MATERIALELE

COMPOZITE
Definiţie
• Materialele compozite introduse în practica stomatologică în 1957 de
către BOWEN, sunt definite ca materiale rezultate din combinaţia mai
multor substanţe, obţinându-se un produs cu proprietăţi noi şi diferit de
materialele care îl alcătuiesc.

• Se cunosc peste 100 de materiale de obturaţie compozite cu aplicabilitate

în toate ramurile medicinii dentare.
Compoziţie şi structură
Calităţile deosebite ale materialelor compozite legate de rezistenţa crescută,
coeficientul redus de expansiune termică, uşurinţa manipulării, precum şi aria largă
de folosire a lor, se datoresc compoziţiei şi structurii lor, care au la bază 3 elemente
principale:
• -matricea sau faza organică, constituită din răşină
• -umplutura anorganică, armătura sau faza anorganică, dispersată şi
constituită din substanţe de natură minerală
• -agentul de cuplare sau interfaţa organică-anorganică.
• Umplutura anorganică, după tratarea cu un agent de cuplare, este
uniform dispersată în matrice.
• Matricea conţine monomeri care prin polimerizare formează o reţea
tridimensională reticulată (faza organică), care înglobează umplutura (faza
anorganică).
• Procesul de polimerizare este asigurat de radicalii liberi ai sistemului de
cuplare (interfaţa organică-anorganică).
• După întărirea compozitului sistemul realizat este alcătuit dintr-o fază
continuă repartizată de matricea de polimeri reticulaţi, în care se află faza
discontinuă reprezentată de particulele de umplutură anorganică.
UMPLUTURA ANORGANICĂ*

• Fundamental, este indicat ca particulele să fie cu cât mai multe, cât

mai mici şi, de preferat, cu dimensiuni variabile. Dacă particulele sunt
mici dar egale, vâscozitatea creşte (din cauza suprafetei specifice mari)
şi, de aceea, e indicat ca acestea să aibă dimensiune variabilă
(particule mari sau aglomerate) între care să existe particule şi mai
mici. Clasificarea umpluturii anorganice se prezintă, în principiu, astfel:
• - macroumplutură (particule de sticle ale metalelor grele şi
aluminoborosilicat de bariu) tradiţională: 10-100 µm/modernă: midi: 1-10
µm/mini: 0,1-1pm.
• Macroumplutura generează rezistenţă mecanică mare, contracție de
polimerizare mică rezistenţă la uzură mare dar determină pierderea
luciului.
• - microumplutură (particule de silice coloidală/pirolitică); 0,01-0,1 µm.
• Microumplutura genereaza rezistenţă la uzură și luciu persistent dar,
datorită faptului că în cantitate mare, amestecul devine prea vâscos, nu
este posibilă încărcarea mare și, deci, matricea organică e în proporţie
mare cu dezavantajele aferente (rezistenţă mecanica scăzută, contractie de
polimerizare mare, etc.).
• - nanoumplutură: 0,005-0,01 um;
• Din cauza comportamentului special al particulelor nanometrice (care se
comportă ca fluide şi nu ca solide), este posibilă o încărcare mare cu
particule anorganice cu creşterea rezistenţei mecanice. De asemenea,
dimensiunea nanometrică a particulelor permite fluiditate crescută în
condițiile unei încărcări mari. Diferența redusă de uzură dintre particule şi
matricea organică generează un luciu persistent, iar diferenta mică dintre
indicii de refracție ai acestora determină creșterea adâncimii de
polimerizare şi a translucidităţii.
• -hibridă (amestec de mai multe tipuri de particule). Se pot prezenta ca una
dintre următoarele variante: particule independente cu forme diferite,
aglomerate, particule prepolimerizate, fibre. Hibridele îmbină avantajele și
dezavantajele celor 2 categorii majore de umplutură.
Faza organică
Este compusă din:
• a.)-monomeri de bază
• b.)-monomeri fluizi
• c.)-sistemul de iniţiere
• d.)-aditivi diferiţi.
a.)-Monomerii de bază - sunt compuşi cu masă moleculară mare şi o
structură care determină o contracţie mică la polimerizare.
Cei mai folosiţi monomeri de bază sunt:
• -BIS-G.M.A. – care a rezultat din reacţia unui bis-fenol A cu un
glicidilmetacrilat (elaborat de Bowen)
• -U.D.M.A. – care este dimetacrilatul unui uretan alifatic.
Proprietățile lor fundamentale sunt:*
- au vâscozitate mare (masă moleculară mare);
- contracție de polimerizare mică, datorită structurii voluminoase;
- capacitate bună de umectare a țesuturilor dure dentare;
- sunt toxici pentru tesutul pulpar şi îşi modifică culoarea în timp.
b.)-Monomerii de diluție (EGDMA, TEGDMA, ETC)
Aceştia asigură dispersarea uniformă a umpluturii anorganice în matrice. Ei
au masă moleculară mai mică şi participă şi la reacţia de polimerizare, deci
de formare a matricei materialului compozit.

