Capitolul 2

Modelele diagnostice si procedurile asociate

Modelele de diagnostic de mare acurate, transferate in articulatoare semiadaptabile, sunt

esentiale in realizarea planului de tratament protetic fix. Acestea permit examinarea relatiilor
statice si dinamice ale dintilor, fara interferentele relatiilor neuromusculare de protectie,
vizulizari ce releva aspecte ale ocluziei nu intotdeauna usor detectabile intraoral ( ex. Relatiile
cuspizilor linguali in ocluzie). Daca pozitia modelului maxilar a fost transferata cu ajutorul unui
arc facial, inregistrarea pozitiei de relatie centrica ( RC) va fi folosita pentru montarea modelului
mandibular, iar elementele condiliene vor fi reglate adecvat (conform inregistrarilor relatiilor de
protruzie si lateralitate), reproducand miscarile pacientului cu cea mai mare acuratete posibila.
Daca modelele au fost montate in articulator in RC sau IM , ambele pozitii pot fi evaluate,
deoarece orice miscare poate fi apoi reprodusa.

Alte informatii critice, neobservate imediat in timpul examenului clinic, includ dimensiunea
ocluzocervicala a spatiului edentat. Pe un articulator acestea sunt usor evaluate in ocluzie si de
asemeni pe intreaga gama de miscari mandibulare. Alinirea relativa si angulatia viitoarelor
bonturi protetice sunt mai usor de evaluat pe modele decat intraoral, precum si alte modificari
subtile ale pozitiei dintilor. Modelele de diagnostic articulate permit o analiza detaliata a planului
ocluzal si a ocluziei si procedurile de diagnostic pot fi performante, ducand la un diagnostic si
plan de tratament mai bune; preparatiile pe dinti pot fi „exersate” pe modelele diagnostice si
procedurile de modelare diagnostica in ceara permit evaluarea eventualului rezultat al
tratamentului propus.

AMPRENTA LUATA PENTRU MODELELE DE DIAGNOSTIC

Sunt necesare amprente fidele ale ambelor arcade dentare. Defectele de amprentare au ca
rezultat inexactitati ale modelelor care se adună ușor. De exemplu un mic gol in amprenta cauzat
de capturarea unei bule de aer la nivelul suprafetei ocluzale, are ca rezultat un nodul pe suprafata
ocluzala a modelului. Daca nu este recunoscut si indepartat cu atentie, duce la o montare
inexacta a modelelor, iar datele diagnostice sunt incorecte.

Atata timp cat amprenta se extinde cativa mm dincole de linia cervicala a dintilor,
limitele de diagnostic in protezarea fixa nu sunt ingrijoratoare decat in cazul in care se doreste o
protezare mobilizabila. Manevrati corect, hidrocoloizii ireversibili (alginatele) sunt suficient de
precisi si ofera detalii de suprafata adecvate scopului planificat.

Hidrocoloizii ireversibili
 Hidrocoloizii ireversibili (alginatele) sunt în principal saruri de sodiu sau potasiu ale
acidului alginic si sunt deci solubili in apa. Reactioneaza chimic cu sulfatul de calciu pentru a
produce alginat de calciu insolubil. Aceste materiale contin si alte ingrediente in general diatomit
(pentru forta si umplutură), fosfat trisodic (Na3PO4) si compusi similari pentru a controla rata de
priză, reactionând preferential cu sulfatul de calciu. Cand aceasta reactie este completa si
inhibitorul de priza este consumat, incepe formarea gelului. Clinicianul poate controla viteza de
reactie prin schimbarea temperaturii apei de amestecare. Deoarece hidrocoloidul ireversibil este
in mare parte apa, absoarbe usor (prin imbibitie), dar si pierde ușor (prin sinereza) lichid in
atmosfera , provocand modificarea amprentei. Amprentele cu alginat trebuie deci turnate
imediat.

Tehnici in amprentarea diagnostica

Instrumente

Linguri de amprenta

Material termoplastic

Bol de amestec

Spatula de amestec

Bucăți de tifon (de formă pătrată)

Hidrocoloid ireversibil

Gips tip IV sau V

Vacuum malaxor

Humidor

Dezinfectant

Selectia lingurii

Toate materialele de amprenta au nevoie de retentie la lingura de amprentare. Acest lucru se

poate realiza in cazul hidrocoloizilor irevesibili cu ajutorul adezivilor sau prin perforatii ale
lingureii. Toate tipurile de linguri sunt capabile sa realizeze amprente de o acuratete acceptabila,
desi modelele pot fi mai precise atunci cand se folosesc linguri rigide din plastic decat atunci
cand se folosesc linguri metalice cu perforatii. Pentru hidrocoloizii ireversibili va fi selectata
lingura cea mai larga care este confortabila pentru pacient la nivelul cavitatii orale. Un volum
mai mare de material produce o amprenta mai precisa (adica o amprenta mai voluminoasa are un
raport mai favorabil intre suprafata si volum si este mai putin susceptibila la pierderea sau
castigul de apa si prin urmare schimbare dimensionala nedorita). In schimb, materialele elastice
de amprentare functioneaza mai bine cu o lingura de amprentare mai redusa, adaptata intim la
campul protetic,unde se poate folosi o cantitate redusa si uniforma de material de amprenta.
Acestia produc modelele de cea mai mare acuratete ( vezi capitolul 14).

Distorsionarea hidrocoloidului ireversibil poate aparea daca orice parte a amprentei nu este
sustinuta de lingura sau daca lingura este miscata in timpul procedurii de amprentare. Din aceste
motive lingura trebuie sa fie extinsa si perimetrul acesteia modificat cu compmateriale
termoplastice (Fig.2-2).

Fig. 2-1 Modele diagnostice montate in articulator semiadaptabil

Fig.2-2 Lingurile se pot prelungi cu material termoplastic pentru un suport mai bun al
alginatului; in special in zona posterioară necesita extensie. In cazul pacientilor care prezinta o
boltă palatină înaltă, alginatul are nevoie de suport la acest nivel, insa materialul de extensie nu
trebuie sa se suprapună peste zona retentivă a lingurii.

Realizarea amprentei

Pentru rezultate optime dintii trebuie curatati si gura bine clatita. O usoara uscare este necesara,
dar suprafetele dintilor excesiv uscate provoaca aderarea hidrocoloidului ireversibil.Materialul se
amesteca la o consistenta omogena si se incarca in lingura, iar suprafata sa este netezita cu
degetul umezit al manusii. In acelasi timp o cantitate mica de material se sterge pe zona
suprafetelor ocluzale (Fig. 2-3, A si B) inainte ca lingura sa fie asezata (vezi Fig.2-3,C). De
asemenea o cantitate mica poate fi aplicata prin stergerea acesteia in vestibulul bucal. Pe masura
ce lingura este introdusa in gura pacientului si asezata pacientul este intruit sa “inchidă ușor” pe
lingura. Daca pacientul continua sa tina gura larg deschisa in timp ce lingura este complet
asezata, materialul de amprenta este adesea sters din vestibulul bucal sau de sub buza superioara.
O pierdere a vâscozității materialului (gelificarea) semnifică priza initiala. Lingura trebuie
indepartata repede , la 2 sau 3 minute dupa gelificare. Tatonarea miscarii de scoatere a lingurii
din gura poate provoca distorsionarea excesiva ca urmare a fluxului vascos. De asemenea,
anumiți hidrocoloizi ireversibili devin deformabili daca sunt tinuti in gura mai mult de 2 sau 3
minute dupa gelificare. Dupa indepartare (vezi Fig.2-3,D) ,amprenta trebuie spalata si
dezinfectata, uscata usor cu un jet bland de aer si turnata imediat. Pentru dezinfectare se
pulverizeaza cu un produs adecvat de glutaraldehida si se plaseaza intr-o punga de plasic sigilata
timp de aproximativ 10 minute, dupa care este recomandata turnarea modelului. Alternativ,
amprenta poate fi imersata in baie de dezinfectant cu iodoform sau glutaraldehida. Protocolul de
dezinfectie este o precautie esentiala pentru prevenirea infectiilor incrucisate si protejarea
personalului din laborator (vezi Capitolul 14); amprentele cu hidrocoloizi ireversibili transporta o
cantitate semnificativ mai mare de bacterii decat materialele elastomerice. Procedurile de
dezinfectie nu reclama nicio pierdere semnificativa de acuratete si precizie la nivelul detaliilor de
suprafata. Pentru a asigura precizia, materalul trebuie turnat in 15 minute de la dezinsertia din
cavitatea bucala. Daca tinem ampreta intr-un servetel umed nu substituim necesitatea de a turna
modelul in timpul indicat. Reducerea excesului de material inainte de turnarea amprentei este de
ajutor. Un vacuum malaxor pentru amestecarea gipsului ADA tip IV sau V este recomandat.
Alegerea marcii de gips este importanta din cauza interactiunilor de suprafata dintre hidrocoloizii
ireversibili si diferitele tipuri de gipsuri.

A B

C D

Fig.2-3 De la A la D Amprentarea cu alginate pentru modelele diagnostice.

Dupa amestecare se adauga o cantitate mica de gips intr-un singur loc (de exemplu posterior de
unul dintre molari). Adaugarea de cantitati mici, constant in același loc ajuta la reducerea
formarii de bule (vezi sectiunea in “Turnarea modelelor de lucru” in Capitolul 17). Daca se
formează bule de aer, un instrument mic (de exemplu o sonda parodontala sau o spatula de ceara)
poate fi folosit pentru a le elimina, înțepându-le. In timpul prizei, amprentele în care s-a turnat
gips trebuie sa fie pozitionate cu lingura in jos si nu inters. Inversarea amprentei imediat după
turnarea gipsului duce la modele cu suprafață aspră și cu aspect granulat. Gipsul este adaugat
intr-o cantitate adecvata pentru a forma o baza de grosime suficienta, care sa asigure o retenție
adecvata montarii in articulator. Pentru a obtine o rezistenta maxima si detalii de suprafață bune,
amprenta trebuie acoperita cu un servetel umed si pastrata intr-un humidor timp de o ora. Acesta
minimizeaza distorsionarea hidrocoloidului ireversibil în timpul prizei gipsului. Modelul de gips
aflat în timpul prizei nu trebuie niciodata imersat in apa. Daca se face acest lucru, expansiunea
gipsului, se va dubla sau chiar tripla prin fenomenul higroscopic de expansiune (vezi Capitolul
22). Pentru cele mai bune rezultate, modelul trebuie separat de amprenta la o ora dupa ce a fost
turnat.

