I.

Aspecte tehnologice în elaborarea

protezelor fixe mixte metalo-compozite

Performanţele elaborării unor proteze dentare fixe, atât pentru zona frontală cât şi
pentru cea laterală a arcadelor dentare au evoluat odatǎ cu tehnologiile nou apǎrute, lucrǎrile
protetice trebuie să prezinte o rezistenţă mecanică bună, şi proprietăţi fizionomice deosebite,
acesta fiind un obiectiv ce trebuie urmărit şi îndeplinit pe parcursul întregului algoritm
clinico-tehnologic, acestea fiind în concordanţă cu calităţile materialelor folosite, dar şi cu
tehnicile aplicate.
Etapele clinico-tehnologice de realizare a protezelor fixe presupun parcurgerea unei
succesiuni de etape, clinice şi de laborator, precum şi o serie de particularităţi ale diverseolor
operaţiuni, utilizează instrumentar şi tehnici specifice materialelor din care se realizează
acestea, în scopul obţinerii unor piese protetice corect realizate şi bine adaptate la nivelul
structurilor dentare.
Etape de laborator –
- Realizarea modelului de lucru - modele cu bonturi mobilizabile
- Montarea modelelor de lucru în articulator/simulator
- Realizarea machetei componentei metalice – tehnici/metode de confecționare a
machetei
- Transformarea machetei în structură metalică – ambalarea, obținerea tiparului, topirea
și turnarea aliajului în tipar, dezambalarea, prelucrarea mecanică structurii metalice
- Condiţionarea structurii metalice în vederea placării – metode
- Tehnologii de placare a structurii metalice cu materiale compozite

II. Aspecte tehnologice în elaborarea

protezelor fixe mixte metalo-ceramice

Reabilitarea estetică este o componentă care, în ultimele decenii a înregistrat progrese

evidente şi remarcabile, atât în ceea ce priveşte materialele utilizate, cât şi pentru metodele de
investigare/diagnosticare şi tratamentele aplicate. Restaurările ceramice reprezintă idealul,
datorită stabilităţii lor cromatice, nuanţei coloristice optime, translucidităţii şi luciului
permanent; aspectul estetic este durabil în timp, fiind superior calitativ
Etape de laborator –
- Realizarea modelului de lucru - modele cu bonturi mobilizabile
- Montarea modelelor de lucru în articulator/simulator
- Realizarea machetei componentei metalice – tehnici/metode de confecționare a
machetei
- Transformarea machetei în structură metalică – ambalarea, obținerea tiparului, topirea
și turnarea aliajului în tipar, dezambalarea, prelucrarea mecanică structurii metalice
- Condiţionarea structurii metalice în vederea aplicării maelor ceramice – metode
- Algoritmul aplicării/sinterizării maselor ceramice
 III. PROTEZAREA COMPOZITĂ (HIBRIDĂ) – METODĂ DE
TRATAMENT ÎN REABILITATEA ORALĂ COMPLEXĂ

Sistemele speciale de menţinere, sprijin şi stabilizare

(“attachments, precision attachments”)

DEFINIŢIE: sisteme mecanice folosite în scopul fixării, retenţiei şi stabilizării protezelor

dentare. (The Glossary of Prosthodontic Terms)
În cadrul protezării compozite – sistemele speciale sunt mecanisme de precizie formate
dintr-o patrice (pozitivul) şi o matrice (negativul) care asigură, prin imbricare, legătura
temporară dintre proteza amovibilă şi elementele conjuncte fixate pe dinţii restanţi

CLASIFICARE
1. Elemente conjunctoare (RIGIDE)
2. Elemente dizjunctoare (ARTICULATE, REZILIENTE)

1. Elementele conjunctoare (RIGIDE)

1. Culise
2. Capse
3. Bare cu călăreţi
4. Telescoape
5. Magneţi
Pot fi cu agregare:
- Coronară
- Radiculară
- Implantară

Nu permit nicio mişcare între cele două componente

- Teoretic - sunt indicate în cazul edentaţiilor intercalate, când proteza are doar sprijin dento-
parodontal

2. Elemente disjunctoare (sisteme articulate) - REZILIENTE

1. Amortizori de forţă
2. Ruptori de forţă

- Permit mişcări între matrice şi patrice care favorizează înfundarea şi/sau rotirea
protezei, pentru a proteja dintele suport şi a transmite o parte din forţe către suportul
muco-osos
- Indicate în edentaţiile terminale (cl.I şi II Kennedy) - destul de rar

AVANTAJELE sistemelor speciale

• Aspect estetic deosebit deoarece sunt practic invizibile
• Sunt acceptate şi asimilate mut mai uşor de pacienţi
• Realizează o foarte bună menţinere şi stabilizare a protezei mobilizabile

