Capitolul 2

Modelele diagnostice și procedurile asociate acestora

Modele diagnostice precise montate în articulatoare semiadaptabile (Fig.1) sunt esențiale în

realizarea planului de tratament protetic fix. Acestea permit examinarea relațiilor ocluzale
statice și dinamice ale dintilor fără “interferențele” reflexelor neuromusculare de protectie și
permit vizualizarea modelelor din mai multe unghiuri. Astfel se pot observa aspecte legate
ocluzie care nu sunt întotdeauna ușor detectabile intraoral (ex. rapoartele dintre cuspizii
linguali când arcadele dentare sunt în ocluzie). Reproducerea mișcărilor pacientului se poate
face cu precizie dacă: poziția modelului maxilar a fost transferată în articulator cu ajutorul
unui arc facial, montarea modelului mandibular s-a realizat pe baza unei înregistrări de relație
centrica (RC), iar elementele condiliene au fost reglate adecvat (conform unor înregistrări de
propulsie și lateralitate). Dacă modelele au fost montate în articulator în RC, pozițiile de RC
și IM pot fi evaluate, deoarece se poate reproduce și glisarea mandibulei.

Alte informații relevante neobservate direct la examenul clinic, cum ar fi dimensiunea

ocluzo-cervicală a spațiului edentat, pot fi ușor evaluate în articulator cu modelele în ocluzie
și de asemenea în întreaga gamă de mișcări mandibulare. Poziția relativă și înclinarea dinților
stâlpi protetici, precum și alte modificări subtile ale poziției dinților sunt mai ușor de evaluat
pe modele decât intraoral. Modelele diagnostice articulate permit o analiza detaliată a
relațiilor intermaxilare și planului ocluzal, pot fi efectuate proceduri diagnostice,
îmbunătățind procesul de diagnostic și stabilirea planului de tratament. Preparațiile ulterioare
pot fi „exersate” pe modelele diagnostice, iar procedurile de modelare diagnostică în ceară
permit vizualizarea (inclusiv de către pacient) și evaluarea eventualului rezultat final obținut
prin planul de tratament propus.

Fig.1 Modele diagnostice montate in articulator semiadaptabil

AMPRENTA PENTRU MODELE DIAGNOSTICE

Sunt necesare amprente precise ale ambelor arcade dentare. Defectele de amprentare au ca
rezultat inexactități ale modelelor care se transmit la etapele ulterioare. De exemplu un mic
gol în amprentă, cauzat de o unei bulă de aer la nivelul suprafeței ocluzale, are ca rezultat un
plus pe suprafața ocluzală a modelului. Dacă acesta nu este observat și îndepărtat cu atenție,
se produce o montare inexactă a modelelor, iar elementele diagnostice sunt incorecte.
Materiale de amprentă similare siliconilor de adiție se recomandă în cazul în care se amână
turnarea modelului.

Dacă amprenta se extinde cu cativa mm dincolo de coletul dinților, această limită este
acceptabilă pentru modelele diagnostice în protezarea fixă. Dacă se dorește realizarea unei
proteze mobilizabile (de exemplu de urgență), este necesară extinderea corespunzătoare a
amprentei / modelului . Manevrați corect, hidrocoloizii ireversibili (alginatele) sunt suficient
de preciși și oferă detalii de suprafață adecvate diagnosticului și planificării cazului clinic.
Cu toate acestea, amprentele trebuie turnate în maxim 2 ore, iar alginatele nu oferă detalii
suficiente pentru turnarea modelelor de lucru în vederea obținerii protezelor fixe.

Hidrocoloizii ireversibili

Hidrocoloizii ireversibili (alginatele) sunt în principal săruri de sodiu sau potasiu ale
acidului alginic și sunt solubili în apă. Reactioneaza chimic cu sulfatul de calciu pentru a
produce alginat de calciu insolubil. Aceste materiale contin și alte ingredient,e cum ar fi
pământ diatomee (pentru rezistență și umplutură), fosfat trisodic (Na3PO4) și compuși
similari pentru a controla rata de priză, reactionând preferential cu sulfatul de calciu. Când
această reacție este completă și inhibitorul de priză este consumat, începe formarea gelului.
Viteza reacției / timpul de lucru se poate controla prin schimbarea temperaturii apei de
amestecare (apa rece întârzie priza). Deoarece hidrocoloidul ireversibil este compus în mare
parte din apă, absoarbe ușor (prin imbibitie), dar și pierde ușor (prin sinereza) lichid în
atmosfera, provocând deformarea amprentei. De aceea, amprentele cu alginat trebuie turnate
imediat.

Tehnica amprentei cu alginat pentru modele diagnostice

Materiale și instrumentar

Linguri de amprenta

Material termoplastic

Bol de amestec

Spatula de amestec

Comprese de tifon (de formă pătrată)

Hidrocoloid ireversibil
Gips tip IV sau V (ADA)

Vacuum malaxor

Humidor (cutie de stocare)

Dezinfectant

Alegerea portamprentei

Toate materialele de amprentă trebuie să fie retenționate în lingura de amprentare. Acest

lucru se poate realiza în cazul hidrocoloizilor irevesibili cu ajutorul adezivilor, prin perforatii
sau borduri retentive ale lingurii. Toate tipurile de linguri sunt capabile sa realizeze amprente
de o precizie acceptabilă, deși modelele pot fi mai precise atunci cand se folosesc linguri
rigide din plastic decât atunci cand se folosesc linguri metalice cu perforații. Pentru
hidrocoloizii ireversibili va fi selectata portamprenta cea mai largă care este confortabilă
pentru pacient. Un volum mai mare de material produce o amprentă mai precisă, adică o
amprenta mai voluminoasă are un raport mai favorabil suprafață / volum și este mai putin
susceptibila la modificări dimensionale nedorite). În schimb, elastomerii de sinteză dau
rezultate mai bune cu o lingură de amprentare mai redusă, adaptată intim la câmpul
protetic,unde se poate folosi o cantitate mai redusă și uniformă de material. Aceștia produc
modelele de cea mai mare precizie ( vezi capitolul de amprentare).

Deformarea alginatului poate apărea dacă orice parte a amprentei nu este susținută de
lingură (se desprinde) sau dacă aceasta este mișcată în timpul reacției de priză. Din aceste
motive portamprenta trebuie sa fie extinsa cu materiale termoplastice (Fig.2).

Fig.2 Lingurile standard se pot prelungi cu material termoplastic pentru un suport mai bun al
alginatului, în special în zona posterioară. La pacienții cu boltă palatină înaltă, alginatul are
nevoie de suport la acest nivel, însă materialul de extensie nu trebuie să se suprapună peste
zona retentivă a lingurii.
Amprentarea propriu-zisă

Pentru rezultate optime, se recomandă ca dinții să fie curați și pacientul să se clătească înainte
de amprentare. O ușoară uscare este necesară, dar o uscare excesivă uscate provoacă aderarea
alginatului de suprafețele dinților și ruperea acestuia la îndepărtarea amprentei. Materialul se
amestecă până la o consistență omogenă și se încarcă în lingură, iar suprafața sa este netezită
cu degetul umezit al mănușii. În același timp o cantitate mică de material se aplică pe zona
suprafețelor ocluzale (Fig.3, A și B) înainte ca lingura să fie așezată (vezi Fig.3C). De
asemenea o cantitate mică poate fi aplicată tot cu degetul în vestibulul bucal. Pe măsură ce
portamprenta este aplicată la nivelul arcadei dentare, pacientul este instruit să “închidă ușor”
pe lingura. Dacă pacientul ține gura larg deschisă în timp ce lingura este complet așezată,
materialul de amprenta este adesea șters din vestibulul bucal sau de sub buza superioară.

A B

C D

Fig.3 A-D Amprentarea cu alginate pentru modelele diagnostice.

O pierdere a vâscozității materialului (gelificarea) semnifică priza inițială. Lingura trebuie

îndepartată repede, la maxim 2 sau 3 minute după gelificare printr-o mișcare unică .
Tatonarea mișcării de îndepărtare a lingurii din cavitatea bucală sau păstrarea acesteia mai
mult de 2-3 minute după priză pot provoca deformarea amprentei. După îndepărtare (Fig.3D),
amprenta trebuie spalată, dezinfectată și uscată ușor cu un jet blând de aer. Pentru
dezinfectare se pulverizează cu un produs pe bază de glutaraldehidă și se plasează într-o
pungă de plastic sigilată timp de aproximativ 10 minute, după care este recomandata turnarea
modelului. Alternativ, amprenta poate fi imersată într-o cuvă cu dezinfectant cu iodoform sau
glutaraldehidă. Protocolul de dezinfecție este o precauție esențială pentru prevenirea
infecțiilor încrucișate și protejarea personalului din laborator (vezi Capitolul 14); amprentele
cu hidrocoloizi ireversibili transportă o cantitate semnificativ mai mare de bacterii decât
materialele elastomerice. Procedurile de dezinfecție nu implică nicio pierdere semnificativă
de precizie la nivelul detaliilor de suprafață. Pentru a asigura precizia, materialul trebuie
turnat în 15 minute de la îndepărtarea din cavitatea bucală. Plasarea amprentei într-un servetel
umed nu substituie necesitatea de a turna modelul în timpul indicat. Se recomandă reducerea
excesului de material înainte de turnarea amprentei. Un vacuum malaxor pentru amestecarea
gipsului ADA tip IV sau V este util. Alegerea mărcii de gips este importantă din cauza
posibilelor interacțiuni de suprafață dintre hidrocoloizii ireversibili și diferitele tipuri de
gipsuri.

