Endodonţia este o ramură a medicinii dentare, care se ocupă cu prevenirea, diagnosticarea şi

tratarea leziunilor apărute la nivelul pulpei dentare şi a regiunii periradiculare. În prezent, se

observă tot mai des înlocuirea termenului ,,periapical” cu ,,periradicular”. Această modificare
evidenţiază posibilitatea localizării afecţiunii în orice regiune a spaţiului periradicular.

Endodonţia a înregistrat un progres semnificativ în ultimii ani, ajungându-se la o rată de

succes a tratamentului endodontic de până la 80-90%. Aceasta a devenit o parte distinctă a
medicinii dentare fiind indispensabila altor discipline.

Obiectivul major al acesteia este reprezentat de menţinerea organului dentar depulpat, ca

unitate funcţională la nivelul arcadelor dentare funcţionale pe o perioadă cât mai lungă.

Tratamentul endodontica trebuie sa previna sau sa elimine infectia sistemului canalar prin
indepartarea bacteriilor si a toxinelor produse de acestea.

Fara a minimaliza importanta obturatiei radiculare,se considera ca cea mai importanta faza
clinica in cadrul tratamentului endodontic propriu-zis este reprezentata de tratamentul
mecanic al canalelor radiculare,deoarece de corectitudinea acestuia depinde in mare masura
succesul terapiei endodontice.Forma care este data canalului in cadrul tratamentului mecanic
trebuie sa permita dezinfectia acestuia prin solutii antiseptice utilizate.El poate fi efectuat
printr-o multitudine de tehnici si folosind o gama larga de instrumente.Decisiva pentru reusita
tratamentului endodontic este adaptarea acestora la cerintele impuse de terenul pe care se
desfasoara manopera medicala,respectiv canalul radicular,intrucat aceste intrumente isi au
limitele lor,putand fi utilizate particularizat in anumite situaii clinice stabilite (1)

Scopul acestei lucrari este de a prezenta tehnica de .....

CAP.1. Notiuni generale despre tratamentul endodontic

1.1 Indicatiile tratamentului endodontic

. pulpite acute: pulpita seroasã totalã, pulpita purulentã parþialã si totalã;

. pulpite cronice deschise: pulpita cronicã deschisã ulceroasã, pulpita cronicã

deschisã granulomatoasã (polipoasã);

. pulpite cronice închise: Pulpita cronicã închisã propriu-zisã, pulpita cronicã

închisã hiperplazicã;

. deschideri accidentale ale camerei pulpare care nu pot beneficia de tratament

indirect sau direct;

. hiperestezia si hipersensibilitatea dentarã care nu cedeazã la tratamentul

obisnuit;

. abraziile dentare patologice;

. fracturi dentare care au deschis camera pulparã;

. parodontite cronice marginale cu mobilitate de gradul 3, în scopul

îmbunatãtirii circulatiei parodontale;

. în scopul realizãrii unor mijloace de imobilizare conjuncte cu ancoraj în

camera pulparã si în canalul radicular;

. pulpite retrograde produse prin infectarea pulpei din pungile parodontale;

. în scopul realizãrii unei coroane de substitutie;

. în cazul în care necesitatea asigurãrii paralelismului dintilor stâlpi presupune

slefuiri importante;

. luxatii dentare;
. fracturi radiculare în prima si a doua treime a rãdãcinii;

. dinti care se aflã în vecinãtatea unor formatiuni patologice si la care în timpul

interventiei chirurgicale le va fi lezat pachetul vasculo-nervoas pulpar;

. dinti din focare de fracturã;

. nevralgii trigeminale produse de denticuli intrapulpari[.5]

1.2Obiectivele biologice si mecanice ale prepararii canalelor radiculare

Societatea Europeana de Endodontie puncteaza calitatile unei terapii corespunzatoare

endodontiei:” obiectivul miscarii tehnice endodontice utilizate este acela de a realiza o
sigilare biologica ermetica prin intermediul materialelor de obturatie de la nivelul camerei
pulpare pana la nivelul apical”[16]
Tratamentul endodontic este un act foarte importanta in practica odontologica,indiferent
daca acesta este realizat in scop protetic sau direct legat de patologia pulpara ,aceasta
manopera are intotdeauna aceleasi obiective:indepartarea in totalitate a tesuturilor pulpare
si realizarea unei conicitatii a canalului radicular, care sa favorizeze o buna irigare si o
obturare etansa a canalului in toate directiile[2]