DEZAVANTAJE
• Legătura cu dintele stâlp este deosebit de rigidă la majoritatea sistemelor speciale
(exceptie: elementele dizjunctoare)
 • Tehnologia este dificilă, cronofagă şi necesită precizie maximă
• Presupun preparări complexe şi apreciabile cantitativ ale dinţilor restanţi (cel mai
adesea dinţii trebuie devitalizaţi)
• Nu pot fi aplicate pe dinţi scurţi
• Necesită înlocuirea periodică a matricilor
• Preţul de cost este mai ridicat
• Necesită experienţă şi instruire specială a medicului şi a tehnicianului

Pentru a preveni uzura prematură, sunt realizate din aliaje de mare duritate, cu intervalul de
topire cuprins între 850-1450°C:
• Au platinat (Au 18%, Pt 5%)
• Au-Pt-Pd
• Au-Pt-Ag
• Pt-Ir
• Aliaje inoxidabile Cr-Ni
• Aliaje nenobile Co-Cr
• Aliaje seminobile de mare duritate (Palliag M)

Criterii de alegere a unui sistem special

 Dintele suport să fie mai înalt de 5-6 mm
 Dacă dintele stâlp a pierdut 0-20% din suportul osos – se alege un sistem rigid
 Dacă dintele stâlp a pierdut 20-40% din suportul osos- se alege un sistem rezilient
 Dacă creasta alveolară este foarte resorbită – se alege un sistem rigid
 Dacă pe arcada antagonistă există un sistem rezilient, atunci se alege un sistem rigid,
deoarece protezarea rezilientă bimaxilară scade eficienţa masticatorie
 Dimensiunile spaţiului protetic:
- înălţimea = distanţa dintre papila gingivală la suprafaţa ocluzală antagonistă
- lăţimea = spaţiul minim în sesn V-O necesar fixării sistemului
- adâncimea preparaţiei în coroana dintelui stâlp
- spaţiul minim fixării sistemului în şaua protezei

CAPSELE

Sunt alcătuite din:

• O matrice tubulară (fixată pe faţa mucozală a şeilor) = NEGATIVUL
• O patrice (de obicei sferică) fixată la un dispozitiv radicular = POZITIVUL
Acţiunea lor se bazează pe retenţia oferită de porţiunea subecuatorială a patricei

Sunt indicaţia de elecţie pentru protezările overlay (SUPRAPROTEZARE) dar pot fi

utilizate la orice proteză compozită dacă dintele stâlp are înălţime redusă

• Supraprotezarea poate fi realizată pe:

- rădăcini restante ale dinţilor naturali
- implante
Supraprotezarea pe dinţi restanţi
• implică cimentarea in cabinet a unor pivoturi radiculare cu cap sferic sau plat
Avantajele supraprotezării pe rădăcini restante:
• Pacientul are senzaţia prezenţei dinţilor pe arcadă, deci un confort psihic sporit
• Retenţia protezei este mult mai bună decât al unei proteze acrilice convenţionale
• Reduce rezorbţia osului alveolar
• Reduce transmiterea presiunilor ocluzale asupra osului în zona respectivă
Dezavantaje
• Necesită o igienă orală foarte strictă pt a nu apare carii de colet la rădăcinile restante
• Necesită examinarea periodică
• Este mai scumpă decât proteza acrilică convenţională

Supraprotezarea pe implante
Implantele pot fi:
- subperiostale
- endoosoase
- Se introduc în grosimea osului alveolar
- Pot avea formă de:
- şurub
- cilindru
- lamă
- Pot fi din metal, metal ceramizat sau ceramică.

Capse Bredent

CAPSELE CEKA (1964)

Sunt formate din:
- O matrice inelară
- O patrice cilindro-conică despicată în cruce
Tipuri:
- Ceka clasic
- Ceka M2 – indicat în cazul spaţiului redus
- Ceka M3 – cand spaţiul este suficient, mai ales în edentaţiile cl.I
Kennedy
 CULISELE (SLIDE ATTACHMENTS)

Sunt alcătuite din 2 elemente:

- patricea (pozitivul)
- matrice (negativul)

Acţiunea lor se bazează pe fricţiunea ce apare între suprafeţele de contact dintre matrice şi
patrice. Pot avea diferite forme pe secţiune: H, T, trapez, ovală, tubulară, trapezoidală.

Culisele pot fi:

- Intracoronare (matricea este în interiorul coroanei)
- Extracoronare (patricea este plasată în exteriorul coroanei)
 Culisele asigură menţinerea, sprijinul şi stabilizarea protezei şi un foarte bun efect
estetic, sistemul fiind aproape invizibil.
 Utilizarea culiselor este condiţionată de înălţimea dinţilor restanţi.
 Alegerea tipului de culisă – medicul
 Alegerea dimensiunii şi inserarea – tehnicianul dentar

Culise Vario-Kugel-Snap
Au un element suplimentar de retenţie gen CAPSĂ

Algoritmul protezării compozite cu sisteme speciale, gen culisă:

ETAPA I. - Realizarea componentei fixe
1. Amprente
2. Realizarea modelului cu bonturi mobilizabile
3. Montarea în simulator
4. Realizarea machetei componentei metalice a punţii
• O etapă deosebit de importantă este aplicarea elementelor speciale de menţinere,
sprijin şi stabilizare.
5. Transformarea machetei în componentă metalică
6. Prelucrarea scheletului metalic şi verificarea în cavitatea orală
7. Realizarea componentei fizionomice a punţii
Elemente componente ale protezei scheletate
 Conectori principali
 Mijloace de menținere, sprijin și stabilizare
 Conectori secundari
 Șeile și dinții artificiali

