INSTITUŢIA PUBLICĂ UNIVERSITATEA DE STAT DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE ”NICOLAE

TESTEMIŢANU” DIN REPUBLICA MOLDOVA

CATEDRA STOMATOLOGIE ORTOPEDICĂ „Ilarion Postolachi”

TEMA: Metode moderne de tratament

protetic atipic. Proteze mobilizabile
atipice

Elaborat de: Perjovschi Natalia

Grupa S1809 A
Evaluat de: Asist. Univ. Fachira Andrei
 Cuprins
1. Indicaţii către tratamentul protetic cu proteze dentare parţiale mobilizabile
atipice.
2. Varietăţi de proteze dentare parţiale mobilizabile atipice.
3. Particularităţile constructive ale protezei parţiale mobilizabile acrilice după
Kemeny şi Itighin.
4. Particularităţile constructive ale protezei parţiale mobilizabile acrilice după
Kulajenco, sistemul Rumpel-Dolder, sistemul telescopat.
5. Amprentarea la confecţionarea protezelor parţiale mobilizabile acrilice
atipice.
6. Etapele clinico-tehnice la confecţionarea protezelor parţiale mobilizabile
acrilice atipice.
7. Indicaţii către tratamentul protetic cu proteze parţiale mobilizabile scheletate
atipice.
8. Tipuri de proteze dentare parţiale mobilizabile scheletate excepţionale după
modul de fixare.
9. Proteze parţiale mobilizabile scheletate telescopate, cu culise, capse, bare cu
călăreţi.
10. Etapele clinico-tehnice la confecţionarea protezelor parțiale mobilizabile
scheletate atipice.
11. Poteze totale atipice. Caracteristica.
Noțiuni

 Proteza dentară clasică este un dispozitiv medical unic,

personalizat, fix, realizat în scopul restaurării integrității arcadelor
dentare. Proteza dentară refăcând anatomia dento-facială a pacientului.

 Protezele dentare atipice reprezintă tot aceleași proteze clasice, dar

combinându-se cu mai multe sisteme speciale. Care diferă după modul
de fixare,construcție față de cele clasice.

 Protezele dentare atipice – reprezintă acele construcții protetice

utilizate în situații clinice atipice, excepționale, mai rar întîlnite în
practica dentară.
 1. Indicaţii către tratamentul protetic cu proteze dentare parţiale
mobilizabile atipice.

•edentatii partiale/partial intinse.

•migrari dentare.
•anomalii dento-parodontale.
•anomalii de dezvoltare cranio-faciala.
•anomalii dentomaxilare.
•Edentatie partiale cu brese intercalate ,intinse,multiple
•Restabilirea integritatii arcadelor dentare
•Pentru innlocuirea mai mult sau egal cu 4 dinti intr-o bresa.
2. Varietăţi de proteze dentare parţiale mobilizabile atipice

• Proteză mobilizabilă cu sistem telescopat

• Punți dentare cu croșete mixte
• Incrustații(onlay, inlay, overlay);
• Punți dentare cu șurub după Jude
• Punți dentare cu șurub după Rîndașu
5. Amprentarea la confecţionarea protezelor parțiale
mobilizabile acrilice atipice.

•Amprentarea reprezintă copia negativă a dinților preparațișirestul elemntelor câmpului

protetic din cavitate abucală.

•Deosebim:
•-Amprente obținute într-un timp, cu un singur material amprentar;
•-Amprente obținute în doi timpi sau duble;
•-Amprente în ocluzie obținute de la maxilă și mandibulă concomitent, în ocluzie
centrică.
Amprenta în 1 timp
• Este nevoie de o singură etapă ( sau "timp" ) șifolosește în majoritatea situațiilor un
singur material de amprentă. Nu esteatîât de fidelă precum amprenta în 2
timpi sau amprenta în lingura individuală dar tehnica este mai simplă și
mai rapidă.

•Materiale de amprenta folosite: materiale dure sau materiale elastice. Se preferă

siliconii de adiție de consistență dură sau alginatul
Tehnica:
•Medicul stomatolog pregatește materialul prin omogenizarea bazei cu catalizatorul, apoi îl introduce în
lingura de amprentă. Se pozitionează lingura în cavitatea bucală, peste arcada dentară și se
așteaptă priza materialelor. După întărire, se spală și se trimitela laboratorul dentar.
Utilizari:

•*Amprente preliminarii: sunt amprente după care tehnicianul confecționează lingura individuală.
•Se pot folosi în orice situație, dar sunt indicate mai ales dacă se execută punți întinse, proteze totale,
proteze mobilizabile sau lucrări pe implanturi.