1.2.1Obiectivele mecanice

1) O preparare cu conicitate continua

. Canalul trebuie să fie conic în mod uniform şi progresiv sau de forma unui trunchi de con,
fără praguri pe pereţii săi, cu cea mai îngustă secţiune a conului poziţionat apical şi cea mai
largă coronar (Fig. 14.26).
O formă tronconică nu înseamnă o secţiune circulară care, chiar dacă ar fi dezirabilă,
nu este realizată niciodată în practică fără distrugerea dintelui, în special în cea mai coronară
porţiune a canalului radicular. Rădăcinile ovoidale sau aplatizate nu trebuie slăbite în zona
centrală sau cervicală în timpul preparării canalului într-o formă rotundă.
În contrast, forma de con trunchiat poate fi obţinută într-un mod care respectă
anatomia originală şi astfel poate exista printre altele şi în canale cu secţiuni eliptice, laminare
şi în formă de panglică.
Forma conică trunchiată permite o curăţare mai deplină, un contact mai bun între
instrumentele endodontice şi pereţii dentari, o mai bună îndepărtare a tuturor debriturilor
pulpare şi o mai bună penetrare a soluţiilor irigatoare. Astfel creşte probabilitatea obturării
canalelor laterale importante. Aceasta se întâmplă din pricina posibilităţii mai mari a
hipocloritului de sodiu de a digera conţinutul lor şi de asemenea scurtării lungimii lor care are
loc simultan cu prepararea canalului principal.(3)

2)Diametrul secţiunii transversale se diminuează într-o direcţie corono-apicală

Avand o forma conica a canalului radicular,diametrul sectiunii canalare si diminueaza in sens

corono-apical.Acest concept are o importanta practica in obturarea canalului radicular. Conul
de gutapercă va fi ales, măsurat şi poziţionat puţin mai scurt decât preparaţia canalară
efectuată. Diametrul vârfului conului de gutapercă este astfel mai mare decât diametrul
porţiunii mici mai apicale ale canalului radicular. Când conul de gutapercă este încălzit şi
compactat, mulţumită unei împingeri verticale, se deplasează în sens apical şi umple acele
porţiuni apicale goale (Fig. 14.30 B). Pentru a face acest lucru trebuie să se deformeze ca să
poată trece prin secţiuni din ce în ce mai mici. Această deformare asigură o mai bună adaptare
a gutapercei care astfel adoptă forma canalului, o mai bună sigilare a obturaţiei şi un control
apical mai bun al materialului. Din pricina conicităţii lor, pereţii preparaţiei limitează
progresul conului în canal şi îl provoacă să atingă obturaţii extrem de precise, fără
supraobturări necontrolate. Conicitatea continuă creează o formă de rezistenţă pentru a
menţine gutaperca în interiorul canalului şi elimină potenţialul unor supraextensii a
materialului de obturare.(3)

3)Conicitatea trebuie să existe pe planuri multiple şi trebuie să redea sentimentul

Prepararea tronconică trebuie să existe pe toate planurile spaţiului. Canalul radicular trebuie
să fie conic şi pe un plan mezio-distal şi pe un plan buco-lingual.Forma si largirea canalului
preparat trebuie sa se suprapuna perfect peste forma lui originala,nu trebuie sa se reproduca
forma instrumentelor endodontice cu care a fost preparat canalul(3)

4) Foramenul apical nu trebuie transportat, ci trebuie prezervat în poziţia şi forma sa

originală.
Constientizarea si realizarea acestui obiectiv reprezinta detinerea unei chei de succes in
endodontie.Foramenul apical trebuie mentinut in forma si pozitia sa initiala pe suprafata
radiculara respectand structurile apico-periapicale.Acest deziderat este dificil de indeplinit si
poate fi considerat o cauza principala de esec in terapia endodontica.(4)

