PARTEA GENERALĂ

Cap. I – Edentația parțială

1.1 Definiția edentației parțiale:

Edentația parțială reprezintă o stare patologică a aparatului dento-maxilar

care apare după pierderea de la una la cincisprezece unități dento-parodontale de
pe o arcada dentara. Repercusiunea instalării edentației pe arcadă conduce la
apariția unei sau mai multor spații edentate sau breșe.
Edentația partială, care necesită tratament protetic cu ajutorul protezelor
mobilizabile, se întalneăște după vârsta de 40 ani, solicitarea tratamentului fiind
frecventă între 40 și 50 de ani la femei și între 50 și 60 de ani la bărbați [1].

1.2. Etiopatogenia edentației parțiale:

În funcție de etiologia edentației parțiale, aceasta poate fi congenitală sau
dobândită.
A. Edentația parțială congenitală:
- anadonție totală- lipsa mugurilor dentari în totalitate.
- hipodonție: lipsesc mai puțin de 5 muguri dentari.
- oligodonție: lipsesc mai mult de 5 muguri dentari.

În funcție de etiologia edentație parțiale, aceasta poate fi congenitală sau

dobandită.
B. Edentaţia parţială dobândită poate fi determinată de mai mulţi factori:
a) Caria şi complicaţiile ei.
b) Parodontopatiile cronice marginale degenerative, inflamatorii sau mixte în
formele avansate.
c) Traumatismele brutale, accidentale , care provoacă fracturi corono-radiculare
cu expulsia dinților.
d) Supuraţiile perimaxilare :abcese, adenite, osteomielite, impun extracţia
dinţilor generatori ai acestor complicaţii infecţioase.
e) Factorii iatrogeni – tratamentele odontale incorecte, tratamentele protetice
prin care dinţii stâlpi sunt suprasolicitaţi, tratamentele ortodontice care nu sunt
urmate de o echilibrare ocluzală.
f) Fracturi maxilare cu dinții in focarul de fractură.

6
 Complicațiile edentației parțiale netratate sunt numeroase și pot îmbraca
aspecte de la cele mai simple până la unele extrem de grave, care pun probleme
de tratament atât pentru medic, cât și pentru pacient. Aceste complicații depind,
în general, de numărul, întinderea și topografia breșelor edentate,de reactivitatea
organismului precum și de vechimea edentației. Funcția masticatorie este în mod
deosebit afectată atunci când se pierd dinții din regiunea laterală. Reducerea
suprafeței masticatorii implica o lungire a timpului de trituare și o concentrare a
forțelor de masticație asupra dinților restanti, pentru a se obține o masticatie
satisfăcătoare. Funcția fizionomică este afectată mai ales prin pierderea dinților
din regiunea frontală sau a premolarilor. Fonația este rar afectată, producându-se
de obicei o adaptare rapidă la condițiile stării de edentație [2].

Tulburările funcționale ale edentației parțiale, care nu sunt tratate în

indicele de timp ori corespunzător, pot crea aspecte deosebit de severe, astfel
încât oferă posibilitatea apariției migrrii orizontale și respectiv migrării verticale.
Datorită acestor fenomene, se dezvoltă manifestările ocluzale, reprezentate de
contactele premature și interferențele ocluzale, care fac ca dinții să se
întâlnească în diferite raporturi, altele decât cele echilibrate.

1.3 Clasificarea edentației parțiale:

Breșele diferă în funcție de întindere, topografie și frecvență, deci pot fi

localizate atât la maxilar, cât și la mandibulă sau la nivelul ambelor maxilare.
Din punct de vedere topografic la nivelul unui maxilar, pot fi identificate breșele
pe o hemiarcadă, pe ambele hemiarcade, în zona de sprijin la nivelul
premolarilor, cât și al molarilor, în zona frontală sau anterioară.

Edentația parțială poate fi prezentă sub trei forme clinice:

1. Edentație parțială: de la 1 pană la 6 dinți pe arcadă.
2. Edentație subtotală: când vor rămane 1,2 sau 3 dinți pe arcadă.
3. Edentație toală: când lipsesc toți dinții de pe o arcadă.