•*Amprenta arcadei opuse celei pe care se face reconstituirea protetica ( se mai numeste arcada antagonista
).

•Daca pe aceasta arcada nu exista detalii importante ce trebuie incluse in planul protetic, amprenta in 1
timp este suficient de fidela pentru ca tehnicianul sa obtina un model corespunzator al arcadei
antagoniste.

•*Amprente de studiu: sunt folosite in reconstituiri complexe sau cand pretentiile estetice sunt foarte
ridicate. Se pot lua amprente de studiu inainte de inceperea prepararilor sau pe parcursul
diverselor etape clinice.

•Pe aceste amprente se studiaza comparativ diferite detalii din timpul si dinaintea inceperii tratamentelor
Amprenta in 2 timpi
•Este nevoie de 2 etape si foloseste 2 materiale distincte de amprenta, cate unul pentr
•u fiecare etapa. Precizia si fidelitatea amprentei in 2 timpi sunt excelente.
•Materiale de amprenta folosite: in prima faza un material dur ; in a doua faza un material fluid. De obicei,
se folosesc siliconii de aditie, datorita proprietatilor foarte bune pe care le au.
Tehnica:
•In prima etapa se ia o amprenta cu materialul dur. Dupa priza, siliconul dur va capata o consistenta
rigida,
urmand ca, in faza a doua, sa joace rolul de lingura sau conformator extern pentru materialul
fluid.

•In a doua etapa, medicul stomatolog introduce in interiorul conformatorului obtinut in prima faza, siliconul de
aditie fluid. Se repozitioneaza amprenta in cavitatea bucala. Datorita consistentei fluide si a
proprietatilor excelente, materialul fluid va patrunde in toate detaliile campului protetic.

•Dupa priza, acesta va capata o consistenta elastica iar fidelitatea si precizia reproducerii vor fi deosebite. Se
spala amprenta, se dezinfecteaza si se trimite la laboratorul dentar.
Utilizari:

•Realizarea coroanelor dentare: este metoda de electie

•Realizarea puntilor dentare fixe
6. Etapele clinico-tehnice la confecţionarea protezelor
parţiale mobilizabile acrilice atipice.

• Amprentarea campului protetic sau si prepararea dintilor-stalpi;

• Confectionarea modelelor si pozitionarea lor in simulator;
• Modelarea elemntelor de agregare si inlocuirea machetelor cu aliajul solicitat;
• Aplicarea elemntelor de agregarepe dintii stalpi, modelarea corpului de punte si
montarea dintilor prefabricati;

• Proba machetei puntii mbilizabile in cavitatea bucala;

• Ambalarea machetei si inlocuirea cerii cu acrilat;
• Dezambalarea, prelucrarea si lustruirea puntii mobilizabile;
• Proba si instalarea puntii dentare in cavitatea bucala.
7. Indicaţii către tratamentul protetic cu proteze parţiale mobilizabile
scheletate atipice.

 Edentatii mixte (frontal, terminal, intercalate)

 Practic aceste sisteme pot fi folosite in diverse situatii clinice, cind coroanele
dintilor restanti au o inaltime nu mai mica de 6 mm (sisteme special)
 Restaurarea morfologiei coroanei dentare cu leziuni partiale provocate de
caria dentara, fracturi, abraziuni exagerate
 Ca element de agregare a diferitor lucrari protetice
 Ca dispozitiv de sinare a dintilor cu grad patologic de mobilitate
 edentatiile de clasa I Kennedy (termino-terminale);
 edentatiile de clasa a II-a Kennedy (terminale –unilaterale)
 edentatiile de clasa a III-a Kennedy extinse;
 edentatiile de clasa a IV-a Kennedy cu lipsa tuturor frontalilor
 edentatiile cu existenta unui numar mic de dinti restanti ( 2-5 dinti)
 edentatiile subtotale, cand mai sunt prezenti 1-3 dinti restanti.
 8. Tipuri de proteze dentare parţiale mobilizabile scheletate
excepţionale după modul de fixare.

• Fixate prin: telescoape, culise, capse, bare cu calareti

• Sistemul telescopic este compus
din doua elemente:
 capă cilindrică metalică care este cementată
pe dintele-ancoră
 coroană de înveliş realizată după amprenta
obținută de pe capa cementată pe dintele-
stâlp, care cu pereții interni culisează în
capa.