ETAPA II. - Realizarea componentei mobilizabile

1. Realizarea portamprentei individuale
2. inregistrarea amprentei funcţionale
3. Realizarea modelului funcţional
4. Pregătirea modelului funcţional pentru duplicare
5. Duplicarea modelului funcţional
6. Realizarea modelului duplicat din masă de ambalat specifică
7. Impregnarea modelului duplicat
8. Realizarea machetei scheletului metalic al protezei scheletate
9. Transformarea machetei în schelet metalic
10. Realizarea machetei componentei acrilice a şeilor
11. Transformarea machetei în componenta acrilică
12. Dezambalarea şi prelucrarea mecanică

BARELE
(BAR PROSTHESIS, STEG PROTHESE )

Se compun din:
• o parte fixă - BARA – care solidarizează dinţii restanţi/resturi radiculare/implanturi
• o parte detaşabilă - CĂLĂREŢ (rider, clip, stegreiter) sub formă de jgheab, fixat pe
faţa mucozală a protezei;

Sistemul de bare şi călăreţi Dolder (1966)

Bara poate avea pe secţiune formă de:
• U – numai pentru regiunea laterală
• ovoidă (în picătură) - numai în regiunea frontală
Bara se fixează între două dispozitive corono-radiculare de obicei pe canini,
dar poate fi lipită şi intre două coroane
Atât bara cât şi călăreţul pot fi:
- machete prefabricate din plastic
- metalice prefabricate – care se lipesc sau se ataşează prin supraturnare la scheletul
metalic
Călăreţul are aceeaşi lungime cu bara, are grosimea de 0,30 mm şi este prevăzut cu retenţii
pentru a fi retenţionat in acrilatul şeilor protezei. La sistemul Dolder călăreţul nu este din
matrial plastic, de aceea la pierderea fricţiunii trebuie reactivat
• dacă proteza are sprijin mixt bara să aibă formă ovoidă sau rotundă.
• Dacă proteza are sprijin dento-parodontal bara are formă de "U" pe secţiune

Sistemul de bare şi călăreţi Ackerman

Bara
- poate avea pe secţiune formă rotundă sau ovoidă
- Poate fi din plastic sau metal
Călăreţii
- Sunt doar prefabricaţi din metal, cu retenţii pentru răşina şeilor
- Poate fi utilizat şi în asociere cu alt tip de bare (Dolder, Hader, etc)

Sistemul de bare şi călăreţi Gilmore

- Bara – poate fi dreptunghiulară sau rotundă pe secţiune
- este turnată din Au-Pt
- Călareţii – sunt turnaţi din Au-Pt şi pot avea retenţii pentru acrilatul şeii protezei
Avantaje:
- Permit dispunerea barei în mai multe planuri
- Dispare posibilitatea de basculare a protezei

Dezavantaje:
- fricţiunea directă metal-metal întrebară şi călăreţ duce la pierderea retenţiei protezei

Vario-Soft-Bar/ BREDENT
Oferă 3 tipuri de profile de bară:
- Profil drept – oferă doar fricţiune
- Profil în picătură - fricţiune + retenţie
- Profil în picătură cu posibilitate de acţiune ca ruptor de forţe datorită călăreţului care
angajează doar porţiunea superioară a barei

Călăreţii oferă 3 variante de retenţie:

- galben- retenţie normală/medie
- verde – retenţie scăzută
- roşu – retenţie crescută

Barele şi călăreţii sunt livraţi sub formă de machete din plastic calcinabil
Călăreţii pot fi schimbaţi în momentul pierderii retenţiei
 SISTEME DE TELESCOPARE

Telescoparea poate fi de două feluri:

1. Coronară – totală
- parţială – inelară
- coroană parţială Steiger
2. Radiculară

TELESCOPAREA CORONARĂ
Sistemul de telescopare coronară totală este format din:
- Capa primară (coroana internă) - de formă cilindrică sau tronconică (0-6°), cu sau fără
prag cervical, cimentată pe bontul dentar
- Coroana secundară (externă) care face parte din scheletul metalic al protezei şi care
reproduce morfologia dintelui pe care se aplică
Telescoparea asigură menţinerea protezelor prin fricţiunea apărută între capa primară şi cea
secundară
Forţa de fricţiune este direct proporţională cu suprafaţa de fricţiune şi cu paralelismul
pereţilor externi ai capei primare

Tipuri de coroane telescopate:

- Cilindrice
- Conice
- Reziliente
- Speciale

Coroane telescopate cilindrice

Se caracterizează prin:
- paralelizarea perfectă a pereţilor exteriori ai capelor primare
(între ei şi cu pereţii celorlalte cape primare)
- Retenţionarea protezei mobilizabile prin fricţiunea dintre capa
primară şi coroana secundară
Dezavantaje:
- Este aproape imposibilă realizarea unui paralelism absolut al capelor primare
- Inserţia şi dezinserţia protezei scheletate este foarte dificilă din cauza forţei de frecare
- Uzura este mai mare decât la alte coroane telescop