• Proprietăţile lor fundamentale sunt:*

• -au vâscozitate mai mică decât cea a monomerilor de bază. Ei diluează
monomerii de bază şi sc vâscozitatea acestora, permițând o încărcare mai
mare cu umplutură anorganică şi umectare uşoară a suprafețelor de smalt
gravate acid.
• - contracţie de polimerizare mare.
• Diferenţele de vâscozitate ale diferitelor materiale compozite, se
datorează, în principiu proporţiei de monomeri de diluţie pe care fi conţin.
c.)-Sistemul de iniţiere a polimerizării
El poate fi de 3 feluri, în funcţie de felul în care se iniţializează polimerizarea
cu:
• -iniţiere chimică – care se produce prin amestecarea a două componente:
pastă-pastă, pastă-lichid, pulbere-lichid, lichid-lichid.
• -iniţiere prin radiaţii ultraviolete
• -iniţiere prin radiaţii vizibile (halogen).
• Sistemele de iniţiere* sunt reprezentate de: camforchinona (varianta
clasică), variantă pe bază de germaniu, grupări fotoactive încorporate
în matricea organică.
1.Iniţierea chimică – este un sistem bi-component având:
• -iniţiatorul format dintr-un peroxid organic şi
• -acceleratorul care este o amină terţiară aromatică.
Acest sistem influenţează proprietăţile compozitului precum:
• -timpul de priză
• -rezistenţa mecanică
• -stabilitatea cromatică
• -estetica.
2.Iniţierea prin radiaţii ultraviolete – se datorează unui foto-sensibilizator
care absoarbe radiaţia ultravioletă cu lungimea de undă de 365 nanometri,
furnizaţi de către o lampă.
Acesta apoi se descompune în radicali liberi care vor iniţia polimerizarea
monomerilor de bază la o adâncime de 1-2 mm.
Compozitele cu foto-sensibilizator au:
• -stabilitate cromatică crescută
• -timp nelimitat pentru aplicare şi modelare a viitoarei obturaţii
• 3.Iniţierea prin radiaţii vizibile (halogen) – foloseşte ca foto-
sensibilizator dicetona, care absoarbe radiaţii cu lungimi de undă de
400-500 nanometri, care au putere de penetrare mai mare de 2 ori (4-
5 mm), faţă de ultraviolete.
• Prin folosirea în ultimul deceniu a laserului-argon care dispune de o
energie de fotonică foarte eficace, viteza de polimerizare este mărită,
iar compozitul are proprietăţi stabile în timp mai îndelungat.
d.)-Aditivii

Sunt compuşi chimici ai matricei, care au diferite funcţii, precum:

• -inhibitori de polimerizare
• -stabilizatori la ultraviolete, coloranţi, pigmenţi.
Interfaţa faza organică/faza anorganică
Aceasta reprezintă legătura dintre faza organică şi cea anorganică, fiind
determinată de utilizarea unor agenţi de cuplare denumiţi silani, care
realizează legături chimice atât cu suprafaţa umpluturii, cât şi cu matricea
de polimer.
Pentru a se realiza cuplarea celor două componente structurale aceşti silani
trebuie să aibă aceeaşi grupă polimerizabilă ca şi cea a monomerilor.
 CLASIFICAREA RĂŞINILOR COMPOZITE*