5) Foramenul apical trebuie păstrat atât de mic cât este posibil pentru a obţine un sigiliu
mai bun şi pentru a preveni extruzia obturaţiei de gutapercă.In cazul in care se avanseaza cu
dificultate la un ac ISO 10 foramenul apical va trebui curatat si largit la o marime convenabila
medicului pentru a putea fi obturat corespunzator,cel putin pana la un ac ISO 20 sau ProFile
3-4.In cazul in care foramenul apical al unui canal deja larg aceste va trebui doar curăţat, fără
vreo lărgire: ar trebui să rămână la aceeaşi formă şi mărime originală (Fig. 14.44). În
concluzie, foramenele deja mai mari unui ac # 20 au nevoie doar de a fi curăţate şi nu au
deloc nevoie de a fi modelate sau lărgite

1.2.2 Obiectivele biologice

1) Limitează instrumentarea la interiorul canalului radicular.

Instrumentele endodontice nu trebuie introduse dincolo de foramen pentru a evita vătămarea

parodonţiului şi a structurilor adiacente importante ( sinus maxilar, podea nazală şi canal
mandibular). Pentru a preveni o astfel de rănire este necesară verificarea cu acurateţe a
lungimii de lucru a instrumentelor prin folosirea de apexlocatori electronici, conuri de hârtie,
prin mijloace radiografice şi a acorda atenţie la poziţionarea corectă a stopurilor de cauciuc a
instrumentelor variate.

2) Nu trebuie forţat materialul necrozat dincolo de foramen.

Utilizarea atentă a instumentelor înăuntrul canalului radicular în aşa fel încât să acţioneze doar
la retragere astfel se va evita împingerea materialului infectat dincolo de apex. ,
Instrumentarea inadecvată cu introducerea consecventă a materialului necrozat şi infectat de
origine pulpară în ţesuturile periapicale poate avea rezultate variind de la parodontită simplă
la un abces alveolar acut.
3) Îndepărtează meticulos toate debriurile tisulare.
Constituie obiectivul de baza al tratamentului endodontic care este atins prin asocierea
actiunii mecanice a intrumentarului endodontic cu actiunea chimica a unei solutii de
irigatie:hipocloritul de sodiu 5% incalzit la 50°C care însoţeşte întotdeauna munca
instrumentelor înăuntrul canalului radicular. Hipocloritul de sodiu digeră orice este organic şi
s-ar putea afla în canal, inclusiv predentină, astfel eliminând orice material care ar putea
favoriza dezvoltarea bacterială.

4) Finalizează curăţarea şi modelarea canalelor individuale într-o singură şedinţă.

La tratarea unui canal radicular acesta trebuie să fie complet curăţat şi modelat, astfel încât să
fie pregătit să primească obturaţia, chiar dacă aceasta este programată pentru o şedinţă
ulterioară. Conceptul de a folosi medicaţie puternică pentru a steriliza canale neinstrumentate
– deci pline de bacterii – este greşit. Bacteriile nu trebuie omorâte în canalul radicular, ci mai
degrabă doar îndepărtate.

1.3 Etapele premergatoare tratamentului endodontic

1.3.1 Radiografia

In practica stomatologica ,radiografia, ne ajuta sa punem diagnosticul tesuturilor dure alterate

ale dintilor,sa detectam existenta unor formatiuni patogene periapicale, de asemenea ne ajuta
sa determinam numarul ,locatia, forma, dimensiunea radacinilor si a canalelor radiculare.

In urma examinarii radiologice putem estima si confirma lungimea canalelor radiculare ,etapa
necesara inaintea inceperii tratamentului mecanic, localizarea canalelelor prin introducerea
unui instrument endodontic in radacina, ,a unei camere pulpare retrase sau a pulpei
calcificate,pentru a confirma adaptarea conului master,pentru a ajuta in evolutia obturatiei
finale,prezenta unor leziuni carioase,subtierea dezmodontului,rezorptiile dentare,fractura
radiculara,anatomia coronara si radiculara ,raportul coroana-radacina,suport
parodontal,complicatii iatrogene(perforatii,cai false)[7]

O buna calitate a radiografiei se obtine prin „tehnica planurior paralele” evitandu-se elongarea
sau scurtarea imaginii,aspect esential pentru acuratetea diagnosticului [6]
Examinarea radiologica trebuie utilizata in diferite momente ale tratamentului endodontic:

1. Radiografie preoperatorie

2.Radiografie intraoperatorie:verificarea lungimii de lucri

3.Radiografie postoperatorie: controlul tratametului endodontic efectuat

4.Radiografia de control :pentru aprecierea unei leziuni periapicale sau in cazul unui
traumatism

1.3.2 Determinarea lungimii de lucru estimative.Radiografiie diagnostic.

Determinarea lungimii de lucru, este un act foarte importanta pentru terapia endodontica.
Curatatarea,sterilizarea, si obturarea canalului nu pot fi efectuate corespunzator fara a
determina o lungime precisa de lucru.[8.9]Aceasta este definita ca fiind „distanta de la un
punct de referinta coronar pana la punctul in care preparatia endodontica si obturatia ar trebui
sa fie incheiata”[10]

Punctul de referinta coronar

Prin utilizarea stopurilor de silicon putem marca pe instrumentele folosite in preararea

canalelor radiculare,lungimea de lucru a acestora. Stoperul trebuie sa fie plasat perpendicular
pe ac pentru a putea realiza o masurare cat mai exacta.Punctul de referinta corornar de la care
se masoara lungimea de lucru, trebuie sa fie un punct fix , exact, pe care stoperul sa il atinga i
poate fi de exemplu cuspidul corespunzator canalulu respectiv, sau poate fi acelasi cuspid-
reper pentru toate canalele[6]

Punctul de referinta apical

Limita apicala a preparatiei este un subiect de controverse. Scoala scandinava sustine ca

preparatia trebuie sa se termine la 1-2 mm de apexul radiologic,in timp ce pentru scoala
americana apexul radiologic reprezinta limita acceptabila a preparatiei [2.7] Anatomia apicala
pune in evidenta mai multe repere anatomice

-apexul rediologic (3)- este punctul cel mai apical al radacinii care apare pe radiografia
realizata prin tehnica planurilor paralele
-apexul anatomic(4)-sau vertexul apical este structura anatomica care din cauza curburii
apicale a radacinii se poate confunda usor cu apexul radiologic.

-foramenul apical(2)-reprezinta un orificiu al canalului care se deschide spre parodontiul

profund

-jonctiunea cemento-dentinara(5)-cementul acopera fata externa a radacinii,insa acesta se

uneste si cu dentina in interiorul canalului la cativa milimetrii mai sus de foramen.

-constrictia apicala(1) este situat la 0.5-1.5 mm in interiorul canalului fata de foramenul

apical.Este considerata a fi cel mai mic diametru al canalului radicular si loculunde se termina
apical tratamentul endodontic

Determinarea lungimii de lucru se realizeaza radiologic,clinic sau prin metoda electrica. Ideal
pentru determinarea unei lungimi de lucru precise este indicat imbinarea acestor tehnici,in
special la canalele care intampina o oarecare dificultate in masurare.Aceasta etapa se va
realiza la inceputul tratamentului endodontic,si astfel se va evita instrumentarea tesuturilor
periapicale dincolo de foramen.

Metoda clinica

Metoda se bazeaza pe utilizarea simtului tactil. Se utilizeaza ace kerr de diametru

mic(10,15,20) in functie de volumul canalului radicular. Un practician experimentat va sesiza
la 2-3 mm fata de apex o crestere a rezistentei. Reperul de pe acul de cateterism se fixeaza in
acest moment la nivelul unui reper ocluzal fix apoi acul se scoate de la nivelul canalului iar
lungimea estimativa se va compara cu lungimea radiologica si cu lungimea medie a canalului.
Studiile au gasit un grad de acuratete a acestei metode de la 25%-64%[11.12]. Aceasta
metoda de determinare a lungimii de lucru se considera inexacta.

Metoda radiologica

Este cea mai utilizata metoda de determinare a lungimii de lucru,fiind introdusa in urma cu 40
de ani de catre Ingle. Mai este denumita si „Metoda Ingle”

Pentru o determinare radiologica corecta trebuie respectate anumite criterii:

-realizarea unei radiografii preoperatorii corespunzatoare care sa evidentieze in detaliu

anatomia dentara;
-acces facil pe toata lungimea canalului radicular

-rigla endodontica

-cunoasterea lungimii medii radiculare pentru toti dintii cavitatii bucale

-alegerea unui punct de referinta stabil la nivelul suprafetei dentare

Se realizeazã cu un instrument endodontic de diametru mic, cu stoper , care sã poatã negocia

