RĂŞINI DIACRILICE COMPOZITE

(pentru restaurări directe)

1. COMPOZITIA RDC

RDC sunt formate dintr-un sistem trifazic constand dintr-un amestec de rasini (faza organica), umplutura (faza anorganica)
si silani (agenti de cuplare). Diferentele dintre diversele sisteme de materiale compozite deriva din modul de activare a
polimerizarii rasinii si din distributia dimensionala a particulelor umpluturii. Introduse pentru a inlocui ceramica (pret mai
scazut + rezistenta mai mare la tractiune+ duritate mai buna pt smalt <ceramica)

1. Faza organică (continuă), amestec de rasini => contractia de priza convenabila, elasticitate, modelarea materialului
2. Faza anorganica (discontinua), umplutura => rezistenta la compresie, abrazie (dur), rigiditate, scad expansiunea termica
3. Agenti de cuplare silanici => legatura eficienta
Faza anorganica, dupa tratare cu un silan este uniform dispersata in matricea organica

FAZA ORGANICA a RDC este compusa la randul ei dintr-un amestec de monomeri care prin polimerizare formeaza o retea
tridimensionala in care e inglobata umplutura anorganica:

1. Monomerii de baza = compuşi dimetacrilici cu masă moleculară mare, vascozitate mare, contracţie de polimerizare
mică şi capacitate relativ redusă de umectare a ţesuturilor dure dentare. Natura rasinii poate diferi usor de la un produs la
altul, totusi in esenta, toate contin un metacrilat sau acrilat modif. Bis-GMA (bisfenol A diglicidil eter dimetacrilat), UDMA
(uretan dimetacrilat). Bis-GMA are 2 grupari fenil aromatice (rigiditatea moleculei) + grupari hidroxil terminale (caract.
hidrofil) => consistenta similara melasei (vascozitate mare + grad redus de umectare al substratului). Avantaj – contractie
Monomerii UDMA pot fi alifatici sau aromatici – mai putin vascosi decat Bis-GMA, nu necesita un monomer de dilutie.
AVANTAJE: având structură voluminoasă, au contracţie la polimerizare redusă.
DEZAVANTAJE: vascozitate crescută, masă moleculară mare → noi monomeri cu structură asemănătoare a Bis-GMA
(Bis-MA, Bis- EMA, Bis-PMA) sau complet diferită UDMA
PROPRIETATI IDEALE:
- contracţie minimă la polimerizare
- vascozitate şi volatilitate mică
- absorbţie redusă a apei
- aderenţă la ţesuturile dure dentare
- toxicitate minimă

2. Monomerii de dilutie = compuşi mono-, di- sau trifuncţionali (cu 1, 2, 3 grupe polimerizabile) cu masă moleculară
redusă, deci cu viscozitate redusă, contractie de priza crescuta, fiind introduşi în faza organică pentru a dilua monomerii de
bază cu viscozitate crescută
- TEGDMA (trietilenglicol dimetacrilat), HEMA (hidroxietilmetacrilat), EGDMA (etilenglicol dimetacrilat, DEGDMA
• proprietăţile RDC sunt influenţate de tipul şi proporţia monomerilor de diluţie: monomerii foarte fluizi sau cantităţi
mari de monomeri de diluţie au ca efect creşterea contracţiei de polimerizare cu urmări nefaste – adeziune
insuficientă + adaptare marginală deficitară.
• Reactivitatea monomerilor creste odata cu cresterea distantei dintre gruparile metacrilcice, deci TEGDMA este mai
reactiv decat EGDMA. Ca urmare, TEGDMA prezinta rate de conversie (RC) interna crescute
• Rata de conversie interna a RDC pe baza de Bis-GMA variaza in functie de raportul Bis-GMA/TEGDMA, fiind cu atat
mai ridicata cu cat cantitatea de monomer de dilutie este mai crescuta

3. Sisteme de initiere a polimerizarii = substante care pun in libertate radicali liberi (initiatori)ce vor initia polimerizarea
Autopolimerizarea (sistem bicomponent de initiere chimica)
- Iniţiator – peroxid organic de benzoil (POB) (în pasta bază) sau derivati ai acidului sulfinic
- Accelerator – amină terţiară aromatică (N,N – dietanol p-toluidina) (în pasta catalizator)
Fotopolimerizarea
- CQ (camforchinona) – dicetona fotosensibila 460-470 nm, initiator al fotopolimerizarii
- N,N-dimetil-aminoetilmetacrilat (DMAEM) (amina diferita de cea de la autop.; culoare mai stabila)
Camforchinona absoarbe energia radianta a luminii, iar la momentul oportun de excitare se combina cu DMAEM, formand
un complex care se descompune apoi, punand in libertate radicali liberi => se leaga de monomerii de baza =>polimerizare