Evaluare

Desi este aparent o procedura simpla, fabricarea modelelor diagnostice este adesea manipulata
gresit .Inexactitati aparent minore pot duce la erori grave de diagnostic. Amprentele si modelele
cu defecte mari ar trebui aruncate si procedeul repetat (Fig.2-4). Golurile din amprenta creeaza
plusuri pe suprafata modelelor turnate. Acestea pot impiedica o articulare adecvata si face inutila
o ulterioara analiza ocluzala sau alta procedura de diagnostic.

Selectia articulatorului

Modelele tinute in mana pot oferi informatii cu privire la aliniera arcadelor individuale dar nu
se poate realiza astfel o analiza a relatiilor functionale. Pentru o astfel de analiza modelele de
diagnostic trebuie montate într-un articulator, dispozitiv mecanic de simuleaza miscarile
mandibulare. Articulatoarele pot simula miscarile condililor in fosele corespondente. Ele sunt
clasificate in fuctie de cat de exact pot reproduce miscarile limita ale mandibulei. Deoarece
miscarile sunt determinate de oasele si ligamentele articulatiilor temporomandibulare, acestea
sunt relativ constante si reproductibile. Pentru cele mai multe articulatoare, reglarile mecanice
posterioare sunt utilizate pentru a simula aceste miscari; in unele se folosesc analogi de plastic
sau fose customizate. Daca un articulator reproduce indeaproape miscarile limita reale ale unui
pacient dat, timpul la scaun este semnificativ redus, deoarece laboratorul poate apoi proiecta
lucrarea protetică, astfel incat sa fie in armonie functionala cu miscarile pacientului. In
consecinsa este nevoie de mai putin timp pentru ajustari la primirea piesei protetice. La unele
instrumente partea superioara si partea inferioara ale membrelor sunt permanent atasate una de
alta, in timp ce la altele pot fi usor separate.Acestea din urmă pot avea un zavor sau un alt
dispozitiv de tip clapetă care blocheaza cele doua componente impreuna in pozitia de balama.
Selectia intrumentelor depinde de tipul si complexitatea nevoilor de tratament, cerintele de
acuratete si oportunitatea generala. De exemplu, cand se fac procedurile de wax-up prentru o
proteza fixa este avatajos sa se poata separa instrumentul in doua parti care sunt mai usor de
manipulat. Utilizarea instrumentului adecvat pentu o anumita procedura se poate traduce prin
economii semnificative de timp in timpul stadiilor ulterioare ale tratamentului.
 B

Fig.2-4 Modelele diagnostice trebuie sa fie de mare acuratete pentru a articula corespunzator.
A.Nodulii ocluzali pot face analiza ocluzala imposibila. B. O tehnica potrivita asigura modele
satisfacatoare.

Fig.2-5 Un ocluzor

Articulatoarele mici neadaptabile

Multe restaurari turnate sunt facute pe articulatoare mici neadaptabile (Fig.2-5). Utilizarea lor
duce adesea la restaurari cu discrepante ocluzale deoarece aceste instrumente nu au capacitatea
de a reproduce intreaga gama de miscari mandibulare. Unele discrepante pot fi corectate
intraoral, dar acest lucru dureaza deseori si duce la cresterea inexactitatii. Daca raman
discrepante necorectate, pot aparea interferentele ocluzale si neuromusculare asociate. O
importanta practica o are inchiderea cu balama a unui ocluzor si cea a pacientului. Distanta dintre
axa balama si dintele ce urmeaza a fi restaurant este semnificativ mai mica la articulatoarele
neadaptabile decat la pacient; astfel, restaurarile pot avea contacte premature cu dintii
antagonisti, deoarece pozitia cuspizilor este afectata. Acest tip de miscare de rotatie pe un
articulator neadaptabil are ca rezultat o excursie mai abrupta decat se intampla clinic, ceea ce
duce ulterior la contacte premature pe restaurarile fabricate, intre pantele distale mandibulare si
pantele meziale ale dintilor maxilari posteriori.

In functie de designul specific al articulatorului, directia crestelor si fosetelor pot fi afectate

conform aceluiasi principiu. Acest lucru este important de remarcat deoarece contactele
premature rezultate pot aparea pe partea nefunctionala (vezi Capitolele 1,4 si 6).

Articulatoarele semiadaptabile

Pentru majoritatea protezelor fixe de rutina, utilizarea unui articulator semiadaptabil (Fig 2-7)
este o abordare practica pentru obtinerea informatiilor de diagnostic necesare, cu minimalizarea
nevoii de ajustare clinica in timpul tratamentului. Folosirea acestor instrumente nu necesita
exagerat de mult timp sau experiență. Au aproximativ aceleasi dimensiuni cu cele ale structurilor
anatomice pe care le reprezinta. Prin urmare modelele pot fi pozitionate cu o precizie suficienta
pentru ca erorile sa fie minime si de obicei cu semnificatie clinica minima adica ar trebui sa fie
necesar un timp minim pentru reglarea si ajustarile la scaun ale lucrărilor protetice fabricate).

Exista doua designuri de baza ale articulatoarelor semiadaptabile: cele de tip Arcon (pentru
articulator si condil) (Fig.2-8,A si C) si cele non-arcon (a se vedea Fig. 2-8, B si
D).Instrumentele non-arcon au castigat o popularitate considerabila in realizarea protezelor totale
deoarece membrele superioare si inferioare sunt fixate rigid, permitand un control mai usor
atunci cand dintii artificiali sunt montati.Ca o consecinta a designului lor, totusi, anumite
inexactitati apar in restaurarile turnate ceea ce a dus la dezvoltarea instrumentului de tip arcon.
 B

Fig . 2-6 Discrepantele in inchidere atunci cand se utilizeaza un articulator mic neajustabil
(ocluzor), care nu poate fi reglat si care pot provoca contacte ocluzale premature. A, Un
articulator anatomic prezinta o cale precisa de inchidere. B, Cu ocluzorul, traiectoria de
inchidere este mai mica, ceea ce duce la contacte premature la nivelul premolarilor in timpul
inchiderii.

Intr-un articulator de tip arcon condilii sunt atasati la componenta inferioara a articulatorului
iar fosele sunt atasate la elementul superior al instrumentului. Astfel, articulatorul tip arcon este
anatomic “Corect”, ceea ce face intelegerea miscarilor mandibulare mai usoara, spre deosebire
de articulatorul non-arcon (are carui miscari sunt confuze, “ inapoi”). Angulatia foselor mecanice
ale unui instrument tip arcon este fixata in legatura cu planul ocluzal al modelului maxilar; la
cele non-arcon este fixat in relatie cu planul ocluzal al modelului mandibular. Cele mai multe
articulatoare semiadaptabile permit ajustari la inclinatia pantei condiliene, progresive sau
imediate in miscarea de lateralitate. Unele au pante condiliene drepte, desi instrumentele mai noi
au pante condiliene curbe, care sunt mai corecte din punct de vedere anatomic.

Fosa mecanica de la nivelul articulatorului semiadaptabil poate fi ajustata pentru a imita

miscarile pacientului prin utilizarea înregistrărilor de ocluzie. Acestea constau in mai multe
grosimi de ceara sau alt material de inregistrare in care pacientul a muscat. Aceste inregistrari pot
avea cativa mm grosime, si astfel pot fi introduse erori cand articulatoarele non arcon sunt setate
dupa intregistrarile cu ceara proeminenta, deoarece panta condiliana nu este fixata in relatie cu
planul ocluzal maxilar. Imediat ce inregistrarea proeminenta folosia pentru reglarea
instrumentului este indepartata, planul ocluzal maxilar si panta condiliana devin mai paralele ,
ceea ce determina reducerea inaltimii cuspizilor in protezele fabricate ulterior (vezi Tabelul 4-3).

Fig.2-7 Articulator semi-adaptabil Arcon. A. Denar Mark 330. B. Whip Mix model 2240. C.
Hanau Wide-Vue

Articulatoarele complet adaptabile

Un articulator complet (sau extreme de) reglabil (Fig.2-9) are o gama larga de pozitii si poate fi
setat pentru a inregistra miscarile extreme ale mandibulei. Precizia reproducerii miscarilor
depinde de grija si abilitatea operatorului, erorile inerente ale inregistrarilor cu ajutorul
articulatorului si eventualele malpozitionari rezulta din usoara flexie a mandibulei si natura non-
rigida a articulatiei temporomandibulare.
 O serie de inregistrari pantografice speciale sunt folosite pentru a inregistra miscarile limită
ale pacientului, ce inlocuiesc inregistrarile in ceara pentru ajustarea aparatului. Instrumentul
utilizat pentru a inregistra aceste mișcări trasate este apoi transferat pe articulator si instrumentul
este ajustat astfel incat articulatorul sa reproduca urmele trasate, reproducand in esenta miscarile
limită ale pacientului. Abilitatea acestor instrumente complet reglabile de a urmari caile de
miscare neregulate pe tot parcursul lor, permit fabricarea de proteze complexe, ce necesita o
ajustare minima in etapa in care ajung in cabinet si sunt evaluate.

Articulatoarele complet reglabile nu sunt necesare adesea in practica generala. Utilizarea si

reglarea lor sunt consumatoare de timp si necesita o buna pricepere si intruire a medicului si a
tehnicianului. Odata ce aceasta abilitate a fost insa dobandita, datorita informatiilor detaliate pe
care acestea le transmit, pot diminua considerabil timpul la scaun. Ele pot fi foarte utile pe
masura ce complexitatea tratamentului creste (de ex. Cand toate cele 4 cadrane vor fi restaurate
simultan, sau cand este necesara restaurea intregii danturi a pacientului, in special in prezenta
miscarilor mandibulare atipice).