După amestecare se adaugă o cantitate mică de gips într-un singur loc (de exemplu
posterior de unul dintre molari). Adăugarea de cantități mici, constant în același loc ajuta la
reducerea formării de bule (vezi secțiunea “Turnarea modelelor de lucru” in Capitolul 17).
Dacă se formează bule de aer, un instrument mic (o sondă parodontală sau o spatulă de ceară)
poate fi folosit pentru a le elimina, “înțepându-le”. În timpul prizei, amprentele în care s-a
turnat gips trebuie sa fie pozitionate cu lingura în jos și nu invers. Inversarea amprentei
imediat după turnarea gipsului duce la modele cu suprafață rugoasă și cu aspect granulat.
Gipsul este adăugat într-o cantitate adecvată pentru a forma un soclu de grosime suficientă,
care să asigure o retenție suficientă montării în articulator. Pentru a obține o rezistență și
detalii de suprafață corespunzătoare, amprenta trebuie acoperită cu un șervețel umed și
păstrată într-un humidor timp de o oră. Acesta minimizează distorsionarea hidrocoloidului
ireversibil în timpul prizei gipsului. Modelul de gips nu trebuie niciodată imersat în apă în
timpul reacției de priză. Dacă se face acest lucru, expansiunea gipsului se va dubla sau chiar
tripla prin fenomenul de dilatare higroscopică (vezi Capitolul 22). Pentru rezultate optime,
modelul trebuie separat de amprentă la o oră după ce a fost turnat.

Evaluarea modelelor

Deși este aparent o procedură simplă, fabricarea modelelor diagnostice este adesea greșit
gestionată. Inexactități aparent minore pot duce la erori semnificative de diagnostic.
Amprentele și modelele cu defecte mari ar trebui aruncate și procedeul repetat din faza de
amprentare (Fig.4). Golurile din amprentă creeaza plusuri pe suprafața modelelor turnate,
ceea ce poate împiedica o articulare adecvată și face inutilă o ulterioară analiză ocluzală sau
altă procedură diagnostică.

Alegerea articulatorului

Modelele articulate manual pot oferi informații cu privire la alinierea dinților fiecărei
arcade în parte, dar nu se poate realiza o analiză a relațiilor funcționale. Pentru o astfel de
analiza modelele diagnostice trebuie montate într-un articulator, dispozitiv mecanic care
încearcă să reproducă mișcările mandibulare. Articulatoarele pot simula mișcările condililor
în fosele corespondente, iar ele sunt clasificate în funcție de cât de exact pot reproduc
mișcările limită ale mandibulei. Deoarece mișcările sunt determinate de componentele osoase
și de ligamentele ATM, acestea sunt relativ constante și reproductibile.
 A B

Fig.4 Modelele diagnostice trebuie sa fie de mare precizie pentru a le articula corespunzator.
A. Plusuri ocluzale împiedică analiza ocluzală, B. Cu o tehnica potrivită, se obțin modele
precise

La cele mai multe articulatoare, stopuri posterioare ajustabile mecanic sunt utilizate la nivelul
“articulației” pentru a simula mișcările; la alte modele fosa mandibulară este reprezentată de
replici din plastic preformate sau individualizate. Dacă un articulator reproduce precis
mișcările limită reale ale unui pacient, timpul de lucru în cabinet este semnificativ redus,
deoarece laboratorul poate apoi proiecta lucrarea protetică, astfel încât să fie în armonie cu
mișcările funcționale ale pacientului. În consecință este nevoie de mai puțin timp pentru
ajustările piesei protetice în fazele de probă și adaptare.

La unele articulatoare brațul superior și inferior sunt permanent atașate unul de altul, în timp
ce la altele pot fi ușor separate. Acestea din urmă pot avea un zăvor sau un alt dispozitiv de
tip clapetă care fixează cele două componente împreuna în poziția de balama. Selecția
articulatorului depinde de tipul și complexitatea procedurilor terapeutice propuse, gradul de
acuratețe necesar și posibilitatea de obține rezultate optime. De exemplu, la realizarea unui
modelaj diagnostic pentru o proteză fixă este utilă posibilitatea separării celor două brațe
pentru a fi mai ușor de manipulat. Utilizarea articulatorului adecvat pentru o anumită
procedură se poate traduce prin economie semnificativă de timp în cursul etapelor ulterioare
de tratament.

Ocluzoarele (în text articulatoare neadaptabile de dimensiuni reduse)

Numeroase restaurări turnate se realizează în ocluzor (Fig.5), ceea ce produce discrepanțe la

nivel ocluzal deoarece acesta nu are capacitatea de a reproduce traiectoria mișcărilor
mandibulare. Unele discrepanțe pot fi corectate intraoral, dar acest lucru este consumator de
timp și duce la scăderea gradului de precizie. Dacă rămân discrepanțe necorectate, pot apărea
interferențe / contacte premature ocluzale și tulburări neuromusculare asociate.
 Fig.5 Ocluzorul

O importanță practică o are diferența dintre axa de închidere/deschidere a ocluzorului și cea

a pacientului. Distanța dintre axa balama și dintele restaurat este semnificativ mai mică la
articulatoarele neadaptabile, de aceea poziționarea cuspizilor noilor restaurări este
defectuoasă, rezultând contacte premature cu dinții antagoniști. Mișcarea de rotație a
ocluzorului are ca rezultat o traiectorie mai abruptă decât se întâmplă clinic, ceea ce duce
ulterior la contacte premature pe restaurările fabricate, între pantele distale mandibulare și
pantele meziale ale dintilor laterali maxilari (Fig.6 ). În funcție de designul specific al
articulatorului, direcția (poziția) crestelor și fosetelor poate fi afectate conform aceluiași
principiu. Acest lucru este important de remarcat deoarece contactele premature rezultate pot
apărea pe partea nelucrătoare (vezi Capitolele 1,4 și 6).

Fig. 6 Discrepanța traiectoriei de închidere atunci la un articulator neadaptabil (ocluzor), care

care poate provoca contacte premature. A, Un articulator “anatomic” reproduce o traiectorie
optimă de închidere. B, Cu ocluzorul, raza mișcării de închidere este mai mică, ceea ce duce
la contacte premature la nivelul premolarilor
Articulatoarele semiadaptabile

Pentru majoritatea protezelor fixe, utilizarea unui articulator semiadaptabil (Fig 2-7) este o
abordare optimă pentru obținerea informațiilor necesare de diagnostic, cu minimalizarea
procedurilor de ajustare în timpul etapelor clinice. Folosirea acestor instrumente nu necesită
exagerat de mult timp sau experiență. Au aproximativ aceleași dimensiuni cu cele ale
structurilor anatomice pe care le reprezintă, prin urmare modelele pot fi pozitionate cu o
precizie suficientă pentru ca erorile sa fie minime și de obicei cu semnificație clinică minimă,
cu alte cuvinte ar trebui sa fie necesar un timp redus pentru proba și intraorală a lucrărilor
protetice fabricate.

Fig.2-7 Articulator semi-adaptabil Arcon. A. Denar Mark 330. B. Whip Mix model 2240
C. Hanau Wide-Vue

Există două tipuri generice de articulatoare semiadaptabile: cele de tip arcon (pentru
articulator și condil) (Fig.8 A,C) și cele non-arcon ( Fig.8 B,D). Instrumentele non-arcon au
câștigat o popularitate considerabilă la realizarea protezelor totale deoarece brațele superior și
inferior sunt fixate rigid, permițând un control mai ușor atunci când dinții artificiali sunt
montati. Ca o consecință a designului lor, anumite inexactități apar la restaurarile turnate
(fixe) ceea ce a dus la dezvoltarea instrumentului de tip arcon.

În articulatorul de tip arcon condilii sunt atașați la brațul inferior al articulatorului, iar fosele
aparțin brațului superior. Astfel, articulatorul tip arcon este “corect” anatomic, ceea ce face
mai facilă înțelegerea mișcărilor mandibulare, spre deosebire de articulatorul non-arcon (are
cărui mișcări sunt “în sens invers”). Angulația foselor (cavităților glenoide) la instrumentul
tip arcon este fixă în raport cu planul ocluzal al modelului maxilar; la cele non-arcon este fixă
în raport cu planul ocluzal al modelului mandibular. Cele mai multe articulatoare
semiadaptabile permit setarea pantei condiliene și a translației progresive sau imediate a
condilului lucrător în mișcarea de lateralitate (mișcarea Bennet, nota trad.). Unele au pante
condiliene drepte, dar instrumentele mai noi au pante condiliene curbe, care sunt mai
apropiate de situația reală.

Fig 8 Articulatoare. A și C arcon; B și D, nonarcon. Un avantaj al designului arcon este faptul

că înclinarea pantei condiliene (a fosei glenoide) este într-un unghi fix față de planul ocluzal
maxilar. La articulatoarele non-arcon, unghiul se modifică atunci când articulatorul este
deschis, ceea ce conduce la erori atunci când se folosește o înregistrare a mișcării de
propulsie pentru a programa articulatorul.

Panta condiliană a articulatoarelor semiadaptabile poate fi setată pentru a simula mișcările

pacientului cu ajutorul înregistrărilor de ocluzie. Acestea constau în mai multe grosimi (plăci)
de ceară sau alt material de înregistrare în care pacientul a mușcat. Aceste înregistrări pot
avea câțiva mm grosime și astfel pot apărea erori la setarea articulatoarelor non arcon cu
înregistrări de propulsie cu ceară, deoarece panta condiliana nu este fixă în raport cu planul
ocluzal maxilar. După îndepărtarea înregistrării de propulsie, planul ocluzal maxilar și panta
condiliană devin mai paralele la articulatoarele Arcon, ceea ce determină reducerea înălțimii
cuspizilor la protezele fabricate ulterior (vezi Tabelul 4-3 de la Cap.4 Principiile ocluziei
dentare).
Articulatoarele total adaptabile

Un articulator total (sau înalt) adaptabil (Fig.2-9) are o gamă largă de poziții și poate fi setat
pentru a reproduce mișcările limită ale mandibulei. Precizia reproducerii mișcărilor depinde
de acuratețea și abilitatea operatorului, de erorile inerente ale articulatorului și instrumentului
de înregistrare cu ajutorul, și eventualele malpozitionări produse de ușoara flectare a
mandibulei și de natura non-rigidă a articulațiilor temporomandibulare.

