Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie

”Nicolae Testemițanu”

Tehnologia confecționării protezelor fixe

Tema 11: Edentația parțială. Etiologie,
simptomatologie, formele clinice.
Componentele cîmpului protetic.
Clasificarea și componentele punților
dentare
 Chișinău 2022

Definiţie “edentaţie parţială”. Varietăţi după

dimensiuni.

Edentaţia parţială este o stare patologică a aparatului dento-

maxilar ce apare în urma pierderii uneia până la 15 unităţi dento
parodontale de pe o arcadă dentară. În urma instalăriiedentaţiei pe
arcadă apar una ori mai multe breşe sau spaţii edentate.

1. Etiologia edentaţiei parţiale.

În funcţie de etiologie, edentaţia parţială este congenitală sau

dobândită.
A. Edentaţia congenitală
este determinată de lipsa mugurilor dentari şi poate fi:
 - anodonţie totală – lipsa mugurilor dentari în totalitate.-
- hipodonţie – lipsesc mai puţin de 5 muguri dentari.
- oligodonţie – lipsesc mai mult de 5 muguri dentari.

B.Edentaţia parţială dobândită

poate fi determinată de mai mulţi factori:
a) Caria şi complicaţiile ei
b) Parodontopatiile cronice marginale degenerative, inflamatorii
sau mixte în formele avansate, deoarece viciază implantarea
dinţilor.
c) Traumatismele brutaled
d) Supuraţiile perimaxilare (abcese, flegmoane, adenite,
osteomielite) impun extracţia dinţilor care au generat aceste
complicaţii infecţioase.
e) Factorii iatrogeni
a. tratamentele odontale incorecte, tratamentele protetice prin
care dinţiistâlpi sunt suprasolicitaţi, tratamentele
ortodontice care nu sunt urmate de o echilibrare ocluzală.

Diagnosticul diferenţial al edentaţiilor congenitale şi dobândite

se face cu edentaţiiletranzitorii din dreptul dinţilor pe cale de erupţie
şi cu edentaţiile aparente din dreptul dinţilorincluşi, al dinţilor
ectopici şi al resturilor radiculare incluse sau cu spaţiile care apar pe
arcadăconsecutiv migrărilor dentare orizontale determinate de
dizarmonii ocluzale instalate dupăedentaţii vechi neprotezate.
Anamneza, examenul clinic cu apelul dinţilor şi examenul
radiologic ne ajută să punemun diagnostic corect de edentaţie

2. Simptomele exo-şi endobucale a pacientului

edentat parţial.

A. Simptome exobucale
  dacă lipsesc 1-2 dinți, chiar și din regiunea frontală, simptomele
exobucale lipsesc;
 prăbușirea buzei superioare spre oral → breșă întinsă în zona
frontală superioară (incisivi, canini); prăbușirea obrajilor spre
oral (obraji supți) → breșă întinsă în zonele laterale (premolari,
molari);
 asimetria feței (prăbușirea unui obraz) → breșă întinsă
unilaterală (numai pe o hemiarcadă);
 micșorarea treimii inferioare a feței → pierderea dimensiunii
verticale de ocluzie (DVO);
 pronunțarea plicilor nazolabiale și mentonieră → pierderea
DVO;
 coborârea comisurilor gurii → pierderea DVO.

B. Simptome endobucale
 poate fi afectată o arcadă sau ambele (superior, inferior);
 la pierderea integrității arcadei (apariția breșei) se formează
grupul de dinți care funcționează (are antagoniști) și grupul de
dinți care nu funcționează (nu are antagoniști);

 dinții care funcționează participă la actul de masticație, preiau

funcția dinților absenți (de ex: dacă lipsesc molarii, incisivii
combină funcția de incizie și triturare, dacă lipsesc incisivii,
premolarii și molarii combină funcția de triturare și incizie), ceea
ce va duce la suprasolicitare funcțională;
 abraziune și mobilitate patologică (din cauza suprasolicitării
funcționale);
 migrarea dinților limitrofi breșei (care mărginesc breșa);
 dereglări funcționale (incizie, masticație, deglutiție, fonație);
 dereglări ale ATM; dereglări funcționale musculare;
 dereglări fizionomice, psihice.