• Coroana poate să redea în întregime

forma anatomică și morfologia dintelui-
stâlp și să fie fixată ca și dinții artificiali
în baza protezei sau să fie înglobată în
întregime în bază, iar deasupra ei să fie
montat dintele solicitat. Ultima variantă
este indicată în edentațiile subtotale,
când pe arcada dentară sunt rădăcini
plasate deasupra nivelului mucoasei cu
2–3 mm.
Sistemul de bare cu călăreți este compus din doua componente:
1. bară metalică solidarizată la coroanele artificiale ce acoperă dințiistâlpi limitrofi
breşei dentare sau la dispozitive radiculare realizate pe rădăcinile dinților stâlpi
2. o gutieră fixată în şaua protezei mobilizabile care încalecă bara.

• Sistemele de bare cu calareti au fost preconizate de Schrõder şi Rumpel,

perfectionate si descrise de mai multi autori, printre care Dolder, Ackerman,
Gilimore, Lipşit şi altii.
• Toate sistemele sunt asemanatoare si se deosebesc prin elementele fixe, forma şi
localizarea barelor realizate în scopul ameliorarii aspectului fizionomic si fortei de
frictiune între cele doua component.
• Aceste sisteme sunt indicate în edentatiile frontale, laterale şi subtotale cu
înaltimea spatiului protetic corespunzator pentru utilizarea barei, şeii cu calareti si
a dintilor artificiali
Bara metalică are dimensiuni și forme variate dependente de
numărul dinților absenți, de topografia edentației, de spațiul
interdentar. Ea poate fi modelată în forme rotundă, ovoidală,
pătrată, dreptunghiulară etc., cu o grosime de la 1,5–4,0 mm.
Forma solicitată a barei se plasează între microprotezele aplicate
pe dintii-stâlpi, pe centrul apofizei alveolare edentate, realizând
un spațiu de 1,0-2,0 mm între bară şi apofiza alveolară. Pentru
realizarea fricțiunii între bară și gutieră este necesar ca polul
inferior barei, orientat înspre apofiza alveolară, să fie puțin mai
mic (cu 0,2-0,5 mm) decât polul superior sau să fie lamelat. Bara
se solidarizează la microprotezele utilizate pe dinții-stâlpi prin
turnarea concomitentă.
Gutiera, numită și călăreț, este realizată după dimensiunile şi forma barei
respective. Gutiera poate fi confecționată atât prin ștanțare, cât și prin
turnare. Confecționarea călărețului (gutierei) necesită respectarea urmă-
toarelor cerințe:

• polul superior al gutierei se realizeaza retentiv pentru aderenta acrilatului

bazei protezei mobilizabile;
• pentru a poseda elasticitate corespunzatoare, extremitatile gutierei aplicate
pe suprafetele vestibulare şi orale ale barei trebuie sa prezinte grosimi nu
mai mari de 0,2-0,3 mm şi sa nu prezinte retentivitati pentru aderenta
acrilatului;
• la utilizarea barelor lamelate, gutiera, corespunzator acestor portiuni, se va
sectiona realizând folii (petale), care permit adaptarea si activarea lor în
timp;
• extremitatile gutierei sunt realizate putin oblic spre vestibular sau oral ce
va permite o fixare mai uşoara a protezei mobilizabile pe câmpul protetic
In dependență de situarea gutierei pe
polul superior al barei, Dolder descrie
două variante:
1. sistem rigid, în cadrul caruia
gutiera are contact intim cu polul
superior al barei, ceea ce-i ofera
protezei finale un sprijin
dentoparodontal si nu permite
înfundarea protezei în
fibromucoasa câmpului protetic;

2. sistem rezilient realizat cu un

spatiu între polul superior al barei
şi gutiera egal cu gradul de
rezilienta a fibromucoasei, ce
permite înfundarea bazei protezei
pe fibromucoasa realizând astfel un
suport mixt dento- mucosal
Sistemele de culise sunt alcătuite din două părți:
 Matricea – un tub de diferite dimensiuni
 Patricea – culisează în interiorul matricei, având aceeași formă

Fie matricea, fie patricea, se fixează la dinții restanți care sunt acoperiți
de proteze unidentare, iar cealaltă componentă se fixează la nivelul
scheletului metalic al protezei. Asamblarea celor două componente se
face în cavitatea orală, asigurând menținearea, sprijinul și stabilitatea
protezei, sistemul fiind aproape invizibil.