În funcție de poziția spațiilor edentate față de dinții restanți, breșele

edentate pot fi:
-intercalate : când sunt delimitate atât anterior cât și posterior de dinți restanți.
-terminale :când sunt delimitate numai anterior de dinţi restanţi.
-mixte :când pe aceeaşi arcadă sunt prezente breşe edentate terminale şi
intercalate.

7
Tipuri de clasificări după Dr. Ion Rândașu:

1.3.1. Clasificarea edentației parțiale după Cummer

-bazată pe criteriul poziției liniei croșetelor dentare-

Schiță personală- Cojocaru Cristina-Ioana

Clasa I : cuprinde edentațiile la care linia croșetelor este oblică, în diagonală,

față de linia mediană a arcadei dentare.
Clasa a II - a : cuprinde edentațiile la care linia croșetelor este transversală față
de linia mediosagitală a arcadei dentare.
Clasa a III - a : cuprinde edentațiile la care linia croșetelor este unilaterală și nu
intersectează linia mediosagitală a arcadei dentare.
Clasa a IV - a : cuprinde edentațiile la care linia croșetelor este bilaterală
transversală, poligonală, oferind stabilitatea optimă protezelor parțiale. (fig.1-1)
Clasificarea edentației parțiale poate fi criticată pentru că nu indică
numarul și poziția dinților absenți, facând dificil, astfel, diagnosticul formei de
edentație (indirect după forma protezei).

8
 1.3.2. Clasificarea edentației parțiale după Friedman
-bazat pe criteriul funcțiilor îndeplinite de segmentul dentar lipsă pe arcadă-

Schiță personală- Cojocaru Cristina-Ioana

Clasa I : cuprinde edentațiile la care lipsesc dinții din segmentul anterior, cu

funcție în incizia alimentelor.
Clasa a II - a : cuprinde edentațiile la care lipsesc dinții din segmentul lateral, cu
funcții în fragmentarea și zdrobirea alimentelor. Această clasă prezintă două
varinate:
A- Breșa este delimitată anterior și posterior de dinți restanți.
B- Breșa este delimitată numai anterior de dinți restanți. (fig.1-2)

9
 1.3.3. Clasificarea edentației parțiale după Kennedy
-bazat pe criteriul topografic al breșelor-

Schiță personală- Cojocaru Cristina-Ioana

Clasa I : cuprinde edentațiile bilaterale ale arcadei, breșele fiind delimitate

anterior de dinții restanți numai mezial.
Clasa a II - a : cuprinde edentațiile unilaterale ale arcadei, breșele fiind
delimitate de dinții restanți numai mezial.
Clasa a III - a : cuprinde edentațiile bilaterale ale arcadei, breșele fiind delimitate
de dinții restanți mezial și distal.
Clasa a IV - a : cuprinde edentațiile din regiunea frontală. (fig. 1-3)

10
 Acestă clasificare este simplă și practică, astfel ducând la răspândirea ei în
multe țări, unde este folosită și în prezent. Ulterior, Kennedy și alți specialiști au
adus modificări, introducând la fiecare clasă, subclase. (fig.1-4)

Schiță personală- Cojocaru Cristina-Ioana

Schiță personală- Cojocaru Cristina-Ioana

Swenson a propus o modificare logică în succesiunea edentațiilor: a

grupat întâi edentațiile unilaterale și apoi pe cele bilaterale, adică clasa a II-a,
clasa I, clasa a III-a și clasa a IV-a. Modificarea propusă de Swenson nu a fost
folosită decât într-un cerc local, restrâns. (fig.1-5)

11
 1.3.4. Clasificarea edentației parțiale după Applegate
-aduce completări clasificării lui Kennedy, asociind la criteriul topografic
elemente de fiziologie și terapie ale edentației parțiale-

Schiță personală- Cojocaru Cristina-Ioana

Fig. 1- 6 Clasificarea edentatiei dupa Applegate

Applegate împarte edentațiile în șase clase după localizarea breșelor, după

valoarea dinților stâlpi, după tipul protezelor proiectate. (fig.1-6)