întreaga lungime de lucru si, în acelasi timp, suficient de gros pentru a nu rãmâne liber în
canal (Fig. 5). Se mãsoarã lungimea de lucru pe radiografia preoperatorie din care se scade 1
mm corespunzãtor erorii de magnificare a filmului, plasând stoperul la dimensiunea
determinatã. Se introduce acul în canal pe aceastã lungime pânã ce stoperul atinge punctul de
referintã coronar. Dacã nu se resimte durere pe aceastã lungime se realizeazã radiografia cu
acul pe canal. Pe radiografia obtinutã se mãsoarã distanta dintre vârful apexului radiologic si
vârful acului si se ajusteazã lungimea de lucru estimatã dacã este necesar.Daca varful acului
este situat la 2 mm de apexul radiologic,masuram lungimea intre varful acului si stopul
ocluzal si aceasta va fi lungimea de lucru reala care va fi trecuta in fisa pacientului. S-a
precizat ca acuratetea acestei metode este cuprinsã între 82 si 89% insa lungimea de lucru
mai trebuie determinatã s icu ajutorul metodei clinice si electronice. [13]

Metoda electronicã

Este cea mai precisã metodã de determinare a lungimii de lucru, cu o acuratete de 95%. [14]
Foloseste pentru determinare niste aparate numite apex-locatoare ( Fig.6). Acestea utilizeazã
organismul uman pentru a completa un circuit electric. Pe de o parte aparatul este conectat la
un instrument endodontic, iar pe de altã parte la mucoasã oralã. Circuitul electric este realizat
în momentul în care instrumentul endodontic avanseazã la nivelul canalului radicular înspre
apical pânã atinge tesuturile periapicale. Ecranul apex-locatorului indicã momentul în care
regiunea apicalã a fost atinsã. Acuratetea determinãrii este influentatã negativ de existenta
unui apex deschis sau prezenta irigantilor la nivelul canalului radicular.

Determinarea unei lungimii de lucru precise se face tinand cont atat de masura data de
localizatorul de apex, cat si cea determinata prin sensbilitatea tactila si radiografic [15]
1.3.3 Izolarea campului operator.Diga.

Tratamentul endodontic este considerat un act chirurgical si trebuie realizat în conditii de

asepsie. La întrunirea conditiilor de asepsie, pe lângã utilizarea unui instrumentar steril si
folosirea de cãtre medic a echipamentului de protectie, contribuie si aplicarea digii. Aplicarea
digii este esentialã pentru efectuarea unui tratament endodontic de bunã calitate ( Fig.3). Cu
putinã experientã din partea medicului ea poate fi aplicatã rapid si eficient, îmbunãtãtind
desfãsurarea tratamentului endodontic atât pentru medic cât si pentru pacient. Dupã aplicarea
digii tratamentul endodontic poate fi efectuat mai rapid si este mai putin dificil de efectuat
odatã ce nu mai apar interferente din mediul oral.

Aplicarea digii are mai multe avantaje, si anume:

.-previne aspirarea accidentalã a instrumentelor endodontice, a unor fragmente dentare sau a

substantelor de irigatie care pot fi iritante pentru tesuturile moi;

-oferã un câmp operator aseptic prin prevenirea contaminãrii dintelui cu salivã;

-protejeazã tesuturile moi ale pacientului în timpul creãrii cavitãtii de acces si a instrumentãrii
canalelor;

- câmpul operator poate fi uscat corespunzãtor si este prevenitã aburirea oglinzii de cãtre
respiratia pacientului

-vizibilitatea este mult mai buna, datorita contrastului dintre folia de diga si dinte

-creste eficienta si prognoticul si reduce timpul de tratament

-degajarea campului operator si expunerea lui facilitand actul operator

-aduce cofort pacientului si medicului[2.7]

Ca si componente acest sistem de izolare cuprinde urmatoarele: folia de cauciuc,, clestele

perforator, clemele, clestele portclema, cadrul pentru sustinerea foliei, lubrifiant, ata
dentara.[18]

În mod normal doar dintele care va fi tratat iese prin orificiul creat în folia de digã si este
expus vizualizãrii directe a practicianului. O folie de digã de grosime medie va asigura o bunã
izolare dintelui fãrã sã necesite o ligaturã cu atã dentarã în jurul acestuia. Existã o mare
varietate de crampoane care mentin folia de digã în pozitie. Utilizarea crampoanelor cu
aripioare usureazã tehnica de aplicare. Cadrul de diga ar fi ideal sã fie constituit dintr-un
material plastic pentru a putea fi efectuate radiografii cu diga aplicatã. De asemenea, cadrul
împreunã cu folia de digã ar trebui sã poatã acoperi nasul pacientului prevenind astfel
contaminarea câmpului operator cu microorganismele de la acest nivel.