3. Clasificarea edentaţiei parţiale Kennedy.

Componentele cîmpului protetic edentat parţial.
 Eduard Kennedy (1923, New York) a elaborat o clasificare ce ţine
cont de topografia breşelor edentate şi care a rezistat în timp
datorită simplităţii şi caracterului ei practic. Autorul aredus numărul
mare de forme clinice la numai 4 grupe pe care le-a denumit clase:-
I. clasa I – cuprinde edentaţiile biterminale, spaţiile edentate se află
pe ambelehemiarcade fiind situate posterior în raport cu dinţii
restanţi;
II. clasa a II-a – cuprinde edentaţiile uniterminale la care breşa este
situată pe o singurăhemiarcadă şi delimitată numai anterior de
dinţii restanţi;
III. clasa a III-a – cuprinde edentaţiile din regiunile laterale ale
arcadei mărginite atâtanterior cât şi posterior de dinţii restanţi;
IV. clasa a IV-a – breşa edentată este situată în regiunea anterioară
de o parte şi de alta a liniei mediane.

La aceste 4 clase Kennedy a adăugat ulterior şi alte subclase pe

care le-a denumit“modificări”, determinate de numărul breşelor
secundare. Primele trei clase pot prezenta până la4 modificări.
Applegate a introdus opt reguli de aplicare a clasificării.
1. 1.Includerea într-o clasă urmează şi nu precede o extracţie.
2. Absenţa molarului 3 nu se consideră edentaţie.
3. Prezenţa molarului 3 pe arcadă şi posibilitatea ca acesta să fie
folosit ca dinte stâlpmodifică clasa de edentaţie.
4. Spaţiul edentat prin lipsa molarului 2 şi a molarului 3 nu este
luat în consideraţie dacă dinţii nu vor fi înlocuiţi şi dacă la
nivelul arcadei antagoniste lipsesc aceiaşi dinţi.
5. Spaţiul edentat cel mai posterior determină clasa de edentaţie.
6. Spaţiile edentate altele decât cele care determină clasa, sunt
considerate modificări sausubclase şi se consemnează prin
numărul lor (clasa III mod 1, clasa II mod 2).
7. Întinderea spaţiilor edentate nu se ia în consideraţie, ci numai
numărul lor.
8. Clasa a IV-a nu are modificări.
4. Clasificarea punţilor dentare.

- După relația cu dinții-stîlpi:

a) puntea intercalată, la care elementele de agregare sun situate pe
dinții-stîlpi limfotrofi breșei (care mărginesc breșa din ambele
părți);
b) puntea cu extensie – elementele de agregare de agregare sunt
situate de o singură parte a spațiului breșei, iar corpul punții se
află în consolă în acest spațiu;
c) puntea continuă, care se întinde peste mai multe breșe situate în
ambele hemiarcade, unind prin intermediul elementelor de
agregare dinții-stîlpi între ei, cuprinzînd totalmente arcada
dentară, constituind așa numita punte totală.
- După localizare, în raport cu zona din arcadă:

a) puntea frontală înlocuiește dinții lipsă în zona frontală;

b) puntea laterală înlocuiește dinții lipsă din zonele laterale;
c) puntea maxilară sau mandibulară utilizată pentru
restaurarea integrității arcadei dentare inferioare sau
superioare;

- După relația cu dinții stîlpi și zonele topografice:

a) punte intercalată unilaterală;

b) punți intercalate bilateral;
c) punte intercalată frontal;
d) punte intercalată latero-frontală;
e) punte continuă latero-fronto-laterală;
f) punți intercalate latero-fronto-laterale;
g) punte mobilizabilă latero-fronto-laterală combinată cu o șa liberă
extinsă spre distal;
h) punte continuă totală, cu includerea tuturor dinților stîlpi.
- După modelul de fixare:

a) punți cementate;
b) punți mobilizabile;
c) punți demontabile;

- După aspectul fizionomic:

a) punți total fizionomice;

b) punți parțial fizionomice;
c) punți nefizionomice;

- După elementele de agregare utilizate:

a) cu coroane de înveliș total metalice;

b) cu coroane de înveliș mixte;
c) cu coroane parțiale ¾, 4/5 (onlay-uri);
d) cu coroane Jacket;
e) cu unele incrustații intratisulare de tip inlay sau pinlay;
f) cu coroane telescopice;
g) cu coroane de substituție;
- După raportul corpului de punte cu creasta edentată:
a) punți cu atingerea crestei;
b) punți suspendate;

- După modalitatea construcției scheletuiu:

a) punte masivă;
b) punte scheletată și armată;