Coroane telescopate conice

Caracteristici:
• Forma capei primare este de trunchi de con, cu baza mare cervical şi baza mică
ocluzal
• Unghiul conului trebuie să fie cuprins între 3-6° pentru o retenţie optimă
Avantaje:
- inserţie-dezinserţie facilă pentru pacient
- Uzură mai redusă

TELESCOPAREA CORONARĂ PARŢIALĂ (tip coroană Steiger)

Este realizată dintr-un element conjunct, coroană semifizionomică sau metalică, la
care jumătatea orală este realizată asemănător preparării substructurii organice pentru o
coroană parţială, şi o parte adjunctă fixată în proteza scheletată, care completează
morfologia dintelui prin suprapunere

Condiţii de realizare a coroanelor telescop

• Minim 1,5 mm între suprafaţa ocluzală a bontului şi planul de ocluzie
• Capa primară sa aibă minim 0,5 mm
• Capa secundară minim 1 mm (dacă se plachează cu ceramică trebuie să existe 2,5 mm
ocluzal şi minim 1,5 mm lateral)
• Convergenţa ocluzală a bontului 4-5,5°
• Înălţimea suprafeţei de culisare – minim 4mm, maxim 7 mm

SISTEMELE MAGNETICE

• Sunt utilizate de aproximativ 60 de ani pentru retenţia protezelor dentare şi a

epitezelor
Un sistem magnetic este alcătuit din două componente:
- o capă sau un dispozitiv radicular (keeper), din aliaje care se pot magnetiza (Fe-Pt, Co-Pt,
Co-Cr, Ni-Cr, etc) - care se cimentează pe dintele stâlp; pot fi realizate în laborator sau
prefabricate
- magnetul propriu-zis - care se fixează în proteza mobilizabilă, corespunzător capei, forţa
lui având capacitatea de a menţine şi stabiliza proteza pe câmpul protetic.

O unitate magnetică este formată dintr-un magnet acoperit cu o capsulă de oţel

inoxidabil care-l protejează de mediul bucal şi limitează câmpul magnetic exterior.

Principiul de funcţionare se bazează pe forţa de atracţie a magnetului asupra aliajului

magnetizabil al capei/dispozitivului radicular (keeper)
Materiale
Magneţii sunt alcătuiţi din aliaje care au proprietateta de a atrage anumite metale sau aliajele
lor (Fe, Ni, Co)
- Al-Ni-Co
- Sm-Co
- Nd-Fe-B
- aliaj Pt-Fe (platină-fier)
AVANTAJE
- Dimensiuni mici şi forţă de retenţie crescută
- Pot fi aplicaţi indiferent de axul de inserţie al protezei,
- Inserţia şi dezinserţia protezei foarte uşoară
- Tehnologia de laborator uşoară, nu necesită dotare specială
DEZAVANTAJE
- Cei mai mulţi magneţi încep sa-şi piardă forţa magnetică în jurul temperaturii de 150°C

INDICAŢII
- Indicaţia de elecţie: supraprotezarea pe resturi radiculare
- la pacienţii foarte vârstnici, sau la cei cu afecţiuni cronice
- Supraprotezare pe implante
- Epiteze, proteze OMF

CONTRAINDICAŢII
- În cazul crestelor alveolare foarte atrofiate, deoarece magneţii nu asigură stabilitatea
orizontală a protezei ci doar menţinerea

SISTEMELE ARTICULATE

• se utilizează doar în edentaţiile terminale, pentru a diminua forţele aplicate pe dinţii stâlpi
• permit înlocuirea a maxim 3 dinţi absenţi
• se mai numesc sisteme reziliente, deoarece permit mişcări verticale şi orizontale ale
şeilor protezei în timpul masticaţiei
Avantaje
- Dimensiuni reduse, confort sporit pentru pacient
- Direcţionarea forţelor spre creastă
- Reducerea presiunii pe primul dinte dinspre edentaţie
Dezavantaje
- Resorbţie accentuată a crestei şi traumatizarea ţesuturilor moi din cauza şeilor
reziliente
- Distribuirea forţelor se face neuniform
- Tehnologia de realizare este cronofagă, laborioasă
Sunt două categorii:
► ruptori de forţe = balamale (transferă forţa ocluzală spre creasta alveolară)
► amortizori de forţe (readuc şeile la poziţia iniţială după încetarea solicitării, datorită
unor resorturi elastice)

Ruptorii de forţă – Balamalele

• Permit mişcarea şeilor numai prin mişcarea de basculare prin înfundare

• Nu permit deplasarea inversă (bascularea prin desprindere)
 • Sunt formaţi dintr-o patrice care se fixează pe dintele stâlp şi o matrice care se aplică
pe faţa mucozală a şeii
• Libertatea de mişcare obligatorie în aceste cazuri se obţine printr-un joc între matrice
şi patrice
• În scopul evitării efectelor disortodontice asupra dinţilor suport este indicată, în cazul
tuturor ruptorilor şi amortizorilor de forţă, solidarizarea a cel puţin doi dinţi stâlpi,
pentru a mări rezistenţa la solicitările oblice şi orizontale ale protezei.
• Se recomandă o rebazare periodică a şeii pentru a menţine bascularea în limite
normale.