Dacã dintele are distructie coronarã masivã se impune reconstruirea minimã a peretilor
restanti astfel încât sã poatã fi aplicatã diga. În timpul reconstruirii în camera pulparã pot fi
aplicate mici bulete de vatã pentru a preveni obstruarea canalelor cu materialul de
reconstructie. La molarii cu distructie coronarã masivã se pot aplica benzi ortodontice la
jonctiunea dintre cement si smalt, care sã proemine cel putin 2 mm supragingival si pe care se
va aplica diga. Camera pulparã este din nou umplutã cu bulete de vata si bandã se va cimenta
la dinte.

Dacã dintele este afectat pânã la nivel subgingival se poate face o gingivectomie usoarã si
astfel diga poate fi aplicatã. În aceste conditii diga se mai poate situa si la nivelul dintilor
vecini. Diga protejeazã dintele de mediul bucal înconjurãtor si asigurã un câmp operator
aseptic.[2.7]
2. CERINTELE NECESARE PENTRU O PREPARARE IDEALA

Succesul endodontic depinde de doua criterii fundamentale: indepartarea in totalitate a

continutului sistemului radicular si obturare completa a acestui sistem. Pentru a indeplinii
aceste criterii,trebuie respectate un set de cerinte pentru o preparare ideala a canalului
radicular.

1. Acces complet..
2. O formă cu conicitate continuă.
3. Menţinerea anatomiei originale.
4. Conservarea structurii dentare.
2.1 ACCESUL COMPLET

Preparatia trebuie sa permita vizibilitate asupra camerei pulpare si un acces confortabil la

nivelul sistemul de canale radiculare. Realizarea unui acces inadecvat asupra sistemului
canalar este una din principalele esecuri in tratamentul endodontic, deoarece calitatea sa de
realizare o conditioneaza pe cea a etapelor urmatoare,respectiv mecanico-antiseptic si
obturarea sistemului canalar[17]
Un acces favorabil la sistemul de canale radiculare asigură libertate pe parcursul curăţării şi
modelării, facilitează îndepărtarea detritusurilor şi oferă o oportunitate de a compacta
tridimensional materialul în sistemul preparat. Manipularea instrumentelor endodontice este
imposibilă când tijele instrumentelor abuzează de cavităţile de acces rigide şi compacte care
constrâng instrumentul în sens coronar. Cavitatea de acces trebuie să fie evazată în mod
adecvat pentru a elimina impedanţa instrumentului de lucru, pentru a permite amplificarea
utilităţii apicale a instrumentului.
2.2 O FORMA CU CONICITATE CONTINUA(16.1)

Este una dintre cele mai importante cerinte ale prepararii cavitatii endodontice, asigurand
utilizarea convenabila a instrumentelor, ajuntand la indepartarea detritusurilor facilizand
finisarea si irigarea pana in treimea apicala a canalului radicular. De asemenea o forma cu
conicitate continua asigura retentia materialelor de obturatie si previne deplasarea apicala a
acestuia.[18]