5. Elemente componente a punților dentare.

 Puntea dentara este o lucrare protetica fixa utilizata in
stomatologie pentru restaurarea morfologica a dintilor absenti de pe
arcadele dentare sau pentru protectia si remodelarea dintilor ce au
suferit distructii importante.
Partile unei punti dentare
Puntea dentara este alcatuita din 2 componente :
 Elementele de agregare : sunt coroane dentare cu ajutorul
carora puntea se sprijina pe dintii stalpi. O punte dentara
trebuie sa aiba minim 2 elemente de agregare. In functie de
intinderea puntii, numarul lor poate varia.
 Corpul puntii : este partea care inlocuieste dintii absenti. Este
pozitionata de obicei intre elementele de agregare, desi exista
cazuri in care se situeaza in afara lor ( punti in extensie ). O
punte poate avea mai multe corpuri in functie de numarul
breselor pe care le restaureaza.

6. Indicaţii către terapia edentaţiei parţiale cu punţi

dentare

 înlocuirea a 1,2 dinți absenți în zona laterală

 înlocuirea a 1-4 dinți absenți în zona frontală
 există pericolul migrării dinților limitrofi breșei
 edentații multiple, intercalate parodontul dinților stâlpi este sănătos
  dinți cu mobilitate de gr. I și II dar nedureroși la presiune verticală
sau la mobilitate vestibulo-orală
*se ia în considerație gradul de întindere a breșei, topografia, valoarea
funcțională a dinților stâlpi (starea parodontului, morfologia
radiculară, gradul și direcția de implantare, mobilitatea), profesie,
vârstă, sex, psihic.

7. Definiţie de amprentă. Varietăţi.

Amprenta este operatiunea prin care medicul stomatolog ia "un mulaj"

dintilor pacientului, pe care il trimite laboratorului de tehnica dentara in
vederea realizarii lucrarilor protetice.

Acest mulaj reprezinta "negativul" situatiei din gura pacientului. In

amprenta, tehnicianul toarna un gips special, obtinand modelul de gips,
care reprezinta situatia exacta din cavitatea bucala a pacientului.

Exista multiple tipuri si tehnici de amprentare. Tipul de amprenta folosit

va depinde de mai multi factori:

 In primul rand, cazul clinic si tipul de lucrare ce urmeaza a fi

realizat.
 Experienta si preferintele fiecarui medic stomatolog
 Zona geografica unde se realizeaza tratamentul

Iata cum se pot clasifica amprentele dentare:

In functie de intinderea amprentei

 Amprenta totala

Se amprenteaza toti dintii din cavitatea bucala. Practic, se iau 3 amprente

distincte:

o amprenta arcadei superioare

o amprenta arcadei inferioare
o amprenta ocluziei sau, mai popular, "muscatura"
 Amprenta segmentara sau partiala

Amprenteaza doar o parte ( un segment ) din cavitatea bucala, si anume,

partea in care urmeaza a se efectua reconstituirea protetica.

Caracteristici:

Amprenta segmentara nu foloseste linguri de amprenta. Pe amprenta

segmentara apare: amprenta dintilor superiori, amprenta dintilor inferiori
si inregistrarea ocluziei.

Ca si tehnica, amprenta segmentara se poate lua in 1 timp sau in 2

timpi.

8. Etapele amprentării anatomice. Materiale

amprentare.

Amprenta in 1 timp
Are nevoie de o singura etapa ( sau "timp" ) si foloseste in
majoritatea situatiilor un singur material de amprenta. Nu este atat
de fidela precum amprenta in 2 timpi sau amprenta in lingura
individuala dar tehnica este mai simpla si mai rapida.
Materiale de amprenta folosite: materiale dure sau materiale
elastice. Se prefera siliconii de aditie de consistenta
dura sau alginatul

Tehnica
Medicul stomatolog pregateste materialul prin omogenizarea bazei
cu catalizatorul, apoi il introduce in lingura de amprenta. Se
pozitioneaza lingura in cavitatea bucala, peste arcada dentara si se
asteapta priza materialelor. Dupa intarire, se spala si se trimite la
laboratorul dentar.

Amprenta in 2 timpi

Are nevoie de 2 etape si foloseste 2 materiale distincte de amprenta, cate

unul pentru fiecare etapa. Precizia si fidelitatea amprentei in 2 timpi sunt
excelente.

Materiale de amprenta folosite: in prima faza un material dur ; in a

doua faza un material fluid. De obicei, se folosesc siliconii de aditie,
datorita proprietatilor foarte bune pe care le au.