Fig 2-9 Articulatoare complet ajustabile. A, Articulatorul Stuart. B, Articulatorul

Denar D5A
O serie de înregistrări pantografice speciale sunt folosite pentru a înregistra mișcările limită
ale pacientului, ce înlocuiesc înregistrările în ceara pentru programarea articulatorului.
Instrumentul utilizat pentru a înregistra traiectoriile mișcărilor este apoi transferat pe
articulator și este ajustat astfel incat articulatorul sa reproduca traiectoriile trasate,
reproducând în esență mișcările limită ale pacientului. Capacitatea acestor instrumente
complet reglabile de a urmări traiectorii neregulate pe tot parcursul mișcărilorlor permite
fabricarea de proteze complexe, ce necesită o ajustare minimă în etapele de probă și adaptare
în cabinet.

Articulatoarele total adaptabile nu sunt necesare în practica uzuală. Utilizarea și

programarea lor sunt consumatoare de timp și necesită calificare corespunzătoare a medicului
și a tehnicianului. Totuși, odată ce aceasta abilitate a fost dobândită, ele pot reduce
considerabil ajustările intraorale datorită informațiilor detaliate pe care le transmit. Ele pot fi
foarte utile odată cu creșterea complexității tratamentului (de ex.dacă toate cele 4 cadrane vor
fi restaurate simultan sau cand este necesara restaurarea întregii dentiții a pacientului, în
special la cei cu mișcări mandibulare atipice).
Arcul facial

Axa balama terminală

Mișcarea balama a mandibulei în jurul axei transversale orizontale este repetabilă, de

aceea axa balama imaginară în jurul careia mandibula se poate roti în plan sagital este foarte
importantă la realizarea lucrărilor protetice fixe. Arcul facial este utilizat pentru a înregistra
poziția antero-posterioară și medio-laterală a suprafețelor ocluzale maxile în raport cu axa
transversală de deschidere și închidere a mandibulei pacientului. Arcul facial este apoi
“atașat” articulatorului pentru a transfera poziția maxilarului verificând poziția corectă a
modelului maxilar față de axa balama a articulatorului (Fig.10).

Fig 10 Transferul unui arc facial semiadaptabil orientează poziția modelului maxilar
față de axa balama. A, Vedere frontală a arcului facial montat la pacient. B, Vedere
laterală, unde nasion-ul este folosit ca al treilea punct de referință. C, Vedere
superioară. D-F Aceleași planuri, demonstrează poziția față de axul articulatorului.
Alternativ, poate fi folosit un jig de transfer pentru a transmite poziția față de
instrument.

Dupa ce modelul maxilar a fost montat în articulator cu gips de montare, montarea modelului
mandibular se face cu ajutorul unei înregistrări de ocluzie. Dacă modelele pacientului sunt
transferate întrun articulator, se pot realiza restaurări de calitate, cu economie de timp la
proba și adaptarea intraorală.
Majoritatea arcurilor faciale sunt dispozitive rigide, asemănătoare unui șubler, care
permit anumite ajustări (de exemplu în plan transversal). Există două tipuri de arcuri faciale:
arbitrar și kinematic. Arcurile faciale arbitrare sunt mai puțin precise fata de cele cinematice
dar sunt suficiente pentru majoritatea procedurilor restaurative. Arcurile faciale cinematice,
sunt indicate când este necesară o reproducere fidelă a mișcării de deschidere-închidere a
pacientului pe un articulator. De exemplu, când se decide o modificare a dimensiunii
verticale de ocluzie în laborator la realizarea unor proteze fixe, este indicată arcului facial
cinematic în asociere cu o înregistrare interocluzala precisă de relație centrică.
Arcul facial cinematic
Înregistrarea axei balama
Clinicianul poate determina axa balama a mandibulei cu precizie de 1mm prin
observarea mișcărilor tijelor inscriptoare ale arcului facial cinematic, poziționate imediat
lateral de ATM, aproape de tegument. Dispozitivul intraoral ( “furculița”), asemănător unei
linguri de amprentă, este atașată dinților mandibulari folosind un material rigid cum este
siliconul de adiție chitos sau gipsul de amprentare.
Arcul facial cinematic este format din 3 piese: o componentă transversală și 2 brațe
laterale ajustabile.Tija transversală este atașată la dispozitivul intraoral și apoi la brațele
transversale astfel încât tijele inscriptoare să fie cât mai aproape posibil de zona articulară.
Mandibula este apoi condusă a.î. să realizeze o mișcare în axa balama terminala, iar
poziția tijelor inscriptoare este ajustată supero-inferior și antero-posterior până când acestea
realizeaza o mișcare de rotație pură (Fig.11). Deoarece întregul ansamblu este rigid atașat
mandibulei, o mișcare de rotație pură înseamnă că poziția condililor coincide cu axa balama
terminală. După verificarea acesteia, pozitia axei balama terminale este marcată bilateral prin
două puncte pe pielea pacientului, sau poate fi tatuată permanent pentru o utilizare ulterioară.
Fig 11 Înregistrarea axei balama terminale. A- tijele inscriptoare stângă și dreaptă se atașează
prin intermediul arcului facial de un dispozitiv fixat de dinții mandibulari. Când mandibula
execută o mișcare strict rotațională, tija rămâne staționară în dreptul axei de rotație. Dacă tija
este poziționată anterior, posterior, superior sau inferior de poziția reală a axei balama, ea se
va deplasa pe unul dintre arcurile indicate de săgeți, atunci când mandibula realizează o
mișcare rotațională. Astfel, arcul indică în ce sens și direcție trebuie ajustată poziția tijei. B,
Locatorul axei balama este poziționat. C, Șuruburile permit ajustarea brațelor laterale. D,
Ajustarea continuă până când vârful nu mai desenează niciun arc.

Transferul cu arcul facial cinematic

Se aplică o cantitate de silicon de ocluzie pe componenta intraorală (“furculița”) și
aceasta se aplică pe dinții maxilari (Fig.12). Pe tija componentei intraorale este fixat arcul
facial, iar brațele laterale sunt ajustate până când tijele condiliene sunt aliniate cu semnele
stabilite pe pielea pacientului corespunzătoare axei balama. Pentru a preveni erori date de
mișcarea pielii, pacientul trebuie sa fie în aceeași poziție ca atunci când s-a marcat axa
balama terminală. O altă tijă este fixată pe un punct de referință reproductibil ales de medic
pentru o eventuală utilizare ulterioară. Înregistrarea arcului facial kinematic este apoi
transferată în articulator, iar modelul maxilar este fixat la brațul superior.
Înregistrarea cu arcul facial cinematic este consumatoare de timp si de aceea este
utilizată în general numai în cazuri complexe de tratament protetic, în special atunci când se
dorești o mărire a dimensiunii vertical de ocluzie. Un transfer mai puțin precis ar duce la erori
inacceptabile și ar putea compromite rezultatul final.
 Fig. 12 Arc facial cinematic. A-“Furculița” așezată pe dinții mandibulari. B-
Poziționarea arcului facial kinematic C-Vârfurile se plasează pe locul axei balama
terminale, marcat anterior. D, Arc facial kinematic asamblat. E, Arc facial cinematic
montat la articulator
Arcurile faciale cu olive auriculare
Acest tip de arcuri faciale (denumite și arbitrare) aproximează axa transversală
orizontală și se bazează pe valori anatomice medii (Fig.13). Producătorii realizează aceste
arcuri faciale astfel încât raportul cu axa reală să aibă un grad acceptabil de eroare. În mod
normal, un reper anatomic ușor de identificat, așa cum este conductul auditiv extern, este
utilizat pentru a stabiliza arcul, care este aplicat cu ajutorul olivelor auriculare asemănătoare
cu cele ale unui stetoscop. Aceste arcuri faciale pot fi utilizate cu o singură mână (n.trad de
un singur operator ) deoarece ele se auto centrează iar asamblarea lor nu este complicată. Cu
ajutorul lor se obține o relație suficient de precisă pentru majoritatea procedurilor de
diagnostic și tratament restaurativ. În orice caz, indiferent de poziția arbitrară aleasă, o eroare
de minimum 5 mm fata de axa reală poate apărea, așa cum pot apărea și erori ale înclinării
planului ocluzal. Cand montarea se asociază cu o înregistrare de ocluzie groasă, realizată la o
DVO mărită, aceasta eroare poate produce inexactități majore.

Fig.13 Arcuri faciale cu olive auriculare A- Denar Slidematic, B- Whip Mix

QuickMount, observați elementul care se fixează pe Nasion ca punct de referință
anterior
Punctul de referință anterior
Utilizarea unui punct de referință anterior (Fig.14) permite clinicianului să reproducă
poziția înregistrată pe articulator în alte ședințe ulterioare. Acest lucru economisește timp
deoarece setările articulatorului pot fi reutilizate. Un punct de referință anterior, așa cum este
unghiul intern al ochiului sau un semn facial (pistrui ori alunițe) pot fi utilizate. După ce acest
punct a fost marcat, este utilizat împreună cu cele două punct ale axei balama, pentru a defini
poziția în spațiu a arcadei și implicit a modelului maxilar. Aceasta procedură are următoarele
avantaje:
● După setarea inițială a parametrilor condilieni (posteriori), ulterior modelele pot fi
montate în articulator fără a necesita o nouă înregistrare cu arcul facial sau o resetare
a acestora.
 ● Deoarece modelul maxilar este poziționat corect în raport cu axa balama, valori medii
pentru setările posterioare ale articulatorului pot fi utilizate fără a fi nevoie sa se
ajusteze articulatorul pe baza înregistrărilor excentrice.
● Atunci cand articulatorul a fost setat, valorile numerice rezultate pot fi comparate cu
valorile medii cunoscute pentru a obține informații despre variația individuală a
pacientului și astfel a preîntâmpina eventuale dificultăți în procedurile restaurative.