Fig 2-8 Articulatoare. A și C, Un articulator non-arcon; B și D, un articulatro arcon. Un avantaj

al designului arcon este faptul că înclinarea condiliană a fosei mecanice este într-un unghi fix
față de planul ocluzal maxilar. La articulatoarele non-arcon, unghiul se modifică atunci când
articulatorul este deschis, ceea ce conduce la erori atunci când se folosește o înregistrare a
mișcării de propulsie pentre a programa articulatorul.

Arcurile faciale
Axa balama terminala
Miscarea balama a mandibulei in jurul axei transversale orizontale este repetabila. Asadar
axa balama imaginara in jurul careia mandibula se poate roti in plan sagittal este foarte
importanta la realizarea lucrarilor protetice fixe. Arcurile faciale sunt utilizate pentru a inregistra
pozitiile spatiale antero-posterioare si medio-laterale ale suprafetelor ocluzale maxile in relatie
cu axa transversala de deschidere si inchidere a mandibulei pacientului. Arcul facial este apoi
transferat articulatorului pentru a transfera relatiile inregistrate prin asigurarea ca modelul
corespunzator este plasart in pozitia balama a articulatorului.
Dupa ce modelul maxilar a fost atasat articulatorului utilizand gips, modelul mandibular este
ulterior adaptat modelului maxilar folosid o inregistrare ocluzala.
Daca modelele pacientului sunt fidel transferate unui articulator, este salvat timp
considerabil in realizarea si adaptarea ulterioara la scaun a unor proteze de inalta calitate.
Majoritatea arcurilor faciale sunt rigide, sunt dispositive asemanatoare unui subler, care
permite anumite ajustari.
Sunt recunoscute doua tipuri de arc facial: arbitrar si kinematic.
Arcurile faciale arbitrare sunt mai putin precise fata de cele kinematice dar sunt suficiente
pentru majoritatea procedurilor stomatologice.
Arcurile faciale kinematice, sunt indicate unde este necesara o reproducere fidela a
miscarilor de deschidere si inchidere a pacientului pe un articulator. De exemplu, cand se decide
o modificare a dimensiunii vertical de ocluzie in laborator in timpul realizarii protezelor fixe,
utilizarea arcului facial kinemtic in asociere cu oprecisa inregistrare interocluzala CR este
indicata.
Arcul facial kinematic
Inregistrarea axei balama
Clinicianul poate determina axa balama a mandibulei pana la 1 mm prin observarea
miscarilor condililor arcului facial kinematic, pozitionate imediat lateral de ATM, aproape de
tegument.
O furculita, care este un segment asemanatoar unei linguri de amprenta, este atasata
dintilor mandibulari folosind un material rigid cum este polyvinyl xiloxanul sau gipsul de
amprenta.
Arcul facial kinematic este format din 3 piese: 1 componenta transversala si 2 membre
laterale ajustabile.Tija transversala este atasat lz furculita ocluzala. Membrele laterale sunt
atasate apoi segmentului transversal si adaptate astfel incat condilii sa fie cat mai aproape posibil
de zona articulara. Mandibula este apoi manipulate a.i. sa realizeze o miscare balama terminala,
iar pozotia condililor este adaptata cu suruburi( superior si inferior, anterior si posterior) pana
cand realizeaza o miscare de rotatie pura. Deoarece intregul ansamblu esterigid atasat
mandibulei, o miscare rotationala stricta inseamna ca pozitia condililor coincide cu axa balama.
Atunci cand aceasta miscare de rotatie pura este verificata, pozitia axei balama este marcata cu
un punct pe pielea pacientului, sau poate fi tatuata permanent daca pe viitoe se preconizeaza o
alta utilizare.

Fig 2-9 Articulatoare complet ajustabile. A, Articulatorul Stuart. B, Articulatorul Denar

D5A
Transferul arcului facial kinematic
Este obtinuta o ampremta a cuspizilor maxilar cu ajutorului unui material adecvat,
folosind furculita arcului facial. Arcul facial este atasat bratului furculitei. Bratele laterale sunt
ajustabile pana cand condilii sunt aliniati cu semnele stabilite pe pialea pacientului
corespunzatoare axei balama.Pentru a apreveni miscarea pielii si astfel a inacuritatilor, pacientul
trebuie sa fie in aceiasi pozitie ca atunci cand axa s-a marcat.
 Un dispozitiv care marcheaza punctiform este atasat arcului si adaptat pentru o marcare
punctiforma repetabila determinate de clinician. Punctul de referinta este utilizat pentru o
ulterioara reproducere . Inregistrarea arcului facial kinematic este apoi transferata srticulatorului
si modelul maxilar este atasat. Inregistrarea cu arcul facial kinematic este consumatoare de timp
si atfel este utilizat in general numai in protetica, in particular atunci cand se doresti o marire a
dimensiunii vertical de ocluzie. Un transfer mai putin precis duce la erori inacceptabile si poate
compromite rezultatul.
Arcul facial arbitrar
Arcurile faciale arbitrare aproximeaza axa transverala orizontala sise bazeaza pe valori
anatomice medii. Producatorii realizeaza aceste arcuri faciale astfel incat relatia cu adevarata axa
sa permita un grad acceptabil de eroare. In mod normal, un reper usor de identificat asa cum este
conductul auditic extern este utilizat pentru a stabiliza arcul, care este aliniat cu piese
intrauriculare asemanatoare cu cele ale unui stetoscop. Aceste arcuri laciale pot fi utilizate
utilizand o singure mana doarece ele se auto centreaza iar ansamblul nu este complicat. Ele
descriu o relatie sufficient de precisa pentru majoritatea diagnosticelor si procedurilor
restaurative. In orice caz, indiferent de pozitia arbitrara aleasa, o eroare de minimum 5 mm fata
de axa poate aparea, asa cum pot aparea erori si la nivelul planului ocluzal abrupt. Cand se
asociaza cu o inregistrare a planul ocluzal groasa, realizata la o marire a DVO, aceasta eroare
poate duce la inexactitati majore.
Punctul anterior de referinta
Utilizarea punctului anterior de referinta permite clinicianului sa reproduca pozitia
inregistrata pe articulator in alte viitoare sedinte. Acest lucru economiseste timp deoarece setarile
articulatorului inregistrate anterior pot fi utilizate iar. Un punct de referinta anterior, asa cum este
unghiul interior al ochiului sau un pistrui ori alunite pot fi utilizate. Dup ace acest punct a fost
marcat, este utilizat, impreuna cu cele doua punct ale axei balama, pentru a define pozitia in
spatiu a maxilarului. Aceasta procedura are urmatoarele avantaje:
● Dupa ce comezile posterioare au fost ajustate anitial, ulterior modelele pot fi montate in
articulator fara a necesita o alta inregistra cu arcul facial sau o resetare a comenzilor
posterioare ale articulatorului.
● Deoare arcul maxilar este pozitionat correct in relatie cu axa, valori medii pentru
comenzile posterioare ale articulatorului pot fi utilizate fara a fi nevoie sa se reajustize
articulatorul pe baza inregistrarilor excentrice.
● Atunci cand articulatorul a fost ajustat, valorile numerice rezultate pot fi comparate cu
valorile medii cunoscute pentru a obtine informatii despre variatiile individuale ale
pacientului si astfel si a preintampina anumite dificultasti in procedurile restaurative.
 Fig 2-10 Transferul unui arc facial semi-ajustabil orientează poziția modelului maxilar
față de axa balama. A, Vedere frontală a arcului facial montat la pacient. B, Vedere
laterală, unde nasion-ul este folosit ca punct de referință. C, Vedere superioară. D-F
Aceleasi planuri, demonstrează poziția față de axul articulatorului. Alternativ, poate fi
folosit un jig de transfer pentru a transmite poziția față de instrument.

Transferul arcului facial

Instrumentar:
Arc facial arbitrar
Material de amprenta
Rulouri

Procedura pas cu pas:

1. Adaugati material de amprenta pe furculita arcului facial
2. Ramoliti-l in apa si apoi asezati-l pe furculita, realizand indentatii ale cuspizilor maxilari.
Furculita arcului facial este pozitionata in gura pacientului si astfel se obtine o amprenta a
cuspizilor maxilari. Amprents trebuie sa fie sufficient de adanca pentru a permite o
 repozitionare precisa a modelului maxilar dup ace arcul facial este indepartat din gura
pacientului. Trebuie inregistrate doar varfurile cuspizilor. Nu este necesar sa se
inregistreze fiecare cuspid sau intregul cuspid, ci doar unul care sa permita pozitionarea
modelului corecta. Daca amprentarea este prea adanca, repozitionarea modelului poate fi
inadecvacta deoarece modelele de diagnostic nu reproduc fidel inregistrarile reale ale
dintilor. In general cuspizii sunt reprodusi mai fidel decat fosetele.
3. Scoateti furculita din gura. Se lasa putin sa se raceasca apoi se reintroduce in gura
pacientului si se verifica daca s-a produs vreo modificare, distorsiune. Indepartati
plusurile cat de mult posibil inainte de repozitionare. Dupa repozitionare, verificati
stabilitatea.
4. Puneti pacientul sa fixeze arcul facial prin punandu-l sa muste pe rulouri. Ca o
alternative, poate si adaugata ceara zona frontala mandibulara a furculitei. Dintii
mandubulari stabilizeaza furculita in momentul in care se muleaza pe ceara.
5. Fixati articulatia universala a furculitei si pozitionati bratul asemanator unui subler la
reperul anterior stability
6. Strangeti suruburile in secventa adecvata pentru a asigura transferul arcului facial.
7. Daca articulatorul are o latime intercondiliana ajustabila, inregistrat si aceasta pozitie.
Indepartati arcul facial din gura. Aceasta tehnica este usor diferita cu alt arc facial
arbitrar.
Fig 2-11 Înregistrarea axei balama terminale. A, Brațele orizontale stând și drept se atașează prin
intermediul arcului facial de un dispozitiv fixat de dinții mandibulari. Când mandibula execută o
mișcare strict rotațională, stilus-ul rămâne staționar, aliniat cu axul de rotație. Dacă stilusul este
poziționat anterior, posterior, superior sau inferior de poziția reală a axei balama, se va deplasa
pe unul dintre arcurile indicate de săgeți, atunci când mandibula realizează o mișcare rotațională.
Astfel, arcul indică în ce sens și direcție trebuie ajustată poziția stilus-ului. B, Locatorul axei
balama este poziționat. C, Șuruburile permit ajustarea brațelor laterale. D, Ajustarea continuă
până când vârful nu mai desenează niciun arc.