Tehnica:
  In prima etapa se ia o amprenta cu materialul dur. Dupa priza,
siliconul dur va capata o consistenta rigida, urmand ca, in faza a
doua, sa joace rolul de lingura sau conformator extern pentru
materialul fluid.

In a doua etapa, medicul stomatolog introduce in interiorul

conformatorului obtinut in prima faza, siliconul de aditie fluid. Se
repozitioneaza amprenta in cavitatea bucala. Datorita consistentei fluide
si a proprietatilor excelente, materialul fluid va patrunde in toate detaliile
campului protetic.

Dupa priza, acesta va capata o consistenta elastica iar fidelitatea si

precizia reproducerii vor fi deosebite. Se spala amprenta, se
dezinfecteaza si se trimite la laboratorul dentar.

Utilizari:

 Realizarea coroanelor dentare: este metoda de electie

 Realizarea puntilor dentare fixe

 Realizarea lucrarilor pe implanturi in unele cazuri

Amprenta in lingura individuala

Este o varianta particulara a amprentei in 2 timpi care implica si

participarea laboratorului dentar. Se foloseste pe scara foarte larga
datorita preciziei si fidelitatii ridicate. Singurul dezavantaj ar fi acela ca
necesita o sedinta in plus.

Materiale de amprenta folosite: materiale fluide, in special siliconi de

aditie fluizi.

Tehnica:

 In prima etapa se ia o amprenta preliminara in 1 timp cu un

material dur sau elastic. Amprenta se ia intotdeauna cu ajutorul
lingurilor de amprenta. Dupa intarire, se trimite la laboratorul
dentar.

 Tehnicianul dentar va turna modelul, apoi va confectiona pe acesta

o lingura de amprenta cat mai intim adaptata campului
protetic. Aceasta se numeste lingura individuala si este
confectionata din diferite materiale plastice.

9. Linguri amprentare. Varietăţi.

Portamprentele (lingurile de amprentare) sunt suporturile rigide cu

ajutorul cărora se aplică materialul de amprentare în stare plastică. Ele
trebuie să îndeplinească anumite condiţii:
  Să fie rigide, adică stabile la deformare;
 Să cuprindă tot câmpul protetic;
 Să asigure o grosime cât mai uniformă materialelor de amprentă.
Se apreciază că spaţiul între lingură şi câmp ar fi bine să fie
cuprins între 3 – 5 mm în toate direcţiile, care să permită
revenirea elastică a materialului;
 Să retenţioneze cât mai bine materialele de amprentă prin
diferite sisteme mecanice. Se pot utiliza şi lacuri sau benzi
adezive care permit o mai bună aderenţă materialelor la
portamprente;
 Să prezinte un mâner, stopuri şi puncte de reper necesare unei
corecte centrări;
 Să nu limiteze mişcările funcţionale ale părţilor moi.
CLASIFICAREA PORTAMPRENTELOR:

În funcţie de materialele din care sunt confecţionate, ele se pot

clasifica în:
1. Metalice, care pot fi din:
 Oţel inoxidabil;
 Alamă cromată;
 Aluminiu placat cu răşin epoxidice.

2. Din mase plastice:

 Răşini acrilice;
 Materiale compozite;
 Polistiren;
 Răşini policarbonate.

3. Mixte (metalo-plastice)
După întinderea suprafeţei de înregistrare din teritoriul câmpului
protetic pot fi:
1. Totale:
 Cu loje alveolare plane, pentru dentat şi edentaţii intercalate;
 Cu loje alveolare rotunjite, pentru edentatul total;
 Cu loje rotunjite în zonele laterale şi loje plane în regiunea
frontală, pentru edentaţii terminale.

2. Parţiale:

 Pentru hemiarcadă (stânga, dreapta);

 Pentru regiunea frontală;
 Pentru amprentele în ocluzie – prezintă doar pereţi laterali, fără
planşeu.

3. Unidentare – inelul de cupru.

După fidelitatea (exactitatea) înregistrării distingem:
 Portamprente standard.
 Portamprente individuale.

1. Portamprentele standard:
 Se folosesc pentru amprente preliminare, documentare;
  Corespondenţa cu câmpul protetic este aproximativă;
 Exactitatea este redusă, incertă;
 Se livrează într-o varietate limitată de forme şi dimensiuni.

