a derulat pe un lot de 35 de pacienți selectați
dintre pacienții internați în Secția Medicină Internă a Spitalului Militar de Urgență din
Craiova in perioada ianuarie 2014-septembrie 2016.
Pentru sistematizarea și prezentarea seriilor de date statistice am folosit datele din foile
de observațiiale acestor pacienți ce au avut varste cuprinse intre 28 și 80 de ani.
Studiul a fost realizat prospectiv si a cuprins un lot de 35 de pacienți cu ulcer gastric.
Am împărțit acest lot în două subloturi:
- Sublotul A – a cuprins 20 pacienți cu ulcer gastric cu vechimea bolii de peste 5 ani
- Sublotul B – a cuprins 15 pacienți cu ulcer gastric cu vechimea bolii de sub 5 ani.
Metoda utilizată în vederea efectuarii prezentului studiu a fost urmatoarea:
- Folie de observații au reprezentat baza de date din Secția Medicină Internă a
Spitalului Militar de Urgență Craiova, din care am cules informații privind
anamneza,AHC,APP
-Datele obținute statistic au fost prelucrate în funcție de criterii
precum:vârstă,sex,mediu de proveniență și rezultate obținute.
- Diferențele de diagnostic nursing și diferențele de dependență au fost foarte bine
evidențiate.
-Din analiza datelor rezultate ,am reușit sa elaborez concluzii finale foarte interesante.
-Participarea mea la îngrijirile acordate pacienților din studiu,sub îndrumarea
medicilor și a asistentelor a ajutat în mare măsura la finalizarea studiului de caz al lucrarii
de față.
Femei Bărbați Urban Rural

40%
34%

60%
66%

Repartiția pacienților cu UG pe sexe


Repartiția pacienților cu UG în funcție de mediul de proveniență
71-80 ani 61-70 ani 51-60 ani Sindrom ulceros complet
41-50 ani 31-40 ani 25-30 ani sindrom hipoanabolic
insuficiență cardiacă
9% 12% Diabet zaharat
11% 11% Litiază renală

20%
5%
37% 10% 5% 40%

15%

25%

Repartiția pacienților cu UG pe grupe de vârstă Repartiția pacienților cu UG din grupa A si alte afecțiuni asociate
alte anorexie
Sindrom ulceros complet sindrom hipoanabolic simptome 5%
simptome 5%
insuficiență cardiacă Diabet zaharat dispeptice
10%
Litiază renală Litiază biliară

7% 7%
6%
40% Vărsături Durere
13% 25% 55%

27%

Repartiția pacienților cu UG din grupa B si alte afecțiuni asociate Repartiția pacienților cu UG din grupa A în funcție de simptome
anorexie
12% 0%

simptome
dispeptice Durere
19% 44%

Vărsături
25%
Repartiția pacienților cu UG din grupa B în funcție de simptome

Consumarea de AINS fără protecție gastrică


Secreție crescută de HCL
Regim de viață ulcerogen

45% 40%

15%

Repartiția pacienților ulceroși din Grupa A în funcție de factorii favorizanți


Consumarea de AINS fără protecție gastrică
Secreție crescută de HCL
Regim de viață ulcerogen

33% 47%

20%

Repartiția pacienților ulceroși din grupa B în funcție de factorii favorizanți


A2 S1 H2

30%
50%
20%

Repartiția pacienților cu UG din grupa A în funcție de rezultatele examenului


endoscopic
A2 S1 H2

40% 47%

13%

Repartiția pacienților cu UG din grupa B în funcție de rezultatele examenului


endoscopic
Helicobacter pylori pozitiv
Helicobacter pylori negativ

20%

80%

Repartiția pacienților ulceroși din grupa A în funcție de rezultatul testului rapid


cu ureează

Helicobacter pylori pozitiv


Helicobacter pylori negativ
13%

87%

Repartiția pacienților cu UG din grupa B în funcție de rezultatul testului rapid cu


ureează
Nișa Haudek
Nișa Haudek Pliuri convergente
Pliuri convergente Degetul ce arată spre nișă
Degetul ce arată spre nișă 14%
8%
29% 57%
33%
59%