4. Aditivii = compusi chimici cu diverse functii (sub 0,5% din faza organica)
- inhibitori de polimerizare – asigură posibilitatea de păstrare îndelungată a RDC inainte de utilizare (hidrochinona)
- compusi fenolici (<1%)ce capteaza radicalii liberi formati sub influenta T sau luminii in cursul depozitarii
- stabilizatori UV – absorb radiaţiile UV, care pot provoca îmbătrânirea RDC
- coloranţi, pigmenti (oxizi metalici) – dau nuante smalt/dentina, fotoindicatori si impurităţi

FAZA ANORGANICA = compusa din cuarţ, silice coloidală, sticle, aluminosilicaţi şi borosilicaţi de litiu, oxid de bariu,
fluorura de bariu (radioopacitate), strontiu sau zirconiu. Ponderea umpluturii variaza in limite largi: 30 – peste 90% din
greutate. Particulele de umplutura anorganica constituie bariere impotriva propagarii fisurilor.

AGENTII DE CUPLARE (SILANII) = asigură dispersarea uniformă a umpluturii în faza organică şi o legătură puternică şi
stabilă în timp între cele 2 faze (A174)
-Tratarea umpluturii anorganice cu silani duce la formarea unor legături chimice între silani şi suprafaţa particulelor de
umplutură = silanizare.
-Umplutura anorganică astfel tratată se dispersează în faza organică
-La polimerizarea compozitului, gruparea polimerizabilă a silanilor participă la reacţia de polimerizare împreună cu
gruparea monomerului, asigurând legarea chimică de matricea organică
Ex. MPTS – silan cu o molec. bifunctionala care la un capat are caract. unui monomer metacrilat (pt. faza organica) + un
capat cu grupare silan, capabila sa formeze legaturi cu suprafete de siliciu sau sticla din umplutura

2. CLASIFICARE RDC

A: dupa particulele de umplutura (conteaza tipul, dimensiunea, proportia si distributia acestora) – important in practica
• cu megaumplutura (0,5-2mm) (inserturi prefabricate)
• cu macroumplutură (0,1-100 mm) – nu se mai folosesc azi (prima generatie de materiale
compozite - cuart)
• cu midiumplutură (1 - 10 mm) (macroumplutura moderna)
• cu miniumplutura (0,1 - 1 mm) (macroumplutura moderna)
• cu microumplutură (0,01 - 0,1 mm) 30-60% din greutatea compozitului (1970 gen3–silice
coloidala =>lustruire ok,m-)
• hibride (midi + miniumplutură) 83–90% - se obtin suprafete netede cu proprietati fizico-mecanice
bune
• microhibride (mini + microumplutura) – estetica+rezistenta
• nanoumplutură (0,005 – 0,01 mm) > 60% =>suprafata externa mai bine lustruita, particule cu
dimensiuni mai mici decat lungimea de unda UV => nu absorb si nu reflecta lumina “invizibile”– transparente;
domeniu in plina dezvoltare

B: dupa mecanismul de initiere a polimerizarii:

- Clasa 1 – autopolimerizabile (sistem bicomponent)
- Clasa 2 – sursa de energie externa (lumina sau caldura) [grup 1 – intraoral; grup 2 – inlay & onlay] (sistem
monocomp)
- Clasa 3 – tratament dual (dual cure) – auto+foto in cabinet si foto+termo in laborator

C: dupa tipul matricei organice

- pe baza de Bis-GMA (bis-glicilmetacrilat)
- pe baza de UDMA (uretandimetacrilat)
- mixte sau alti monomeri de baza (ex. silorani)

D: dupa consistenta initiala (in raport cu cantitatea de monomeri de dilutie si umplutura anorganica)
 - fluide (pentru sigilarea santurilor si fosetelor)
- flowable
- vascoase
- condensabile (packable)

E: Standardul ISO 4049

- tip 1 – pentru obturarea cavitatilor interesand suprafata ocluzala
- tip 2 – toate celelalte materiale de obturatie si restaurative pe baza de polimeri