După raportul cu protezele unidentare, avem culise:

• Intracoronare, prin plasarea matricei la nivelul protezei unidentare
• Intra-extracoronare, prin plasarea matricei partial intracoronar si
partial extracoronar
• Extracoronare, matricea sau patricea sunt plasate în afara
perimetrului protezelor unidentare.

Indicația de bază a culiselor este edentația de clasa a III-a Kennedy, în

care protezele scheletate au sprijin parodontal. Acestea pot fi utilizate și
în edentațiile terminale, însă aici este obligatorie realizarea unor proteze
parțiale fixe care să solidarizeze dinții restanți.
Sistemele de capse
Capsele sunt sisteme alcătuite dintr-o matrice tubulară
ce se fixează pe fața mucozală a șeilor și o patrice de
diferite forme, fixată la o proteză parțiala fixă sau la un
dispozitiv radicular.
 9. Proteze parţiale mobilizabile scheletate telescopate, cu
culise, capse, bare cu călăreţi

Sistemul de telescoape ca şi în protezele parțiale mobilizabile acrilice este

constituit din cape cilindrice mentate pe dinții de ancoră şi coroane de înveliş
care restabilesc forma anatomică a dinților-stîlpi fiind solidarizate cu şaua
protezei scheletate. Sistemul de telescoape are o suprafață de fricțiune mare care
se creează între aceste două elemente, ceea ce reprezintă o condi- sau
cilindroconice, ce ție favorabilă pentru mentinerea si stabilizarea protezei pe
cîmpul protetic.
Telescoapele pot fi utilizate atît pentru mixt rigid al protezelor scheletate
terminale, cit și pentru sprijinul dento-parodontal al protezelor scheletate
intercalate.
Capsele sînt formate din doua părți componente ca și culisele şi pot fi considerate
ca matrice şi patrice. Sînt indicate pe dintii cu distructii coronare masive, dar cu
rădăcini recuperabile .
*La prima etapă a confecționării capselor pe dinții atacați sînt realizate cape
radiculare cu patrice cilindrice sau ovale cementate pe dinții-stîlpi.
*La a doua etapă se confecționează matricele solidarizate de şeile protezei
scheletate cu formă corespunzătoare patricu și secționată (lamelată) parțial în sens
axial (pentru formarea petalelor elastice), fapt ce permite legătura dintre ambele
părți ale capsei. Matricele sînt solidarizate la şeile protezei scheletate conform
situării patricelor pe dinții-stîlpi.
Barele cu călăreți sînt compuse din piese dentare fixe alcătuite
dintr-o bară solidarizată la coroanele care acoperă dinții-stîlpi sau
la dispozitivele radiculare ale acestor dinți şi o gutieră aplicată în
şaua protezei scheletate care încalecă bara. Bara are dimensiuni şi
forme variate; ea poate fi: rotundă, ovoidală, dreptunghiulară iar
dimensiunile depind de numărul dinților care lipsesc şi de
topografia edentației; grosimea barei este variază de la 1,5-4 mm.
Bara solidarizată de elementele fixe în aşa mod ca să urmeze
profilul apofizei alveolare la o distanță de aproximativ 1-2 mm.
Pentru realizarea fricțiunii între bară și gutieră, polul mic al barei
este orientat înspre apo- fiza alveolară.
Gutiera se mai numeşte şi călăreț, fiind o
copie de formă şi dimensiuni externe ale
barei. În dependență de situarea
călărețului pe polul superior al barei,
Dolder descrie două variante: 1) sistem
rigid, în care gutiera are contact intim cu
polul superi- or al barei şi nu permite
înfundarea protezei în fibromucoasa cîm-
pului protetic; este indicat în protezele cu
sprijin dento-parodontal;
2) sistem rezilient, realizat cu un spațiu
între călăreți și polul superior al barei,
dependent de gradul de reziliență a fibro-
mucoasei, ce permite înfundarea protezei,
realizînd un sprijin mixt, dentomucozal.
Sistemele de culise sunt alcătuite din două părți:
 Matricea – un tub de diferite dimensiuni
 Patricea – culisează în interiorul matricei, având aceeași formă

Fie matricea, fie patricea, se fixează la dinții restanți care sunt acoperiți de proteze unidentare, iar
cealaltă componentă se fixează la nivelul scheletului metalic al protezei. Asamblarea celor două
componente se face în cavitatea orală, asigurând menținearea, sprijinul și stabilitatea protezei,
sistemul fiind aproape invizibil.