Inregistrarea relatiei centrice

Inregistrare RC ofera informatii despre orientarea mandibulei fata de dintii maxilari in

pozitia axei balama terminale, in care deschiderea si inchiderea sunt miscari pur
rotationale. Relatia centrica este definite ca fiind relatia mandibulomaxilara in care
condilii articuleaza cu portiunea cea mai subtire, avasculara a discurilor respective,
complexul disc-condil in pozitis cea mai antero-superioara a eminentei articulare.
Aceasta pozitie este independenta de contactele dentare.
Fig 2-12 Arc facial kinematic. A, Furculița așezată pe dinții mandibulari. Pentru a separa
furculița pentru a fi îndepărtată în 2 componente, se slăbesc șuruburile de pe partea
dreaptă și stângă. B, Poziționarea arcului facial kinematic asamblat C, Vârfurile se
plasează pe locul axei balama terminale, marcat anterior. D, Arc facial kinematic
asamblat. E, Arc facial kinematic aliniat pe articulator
IM poate sau nu sa coincide cu RC. Inregistrarea RC este transferata modelului maxilar
pe articulator, si este folosita pentru a adapta modelul mandibular la cel maxilar. Odata ce
modelul mandibular este atasat articulatorului prin intermediul gipsului de articulatie,
inregistrarea este indepartata. Modelele oclud apoi intr-o RC precisa, atat timp cat
modelul maxilar este correct pozitionat in raport cu axa balama utilizand arcul facial.
RC/IM sunt reproductibile pe modele care au fost articulate in RC. Contacte premature
pot fi observate iar clinicianul poate determina daca este necesara o corectie ocluzala
inainte de tratamentul protetic fix. Modelele articulate in pozitia de IM nu impiedica
evaluarea RC. Astfel, modelele articulate in RC sunt de o valoare diagnostica mai mare.
In teorie, atunci cand este utilizat un arc facial kinematic, grosimea unei
inregistrari balama terminale nu este importanta. O inregistrare mai groasa, mareste cu
totul gradul de rotatie. Atunci cand este folosit un arc facial arbitrar, orice miscare de
rotatie rezulta cu un anumit grad de eroare. Utilizarea oricarui arc facial permite mici
erori, care pot fi reduse la minim prin mentinerea unei inregistrari subtiri. In orice caz,
este essential ca dintii sa nu perforeze inregistrarea. Orice contact dentar in timpul
inregistratii poate determina translatia mandibulei ( din cauza reflexelor neoromusculare
determinate de mecanoreceptorii din parodontiu) si astfel ducand la un rezultat inutil.

Fig 2-13 Arc facial cu axă balama arbitrară. A, Arc facial Denar Slidematic. B, Arc facial
Whip Mix QuickMount. A se remarca suportul pentru nasion ca punct de referință
anterior.
Fig 2-14 Punctul de referință anterior. În cazul arcului facial Denar Slidematic, punctul
anterior de referință este un marcaj situat la 43 mm superior de marginea incizală a
incisivului central maxilar. În cazul altor sisteme, gaura infraorbitală sau nasionul sunt
folosite pentru a determina punctul anterior de referință. Acest marcaj se folosește pentru
a aproxima anumite valori anatomice. De asemenea, permite montarea mai multor
modele, fără a repeta înregistrarea.

Manipularea mandibulei

Montarea precisa a modelelor depinde de manipularea corecta a dentistului a

mandibulei pacientului. Condilii trebuie sa ramana in acelasi loc in timpul arcului de
deschiderie si inchiderie. Prin incercarea de a duce mandibular in spate duce la o
translatie inferioara a condililor, iar restaurarile realizare o aceasta pozitie a mandibulei
sunt in supraocluzie. Suprafata portanta a proceselor condiliene, trebuie manipulata in
pozitie cu fosa mandibulara si oasele temporale. Dicscul trebuie interpus corespunzator.
Usurinta cu care acest lucru poate fi obtinut depinde de gradul de relaxare
neuromusculara a pacientului si de tehnica sunetului. Cea din urma, depinde de asemenea
de pacient care trebuie sa-I permita medicului sa-I controleza mandibular. Tendinta de a
forta sau zgudui mandibula duce la un raspuns muscular protective al pacientului.
Tehnica bimanuala de manipulare descrisa de Dowson (1973) este recomandata ca
fiind una reproductibila si usor de invatat. In aceasta tehnica, scaunul unit-ului este
culcat, iar capul pacientului este sustinut de dentist. Cu ambele degete mari pe barbia
pacientului, si cu degetele pozitionate femr in zona submandibulara, dentistul exerciza
usoara presiune cu degetele, manipuland ansamblu disc-condil in pozitia lor corecta in
fosa mandibulara. Ulterior, mandibula este articulate de-a lungul arcului de inchidere a
axei terminale. In tehnica de manipulare cu o singura mana, degetele exercita o presiune
superioara. Astfel este mai dificil de a asigura faptul ca acesti condili sunt pozitionati
correct, deci aceasta tehnica permite celeilalte maini sa manetina inregistrarea.

Fig 2-15 Tehnica de folosire a arcului facial. A-E Tehnica pentru arcul Denar Slidematic
A, Se obțin indentațiile în materialul termoplastic. B, Se plasează furculița arcului facial.
C, Arcul facial se atașează de furculiță, și se strâng șuruburile. D, Transferul este gata. E,
Se citește măsurarea lățimii de pe partea superioară a arcului facial. F-K Arcul Facial
Whip Mix QuickMount F, Armamentariu G, Se aplică elastomer automixabil pe furculița
de transfer. H, Furculița de transfer se adaptează la nivelul dinților maxilari. I,
Înregistrarea se adaptează pentru a facilita repoziționarea. J, Se poziționează instrumentul
pe nasion. K, Se strâng șuruburile
Fig 2-16 O înregistrare de ocluzie în relație centrică transferă rapoartele dintre dinți în
relație centrică de la pacient la articulator.

Fig 2-17 Înregistrare incorectă a RC. A, Dacă mandibula este forțată posterior (F),
condilii nu mai sunt în poziția lor cea mai superioară, ci se deplasează posterior și inferior
(săgeata mică). B, Orice restaurări realizate pe modelele montate în această relație
centrică incorect înregistrată vor fi în supraocluzie când se face proba în cavitatea orală.
C, A se remarca raporturile dinților frontali.
Dispozitiv de deprogramare anterioara

La unii pacient la care RC nu coincide cu IM, se poate intalni o rezistenta atunci