Se livrează în variante de mărimi diferite:

 Pentru câmp protetic maxilar;

 Pentru câmp protetic mandibular;
 Pentru arcade dentate;
 Pentru arcade edentate;
 Pentru edentaţii terminale;
 Pentru edentaţii frontale.

Lingura maxilară are următoarele părţi componente:

 Lojă pentru amprentarea dinţilor sau crestelor alveolare;

 Lojă pentru amprentarea bolţii palatine;
 Mâner.

Lingura mandibulară se compune din:

 Lojă pentru amprentarea dinţilor sau crestelor alveolare;

 Mâner.
2. Portamprentele individuale:

 Se utilizează la amprentările finale, funcţionale;

 Au forme şi dimensiuni adaptate reliefului fiecărui câmp
protetic;
 Amprentele obţinute au o mare exactitate.
Aceste linguri sunt utilizate în tratamentul edentaţiei totale cu proteze
totale şi al edentaţiei parţiale rezolvată prin proteze mobilizabile. Se
compun dintr-un corp (bază) şi mâner. Se pot realiza din diferite
materiale:

 Mase termoplastice: Shellack, Stents, ebonită, polistiren;

 Răşini acrilice auto, termo sau fotopolimerizabile;
 Poliesteri, copoliesteri;
 Metale sau aliaje.

10. Modelul. Materiale de confecţionare.

MODELUL reprezinta copia fidela (pozitiva) a campului protetic

inregistrat cu cea mai mare fidelitate de o amprenta:

Elementele componente ale modelului:

 Modelul propriuzis
 Soclul modelului
 Clasificarea modelelor:
 Modele de studiu
 Modele documentare
 Modele de lucru
 Modele duplicat
MODELE DE STUDIU
Se realizeaza la prima prezentare a pacientului și permite
examinarea campului protetic in situații greu accesibile examenului
clinic (poziția laterala, posterioara). Completeaza examenul clinic și
impreuna cu examenele paraclinice contribuie la stabilirea unui
diagnostic complet al leziuniloe odontale, parodontale, al edentației,
ocluziei, anomaliilor dento-maxilare etc.

Este util fixarii planului de tratament protetic, ortodontic,

chirurgical.

MODELE DOCUMENTARE
Constituie proba de referința necesara aprecierii eficienței
tratamentului stomatologic. Are scop științific, didactic, cu ajutorul
acestor modele apreciindu-se rezultatele finale ale tratamentului
stomatologic. Are valoare juridica, de argumentare a soluțiilor de
tratament (reprezinta o proba obiectiva judiciara).

MODELE DE LUCRU:
Modelul de lucru Reprezinta copia pozitiva a campului protetic pregatit
necesar proteticianului, chirurgului sau ortodontului in vederea realizarii
actelor chirurgicale, protetice, aparate ortodontice

Conformatoare din silicon pentru modele integrale

Modelele de lucru pot fi de urmatoarele tipuri:

 Modele pentru microproteze (proteze unidentare), alcatuite din

bont mobilizabil, dinți vecini etc
 Modele pt punți dentare carec uprind dinții stalpi, dinții vecini,
creasta edentata
 Modele pt proteze parțiale, scheletate care cuprind dinții restanți
pregatiți sau nu pt tratament protetic, breșele edentate, bolta
palatina, etc
 Modele de lucru pt proteza totala (denumit și model funcțional)
 Modelul arcadei antagoniste

Modelul duplicat:
Modelul duplicat se folosește pt realizarea unor lucrari protetice de
mare precizie, scheletizate, punți. Se realizeaza din mase de ambalat
specifice aliajului din ncare se va turna proteza. Se obține prin
amprentarea modelului de lucru. Se realizeaza amprenta duplicatoare
in care se toarna masa de ambalat și se obține modelul duplicat.
Machetele executate pe model duplicat nu se indeparteaza de pe
model, facand parte din tipar.