3. PROPRIETĂŢI ŞI INFLUENŢA LOR ASUPRA CALITĂŢII RESTAURĂRII

1. Reactia de priza => calitatea polimerizarii 55-75%

AUTOPOLIMERIZAREA este declanşată sub acţiunea activatorului din lichid

- radicalii liberi iau naştere pornind de la POB (iniţiator) sub acţiunea chimică a N,N dimetil p-toluidina (activator)
avantaje:
- nu necesita aparatura speciala
- asigura o polimerizare uniforma, indiferent de grosimea stratului de RDC
- reactivitatea suficienta
dezavantaje:
- viteza de polimerizare este dependentă de raportul activator/initiator
- reacţie exotermă - afectează pulpa dentară
- cresterea continua a vascozitatii pastei in cursul prepararii cu limitarea timpului de lucru
- toxicitatea monomerului pentru mucoasa
- contractie de priza mare
- timpul de priză poate fi influenţat de: T mediului ambiant (direct proporţional)
- instabilitate cromatica
- inglobarea aerului in timpul prepararii => pori la suprafata RDC
- omogenizare incerta

Cresterea calitatii autopolimerizarii: respectarea dozajului optim intre componente iar priza sa se realizeze sub
presiunea unei matrici, altfel se formeaza un strat rugos datorita oxigenului din atmosfera.

FOTOPOLIMERIZAREA – se bazeaza pe continutul matricei organice in substante fotosensibile, excitabile la diferite lungimi
de unda (CQ – 470 nm). S-a realizat initial cu UV (365 nm – radiatii nocive, penetrabilitate redusa, fara efecte asupra RDC
cu microumplutura), ulterior cu lumina in spectrul vizibil.
In functie de lungimea de unda emisa de sursa de radiatie, deosebim RDC cu initiere prin:
A) radiatie incoerenta in UV
B) radiatie in spectru vizibil care poate fi: incoerenta (halogen, LED, plasma) sau coerenta, furnizata de laser
Avantaje:
- timp de lucru teoretic nelimitat; dupa expunerea la lumina – priza la comanda (60% primele 10s, restul
lent–h, zile)
Dezavantaje:
- profunzime de polimerizare limitata (rata de conversie a polimerizarii scade rapid cu grosimea RDC)
- intensitatea luminii la distanta x de suprafata este: I x=Ioe-mx, Io=intensitatea luminii la suprafata, m=
coef.abs. mat
- prezenta monomerilor nereactionati exercita un efect de plastifiere asupra polim. =>abrazie++, eliberare
constituientilor (foemaldehida si acid metacrilic), instabilitate cromatica

In cursul fotopolimerizarii, stratul superficil de compozit care vine in contact cu oxigenul atmosferic va prezenta o
conversie de polimerizare mai redusa, datorita efectului inhibitor pe care oxigenul il are asupra procesului de polimerizare.
Prezenta stratului superficial slab polimerizat este benefica intre straturile succesive de RDC, favorizand legarea chimica
intre straturile fotopolimerizate in momente diferite. Daca acest strat este situat insa la suprafata finala a lucrarii protetice,
 el va poseda proprietati mecanice net inferioare celor obtinute in general cu materialul respectiv, favorizand aparitia
porozitatilor.
Profunzimea fotopolimerizarii depinde de:
- concentratia de CQ
- gradul de opacitate al materialului
- gradul de sarjare, tipul si dimensiunea particulelor (mai redus la microumplutura particule numeroase si mici care
disperseaza lumina)
- intensitatea iradierii (radiometru)
- compatibilitatea între sursa de lumină şi materialul compozit (variaţii ale intensităţii luminoase până la 10 ori pentru
aceeaşi lungime de undă - 470nm)
- spectru ingust – eficienta mai mare
- respectarea timpului de expunere indicat de producător
- distanţa de la sursa de lumina (RC = 70% in apropierea sursei si scade rapid cu profunzimea)
- modul în care se realizează fotopolimerizarea - traversând sau nu alte ţesuturi

Cresterea calitatii fotopolimerizarii:

- distanta minima intre material si lampa (de ordinul milimetrilor)
- cresterea timpului de iradiere la 40s (nu are efecte pozitive daca stratul de RDC e mai gros decat cel
indicat)
- straturi de grosime mai redusa de 2 mm cand materialul este opac sau se polimerizeaza prin tesutul
dentar (contractie de priza mai redusa) – tehnica “step by step”
- capetele intersanjabile sa fie mai mari decat dimensiunea cavitatii (cu cat mai mari, cu atat intensitatea e
mai mare => distanta mai mica), diametrele capetelor sa fie mici pentru baza cavitatilor.
- Materialele opace trebuie fotopolimerizate in straturi mult mai subtiri (max. 1mm)