După raportul cu protezele unidentare, avem culise:

• Intracoronare, prin plasarea matricei la nivelul protezei unidentare
• Intra-extracoronare, prin plasarea matricei partial intracoronar si partial extracoronar
• Extracoronare, matricea sau patricea sunt plasate în afara perimetrului protezelor unidentare.

Indicația de bază a culiselor este edentația de clasa a III-a Kennedy, în care protezele scheletate au
sprijin parodontal. Acestea pot fi utilizate și în edentațiile terminale, însă aici este obligatorie
realizarea unor proteze parțiale fixe care să solidarizeze dinții restanți.
 11, Proteze totale atipice. Caracteristica.

Proteze totale pe implate , mobilizabile se indeparteaza seara pentru curatate -

fixate cu diferite sisteme speciale:

• Sistemele cu capse sunt printre cele mai simple dintre sistemele speciale. Acestea pot să asigure
stabilitate suplimentară, retenţie şi suport, în timp ce anumite elemente pozitive de la nivelul
anumitor unităţi pot menţine etanşe marginile bontului.

• Sisteme de fixare pe bază de magneţi s-au fost folosit în protetică de aproximativ 60 de ani. Până în
1970, magneţii erau realizaţi din aliaj de cobaltplatină sau dintr-un aliaj ce conţinea aluminiu,
cobalt şi nichel. Din ambele aliaje s-au realizat magneţi care funcţionau bine în forţă de
atracţie pe perechi pentru mai multe componente protetice maxilofaciale. Deşi au o forţă
magnetică puternică, coercitivitatea intrinsecă era redusă, ceea ce din punct de vedere practic
însemna că ele nu puteau fi micşorate pentru a putea fi folosite pentru supraprotezare.
Sistemele de fixare cu magneţi, utilizate tot mai mult în cazul supraprotezărilor pe implanturi,
au necesitat mici modificări ale celor deja existente pentru adaptare lor. Aceste sisteme de
retenţie permit poziţionări atipice sau angulări atipice ale implanturilor, care ar fi fost
imposibil sau foarte greu de fixat cu bare.
Sistemele speciale de tip bară, care permit o uşoară mişcare între
componente, sunt indicate acolo unde mai avem doi, trei sau patru dinţi
restanţi. Sistemele de agregare tip bară au devenit sisteme de agregare
populare pentru protezele pe implanturi, fiind testate şi încercate. Carr
(1988), Bennett (1904), Fossume (1906) şi Goslee (1912) au publicat
lucrări pe această temă, în timp ce ideile lui Gilmore sunt astăzi tot mai
folosite, chiar dacă s-au făcut şi câteva modificări considerabile. Bara
este de obicei ataşată la nivelul capelor de pe rădăcinile obturate,
solidarizând rădăcinile între ele. Se preferă un ax de inserţie simplu
pentru călăreţul din baza protezei, dar nu este esenţial, atâta timp cât
bara poate să fie înşurubată până la capăt la nivelul capelor. Această
metodă de unire a barelor cu capele este de obicei folosită la sistemele
pe implant.
Sistemul cu clipsuri multiple (călăreţul sau clipsul, aşa cum mai este
cunoscut) este destul de redus în dimensiuni şi permite barei să urmărească
curba vestibulară a crestei şi să fie, în acelaşi timp, adaptată la conturul
vertical. Versatilitatea permisă prin această abordare este considerabilă şi a
devenit bine cunoscută, mai ales la nivelul supraprotezelor pe implanturi. La
nivelul frontal al maxilarului, această metodă este deseori folosită la o arcadă
arcuită. Ackermann şi alţi colaboratori au făcut diferite modificări care sunt
folosite şi astăzi. Bara Hader este deja consacrată drept un dispozitiv de fixare
atât pentru protezele pe implant, cât şi pentru cele pe rădăcini. Un design
ingenios permite schimbarea rapidă a călăreţului atunci când retenţia este
slăbită, din moment ce acestea nu pot fi ajustate. O altă caracteristică
importantă a călăreţului este că se sprijină direct de bară fără niciun menţinător
de spaţiu. Rezultatul este că asigură atât suport, cât şi retenţie.
Vă mulțumesc pentru
atenție