• Compozitele pot fi clasificate după mai multe criterii, iar fiecare are
importanța sa. Pe lângă criteriile consacrate, există câteva elemente
simple care ghidează și ajută medicul să aleagă materialul de
restaurare:
• -după zona din cavitatea bucală (anterioară, posterioară). Multe dintre
compozitele actuale pot fi folosite în ambele zone.
• -după regiunea dentară (ocluzal-proximal, cervical, combinații). Marea
majoritate a compozitelor moderne au indicații de utilizare multiple, pentru
restaurarea tuturor tipurilor de cavităţi.
• -după exigența estetică (combinaţie între zona cavității orale şi cea
dentară; de ex. materialul trebuie să aibă fizionomie crescută dacă se
aplică pe un dinte frontal, în regiunea cervicală);
• -după tehnica de inserare/aplicare:
• -stratificată - în straturi de maxim 2 mm (pentru materiale pastă sau
fluide);
• -în masă (,,bulk") (pentru materiale pastă sau fluide);
• -prin injectare (pentru materiale fluide);
• -prin condensare (compozite condensabile - packable composites).
• Vâscozitatea materialelor pastă poate fi modificată prin încălzire/vibrații
sonice la cele care prezintă această indicatie.
• -după unele proprietăți fundamentale:
• - contracţia de polimerizare:
• -compozite cu contracție de polimerizare redusă (,,low-shrink composites");
• -compozite cu contracție de polimerizare ridicată (marea majoritate a
compozitelor care se aplică stratificat).
• - consistența [flow"/vascoase/tixotropice]:
• - compozite fluide („flow“) au elasticitate mare, de elecţie, pentru restaurarea
zonei cervicale.
• Există variante clasice cu umplutură micronică la care ponderea umpluturii e
redusă (rezistenţă mecanică mică, contracţie de polimerizare mare, etc.) și variante
moderne cu umplutură anometrică la care ponderea umpluturii anorganice e
mare, iar celelalte proprietăți sunt net îmbunătăţite (vezi factorii de care depinde
fluiditatea).
• -compozite cu fluiditate scăzută (vâscoase) - compozite pastă.
• Marea majoritate a materialelor aderente polimerice moderne (răşini
compozite, ormoceri, ameri, compomeri, etc.) au atât variante cu fluiditate
crescută (variante "flow"), cât și scăzută (variante pastă).
• -caracteristicile umpluturii anorganice. Pot fi: compozite cu
microumplutură/ microhibride/ hibride/ nanohibride/nanocompozite;
• -proprietățile mecanice, radioopacitate.
• Un tablou complet al materialelor îmbină elementele mai multor
clasificări. Alegerea propriu zisă a unui material se realizează după criterii
mixte (tabel II). De exemplu, pentru o cavitate de clasa a V-a în zona
frontală, este necesar un material cu elasticitate crescută (datorită
predispoziției zonei cervicale la deformare mecanică), rezistent la uzură și
cu fizionomie foarte bună.
Proprietăţile materialelor compozite
La ora actuală sunt cele mai bune materiale de obturaţie, pentru că prezintă
numeroase proprietăţi astfel sistematizate:

Proprietăţile mecanice
Acestea s-au evidenţiat prin răspunsul materialului la solicitările de:
• -compresiune
• -tracţiune
• -deformări elastice.
Determinând rezistenţa şi duritatea la suprafaţa obturaţiilor s-a constatat
că acestea depind de rezistenţa mecanică a umpluturii în funcţie de:
• -forma, mărimea şi distribuţia umpluturii
• -raportul dintre faza organică şi anorganică
• -omogenitatea distribuţiei particulelor din faza anorganică
• -adeziunea dintre matricea organică şi faza anorganică.
• Module de elasticitate:* smalț - 82,7 Gpa, dentină 18,6, compozite –
variabil. Aceasta depinde, în principal, de:
• - compoziţia şi ponderea matricei organice: cu cât este mai mare, cu atât
elasticitatea crește.
• -ponderea umpluturii anorganice: cu cât este mai mare, cu atât
elasticitatea scade.
• Elasticitatea este foarte importantă pentru restaurările din regiunea
cervicală, unde sunt indicate materialele cu elasticitate mare (modul de
elasticitate scăzut).
• duritatea – este determinată de componenta anorganică.
• solubilitatea - este mai mică ca la cimenturi şi răşini acrilice, mai ales
la cele cu umplutură anorganică.
• acţiunea higroscopică – este datorată polimerului care atrage apa.
• coeficientul de expansiune termică* (valori medii structuri dentare - aprox.
9-11 ppm/°C, compozite 25 ppm/°C). Diferenţa mare dintre valorile
structurilor dure şi cele ale materialului nu e considerată îngrijorătoare
deoarece se presupune că mâncarea fierbinte/foarte rece nu staționează
suficient de mult timp ca să genereze efecte maxime la nivelul structurilor.
Acesta depinde, în principal, de:
• - compoziţia şi ponderea matricei organice: cu cât este mai mare, cu atât
coeficientul crește.
• - ponderea umpluturii anorganice; cu cât este mai mare, cu atât coeficientul
scade.
• -elasticitatea. Valorile ei sunt invers proporționale cu cele ale modulului de
elasticitate.
• conductibilitatea termică – atestă că toate compozitele sunt bune
izolatoare termice. Ordinea acestei calităţi este descrescătoare, astfel:
cimentul oxifosfat de zinc, compozitele, smalţul, dentina.
• Contracția de polimerizare* (induce tensiunea de contracție care
reprezintă efectul la interfata cu adezivul/structura dură). Valori medii:
compozite vâscoase care se pun în strat de maxim 2 mm: 2,4-2,8%/
compozite fluide - până la 6,5%/la compozite ,,bulk" 1,4-1,7%. Aceasta
depinde, în principal, de:
• -ponderea matricei organice; cu cât aceasta este mai mare, cu atât
valoarea contracției creşte.
• -compozitia matricei organice: cu cât ponderea de monomerii de diluție
(fluizi) este mai mare, cu atât valoarea contractiei creste. Diluarea
monomerilor de baza (vâscoşi) e foarte importantă deoarece crește
fluiditatea, iar creşterea acesteia permite o încărcare mai mare cu particule
anorganice.
• -viteza reacţiei de polimerizare: cu cât este mai mare, cu atât valoarea
contracției crește.
Rezistenţa chimică
Aceasta este foarte bună, dar fiind incompatibile cu eugenolul şi timolul care
acţionează asupra compozitelor ca inhibitori ai polimerizării, determină şi
scăderea durităţii cu 28%, mai ales în zona de contact a compozitului cu
eugenatul de zinc.
• consistenţa (vâscozitatea/fluiditatea)*.Aceasta depinde, în principal, de:
• -compoziţia matricei organice: cu cât este mai mare, cu atât vâscozitatea
scade/fluiditatea
• -silanizarea particulelor umpluturii;
• -umplutura anorganică: cu cât este mai mare, cu atât vascozitatea
creşte/fluiditatea scade exceptia umpluturii cu dimensiuni nanometrice
(acestea nu se comportă clasic in imersie în răsină, ca particule solide, ci
mai mult ca fluide, amestecul final având fluiditate mare). Astfel,
compozitele fluide cu particule nm au încărcătură anorganică mare (şi,
deci, proprietăți mecanice imbunătățite).
• conductivitate termică apropiată de cea a smalțului*(smalț- 0,0022
cal/sec/cm² dentină -0,0015 cal/sec/cm², compozit - 0,0025
cal/sec/cm²). Aceasta depinde, în principal, de umplutura anorganică:
cu cât ponderea umpluturii anorganice este mai mare, cu atât crește.
Calităţile fizionomice
Ele sunt deosebite faţă de alte materiale.
• Stabilitatea culorii – este mai mare la compozitele fotomimetice.
• Transluciditatea – este egală cu cea a smalţului dentar.
• Modificările de culoare – când apar, se pot datora următoarelor cauze:
• a.)-retenţionării substanţelor colorate din alimente
• b.)-neregularităţilor marginale retentive care datorită contracţiei de
polimerizare pot determina apariţia de fisuri
• c.)-în timpul finisării la nivelul marginilor cavităţii pot apare defecţiuni
ale smalţului
• d.)-pe suprafeţele obturaţiei când apar modificările de culoare,
acestea se datorează asperităţilor nefinisate şi nelustruite corect.
S-a constatat că materialele compozite cu micro-umplutură se colorează
mai puţin decât cele cu macro-umplutură.
Radioopacitatea
Calitatea aceasta se datorează umpluturii anorganice, care conţine metale
grele cum ar fi alumino-silicatul de bariu.
Este dată de diferite tipuri de particule incorporate in acest scop: zirene bariu,
strontiu, metale grele, etc. Caracterul radioopac este esențial pentru
detectare leziunilor carioase secundare.*
Principalul dezavantaj al acestora este solubilitatea compuşilor de bariu de la
suprafaţa obturaţiei.
Adeziunea la suprafeţele dure dentare
Materialele compozite stabilesc legături dure, chimice, stabile cu
colagenul dentinar şi matricea organică a smalţului dentar.
S-a demonstrat că nu apar spaţii marginale fără apariţia cariilor
secundare.
Adeziunea compozitelor poate fi crescută prin:
• -demineralizarea acidă şi
• -prin mărirea suprafeţei de contact cu adezivul.

Suprafaţa de smalţ gravată acid trebuie bine uscată întrucât persistenţa

umidităţii micşorează aderenţa cu 70%.
Monomerul aplicat ulterior la acest nivel produce atracţia capilară, iar după
întărirea compozitului formează nişte filamente denumite tagsuri.