Fig 14 Punctul de referință anterior. În cazul arcului facial Denar Slidematic, punctul
anterior de referință este un marcaj situat la 43 mm superior de marginea incizală a
incisivului central maxilar. În cazul altor sisteme, gaura infraorbitală sau Nasion sunt
folosite pentru a determina punctul anterior de referință. Acest marcaj se folosește
pentru a aproxima anumite valori anatomice. De asemenea, permite montarea mai
multor modele, fără a repeta înregistrarea

Înregistrarea cu arcul facial cu olive auriculare

Materiale și Instrumentar
Arc facial
Material termoplastic
Rulouri de vată
Descrierea procedurii:
1. Se aplică material termoplastic pe componenta intraorală (furculița) arcului facial
(Fig.15A)
2. Se încălzește în apă și apoi se aplică furculița intraoral, realizând indentații ale
cuspizilor maxilari. Amprenta cuspizilor trebuie să fie suficient de adâncă pentru a
permite o poziționare precisă a modelului maxilar dup ace arcul facial este îndepărtat
din gura pacientului. Trebuie înregistrate doar vârfurile cuspizilor, nu este necesar să
se înregistreze fiecare cuspid sau întreaga arcadă, ci doar unul care să permită
poziționarea corectă a modelului. Dacă indentațiile sunt prea adânci, poziționarea
 modelului poate fi imprecisă deoarece modelele de diagnostic nu reproduc fidel forma
reală ale dinților. În general cuspizii sunt reproduși mai fidel decât fosetele.
3. Se îndepărtează furculița din cavitatea bucală, se lasă puțin să se răcească apoi se
reaplică pe dinți pentru a se verifica dacă s-a produs vreo modificare, distorsiune. Se
îndepărtează plusurile cat de mult posibil înainte de repoziționare, iar apoi se verifică
stabilitatea (Fig.15B).
4. Se cere pacientului să fixeze arcul facial prin mușcarea pe două rulouri. Alternativ, se
poate adăuga ceară pe zona frontală inferioară a furculitei astfel încât dinții
mandibulari pot stabiliza furculița.
5. Se fixează brațul articulat la nivelul furculiței, iar brațul asemănător unui șubler
(cadrul orizontal) la reperul anterior (Fig.15C)
6. Se strâng șuruburile în ordinea adecvată pentru a fixa întregul ansamblu și a finaliza
înregistrarea/transferul (Fig.15D)
7. Dacă articulatorul are o distanță intercondiliana ajustabilă, înregistrați și această
valoare (Fig.15E). Se îndepărtează arcul facial din cavitatea bucală.
Tehnica este ușor diferită cu alt arc facial arbitrar (Fig.15 F-K).

Fig.15 A-E Denar Slidematic, F-K Whip Mix QuickMount (punctul de

referință anterior reprezentat de Nasion)
Înregistrarea relației de centrice

Înregistrarea RC (Fig.16) oferă informații despre orientarea dinților mandibulari față

de dinții maxilari în poziția axei balama terminale, în care deschiderea și închiderea
sunt mișcări de rotație pură. Relația centrică este definită ca fiind relatia mandibulo-
maxilară în care condilii articulează cu porțiunea cea mai subțire, avasculara a
discurilor, complexul disc-condil în poziție antero-superioară și având raport cu
eminența articulară. Aceasta poziție este independentă de contactele dento-dentare.

Fig 16 O înregistrare de ocluzie în relație centrică transferă rapoartele dintre dinți în

relație centrică de la pacient la articulator.
IM poate să coincidă sau nu cu RC. Înregistrarea RC transferă raportul cu mandibulo-
maxilar și este folosită pentru montarea modelului mandibular în articulator în raport
cu cel maxilar deja montat. Odată ce modelul mandibular este fixat la brațul inferior
al articulatorului, înregistrarea este îndepărtată. Modelele oclud apoi într-o RC
precisă, dacă modelul maxilar a fost corect poziționat în raport cu axa balama
utilizând arcul facial (Fig.15). Dacă setările articulatorului au fost făcute corect pe
baza unor înregistrări excentrice (propulsie și lateralitate), pozițiile mandibulei pot fi
reproduse plecând de la RC. Glisarea RC-IM este reproductibilă la nivelul modelelor
montate pe baza unei înregistrări de RC. Contacte premature, în urma cărora
mandibula derapează, pot fi observate iar medicul poate determina dacă este necesară
o intervenție de corectare ocluzală înainte de tratamentul protetic fix. Modelele
articulate în poziția de IM împiedica evaluarea RC, de aceea, modelele articulate în
RC au o valoare diagnostică mai mare.
Teoretic, atunci când este utilizat un arc facial cinematic, grosimea unei
înregistrări de RC nu este importantă. O înregistrare mai groasă, nu mărește
semnificativ gradul de rotație. Atunci când este folosit un arc facial arbitrar, orice
mișcare de rotație prezintă un anumit grad de eroare. Utilizarea oricărui tip de arc
facial presupune mici erori, care pot fi reduse la minim prin realizarea unei înregistrări
subțiri. În orice caz, este esențial ca dinții să nu perforeze înregistrarea. Orice contact
dentar în timpul înregistrării poate determina translația mandibulei ( din cauza
reflexelor neoromusculare determinate de mecanoreceptorii din parodonțiu) și astfel
montarea este imprecisă și inutilă dpdv clinic.
Conducerea mandibulei
 Montarea precisă a modelelor depinde de conducerea corectă a mandibulei
pacientului de către medic. Condilii trebuie să rămână în același loc în timpul mișcării
pe arcul de deschidere-închidere. Prin încercarea de a conduce forțat mandibula spre
posterior se produce o translație inferioară a condililor, iar restaurările realizate în
această poziție a mandibulei vor fi în supraocluzie (înalte, Fig.17). Suprafețele
articulare ale proceselor condiliene (care primesc solicitări în ATM) care sunt
orientate spre anterior, trebuie manipulate în poziție corectă cu fosele mandibulare ale
oaselor temporale, cu interpunerea discului între cele 2 componente osoase. Ușurința
cu care acest lucru poate fi obținut depinde de gradul de relaxare neuromusculară a
pacientului și de tehnica riguroasă. Cea din urmă, depinde de asemenea de pacient
care trebuie să-i faciliteze medicului conducerea mandibulei. Tendința de a forța
mandibula duce la un răspuns muscular protectiv din partea pacientului care
împiedică poziționarea corectă.

Fig 17 Înregistrare incorectă a RC. A, Dacă mandibula este forțată posterior (F),
condilii nu mai sunt în poziția lor cea mai superioară, ci se deplasează posterior și
inferior (săgeata mică). B, Orice restaurări realizate pe modelele montate în această
relație centrică incorect înregistrată vor fi în supraocluzie când se face proba în
cavitatea orală. C, A se remarca raporturile modificate ale dinților frontali.
Tehnica de conducere bimanuală descrisă de Dawson (1973) este considerată
ca fiind una reproductibilă și ușor de învățat. În aceasta tehnica, scaunul unit-ului este
culcat, iar capul pacientului este susținut de medic. Cu ambele degete mari pe bărbia
pacientului, și cu degetele pozitionate fem pe marginea inferioară a mandibulei
(Fig.18 A), medicul exercită ușoară presiune în jos cu degetele mari și în sus cu
celelalte degete, încercând să deplaseze ansamblul disc-condil în poziția centrată în
cavitatea glenoidă. Ulterior, mandibula este deplasată ușor de-a lungul arcului de
închidere-deschidere a axei balama terminale. În tehnica de conducere unimanuală
(Fig 18B), degetele exercită o presiune spre superior, de aceea este mai dificil de a
controla poziționarea corectă a condililor. Un avantaj este acela că aceasta tehnică
permite celeilalte mâini să susțină înregistrarea de ocluzie.
 Fig.18 A B

Deprogramatorul anterior
La unii pacient la care RC nu coincide cu IM, se poate intalni o rezistență la conducerea
mandibulei. Din cauza unor reflexe protective bine stabilite, care apar de fiecare dată când
dinții intră în contact, acești pacienți nu permit manipularea mandibulei și rotarea ei cu
ușurință. Dacă contactele dento-dentare nu se realizează, aceste reflexe dispar, iar conducerea
devine mai ușoară. Dinții pot fi “ținuți la distanță” prin utilizarea rulourilor, cu ajutorul
lerelor de plastic sau cu un deprogramator anterior realizat din rașină acrilică
autopolimerizabilă (cunoscut si sub numele de jig Lucia, Fig.19).

Fig 19 Deprogramatorul anterior folosit pentru a facilita înregistrarea relației centrice. A, Se

mixează rășină acrilică autopolimerizabilă și se adaptează la nivelul incisivilor centrali
maxilari. Pacientul este ghidat să închidă gura și este oprit atunci când dinții posteriori sunt la
aproximativ 1mm distanță. B, Indentațiile sunt folosite ca un ghid pentru a ajusta jigul. C,
După realizarea sa, Jigul ar trebui să permită pacientului să realizeze lin mișcări de propulsie
și lateralitate. Trebuie evitată o zonă de contact înclinată, pentru că ar mandibula ar tinde să
se retrudeze excesiv.

Dacă mandibula nu poate fi condusă satisfăcător după ce pacientul a purtat un deprogramator

anterioar timp de 30 de minute, este posibil ca pacientul sa aibă o disfuncție neuromusculară.
În acest caz este indicată realizarea unei gutiere ocluzale (vezi Cap.4).
Tehnici de înregistrare a relației centrice
Pot fi utilizate diferite tehnici pentru înregistrarea RC. Alegerea materialului de
înregistrare este, într-un anumit grad, dependentă de modelele ce vor fi articulate. De
exemplu, modele foarte precise realizate cu material de amprenta elastomeric, pot fi articulate
cu ajutorul unei înregistrări ocluzale obținute cu un material de mare precizie pe bază de
polivinil siloxan. În cazul unor modele mai puțin precise turnate din hidrocoloid ireversibil,
se recomandă utilizarea unui material mai maleabil, asa cum este ceara de ocluzie (împreună
cu un mediu de ranforsare). Numeroase studii au arătat variații considerabile între diferitele
materiale și tehnici de înregistrare, de aceea este necesară o atenție sporită la această
manoperă.