cand mandibular este rotata. Din cauza unor refleze protectoare bine stabilite, care apar
de fiecare data cand dintii intra in contact, acesti pacienti nu permit manipularea
 mandibulei si rotarea ei cu usurinta. Daca contactele dentare pot fi prevenite, aceste
reflexe dispar, iar manipularea devine mai usoara. Dintii pot fi tinuti la distanta prin
utilizarea rulourilor, o masura standard de plastic sau un mic dispozitiv de deprogramare
anterioara realizat din rasina acrilica autopolimerizata (cunoscut si sub numele de jig
Lucia).
Daca mandibulara nu poate fi manupulata satisfacator dupa ce un dispozitiv de
deprogramare anterioara a fost plasat timp de 30 de minute, este posibil ca pacientul sa
aibă o disfunctie neuromusculara. In mod normal, aceasta este usurata de orice dispzitiv
ocluzal.
Tehnica de inregistrare a RC
Pot fi utilizate diferite tehnici pentru inregistrarea RC. Alegerea de inrtegistrare medie
este, intr-un anumit grad, o functie a modelelor ce vor fi articulate. De axemplu, modele foarte
precise realizate cu material de amprenta elastomeric, pot fi articulate cu ajutorul unei inregistrari
ocluzale obtinute cu un material de mare precizie cum este polyvinyl xiloxan. In orice caz,
modele mai putin precise turnate din hidrocoloid ireversibil, sunt mai bine articulate prin
utilizarea unui material mai maleabil, asa cum este ceara de ocluzie. Multe studii au aratat
variatii considerabile printre multele material si tehnici de inregistrare, si astfel este necesara o
grija particulara pentru astfel de proceduri.
Inregistrarea armata aluwax
Aluwax armat este un material maleabil pentru inregistrarea RC. Acest tip de inregistrare,
initial descrisa de Wirth (1971) si Wirth si Aplin (1971), este sigura si tehnica a adus rezultate
considerabile.
Instrumentar:
● Dispozitiv de incalzire a cerii
● Foaie moale de metal
● Ceara roz tare
● Ceara moale
● Foarfeca
● Apa rece
Fig 2-18 Plasarea mandibulei unui pacient în relație centrică prin metoda bimanuală (A) și
prin metoda unimanuală (B). A se remarca poziționarea degetelor clinicianului pe marginea
mandibulei.
Procedura pas cu pas:
1. Inmuiati jumatate de foaie de ceara in apa calda si adaptati-o pe cuspizii maxilari.
Permiteti pacientului sa inchida usor, si sa faca astfel indentatii ale dintilor maxilari
pe aceasta. Aceste indentatii nu participa activ la inregistrare, ci doar ajuta la o
ulterioara repozitionare a inregistrarii.
2. Adaugati ceara roz dura pe zona anterioara mandibulara si foaia de metal moale
pentru a ranforsa zona palatului si sigilati periferia cu ajutorul cerii moi.
3. Readaptati inregistrarea la dintii maxilari, ramolind inca o data daca este necesar.
Ghidati gura pacientului spre o inchidere centrica, realizand indentatii superficiale in
ceara. Verificati sa nu apara contacte dentare posterioare.
Fig 2-19 Un dispozitiv de deprogramare anterioară este folosit pentru a facilita înregistrarea
relației centrice. A, Se mixează rășină acrilică autopolimerizabilă și se adaptează la nivelul
incisivilor centrali maxilari. Pacientul este ghidat să închidă gura și este oprit atunci când dinții
posteriori sunt la aproximativ 1mm distanță. B, Indentațiile sunt folosite ca un ghid pentru a
ajusta jigul. C, După realizarea sa, Jigul ar trebui să permită pacientului să realizeze lin mișcări
de propulsie și lateralitate. Trebuie evitată o zonă de contact înclinată, pentru că ar mandibula ar
tinde să se retrudeze excesiv.
Fig 2-19 cont D, Ca alternativă, poate fi folosit un material termoplastic. E, După ramolirea
acestuia și poziționarea sa, mandibula este ghidată în poziția de închidere în relație centrică. F,
Dispozitivil se adaptează cu un bisturiu. G, Se verifică din nou dezocluzia dinților laterali. H,
Secțiune sagitală prin dispozitiv (ilustrație). I,J, Un det de lere de plastic poate fi folosit pentru a
preveni închiderea habituală în IM
Fig 2-20 Tehnica de înregistrare a relației centrice. Se verifică reproductibilitatea poziției de RC,
deoarece aceasta trebuie reprodusă de mai multe ori în timpul înregistrării. A, Arsenal. B, O folie
de ceară Aluwax moale se adaptează la arcada maxilară. C, Se adaugă o bucată de ceară roz
rigidă pe porțiunea inferioară anterioară a plăcuței. D, Se rulează niște metal moale Ash Nr 7 și
se plasează de-a lungul marginii posterioare și se fixează de plăcuță cu ceară sticky pentru a
crește rigiditatea. E, Folia ranforsată se repoziționează, iar mandibula este ghidată în RC, până
când ceara roz oprește închiderea verticală. F, A se nota faptul că indentațiile maxilare
înregistrează doar vârfurile cuspizilor. Se adaugă niște Aluwax pe indentațiile incisivilor
inferiori. Se repoziționează înregistrarea și se repetă închiderea în RC. G, Indentațiile incisivilor
sunt reproduse în Aluwax. H, Se adaugă ceară în zona molarilor 1. I, Se repetă închiderea. J,
Indentațiile molarilor sunt vizibile clar. Ar trebui ca indentațiile incisivilor să se fi reprodus din
nou. Orice indentație dubla semnifică inexactități. K, Se repetă închiderea în RC o ultimă dată,
după ce se plasează Aluwax în zona premolarilor. L, Înregistrarea RC este finalizată.
 4. Îndepărtați înregistrarea cu grijă și verificați dacă au aparut distorsiuni. Apoi reciți
ănregistrarea în apă rece.
5. Reașezați înregistrarea la nivelul dinților maxilari și evaluați stabilitatea. Dacă
modelul maxilar este disponibil se verifică stabilitatea și la nivelul acestuia.
6. Adăugați ceară caldă doar în regiunea incisivilor mandibulari și manipulați mandibula
după cum a fost descris anterior. Un control mai bun se poate obține atunci când
pacientul se află îm poziție culcată.
7. Realizați indentațiile marginilor incisivilor mandubulari în ceară (Fig 2-20 G) și
repetați de câteva ori pentru a vă asigura cămișcarea este irepoductibilă. Îndepărtați
înregistrarea și răciți-o iar in apă rece.
8. Adăugați o cantitate mică de ceară încălzită în zona mandibulară posterioară (Fig 2-
20 H) și reașezați înregistrarea (Fig 2-20 I). Nu uitați ca atunci când adăugați ceară
noua înregistrarea trebuie sa fie uscată, altfel ceara nu aderă și se va desprinde. Apoi
ghidați dinții mandibulari în indentațiile anterioare si rugați pacientul sa inchidă ușor.
Baza de ceară plată previne închiderea excesivă. Forțele excesive pot distruge
înregistrarea sau pot flexiona mandibula. Mușchii ridicători ai mandibulei asigură
faptul că se înregistrează pozitia cea mai superioară a proceselor condiliene.
9. Îndepărtați înregistrarea și raciți-o.
RC se repoduce de multiple ori în timp ce se realizează înregistrarea. Aluwax-ul încalzit este
moale și se modelează ușor. În cazul în care mandibula pacientului nu este ghidată in aceeași
poziție mereu, apar probleme (Fig 2-20 J). În momentul în care înregistrarea a fost realizată se
mai reface mișcarea de 4 ori pentru a se confirma acuratețea înregistrării.
Înregistrarea RC se poate realiza prin mai multe metode si cu diferite materiale. Ceara dură roz și
ceara albastră prefabricată sunt cele mai des folosite ( Fig 2-21 si Fig 2-22).

Înregistrarea cu ajutorul dispozitivului de programare anterioara cu elastomeri sau

oxid de zinc eugenol
Materiale necesare :
-Rășină autopolimerizabilă
-Vaselină
- Material Elastomeric
-Seringă
- Lamă de bisturiu
Tehnica de realizare pas cu pas
1. Se realizează din rășină un dispozitiv de programare anterioară. Consistența rășinii
trebuie să fie chitoasă și după lubrifierea incisivilor centrali cu vaselină se adapteză la
dinți. Aspectul lingual al acestui dispozitiv trebuie să urmărească contururile linguale ale
 dinților. După ajustare trebuie sa realizeze separarea dinților laterali (Fig 2-19, H). În
momentul în care pacientul realizează inchiderea nu trebuie sa apară nicio glisare.
2. Se verifică sa nu fie niciun contact dentar în zona laterală, sigurul contact realizându-se la
nivelul dispozitivului anterior. Dispozitivul trebuie să fie stabil și să ramână în poziție.
Dacă este necesar se poate aplica vaselin si pe suprafața interna a acestuia.
3. Se repetă mișcarea de închidere cu pacientul până cand se obține un RC reproductibil.
4. Se verifică daca seringa are vârful suficient de larg incât să permita curgerea libera a
materialului elastomeric. Dacă este nevoie se poate lărgi varful prin taierea acestuia cu
ajutorul lamei de bisturiu.
5. Se prepară și se amestectă materialul elastomeric conform indicațiilor producătorului (Fig
2-23, A)
6. Se usucă supafețele dentare cu ajutorul aerului de la unit și cu ajutorul seringii se aplică
materialul pe suprafața ocluzală a dinților mandibulari (Fig 2-23, B).
7. Se ghidează pacientul în realizarea mișcării de închidere până in momentul contactului cu
dispozitivul anterior de programare. Pacientul trebuie s mențină această poziție până când
materialul se întărește.
8. Se îndepărtează materialul (Fig 2-23, C) și se ajustează prin tăiere cu lama urmând
cuspizii bucali.
9. Se verifică dacă modelele maxilar și mandibular sunt in contact pe toata porțiunea
înregistrarii.

Ca o alternativă la utilizarea materialului elastomeric se poate utiliza o meșă cu oxid de zinc

eugenol (ZOE) (Fig 2-24). Procedura de realizare este asemănătoare cu cea descrisă anterior, dar
în loc de aplicarea cu seringa, medicul aplică materialul extraoral în forme apoi le aplică si
ghidează pacientul in RC. Trebuie avut in vedere sa nu se interpună aceste forme între arcade în
momentul realizării închiderii.
Materiale alternative pentru aceasta tehnica pot fi ghipsul pentru amprenare sau rașina
autopolimerizabilă. Cu toate aceste materiale disponibile totuși acuratețea depinde de așezarea
corectă a soclului.
 Fig 2-21 Înregistrarea RC cu ajutorul cerii roz rigide. A, Arsenal. B, După ramolire și pliere
în strat dublu, înregistrarea se ajustează la o formă corespunzătoare. C, Mișcări în axa balama
terminală se exersează cu pacientul. D, Înregistrarea se adaptează la nivelul arcadei maxilare. E,
Adaptarea asigură apariția indentațiilor superficiale începând de la cuspidul caninului și
continuând posterior. F, Înregistrarea se ”tunde” la nivelul vârfurilor cuspizilor vestibulari ai
molarilor și premolarilor. G, Acesta este aspectul înregistrării după ajustare. H, Ceara se îndoaie
peste porțiunea vestibulară a caninilor. Pacientul stabilizează înregistrarea în timp ce este
reprodusă mișcarea în axa balama terminală. I, Aspectul înregistrării din normă frontală. J, A se
remarca indentațiile superficiale, care vor permite o așezare precisă a modelelor.
 Fig 2-22 Înregistrarea RC folosind o plăcuță preformată de ceară și lere. A, Se folosesc o
plăcuță preformată de ceară si un set de lere pentru înregistrarea ocluziei. B, Se plasează lerele
pentru a obține dezocluzia dinților laterali. C, Porțiunile laterale ale ale plăcuței de ceară se
ramolesc într-o baie de apă caldă. D, Înregistrarea de ceară se adaptează pe dinții superiori. E,
Înregistrarea se ”tunde” prin vârfurile cuspizilor vestibulari. F, Se ramolește din nou ceara. G, Se
ghidează mandibula pacientului în RC și se obțin indentațiile vârfurilor cuspizilor mandibulari.
H, Înregistrarea se răcește în apă rece. I, Excesul de ceară poate fi îndepărtat cu o lamă ascuțită
până când rămân doar indentațiile vârfurilor cuspizilor. J, După verificarea clinică, înregistrarea
se depozitează în apă rece pentru a fi folosită în laborator.
 Fig 2-23 Înregistrarea RC. A, Material de tip elastomer pentru înregistrarea RC. B, După ce
sunt acoperite zonele laterale mandibulare, medicul dentist folosește un jig anterior din rășină
pentru a se asigura că se obține o poziție reproductibilă. Pacientul rămâne cu gura închisă până la
priza materialului. C, Acesta este aspectul înregistrării înaintea tăierii excesului (A. Cazuistica
Parkell, Inc. Edgewood, N.Y.)

