38.

Concepte ocluzale evoluie, utilitate

clinic, evaluare critic
Conceptiile ocluziei ideale. In aprecierea ocluziei echilibrate trebuie avute in vedere
atat criterii morfologice, cat si criterii functionale si clinice, pentru evaluarea carora
este necesara utilizarea unor planuri de referinta, printre care planul de ocluzie si
planul Frankfurt. In legatura cu criteriile anatomice, s-a mers pana la matematizarea
lor de catre Rudolf Hanau, sintetizand astfel relatiile anatomice si functionale dintre
principalele elemente ce participa la realizarea ocluziei: inclinarea traiectoriei
condiliene, inclinarea traiectoriei incisive, inaltimea cuspidiana, profunzimea curbei
de ocluzie si inclinarea planului de ocluzie. Intre planurile inclinate ocluzale si
articulare exista o stransa corelatie morfologica si functionala bazata pe principii
biologice si mecanice care presupun participarea neuromusculara si dispunerea
spatiala a planurilor inclinate, astfel incat sa fie respectat contactul armonios static
si dinamic al celor doua arii ocluzale. Intre factorii mecano-geometrici ce
guverneaza dispunerea planurilor inclinate cuspidiene, a santurilor, a crestelor de
smalt trebuie mentionate directia de miscare prin rotatie, distanta intercondiliana,
distanta fata de centrul de rotatie, largimea arcadei, inclinarea pantei condiliene.
Echilibrul ocluzal este asigurat si prin corelarea unor parametri ai ocluziei propriuzise. Astfel, cu cat curba lui Spee este mai accentuata, cu atat mai mici sunt cuspizii
zonei distale si invers, curba lui Spee cu raza mai mare admite prezenta unor
cuspizi mai inalti. Un overjet accentuat necesita cuspizi mai aplatizati, in timp ce un
overjet strans se coreleaza cu cuspizi mai inalti. Cu cat overbite-ul este mai
pronuntat, cu atat cuspizii pot fi mai inalti si invers.
Conceptul ocluziei bilateral echilibrate. Aceasta teorie sustine necesitatea unor
contacte multiple in ocluzia de intercuspidare, distribuite uniform pe toata arcada.
In protruzie are loc un contact al celor 6 frontali, insotit de contacte in zona distala
bilateral, asigurata prin curbele de compensatie ale lui Spee. In miscarile de
lateralitate se pastreaza puncte de contact pe partea activa in zona frontala cat si
distal, insotite de contacte in zona de balans cu rolul de a echilibra arcadele si a
stabiliza mandibula. Prezinta importanta in terapia ET prin proteza mobila totala,
insa nu poate fi aplicata in cazul dentitiei naturale.
Conceptul ocluziei functionale. Teoria ocluziei unilateral echilibrate admite existenta
unui freedom in centric atat long centric cat si wide centric. Posibilitatea de glisare
de la pozitia de intercuspidare spre pozitiile respective realizeaza o toleranta
ocluzala care ocupa un loc esential in aceasta teorie. Conform aceleiasi teorii, exista
contacte uniforme, pe toata arcada, in ocluzie centrica. Ca si dezavantaje in urma
aplicarii acestui concept, in restaurarile ocluzale se produce o uzura a fetelor
linguale ale cuspizilor vestibulari maxilari cu uzura fetelor vestibulare la inferiori,
rezultand o o pierdere a inaltimii verticale cu tendinta mobilizarii linguale a

superiorilor si vestibulare a inferiorilor.

Conceptul ocluziei organice. Conform acestui concept, relatia centrica corespunde
cu ocluzia de intercuspidare, existand Point in centric. Dispare prin urmare traseul
de toleranta si ocluzia de convenienta. In pozitia centrica se stabileste contactul
dintilor posteriori si canini, lasand sa treaca o foita de 0.4mm intre incisivii maxilari
si mandibulari.
Conceptul ocluziei miocentrice. Pozitia miocentrica este pozitia cea mai posterioara
ocupata de mandibula, atunci cand muschii masticatori se afla intr-o stare de
echilibru fiziologic. Relatia miocentrica priveste rapoartele md-mx atunci cand
mandibula se afla in poz miocentrica. Ocluzia miocentrica este identica cu
intercuspidarea maxima a dintilor atunci cand md se afla in poz miocentrica.