Fig 19 cont D, Ca alternativă, poate fi folosit un material termoplastic. E, După încălzirea

acestuia și poziționarea sa, mandibula este ghidată în relație centrică. F, Dispozitivul se
ajustează cu un bisturiu. G, Se verifică din nou dezocluzia dinților laterali. H, Secțiune
sagitală prin dispozitiv (ilustrație). I,J, Un set de lere de plastic poate fi folosit pentru a
preveni închiderea habituală în IM

Înregistrarea cu Aluwax
 Aluwax este un material termoplastic pe bază de ceară ranforsată cu pulbere de
aluminiu pentru îmbunătățirea proprietăților mecanice. Acest tip de înregistrare, descrisă
pentru prima dată de Wirth (1971) și Wirth și Aplin (1971), este sigură și produce rezultate
bune.
Materiale și instrumentar:
● Folie de ceară Aluwax
● Folie de metal moale
● Ceara roz dură
● Ceara de lipit
● Foarfecă
● Apa rece

Tehnica de înregistrare:
1. Se încălzește jumătate de folie de ceară în apă caldă și se adaptează pe vârfurile
cuspizilor maxilari (Fig.20 B). Se cere pacientului să închidă ușor și astfel rezultă
indentații ale dinților mandibulari. Acestea nu fac parte din înregistrare, ci doar
subțiază folia și ajută la o ulterioară repoziționare a înregistrării.
2. Se adaugă ceară roz dură pe zona anterioară mandibulară (Fig.20 C) și folie de
metal pentru a ranforsa zona palatului și se sigilează periferia cu ajutorul cerii de
lipit (Fig.20 D).
3. Se reaplică înregistrarea pe dinții maxilari, ramolind ceara încă o data dacă este
necesar. Se ghidează mandibula pacientului spre o închidere centrică, realizand
indentații superficiale în ceară. Se verifică să nu existe contacte dentare
posterioare. Dacă există, se adaugă încă un strat de ceară roz (Fig.20 E și F).
4. Se îndepărtează înregistrarea cu grijă și se verifică dacă au apărut distorsiuni
(deformări). Apoi se răcește înregistrarea în bolul cu apă rece.
5. Se reaplică înregistrarea pe dinții maxilari și se verifică stabilitatea acesteia. Acest
lucru se face și la nivelul modelului maxilar dacă acesta este disponibil.
6. Se adaugă ceară încălzită doar în regiunea incisivilor mandibulari și se
manipulează mandibula așa cum a fost descris anterior. Un control mai bun se
poate obține atunci când pacientul se află în poziție culcată.
7. Se realizează indentații ale marginilor incisivilor mandibulari în ceară (Fig.20 G)
și se repetă de câteva ori pentru a se testa reproductibilitatea poziției. Se
îndepărtează înregistrarea și se răcește până la întărirea cerii.
8. Se adaugă o cantitate mică de ceară încălzită în zona mandibulară posterioară
(Fig. 20H) și se reașează înregistrarea (Fig. 20I). Când se adaugă ceară nouă,
înregistrarea trebuie sa fie uscată, altfel ceara nu aderă și se va desprinde. Apoi
ghidați dinții mandibulari în indentațiile anterioare și rugați pacientul să închidă
ușor. Ceara roz previne închiderea excesivă. Forțele mari pot distruge înregistrarea
sau pot produce flectarea mandibulei. Mușchii ridicători ai mandibulei asigură
faptul că se înregistrează poziția cea mai superioară a condililor în cavitățile
glenoide.
9. Se îndepărtează înregistrarea și se răcește.
 Fig 20 Tehnica de înregistrare a relației centrice cu Aluwax

Avantajul acestei tehnici este faptul că RC se reproduce de mai multe ori în timp ce se
realizează înregistrarea. Ceara Aluwax încălzită este moale și se deformează ușor. Astfel,în
cazul în care mandibula pacientului nu este ghidată în aceeași poziție mereu, aceasta
problemă devine vizibilă (Fig.20 J). Odată ce înregistrarea a fost făcută cu indentații precise,
dar destul de superficiale pentru toți cuspizii (Fig.20 K și L), aceeași mișcare de balama a fost
reprodusă de patru ori, confirmand faptul că poziția de RC a fost corect înregistrată.
Înregistrarea RC se poate realiza prin mai multe metode și cu diferite materiale. Ceara dură
roz sau plăcile de ceară albastră prefabricată sunt cele mai des folosite ( Fig.21 și Fig.22).
 Fig. 21 Înregistrarea RC cu ajutorul cerii roz rigide. A, Instrumentar. B, După ramolire și
pliere în strat dublu, înregistrarea se ajustează la o formă corespunzătoare. C, Mișcări în axa
balama terminală. D, Înregistrarea se adaptează la nivelul arcadei maxilare. E, Adaptarea
asigură apariția indentațiilor superficiale începând de la cuspidul caninului și continuând
posterior. F, Înregistrarea se ajustează la nivelul vârfurilor cuspizilor vestibulari ai molarilor
și premolarilor. G, Acesta este aspectul înregistrării după ajustare. H, Ceara se îndoaie peste
porțiunea vestibulară a caninilor. Pacientul stabilizează înregistrarea în timp ce este reprodusă
mișcarea în axa balama terminală. I, Aspectul înregistrării din normă frontală. J, A se remarca
indentațiile superficiale, care vor permite o așezare precisă a modelelor.
 Fig. 22 Înregistrarea RC folosind o plăcuță preformată de ceară și lere. A, Se folosesc o
plăcuță preformată de ceară și un set de lere pentru înregistrarea ocluziei. B, Se plasează
lerele pentru a obține dezocluzia dinților laterali. C, Porțiunile laterale ale ale plăcuței de
ceară se ramolesc într-o baie de apă caldă. D, Înregistrarea de ceară se adaptează pe dinții
superiori. E, Înregistrarea se ajustează prin vârfurile cuspizilor vestibulari. F, Se ramolește
din nou ceara. G, Se ghidează mandibula pacientului în RC și se obțin indentațiile vârfurilor
cuspizilor mandibulari. H, Înregistrarea se răcește în apă rece. I, Excesul de ceară poate fi
îndepărtat cu o lamă ascuțită până când rămân doar indentațiile vârfurilor cuspizilor. J, După
verificarea clinică, înregistrarea se depozitează în apă rece pentru a fi folosită în laborator.
 Înregistrarea cu jig anterior și pastă ZOE sau material elastomeric
Materiale și instrumentar :
-Rășină autopolimerizabilă
-Vaselină
- Material Elastomeric
- Seringă
- Bisturiu
1. Se realizează din rășină un jig anterior. Consistența rășinii trebuie să fie chitoasă și
după lubrifierea incisivilor centrali cu vaselină se adaptează pe dinți. Versantul lingual
al acestui dispozitiv trebuie să urmărească contururile linguale ale dinților. După
ajustare,trebuie să realizeze separarea dinților laterali (Fig 19 H). În momentul în care
pacientul închide pe dispozitivul anterior, nu trebuie sa apară nicio glisare.
2. Se verifică să nu fie niciun contact dentar în zona laterală, singurul contact realizându-
se la nivelul dispozitivului anterior. Dispozitivul trebuie să fie stabil și să nu
basculeze. Dacă este necesar se poate aplica vaselină pe suprafața internă a acestuia.
3. Se repetă mișcarea de închidere cu pacientul până când se obține o RC reproductibilă.
4. Se verifică dacă seringă are vârful suficient de larg încât să permită curgerea liberă a
materialului elastomeric. Dacă este nevoie se poate lărgi varful prin tăierea acestuia
cu ajutorul lamei de bisturiu.
5. Se prepară și se amestecă materialul elastomeric conform indicațiilor producătorului
(Fig. 23 A) (Materialele automixabile sunt convenabile).
6. Se usucă suprafețele dentare cu ajutorul aerului de la unit și cu ajutorul seringii se
aplică materialul pe suprafața ocluzală a dinților mandibulari (Fig. 23, B).
7. Se ghidează pacientul în realizarea mișcării de închidere până în momentul
contactului cu dispozitivul anterior de programare. Pacientul trebuie să mențină
această poziție până când materialul face priză.
8. Se îndepărtează materialul (Fig. 23, C) și se secționează cu lama urmând cuspizii
bucali.
9. Se verifică dacă modelele maxilar și mandibular se pot poziționa corect la nivelul
înregistrării.

Ca o alternativă la utilizarea materialului elastomeric se poate utiliza o meșă de tifon cu

oxid de zinc eugenol (ZOE) fixate la un cadru de plastic (Fig. 24). Procedura de înregistrare
este asemănătoare cu cea descrisă anterior, dar în loc de aplicarea cu seringa, medicul aplică
materialul extraoral în forme apoi le aplică și ghidează pacientul în RC. Trebuie avut în
vedere să nu se interpună aceste forme între arcade în momentul realizării închiderii.
Materiale alternative pentru această tehnică pot fi ghipsul pentru amprentare sau rășina
autopolimerizabilă (Fig.24). Acuratețea metodei depinde de așezarea corectă a modelelor în
mediul de înregistrare. Uneori modelele nu pot fi poziționate corect datorită reproducerii mai
fidele a detaliilor la nivelul înregistrării decât la nivelul modelelor. Acest lucru poate fi
corectat prin secționarea zonelor respective ceea ce duce la o poziționare corectă a modelelor
în înregistrare.

Fig. 23 Înregistrarea RC. A, Material elastomeric pentru înregistrarea RC. B, După ce

sunt acoperite zonele laterale mandibulare, medicul dentist folosește un jig anterior din rășină
pentru a se asigura că se obține o poziție reproductibilă. Pacientul rămâne cu gura închisă
până la priza materialului. C, Acesta este aspectul înregistrării înaintea tăierii excesului (A.
Cazuistica Parkell, Inc. Edgewood, N.Y.)