Fig 2-24 În locul elastomerului de ocluzie, pot fi folosite suporturi de plastic acoperite cu
tifon și pastă ZOE
Înregistrarea relațiilor intermaxilare în edentația parțială
 Cănd sunt dinți insuficienți pentru a obține stabilitate bilaterală, nu putem obține înregistrarea
RC cum a fost descrisă anterior. În acest caz trebuie fabricate niște baze din rășină acrilică (Fig
2-25). Pentru a evită erorile cauzate de deplasarea țesuturilor moi, care împidică transferul corect
de date, aceste baze trebuie realizate pe modele montate în articulator. Dacă exista riscul
spargerii modelelor se pot folosi modele duplicat realizate cu material de amprentă tip
hidrocoloid reversibil agar.
Articularea modelelor diagnostice
Modelul maxilar. Modelul maxilar (Fig 2-26) este asezat în indentațiile de pe furculița
arcului facial după ce arcul este atașat articulatorului. Brațe speciale sau nu pot fi utilizate pentru
a suporta greutatea modelului pentru a preveni mișcarea sau flexionarea furculiței. După ce a fost
crestat și udat, modelul este atașat inelului de fixare al articulatorului cu ghips cu priza rapidă și
exansiune mică.
Modelul mandibular. Pentru a atașa corect modelul mandibular de cel maxilar, pinul de
ghidaj incizal trebuie micșorat suficient cât să compenseze grosimea înregistrării RC-ului.
Articulatorul este inversat și înregistrarea este așezată pe modelul maxilar. Modelul mandibular
(Fig 2-27) este așezat cu atenție în înregistrare și se verifică stabilitatea ambelor modele.
Modelele se pot solidariza impreună cu ceară si cu tije de metal de lemn. Brațul mandibular al
articulatorului este închis cu ghips de fixare, iar condilii articulatorului trebuie să fie așezați in
fosele corespunzătoare. Dacă articulatorul prezintă zavor centric acest pas este simplificat. Atfel
articulatorul trebuie menținut în poziție până ce ghipsul face priză. Nu trebuie să se facă nicio
mișcare a acestuia până cand priza nu este finalizată.
Evaluarea. Exactitatea este cruciala atât pentru RC cât și pentru IM. Înainte de ajustarea
articulatorului, medicul trebuie sa confirme acuratețea RC prin compararea contactelor dentare
de pe modele cu cele din cavitatea orală a pacientului (Fig 2-28). În timpul examinării clinice,
poziția contactelor dentare în RC se poate marca cu hârtie de articulație. În mod normal aceste
marcaje sunt pe panta mezială a cuspizior maxilari si pe cea distală a cuspizilor mandibulari.
Pentru a trasfera localizarea lor exactă, pacientul trebuie să inchidă printr-o ceara indicatoare
subțire. Modelele articulate sunt închise si contactele sunt marcate cu hârtie de articulație. Cănd
ceara indicatoare este transferată pe modele, perforațiile trebuie sa corespundă semnelor.
Pentru verificări adiționale trebuie examinată și IM. IM este în mod normal o poziție care
nu se poate reproduce cu exactitate absolută pe un articulator semiajustabil. În orice caz orice
discrepanța indică o fixare incorectă. Dacă o altă confirmare pentru fixarea corectă este necesară
( ca în cazul fixării modelelor definitive), o înregistrare adițională a RC poate fi realizată și
comparată cu un sistem de măsurare tip Denar Centri-Check (Fig 2-29).
Comenzile posterioare ale articulatorului. În tabelul 2-1 sunt sistentizate avantajele și
dezavantajele diferitelor tipuri de articulatoare. Cele mai sofisticate ( total ajustabile) posedă o
gama largă de reglaje care pot fi setate să urmeze precis mișcarile condiliene. Comezile
posteriore sunt create pentru a permite simularea mișcărilor proceselor condiliene și a contactelor
dentare în protruzie și lateralitate. Cele semiadaptabile sunt mai puțin ajustabile. Comenzile
posterioare pot reda doar panta condiliana și mișcarea de lateralitate. Setările pot fi facute cu
ajutorul înregistrarilor interocluzale sau al pantografelor. O alternativă este și utilizarea unor
valori medii pentru programare. Este important de știut ca nicio tehinica nu este lipsită de erori.
 Valori arbitrare.Pe baza investigațiilor clinice exista anumite valori medii aplicabile
pentru înclinarea condiliană, atât în lateralitatea imediată cât si pentru cea progresivă. Aceste
valori sunt in raport cu Orizontala de la Frankfurt și cu Linia Medialâ Sagitală. De exemplu o
valoare de 1mm este stabilita pentru lateralitatea imediată.
Cănd se utilizează valori arbitrare pentru a programa articulatorul trebuie să tinem cont si
de indicațiile producatorului. În orice caz, în funcție de gradul de adaptabilitate al
articulatorului, folosirea valorilor arbitrare nu indica neapărat o precizie mai redusă decăt alte
tehnici alternative.
Înregistrarile interocluzale excentrice. Înregistrarile interocluzale excentrice sunt
recomandate pentru setarea comenzilor posterioare ale articulatorului semiadaptabil. Această
tehnică consta în interpoziționarea de ceară sau alt material de înregistrare între arcade, acestea
înregistrează poziția condililor în mișcări excentrice ale mandibulei. Se realizează si înregistrări
statice pentru a putea transmite pozitia maxilarelor: o înregistrare în protruzie și doua laterale.
Cea protruzivă se utilizează pentru setarea ambelor pante condiliene, iar cele laterale pentru
mișcările de lateralitate pe articulatoarele semiadaptabile.
Un articulator programat cu ajutorul acestei metode este precis doar în două poziții: RC și
poziția de înregistrare (Fig 2-30). Acest lucru se datorează faptului că între aceste două poziții
sunt diferențe semnificative in mișcările reale față de cele reproduse de articulator. Articulator
face aceste trasee drepte în timp ce în realitate acestea sunt curbe. Pentru a combate aceste errori
articulatoare semiadaptabile moderne vin dotate cu fose curbate.
Materiale necesare: ceară de înregistrare interocluzală
Fig 2-25. Șabloane de ocluzie de rășină acrilică utilizate pentru montarea modelelor de edentație
parțială

Fig 2-26. Montarea modelului maxilar în articulatorul tip Whip Mix. A. Arsenal B. Îndepărtarea
pinului incizal. C. Se ajustează înclinarea condilară la cea a arcului facial. D. Mișcarea laterală
este setată la zero. E. Se atașează un platou de fixare (Split). F. Elementele auriculare sunt atașate
celor condilare ale articulatorului. G. Arcul facial este atasat articulatorului. H. Modelul maxilar
este poziționat pe furculița arcului facial și modelul este udat înainte. I. Ghipsul de fixare este
aplicat modelului și placii de fixare. Membrul superior al articulatorului este inchis până atinge
bara diagonală a arcului facial. J. Dacă este nevoie se poate agăuga ghips de fixare. (Cazuistica
Whip Mix Corporation, Louisville, Ky)
Fig 2-27. Montarea modelului mandibular. A-D Articulator Denar. A. Înregistrarea RC se
montează pe modelul maxilar inversat. B. Pinul de ghidare incizal este ajustat si modelul
mandibular este orientat conform înregistrării. C. Modelul este atașat cu ghips de fixare. D. Cand
pinul este ridicat modelele se află în contact în RC. E-H. Articulator Whip Mix E. Se adaptează
înregistrarile RC cu material elastomeric. F. Înregistrările sunt poziționate pe articulatorul
inversat. G. Pinul de ghidare incizal este ajustat, modelul stabilizat si ghipsul este aplicat pe
modelul udat anterior si pe placuța de fixare mandibulară înainte ca articulatorul să fie închis. H.
Fixarea este finalizată.
Fig 2-28. Verificarea preciziei fixării. A. Ceara indicatoare este aplicată la nivel ocluzal pe dinții
maxilari și pacientul este ghidat în realizarea inchiderii în RC. B. Pe model se marchează
contactele cu ajutorul hârtiei de articulație. C. Dacă fixarea este corecta atunci marcajele
corespund cu perforațiile realizate în ceară.

Fig 2-29. Sistemul de marcare Denar Centri-Check. Modelele sunt poziționate in aceeași relație
ca într-un articulator, dar elementele condiliene sunt înlocuite de pini. Fiecare pin marchează pe
o hârtie grafică atașată părții maxilare a articulatorului. Prin examinarea acestor marcaje,
dentistul poate compara înregistrarile RC succesive.
Tehnica pas cu pas:
1. Se practică mișcari excursive până ce acestea pot fi reproductibile. Mandibula pacientului
este ghidată spre pozitii limita anterioare si laterale stânga și dreapta. Autorul și colegii
săi au observat că este de ajutor să ghidăm pacientul pentru a realiza mai ușor
înregistrarea, deși și neghidat înregistrarile au fost precise.
2. Se adaptează ceară la nivelul arcadei maxilare(Fig 2-31, A) și pacientul se ghidează intr-o
poziție protruzivă. Pacientul este pus să închida pentru a realiza indentații pe mediul de
înregistrare(Fig 2-31, B). Se verifică dacă linia mediană s-a menținut cănd privind din
normă laterala incisivii sunt în pozitie cap la cap.
3. Pentru înregistrarea laterală, se adaugă ceară intr-un cadran posterior pentru a compensa
spatiul din zona nelucrătoare.
4. Se adaptează la arcada maxilară si pacientul este ghidat intr-o pozitie excursivă și se
verifică dacă caninii sunt cap la cap ( Fig 2-31, C, D).
5. Se repeta aceasta etapa și pentru cealaltă zonă laterală.
6. Se marchează fiecare înregistrare pentru a fi identificată cănd se utilizează pentru
ajustarea setarilor zonei posterioare a articulatorului ( Fig 2-31, E).