12
 1.3.5. Clasificarea edentației parțiale după Bailyn
-bazată pe criteriul topografic-

CLASA I CLASA II

CLASA I CLASA II

CLASA III

CLASA III
Schiță personală- Cojocaru Cristina-Ioana

Clasa I : cuprinde edentațiile care prezintă breșe formate prin absența a trei dinți,
delimitate la ambele extremități de dinții restanți.
Clasa a II - a : cuprinde edentațiile care prezintă breșe formate prin absența
maximă a trei dinți, delimitate numai la o extremitate de dinții restanți.
Clasa a III - a : cuprinde edentațiile care prezinta breșe mai mari, formate prin
absența mai multor dinți, delimitate la ambele extremități de dinți restanți (fig.1-
7).
Precizarea acestor forme de edentații se efectuează dependent de denumirea
topografică a breșelor, adică edentații din regiunea frontală și laterală.

13
 1.3.6. Clasificarea edentației parțiale după școlile germane
-bazat pe calcule matematice, reprezintă o clasificare statico-dinamică necesară
planurilor protezelor-

Schiță personală- Cojocaru Cristina-Ioana

Sunt discutate, astfel, proteze simetrice echilibrate, proteze nesimetrice

echilibrate și proteze parțial simetrice neechilibrate. Această clasificare este
interesantă, și oferă indicații terapeutice prețioase, dar solicită specialiștilor
cunoștințe matematice și timp pentru realizarea calculelor și planurilor protetice.
Se pot remarca, de asemenea, deosebiri de clasificare sau de terminologie
între diferite școli stomatologice.
Astfel, în școlile anglo-saxone, franceze și italiene, edentațiile sunt
denumite, frecvent, prin clase numerotate, iar în școlile germane sunt denumite
special, mai rațional, dar mai puțin cuprinzător.

14
 Se consideră astfel, edentații intercalate, edentațiile la care breșele pot fi
situate frontal, lateral și bilateral, fiind delimitate la ambele extremități de dinții
restanți.
Se consideră edentații terminale, edentațiile la care breșele pot fi situate
uni sau bilateral pe arcadă, delimitate numai mezial de dinții restanți.
Se consideră edentații combinate, edentațiile cu numeroase breșe așezate
diferit, în orice parte a arcadei. (fig.1-8)

1.3.7. Clasificarea edentației parțiale după Eugen Costa

-sintetizează edentațiile folosind o terminologie topografică-

(A) (B)

(D1) (C)

15
(D2) (D3)

(E) (F)

Schiță personală- Cojocaru Cristina-Ioana

Edentație frontală : absența unor dinți incisivi sau canini. (A)

Edentație laterală : absența unor premolari sau molari uni sau bilaterali.
Edentație la care breșa este delimitată la ambele extremități de dinții restanți. (B)
Edentație terminală : absența premolarilor sau molarilor uni sau bilaterali.
Edentație la care breșa este delimitată numai anterior de dinții restanți. (C)
Edentație mixtă : absența mai multor dinți. Edentații la care pot coexista breșe
frontale, laterale și terminale. (D1,D2,D3)
Edentații subtotale : când rămân unul sau doi dinți pe arcadă (E)
Edentație întinsă : caracterizată prin absența dinților din două regiuni (frontală și
laterală ) (F)

16
 Diagnosticul topografic al edentației se exprimă ușor, citirea edentației
începe la maxilar din partea dreaptă și se termină la mandibulă pe partea stângă.
Notarea edentației se face prin inițialele breșelor ( de exemplu : edentația de la
L-F/ L/ T exprimă o breșă laterală pe hemiarcada dreapta și trei breșe : Frontală,
Laterală și Terminală pe hemiarcada stângă).
Diagnosticul reprezentativ al edentației necesită date complexe
topografice și fiziologice ale câmpului protetic, elemente obținute printr-un
examen atent al pacientului și care sunt dispensabile unui plan de tratament
corect. (fig.1-9) [3]

17