Repartiția pacienților cu UG din grupa B


Repartiția pacienților cu UG din grupa A
în funcție de rezultatul Ex.Rx. g-d. cu bariu în funcție de rezultatul Ex.Rx.g-d. cu bariu
Anemie Glicemie crescută
Anemie Glicemie crescută
Colesterol crescut Valori normale
Colesterol crescut Valori normale

30%
33% 40%
55%

20%
10% 7%
5%

Repartiția pacienților cu UG din grupa B


Repartiția pacienților cu UG din grupa A
în funcție de rezultatul examenelor de laborator în funcție de rezultatul examenelor de laborator
CONCLUZII

1. Lotul studiat a fost format din 35 de pacienți diagnosticați cu UG de cel puțin 1 an; a
predominat sexul masculin cu 60%, mediul rural cu 66% si grupa de virsta 41 - 50 ani cu
37%. Am impartit lotul studiat in doua subgrupe: grupa A - pacienți cu UG cu vechimea
bolii de peste 5 ani (20 pac), si grupa B - pacienți cu UG cu vechimea bolii sub 5 ani, (15
pac).
2. Anamnestic, factorii favorizanți în apariția UG și a complicatiilor sale, au fost:
administrarea de AINS fără protecție gastrică – la 40%pac din grupa A si 47% din grupa B, și
regimul de viață ulcerogen(cu stress, mese neregulate, fumat si consum exagerat de alcool si
condimente) – la 45%pac din grupa A si 33%pac din grupa B.
3. Sindromul ulceros complet - prezent la 40%pac din grupa A si la 40% din grupa B, a
fost asociat cu sindromul hipoanabolic – la 25%pac din grupa A si la 27% din grupa B, cu
Insuficiență cardiacă – la 15% din grupa A si 13% din grupa B, cu DZ - la 10% din grupa A si
7% din grupa B, cu litiază renală – la 5% din grupa A si 7% din grupa B și cu litiază biliară –
la 5% din grupa A si 7%pac din grupa B.
4. Infectia cu Helicobacter pylori, evidentiata prin testul rapid cu ureează pozitivat - a
fost prezenta – la 80% dintre pacientii fiecarei grupe in parte.
5. Examenul radioscopic gastro-duodenal cu bariu a evidentiat: prezența nișei
Haudek – la 59%pac din grupa A si 57% din grupa B; pliuri convergente ale mucoasei
către nișă – la 33% din grupa A si 29% din grupa B si „degetul” ce arată către nișă – la 8%
din grupa A si 14% pac din grupa B.
6. Examenul endoscopic eso-gastric a evidentiat: prezența leziunilor de stadiul - A2
la 30%pac din Grupa A si 47%pac din grupa B; de stadiul S1 – la 20% din grupa A si
13% din grupa B si de stadiul H2 la 50% din grupa A si la 40%pac din grupa B.
7. Examenele de laborator efectuate au relevat asocierea anemiei la 55%pac din
grupa A si la 40%pac din grupa B.
8. Nevoia de a bea și a mânca a fost cea mai afectată, in grade de dependență 3 si 2 la
internare la toti pacientii ulcerosi studiati, in gradul 3 mai mult la pacientii grupei A; de
asemenea nevoia de a dormi și a se odihni a fost afectată la majoritatea pacienților din
ambele grupe, in grade 3 si 2, datorită durerilor epigastrice si anxietății provocata de acestea;
nevoia de a respira și a avea o bună circulație a fost moderat afectata la 45%pac; restul
nevoilor au fost doar usor afectate. Prin interventiile privind dieta si tratamentul, toate
nevoile au fost satisfacute in 80% dintre pacientii studiati.

Concluzie finală: Ulcerul gastric reprezintă o entitate patologică polifactorială care


evoluează - ani de zile în pușee de acutizare alternând cu perioade asimtomatice - și care
prezintă potențial malign ridicat, destul de frecvent; prevenția bolii prin evitarea
educațională a factorilor favorizanți se impune cu prisosință ......... căci este mult mai bine
să previi decât să tratezi.
Vă mulțumesc!

S-ar putea să vă placă și