Unitati de fotopolimerizare: (intensitatea unei lampi se poate reduce in timp – se masoara cu radiometre la 1 an)
Sursa de lumina:
1. Cu radiatie incoerenta (spectru vizibil – halogen)
2. Cu radiatie coerenta (laser)
3. Cu generator de plasma
4. Cu lumina polarizata
Aspect
1. Cablu optic pe baza de fibre de sticla/ conductori fluizi/ quartz/ fibre de material plastic/ fibre de sticla presata
2. Cu cablu de sarma intre sursa si piesa de mana/ fara conectare
3. Sistem creion/ pistol (transmitere compacta)

Lampile cu halogen reprezinta standardul

- filtrele de culoare reduc intensitatea luminoasa
- cu cat timpul de iradiere e mai lung, cu atat creste temperatura(60s -creste T superficial cu 4-15*,la 1mm–2-12*,2–1-7*)

Lampi cu diode (LED)

- lipsa filtru, lumina “rece” (iluzoriu)
- eficienta de multe ori mai crescuta fata de cele cu halogen (reducerea timpului de iradiere)
- spectru inactiv pe orice RDC
- usoare, pot fi alimentate cu baterii

Laser
- proprietati mecanice net imbunatatite
- interfata afectata – polimerizare rapida, in bloc (6mm fata de 2mm)
- cresteri mult mai mari ale T local
- asocierea lungimii de unda a laserului cu şarja de RDC

Lampi cu plasma
- reucerea timpului de fotopolimerizare (cicluri de 2s)
- cresterea T pulpare cu doar 2,2*C
- pret de cost foarte ridicat si incompatibilitati intre lungimile de unda ale lampii si fotoinitiatorului

SISTEME DE INITIERE DUALE (auto- si foto-) au apărut iniţial pentru cimenturile diacrilice (combină avantajele
ambelor tipuri de polimerizare)

Contractia de priza (0,9-1,5-3%) depinde direct proportional de:

- procentul de umplutura (compozite hibride - minim)
- cantitatea de material utilizata (marimea cavitatii)
- tehnica de obturare si polimerizare
- tipul rasinii (monomerului de baza): Bis-GMA, UDMA (redus)

sensul contractiei

Contractia de priza poate fi compensata prin:

 expansiune lentă datorată absorbţiei de apă - gradual în câteva săptămâni după aplicare
 utilizare RDC cu cantitate mare de umplutură anorganică
 fotopolimerizare cu iniţiere lentă
 tehnici de direcţionare a sursei de lumină (spre marginile cervicale sau pereţii laterali, prin substanţa dentară)
 Initiere lenta a fotopolimerizarii – posibilitatea fluajului
aplicarea materialului în straturi prin tehnica în zig-zag sau obturare verticală (diminuare factor C)
aplicare lineri /adeziv în strat gros

Efectele negative ale contractiei de priza:

- stresul asupra substantei dentare (cuspizi reziduali in cavitati de cl. II) => durere postoperatorie / fractura
cuspid
- compromiterea inchiderii marginale (ruperea legaturii adezive dinte-obturatie) => carie secundara

2. Proprietati mecanice depind de: tipul şi proporţia umpluturii anorganice

 compozite convenţionale şi hibride - bune
 compozite cu microumplutură (sub 50%) - slabe
eficienţa procesului de cuplare răşină-umplutură
 agent de cuplare ineficient - rezistenţa la compresiune scade cu 30%
gradul porozităţii materialului după priză (cu cat e mai mare cu atat viata materialului e mai scurta)
 compozite fotopolimerizabile - sistem monocomponent
 compozite autopolimerizabile - sistem bicomponent

Efecte negative: duritate redusa (mai redusa decat a smaltului)=> abrazie rapida si accentuata (ocluzal)

Finisare / Lustruire:
 Finisarea obturaţiilor cu RDC implică frecvent remodelarea suprafeţelor cu ajutorul frezelor diamantate.
 Cea mai mare rugozitate se obţine prin utilizarea exclusivă a frezelor diamantate
 Utilizarea polipanturilor clasice nu face decât să crească rugozitatea suprafeţei
 Secventa corecta de finisare/lustruire
1. freze diamantate pentru remodelarea restaurării, urmată obligatoriu de finisare cu
2. freze multilamelare (12-30 lame) din carbură de tungsten,
3. discuri impregnate cu oxid de Al (+benzi interdentare)
4. cupe de cauciuc cu oxid de Al la care se poate asocia lustruire cu
5. perii şi paste care nu reduc rugozitatea, dar dau un plus de “strălucire” restaurării