2.3 MENTINEREA ANATOMIEI ORIGINALE

Desi acest obiectiv pare oarecum simplu, este obiectivul cel mai dificil de realizat si cel mai
neglijat.
Conturul preparatiei cavitatii este dictat de conturul anatomiei fiecarui dinte. Astfel orificiul,
traiectoria canalara si foramenul apical raman in locatia lor originala in timpul si dupa
preparare.Mentinerea anatomiei originale a canalului se asigura inca de la creearea accesului
la prepararaea cavitatii endodontie.Printr-o preparare conica a canalului vom avea un acces
mai bun la anatomia apicala. Curatarea si largirea foramenului este procesul cel mai
importanta al preparatiei. Curatarea si largiea nedelicata a acestei regiunii va duce rapid la
transportarea foramenului ceea ce va duce la esecul endodontic. În timpul curăţării şi
modelării foramenului apical ar trebui folosite ace precurbate mici. Aceste ace sunt rareaori
mai mari de mărimea 20 sau 25. Mărimile mai mari are trebui să fie folosite doar în etapele
finale ale preparaţiei. Apexul este lăsat complet permeabil fără încercarea de a crea stopuri
apicale sau de a crea intenţionat praguri în preparaţie. Acest proces nu doar va menţine
integritatea apexului, dar va şi asigura ca materialul de obturaţie să ajungă la apex[18]

2.4 CONSERVAREA STRUCTRII DENTARE

Această cerinţă este rareori menţionată, dar este vitală pentru succesul oricărei proceduri
endodontice. Omiterea acestei cerinţe predispune dinţii unor varietăţi de erori procedurale
precum perforarea, transportarea şi încurajează oportunitatea fracturării radiculare
Deşi trebuie îndepărtate cantităţi adecvate de structură dentară coronară pentru a oferi acces la
treimile medii şi apicale ale preparaţiei, acestă structură dentară ar trebui îndepărtată în mod
judicios. În general există un volum mai mare de dentină în porţiunile superioare ale radacinii.
Din acest motiv este încurajată îndepărtarea în sens coronar şi periferic a unor cantităţi mai
mari de structură dentară. Menţinerea regiunii de furcaţie dentară este critică. De aceea
accentul ar trebui să fie de asemenea pe îndepărtarea dentară pe seama pereţilor exteriori în
curbe indiscutabil importante. (Fig. 16.4 A, B).
Când se susţine îndepărtarea structurii dentare, fractura radiculară este descoperită de obicei la
câteva luni sau ani după tratamentul endodontic iniţial. Aceste fracturi se poate să fi fost
prezente dinaintea tratamentului, dar sunt de obicei rezultatul eşecului rădăcinii de a face faţă
la presiunea masticatorie de după tratament sau ca rezultat direct al presiunii de condensare
excesive în timpul compactării materialelor de obturare. Aceste fracturi vor apărea în cea mai
slabă parte a rădăcinii şi corespund adesea unor regiuni ale preparaţiei unde s-a întâmplat o
supralărgire.[18]

3. INSTRUMENTE SI MATERIALE NECESARE PREPARARII

CANALELOR RADICULARE

3.1 Instrumentar endodontic. Caracteristici generale ale instrumentelor

endodontice.

Instrumentele endodontice utilizate in prepararea sistemului canalar, trebuie sa prezinte

anumite proprietatii:

1. Flexiunea

Cand asupra unui corp actioneaza forte in sens transversal pe axul sau,aceste corpuri tind sa se
deformeze. Curburile canalelor radiculare, imprima acestor instrumente endodontice o
flexiune elastica reversibila in limita elasticitatii materialului.[19]

2.Flexibiltatea

Proprietatea de flexie se numeste flexibilitate.Flexibilitatea unui ac se poate determina,prin

presiunea aplicata asupra varfului acului, pana cand acesta ajunge sa se indoaie intr-un unghi
drept.Cu cat presiunea aplicata acului este mai mare cu atat flexibilitatea este mai mica.Gradul
de flexibilitate scade odata cu cresterea diametrului instrumentului.[19]

3.Rigiditatea

Proprietatea instrumentelor endodontice de a nu se deforma sub actiunea peretilor

canaliculari.[19]
4.Ductibilitatea

Aceasta proprietate, permite instrumentelor de a rezista la presiunile care le sunt aplicate.