Fig. 24 În locul elastomerului de ocluzie, pot fi folosite suporturi de plastic acoperite cu

tifon și pastă ZOE.
 Înregistrarea relațiilor intermaxilare în edentațiile parțiale
Când numărul de dinți restanți este insuficient pentru a obține stabilitate bilaterală, nu
putem obține înregistrarea RC cum a fost descrisă anterior. În acest caz trebuie fabricate niște
baze din rășină acrilică (Fig. 25). Pentru a evita erorile cauzate de deplasarea țesuturilor moi,
care împiedică transferul corect de la un set de modele la altul, aceste baze trebuie realizate
pe modele ce vor fi montate în articulator. Dacă există riscul spargerii modelelor, poate fi
recomandabil să realizăm înregistrări folosind modele duplicat realizate cu material de
amprentă tip hidrocoloid reversibil agar-agar.

Fig. 25. Șabloane de ocluzie de rășină acrilică utilizate pentru montarea modelelor de
edentație parțială.

Articularea modelelor diagnostice

Modelul maxilar Acesta este așezat în indentațiile de pe furculița arcului facial după
ce arcul este atașat articulatorului (Fig. 26). Brațe speciale pot fi utilizate pentru a suporta
greutatea modelului pentru a preveni mișcarea sau îndoirea furculiței. După ce a fost marcat
și udat, modelul este atașat inelului de fixare al articulatorului cu ghips cu priză rapidă și
expansiune mică.
Modelul mandibular Pentru a articula corect modelul mandibular cu cel maxilar,
pinul incizal al articulatorului trebuie coborat suficient cât să compenseze grosimea
înregistrării de RC. Articulatorul este inversat și înregistrarea este așezată pe modelul
maxilar. Modelul mandibular (Fig. 27) este așezat cu atenție în înregistrare și se verifică
stabilitatea ambelor modele. Modelele se pot solidariza împreună cu ceară și cu tije de metal
de lemn. Se aplică gips de articulator pe soclul modelului mandibular și pe placa de pe brațul
inferior al articulatorului, apoi acesta este închis. Condilii articulatorului trebuie să fie așezați
în fosele corespunzătoare. Dacă articulatorul prezintă închidere centrică acest pas este
simplificat. Altfel articulatorul trebuie menținut în poziție până ce ghipsul face priză. Nu
trebuie să se facă nicio mișcare a acestuia până cand priza nu este finalizată.

Fig. 26. Montarea modelului maxilar în articulatorul tip Whip Mix. A. Instrumentar B.
Îndepărtarea pinului incizal. C. Se ajustează înclinarea condilară la cea a arcului facial. D.
Mișcarea laterală este setată la zero. E. Se atașează un platou de fixare. F. Elementele
auriculare ale arcului facial sunt atașate celor condiliare ale articulatorului. G. Arcul facial
este atașat articulatorului. H. Modelul maxilar este poziționat pe furculița arcului facial și
modelul este umezit înainte. I. Ghipsul de fixare este aplicat modelului și plăcii de fixare.
Membrul superior al articulatorului este închis până atinge bara diagonală a arcului facial. J.
Dacă este nevoie se poate adăuga ghips de fixare. (Cazuistica Whip Mix Corporation,
Louisville, Ky)
Evaluare Precizia montării este crucială atât pentru RC cât și pentru IM. Înainte de
ajustarea articulatorului, medicul trebuie sa confirme acuratețea RC prin compararea
contactelor dentare de pe modele cu cele din cavitatea orală a pacientului (Fig. 28). În timpul
examinării clinice, poziția contactelor dentare în RC se poate marca cu hârtie de articulație. În
mod normal aceste marcaje sunt pe panta mezială a cuspizilor maxilari și pe cea distală a
cuspizilor mandibulari. Pentru a transfera localizarea lor exactă, pacientul trebuie să inchidă
printr-o ceara indicatoare subțire. Modelele articulate sunt închise și contactele sunt marcate
cu hârtie de articulație. Când ceara indicatoare este transferată pe modele, perforațiile trebuie
să corespundă semnelor.
Fig. 27. Montarea modelului mandibular. A-D Articulator Denar. A. Înregistrarea RC se
montează pe modelul maxilar inversat. B. Pinul de ghidare incizal este ajustat și modelul
mandibular este orientat conform înregistrării. C. Modelul este atașat cu ghips de fixare. D.
Cand pinul este ridicat, modelele se articulează în RC. E-H. Articulator Whip Mix E. Se
adaptează înregistrările RC din material elastomeric. F. Înregistrările sunt poziționate pe
articulatorul inversat. G. Pinul de ghidare incizal este ajustat, modelul stabilizat și ghipsul
este aplicat pe modelul udat anterior și pe plăcuța de fixare mandibulară înainte ca
articulatorul să fie închis. H. Fixarea este finalizată.
Pentru verificări suplimentare trebuie examinată și IM pe modelele articulate. IM este
în mod normal o poziție care nu se poate reproduce cu exactitate absolută pe un articulator
semiajustabil. În orice caz orice discrepanță substanțială indică o fixare incorectă. Dacă o altă
confirmare pentru fixarea corectă este necesară ( ca în cazul fixării modelelor definitive), o
înregistrare adițională a RC poate fi realizată și comparată cu un sistem de măsurare tip
Denar Centri-Check (Fig. 29).
Fig. 28. Verificarea preciziei fixării. A. Ceara indicatoare este aplicată la nivel ocluzal pe
dinții maxilari și pacientul este ghidat în poziția de RC. B. Pe model se marchează contactele
cu ajutorul hârtiei de articulație. C. Dacă fixarea este corecta atunci marcajele corespund cu
perforațiile realizate în ceară.

Fig. 29. Sistemul de marcare Denar Centri-Check. Modelele sunt poziționate în aceeași
relație ca într-un articulator, dar elementele condiliene sunt înlocuite de pini. Fiecare pin
marchează pe o hârtie grafică atașată părții maxilare a articulatorului. Prin examinarea acestor
marcaje, dentistul poate compara înregistrările RC succesive.
---------------------
Controlul posterior al articulatorului În tabelul 1 sunt sistematizate avantajele și
dezavantajele diferitelor tipuri de articulatoare. Cele mai sofisticate ( total adaptabile) posedă
o gama largă de reglaje care pot fi setate să urmeze precis mișcările condiliene. Comenzile
posterioare sunt create pentru a permite simularea mișcărilor proceselor condiliene și a
contactelor dentare în protruzie și lateralitate. Cele semiadaptabile sunt mai puțin ajustabile.
Comenzile posterioare pot reda doar panta condiliană și mișcarea de lateralitate. Setările pot
fi făcute cu ajutorul înregistrărilor interocluzale sau al pantografelor. O alternativă este și
utilizarea unor valori medii pentru programare. Este important de știut că nicio tehnică nu
este lipsită de erori.
Pe baza investigațiilor clinice exista anumite valori medii aplicabile pentru înclinarea
condiliană, atât în lateralitatea imediată cât și pentru cea progresivă. Aceste valori sunt în
raport cu Orizontala de la Frankfurt și cu Linia Mediană Sagitală. De exemplu o valoare de
1mm este stabilită pentru lateralitatea imediată.
Când se utilizează valori arbitrare pentru a programa articulatorul trebuie să ținem
cont și de indicațiile producătorului. În orice caz, în funcție de gradul de adaptabilitate al
articulatorului, folosirea valorilor arbitrare nu indică neapărat o precizie mai redusă decât alte
tehnici alternative.
Înregistrările interocluzale excentrice sunt recomandate pentru setarea comenzilor
posterioare ale articulatorului semiadaptabil. Această tehnică constă în interpoziționarea de
ceară sau alt material de înregistrare între arcade, acestea înregistrează poziția condililor în
mișcări excentrice ale mandibulei. Se realizează și înregistrări statice pentru a putea transmite
poziția maxilarelor: o înregistrare în protruzie și două laterale. Cea protruzivă se utilizează
pentru setarea ambelor pante condiliene, iar cele laterale pentru mișcările de lateralitate pe
articulatoarele semiadaptabile.
Un articulator programat cu ajutorul acestei metode este precis doar în două poziții:
RC și poziția de înregistrare (Fig. 30). Acest lucru se datorează faptului că între aceste două
poziții sunt diferențe semnificative între mișcările reale față de cele reproduse de articulator.
Articulatorul face aceste trasee drepte în timp ce în realitate acestea sunt curbe. Pentru a
combate aceste erori articulatoare semiadaptabile moderne vin dotate cu fose curbate.
Materiale necesare: ceară de înregistrare interocluzală
Tehnica pas cu pas:
1. Se practică cele trei mișcări excursive până ce acestea pot fi reproductibile.
Mandibula pacientul poate fi ghidată spre o poziție cap la cap anterioară și laterală
stânga și dreapta în care caninii sunt cap la cap. Autorul și colegii săi au observat că
este de ajutor să ghidăm pacientul pentru a realiza mai ușor înregistrarea, deși și
neghidat înregistrările au fost precise.
2. Se adaptează ceară la nivelul arcadei maxilare(Fig.31, A) și pacientul se ghidează într-
o poziție protruzivă. Pacientul este pus să închidă pentru a realiza indentații pe mediul
de înregistrare(Fig. 31, B). Se verifică ca linia mediană să rămână aliniată și că atunci
când privim din normă laterală, incisivii sunt în poziție cap la cap.
3. Pentru înregistrarea laterală, se adaugă ceară într-un cadran posterior pentru a
compensa spațiul din zona nelucrătoare.
4. Se adaptează la arcada maxilară și pacientul este ghidat într-o poziție excursivă și se
verifică dacă caninii sunt cap la cap ( Fig. 31, C, D).
5. Se repeta această etapă și pentru cealaltă mișcare laterală.
6. Se marchează fiecare înregistrare pentru a fi identificată când se utilizează pentru
ajustarea setărilor zonei posterioare a articulatorului ( Fig. 31, E).