Amortizorii de forță
Amortizorii de forţe sunt de fapt tot ruptori de forţe care însă, datorită unor resorturi elastice,
readuc şeile în poziţia iniţială, după încetarea efortului masticator.
Resorturile elastice au o rezistenţă mult inferioară forţelor de masticaţie. Pentru a
acţiona ca un adevărat amortizor, resortul ar trebui să aibă o rezistenţă de câteva kilograme.
Sub 2 kilograme resorturile au numai rolul de a reduce şeile la poziţia de plecare, după
încetarea presiunii de masticaţie.
Deşi destul de slabe, resorturile contribuie la decompresiunea ţesuturilor mucozale ale
crestei alveolare. Dacă resortul este mai puternic, la nivelul crestelor ajung mai puţine
presiuni. Un resort mai puţin puternic se recomandă când dinţii stâlpi au o valoare parodontală
redusă, la nivelul crestelor ajungând mai multe presiuni.
 Amortizorul DALBO
Patricea se aplică extracoronar pe protezele unidentare.
Matricea este închisă ocluzal, în interior conţine un arc de oţel, prezintă retenţii pentru acrilat
şi este confecţionată din aur platinat.
Este unul dintre cei mai folosiţi amortizori pentru rezistenţa la uzură. Mişcările permise sunt:
translaţia verticală amortizată limitată (1mm) şi bascularea prin înfundare nelimitată,
amortizată secundar, când forţa de masticaţie determină simultan şi o translaţie verticală.
 Amortizorul Dalbo M este prevăzut cu şuruburi laterale care ghidează aplicarea
matricei şi limitează mişcările şeilor până la completa blocare.
 Amortizorul ASC 52 este realizat în mai multe variante pentru edentaţii termino-
terminale şi uniterminale.
Matricea se fixează extracoronar la protezele unidentare.
Patricea poate fi sferică sau discoidală, se prelungeşte cu o tijă pe care se află un arc
prins între două piuliţe.
Rezistenţa arcului poate fi reglată de una dintre aceste piuliţe. Componentele patricei
sunt acoperite de o cămaşă prevăzută cu retenţii pentru acrilat.
Şeile sunt unite prin conectorul principal şi pot realiza şase mişcări.

IV. ASPECTE TEHNOLOGICE ÎN ELABORAREA

GUTIERELOR OCLUZALE

Definiție. Gutiera este un interceptor ocluzal, realizat în general din răşini acrilice, ce
acoperă arcada dentarã maxilară sau madibulară, având o gamă foarte largă de utilizări.
Clasificare.
În funcţie de scop, gutierele pot fi clasificate în:
Gutiere utilizate în ortodonţie;
Gutiere ocluzale utilizate în gnatologie pentru tratarea disfuncţiilor sistemului stomatognat
(ex. bruxism)
3. Gutiere anti-sforăit
4. Gutiere ocluzale utilizate în dentistica preventivã pentru fluorizarea locală profesională;
5. Gutiere ocluzale utilizate în cosmetica dentară pentru albirea dinţilor.
6. Gutiere pentru protecţie împotriva traumatismelor (în sport);
7. Dispozitive utilizate în implantologie (plăcuţe ghid)

Gutiere utilizate în ORTODONŢIE

În asociere cu un aparat ortodontic mobilizabil:
Gutiera ca mijloc de ancoraj
Gutiera ocluzală;
Gutiera cu plan înclinat;
Gutierele laterale cu plan înclinat;

Ca mijloc terapeutic individual

Invisalign
Menţinătoare de spaţiu
Aparate de contenţie (Retainerul gutieră)

Gutiera ca mijloc de ancoraj al aparatului ortodontic mobilizabil

Indicaţii:
 Când nu se pot utiliza croşetele din sârmă
 Când se urmăreşte înălţarea ocluziei
 Când este necesară dezangrenarea arcadelor dentare
 Pentru decondiţionarea unor ticuri şi a bruxismului nocturn la copii
Alcătuire
• Face corp comun cu placa acrilică
• Acoperă feţele orale, ocluzale şi vestibulare ale dinţilor laterali până la 2-3mm de
festonul gingival
• Vine în contact direct, intim cu suprafeţele dentare
• Suprafaţa ocluzală poate fi
- plană (în dezangrenarea arcadelor, relaxare musculară)
- cuspidată, cu microplanuri înclinate (pentru conducere mandibulară)
• Grosimea ocluzală nu trebuie să depăşească 2-4 mm (spaţiul de inocluzie fiziologică)