Ductibiltatea se masoara intre doua limite,cea a elasticitatii(reprezentata de deformarea
reversibila si flexibilitatea) si cea plastica ( reprezentata de deformarea ireversibila), fara a
ajunge la rupere. In urma presiunilor periferice,se acumuleaza o obosela a metalului care ii
diminueaza ductibilitatea.[19]

5.Unghiul de ac

Este format prin intersectia dintre doua lamele situate pe partea activa a instrumentului
endodontic. Sectionarea dentinei, depinde de valoarea unghiului de ac. Evacuarea
detritusurilor dentinare se face prin spatiul dintre lamele. Eicienta evacuari va fi cu atat mai
mare cu cat dinstanta dintre lamele va fi mai mare.[19]

3.2 Clasificarea instrumentarului endodontic

Instrumentele pot fi grupate dupa:

-functia instrumentului: cateterism, largirea canalului, obturatie

-noutatea instrumentului-clasice,moderne

-modul de folosire-manuale,mecanice

Instrumentele manuale de preparare a canalelor radiculare sunt urmatoarele:

-clasice: acele K reamers, acele Kerr files, acele Tirre Nerfs, acele Hedstroem

-moderene: Flexo-file, Flexo-reamer, K-flex, Star-flex, Unitek (fabricate prin rasucire); si

MMC, MME, Unifile, Helifile, Canal Master U ( fabricate prin turnare si slefuire)

A. REAMER-ele (burghiele)-aceste instrumente sunt utilizate pentru raclarea suprafetei

radiculare. Prin exercitarea unei miscari circulare, forma lor specifica, ofera o preparare
optima a canalului radicular. Aceste ace sunt folosite in special in cazul canalelor drepte, si
sunt considerate foarte eficiente pentru acest tip de canale. Sunt indicate in cateterism, in
determinarea lungimii de lucru,eliminarea detritusurilor canalare
Sunte foloite prin miscari de rotatie cand rezistenta opusa este mai mica sau moderata sau prin
forta balansata cand rezistenta este mai mare.In canalele curbe,in cazul in care aceste ace nu
sunt precurbate,apar frecvent proeminente sau praguri.[19.20]

B. ACELE K-Files- este instrumentul cel mai des utilizat. K-Files-urile sunt cele mai
potrivite pentru prepararea canalelor drepte.In canalele usor curbate, miscarile utilizate sunt
cele de rotatie continua cand rezistenta este mica si de forte balansate cand rezistenta opusa
este mare.[20]

Sunt indicate in largirea canalelor,cateterism(insa de preferat aceasta etapa se realizeaza cu

reamer), determinarea lungimii de lucru, suprimarea curburilor,dezopturari.[19]

C. FLEXOREAMER-ele se deosebesc de cele anterioare prin unghiul dintre axa lunga si

lama taietoare care este foarte mic, prin urmare acese pot fi folosite doar prin miscari
rotative.Acest tip de instrumente fac parte din categoria celor cu varf bont,neascutit, facandu-
le extrem de potrivite pentru prepararea canalelor curbate fara a exista riscul crearii de
praguri.[20]

D.FLEXOFILE-urile- la acest tip de ace, unghiul dintre axa lunga si lama taietoare este mai
mare decat la reamere, motiv pentru care preparatia este eficienta prin miscari rotative cat si
prin pilire.La acest tip de instumente vafrul este bont, neascutit, fiind si ele utilizate in
prepararea canalelor curbe fara riscul de a forma praguri nedorite.[20]

E. ACELE HEDSTROEM- in cazul acestor tpuri de ace, unghul format intre axa lunga si
lama taietoare este aproape de 90 grade, ceea ce le face sa fie active numai prin miscari de
pilire.Aceste ace pot fi utilizate atat in canalele drepte cat si in cnalele curbate.La aceste
instrumente este total interzisa utilizarea lor prin miscari de rotatie.[20]

F. ACELE TIRE-NERF-are indicatii limitate,este utilizat pentru exereza continutului

canalului, tesutului pulpar ,filamente de vata,conuri de hartie. Nu este un act flexibil, de aceea
riscul de fracturare este ridicat daca acul este fortat pe canal.[19]

Ingle a stabilit pentru instrumentele endodontice fundamentale o nomenclatura care poate fi

folosit in sistem standardizat.Lungimea partii active este intotdeauna egala cu 16 mm.
Sistemul de numerotare pentru identificarea instrumentelor este bazat pe diametrul la punctul
D1(care reprzinta varful partii active) exprimat in sutimi de milimetri.Numeroatarea ISO
foloseste numere de la 08 la 140.Progresia instrumentelor se face prin 5/100 mm pana la nr.60
si prin 10/100 mm mai sus de 60.Conicitatea instrumentului este uniforma si este aceeasi
indiferent de calibrul instrumentulu,de 2%.[19]