Pantografele simplificate. Un pantograf simplificat (Fig. 32) măsoară doar anumite

componente ale mișcării mandibulare care au o mare valoare clinică: în general înclinarea
condiliană și mișcarea de lateralitate a mandibulei. Dispozitivul se montează rapid. Valorile
numerice se măsoară direct de pe înregistrare și se folosesc pentru a seta articulatoare
semiajustabile ce aduc informații utile diagnosticului.
Pantografele simplificate pot detecta o înclinare a condilului prea mică sau o mișcare de
lateralitate exagerată a mandibulei. Dacă unul din aceste aspecte este descoperit este posibil
ca restaurarea dinților laterali sa fie complexă și în acest caz este recomandată utilizarea unui
articulator complet ajustabil. Unii producători oferă diferite configurații ale fosei, a căror
selecție depinde de măsurătorile realizate cu ajutorul pantografului simplificat ( Fig. 33).
Fig. 30. A. Traiectoria tipică a procesului condilian este curbă, cu înclinarea cea mai abruptă
în apropierea RC. Dacă se folosește un articulator semiajustabil care are panta condiliană
dreaptă și de adaptează cu înregistrări excentrice atunci se vor obține rezultate foarte diferite
față de cele pe care le realizează de fapt mandibula. B. Înregistrare în poziția 1. C.
Înregistrare în poziția 2.

Fig. 31. Înregistrări interocluzale excentrice. A. Se adaptează ceara la arcada maxilară. B.

Înregistrare în propulsie. C-D. Ghidarea mandibulei pacientului în mișcări de lateralitate
stânga-dreapta. Înregistrările se fac în pozițiile stânga-dreapta cu caninii cap la cap. E.
Înregistrările finalizate.

Fig. 32.A, Aparatul de înregistrat Panadent Axi-Path. și B, C, Un stil axial trasează panta
condiliană și măsoară mărimea mișcărilor Bennett ( B ̎ și B ̍) în timp ce mandibula
pacientului este ghidată spre mișcările excentrice limită. (de la A la C – Courtesy of Panadent
Corporation, Grand Terrace, California)

Fig. 33.A, Articulatorul PCH Panadent cu piciorușe de suport.

B, Blocurile de fosă (analogi de mișcare) cu grade diferite de mișcare Bennett sunt selectate
folosind înregistrări simplificate sau interocluzale laterale. Blocurile sunt rotate spre
înclinațiile corecte ale condililor.
C, Schema ce indică planurile sagital și transversal disponibile ale analogilor de mișcare. RC
= relația centrică. 3/4 ̋R = rază de ¾ inch a curbei fosei din articulator. ( de la A la C,
Courtesy of Panadent Corporation, Grand Terrace, California)
Fig. 34. Instrumentul Stuart, utilizat pentru a realiza înregistrări pantografice. (Courtesy of
Panadent Corporation, Grand Terrace, California)

Fig. 35.Trasările pantografice reprezintă o informație care se obține doar printr-un număr
infinit de excursii: Aceste scheme simplificate indică orientarea relativă a celor 6 plăci de
înregistrare (atașate la cadrul(arcul) maxilar, omis din ilustrație pentru claritate) față de stilii
care inscripționează, aceștia fiind atașați la cadrul(arcul) mandibular.
Fig. 36. A,B.Sistem electronic de înregistrare a mușcăturii (jaw). Sistemul este unul
electronic de înregistrare, care calculează automat setările articulatorului.
Fig. 37. Măsuță de ghidaj anterior mecanică.
A, Se reglează calea de protruzie. Cu șurubul lateral se reglează flancul lateral stâng.
B, Flancul lateral reglat în mișcarea lucrătoare spre dreapta.
Fig. 38.Fabricarea măsuței de ghidaj anterior personalizată.
A, Arsenal.
B, Pinul incizal este ridicat la 1 sau 2 mm.
C, Vârful pinului este lubrifiat.
D, Dizolvarea și amestecarea rășinii acrilice.
E, Rășina este aplicată pe tăblița de plastic.
F, Pinul se inseră în momentul când rășina acrilică este în faza moale de polimerizare.
G, Se realizează traseul în protruzie.
H, Mișcări lucrătoare spre dreapta și căile intermediare ale mișcării de lateralitate.
I, Mișcări lucrătoare spre stânga și căile intermediare ale mișcării de lateralitate .
J, Rășina este lăsată să facă priza finală.
K, Excesul de rășină se îndepărtează. ( Courtesy Whip Mix Corporation, Louisville, Ky.)

Fig. 39.A, O tăbliță de ghidaj anterior realizată cu masă de acrilat în exces. Dacă aceasta
interferă cu calea de închidere a pinului, se va îndepărta cu o freză.
B, Tăblița din acrilat după îndepărtarea excesului de acrilat. Observați direcțiile de lateralitate
și protruzie.

Fig. 40.A,B,Modificările la nivelul unui model de diagnostic înainte de tratamentul

ortodontic.
Fig. 41. Cu scopul de a avea niște rezultate predictibile și de a simplifica planul de tratament
protetic, se prepară și se face wax up-ul diagnostic din ceară. A și B, Modele diagnostice
cross-mounted. Pentru a articula modelul mandibular edentat parțial, se utilizează un șablon
de ocluzie. C și D, Dinții de pe modele se prepară (diagnostic) cu scopul de a stabili o
reducere corectă, care va oferi o estetică și o funcționalitate bună. De la E la H, Modelarea
diagnostică din ceară, în concordanță cu alinierea dinților ( performed in conjunction with
diagnostic denture tooth arrangement). ( Courtesy Dr. J. Bailey)

Fig. 42. Două exemple de articulatoare virtuale.