Pantografele simplificate. Un pantograf simplifica (Fig 2-32) masoară doar o anumită

componentă a miscării mandibulare care are o mare valoare clinică: în general înclinarea
condiliană și mișcarea de lateralitate a mandibulei. Dispozitivul se montează rapid. Valorile
numerice se măsoară direct de pe înregistrare și se folosesc pentru a seta articulatoare
semiadaptabile ce aduc informații utile diagnosticului.
Pantografele simplificate pot detecta o înclinare a condilului prea mare sau o lateralitate
exagerată a mandibulei. Dacă unul din aceste aspecte este descoperit este posibil ca reastaurarea
dinților laterali sa fie complexă și în acest caz este recomandată utilizarea unui articulator
complet ajustabil. Unii producători ofera diferite configurații ale fosei, a căror selectare depinde
de mesurătorile realizate cu ajutorul pantografului simplificat ( Fig 2-33).
Fig 2-30. A. Traiectoria tipică a procesului condilar este curbă, cu înclinarea cea mai abruptă în
apropierea RC. Dacă se folosește un articulator semiadaptabil care are panta condiliană dreaptă si
de adaptează cu înregistrari excentrice atunci se vor obține rezultate foarte diferite față de cele pe
care le realizează de fapt mandibula. B. Înregistrare în poziția 1. C. Înregistrare în poziția 2.

Fig 2-31. Înregistrări interocluzale excentrice. A. Se adaptează ceara la arcada maxilară. B.

Înregistrare în propulsie. C-D. Ghidarea mandibulei pacientului în mișcări de lateralitate stanga-
dreapta. Înregistrările se fac în pozițiile stânga-dreapta cu caninul cap la cap. E. Înregistrarile
finalizate.
Fig. 2-32
A, Aparatul de înregistrat Panadent Axi-Path. B și C, Un stil axial trasează calea condiliană și
măsoară mărimea mișcărilor Bennett ( B ̎ și B ̍) în timp ce mandibula pacientului este ghidată
spre mișcările excentrice limită. (de la Ala C – Courtesy of Panadent Corporation, Grand
Terrace, California)

Fig. 2-33
A, Articulatorul PCH Panadent cu piciorușe de suport. B, Blocurile de fosă (analogi de mișcare)
cu grade diferite de mișcare Bennett sunt selectate folosind înregistrări simplificate sau
interocluzale laterale. Blocurile sunt rotate spre înclinațiile corecte ale condililor. C, Schema ce
indică planurile sagital și transversal disponibile ale analogilor de mișcare. RC = relația centrică.
3/4 ̋R = rază de ¾ inch a curbei fosei din articulator. ( de la A la C, Courtesy of Panadent
Corporation, Grand Terrace, California)

Fig. 2-34
Instrument Stuart pentru înregistrarea pantelor condiliene (înregistrări pantografice). (Courtesy
of Panadent Corporation, Grand Terrace, California)

Fig. 2-35
Trasările pantografice reprezintă o informație care se obține doar prin excursii numeroase:
Aceste scheme simplificate indică orientarea relativă a celor 6 plăci de înregistrare (atașate la
cadrul(arcul) maxilar, omis din ilustrație pentru claritate) față de stilii care inscripționează,
aceștia fiind atașați la cadrul(arcul) mandibular. N = mișcare nelucrătoare, de balansare; P =
mișcare de protruzie(propulsie); W = mișcare lucrătoare; Poziția de RC este reprezentată de
intersecția căilor de excursie, și este marcată printr-un punct.

Fig. 2-36
A, B, Sistem electronic de înregistrare a mușcăturii (jaw). Sistemul CADIAX COMPACT II
este un sistem electronic de înregistrare, care calculează automat reglajele articulatorului.
Fig. 2-37
Măsuța de ghidaj mecanic anterior. A, Se reglează calea de protruzie. Cu șurubul lateral se
reglează flancul lateral stâng. B, Flancul lateral reglat în mișcarea lucrătoare spre dreapta.
Fig. 2- 38
Fabricarea tăbliței acrilice de ghidaj anterior. A, Arsenal. B, Pinul incizal este ridicat la 1 sau
2 mm. C, Vârful pinului este lubrifiat. D, Dizolvarea și amestecarea rășinii acrilice. D,
Dizolvarea și amestecarea rășinii acrilice. E, Rășina este aplicată pe tăblița de plastic. F, Pinul se
inseră în momentul când rășina acrilică este în faza moale de polimerizare. G, Se realizează
traseul în protruzie. H, Mișcări lucrătoare spre dreapta și căile intermediare ale mișcării de
lateralitate. I, Mișcări lucrătoare spre stânga și căile intermediare ale mișcării de lateralitate . J,
Rășina este lăsată să facă priza finală. K, Excesul de rășină se îndepărtează. ( Courtesy Whip
Mix Corporation, Louisville, Ky.)
Fig. 2-39
A, Tăblița de ghidaj anterior cu masă de acrilat în exces. Dacă aceasta interferă cu calea de
închidere a pinului, se va îndepărta cu o freză. B, Tăblița din acrilat după îndepărtarea acrilatului.
Observați căile de lateralitate și protruzie.

Fig. 2-40
A, B, Modificările la nivelul unui model de diagnostic înainte de tratamentul ortodontic.
Fig. 2-41
Procesul de diagnosticare prin modelare în ceară.(Wax up diagnostic) Cu scopul de a avea
niște rezultate predictibile și de a simplifica planul de tratament protetic, se prepară și se fce wax
up-ul diagnostic din ceară. A și B, Modele diagnostice cross-mounted(?). Pentru a articula
modelele unui edentat parțial, se utilizează un șablon de ocluzie. C și D, Dinții de pe modele se
prepară cu scopul de a stabili o reducere corectă, care va oferi o estetică și o funcționalitate
bună. De la E la H, Modelarea diagnostică din ceară, în concordanță cu alinierea dinților
( performed in conjunction with diagnostic denture tooth arrangement). ( Courtesy Dr. J. Bailey)

Fig. 2-42
Două tipuri de articulatoare virtuale. A, Sistemul WIELAND oclude modelele în poziție
arbitrară în ranmderizarea tridimensională a articulatorului. B, Articulator virtual CEREC
poziționează arbitrar modelele pe baza unor valori medii, care pot fi modificate.
Fig. 2-43
Reproducerea virtuală a mișcărilor mandibulare. A, Articulatorul DENAR MARK 330,
poate fi folosit cu plăcuțe speciale de montare(splituri), care permit repoziționarea modelelor în
scanerul din laborator. B, Înregistrările excursiilor reglează controlul posterior. C, Scanerul TEH
conține o platformă, care corespunde cu geometria spliturilor, rezultând o orientare precisă a
modelelor virtuale după scanare, apropiată axei balama a articulatorului virtual (D). (Courtesy
Whip Mix Corporation, Louisville, Ky.)
Înregistrarea pantografică
Articulatoarele complet reglabile sunt programate pe baza înregistrărilor pantografice (Img. 2-
34). Se înregistrează mișcările mandibulare prin trasarea direcțiilor de mișcare pe plăcuțele de
înregistrare. Plăcuțele sunt atașate pe unul dintre maxilare, iar stilii de înregistrare pe altul. În
total, cele 6 plăcuțe trebuie să înregistreze cu acuratețe mișcările mandibulare. Pe fiecare dintre
plăcuțe se înregistrează traseele mandibulei în protruzie și în mișcări de lateralitate stângă și
dreaptă. După efectuarea acestor înregistrări, pantograful se fixează la articulator. Articulatorul
este reglat în așa fel încât să fie reproduse exact traseele înregistrate de stili pe plăcuțe (Img. 2-
35). O altă metodă mai simplă, însă mai puțin exactă, este atunci când traseele se măsoară direct,
iar condiliii se reglează fără ca înregistrările să fie transferate.
Pantograful electronic
Sistemul CADIAX COMPACT II este conceput pentru a înregistra și a măsura mișcările
funcționale și mișcările limită (Img. 2-36). Aparatul constă din 2 arcuri, superior și inferior, care
înregistrează mișcările mandibulare. Aceste înregistrări s-au demonstrat a fi foarte exacte în ceea
ce privește determinanții condilieni.
Stereogramele
O altă metodă pentru a reproduce controlul posterior condiliar este tăierea sau modelarea
tridimensională a mișcărilor mandibulare. Această ,,stereogramă,, este mai apoi utilizată la
formarea modelelor foselor condiliene și a condilului mandibular.
Ghidajul anterior
Mișcările limită ale mandibulei sunt dirijate de contactele interdentare și de forma ATM în partea
dreaptă și stângă. La pacienții cu ATM normale are o importanță deosebită pentru mișcările de
protruzie, acoperirea verticală și orizontală a dinților anteriori, precum și concavitățile linguale
ale incisivilor maxilari. În mișcările de lateralitate, în mod normal, sunt dominante contactele
dintre canini chiar dacă pot fi implicați și dinții laterali (Vezi capitolul 4). Procedurile
restaurative care implică modificarea formelor dinților anteriori, pot duce la modificări ale
contactelor dentare în timpul excursiei mandibulei. Din acest motiv, când se preconizează o
modificare la nivelul dinților anteriori, este necesar transferul contactelor dentare pe un
articulator, unde acestea pot fi studiate și abia apoi sa se execute preparațiile dinților.
Tăblița mecanică a ghidajului anterior
Mulți producători de articulatoare includ în produsele lor și tăblițe mecanice pentru ghidajul
anterior ( ghidaj incisiv) (Img. 2-37). Astfel de tăblițe se montează anterior și posterior prin
pivoți pentru a simula ghidajul anterior. Tăblițele dețin niște aripioare laterale care pot reda cu
aproximație ghidajul lateral. Totuși, aceste tăblițe nu sunt suficient de exacte și nu transferă
întocmai conturul lingual al dinților naturali pe restaurarile noi. De aceea, ele se utilizează în
principal pentru dentițiile complete și pentru aparatele ocluzale (Vezi Capitolul 4).
Tăblița acrilică pentru ghidaj anterior
Tăblița acrilică pentru ghidaj anterior este o piesă simplă utilizată pentru transferul exact al
contactelor dinților anteriori pe un articulator, atunci când este determinată influența lor în
mișcările de limită ale mandibulei. Pentru a înregistra și a păstra aceste informații chiar și după
modificarea formei conturului lingual la dinții preparați se utilizează rășină acrilică (Img. 2-38,
A). Tehnica se aseamănă cu înregistrările stereografice utilizată pentru programarea controlului
posterior al unor articulatoare.
Fabricarea măsuței acrilice de ghidaj
Armamentarium:
− Tăbliță incizală din plastic
− Lingură și godeu pentru rășina acrilică
− Petrolatum
Etape:
1) Se ridică și se lubrefiază pinul, se umezește măsuța incizală din plastic cu monomer de
rășină acrilică pentru a i se asigura o fixare bună ( Img. 2-38, de la B la D).
2) Se amestecă o cantitate mică de rășină și se modelează pe tăblița de plastic ( Img. 2-38,
E)
3) Se ridcă pinul incizal la 2 mm deasupra tăbliței și i se lubrefiază vârful cu petrolatum,
apoi se închide în rășina moale (Img. 2-38, F și G).
 4) Se mișcă articulatorul în axa balama ( in hinge), în mișcări laterale și de protruzie, în timp
ce rășina este în faza sa moale a polimerizării (Img. 2-38, de la H la J). Mișcându-se,
pinul apasă în masa moale de acrilat creând o înregistrare tridimensională a mișcărilor
mandibulare limită foarte precisă și rigidă în protruzie și lateralitate depășind mișcările
funcționale (Img. 2-38, F și K).
5) Mișcările pinului se continuă până când masa de acrilat nu mai este plastică. Se acordă
mare atenție modelelor pentru a nu fi abrazate, distruse în timpul mișcărilor. Pentru a
minimiza abraziunea modelelor, se va plasa între ele o folie fină de plastic, fără ca
aceasta să interfere semnificativ la formarea tăbliței acrilice de ghidaj.