Tehnică
• Se trasează pe model, pe FV ale dinţilor, limita până la care va ajunge gutiera şi limita
distală a plăcii palatine
• Se izolează modelul
• Se plastifiază folia de ceară roz şi se aplică pe dinţi, acoperind FV, FO şi F ocluzale,
făcând corp comun cu macheta plăcii palatine
• Se răscroieşte la nivelul coletului pe FV şi se bizotează marginea V la 45°
• Se ambalează macheta
• Se polimerizează acrilatul

Gutiera ocluzală
Alcătuire
• Este o prelungire a plăcii palatine, peste feţele ocluzale ale dinţilor laterali
• Acoperă feţele orale şi ocluzale ale dinţilor laterali
• Feţele vestibulare nu sunt acoperite
• Vine în contact direct, intim cu suprafeţele dentare
• Suprafaţa ocluzală poate fi
- plană (în dezangrenarea arcadelor, relaxare musculară)
- cuspidată, cu microplanuri înclinate (pentru conducere mandibulară)
• Grosimea ocluzală nu trebuie să depăşească 2-4mm (spaţiul de
inocluzie fiziologică)
Indicaţii:
• Când se urmăreşte înălţarea ocluziei
• Când este necesară dezangrenarea arcadelor dentare
• Pentru decondiţionarea unor ticuri şi a bruxismului nocturn la copii
• Este indicată în aceleaşi situaţii ca şi gutiera ca mijloc de ancorare, cu deosebirea că
nu are rol de retenţie ci de înălţare temporară a ocluziei

Menţinătoare de spaţiu
Sunt dispozitive ortodontice sau protetice pasive, destinate prevenirii deplasării orizontale
a dinţilor limitanţi ai unei breşe edentate
Alcătuire:
- Placă palatină sau linguală
- Elemente de ancoraj (croşete din sârmă sau acrilice)
- Val de acrilat în spaţiul edentat cu/fără dinţi acrilici
Descriere:
- Valul de acrilat este o prelungire a plăcii acrilice în spaţiul edentat
- Valul nu ajunge în şanţul V, ci se opreşte pe creasta alveolară
- Pentru a împiedica extruzia dinţilor antagonişti, valul se realizează până la nivelul
planului de ocluzie sau poate prezenta dinţi acrilici

Menţinătoarele de spaţiu la copii

Pierderea precoce a dinţilor temporari este urmată de reducerea spaţiului edentat prin
migrări orizontale sau verticale.
Un rol important în alegerea menţinătorului de spaţiu îl are tipul dintelui extras, precum şi
durata de timp până la erupţia dintelui definitiv.
Indicaţii:
- când spaţiul edentat este micşorat
- când se pierde prematur molarul 2 temporar şi există tendinţa de extruzie a antagoniştilor
- perioada optimă pentru aplicarea unui menţinator de spaţiu este imediat după pierderea
prematură a dintelui temporar.
Menţinătoarele de spaţiu la adulţi
Proteza Kemenny (proteză de retenţie sau proteză unilaterală cu miniconector)
Este indicată pentru înlocuirea temporară a 1-2 dinţi, frontali sau laterali
Poate fi realizată din acrilate, răşini acetalice sau mase termoplastice elastice (Flexite,
Valplast)

Aparate de contenţie
Sunt dispozitive ortodontice pasive, destinate menţinerii rezultatelor terapeutice după
încheierea tratamentului ortodontic activ
Exemple: - placa Hawley
- retainerul gutieră- utilizat în contenţia limitată (3-6 luni)
- Realizat din silicon transparent sub formă de folie (prin temoformare)

2. Gutiere ocluzale utilizate în GNATOLOGIE

• Clasificarea gutierelor ocluzale utilizate în gnatologie se
realizează în funcţie de ţesuturile cãrora se adreseazã:
muscular, articular, dentar
• Indiferent de tipul de gutieră ocluzalã folosit, scopul este
acelaşi, de a restabili un echilibru între componentele
sistemului stomatognat.

Bruxismul
- este un obicei vicios care presupune frecarea sau încleştarea dinţilor.
- fenomen extrem de des întâlnit (50 - 96 % dintre adulţi, 15% dintre copii).
Bruxismul se poate manifesta atât in starea de veghe (diurn), cât şi in timpul somnului
(nocturn).
Simptome:
• Uzura dinţilor/protezelor
• Fracturi ale dinţilor
• Muşchi faciali dureroşi şi oboseală, mai ales dimineaţa la trezire
• Zgomote şi dureri în ATM la deschiderea gurii
• Dureri de cap
• Mobilitatea dinţilor
Tratament
• Şina obligatorie (gutiera)
• reducerea stresului emotional
• echilibrări ocluzale
• tratamentul complicaţiilor:
- abfracţie / - uzuri dentare

Gutiere pentru bruxism

Mecanismul de acţiune:
• acestea nu trateazã bruxismul, dar vizezã suprimarea efectelor sale secundare.
• permit repartizarea armonioasã a forţelor ocluzale.
• purtarea lor este nocturnã
• reprezintã un mijloc terapeutic folosit în tratamentul sindromului disfuncţional, fiind
o metodã bunã de eliminare a interferenţelor ocluzale şi a contactelor premature,
reducând activitatea neuro-muscularã şi obţinând relaţiile ocluzale stabile cu contacte
dento-dentare uniform repartizate.