A,Sistemul WIELAND oclude modelele în poziție arbitrară în redarea poziției
tridimensională a articulatorului.
B,Articulatorul virtual CEREC poziționează arbitrar modelele pe baza unor valori medii, care
pot fi modificate.
Fig. 43.Reproducerea virtuală a mișcărilor mandibulare.
A, Articulatorul DENAR MARK 330, poate fi folosit cu plăcuțe speciale de
montare(splituri), care permit repoziționarea modelelor în scanerul din laborator.
B, Înregistrările excursiilor mandibulare reglează controlul posterior.
C, Scanerul TEH conține o platformă, care corespunde cu geometria spliturilor, rezultând o
orientare precisă a modelelor virtuale după scanare, apropiată axei balama a articulatorului
virtual (D). (Courtesy Whip Mix Corporation, Louisville, Ky.)
Înregistrările pantografice.
Articulatoarele complet reglabile sunt programate pe baza înregistrărilor pantografice (Img.
34). Se înregistrează mișcările mandibulare prin trasarea direcțiilor de mișcare pe plăcuțele de
înregistrare. Plăcuțele sunt atașate pe unul dintre maxilare, iar stilii de înregistrare pe altul. În
total, cele 6 plăcuțe trebuie să înregistreze cu acuratețe mișcările mandibulare. Pe fiecare
dintre plăcuțe se înregistrează traseele mandibulei în protruzie și în mișcări de lateralitate
stângă și dreaptă. După efectuarea acestor înregistrări, pantograful se fixează la articulator.
Articulatorul este reglat în așa fel încât să fie reproduse exact traseele înregistrate de stili pe
plăcuțe (Img. 35). O altă metodă mai simplă, însă mai puțin exactă, este atunci când traseele
se măsoară direct, iar condiliii se reglează fără ca înregistrările să fie transferate.
Pantograful electronic. Sistemul CADIAX COMPACT II este conceput pentru a înregistra și
a măsura mișcările funcționale și mișcările limită (Img. 36). Aparatul constă din 2 arcuri,
superior și inferior, care înregistrează mișcările mandibulare. Aceste înregistrări s-au
demonstrat a fi foarte exacte în ceea ce privește determinanții condilieni.
Stereogramele. O altă metodă pentru a reproduce controlul posterior condiliar este tăierea sau
modelarea tridimensională a mișcărilor mandibulare. Această ,,stereogramă” este mai apoi
utilizată la realizarea unor fose personalizate pentru condilii mandibulari.
Conducerea anterioară. Mișcările limită ale mandibulei sunt guvernate de contactele
interdentare și de forma ATM partea dreaptă și stângă. La pacienții cu ATM normale, o
importanță deosebită pentru mișcările de protruzie o are acoperirea verticală și orizontală a
dinților anteriori, precum și concavitățile linguale ale incisivilor maxilari. În mișcările de
lateralitate, în mod normal, sunt dominante contactele dintre canini, chiar dacă pot fi implicați
și dinții laterali (Vezi capitolul 4). Procedurile restaurative care implică modificarea formelor
dinților anteriori, pot duce la modificări ale contactelor dentare în timpul excursiei
mandibulei. Din acest motiv, când se preconizează o modificare la nivelul dinților anteriori,
este necesar transferul contactelor dentare pe un articulator, unde acestea pot fi studiate și
abia apoi să se execute prepararea dinților.
Tăblița de ghidaj anterior mecanică. Mulți producători de articulatoare includ în produsele
lor și tăblițe mecanice pentru ghidajul anterior ( ghidaj incisiv) (Img. 37). Astfel de tăblițe se
montează anterior și posterior prin pivoți pentru a simula ghidajul anterior. Tăblițele dețin
niște aripioare laterale care pot reda cu aproximație ghidajul lateral. Totuși, aceste tăblițe nu
sunt suficient de exacte și nu transferă întocmai conturul lingual al dinților naturali pe
restaurarile noi. De aceea, ele se utilizează în principal pentru dentițiile complete și pentru
aparatele ocluzale (Vezi Capitolul 4).
Tăblița acrilică pentru ghidaj anterior personalizată. Este o piesă simplă utilizată pentru
transferul exact al contactelor dinților anteriori pe un articulator, atunci când este determinată
influența lor în mișcările limită ale mandibulei. Pentru a înregistra și a păstra aceste
informații chiar și după modificarea formei conturului lingual la dinții preparați se utilizează
rășină acrilică (Img. 38, A). Tehnica se aseamănă cu înregistrările stereografice utilizate
pentru programarea controlului posterior al unor articulatoare.
Armamentarium:
− Tăbliță incizală din plastic
− Lingură și godeu pentru rășina acrilică
− Petrolatum
Etape:
1) Se ridică și se lubrifiază pinul, se umezește măsuța incizală din plastic cu monomer de
rășină acrilică pentru a i se asigura o fixare bună ( Img. 38, de la B la D).
2) Se amestecă o cantitate mică de rășină și se modelează pe tăblița de plastic ( Img. 38,
E)
3) Se ridică pinul incizal la 2 mm deasupra tăbliței și i se lubrifiază vârful cu petrolatum,
apoi se închide în rășina moale (Img. 38, F și G).
4) Se mișcă articulatorul în axa balama, în mișcări laterale și de protruzie, în timp ce
rășina este în faza sa moale a polimerizării (Img. 38, de la H la J). Mișcându-se, pinul
apasă în masa moale de acrilat creând o înregistrare tridimensională a mișcărilor
mandibulare limită foarte precisă și rigidă în protruzie și lateralitate în limita
mișcărilor funcționale (Img. 38, F și K).
5) Mișcările pinului se continuă până când masa de acrilat nu mai este plastică. Se
acordă mare atenție modelelor pentru a nu fi abrazate, distruse în timpul mișcărilor.
Pentru a minimiza abraziunea modelelor, se va plasa între ele o folie fină de plastic,
fără ca aceasta să interfere semnificativ cu acuratețea tăbliței acrilice de ghidaj.
Evaluarea. După ce se modelează complet tăblița acrilică de ghidaj, pinul incizal trebuie
să o atingă în toate mișcările de excursie ( propulsie și de lateralitate). Aceasta se verifică cu
ajutorul unor benzi fine Mylar ( shim stock - folie de salvare). Dacă contactele sunt deficitare,
se mai adaugă o cantitate mică de rășină acrilică moale și se repetă etapele de înregistrare. În
cazurile când a fost utilizată o cantitate prea mare de rășină, tăblița de acrilat poate crea
interferențe în deschiderea- închiderea articulatorului ( Img. 39). Excesul poate fi înlăturat
prin radiere.
Modificarea modelului diagnostic.Unul dintre avantajele unei montări exacte în
articulator a modelelor de diagnostic este posibilitatea de a cerceta variante de tratament, pe
niște modele înainte de a produce modificări ireversibile în cavitatea orală a pacientului.
Acești pași sunt esențiali când medicul are de rezolvat probleme complicate. Chiar și cei mai
experimentați medici pot avea dificultăți în alegerea diverselor planuri de tratament. O
situație aparent simplă poate necesita timp mai mult pentru a decide metoda de tratament
potrivită.
Modificările la nivelul modelului de diagnostic pot include:
1) Modificări ale relațiilor interarcadice în vederea realizării intervențiilor chirurgicale
de corecție a discrepanțelor scheletale maxilare.
2) Modificări ale pozițiilor dentare înainte de tratament ortodontic (Img. 40).
3) Modificări ale schemei ocluzale înainte de orice tip de corecții ocluzale.
4) Pentru probă, se prepară dinții și se modelează din ceară (Img. 41) înainte de
procedurile restaurative fixe. ( Aceasta este una dintre cele mai necesare tehnici
pentru pacienții care urmează să fie protezați fix. Practicianul poate să realizeze un
plan de tratament protetic și să îl testeze pe model. Astfel poate obține informații
importante înaintea conceperii tratamentului și să poată explica pacientului
necesitatea etapelor de tratament propuse.)
În multe situații sunt necesare combinarea a două sau mai multe metode. Multe decizii ale
planului de tratament se pot simplifica prin utilizarea acestor tehnici de diagnostic ( modelul
preparației, alegerea dinților stâlpi, alegerea unei căi optime de plasare a protezelor fixe,
alegerea dintre tratamentul protetic fix sau mobil).
Articulatoare virtuale.
Cu ajutorul CAD/CAM (Computer-Aided Design, Computer-Aided Manufacturing)
scanarea optică a întregii arcade a devenit o procedură cu adevărat simplă ( Vezi capitolul 14,
secțiunea Amprentarea Optică). Dezvoltarea recentă ale soft-urilor include și articulatorul
virtual. Modelul virtual derivă dintr-o scanare optică, poate fi poziționat în cadrul scheletului
articulatorului virtual. Unele articulatoare pot avea un grad de reglaj al controlului posterior
condiliar. Pentru a fi poziționate în orientarea lor față de axa balama, modelele virtuale
necesită un echivalent al arcului facial virtual. Modelele sunt poziționate însă în poziții
arbitrare pe baza unor mulțimi de valori medii ( Img. 42). Unul dintre sisteme (Img. 43) are
abilitatea de a poziționa modelele virtuale în orientarea lor corectă. Se utilizează scanările
modelului analog (din gips dur), care au fost articulate în RC în mod convențional cu ajutorul
arcului facial și articulatorului. Inițial se scanează fiecare model. Fiind obținute modelele
virtuale, se utilizează niște plăcuțe speciale de montare mai groase pentru a reduce din
înălțimea modelelor și a gipsului de montare în articulator. Această procedură permite
poziționarea lor în scanerul de laborator pe o platformă specială de referință, având interpusă
înregistrarea de ocluzie. Aceasta permite scanarea unei relații relative între modelele maxilare
și mandibulare, și de asemenea, permite orientarea lor în relație cu o axă arbitrară a
articulatorului virtual. Controlul posterior (condiliar) virtual poate fi reglat pe baza setărilor
obținute inițial prin articularea modelelor analog. În versiunea curentă, soft-ul nu poate capta
componenta de ghidaj anterior, care la rândul ei interacționează în mod cert cu componenta
posterioară. Producătorul relatează că se utilizează o mulțime de valori liniare pentru a ghida
mișcările excursiilor modelelor în articulatorul virtual. De aceea, următorii pași pentru a
îmbunătăți tehnologia articulatorului virtual ar fi găsirea unor posibilități de măsurare și
reglare a componentei anterioare, fie prin intermediul modelelor diagnostice, modelajului
diagnostic, fie prin intermediul unui model realizat din restaurări provizorii care au fost
testate clinic.
Rezumat.
Modelul diagnostic oferă informații preliminare valoroase și o imagine de ansamblu a
necesităților pacientului, care deseori nu pot fi vizibile clinic. Ele sunt obținute prin
amprentarea cu hidrocoloizi ireversibili și trebuie să fie transferate pe un articulator
semiajustabil cu ajutorul arcului facial și a înregistrării de ocluzie. În majoritatea cazurilor în
care se protezează fix, sunt suficiente informațiile obținute prin transferul cu arcul facial cu
axă balama arbitrară. Transferul cu ajutorul unui arc facial cinematic este necesar atunci când
este modificată DVO.
Există 2 tipuri de articulatoare: arcon și nonarcon. În cazurile în care este necesar un
tratament complex se indică utilizarea articulatoarelor complet reglabile. Aceste articulatoare
sunt reglate ținând cont de trasările pantografice. Modelele diagnostice trebuie să fie
articulate în RC pentru a se putea observa contactele premature și a evalua orice alunecare ar
putea fi prezentă între RC și IM. RC este definită ca o relație mandibulo-maxilară în care
condilii articulează cu porțiunea avasculară cea mai fină a discurilor articulare și cu
complexul în poziție antero-superioară, în contact cu pantele eminențelor articulare. Poziția
RC este independentă de contactele dentare. Pentru înregistrarea ei, practicianul plasează
între dinții maxilari și cei mandibulari un material, care înregistrează contactele obținute după
ce mandibula a fost ghidată în poziție de RC. Mandibula poate fi ghidată prin metoda
bimanuală. Dacă lipsește un număr mare de dinți, pentru a putea obține o înregistrare în RC,
se vor confecționa șabloane de ocluzie. Dacă este dificil de manipulat mandibula pacientului
în mișcarea axei balama, se utilizează un deprogramator, care minimizează ,,memoria
musculară”.
Controlul posterior al articulatorului poate fi reglat pe baza valorilor arbitrare unor mulțimi
anatomice cu ajutorul înregistrării RC, pantografului simplificat, pantografului,
stereografului.
Ghidajul anterior poate fi stabilit cu aproximație cu ajutorul unei tăblițe de ghidaj mecanic.
Cu ajutorul modelului diagnostic se confecționează o tăbliță acrilică de ghidaj anterior, care
este utilă atunci când trebuie restaurați dinții anteriori.
Dezvoltarea articulatorului virtual este uimitoare. Forma lui actuală nu permite, însă,
simularea mișcărilor mandibulare care dimpotrivă, pot fi observate pe modelele din gips.
Diagnosticul și planul de tratament pot fi îmbunătățite cu adevărat prin modelarea diagnostică
în ceară prin prepararea dinților și prin modificarea modelelor din gips.

1. Discutați despre utilizările și limitele hidrocoloizilor ireversibili, și menționați care

sunt proprietățile materialului.
2. De ce sunt articulate modelele de diagnostic în RC ? De ce modelele nu sunt articulate
în IM?
3. Enumerați 5 elemente care pot fi determinate mult mai ușor pe modelele de diagnostic
decât intraoral.
4. Ce implică transferul cu arcul facial ? Prin ce diferă arcul facial arbitrar de cel
cinematic?
5. Descrieți diferențele dintre articulatoarele arcon și nonarcon. Când este indicată și
când este contraindicată utilizarea unui instrument simplu cu axă balama? De ce ?
6. Care este rolul înregistrărilor excursiilor în reglarea articulatorului ?
7. Ce înregistrează un pantograf simplificat ? Ce face un pantograf? Când sunt indicate ?
8. Cum se confecționează tăblița acrilică de ghidaj ? În ce circumstanțe se folosește?