Evaluarea:
După ce se modelează complet tăblița acrilică de ghidaj, pinul incizal trebuie să o atingă în
toate mișcările de excursie ( propulsie și de lateralitate). Aceasta se verifică cu ajutorul unor
benzi fine Mylar ( tehnica ? shim stock - folie de salvare). Dacă contactele sunt deficitare, se mai
adaugă o cantitate mică de rășină acrilică moale și se repetă etapele de înregistrare. În cazurile
când a fost utilizată o cantitate prea mare de rășină, tăblița de acrilat poate crea interferențe în
deschiderea- închiderea balama ale articulatorului ( Img. 2-39). Excesul poate fi înlăturat prin
radiere.
Modificarea modelului de diagnostic
Unul dintre avantajele unei montări exacte în articulator a modelelor de diagnostic este
posibilitatea de a cerceta variante de tratament, pe niște modele înainte de a produce modificări
ireversibile în cavitatea orala a pacientului. Acești pași sunt esențiali când medicul are de
rezolvat probleme complicate. Chiar și cei mai experimentați medici pot avea dificultăți în
alegerea diverselor planuri de tratament. O situație aparent simplă poate necesita timp mai mult
pentru a decide metoda de tratament potrivită.
Modificările la nivelul modelului de diagnostic pot include:
1) Modificări ale relațiilor interarcadice în vederea relizării intervențiilor chirurgicale de
corecție a discrepanțelor scheletale maxilare.
2) Modificări ale pozițiilor dentare înainte de tratament ortodontic (Img. 2-40).
3) Modificări ale schemei ocluzale înainte de orice tip de corecții ocluzale.
4) Pentru probă, se prepară dinții și se modelează din ceară (Img. 2-41) înainte de
procedurile restaurative fixe. ( Aceasta este una dintre cele mai necesare tehnici pentru
pacienții care urmează să fie protezați fix. Practicianul poate să realizeze un plan de
tratament protetic și să îl testeze pe model. Astfel poate obține informații importante
înaintea conceperii tratamentului și să poată explica pacientului necesitatea etapelor de
tratament propuse.)
În multe situații sunt necesare combinarea a două sau mai multe metode. Multe decizii ale
planului de tratament se pot simplifica prin utilizarea acestor tehnici de diagnostic ( modelul
preparației, alegerea dinților stâlpi, alegerea unei căi optime de plasare a protezelor fixe, alegerea
dintre tratamentul protetic fix sau mobil).
Articulatorul virtual
 Cu ajutorul CAD/CAM (Computer-Aided Design, Computer-Aided Manufacturing)
scanarea optică a întregii arcade a devenit o procedură cu adevărat avantajoasă ( Vezi capitolul
14, secțiunea Amprentarea Optică). Dezvoltarea recentă ale soft-urilor include și articulatorul
virtual. Modelul virtual derivă dintr-o scanare optică, poate fi poziționat în cadrul scheletului
articulatorului virtual. Unele articulatoare pot avea un grad de reglaj al controlului posterior,
condiliar. Pentru a fi poziționate în orientarea lor față de axa balama, modelele virtuale necesită
un echivalent al arcului facial virtual. Modelele sunt poziționate însă în poziții arbitrare pe baza
unor mulțimi de valori ( Img. 2-42). Unul din sisteme (Img. 2-43) are abilitatea de a poziționa
modelele virtuale în orientarea lor corectă. Se utilizează scanările modelului analog (din gips
dur), care au fost articulate RC în mod convențional cu ajutorul arcului facial și articulatorului.
Inițial se scanează fiecare model. Fiind obținute modelele virtuale, se utilizează niște plăcuțe
speciale de montare mai groase pentru a reduce din înălțimea modelelor și a gipsului de montare
în articulator. Această procedură permite poziționarea lor în scanerul de laborator pe o platformă
specială de referință, având interpusă înregistrarea de ocluzie. Aceasta permite scanarea unei
relații relative între modelele maxilare și mandibulare, și de asemenea, permite orientarea lor în
relație cu o axă arbitrară a articulatorului virtual. Controlul posterior (condiliar) virtual poate fi
reglat pe baza setărilor obținute inițial pe articularea modelelor analog. În versiunea curentă,
soft-ul nu poate capta comportamente de ghidaj anterior, care la rândul ei interacționează in mod
cert cu componenta posterioară. Producătorul relatează că se utilizează o mulțime de valori
liniare pentru a ghida mișcările excursiilor modelelor în articulatorul virtual. De aceea, următorii
pași pentru a îmbunătăți tehnologia articulatorului virtual ar fi găsirea unor posibilități de
măsurare și reglare a componentei anterioare, modelarea diagnostică în ceară.
REZUMAT
Modelul de diagnostic oferă informații preliminare valoroase și o imagine de ansamblu a
necesităților pacientului, care deseori nu pot fi vizibile în gura pacientului în timpul examenului
clinic. Ele sunt obținute prin amprentarea cu hidrocoloizi ireversibili și trebuie să fie transferate
pe un articulator semiajustabil cu ajutorul arcului facial și a înregistrării de ocluzie. În
majoritatea cazurilor în care se protezează fix, sunt suficiente informațiile obținute prin transferul
cu arcul facial cu axă balama arbitrară. Transferul cu ajutorul unui arc facial cinematic este
necesar atunci când este modificată DVO.
Există 2 tipuri de articulatoare: arcon și nonarcon. În cazurile în care este necesar un tratament
complex se indică utilizarea articulatoarelor complet reglabile. Aceste articulatoare sunt reglate
ținând cont de trasările pantografice. Modelele de diagnostic trebuie să fie articulate în RC
pentru a se putea observa contactele premature și a evalua orice alunecare ar putea fi prezentă
între RC și IM. RC este definită ca o relație maxilară în care condilii articulează cu porțiunea
avasculară cea mai fină a discurilor articulare și cu complexul în poziție antero-superioară, în
contact cu pantele eminențelor articulare. Poziția RC este independentă de contactele dentare.
Pentru înregistrarea ei, practicianul plasează între dinții maxilari și cei mandibulari un material,
care înregistrează contactele obținute după ce mandibula a fost ghidată în poziție de RC.
Mandibula poate fi ghidată prin metoda bimanuală. Dacă lipsește un număr mare de dinți, pentru
a putea obține o înregistrare în RC, se vor confecționa șabloane de ocluzie. Dacă este dificil de
manipulat mandibula pacientului în mișcarea axei balama, se utilizează un deprogramator, care
minimizează ,,memoria musculară,,.
Controlul posterior al articulatorului poate fi reglat pe baza valorilor arbitrare unor mulțimi
anatomice cu ajutorul înregistrării RC, pantografului simplificat, pantografului, stereografului.
Ghidajul anterior poate fi stabilit cu aproximație cu ajutorul unei tăblițe de ghidaj mecanic. Cu
ajutorul modelului diagnostic se confecționează o tăbliță acrilică de ghidaj anterior, care este
utilă atunci când trebuie restaurați dinții anteriori.
Dezvoltarea articulatorului virtual este uimitoare. Forma lui actuală nu permite, însă, să simuleze
mișcările mandibulare care dimpotrivă, pot fi observate pe modelele din gips.
Diagnosticul și planul de tratament pot fi îmbunătățite cu adevărat prin modelarea diagnostică în
ceară prin prepararea dinților și prin modificarea modelelor din gips.
ÎNTREBĂRI DE CONTROL
1. Discutați despre utilizările și limitele hidrocoloizilor ireversibili, și menționați care sunt
proprietățile materialului.
2. De ce sunt articulate modelele de diagnostic în RC ? De ce modelele nu sunt articulate in
IM?
3. Enumerați 5 elemente care pot fi determinate mult mai ușor pe modelele de diagnostic
decât intraoral.
4. Ce implică transferul cu arcul facial ? Prin ce diferă arcul facial arbitrar de cel cinematic?
5. Descrieți diferențele dintre articulatoarele arcon și nonarcon. Când este indicată și când
este contraindicată utilizarea unui instrument simplu cu axă balama? De ce ?
6. Care este rolul înregistrărilor excursiilor în reglarea articulatorului ?
7. Ce înregistrează un pantograf simplificat ? Ce face un pantograf? Când sunt indicate ?
8. Cum se confecționează tăblița acrilică de ghidaj ? În ce circumstanțe se folosește?