3. Dispozitive împotriva SFORĂITULUI (pentru tratamentul apneii

de somn)

Apneea = fenomenul de oprire a fluxului aerian naso-bucal cu durata

mai mare de 10 secunde
Sindromul de apnee în somn = episoade repetate de obstrucţie
completă sau incompletă a căilor aeriene superioare
Apneea de somn poate fi de trei tipuri:
- obstructivă (obstrucţia mecanică a căilor oro-faringiene)
- centrală (disfuncţie neuronală )
- mixtă (combinaţia celor două)

Simptome şi semne frecvente

• Sforăit puternic, cronic
• Somnolenţa diurnă excesivă
• Cefalee matinală
• Gât uscat sau gură uscată dimineaţa
• Hipertensiune arterială
• Reflux gastroesofagian
• Modificări ale personalităţii sau probleme cognitive legate de oboseala cronică
Tratamentul
o Reducerea excesului ponderal
o Evitarea alcoolului şi a consumului de sedative
o Tratamentul medicamentos
o Tratamentul protetic
• dispozitive pentru repoziţionare sau avansare mandibulară
• dispozitive pentru repoziţionarea sau retenţia limbii
• ridicătoare de palat moale
• dispozitive ce „antrenează” limba
o Tratament chirurgical
- chirurgia nazală,
- chirurgia de propulsie maxilo-mandibulară
Dispozitivele orale sunt purtate în timpul somnului şi prin acţiunea lor „lărgesc” căile
aeriene prin deplasarea anterioară a limbii sau a mandibulei şi le menţin deschise pe tot
parcursul somnului

4. Gutiere pentru albiri/fluorizări profesionale

• Albirea dinţilor este un procedeu indicat pentru a reduce pigmentările dentare sau
pentru a deschide nuanţa dinţilor pacientului oferindu-i un zâmbet mai alb, mai
strãlucitor.
• Se poate realiza prin mai multe tehnici, de la metodele de albire chimică la cele care
folosesc laserul.
• Procedura poate fi realizatã fie în cabinetul stomatologic de către medic (peroxid de
hidrogen), fie de cãtre pacient, la domiciliu (peroxid de carbamidă)
• Se realizeazã o gutieră individualã pentru fiecare pacient care va servi drept suport
pentru materialul de albire.
• Gutiera are contact doar cu suprafaţa coronară a dinţilor. O cantitate redusã de
gel de albire este despusã în gutierã, care va fi purtatã pe perioade relativ scurte de
timp zilnic (2-3 ore, pe parcursul zilei sau al nopţii)
• Albirea dinţilor nu este o procedurã cu efect permanent. Rezultatele pot fi menţinute
circa 1-2 ani sau mai mult, în funcţie de obiceiurile alimentare şi de igienã ale
pacientului.

Gutierele utilizate în dentistica preventivã sunt folosite pentru aplicări locale de

substanţe fluorurate, în scopul prevenirii apariţiei cariei dentare.

5. Gutiere pentru protecţia arcadelor dentare la sportivi

Gutiera de protecţie ajutã la prevenirea traumatismelor dinţilor,
buzelor, obrajilor şi oaselor maxilare în cadrul activităţilor sportive (în
special rugby, karate, judo, fortbal, hokey, kickbox, etc).
• Pentru copii şi tineri se recomandă purtarea gutierei în asociere cu
o cască de protecţie pentru cap şi gât.

Tipuri de gutiere de protecţie

Gutiere pre-confecţionate, standard
• sunt cele mai ieftine şi pot fi achiziţionate de la magazinele cu articole sportive.
• nu se adaptează perfect pe arcada dentară a purtătorului
Gutiere preformate„Boil and Bite”
• sunt relativ ieftine şi pot fi achiziţionate de la magazinele cu articole sportive
• se adaptează fiecărui individ prin introducere în apă la 100°C (pentru plastifiere) şi
apoi conformate în cavitatea bucală a pacientului, prin presiune ocluzală, cât timp
materialul este cald.
• Pot fi readaptate prin încălzire dacã prima oarã nu au fost realizate corect.
• Deşi sunt ceva mai bine adaptate pe arcada dentară, au aceleaşi inconveniente ca cele
standard
Gutiere de protecţie confecţionate în laboratorul de tehnica
dentarã.
• sunt cele mai recomandate.
• au o excelentã adaptare şi menţinere pe câmpul protetic datorită
faptului că sunt realizate pe un model turnat pe baza unei amprente.
În general sunt realizate din plăci (folii) de acrilat, care sunt prelucrabile
prin termoformare şi sunt disponibile într-o mare varietate de culori
METODE DE REALIZARE A GUTIERELOR
În laboratorul de tehnica dentarã gutierele se pot realiza prin trei metode:

1. Metoda indirectã: se construieşte o machetă a gutierei din ceară, apoi, conform

fazelor obişnuite de laborator, se polimerizează rãşina acrilicã într-un tipar.
2. Metoda directã:
a) gutiera este construitã direct pe model, prin adãugarea succesivã de monomer şi
polimer, iar polimerizarea se realizeazã într-un vas sub presiune.
b) gutiera este construitã direct pe model prin termoformare
3. Medoda semi-indirectã: în laborator se aplică pe model o folie de policlorurã de vinil
de 1,5 mm grosime care, prin termoformare, realizeazã un schelet al gutierei. În timpul
următor, răşina autopolimerizabilã, susţinută de acest schelet, este plasată direct în
cavitatea bucalã sau pe articulator, medicul adaptând-o ocluzal prin diferite mişcări ale
mandibulei. Acest tip de realizare permite răspunderea la diferite situaţii de urgenţã, dar
calitatea răşinii nu este satisfăcătoare (porozităţi, eliberare secundară de monomer
rezidual).

Etapele realizãrii gutierei pentru albirea dinţilor prin tehnica termoformăriicu

aparatul Ministar
• Amprentele sunt igienizate şi analizate
• Se toarnă modelele din gips dur
• Pregătirea modelelor- se aplică ceară albă de corecţie pe faţa vestibularã a dinţilor în
scopul realizării unor spaţii între model şi gutieră, cu rol de rezervor pentru substanţa
de albit.
• Tot în scopul creării unui spaţiu între modelul de lucru şi viitoarea gutierã se aplică pe
toate feţele vestibulare un strat de lac distanţator.
• apoi se aplică Multi-sep (izolatorul) pe toate suprafeţele dinţilor pentru a favoriza
detaşarea uşoarã a gutierei de pe model dupã termoformare.
Crearea spaţiului pentru gelul de albit se poate face şi cu răşini fotopolimerizabile

După ce modelul a fost pregătit, se poziţionează în recipientul cu granule metalice al

aparatului de termoformare (Ministar).
• În prealabil se pregăteşte şi folia termoplastică, care se decupează după conturul
rotund trasat pe suprafaţa ei, pentru a se adapta perfect în rama de plastifiere
• Discul este poziţionat în rama pentru plastifiere, se porneşte sursa de curent, iar apoi
se seteazã timpul de funcţionare (60 sec).
• Când rezistenţa de încãlzire a aparatului ajunge la temperatura optimã, aceasta va fi
aplicatã peste rama de plastifiere în care se aflã fixat discul şi se menţine timp de 10
secunde. În acest moment are loc procesul de plastifiere a discului.
• Folia plastifiată formează o concavitate, aspect care indică momentul optim de
aplicare al foliei peste modelul de lucru.
• suportul în care este folia plastifiată va fi aplicat peste compartimentul cu granule în
care este modelul de lucru.
• Cele douã pãrţi se închid etanş, se porneşte pompa de vacuum şi se menţine 10
secunde pentru a realiza mularea discului pe model.
• Se îndepărtează granulele metalice care au fost inclavate în folie în timpul acţiunii
vidului.
• Modelul este îndepărtat din gutieră prin tracţiune, apoi se îndepărtează excesul de folie
prin decupare cu foarfeca. Gutierele utilizate pentru albit se realizează din folii cu
grosime şi duritate mai mică, de aceea pot fi secţionate cu un foarfece simplu.
Realizarea unui interceptor ocluzal utilizat pentru tratamentul bruxismului cu
aparatul Easy- Vac
• Diferenţa majorã între gutiera utilizatã pentru albiri dentare şi cea utilizatã pentru
tratarea bruxismului este absenţa rezervoarelor de depozitare a substanţelor pentru
albit dar şi grosimea mult mai mare a interceptorului ocluzal pentru tratarea
bruxismului.
• Etapa de pregătire a modelului dispare pentru că rezervoarele nu mai sunt necesare. Se
aplică doar un strat subţire de substanţă izolatoare, pentru a permite o detaşare uşoarã
a gutierei de pe model dupã termoformare.
• Gutiera pentru bruxism se realizează din folii cu grosimea net mai mare decât a celor
pentru albiri dentare (2-3 mm), pentru a conferi o duritate şi o rezistenţă mult mai mari
gutierei, ajutând în acelaşi timp la eliberarea contactelor ocluzale
• Modelul se aşează pe suportul cu orificii al aparatului, iar folia este poziţionată în
rama destinată ei, după care se porneşte aparatul şi se aşteaptã ca sursã de caldurã să
ajungã la temperatura optimã pentru plastifierea foliei
• Pe măsură ce folia se încălzeşte, formează o convexitate ce are tendinţa să coboare
spre model. Acesta este momentul optim când rama în care este poziţionată folia este
coborâtă rapid peste model, iar vacuumul o adaptează perfect peste acesta printr-o
aspirare perfectă dinspre platoul cu orificii
Se îndepărtează modelul împreună cu folia din aparat, apoi gutiera este desprinsă de pe
model prin secţionare cu un disc diamantat, deoarece folia utilizată este dură şi nu poate fi
secţionată cu foarfecele.