3. Proprietati optice
Aspectul initial al restaurarilor cu RDC ofera o excelenta similititudine cu tesuturile dentare inlocuite. Disponibilitatea unei
varietati largi de nuante, impreuna cu un anumit grad de transluciditate, conferit de particulele de umplutura, permite
atingerea unor rezultate estetice foarte bune. In timp, stabilitatea coloristica este redusa datorita fenomenului de imbatranire
a matricei polimerice sub actiunea radiatiilor UV , care duc la ingalbenirea restaurarii (cu cat RC e mai crescuta cu atat acest
fenomen este mai redus), cat si a abraziei si cresterii rugozitatii suprafetei (la care adera placa bacteriana).

4. Biocompatibilitatea
* RDC au efecte moderat citotoxice, în general reversibile după 5-8 săptămâni prin creşterea producţiei de
dentină sec
* RDC foto mai puţin toxice decât RDC auto (iniţiatori şi acceleratori diferiţi)
* citotoxicitate mult mai redusă după 24-48h de la priză şi în prezenţa barierei de dentină de minim 1mm
* efectele produşilor plăcii bacteriene datorate finisării necorespunzătoare
* aplicarea RDC în zone greu accesibile curăţirii artificiale şi/sau naturale
* deschiderea canaliculelor dentinare de către acizii de demineralizare
* citotoxicitatea agenţilor de bonding cu vâscozitate scăzută ce conţin monomeri cu greutate moleculară
scăzută

Componente toxice:
- 2-hidroxi-4-benzofen (3mm dentină)
- peroxid de benzoil (< 1mm dentină)
- metil esterul de benzoil (< 1mm dentină)
Componente alergene:
- HEMA

3. INDICAŢII CLINICE PENTRU RESTAUTĂRI ODONTOLOGIE CU RDC

– sigilare şanţuri şi fosete
– modificări ale volumului, cromaticii coronare, refaceri unghi incizal
– faţete directe
– închideri de diasteme /treme
– obturaţii (inlocuirea obturatiilor de amalgam)
– faţete şi inlay indirecte
– reconstituirea bonturilor

CONTRAINDICATII
– imposibilitatea izolării câmpului operator
– situaţii ocluzale nefavorabile când stopurile ocluzale se fac pe materialul restaurator
– alergii

Avantaje:
– materiale estetice, cu bună păstrare în timp a cromei
– preparare conservativă a cavităţilor
– conductivitate termică redusă
– utilizare în variate situaţii clinice
 – aderă la ţesuturile dure dentare prin tehnici adezive
– infiltrare marginală mai scăzută
– colorare la interfaţă mai redusă
– “armarea” structurilor dentare restante
– posibilitatea reoptimizării restaurărilor
Dezavantaje:
– adaptare marginală necorespunzătoare în special la pragul gingival datorită:
- contracţiei de polimerizare
- posibilităţii reduse de fulare
- necesită izolare cu digă !!!!
– restaurări mai dificil de realizat şi mai costisitoare decât cele de amalgam:
- restaurare în mai multe etape
- tehnica de inserare şi fulare mai dificilă
- refacerea punctelor de contact proximale mai dificilă
- procedee de finisare mai pretenţioase
– rată mare de uzură în timp în special în zonele laterale

Obturatii in cavitati de clasa I si II

- Numai RDC hibride (sau nanohibride)
- Niciodată RDC cu microumplutură
- Evitarea situaţiilor în care punctele de contact interdentar sunt situate pe materialul de obturaţie
- Cavităţi clasa II – pierderea prin uzură poate fi considerabilă
- În cavităţi mari contracţia de polimerizare este mult mai mare – probleme la legătura adezivă
(compromitrea închiderii marginale)
- Aplicare prin tehnica obturării verticale / în zig-zag + direcţionare corectă sursă de lumină

Obturatii in cavitati clasa III, IV, V

- RDC cu microumplutură (sau nanoumplutură)
Atenţie
- în zonele de solicitare funcţională – pot fi înlocuite cu RDC hibride (feţe palatinale, margini incizale)
- De preferat utilizarea matricilor transparente, bine adaptate pe conturul dintelui petru a evita pe cât
posibil finisarea suprafeţelor externe
- Utilizarea RDC opace pentru mascarea anumitor modificări de culoare implică prelungirea timpului de
fotopolimerizare