Clasificarea materialelor pentru modele: Se face dupa mai multe criterii:

A) Dupa natura chimica sunt materiale de modele:

a)nemetalice

- ghipsuri normale
- ghipsuri dure (tari)
- cimenturi dentare
- rașini acrilice simple sau compozite
- mase de ambalat

b)metalice

- amalgame
- aliaje ușor fuzibile topite
 - aliaje topite și pulverizate
- metale depuse pe cale galvanica

B) Dupa tehnologia de realizare:

Prin turnare in amprenta

– ghipsuri

– materiale composite

– mase ceramice

Prin indesare –amalgame

- cimenturi

Prin depunere de metale prin galvanizare sau pulverizare

Materialele de model trebuie sa fie compatibile dpdv mecanic,

chimic, fizic cu materialul de amprenta și sa indeplineasca
anumite calitați:
 Sa fie fidele, adica sa redea cu cea mai mare exactitate detaliile
inregistrate de o amprenta (cu cat particulele materialului de
model sunt mai mici, mai fine, cu atat crește fidelitatea.
 Sa aiba stabilitate volumetrica in cursul și dupa terminarea prizei
( de ex.ghipsul se dilata, acrilatele se contracta dupa priza)
 Sa aiba u timp de priza convenabil
 Sa realizeze modele rezistente la rupere, presiune, abraziune ( de
ex. modelele din rașini acrilice sau cele metalice indeplinesc
aceste calitați)
 Sa prezinte o vascozitate crescuta
 Sa permita corecția sau adaugarea de material
 Sa aiba stabilitate chimica (sa fie inerte dpdv chimic fața de
materialul de amprenta)
 Sa se prelucreze ușor
 Sa aiba un preț de cost convenabil
12.Tehnica realizării modelului din gips medical
MATERIALE NEMETALICE PENTRU REALIZAREA
MODELELOR
1.GHIPSUL PENTRU MODELE

Ghipsul este un sulfat de calciu dihidratat.

Clasificarea ghipsuri:
 Ghipsul de amprenta
 Ghips alb obișnuit (alabastru)
 Ghips dur
 Ghips extradur (superdur)
 Ghips sintetic
Conform normelor internaționale (DIN 13911 = standard german) și ISO
(Organizația Internaționala de Standardizare) exista:
I. Ghips pt amprenta
II. Ghipss pt modele :Alabastru
III. Ghipsuri dure
IV. Ghipsuri extradure
V. Ghipsuri sintetice
GHIPSUL PENTRU AMPRENTA
Are in compoziție alabastru,talc,creta, ulei de menta, coloranți,
acceleratori de priza.
Are o rezistența redusa, expansiune intre 0,1-0,3%, fidelitate mare.
GHIPSUL DE MODELE (ALABASTRU) sau GHIPSUL TIP II
Este moale, poros, relativ hidrosolubil, cu dilatare de priza de 0,3%,
duritate relativ scazuta, rezistent la compresiune și incovoiere, preț de
cost redus, timp de priza 10-60 minute.
Imdicații:
 Confecționare modele de studiu și didactice
 Realizarea modelelor dinților antagoniști
 Fixarea modelelor in ocluzor și articulator
 Confecționarea modelelor pt repararea protezelor

GHIPSUL DUR (TIP III)

E folosit pt confecționarea modelelor de lucru.
Are duritate mare ( de 2,5- 10 ori mai mare de cat ghipsul tip II),
rezistența la abraziune, timp de priza= 6-20 minute, expansiune
(dilatare) de priza 0,3%.
Indicații:
 Confecționare modele de lucru de mare precizie
 Modelul dinților antagoniști
 Pentru confecționarea soclului modeleor cu bont mobil
Exemple comerciale : ghips Moldano (Heareus Kulzer), Begodur
(BEGO), Duralit, QUICKSTONE etc (au diferite culori)
GHIPS EXTRADUR TIP IV

Are o duritate f. mare, timp de priza 15-25 minute, rezistența la abraziune și

compresiune foarte mare și expansiune de priza mica de 0,09%.Pot fi
colorate diferit: galben, maro, roz, verde, albastru.

Indicații:

 Modele de f. mare precizie, rezistente la abraziune (inlay, proteze

scheletizate etc)

Exemple comerciale: Moldarock , Suprastone, Fujirock

GHIPSUL TIP V (EXTRADUR DE TIP SINTETIC)

Este descoperit de data recenta. Are o mare rezistența la compresiune și
o expansiune ridicata. Prezinta aceleași indicații ca și ghipsul de tip IV.
Reacția de priza a ghipsului
Pulberea de semihidrat amestecata cu apa duce la formarea pastei care se
transforma in scurt timp intr-un corp solid (dur), in urma reacției de
priza. Prepararea se face prin metoda saturației progresive.
Timpul de priza normal este de in funcție de tipul de ghips. Priza
definitiva are loc dupa 2-3 ore de la demulare, iar duritatea maxima se
obține dupa 24 de ore.